Educația în

Republica Populară Chineză

0
Cuprins:

Introducere

1. Istoria educației în China:

 Dezvoltarea sistemului educațional

2. Structura învățământului chinez

 Învățământul Pre-școlar
 Învățământul Primar și Secundar
 Învățământul Superior

3. Situarea pe plan internațional a

Învățământului chinez

1
Introducere
Am ales să dezvolt subiectul educației în China, deoarece mi s-a părut că
acest sistem educațional este unu printre cele de success cu toate că populația
Chinei nu este una mică. Cu toată rigoarea regimului comunist, sistemul
educațional a reușit să-și pună amprenta pe harta învățământului pe plan mondial.

Având o structură clar definită, sistemul reușește să acopere toate punctele

necesare implementării unei educații solide tuturor tinerilor. Începând cu
învățământul preșcolar, metodele de pregătire sunt atent alese pentru a dezvolta
capacitățile fiecărui copil în parte în funcție de atuurile sale înnăscute.

Apoi, prin implementarea unei legi care cerea obligativitatea celor 9 clase, se
asigura o rată scăzută de analfabetism, printre cele mai scăzute din lume, având în
vedere și populația extrem de numeroasă. În cadrul acestor 9 clase obligatorii,
elevii sunt obișnuiți cu o curriculă strictă; controlată în parte de guvernul central, în
parte de administrațiile locale. Ceea ce permite fiecărei regiuni să se plieze pe
necesitățile de pe piața muncii. La finalul fiecărui semestru, elevilor le sunt
verificate cunoștințele, prin anumite teste naționale dar și prin anumite verificări pe
parcurs la materiile opționale.

Învățământul Superior din China s-a făcut remarcat abia dupa reformele de
la sfârșitul anilor 1990. Aceste reforme au permis colegiilor și universităților să
gestioneze propriile resurse după posibilitatea fiecăruia. Totodată, universitățile au
început să se deschidă înspre Vest pentru a prelua anumite criterii ce le va permite
să se pună în rând cu universitățile occidentale.

2
 Istoria educației în China
Istoria educației în China poate fi datată până în secolul XVI î.Hr., conform unor
intelectuali, mai precis din timpul dinastiei Xia(1523-1027 î.Hr.). Pe atunci, educația era
rezervată doar elitelor. Învățăturile lui Confucius în perioada Primăverii-Toamnei și Statelor
beligerante (770-221 î.Hr.), curicula era formată în general din Cele Patru Cărți și Cei Cinci
Clasici. Acestea erau recunoscute ca subiecte ale culturii confucianiste în societatea feudală din
China. Cele Patru Cărți se referă la Marea Învățătură, Doctrina Căii de Mijloc, Analectele
Confucianiste și Lucrările lui Mencius. Cei Cinci Clasici includ Cartea Poeziei(i se mai zice și
Cartea Cântecelor), Cartea Istoriei, Cartea Ritualurilor, Cartea Schimbărilor și Anualele
Primverii și Toamnei. Confucianismul este probabil cea mai mare influență în educație din China
de-a lungul istoriei.

Mai târziu, în timpul Dinastiei Han, s-a stabilit o formă de sistem de educație publică; nu
numai elitele aveau acces la studiul în școli, ci și oamenii de rând. În timpul dinastiei Han, s-a
pus bazele primului examen civil. S-au construit școli în toată țara și tradiția educației
confucianistă s-a răspândit în toată China. Acest sistem din timpul dinastiei Han s-a menținut și
în timpul dinastiei Qing. Dinastia Qing a adus de-a lungul anilor influențe vestice pentru sistemul
educațional chinez. Odată cu înfrângerea din Războiul Opiumului în fața Marii Britanii,
intelectualii și oficialii guvernului au sugerat o restructurare majoră în sistemul educațional,
introducând materii noi ca limbile străine, știință și tehnologie. În 1911, dinastia Qing a fost
detronată de o revoluție și s-a instaurat o formă de guvernământ republicană. Guvernul din acea
vreme a renunțat la metoda tradițională educațională, au fost instaurate modele noi aduse din
Europa, America și Japonia. Pe la 1946, țara avea doar 1.300 de grădinițe, 289.000 școli primare
și 4.266 școli secundare1.

După Revoluția Culturală (1966-1976), sistemul educațional a fost direcționat spre

modernizarea economică. În 1985, guvernul a cedat responsabilitatea pentru educația de bază
administrațiilor locale prin Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez, ce a eliberat
Decizia asupra Reformei Structurii Educaționale. Aceasta decizie includea obligativitatea celor 9
clase și stabilirea Comisiei Educaționale de Stat. Noua reformă presupunea și o investiție mai

1
http://www.chinaeducenter.com/en/chistory.php.

3
mare în educație; astfel, în 1984 investiția era de 10,4% din bugetul de stat iar în 1986 investiția
a crescut la 16,8% din bugetul de stat. Deși statul investea destul de mult în educație, din cauza
schimbărilor din interiorul partidelor politica în ceea ce privea educația se tot schimba; era o
luptă constantă între imperative ideologice și pragmatism. Marele Salt Înainte (1958-1960) și
Mișcarea Educațională Socialistă(1962-1965) au căutat să înlăture elitismul academic și să scadă
din diferența socială între muncitori și țărani, populația rurală și populația urbană, de asemenea
să înlăture tendința intelectualilor de a se îndepărta de munca manuală.

Conducerea Partidului Comunist Chinez de după Mao Zedong a axat educația pe

ideologia că aceasta reprezintă fundația pentru Cele 4 Modernizări. Prin anii 1980, educația în
știință și tehnologie a devenit o prioritate pentru politica educațională. Deși educația de profil
uman era considerată importantă, aptitudinile tehnice și vocaționale erau considerate cele
potrivite pentru țintele economice ale țării. Începând cu Cel De-al Treilea Plen al Congresului
Comitetului Central al Partidului Național ajuns la ediția cu numărul 11, din decembrie 1978,
intelectualii erau încurajați să cerceteze în folosul Celor 4 Modernizări, și atâta timp cât aceștia
se pliau pe Cele 4 Principii Cardinale ale Partidului aveau cale liberă la cercetare. Dar acest lucru
nu a durat mult, deoarece Guvernul și-a dat seama că aceste 4 principii au fost folosite după
bunul plac și au decis să restricționeze exprimarea liberă a intelectualilor.2

Dezvoltarea sistemului educațional

Până în 1999, școala primară a devenit un lucru obișnuit în 90% din zonele populate din
China și cele 9 clase obligatorii au acoperit aproximativ 85% din populație. Cu toate că
admninistrațiile locale încercau să investească destul de mult în educarea populației, existau
anumite discrepanțe între regiuni. Așa s-a ajuns la plata unor sume, anume taxele școlare, pentru
a putea studia mai departe. În urma încăpățânării populației de a urma o școală, a scăzut
analfabetismul din rândul populației tinere și de vârstă medie, de la 80% la 5%. Astfel sistemul a
produs aproximativ 60 milioane de calificați și aproape 400 milioane de muncitori cu liceul
profesional. Astfel până la sfârșitul anilor 1990, 98,9% din populație era înscrisă la școala
primară și înscrierea la liceu se ridica la 94% din populație.

2
Su, Xiaohuan. „Education in China: Reforms and Innovations.”. China Basics. 46-50. 2002

4
 La mijlocul anilor 1990, China nu avea programe de Master cunoscute, dar până în 2004
s-au format 47.000 de programe de Master. După această explozie educațională, universitățile
din China au început să se facă cunoscute; mai ales calificările în domeniul IT sau limbi străine.

Structura Învățământului în China

Învățământul Pre-Școlar

Educația preșcolară este o componentă foarte importantă în China. În zonele urbane,

educația preșcolară este formată în mare parte din grădinițe penrtu copii cu vârste cuprinse între
1 și 3 ani, care pot fi cu normă întreagă, cu jumătate de normă, cu internat sau cu orar. În zonele
rurale, educația preșcolară este în principal formată din creșeși grădinițe sezoniere. În zonele cu o
populație îmbătrânită, cu minorități, în zonele îndepărtate și sărace, pe lângă învățământul
preșcolar normal, există educația neobișnuită sub diverse forme cum ar fi centre de activități
petru copii, grupuri de joc, centre mobile de ajutor și servicii mobile numite și caravane. Prin
intermediul politicii educaționale și cu ajutorul colectivului, autorităților și cetățenilor, educația
preșcolară a făcut un real progres. Astfel încât, în 2010, erau aproximativ 138.209 de grădinițe.

De-a lungul anilor, educația preșcolară s-a dezvoltat și în zonele rurale sau îndepărtate.
Grădinițele combinau predatul cu îngrijirea copiilor în așa fel încât copii să se dezvolte fizic și
psihic pentru a fi pregătiți pentru educația formală. Activitățile educaționale desfășurate în cadrul
acestor grădinițe sunt un proces sistematic și cu scop având ca țintă dezvoltarea anumitor
abilități. 3 Pentru a mări eficacitatea managementului grădinițelor, statul a formulat un set de
reguli de management a grădinițelor și un set de reguli în ceea ce privea munca în grădinițe,
făcând astfel o bază instituționalizată a acestor forme de învățământ. Statul a stabilit un set de
reguli și pentru calificările învățătoarelor și pentru evaluarea performanțelor lor. În prezent,
există școli specializate pe școlirea de învățători și învățătoare.4

Învățământul Primar și Secundar

3
http://www.ibe.unesco.org/Countries/WDE/2006/index.html
4
Su, Xiaohuan. „Education in China: Reforms and Innovations.”. China Basics. 32-46. 2002

5
 În China, învățământul primar și secundar durează 12 ani, și este împărțit în: primar,
secundar junior și secundar senior. Educația primară durează 5 sau 6 ani, educația secundară
junior durează 3-4 ani, iar cea secundară senior 2-3 ani. Prelungirea sau scurtarea anilor de studiu
depinde de numărul de elevi înscriși și de performanțele lor.

Implementarea celor 9 clase obligatorii, s-a lansat odată cu promulgarea legii”Legea

Educației Obligatorii a Republicii Populare Chineze” din 19865. Această acțiune a avut succes,
conform statisticilor din 2010, procentul de copii înscriși la școala primară era de 99% și
proporția celor care și-au continuat studiile depășea 99%. Guvernul punea mare preț pe
universalizarea educației obligatorii în zonele rurale, sărace sau cu minorități. În 1987, fosta
Companie de Dezvoltare Shanghai Est și Ministrul Finanțelor au formulat împreună ”Opinia
asupra unor probleme privind reforma administrației educațieiîn zonele rurale ”. În prezent,
educația de bază este dată de către administrația județeană, primării și consilii locale cu putearea
administrativă asumată de către județ și autorități locale și luările de decizii majore sunt preluate
de autoritățile județene. Există un efort comun pentru a integra dezvoltarea educației și
îmbunătățirea calității forței de muncă odată cu dezvoltarea economiei locale și modernizarea
culturii, a standardului etic de viață al oamenilor. Ca rezultat, se promova masiv dezvoltarea
educației în plan rural.

Predatul

Anul școlar al școlii primare și secundare este împărțit în 2 semestre. Perioada școlii
primare este formată din 38 de săptămâni de sesiuni de predat și 13 de vacanță. Perioada celei
secundare, este de 39 de săptămâni de predare și 12 de vacanță. Anule școlar pentru Școala
secundară senior este de 40 de săptămâni de predat, plus/minus 2, și 10 săptămâni de vacanță.

În toamna anului 1993, școala primară și școala secundară juniorau nceput să

implementeze Curricula pentru Școlile cu normă întreagă; această schemă includea aranjarea
subiectelor și silabusurilor. Conform schemei, subiectele sunt împărțite în două categorii:
subiecte aranjate de stat și subiecte aranjate de autoritățile locale, ultima fiind în concordanță cu
nevoile regiunii. Curricula școlii secundare senior este, în prezent, formată din: subiecte de curs

5
www.moe.edu.cn

6
și activități. Subiectele învățate la școala secundară senior sunt împărțite la rândul lor în cursuri
obligatorii și cursuri opționale. Activitățile includ sarcini înafara sălilor de curs.6

În 1999, Ministerul Educației a început să creeze o nouă curriculă pentru educația de

bază. Astfel încât, orice copil de 6 ani ar trebui înscris la o școală primară, și dacă anumite
condiții nu permit acest lucru, atunci înscrierea se poate amâna până când copilul împlinește 7
ani. În zonele în care educația secundară junior a fost universalizată, toti absolvenții de școală
primară ar trebui să intre în școli secunadre junior din apropiere fără a da un examen de admitere.
Dar, dacă acei absolvenți de școală secundară junior vor dori să continue cu studiile la școala
secundară senior, atunci ei vor trebui să dea un examen de admitere. De-a lungul educației
obligatorii, elevilor li se cer să dea examene la sfârșit de fiecare semestru până se termină anul
școlar. În școlile primare, se cere Matematica și Chineza ca materii pentru examenul de
absolvire, în timp ce celălalte subiecte sunt evaluate doar ca și niște cunoștințe de bază. În școlile
secundare, subiectele examenului de absolvire sunt determinate de scopul subiectelor general
predate și care au fost date de stat, în timp ce performanțele studenților la alte materii sunt doar
verificate.

Educația de după școală, joacă un rol important în dezvoltarea elevilor. Sub administrația
cooperativă a departamentelor care se ocupă cu educația, cultura, fizica, uniunile muncitorești,
Liga Tineretului Comunist, știință și tehnologie, educația de după școală e pusă la cale de către
aceste departamente.Această activitate a făcut parte din politica de integrare socială, dintre școli
și familii. După școală, copii iau parte la activități culturale, științifice și recreaționale organizate
de palatele copiilor, cluburi de copii, centre pentru tineri ș. a.

Învățământul Superior

Pe la sfârșitul anului 2010, în China existau 2.305 de Instituții de Învățământ Superior,

dintre care 1090 erau universități, 322 colegii independente și restul de 1215 erau instituții non-
universități de învățământ superior. Învățământul superior este sectorul cu cea mai rapidă
creștere, cu 24% mai mulți studenți recrutați decât în 2003.

6
Fengzhen, Yang. Educational Philisophy and Theory. Vol. nr.2. 34 vols.1-29 Carfax Publishing, 2002.

7
 Atenția s-a îndreptat spre reforme recente din sectorul economic. Mai multe universități
industriale și colegii specializate s-au format prin stabilirea unor subiecte noi și care acum era
întărite : automatica, energia nucleară, oceanografie, radiochimie, biofizică etc.

În perioada anilor 1980, dedicarea guvernului către Cele 4 Modernizări a subliniat nevoia
de progres științific și tehnologic. Aflându-se sub programul de modernizare, învățământul
superior a fost punctul de cotitură pentru cercetare și calificare.7 Din cauza modernizării Chinei,
era nevoie de oameni de știință specializați și de ingineri pentru a face noi progrese tehnologice;
acest lucru putându-se realiza doar prin mediul academiilor și a învățământului superior. Dar
reformatorii au realizat că, dacă vor dori un sistem mai performant era nevoie de încă câteva
schimbări. A fost promulgat setul de reguli ”Regulamentul Provizoriu privind Managementul
Învățământului Superior”, în 1986 de către Consiliul de Stat, care iniția o serie de schimbări în
cadrul sistemului, printre care se număra și acordarea unei oarecare independență universităților.
Având această independență, universitățile și colegiile puteau să-și formeze propriul plan de
predare și propria curriculă; puteau să accepte proiecte sau să coopereze cu alte instituții de
cercetare tehnologică și științifică, astfel putând să combine predatul cu cercetarea și producția;
să poată să își distribuie fondurile primite de stat și să fie responsabili pentru dezvoltarea
interschimburilor internaționale. Schimbările permiteau universităților să încheie contracte de
parteneriate cu diferite entități, prin care acestea le asigurau un anumit fond monetar în schimbul
direcționării studenților spre efectuarea practicii la ei în companie.

O reformă modernă a Guvernului Chinez, a propus extinderea înscrierii în universități a

absolvenților specializați și dezvoltarea de universități cu renume mondial. Guvernul a trecut la o
restructurare rapidă a Învățământului Superior, deoarece era un sector ce creștea foarte rapid și
nu erau destui profesori universitari să acopere toate aceste universități, de asemenea șomajul
printre proaspeții absolvenți era foarte ridicat.

În primăvara anului 2007, China a plănuit o evaluare națională a universităților, și

rezultatele acestor evaluări aveau să susțină următoarea inițiativă legislativă. La evaluarea din
1994, s-a constatat o masificare a învățământului superior. Academiile erau de acord cu
reformele noi deoarece acestea împingeau China de la un învățământ superior centralizat,
7
http://www.bris.ac.uk/ceas/events/conferences/gdp/abstracts/g/papers/King-
lun_Ngok_&_Michael_H_Lee_paper.doc.

8
unificat și închis la unul caracterizat de descentralizare, diversitate, deschidere și dinamism,
stimulând implicarea administrațiilor locale și sectoarelor nonstatale.

Politica chineză în ceea ce privește Examinarea de Admitere la Învățământul Superior a

fost influențată de țările din Vest dar și de tradiția culturală8. Din moment ce Universitatea Fudan
și Universitatea de Comunicații Shanghai, au dat curs la înscrieri independente de dinaintea
Examinării de Admitere la Învățământul Superior din 2007, câteva dintre colegiile de top chineze
au început să le urmeze exemplul folosind metode alternative pe lângă cele unice de stat. În
concordanță cu regulamentele universității, acele colegii au dreptul să-și numească staff-ul
responsabil pentru selectarea studentului, astfel studenții pot să intre dând un exam specific sau
un interviu încă de dinaintea Examenului de Admitere la Învățământul Superior. În acest fel,
studenții aveau mai multe șanse să intre la colegii de top.

8
http://www.aare.edu.au/04pap/yan04771.pdf

9
 Situarea pe plan internațional a Învățământului
chinez
De când cu relaxarea stricteții la Examenul de admitere la Învățământul Superior,
absolvenții au început să ia calea Vestului9 pentru a-și continua studiile, dar în același timp a
crescut și interesul străinilor pentru universitățile chineze.

Relațiile speciale s-au legate între China și țările din America și Oceania. Odată cu
implementarea reformelor noi în sistemul educațional chinez, relațiile de cooperare și de schimb
de experiență educațional au crescut. În momentul de față, Ministerul Chinez al Educației a
semnat un acord de schimb și cooperare sau memorandumuri de înțelegere în domeniul educației
cu Guvernul Statelor Unite ale Americii, Australia, Noua Zeelandă și provinciile Quebec,
Columbia Britanică, și Alberta din Canada.10

Programele cu fiecare țară: Programul ”Vocational Education and Training Project”

dintre Australia și China, Programul ”China- Canadian Strengthening Capacity in Basic
Education in Western China ”, ”Canada Scholar Exchange”, Programele China-S.U.A.
”Fulbright”, ”Friendship Volunteers”, ”E-language Learning System” și programul ”New
Zealand NZAID Scholarship”.

Cooperarea cu companiile multinaționale, cum ar fi IBM, SUN, Intel, CISCO, Motorola

ș.a., au susținut învățământul și cercetările în școlile și universitățile chineze prin colaborarea
activă cu Ministerul Educației dar și prin susținere financiară a Învățământului Superior. Până în
2003, donațiile făcute de aceste companii ajungeau la 2,6 miliarde de Yuani.

9
http://www.time.com/time/nation/article/0,8599,2043312,00.html
10
http://www.chinaeducenter.com/en/cedu/intcom.php.

10
Works Cited
Cunzhen, Yang, and Trevor Gale. Policy Analysis: On Chinese Higher Education Entry Policy. 2004.
http://www.aare.edu.au/04pap/yan04771.pdf .

Fengzhen, Yang. Educational Philisophy and Theory. Vol. nr.2. 34 vols. Carfax Publishing, 2002.

History of Education. http://www.chinaeducenter.com/en/chistory.php.

International Communication. http://www.chinaeducenter.com/en/cedu/intcom.php.

Ministry Of Education. www.moe.edu.cn .

Ngok, King-Iun, and Michael H. Lee. Localization of Higher Education and Its Social Consequences in
Mainland China, 1993-2006.
http://www.bris.ac.uk/ceas/events/conferences/gdp/abstracts/g/papers/King-
lun_Ngok_&_Michael_H_Lee_paper.doc.

Rotherham, Andrew. Shanghai Surprise: Don„t Seat Global Test Data. Ianuarie 20, 2011.
http://www.time.com/time/nation/article/0,8599,2043312,00.html (accessed Mai 2012).

Su, Xiaohuan. „Education in China: Reforms and Innovations.” 32-50. 2002.

—. Education in China: Reforms and Innovations. China Basics Series, 2002.

UNESCO. CHINA. http://www.ibe.unesco.org/Countries/WDE/2006/index.html.

11