Sunteți pe pagina 1din 4

TITLUL: BANII

SUBTITLUL : BUCURIILE ŞI NECAZURILE LUI RĂDUCU

aceste informaţii pentru a explica de


ce viaţa ar fi mai grea fără a fi bani
INTRODUCERE sau intr-o lume în care banii şi-au
pierdut valoarea.

Şi descoperirea banilor constituie


una dintre cele mai ingenioase creaţii OBIECTIVELE LECŢIEI
ale omenirii.
Banii au apărut ca urmare a dez-
voltării schimbului de bunuri între Elevii vor:
oameni. Ei au avut o influen-
ţă pozitivă în viaţa omului, 1.compara schimbul de marfă contra
dar şi una negativă marfă cu schimbul prin intermediul
banilor pentru a înţelege diferenţele
VÂRSTA CĂREIA SE dintre ele, avantajele unuia şi deza-
ADRESEAZĂ (elevi de 8-9 ani) vantajele celuilalt;

CONCEPTE 2.descriere urmările apariţiei banilor


în viaţa economică ;
 Trocul
 Banii 3.explică de ce viaţa ar fi mai grea
 Vânzare-cumpărare în absenţa banilor sau într-o lume
 Costul de oportunitate în care banii şi-au pierdut valoarea;

STANDARDE DE DESCRIEREA LECŢIEI


CONŢINUT

Pe parcursul lecţiei elevii vor simula


Banii uşurează schimbul,sunt un act de schimb direct marfă contra
etalonul utilizat pentru a măsura şi bani . Din lecturarea fişelor vor
compara bunurile şi serviciile. compara cele două mecanisme,
ajungând astfel să înţeleagă de ce a
Totodată ei pot fi împrumutaţi, fost necesară apariţia banilor ,cum
economisiţi, investiţi. au influenţat aceştia viaţa oamenilor
şi pe cea economică.
Elevii vor fi capabili să utilizeze
TIMPUL NECESAR :1oră b)De ce se merge la piaţă?(Pentru a
se face cumpărături)

MATERIALE c)Ce observaţi ca se intâmplă intr-o


piaţă?(Unii oameni vând iar altii
 cartonaşe reprezentând bu- cumpară.)
nuri oferite spre vânzare;
 cartonaşe reprezentând bani; d)Ce se dă în schimbul cumpărături-
 planşă ,,La piaţă ’’ lor şi la piaţă?(Şi la piaţă se dau tot
 Fişa de lucru nr.1:Bucuriile lui bani.)
Răducu
 Fişa de lucru nr.2:Necazurile 3.Comentaţi actul de schimb desfă-
lui Răducu şurat punând întrebarea:

a)În ce constă tranzacţia la piaţă?


(Oamenii cedează bani în schimbul
PROCEDEE legumelor,fructelor şi altor
cumpărături,iar vânzătorii cedează
marfa în schimbul banilor.)
1. Discutaţi cu elevii de ajutorul pe
care îl dau în familie .Puneţi 3.Distribuiţi elevilor Fişa de lucru
următoarele întrebări: nr.1:Bucuriile lui Răducu. Cereţi
elevilor să citească cu atenţie conţi-
a)Ce ajutor aţi putea da voi părinţilor nutul ei. Se proiectează pe ecran cu
în gospodărie?(Noi am putea să ajutorul leptopului şi a video
ducem gunoiul, să udăm florile,să proiectorului Puneţi următoarele
facem mici cumpărături.) întrebări:

b) Ce înţelegeţi prin mici cumpără- a)Ce realizează Răducu?(Răducu


turi ?(Să luăm pâine, mici dulciuri, face un schimb cu colegii.)
plasuţe cu portocale)
b)Ce dă Răducu făcând acest
c)Când mergeţi la cumpărături ce schimb?(Făcând acest schimb
daţi în schimbul lor?(Noi în Răducu dă dubluri de
schimbul lor dăm bani) jetoane,abţibilduri,postere.)

c)Ce dau colegii în schimb lui


2.Puneţi elevii să intuiască planşa Răducu?( Colegii îi dau lui Răducu
,,La piaţă’’ în schimb alte jetoane,postere pe
care Răducu nu le are)
a)Unde se află aceşti oameni?(Aceşti
oameni se află la piaţă.)
d)În acest schimb au intervenit EVALUARE.
banii?(Acest schimb a avut loc fară
a se da bani. Schimbul s-a efectuat 7.Explicaţi elevilor că vor participa
primindu-se alte produse în loc.) la simularea unei tranzacţii. Împărţiţi
fiecărui elev cartonaşe cu bani,având
4.Anunţaţi elevii ca acest schimb în diferite valori. Pe o altă măsuţă
produse s-a desfăşurat din cele mai aşezaţi diferite cartonaşe care să
vechi timpuri fiind cunoscut sub conţină desene reprezentând imagini
numele de TROC. diferite. Fiecare cartonaş are un
anumit preţ.
Răspundeţi la următoarele întrebări:
5)Distribuiţi Fişa nr2 ,,Necazurile lui
Răducu’’ Citiţi împreună cu copiii a)Cu ajutorul cui s-a desfăşurat
această fişă.Se proiectează pe ecran tranzacţia? (Tranzacţia s-a
de la leptop cu ajutorul video desfăşurat cu ajutorul banilor)
proiectorului .Puneţi următoarele
întrebări: b)Ce proces a avut loc?(A avut loc
a)Unde merge Răducu cu mama sa? un proces de vânzare –cumpărare)
(Răducu cu mama sa merge la
cumpărături.) c)Mai cunoaşteţi şi un alt tip de
tranzacţie?(Noi mai cunoaştem şi
b)Ce doreşte mama să-i cumpere lui trocul.)
Răducu?(Mama doreşte să-i
cumpere lui Răducu o bicicletă.) d)Cum se desfăşoară trocul?(Trocul
se desfăşoară dându-se marfă
c)Ce mai vede Răducu în magazin şi contra marfă).
ar dori să-şi mai cumpere?(În
magazin Răducu mai vede ÎNCHEIERE
role,palete de tenis.)

Reluaţi principalele aspecte ale


d)Ce îl sfătuieşte mama în privinţa lecţiei,cu ajutorul următoarelor
cumpărăturilor ?(Mama îl sfătuieşte întrebări:
sa-şi aleagă doar una din ele)
a)De ce au apărut banii?(Banii au
e)Voi ce aţi alege?(Eu mi-as dori apărut ca intermediar în actele de
bicicleta,ba eu rolele ,ba paletele) schimb şi ca etalon al mărfurilor.)

6)Anunţaţi pe copii că luând o b)Ce efect au avut banii asupra


decizie trebuie să renunţăm la ceva. schimbului de mărfuri?(Cu ajutorul
Acest obiect va reprezenta COSTUL banilor schimbul de mărfuri a fost
DE OPORTUNITATE .Puneţi pe simplificat foarte mult).
copii să repete termenul.
Fişa nr.1,, Bucuriile lui Răducu’’
Fişa nr.1,, Bucuriile lui Răducu’’

Răducu vine tare vesel la şcoală . În


ghiozdănel are o comoară. Cu mare
nerăbdare aşteaptă finalul primei ore.
Nu a sunat bine clopoţelul că pe banca
lui se află jetoane, postere,abţibilduri.
De banca lui se apropie timid
Mihnea, noul coleg. Ţine la piept două
postere. Răducu i-a promis ca va face
schimb cu el. Rând pe rând şi alţi colegi
vin să-şi schimbe
dublurile .Pe un poster trei jetoane sau
tot un poster,două abţibilduri la jeton
.Târgul se face repede.
La finalul pauzei Răducu este tare
bucuros. Îşi schimbase toate dublurile.
Acum are in colecţie mai multe
postere ,abţibilduri,jetoane.

Fişa nr.2 ,, Necazurile lui Răducu’’

Răducu se pregăteşte să meargă cu


mama la magazin. De ziua lui mama i-a
promis o bicicletă.
Cum Răducu işi dorea una roşie,cu
faruri mari,mai multe viteze,mama l-a
rugat să aştepte până când la magazin se
va aduce o astfel de bicicletă. Azi e ziua
cea mare.
Mama l-a anunţat de dimineaţa ca la
magazin s-au adus biciclete si alte
articole.
Intrând în magazin ochii lui Răducu
nu ştiau unde să poposească. Pe role, pe
paletele de tenis sau la bicicletă.
Răbdătoare mama i-a atras atenţia ca
sunt acolo pentru bicicletă . Răducu ia
bicicleta pe care si-o dorise de multă
vreme,dar ochişorii îi mai poposeau din
când în când la role sau palete.

S-ar putea să vă placă și