Viata ne este data, noi trebuie sa o traim. Viata este ca o gradina.

Depinde de noi daca vream

ca aceasta sa fie frumoasa sau pur si simplu un loc uscat, posac, lipsit de vitalitate. Suntem
gradinarii propriei gradini. In mainile noastre sta capacitatea de a o „construi” dupa bunul plac.
În opinia mea conceptual de conflict psihologic sugereaza idea unui conflict in interiorul
nostru care este un component natural , indispensabil vietii cotidiene .
Raportand citatul lui Maiorescu la conceptual de conflict interior deducem ca de multe ori în
viata noi tindem să ne lăsam ghidaţi de pasiune şi să urmăm calea inimii, fiindcă ea reflectă
ceea ce ne dorim cu adevărat. Raţiunea arată alternativele deciziei optime. Ea reprezintă
capacitatea specific umană de a distinge binele de rău, de a alege şi de a acţiona responsabil. Însă
rolul său de judecător este diminuat de fondul sentimental permanent activ, în care se află
dorinţele şi trăirile noastre interioare. Prin urmare, tindem să ne lăsam ghidaţi de pasiune şi să
urmăm calea inimii, fiindcă ea reflectă ceea ce ne dorim cu adevărat.
Titu Maiorescu susţine că omul se lasă condus de inimă în momentele în care raţiunea ar
trebui să îi dicteze direcţia finală. Eu sunt de acord că în momentele hotărâtoare, „direcţia finală
o dă inima”, deoarece dincolo de raţiune, omul este un cumul de sentimente, pasiuni, năzuinţe
care îl definesc întreaga viaţă, indiferent de moment sau situaţie . Inima, identificându-se cu
vocea interioară a omului, este singura capabilă să ştie ceea ce este mai bun pentru noi. De aceea,
ea lasă raţiunea să îşi „expună” variantele şi o alege pe cea potrivită. Aşadar, raţiunea şi pasiunea
ar trebui să fie complementare, ajutându-se reciproc.
Doua personaje care se potrivesc temei abordate sunt Vitoria Lipan din romanul ”Baltagul” de
Mihail Sadoveanu si Apostol Bologa din ”Padurea Spanzuratilor ” de Liviu Rebreanu.
Vitoria Lipan traieste de la inceputul romanului un conflict interior cauzat de disparitia lui
Nechifor Lipan ”dragostea ei de douazeci si mai bine de ani”. Fiind o femeie puternica condusa
de glasul inimii ea decide sa plece in cautarea ucigasilor sotului ei si sa faca dreptate fără de care
sufletul ei nu ar fi avut odihnă. Dialogul si relatiile cu alte personaje evidentiaza, o buna
cunoastere a sufletului omenesc, o logica impecabila si o autentica vocatie de detectiv.
Apostol Bologa trăieşte o dramă de conştiinţă, un tragic conflict interior declanşat de
sentimentul datoriei de cetăţean, ce-i revine din legile statului austro-ungar şi apartenenţa la etnia
românească. În dialogul purtat cu ofiţerul ungur Varga în tren, Bologa susţine ideea că legea şi
datoria sunt valabile „numai până în clipa când îţi impun o crimă faţă de conştiinţa ta” şi că nicio
datorie nu are dreptul „să calce în picioare sufletul omului”. Apostol Bologa moare ca un erou al
neamului său, din dragoste pentru ţara sa, pentru libertate şi adevăr, pentru triumful valorilor
morale ale omenirii. Drama de conştiinţă conduce astfel la unicul deznodământ posibil.
În concluzie pot spune ca subiectul abordat in acest text este actual si in zilele noastre,
deoarece fiecare om in cele mai grele omente se lasa ghidat de catre inima. Chiar dacă omul are
posibilitatea să aleagă în viaţă între mai multe alternative, totuşi familia, plaiul natal , cultura,
religia...sunt lucruri pe care nu are oportunitatea să le aleagă şi ele devin elemente definitorii
pentru personalitatea individului.