Sunteți pe pagina 1din 1

Cum se face aerisirea locuinţei iarna

În primul rând dimineaţa şi seara, aerisirea este o necesitate pentru energie şi


odihnă. Nu se aerisesc doar camerele folosite peste zi ci întreaga casă. Înainte de
culcare, fereastra se deschide larg pentru un somn liniştitor în care aerul să fie unul
proaspăt, iar dimineaţa aerul rece omoară microbii şi revigorează organismul pentru
o nouă zi.
Aerisirea locuinţei iarna se face în reprize de câte 10 minute de cel puţin trei ori
pe zi pentru a elimina aerul închis şi a diminua astfel riscul de alergii sau viroze
respiratorii. Aerisitul este cu atât mai recomandat pe timpul precipitaţiilor. Ventilaţia
naturală (deschiderea ferestrelor) este cea mai sănătoasă şi indicată.
Încăperile în care se petrece foarte mult timp pe timpul zilei, spaţiile închise precum
birourile unde funcţionează calculatoare, trebuie aerisite o dată la 2-3 ore, câte 5-10
minute pentru purificarea aerului şi menţinerea activităţii cerebrale la un nivel
satisfăcător.

În cazul locuinţelor de la bloc, aerisirea este cu atât mai necesară datorită unor
activităţi precum uscatul rufelor pe calorifere care încarcă aerul cu vapori de
detergenţi periculoşi pentru sistemul respirator.

Atunci când aerisim trebuie să luăm în calcul circulația aerului. Cele mai multe
persoane consideră că intredeschiderea ferestrelor este suficientă, dar aceasta nu
ajută prea mult, iar căldura se pierde inutil, fără ca aerul să se purifice. O aerisire
eficientă înseamnă deschiderea largă a geamurilor, implicit a unei unei uşi care
să creeze un curent de aer.
Nu doar dormitorul şi livingul trebuie să beneficieze de o aerisire constantă pe timpul
iernii. Bucătăria este şi ea supusă unor riscuri majore. Fiind camera în care gătim,
aburul şi produsele alimentare favorizează înmulţirea bacteriilor. O hotă deasupra
aragazului, dar şi o fereastră deschisă vor diminua riscul îmbolnăvirilor.
O altă cameră pe care microbii o adoră este baia. Aburul rezultat în urma duşurilor,
uscarea rufelor deasupra căzii, umiditatea crescută – toate conduc către un aer greu
ce se poate împrăştia în toată casa. De cele mai multe ori băile au ferestre mici care
nu asigură o aerisire suficientă. Un ventilator electric este de mare ajutor în această
cameră. De asemenea, trebuie să fiţi atenţi la câteva aspecte precum ştergerea
podelei, a oglinzii şi a gresiei dacă acestea s-au aburit excesiv.
Dezumidificatoarele sunt de asemenea utile pe timpul iernii. Acestea extrag
excesul de umiditate nu doar din aer ci şi din pereţi, reducând la minim riscul de
mucegai. Pe de altă parte un dezumidificator bun nu doar va elimina umezeala ci va
trata totodată aerul respirat. Alegeţi un aparat silenţios şi mobil pentru a-l putea
utiliza în mai multe încăperi ale casei.
Prin deschiderea ferestrelor, asiguraţi-vă că în camere pătrunde şi lumină naturală.
Lumina solară însoţită de aer rece distruge cu succes bacteriile, în timp ce amplifică
starea de bine începând cu primele ore ale dimineţii. Combinaţia de lumină naturală
şi aer proaspăt îmbunătăţeşte de asemenea performanţele intelectuale, aşa că, atunci
când lucraţi aerisiţi des încăperea şi lăsaţi razele soarelui să pătrundă înăuntru, în
detrimentul luminii artificiale.

S-ar putea să vă placă și