 Acasă

 Legislaţie Actualizată
o
o
o
o
o




 Speţe, Decizii, Sentințe
o
o
o
o
o
o
o
 Modele de Acte
 Dicţionar Juridic
 Forum
 Utile
o
o
o
o
o
o
o

Eroarea obstacol – cauză de nulitate absolută.

Admisibilitatea probei testimoniale în raport
de dispoziţiile Codului civil 1864 într-o
acţiune introdusă după intrarea în vigoare a
noului Cod civil. Domeniul de aplicabilitate al
disp. art.26 alin.1 din Cod
Categorie: Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)
Comentarii 0
Tribunalul CONSTANŢA Sentinţă civilă nr. 901 din data de 18.11.2014

Dosar nr. 8028/256/2013

TRIBUNALUL CONSTANȚA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.901

Ședința publică de la 18 noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE -

JUDECĂTOR-

GREFIER -

S-a luat în examinare apelul civil având ca obiect constatare nulitate act juridic,
promovat de reclamanții ... și ..., cu domiciliul în ..., împotriva sentinței civile
nr.265/19.02.2014 pronunțată de Judecătoria ... în dosarul civil nr.8028/256/2013, în
contradictoriu cu pârâții ..., ..., domiciliați în ... și ..., domiciliat în ....

Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 11.11.2014, când
instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat
pronunțarea la data de 18.11.2014, când a pronunțat următoarea decizie:

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin sentința civilă nr.265/19.02.2014, Judecătoria ... a respins acțiunea formulată de

reclamanții ... și ... în contradictoriu cu pârâții ..., ... și ... și a obligat reclamanții la
plata către pârâți a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei, reprezentând
onorariu de avocat; prin aceeași sentință, a fost respinsă excepția prescripției dreptului
la acțiune, excepție invocată de pârâți.

S-a reținut că prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei ... sub nr.8028/256/2013,
reclamanții ... și ... au chemat în judecată pe pârâții ..., ... și ..., solicitând să se
constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.1207 din
22.03.2002 încheiat între reclamanți și pârâți la BNP ....

În motivare, au arătat că în luna martie 2002 reclamanții au vândut imobilul

apartament de 2 camere din ... la prețul de 170.000.000 lei vechi și în data de
22.03.2002 s-au deplasat la BNP ..., unde au semnat cu ... contractul de vânzare-
cumpărare imobiliară autentificat prin încheierea nr.1207 din 22.03.2002, prin care au
cumpărat uzufructul și pârâții ... și ... nuda proprietate la prețul de 150.000.000 lei
vechi, pe care l-au achitat în întregime reclamanții. Au arătat că nu au citit contractul și
nu au înțeles că este de fapt un contract de vânzare cumpărare cu drept de habitație,
natura acestuia nefiind cea pe care și-au dorit-o, aceea de act de vânzare cumpărare cu
clauză de habitație și întreținere, pârâtul fiind fiul reclamantului. Au arătat că înțeleg să
se înscrie în fals față de mențiunile inserate referitoare la faptul citirii și înțelegerii
sensului acestuia. După încheierea contractului, pârâții nu i-au ajutat, nu au avut grijă
de ei, reclamanta fiind internată de mai multe ori în spital, nu au contribuit la
îmbunătățirile aduse imobilului și relațiile lor cu pârâții s-au deteriorat.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.953, 948, 954 cod civil și s-a
invocat eroarea asupra naturii juridice a actului (error in negotio).

S-a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu și martori.

În susținerea cererii, s-au anexat înscrisuri în copie și dovada participării la ședința de

informare asupra medierii.

Pârâții ... și ... au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii. Au susținut că

plata prețului a fost contribuție comună, reclamantul este o persoană cu instrucție și nu
este vorba de o eroare gravă asupra naturii contractului. S-a contestat semnătura
reclamantei și s-a invocat excepția prescripției, fiind vorba de o nulitate relativă care
putea fi invocată în 3 ani.

S-a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu și martori.

Mandatarul pârâtului, ..., a precizat (fila 47) că e de acord cu acțiunea și că a încasat

prețul de la dl. ....

Reclamanții ... și ... au formulat răspuns la întâmpinare, arătând că cele afirmate în

întâmpinare nu corespund adevărului, iar excepția prescripției este nefondată deoarece
în cauză s-a invocat un motiv de nulitate absolută.
S-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, interogatoriu și s-a respins proba cu
martori, având în vedere dispozițiile art.1191 Cod civil.

În ședința din 22.01.2014 reclamanta ... a afirmat, la interpelarea instanței, că

semnătura de pe cererea de chemare în judecată este a sa. Motivele cu privire la
înscrierea în fals au fost precizate ca apărare de fond de către apărătorul reclamanților.

Excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți prin întâmpinare a fost unită
cu fondul prin încheierea din data de 12.02.2014.

În considerentele sentinței, prima instanță a reținut că excepția prescripției dreptului la

acțiune este nefondată, întrucât prin acțiune s-a solicitat constatarea nulității absolute a
contractului, nulitatea absolută putând fi invocată oricând.

Pe fond, s-a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat prin

încheierea nr.1207 din 22.03.2002 de BNP ... (fila 8-9) pârâtul ... prin mandatar ..., în
calitate de vânzător, a vândut numiților ... și ... - soți, uzufructul și numiților ... și ... -
soți, nuda proprietate asupra imobilului situat în ..., la prețul de 150.000.000 lei vechi.

Conform art.948 Cod civil vechi aplicabil în speță, "condițiile esențiale pentru validitatea
unei convenții sunt: 1. capacitatea de a contracta; 2. consimțământul valabil al părții ce
se obligă; 3. un obiect determinat; 4. o cauză licită";.

Consimțământul reprezintă exteriorizarea hotărârii de a încheia actul juridic civil și este

o condiție de fond, esențială, de validitate și generală a actului juridic civil.

Potrivit art.953 Cod civil, "consimțământul nu este valabil, când este dat prin eroare,
smuls prin violență, sau surprins prin dol";.

Eroarea reprezintă falsa reprezentare a unor împrejurări la încheierea actului juridic, iar
în cauza de față s-a invocat eroarea obstacol cu privire la natura actului juridic încheiat
de părți (error in negotio), eroare care atrage sancțiunea nulității absolute a actului
juridic.

Din probele administrate, înscrisuri și interogatorii administrate părților, rezultă că

reclamanții știau ce act încheie la data de 22.03.2002 sau puteau să știe (consultând o
persoană de specialitate sau solicitând explicații notarului), situație în care nu-și pot
invoca propria culpă. Din probe, rezultă că acțiunea formulată de reclamanți după 12
ani de la încheierea actului juridic este, de fapt, rezultatul deteriorării relațiilor de
familie dintre ei și pârâții ... și ....
În ceea ce privește plata prețului contractului, prima instanță a reținut că nu s-a probat
că în mod exclusiv a fost plătit de reclamanți.

În consecință, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, a fost respinsă

acțiunea ca nefondată, iar în baza art.453 C.pr.civ. au fost obligați reclamanții la plata
către pârâți a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei, reprezentând onorariu de
avocat.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanții au declarat în termen legal apel.

În motivarea cererii de apel, au susținut că în mod eronat instanța de fond a apreciat că

reclamanții au știut care este natura actului, cerând explicații notarului. În realitate,
singurele probe încuviințate și administrate în fața primei instanțe au fost înscrisurile și
interogatoriile părților, deși prin cererea de chemare în judecată au solicitat și proba
testimonială, iar probele administrate nu au adus nimic nou. Instanța nu a avut în
vedere la pronunțarea hotărârii relația de rudenie dintre părți, dar nici încrederea pe
care reclamanții au avut-o în pârâți până la momentul semnării contractului; de fapt,
nici în perioada imediat următoare atitudinea acestora nu s-a schimbat, iar reclamanții
nu au avut niciun motiv de bănuit că ar fi vreo problemă cu contractul.

Pentru lămurirea situației de fapt, a intenției la semnarea contractului, pentru lămurirea

condițiilor efective în care s-a semnat actul, dar și cu privire la discuțiile dintre părți
anterior încheierii contractului, reclamanții au solicitat încuviințarea probei testimoniale
în completarea probei cu înscrisuri, însă prima instanță le-a respins această probă,
fiindu-le astfel îngrădit dreptul la apărare și neputând proba cele susținute în cuprinsul
cererii. Martorii pe care i-au nominalizat în cerere sunt persoane care au auzit discuțiile
purtate anterior între părți și care aveau cunoștință despre cine a plătit efectiv prețul.

Soluția de respingere a primei instanțe este practic nemotivată, pe 9-10 rânduri se

apreciază că reclamanții știau sau puteau ști care este natura contractului, că nu ar fi
probat plata exclusivă a prețului, fără a se indica probele care au determinat această
concluzie, fără a fi analizate înscrisurile din care rezultă că prețul a fost achitat integral
de reclamanți din banii obținuți din vânzarea apartamentului lor din .... Prin niciun
mijloc de probă pârâții nu au făcut dovada faptului contrar, respectiv a plății de către ei
a jumătate din prețul casei, așa cum au pretins prin întâmpinare.

Au susținut apelanții că actele nu le-au fost citite sau explicate, semnarea acestora
făcându-se în antecamera biroului notarial, care era deja plin, actele fiindu-le întinse
spre semnare de o angajată a biroului, și nu de d-na notar.
În drept, au invocat disp. art.466-480 C.pr.civ.

Prin întâmpinare, intimații au reiterat excepția prescripției dreptului la acțiune, iar în

subsidiar respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelanților la plata cheltuielilor
de judecată. Au susținut că prețul a fost achitat în cote egale de către ei și reclamanți,
că au efectuat numeroase renovări și amenajări la imobil (branșare la apa potabilă,
racordarea WC-ului în interiorul casei, turnarea trotuarelor, plantarea de pomi, bară de
scuturat covoare, cocină de porci, modificare uși imobil, scurgeri ape pluviale etc.), au
achitat impozitele și taxele aferente imobilului. După 12 ani, reclamanții susțin că ei au
achitat întreg prețul imobilului și că pârâții nu s-au achitat de "obligațiile contractuale";,
deși în conținutul contractului nu este prevăzută obligația lor de a-i îngriji pe
reclamanți; însă chiar și în lipsa unei astfel de obligații, pârâții au avut grijă de
reclamanți, chiar reclamanta recunoscând la interogatoriu că pârâta ... le făcea de
mâncare sau le aducea de mâncare, iar reclamantul recunoscând într-o primă fază că a
primit un telefon de la pârâți.

Sub aspectul unei persoane neajutorate, fără instruire, reclamantul ... a făcut dovada
de a fi o persoană tenace și periculoasă, în acest sens fiind numeroasele scrisori de
amenințare la adresa pârâților, chiar și în perioada desfășurării prezentului proces.

Răspunsurile reclamanților la interogatoriu vin în contradicție flagrantă cu susținerile din

răspunsul la întâmpinare, unde recunosc că s-au deplasat la notar și au semnat actul de
vânzare cumpărare. Nu se poate reține o simplă susținere a unei părți contractante,
potrivit căreia s-ar fi aflat în eroare 12 ani de la semnarea actului, o astfel de situație
punând sub semnul întrebării prevederile legale care stabilesc scopul și utilitatea
autentificării anumitor acte juridice și, implicit, utilitatea instituției notarului public.

La cererea apelanților, în apel s-a administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială.

Analizând sentința apelată în raport de criticile formulate, tribunalul reține următoarele:

Este nefondată critica privind nemotivarea hotărârii primei instanțe. Hotărârea cuprinde
considerentele care au format convingerea instanței, în acord cu disp. art.425 alin.1
lit.b C.pr.civ., iar referirea apelanților la pretinsele "9-10 rânduri"; de motivare sunt
lipsite de relevanță, niciun text de lege neconținând numărul de rânduri pe care trebuie
să-l conțină motivarea unei hotărâri judecătorești.

Potrivit art.479 alin.2 C.pr.civ. în vigoare, instanța de apel va putea dispune refacerea
sau completarea probelor administrate la prima instanță, în cazul în care consideră că
sunt necesare pentru soluționarea cauzei, precum și administrarea probelor noi propuse
în condițiile art.478 alin.2, adică prin cererea de apel.

În acest sens, instanța de apel a încuviințat pentru apelanții reclamanți administrarea

probei testimoniale cu martorele ... și ....

Prealabil analizării probatoriului, tribunalul reține că în mod greșit prin încheierea de

ședință din 12.02.2014 prima instanță a respins proba testimonială propusă de
reclamanți, cu motivarea foarte lapidară că "regulile care guvernează în materie de fond
sunt cele ale vechiului cod civil";.

Este adevărat că art.26 alin.1 din C.pr.civ. în vigoare prevede că "legea care
guvernează condițiile de admisibilitate și puterea doveditoare a probelor preconstituite
și a prezumțiilor legale este cea în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii
faptelor juridice care fac obiectul probațiunii";, urmând ca administrarea probelor să se
facă potrivit legii în vigoare la data administrării lor, așa cum se dispune la alin.2. Fiind
vorba de un contract încheiat în anul 2002, în cauză sunt aplicabile regulile din vechiul
cod civil privind admisibilitatea probelor.

Art.1191 alin.1 C.civ. 1864 instituie interdicția de a dovedi cu martori actele juridice a
căror valoare depășește 250 lei, iar alin.2 instituie interdicția de a dovedi cu martori
împotriva și peste cuprinsul unui înscris. În literatura și în practica judiciară s-au adus
următoarele precizări cu privire la această regulă:

- fiind de natură convențională, această regulă privește numai părțile contractante,

terții putând folosi proba cu martori pentru a combate cele trecute în înscris;

- regula se referă numai la înscrisurile preconstituite;

- se poate dovedi întotdeauna cu martori eroarea, dolul, violența, absența cauzei, cauza
falsă, ilicită sau imorală, frauda la lege, chiar dacă actul juridic a fost constatat printr-
un înscris autentic;

- dovada cu martori este admisibilă pentru stabilirea unor acte sau fapte distincte de
actul constatat prin înscris și ulterioare încheierii acestuia, care constituie moduri
de executare sau stingere a obligațiilor părților.

De asemenea, se reține că proba cu martori devine admisibilă în cazurile expres

prevăzute de art.1197 și 1198 C.civ., iar practica judiciară a extins aceste cazuri,
adăugând la imposibilitatea materială și imposibilitatea morală de a preconstitui
înscrisul, datorită calității părților (rude, afini, prieteni etc.).

În speță, s-a invocat eroarea obstacol ca motiv de nulitate absolută a contractului, iar
reclamanții au susținut că urmează a dovedi cu martori aspecte de fapt cum ar fi:
"intenția părților la momentul semnării contractului, condițiile efective în care s-a
semnat contractul…, să dovedească proveniența banilor plătiți ca și preț al imobilului,
precum și relațiile dintre părți"; (fila 121 dosar fond); de asemenea, se reține faptul că
pârâtul ... este fiul reclamantei ..., dintr-o altă căsătorie.

Raportat la considerentele expuse mai sus, tribunalul constată că proba testimonială

era admisibilă și că în mod eronat prima instanță a respins-o.

În ceea ce privește motivul de nulitate invocat, tribunalul reține că eroarea obstacol,

numită și eroare distructivă de voință, este cea mai gravă formă a erorii, împiedicând
formarea actului juridic. În cauză, s-a invocat falsa reprezentare asupra actului juridic
încheiat (error in negotium), în sensul că o parte crede că încheie un anumit act juridic,
iar cealaltă parte crede că încheie un alt act juridic; respectiv, reclamanții ar fi crezut că
încheie un contract de vânzare cumpărare cu clauză de habitație și întreținere, în timp
ce pârâții au încheiat un contract de vânzare cumpărare.

În alcătuirea erorii - viciu de consimțământ intră un singur element, de natură

psihologică, anume falsa reprezentare a realității și, fiind vorba de un fapt juridic stricto
sensu, eroarea poate fi probată prin orice mijloc de probă.

Sub un prim aspect, tribunalul reține că contractul încheiat în cauză are o titulatură
foarte clară, ce nu lasă loc la interpretări: "contract de vânzare-cumpărare imobiliară";,
iar reclamanții și pârâții au calitate de "cumpărători";, prin urmare nu este vorba de un
contract încheiat între reclamanți și pârâți, având calități diferite, ci de un contract
încheiat de reclamanți și pârâți, având aceeași calitate (de cumpărători) cu o altă
persoană (având calitatea de vânzător).

În raport de cele reținute mai sus, este irelevant cine a plătit prețul sau în ce proporție
s-a plătit acesta de către fiecare dintre cumpărători, deoarece, în speță, nu s-a invocat
simulația.

Mai departe, actul conține toate elementele specifice vânzării-cumpărării: prețul - în

legătură cu care se menționează, generic, că a fost primit de la cumpărători; momentul
la care cumpărătorii intră în proprietatea și posesia imobilului - la data autentificării
actului, soții ... intră de drept în proprietatea imobilului, iar soții ... intră în stăpânirea
de fapt a imobilului. Contractul contestat în cauză a fost autentificat la data de
22.03.2002, iar la data de 18.03.2002 reclamanții ... au vândut imobilul proprietatea
lor din mun. ..., încheind în acest sens contractul de vânzare cumpărare autentificat sub
nr.1053.

Prin urmare, încheind la data de 18.03.2002 un contract de vânzare cumpărare a cărui

natură juridică nu este contestată, reclamanții nu pot pretinde că la distanță de câteva
zile, la data de 22.03.2002, au crezut că încheie un contract de vânzare cumpărare cu
clauză de habitație și întreținere, în condițiile în care cel de al doilea contract purta
aceeași titulatură și conținea aceleași elemente specifice ca și primul. În plus,
reclamanții nu sunt niște persoane lipsite de instruire (în ceea ce îl privește pe
reclamantul ..., acest aspect rezultă din exprimarea folosită în scrisorile adresate
pârâților și din modul de executare a semnăturii, care este una destul de elaborată), nu
suferă de vreo boală care să afecteze reprezentarea realității, iar vârsta de la data
încheierii contractului (68, respectiv 69 ani) nu este una foarte înaintată și nu poate
constitui, ea singură, un element esențial în determinarea pretinsei reprezentări false a
realității.

De altfel, la întrebarea nr.7 de la interogatoriul administrat în fața primei instanțe:

"Recunoașteți că, în schimbul plății de către noi a ½ din contravaloarea casei, noi urma
să devenim proprietarii, iar, în schimb, dvs. urma să locuiți pe toată durata vieții în
acest imobil?";, reclamanta a răspuns: "Da";.

În ceea ce privește martorele audiate în cauză, se reține că niciuna dintre ele nu a

declarat că ar fi asistat la discuții între părți, că ar fi fost prezente la notariat, după cum
niciuna dintre ele nu a relatat nici un aspect cu privire la plata prețului.

Martora ... i-a cunoscut pe reclamanți după mutarea lor în actualul imobil, fiind vecină
cu aceștia și a relatat aspecte ulterioare încheierii actului, și nu anterioare. Este cert că,
deși relațiile între părți erau bune, au intervenit la un moment dat neînțelegeri, astfel că
pârâții nu i-au mai vizitat pe reclamanți și nu i-au mai ajutat cu absolut nimic. În acel
moment, al rupturii relațiilor normale dintre părți, soții ... s-au plâns vecinilor "când au
văzut că soții ... nu îi mai vizitează și nu le mai oferă ajutorul";. Ca urmare, ajutorul
oferit până atunci, sub aspect moral și material, nu poate fi înțeles decât ca fiind acel
ajutor oferit în virtutea relațiilor normale dintre părinți și copii, și nu în virtutea unor
relații contractuale.

Martora ..., care a ținut legătura cu părțile și, mai ales cu reclamanții, până la plecarea
acestora din ..., ulterior păstrând legătura doar telefonic, a declarat că reclamanții i-au
relatat că urmau să încheie "un contract cu clauză de întreținere la înstrăinarea
apartamentului acestora de pe str. ... din …";, însă aceasta constituie o mărturie
indirectă, care nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.

În ceea ce privește susținerea reclamanților, în sensul că nu au știut ce semnează,

aceasta este contrazisă de mențiunea din contract "Subsemnatele părți declarăm că,
înainte de semnarea actului, am citit personal cuprinsul acestuia, constatând că el
corespunde voinței stabilite de noi părțile de comun acord, drept pentru care semnăm
mai jos"; și nu a fost făcută în niciun fel dovada contrară.

Atât timp cât nu a fost făcută dovada existenței contractului de întreținere, iar
reclamanții sunt beneficiarii clauzei de uzufruct asupra imobilului, lor le revine sarcina
suportării taxei de habitat și a contravalorii utilităților de care beneficiază la imobil,
astfel că sunt irelevante înscrisurile depuse în acest sens în apel.

Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți în fața primei

instanțe și reiterată în apel prin întâmpinare, tribunalul reține, sub un prim aspect, că
pârâții nu au declarat apel împotriva soluției primei instanțe de respingere a excepției,
prin urmare nu pot obține satisfacție în acest sens în apelul reclamanților. Însă, soluția
primei instanțe este legală și temeinică și sub acest aspect, deoarece eroarea obstacol
este mai mult decât un viciu de consimțământ, este lipsa totală a consimțământului,
prin urmare este o cauză de nulitate absolută, ce poate fi invocată oricând, deci dreptul
la acțiune este imprescriptibil.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.480 alin.1 C.pr.civ., constatând că nu

există motive de reformare a soluției primei instanțe, tribunalul va respinge apelul ca
nefondat, iar în temeiul art.452-453 din același cod va respinge ca nefondată cererea
intimaților ... privind obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată, întrucât
intimații ... nu au făcut nicio dovadă în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge apelul promovat de reclamanții ... și ..., cu domiciliul în ..., împotriva sentinței
civile nr.265/19.02.2014 pronunțată de Judecătoria ... în dosarul civil
nr.8028/256/2013, în contradictoriu cu pârâții ..., ..., domiciliați în ... și ..., domiciliat în
..., ca nefondat.
Respinge cererea intimaților privind obligarea apelanților la plata cheltuielilor de
judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.11.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Jud. fond

Red./tehnored. dec. apel jud. 3.12.2014/7 ex.

Eroarea obstacol sub forma error in negotio invocată de către pârâtă, aşa cum decurge din
motivarea în fapt a cererii reconvenţionale presupune faptul ca părţile cred fiecare că au încheiat un
altfel de act juridic, situaţie care nu poate fi reţinută în speţa de faţă, în condiţiile în care, actul încheiat
între părţi poartă denumirea de act de vânzare - cumpărare şi cuprinde toate elementele de validitate,
neexistând nici un dubiu asupra naturii juridice a actului, în condiţiile în care o parte strămută
proprietatea asupra unor bunuri ale sale celeilalte părţi, în schimbul unui preţ (art.1294 cod civil).

Astfel, apreciem că în speţă nu este dat motivul de nulitate absolută a actului atacat, ci este
vorba de vânzarea bunului altuia, iar în practica judiciară este unanim recunoscut faptul că, deşi
vânzătorul nu poate înstrăina bunul altuia (nemo dad quod non habet), în cazul în care totuşi ar face-
o, practica judiciară a considerat vânzarea anulabilă, atât pentru eroare asupra substanţei lucrului
care alcătuieşte vânzarea anulabilă, cat si pentru eroarea asupra calităţii esenţiale a vânzătorului,
considerat de către cumpărător ca fiind proprietarul bunului. Astfel, instanţa supremă a stabilit că
„vânzarea lucrului altuia are la baza o eroare asupra calităţii de proprietar a vânzătorului şi este
anulabilă” .

În concluzie, vânzarea lucrului altuia are la bază atât eroarea din partea cumpărătorului, cât şi
eroarea asupra persoanei .

Dacă bunul este determinat, vânzarea va fi lovită de nulitate relativă, deoarece cumpărătorul
se află într-o dublă eroare: eroare asupra calităţii vânzătorului, considerat proprietar al bunului şi
eroare asupra substanţei lucrului, care formează obiectul contractului.

Numai dacă atât vânzătorul, cât şi cumpărătorul cunoşteau în momentul încheierii actului că se
vinde bunul altuia, s-ar putea considera că un asemenea contract este lovit de nulitate absolută,
deoarece s-ar urmări validarea unor acţiuni speculative, ceea ce determină ca un asemenea contract
sa aibă o cauza ilicită.
 Vânzarea bunului altuia este valabilă şi dă naştere obligaţiei vânzătorului de a asigura
transmiterea dreptului de proprietate către cumpărător, fie prin dobândirea de către vânzător a bunului,
fie prin ratificarea convenţiei de către proprietar. În cazul în care vânzătorul nu-şi îndeplineşte această
obligaţie, se poate solicita rezoluţiunea contractului, restituirea preţului şi daune-interese.

Cu toate acestea cum în speţă nu s-a invocat acest motiv de nulitate relativă, care este
aplicabilă în cazul cumpărătorului de bună-credinţă, aşa cum este pârâta SC C SRL, instanţa nu o
poate pune în discuţie, ori nulitatea absolută pentru lipsa consimţământului nu este dovedită în cauză.

Pe de altă parte, repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul restituirii sumei achitată cu
titlu de preţ, actualizate cu indicele de consum nu poate fi solicitată pârâtei Z.I., atâta timp cât banii nu
i-au fost predaţi ei, ci aşa cum rezultă din probele administrate în cauză numitului T.A., astfel că şi
acest petit este neîntemeiat.

În ceea ce priveşte subsidiarul cererii reconvenţionale se solicită repunerea părţilor anterioare,

ca şi în primul petit cu consecinţa restituirii preţului actualizat, dar în situaţia în care instanţa ar desfiinţa
total înscrisul întocmit în fals, intitulat contract de vânzare-cumpărare încheiat sub semnătură privată
la data de 20.07.1993 între Z.I. şi SC C SRL, instanţa urmează să îl respingă ca neîntemeiat, pentru
argumentele mai sus expuse, în condiţiile în care actul în speţă nu a fost dovedit ca fiind fals, iar
întemeierea restituirii prestaţiilor pe plata nedatorată conform art. 1092 din vechiul Cod civil nu îşi
găseşte aplicare pentru că plata nu s-a făcut vânzătoarei, ci altei persoane, lui Ţ.A.

Faţă de considerentele mai sus expuse, instanţa urmează să respingă ca neîntemeiate atât
cererea principală, având ca obiect anulare act, formulată de reclamantul PARCHETUL DE PE
LÂNGĂ JUDECĂTORIA BISTRIŢA, în contradictoriu cu pârâţii Z.I., SC C SRL, Ţ.A. şi N.V., precum şi
cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională SC C SRL, având ca obiect
constatare nulitate absolută antecontract de vânzare-cumpărare.

Raportat la soluţia adoptată, instanţa nu va acorda cheltuieli de judecată, raportat la cererea

formulată de către pârâta Z.I.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel reclamantul şi pârâta reclamantă
reconvenţional.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate, tribunalul va respinge ca
nefondate apelurile declarate.