Serviciul diplomatic tema 3:

1) Conceptul și tipurile de agenții de relații externe: Diplomația ca activitate privind punerea în aplicare a
politicii externe a statului este de neconceput și de neînțeles fără a înțelege cine acționează, ce organe de
stat și oficiali desfășoară această activitate. Același lucru trebuie spus despre serviciul diplomatic.
Serviciul diplomatic este o activitate oficială a organismelor și oficialilor statului bine definiți. Care sunt
acele organe de stat ale relațiilor externe ale căror activități sunt de natură diplomatică, care sunt sistemul
de corpuri de relații externe, tipuri istorice și natura de clasă a acestor organisme? Organele de relații
externe ale locului și activității lor pot fi împărțite în două grupuri: organele centrale ale relațiilor externe
ale statului; organele de relații externe ale statului. Grupul de organe centrale (interne) ale relațiilor
externe ale statului, la rândul său, se încadrează în două grupuri în funcție de natura funcțiilor lor și de
baza legală a existenței lor: a) organe de conducere politică generală, stabilite și determinate, de regulă, de
constituțiile de state; aceste organisme îndeplinesc funcții politice generale; b) organele de relații speciale
(economice, sectoriale, departamentale) cu alte țări. Unele dintre aceste organisme sunt, de asemenea,
înființate și funcționează pe baza constituțiilor de state (de exemplu, în URSS - Ministerul Comerțului
Exterior, Comitetul de Stat pentru Relații Economice Externe, etc.); altele pe baza altor reglementări de
stat, legislație în vigoare, decrete, decrete guvernamentale sau ordine intra-departamentale (de exemplu,
departamente internaționale din Ministerul Culturii al URSS, Ministerul Sănătății URSS etc.). Relațiile
unor astfel de organe de stat specializate de relații externe cu organe similare sau similare ale altor state
sunt de regulă reglementate prin acorduri internaționale speciale, convenții sau obiceiuri și tradiții
stabilite în comunicarea internațională. Această reglementare juridică internațională a relațiilor
internaționale ale unor organisme de specialitate similare din diverse state a determinat unii autori să
numească astfel de organisme convenționale, în contrast cu cele politice, constituționale. Totuși, se pare
că un astfel de nume pentru organele specializate de relații externe ale statului este greu justificat,
deoarece este mai probabil să se aplice organizațiilor internaționale și organismelor lor care operează de
fapt pe baza convențiilor internaționale sau a altor acorduri internaționale. În această lucrare, pentru astfel
de organe de stat, spre deosebire de organele politice ale relațiilor externe, se adoptă denumirea de
„organe specializate ale relațiilor externe”, iar în contrast cu organizațiile de specialitate internaționale,
acestea sunt denumite „organe specializate de stat ale relațiilor externe”. Activitățile organelor de relații
externe ale primului grup au un caracter diplomatic. Activitatea organelor de relații externe din cel de-al
doilea grup nu este diplomatică, iar serviciul în aceste organisme nu este practic un serviciu diplomatic;
activitățile unor astfel de organisme au o direcție de specialitate, determinată de natura profesională a
unuia sau altui organism din care emană această activitate, de exemplu, activitățile organismelor din
departamentele de comunicare, poștă și telegraf etc.

Organele centrale ale relațiilor externe:Organele politice constituționale centrale și funcționarii relațiilor
externe includ: cele mai înalte autorități legislative, alese de obicei de populația țării; șeful statului - unic
sau colegial; guvern și, în special, șeful guvernului; Ministrul de externe și Oficiul central al Ministerului
Afacerilor Externe. În statele burgheze moderne republicane, aceste organe de relații externe sunt cele
mai înalte în domeniul relațiilor externe numai formal.Practic toată puterea este uzurpată de către
organele executive ale puterii de stat (președintele și guvernul) în implementarea politicii externe.
Exercitarea anumitor funcții în domeniul relațiilor externe de către organele legislative datează din
vechile state. Deci, soluția problemei războiului și a păcii, negocierea cu statele străine și judecata finală
asupra problemelor acestor negocieri, numirea misiunilor diplomatice și a ambasadorilor în state străine
etc., în Roma antică, au fost funcțiile Senatului Roman. În timpul Evului Mediu în acele state în care
exista o formă republicană de guvernare (care a fost o excepție), principalele probleme ale relațiilor
externe au fost incluse în funcțiile autorităților legislative reprezentative. Este cunoscut faptul că în Evul
Mediu, unele orașe erau state republică, de exemplu, în Italia - Genova, Veneția, etc. o astfel de oraș-
republică. Cu toate acestea, în perioada feudalismului, exercitarea funcțiilor superioare în domeniul
relațiilor externe de către organele reprezentative ale statului este un fenomen atipic, deoarece monarhia
era o formă tipică a statului feudal. Sub forma monarhică de guvernare, existau și unele aspecte ale unor
organisme reprezentative formate din reprezentanți ai nobilimii nobile sau reprezentanți ai burgheziei
emergente (forța socială centrală a așa-numitului terț). Dar aceste organe reprezentative aveau un caracter
pur consultativ și nu obligau monarhul la nimic. Regii din Spania, Franța și alte state feudale convocau de
obicei aceste organe în acele cazuri când era necesar să se stabilească noi sau să crească impozite vechi
necesare pentru războaiele. Corturile spaniole au jucat acest rol sub regii spanioli; în limba franceză -
statele generale etc.

Organisme externe ale relațiilor externe: Cel de-al doilea grup de organe de relații externe - la corpuri
străine. Ele pot fi împărțite în două categorii: Corpurile permanente sunt acele organisme care lucrează în
străinătate în fiecare zi, reprezentând interesele statului lor. Acestea sunt ambasade și misiuni,
reprezentări în organizații internaționale etc. Organisme temporare sunt diverse delegații, reprezentanți
individuali trimiși în străinătate, precum și așa-numiții observatori la conferințe internaționale, congrese,
în comisii internaționale și, în final, reprezentanți individuali. la aniversări de stat, încoronări etc. Uneori,
atunci când un reprezentant special nu este trimis în astfel de cazuri, ambasadorul care este constant în
țara gazdă este autorizat să participe la ceremonie în calitate de ambasador extraordinar. Organele
permanente de relații externe, prin natura activităților lor, prin funcțiile pe care le îndeplinesc, pot fi
organisme diplomatice, de exemplu, ambasade, misiuni și misiuni în cadrul Națiunilor Unite. Aceste
organisme permanente au o natură politică și îndeplinesc funcții politice, se bucură de toate drepturile
misiunilor diplomatice. În schimb, acestea nu sunt considerate misiuni diplomatice ale consulatului.
Statutul juridic internațional al consulatelor este apropiat de statutul juridic internațional al misiunilor
diplomatice, dar nu este identic cu acesta. De asemenea, reprezentările la diverse expoziții tehnice sau de
specialitate, expoziții și congrese din industrie nu au un caracter diplomatic; membrii acestor misiuni nu
au pașaport diplomatic, ci călătoresc cu pașapoarte civile sau de serviciu. Aceste reprezentări pot fi
permanente sau temporare. Astfel, în funcție de organele de relații externe ale statelor străine, se disting
organisme diplomatice și non-diplomatice. Dar analiza marxist-leninistă nu permite să pună capăt numai
unei astfel de definiții a conceptelor, tipurilor și funcțiilor diferitelor organe de relații externe ale
guvernului. Aceasta ar fi o abordare pur formală. Și, de fapt, în viața reală, toate aceste corpuri ale
relațiilor externe sunt oameni vii, anumite straturi sociale ale populației, anumite clase ale societății și
clase - sisteme sociale întregi și tipurile lor istorice. În toate organismele de relații externe menționate mai
sus, trebuie să vedem întotdeauna mijloacele statului de a realiza interesele foarte specifice ale anumitor
grupuri sociale de oameni - clase. Din acest punct de vedere, ar trebui să avem în vedere și principalele
tipuri de organe de relații externe - state socialiste, cele mai mari state capitaliste și unele state
independente din Asia, Africa și America Latină.

2) Președintele:Constituţia Republicii Moldova, la fel ca şi constituţiile altor state, stabileşte competenţele

autorităţilor publice centrale în activitatea externă. În acest sens vom menţiona că atribuţiile Preşedintelui
Republicii Moldova la acest capitol nu diferă substanţial de prerogativele altor şefi de stat. Astfel, art.77
indică că Preşedintele Republicii Moldova reprezintă statul şi este garantul suveranităţii, independenţei
naţionale şi al integrităţii teritoriale a ţării. De menţionat că noţiunea de reprezentare a statului trebuie
concepută atât în interior, faţă de instituţiile interne, cât şi în exterior, în relaţiile internaţionale. 57
Articolul 86 al Constituţii prevede: 1. Preşedintele Republicii Moldova poartă tratative şi ia parte la
negocieri, încheie tratate internaţionale în numele Republicii Moldova şi le prezintă, în modul şi termenul
stabilit prin lege, spre ratificare Parlamentului. 2. Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea
Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai Republicii Moldova şi aprobă
înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunii diplomatice. 3. Preşedintele Republicii Moldova
primeşte scrisorile de acreditare şi de rechemare ale reprezentanţilor diplomatici ai altor state în
Republica Moldova. De menționat că această atribuţie a Preşedintelui se referă doar la şefii misiunilor
diplomatice, ceilalţi membri ai corpului diplomatic sunt acreditaţi de către MAE (n.n.). Mai este necesar
de a specifica că decretele emise de către Preşedinte în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute în art. 86
(alin.(2)) se contrasemnează de către Prim-ministru. Alte atribuţii ale Preşedintelui Republicii Moldova în
domeniul relaţiilor externe se referă la soluţionarea problemelor cetăţeniei Republicii Moldova şi la
acordarea azilului politic (art.88 lit.c.)), precum şi la acordarea rangurilor diplomatice (art.88 alin.(1)
lit.g)). Vom mai menţiona că, pentru exercitarea funcţiilor sale în domeniul relaţiilor externe, Preşedintele
Republicii Moldova dispune de un aparat constituit din consilierul pentru politica externă, ambasadorul
cu misiuni speciale şi 2-3 colaboratori. Desigur, pentru exercitarea atribuţiilor în domeniul dat şeful
statului solicită sprijinul MAE, al Parlamentului, altor organe centrale.

Atribuţiile Parlamentului Republicii Moldova în materie de politică externă sunt stipulate în art.66 al
Constituției, care indică: a) Legislativul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni; d) aprobă direcţiile principale ale
politicii interne şi externe a statului; f) exercită controlul parlamentar asupra puterii executive (şi asupra
MAE – n.n.), sub formele şi limitele prevăzute de Constituţie; 58 g) ratifică, denunţă, suspendă şi
anulează acţiunea tratatelor internaţionale încheiate de Republica Moldova; i) exercită controlul asupra
acordării împrumuturilor de stat, asupra ajutorului economic şi de altă natură acordat unor state străine,
asupra încheierii acordurilor privind împrumuturile şi creditele de stat din surse străine. De asemenea,
art.129 alin.(1) al Constituţiei mai prevede că Parlamentul aprobă direcţiile principale ale activităţii
economice externe, principiile utilizării împrumuturilor şi creditelor străine. Referitor la activitatea
Parlamentului în materie de politică externă, este necesar de menţionat că în cadrul acestuia, la fel ca şi în
legislativele altor state, se constituie o Comisie pentru politica externă, în care deputaţii sunt reprezentaţi
în dependenţă de ponderea lor în Parlament. Pentru lucrul curent activează o Direcţie de politică externă,
constituită din experţi. Din cadrul Parlamentului sunt desemnaţi reprezentanţii Republicii Moldova în
organizaţiile parlamentare internaţionale, cum ar fi adunările parlamentare ale Consiliului Europei,
OSCE, CSI, OCEMN etc. În Parlamentul Republicii Moldova sunt constituite grupuri de prietenie cu
parlamentele altor state, care se întrunesc periodic pentru examinarea diferitelor probleme de interes
reciproc. Mulţi şefi de stat aflaţi în vizită în Republica Moldova includ în agenda lor întrevederi cu liderii
fracţiunilor parlamentare, rostesc alocuţiuni în faţa deputaţilor. Activitatea parlamentară în domeniul de
politică externă este destul de variată şi devine în prezent o componentă importantă a relaţiilor
internaţionale. În literatura de specialitate tot mai frecvent se utilizează termenul diplomaţie parlamentară.
Deosebit de importantă este activitatea Parlamentului Republicii Moldova la etapa actuală, când ţara
noastră are drept obiectiv integrarea graduală în Uniunea Europeană, deoarece sunt depuse eforturi
considerabile pentru armonizarea legislaţiei naţionale cu cea comunitară.

La fel ca şi în alte state, atribuţiile Guvernului în domeniul de politică externă sunt destul de vaste.
Executivul, graţie locului ce îi este conferit în sistemul organelor statului, exercită conducerea generală 59
a relaţiilor cu alte state. Anterior a fost menţionat că, la propunerea Guvernului, Preşedintele Republicii
Moldova acreditează şi recheamă reprezentanţii ţării noastre peste hotare şi aprobă înfiinţarea,
desfiinţarea şi schimbarea rangurilor misiunilor diplomatice (art.86), iar actele Preşedintelui emise în
exercitarea acestor atribuţii se contrasemnează de către Prim-ministru. Constituţia prevede (art.96) că
Guvernul asigură realizarea politicii externe a statului. Noţiunea de realizare a politicii statului urmează a
fi concepută ca o atribuţie ce nu necesită împuterniciri suplimentare în domeniul negocierilor şi semnării
acordurilor interguvernamentale, ea fiind o activitate permanentă de coordonare şi control. Conform
prevederilor Constituţiei (art.102), Guvernul adoptă hotărâri, ordonanţe şi dispoziţii. În acest context
trebuie de menţionat că Executivul a adoptat un şir de hotărâri ce reglementează activitatea MAE (în anii
1997, 2005, 2011), dar şi a misiunilor diplomatice (în anii 1992 şi 2007). Conform prevederilor
constituţionale, Guvernul asigură protejarea intereselor naţionale în activitatea externă, promovează
politica liberului schimb sau politica protecţionistă, pornind de la interesele naţionale (art.129 alin.(2)).
Aşadar, Șeful Guvernului îndeplineşte atribuţiile ce-i revin în domeniul extern fără vreo împuternicire
specială, în baza statutului pe care îl are în sistemul organelor statului (a treia poziţie în ierarhia
demnitarilor de stat, după cea a Șefului statului şi cea a Preşedintelui Legislativului). Referindu-ne la
activităţile Executivului privind relaţiile externe ale ţării, vom indica că la şedinţele acestuia se
examinează permanent astfel de probleme. Guvernul contribuie nemijlocit la procesul de deschidere a noi
misiuni diplomatice, la procurarea sediilor pentru ambasade, la aderarea (sau suspendarea) participării la
organizaţiile internaţionale. Guvernul solicită misiunilor diplomatice rapoarte periodice privind
colaborarea cu ţările de reşedinţă în domeniul comercial-economic, dar şi informaţii despre cooperarea cu
organizaţiile economico-financiare internaţionale etc. Ambasadorii Republicii Moldova acreditaţi peste
hotare prezintă dări de seamă la şedinţele Guvernului. Totodată, 60 membrii Executivului sunt co-
preşedinţi ai părţii moldave în Comisiile mixte de colaborare comercial - economică cu diverse state.
Ministerele şi departamentele negociază şi semnează acorduri şi convenţii cu partenerii de peste hotare în
domeniile economic, comercial, de transport, al educaţiei, culturii etc.

Referitor la alte activităţi ale Şefului statului, ale Preşedintelui Parlamentului şi ale Executivului în
domeniul extern, este de menţionat că în vederea realizării atribuţiilor ce le revin, conform practicii
internaţionale, în prezent sunt frecvente vizitele peste hotare, la invitaţiile omologilor lor din alte ţări, dar
şi vizitele de răspuns în Republica Moldova. În cadrul acestor vizite sunt abordate diverse aspecte ale
relaţiilor bilaterale, fapt ce contribuie la identificarea unor noi dimensiuni de colaborare reciproc
avantajoasă în beneficiul ambelor părţi.

Ministerul Afacerilor Externe O mare importanţă pentru activitatea externă a Republicii Moldova are
Ministerul Afacerilor Externe – organul central de specialitate al administraţiei publice, abilitat să
promoveze şi să realizeze politica externă (deşi în anii 1944-1990 în RSSM a existat un minister de
externe, rolul lui era pur simbolic). În vederea asigurării eficienţei în activitatea ministerului, chiar din
primele zile după proclamarea independenţei au fost întreprinse un şir de măsuri urgente, la care am
atribui următoarele. În primul rând s-a atras o atenţie sporită pregătirii cadrelor diplomatice. Colaboratorii
ministerului au fost selectaţi parţial din perso- 63 nalul diplomatic al fostei RSSM, dar şi dintre cei care
activau în MAE sovietic. De asemenea, în activitatea ministerului au fost înrolaţi profesori de la
instituţiile de învăţământ superior, specialişti în relaţiile internaţionale. Peste hotare (în România, SUA,
Marea Britanie, Franţa, Olanda, Germania, Italia, Suedia, Spania etc.) au fost trimişi la reciclare şi
specializare tinerii diplomaţi moldoveni. Totodată, s-a început pregătirea specialiştilor în instituţiile de
învăţământ superior (în 1995 la Universitatea de Stat din Moldova a fost înfiinţată Facultatea de Relaţii
Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative – prima facultate care a început pregătirea specialiştilor
în domeniul relaţiilor internaţionale), la Academia de Studii Economice etc. Ca rezultat, aparatul central
al MAE, misiunile diplomatice ale Republicii Moldova, dar şi alte instituţii centrale care desfăşoară
activităţi externe, au fost completate cu cadre pregătite pentru desfăşurarea serviciului diplomatic.
Referitor la organizarea activităţii Ministerului, Regulamentul prevede că această structură este condusă
de viceprim-ministru, ministrul afacerilor externe şi integrării europene, care conduce activitatea de
ansamblu a instituţiilor serviciului diplomatic al Republicii Moldova din ţară şi de peste hotare. În
activitatea sa el este asistat de doi viceminiştri, de un secretar general şi un ambasador cu misiuni
speciale, precum şi de conducătorii subdiviziunilor din subordinea aparatului central. Principalele
subdiviziuni ale ministerelor sunt următoarele: Departamentul politic, care este divizat în
subdepartamente şi secţii regionale (Europa, America de Nord, America Latină, Asia etc.) şi în
subdepartamente şi secţii funcţionale (Analiză şi prognoză, Informaţie operativă etc.); Departamentul
Organizaţii internaţionale, divizat de obicei în Departamentul ONU, precum şi în subdepartamente şi
secţii specializate; Departamentul Tratate internaţionale, dar şi Departamentul Juridic, care sunt şi ele
divizate în secţii specializate. În ministere mai funcţionează: departamentul Relaţii Economice şi Comerţ,
departamentul Presă şi Informaţii, departamentul Relaţii Consulare, departamentul Relaţii Culturale,
departamentul Protocol, departamentul Resurse Umane etc.