MIRCEA ELIADE DESPRE CARTI SI BIBLIOTECI

Scris dealexapioan in CĂRȚILE DIN BIBLIOTECĂ on 04 29th, 2010 | no

responses

1. Fiecare om e dator sa aiba cel putin cartile fundamentale si cele favorite.

2. Biblioteca personala este o uzina, un depozit imens de forte spirituale si

de energie.

3. Functiunea pe care o indeplineste biblioteca personala pentru un individ

o implinesc bibliotecile publice in viata unei tari.

[...] In viata unui om, cartile joaca uneori acelasi rol decisiv pe care il are
dragostea, sau calatoria sau intalnirea unei mari personalitati.”

Mircea ELIADE. Despre carti si biblioteci. Conferinta tinuta la data de 14

noiembrie 1935.

Mircea Eliade, in conferintele sale radiofonice („Despre carti si biblioteci" etc.),

sustinea ca biblioteca de patrimoniu a unui popor se constituie din multimea
de biblioteci personale.

Calitatea bibliotecilor de patrimoniu depinde de calitatea bibliotecilor

personale, deci, si de calitatea spirituala a cititorului.

Cine si-ar putea asuma responsabilitatea sa faca evidenta tuturor bibliotecilor

personale: a) cite familii detin o biblioteca? b) din cele existente, cite biblioteci
personale corespund unor criterii de valoare? Cite dintre ele sint biblioteci
colectate din snobism, practicat prin anii ’70, cind se editau clasicii literaturii
universale si se cumparau fulgerator, la moda, alegindu-se, de preferinta,
volumele ce se asortau la mobilierul respectiv. Mai gasim si astazi aceste
biblioteci, cu zeci de volume pretioase, dar nedeschise, nerasfoite, necitite.

O alta categorie de biblioteci personale sint cele „adunate" cu greu, dar

accidental: din carti daruite la ocazii, alese, de regula, dupa gustul celui care
le-a oferit, si nu invers. La aceste volume de valoare dubioasa se adauga si cele
selectate de proprietarul bibliotecii – fara gust si fara principii.

Aceste doua tipuri de biblioteci personale nu reprezinta, de fapt, o „biblioteca",

din ele lipsesc dictionarele, lipsesc clasicii, lipsesc albumele pictorilor, lipseste
Biblia.
Cea mai grava ramine a fi alta – a bibliotecilor care lipsesc. Din astea sint
foarte multe! Case fara biblioteci, case fara dictionare, case fara Eminescu!
Care este soarta concetatenilor nostri, crescuti fara carte in casa!

|i, in sfirsit, a patra categorie – cea rarisima – sint bibliotecile personale de

calitate, astea apartinind istoricilor literari, criticilor literari, scriitorilor,
profesorilor universitari, savantilor sau oamenilor de cultura – cititorilor de
calitate. Aceste biblioteci, impreuna, formeaza, de fapt, biblioteca de
patrimoniu a Basarabiei. Din ele s-au inspirat si s-au alimentat, in timpurile
vitrege ale romanismului, spiritele sanatoase ale neamului – studentii,
profesorii, scriitorii. Prin aceste biblioteci „de buzunar" am supravietuit noi,
romanii basarabeni. Prin romanele imprumutate „pentru o noapte", prin
DELIRUL citit dintr-o rasuflare, asteptat de alti zece sau douazeci la rind, ne-
am adunat gramada si am opus rezistenta, ne-am constituit din frinturi de
romane. Prin rugaciunile invatate pe ascuns de la parinti si bunei, dar interzise
la scoala, am primit cea mai buna lectie de morala crestina.

Un alt necaz al cititorului nostru este ca el nu se incumeta sa cumpere carti,

iar drumul spre biblioteca nu-l prea stie. Citeste tot ce se poate obtine usor,
fara efort, intimplator si, cel mai adesea, fara a cheltui timp sau bani in
cautarea unui autor anume.

Cititorul autohton, prost informat si putin cultivat, nu stie cum sa-si adune
propria biblioteca, sta la indoiala daca are ea vreun rost si, pina la urma,
prefera sa-si gaseasca argumente in favoarea alegerii sale: apartamentul ii este
prea mic, sta mai mult timp la birou (catedra) si lucreaza acolo, tot de ce are
nevoie poate imprumuta de la biblioteca, dar argumentul forte ramine „Nu-mi
pot permite, cu salariul meu!".

„Un mare intelept si un mare iubitor de carti, Montaigne, spunea ca nu exista

durere cit de adinca, pe care sa n-o alunge o jumatate de ceas in biblioteca. Un
roman mucalit, caruia ii citisem odata aceasta reconfortanta opinie a lui
Montaigne, mi-a spus: «Da, dar trebuie sa ai o biblioteca!»"