UNIVERSITATEA DANUBIUS GALAȚI

Facultatea de Științe Economice

DISCIPLINA
ISTORIE ECONOMICĂ

Relațiile economice ale României între 1914-1916

Profesor coordonator :

Lector univ.dr. Gheorghe Ștefan

Student :

Anchidin Carmen Florentina

Contabilitate și Informatica de Gestiune

Anul I
 CUPRINS

I. ARGUMENT ...................................................................................................................... 3

II. ÎNCEPUTUL RĂZBOIULUI ............................................................................................ 3

III. EXPORTUL ..................................................................................................................... 4

IV.AGRICULTURA .............................................................................................................. 4

V.INDUSTRIA ....................................................................................................................... 5

VI.PREGĂTIREA ȚĂRII PENTRU RĂZBOI ...................................................................... 6

VII.BUGETUL ROMÂNIEI .................................................................................................. 7

VIII. INTRAREA ROMÂNIEI ÎN RĂZBOI ......................................................................... 7

IX..CONCLUZII .................................................................................................................... 7

X..BIBLIOGRAFIE................................................................................................................ 8

2
I. ARGUMENT
Știm cu toții ca Historia magistra vitae ( Cicero) – Istoria este invățătorul vieții.
Numai atunci când îți cunoști trecutul poți evita repetarea greșelilor . Cu toții avem propria
istorie prin urmare , dacă nu cunoaștem și nu înțelegem istoria națiunii noastre , atunci nu ne
cunoaștem pe noi inșine .
Nicolae Iorga spunea că “istoria comerţului nostru e o condiţie necesară pentru a înţelege sub
toate raporturile, în originea ca şi în dezvoltarea sa, istoria neamului nostru însuşi.” Unirea
principatelor şi apoi independenţa au integrat efectiv România ca stat suveran în politica
europeană şi au facut posibilă elaborarea şi aplicarea unei politici economice şi de comert
exterior corespunzătoare intereselor mari ale ţării.

II. ÎNCEPUTUL RĂZBOIULUI

După 1859, relaţiile de import şi export ale României erau organizate din iniţiative şi
conform intereselor particulare. Cu timpul, statul a arătat un interes mai mare comerţului
exterior construind căi ferate, organizând vămi şi stabilind tarife vamale; a dezvoltat şi
îmbunătăţit aparatul diplomatic, a creat instituţii auxiliare ale comerţului intern şi extern.
În timpul primului război mondial România a traversat două perioade
distincte:perioada neutralităţii (1914-1916) şi perioada angajării militare (1916-1918).
La 15/28 iunie 1914 a avut loc atentatul de la Sarajevo căruia i-au căzut victime
moştenitorul tronului austro-ungar, Franz Ferdinand şi soţia sa, ucişi de gloanţele trase de
studentul bosniac Princip, membru al unei organizații secrete naționaliste. În România
evenimentul a trezit un sentiment adânc de compătimire fiind condamnată o asemenea metodă
de luptă. Exact o lună mai târziu, la 28 iulie, Austro-Ungaria a atacat Serbia începând astfel
primul război mondial. În mai puţin de o săptămână, protagoniştii scenei internaţionale –
marile puteri europene – erau antrenaţi în război, prin jocul celor două alianţe : Puterile
Centrale (Tripla Alianţă) formată din Germania, Austro-Ungaria, Italia şi Antanta (Tripla
Înțelegere) compusă din Franţa, Anglia, Rusia. În conflict sunt atrase 28 de țări, de o parte
sau de cealaltă a celor două mari blocuri militare.
În cursul lunii iulie, cele două blocuri, Puterile Centrale şi Antanta au făcut presiuni
insistente la Bucureşti fie pentru angajarea imediată în război, în cazul Puterilor Centrale, fie
pentru o neutralitate binevoitoare într-o primă fază, în cazul Antantei. În faţa unei asemenea
decizii grave, bătrânul rege Carol I a considerat necesară consultarea tuturor factorilor politici.
Ca urmare, la 21 iulie / 3 august 1914, a convocat Consiliul de Coroană la care pe lângă

3
membrii guvernului au luat parte prinţul Ferdinand şi principalii oameni politici reprezentând
cele mai puternice formaţiuni şi orientări politice.
Membrii marcanţi ai Partidului Conservator Democrat şi ai Partidului Conservator, precum I.
Grădişteanu şi L.N. Lahovari, s-au pronunţat pentru neutralitate armată. Ion I.C. Brătianu şi
membrii guvernului, precum şi Alexandru Marghiloman, au susţinut necesitatea expectativei
armate, soluţie care a fost adoptată de Consiliu cu o clară majoritate.

III. EXPORTUL
Odată cu izbucnirea războiului o serie intreagă de ramuri ale industriei românești s-au
găsit dintr-o dată în fața unor mari dificultăți. În industria autohtonă proporţia covârşitoare o
deţineau ramurile conectate cu agricultura, aşa că 49% din producţia industrială era adusă de
cea alimentară, în vreme ce petrolul (care peste un deceniu sau două devine principala atracţie
pentru investitori) aducea 29%, iar materialele de construcţie contribuiau cu 14%. Evident,
industria nu era susţinută nici de sistemul de învăţământ, foarte slab dezvoltat, existau puţine
şcoli de meserii , nu aveam o piaţă bancară reală, deci finanţarea era aproape imposibilă. În
1914-1915, România avea doar 86 de întreprinderi metalurgice, care serveau în principal,
pentru întreținerea și utilarea altor ramuri ale economiei. De exemplu, întreprinderile
metalurgice precum Arsenalul Armatei sau Pirotehnia asigurau aprovizionarea armatei cu
materialele necesare, dar întrețineau, totodată, căile ferate și materialul rulant, se arată în
''Mica Enciclopedie a Marelui Război 1914-1918'' (2014). Ramurile care exportau industria
forestieră, petrolul, mineritul și altele au fost rupte de piețele lor tradiționale de export și au
fost nevoite să-și restrângă treptat activitatea. Din cauza războiului marile puteri industriale
din apus au introdus mari restricții la export, fapt ce făcea anevoioasa și adesea imposibilă
promovarea industriei românești, a materiilor prime din import, a mașinilor, utilajelor și a
pieselor de schimb. Drept urmare, activitatea economica și-a restrâns activitatea, prețurile au
început să crească, producția s-a redus, o parte din forța de muncă a fost concediată.
Pentru agricultură problema principală în perioada neutralității a fost desfacerea produselor
agricole pe piețele externe. Relațiile de producție au rămas neschimbate. În 1914, producția de
cereale reprezenta cam 84% din totalul producției agricole.
Ca atare, preocuparea statului a fost aceea de a lua o serie de măsuri menite să înlesnească
comerțul exterior de produse agricole.

IV.AGRICULTURA
Urmare a faptului că Turcia , în septembrie 2014, a închis strâmtorile Bosfor și
Dardanele , comerțul pe cale maritimă a fost total strangulat , România fiind astfel nevoită să

4
desfacă trei sferturi din produsele sale în ţările Puterilor Centrale ( 1915) . Regimul
comerțului exterior al României a fost modificat în câteva rânduri, ajungându-se, pâna la
urma, la stabilirea unor taxe de export plătibile în aur (la porumb, făină de porumb și fasole).
În octombrie 1915 , guvernul României înființează “Comisiunea centrală pentru vînzarea și
exportul cerealelor și derivatelor”. Comisia avea atribuții cu caracter de monopol de stat. Ea
stabilea cantitățile necesare consumului intern, prețuri maximale în interior și prețuri
minimale la export. Exportul de cereale se putea face numai prin intermediul comisiei.În felul
acesta exportatorii români de cereale reușeau să facă front comun împotriva organismelor
similare ce luaseră ființă în Germania, Austria și Ungaria și care căutau să cumpere produsele
agricole românești la prețuri cât mai mici. Tratând centralizat prin intermediul comisiei,
exportatorii români evitau acest pericol. Au fost încheiate,în aceste condiții, două contracte
generale pentru vânzări de cereale către Puterile Centrale și unul cu Anglia. Acesta din urmă a
avut însă ca scop împiedicarea aprovizionării inamicului, cerealele cumpărate de englezi
neavând pe unde să fie transportate.
Alte doua organisme de același tip au mai fost “Comisia pentru exportul vinului” și “Comisia
pentru import”, aceasta din urmă având ca sarcină să procure materiale deficitare prin import
în compensație. Volumul fizic al exportului a scăzut de peste trei ori între 1913-1915, iar al
importului de aproape 5 ori. . Prin aceste măsuri, chiar dacă circulaţia monetară a crescut de
peste trei ori, nu s-a ajuns la inflaţie.
Punând pe primul plan interese înguste de îmbogatire personala, marii exportatori
români, majoritatea recrutati din categoria acelor „ciocoi vechi si noi”, au vândut Puterilor
Centrale aproximativ 1.400.000 tone cereale si 617.700 tone petrol, rezerve care în toamna
anului 1916 au fost folosite împotriva armatei si statului român. În plus, majoritatea sumelor
care trebuiau primite drept contravaloare pentru bunurile exportate au fost blocate la Banca
imperiala din Berlin dupa intrarea României în razboi contra Germaniei si Austro-Ungariei.
Aceste sume au fost pierdute de statul român dupa încheierea razboiului mondial, când
Germania a ajuns într-o situatie economico-financiara si politica foarte grea.

V.INDUSTRIA
În industrie, ramurile care își exportau produsele - cum erau industria morăritului,
industria petrolului și industria forestieră - au fost rupte de piețele de desfacere, prin urmare
au fost nevoite să-și reducă producția, concediind și o parte din personal. Ramurile ce
importau materia primă o obținea acum cu greu sau nu mai puteau să o obțină. În ceea ce
privește mașinile, utilajele și piesele de schimb pe care toate industriile le aduseseră din afară,

5
acestea nu mai puteau fi aduse din import, datorită restricțiilor și întreruperii căilor de
comunicații provocate de război. În aceste condiții prețurile la aceste produse ( aflate în
stocuri ) au început sa crească vertiginos. Treptat, lipsa respectivelor produse s-a accentuat
Exportul de petrol cunoaște o reducere substanțială în ciuda faptului că, pentru un vagon de
petrol, Germania oferea un vagon de muniții sau medicamente .

VI.PREGĂTIREA ȚĂRII PENTRU RĂZBOI

În ceea ce privește pregatirea tării pentru război, inca din primele zile ale neutralitatii,
guvernul liberal condus de Ion I.C. Bratianu a început sa desfasoare o intensa activitate în
vederea pregatirii intrarii acesteia în razboi. Ea viza toate domeniile: diplomatic - în
septembrie 1914 s-a încheiat o conventie cu Rusia, s-au purtat tratative cu Anglia si Franta,
pentru a se recunoaste legitimitatea revendicarilor românesti asupra teritoriilor locuite de
români si aflate sub jugul Austro-Ungariei; politic - sa se asigure momentul cel mai favorabil
pentru intrarea tarii în razboi, în functie de situatia de pe fronturi, pentru a se limita pierderile
materiale si umane; economic-militar – sa se asigure dotarea si aprovizionarea armatei cu
tehnica si echipament, atât prin eforturi proprii cât si din import. Obiectivul, de mare
importanta, trebuia împlinit într-o atmosfera de acerba concurenta între capitalul Puterilor
Centrale (ce avea ca vârf de lance pe cel german) si capitalul antantist (reprezentat, în primul
rând, de cel anglo-francez).
Intreruperea legăturilor cu exteriorul crea mari greutați, deoarece României îi lipseau
o grămadă de ramuri cheie ale industriei care să producă pentru apărare. Înzestrarea armatei
,după cum s-a constatat printr-o revizie generala facută de oficialitați în august-decembrie
1914 , nu era îndestulătoare, nu numai în ce privește mijloacele moderne de luptă (avioane,
artilerie grea, artilerie de munte), ci și cele clasice, cum erau puștile, mitralierele, tunurile și
muniția pentru ele. Procurarea din import a celor necesare era extrem de anevoioasă, chiar
imposibilă.
Antanta a oferit României câteva importante credite financiare care i-au permis sa
reziste presiunii financiare germane dar si scaderii catastrofale a importului si exportului
propriu în urma blocarii strâmtorilor Bosfor si Dardanele de catre turci, aliatii Puterilor
Centrale. Astfel, România a primit în 1914 un credit de aproximativ 10 milioane lire din
partea Bancii „d'Italia” si 5 milioane lire sterline din partea Bancii Angliei, iar în 1915 alte 7
milioane lire sterline. În ceea ce priveste efortul propriu, statut român a facut patru
împrumuturi la B.N.R. în valoare de 400 milioane lei. În aprilie 1915 s-a creat “Comisia
tehnica industriala”, înlocuita în noiembrie 1915 cu “Directia generala a munitiilor” condusa

6
de ing. Anghel Saligny. Sub conducerea acestor organisme, 60 de întreprinderi si ateliere
mecanice au trecut la fabricarea materialului de lupta necesar armatei. O serie de rechizitii la
nivelul gospodariilor taranesti au completat necesarul de cai si atelaje ca si rezervele de hrana
necesare armatei. Lipsa unei industrii grele specializate, lipsa de muncitori, resursele modeste,
la care s-a adaugat incompetenta si afacerile veroase ale unor reprezentanti ai mosierimii si
burgheziei, nu au permis o dotare adecvata a armatei cu munitie si armament modern, ceea ce
a influentat negativ desfasurarea primei campanii din toamna anului 1916.

VII.BUGETUL ROMÂNIEI
În anii neutralității bugetul a avut un caracter excedentar. Se remarcă totuși, o creștere
a presiunii fiscale. S-au contractat de către stat și împrumuturi interne de la B.N.R. (în suma
62 totală de 400 milioane lei), precum și unele împrumuturi secrete (în Anglia si Italia) pentru
armament. Circulația monetară a crescut de peste trei ori din 1913 pîna în 1916 (de la 437
milioane lei la 1452 milioane lei). Fără să fie încă inflație, o creștere atât de mare într-un
interval atât de scurt anunță, totuși începutul unui proces inflaționist ce avea să se amplifice în
anii următori.

VIII. INTRAREA ROMÂNIEI ÎN RĂZBOI

La 14/27 august 1916, după doi ani de neutralitate, România s-a alăturat Antantei, care
ne promisese satisfacerea dezideratelor unității naționale, declarând război Austro-Ungariei.
Armata română a fost infrântă pe fronturile din Transilvania, Muntenia și Dobrogea și s-a
retras în Moldova, până la încheierea unui armistițiu (26 nov. 1917). Cu o armată slab
pregătită, deși starea ei se văzuse clar chiar în timpul campaniei duse în Bulgaria (1913), cele
16 luni de război s-au soldat pentru România cu moartea a peste 800.000 soldați și a 275.000
civili.

IX..CONCLUZII
În istoria unui popor există acele evenimente care îl definesc şi fără de care prezentul ar fi de
neînțeles. In același timp există o cauză în săvârșirea oricărui eveniment de acest fel, însă ea
nu este întotdeauna factorul-cheie spre realizarea acestuia. Sau cel puţin aşa ne explică Lucian
Boia în lucrarea sa „Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări”.
Profesorul Boia consideră că este o muncă destul de sterilă aceea de a căuta întotdeauna cauze
şi consecinţe ale unui fapt istoric, pentru că, de cele mai multe ori, evenimentele în sine se
întrepătrund, fiind concomitent cauze şi efecte pentru alte evenimente

7
X..BIBLIOGRAFIE

https://istpedia.blogspot.ro/2013/01/economia-romaniei-in-perioada-primului.html

http://www.stiucum.com/economie/istoria-economiei/Economia-romaneasca-in-
perioad64554.php

http://ro.nccmn.wikia.com/wiki/Istoria_economiei_rom%C3%A2ne%C5%9Fti

https://www.scribd.com/document/97430995/Vasile-Simanschi-Istoria-Economiei-
Romanesti

http://ziarullumina.ro/acum-100-de-ani-romania-intra-in-primul-razboi-mondial-
114755.html