AURELIAN BONDREA

SOCIOLOGIA OPINIEI PUBLICE

ŞI A MASS-MEDIA

Partea I

SOCIOLOGIA OPINIEI PUBLICE

I. SOCIOLOGIA OPINIEI PUBLICE - RAMUR Ă

A SOCIOLOGIEI

Afirmat ă şi definit ă în lumea modernă ca studiu direct al

vie ţi i sociale, urmând anumite criterii sau judecăţi de valoare,

sociologia permite cunoa şterea aprofundat ă a societ ăţi i

(organizare, tendin ţe , performan ţe , contradic ţi i) în ansamblu şi

a componentelor oamenilor, de la popula ţi i întregi la colective

şi grupuri determinate, în cele din urmă , la indivizi, la fiin ţe le

umane în diversitatea ipostazelor manifest ării acestora.

O bogat ă literatur ă de specialitate rele vă

că srcinile

cuvântului sociologie se afăl în ală turarea dintre socius (în latină ,

camarad ) şi logos (în greacă , studiu ), rela ţi a sugerând afirmarea

unei ştiin ţe despre societate, despre comportamentul, aspir ţai ile şi

rezultatele, directe sau indirecte, ale a ţci unii oamenilor.

I.1. Explorarea sociologică

a comportamentului uman

Complexitatea, multilateralitatea şi diversitatea acţiunilor

umane, la nivel macrosocial sau microsocial, a generat o

sociologie plurivalentă, exprimată prin constituirea şi afirmarea,

în teorie şi practică, a unor discipline sau ramuri specializate,

autonome, cum sunt, între multe altele, sociologia opiniei

publice, sociologia culturii, a educaţiei, a mass-media etc.

„Dintre toate ştiinţele sociale, sociologia este cea care

examinează cel mai îndeaproape schimbarea şi conflictul la

nivelul societăţii”, iar „diversitatea acestei discipline, precum şiimportanţa argumentelor pe care
le dezbate o fac totuşi să fie cea

mai pasionantă dintre ştiinţele sociale” .1

Aplicate coerent fenomenului de opinie publică, teoriile şi

metodele practice ale sociologiei evidenţiază interpretativ şi

analitic un inepuizabil univers al gândirii şi acţiunii umane.

Noţiunea de opinie publică, intrată de multă vreme în

limbajul ştiinţific, dar şi în vocabularul vieţii cotidiene, acoper ă

astăzi o realitate socială dinamică şi complexă. De cele mai

multe ori, având accepţiuni diferite, neîmpărtăşite unanim,

primind semnificaţii diverse, nu rareori contradictorii, sintagma

opinie publică suscită un interes major crescând pentru

problematica specifică pe care o reflectă, fie direct, fie în relaţie

cu alte fenomene şi procese sociale.

Cu toate că literatura consacrată opiniei publice este

bogată, imaginea care s-a creat în jurul acestui fenomen nu

excelează încă prin claritate, coerenţă şi inteligibilitate. Pluralitatea

şi caracterul echivoc al accepţiilor atribuite acreditarea unor viziuni fragmentare, înguste s acuo
ncae patlutoluria,

excesiv de largi, preeminenţa unor scheme explicative, abstracte

sau a altora, pragmatice, exagerarea sau minimalizarea diferitelor

aspecte sau manifestări ale fenomenului de opinie publică

accentuează, f ăr ă îndoială, dificultăţile reale ce se ridică în faţa

cercetării ştiinţifice a acestuia. Abordarea sociologică, aptă a

descifra geneza, evoluţia, semnificaţiile şi impactul socio-uman

reprezintă, în fapt, o cale sigur ă şi eficientă pentru a dezlega

„enigma” şi „misterul” opiniei publice.

Încercând a contura semnificaţiile şi valoarea unei abordări

preponderent sociologice a fenomenului, vom căuta să desprindem,

dintr-o sinuoasă istorie a conceptului şi dintr-un amalgam

de controverse şi echivocuri, acele elemente de natur ă a puneîntr-o lumină mai clar ă opinia
publică, relevându-i adevăratele

dimensiuni şi sensuri în societatea contemporană.

Considerat încă un concept vag, utilizat în numeroase

moduri, opinia publică desemnează aprobarea sau dezaprobarea

comportamentului şi atitudinilor care pot fi observate în mod

public, oglindind astfel o realitate psiho-socială diversă, profundă,

omogenă sau neomogenă, dinamică şi, uneori, contradictorie.

Într-adevăr, componentă esenţială a vieţii sociale, fenomenele

de opinie reprezintă un complex de procese psihosociale

supuse unor determinări şi condiţionări multiple. Cunoaşterea

lor are o deosebită importanţă atât pentru sesizarea şi explicarea

mecanismelor sociale, pentru înţelegerea acţiunii indivizilor,

grupurilor, maselor, cât şi pentru conturarea unor programe de

acţiune socială şi elaborarea de prognoze cu caracter social.

Situându-se, cum au constatat reputaţi cercetători sociali,

„printre fenomenele psihologice de masă, acela ale cărui efecte

sociale sunt cele mai întinse şi, de manifeste”2, opinia publică se conturează caas uenm
iemnepao,r tacnetl em imjloaci

de reglementare a conduitelor şi relaţiilor sociale, ca factor de

apreciere, valorizator al diferitelor fenomene şi, totodată, ca un

veritabil element stimulator al acţiunii sociale.

Deşi au mecanisme psihologice, opiniile nu se constituie

decât în cadrul proceselor de interacţiune de la persoană la

persoană, de la persoană la grup şi între grupuri. Indiferent dacă

este vorba de opiniile individuale, de grup sau de opinia publică,

ele se caracterizează prin faptul că apar ţin totdeauna indivizilor,

exprimând, cel puţin sub unele aspecte, personalitatea acestora

şi, totodată, se exercită într-un context social care le face

posibile, le confer ă o anumită semnificaţie şi le consolidează.

Ne aflăm, astfel, pe terenul psihologic al opiniilor şi

credin ţe lor , cum constatase, încă de la începutul secolului alXX-lea Gustave Le Bon. Celebrul
şi, uneori, contestatul autor al

Psihologiei maselor supunea analizei „marile resorturi ale

activităţii fiinţelor”, combătând argumentat susţinerile

reducţioniste ale lui Schopenhauner („putem reduce la trei

principiile care îl fac pe om să acţioneze: egoismul, r ăutatea şi

mila”). Propunându-şi a studia „formarea opiniilor şi

credinţelor”, Gustave Le Bon considera că „este mai întâi

necesar să cunoaştem terenul pe care acestea pot să germineze”,

autorul supunând reflecţiei aspecte esenţiale ale vieţii

individuale şi colective a omului, şi anume „Eul afectiv”

(emoţii, sentimente, pasiuni) şi „Eul intelectual” (cunoaşterea,

inteligenţa, raţiunea), dar şi mediul social în istoricitatea lui,

apariţia şi mecanismul stărilor conflictuale, toate acestea contribuind

la formarea şi „forjarea” opiniilor şi credinţelor individuale

şi colective, de grup sau naţionale întrucât „fiecare popor

are caracteristici colective, comune majorităţii membrilor săi,

ceea ce face din diferitele naţiuni adevărate specii psihologice”

La nivel general, opiniile reprezintă o expresie a societăţi.i

în care sunt formulate. Potrivit aprecierii lui Jean Stoetzel, din

punct de vedere sociologic, „opiniile se prezintă mai întâi drept

conţinuturi mai mult sau mai puţin instituţionalizate”4.

În literatura sociologică se disting patru perspective diferite

în abordarea fenomenului de opinie publică:

1. Evaluarea cantitativă a distribuţiei opiniilor, considerate

ca fiind reacţia indivizilor la recomandări şi întrebări formulate

în condiţiile anchetei prin interviu ori sondajelor de opinie.

2. Considerarea opiniei publice „în calitate de for ţă

politică”, adică însumând „opiniile cetăţenilor de care

3 Gustave Le Bon, Opiniile şi credin ţe le, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,

1995, p. 43. A se vedea în întregime Terenul psihologic al opiniilor şi

credin ţe lor , p. 19-51.

4 Jean Stoetzel, La connaissance des opinions, în Traité de Psychologie

appliquée, sous la direction de Henri Piéron, Livre II, PUF, Paris, 1954,
guvernanţii consider ă că este prudent să ţină cont”, cum

apreciază, îndeosebi, literatura sociologică americană, dar şi

europeană.

3. Considerarea opiniei publice în calitate de „organizaţie”.

Potrivit acestei viziuni, opinia publică dobândeşte tr ăsături

diferite de suma opiniilor individuale, „care sunt legate unele de

celelalte ca o organizaţie”, acordându-se o atenţie cu totul

specială interacţiunii dintre liderii de opinie şi masă.

4. Considerarea opiniei publice „sub raportul comunicării

politice”. Situaţia opiniei publice este definită, în acest caz, prin

existenţa şi recunoaşterea de către indivizi sau grupuri a unei

probleme politice, în care ei găsesc un pretext pentru comunicare

şi întreprind acţiuni pentru influenţarea factorilor politici.

După cum vom vedea pe parcursul lucr ării, acestor

perspective de abordare li se pot adăuga şi altele, esenţial fiind a

reţine complexitatea fenomenului de opinie publică, semnificaţia

lui socială şi posibilitatea de a-l cerceta ştiinţific, sociologiei. În fapt, valoarea şi impactul soci
apl ripnr omfeutnodd ealel

opiniei publice au contribuit determinant la constituirea, în corpul

sociologiei generale, a unei discipline autonome specializate

– sociologia opiniei publice.

Fie că opinia publică, înţeleasă ca proces „nici individual,

nici supraindividual, ci interindividual”, se constituie în

„principal obiect al psihologiei sociale”, fie că reprezintă centrul

de interes major al unei sociologii speciale sau de ramur ă -

sociologia opiniei publice -, important de subliniat este faptul că

abordarea psihologică sau sociologică semnifică, după caz,

perspective sau puncte de vedere diferite aplicate aceluiaşi

obiect de studiu.

În acelaşi timp, în cadrul sau perimetrul abordărilor din

perspectivă interdisciplinar ă, specifică şi sociologiei opiniei

publice, deosebit de importantă este articularea organică a

demersului empiric şi teoretic, indispensabil nu numai pentru

generalizarea şi explicarea globală a datelor, dar şi pentruorientarea fructuoasă şi fundamentarea

teoretică a demersului

sociologic însuşi.