MOROMEȚII

de Marin Preda
-tema și viziunea despre lume-

Romanul ,,Moromeții” de Marin Preda constituie o operă de referință pentru literatura românească
de inspirație rurală. Alcătuit din două volume, apărute la o distanță de doisprezece ani (volumul I în
1955 și volumul al II-lea în 1967), ,,Moromeții” reprezintă o monografie a satului românesc din
Câmpia Dunării aflat la confluența unei epoci radicale, când presentimentul unui război clatină
temeliile lumii, iar țărănimea tradițională este supusă destrămării.
Romanul lui Marin Preda ilustrează tematica rurală, atât prin spațiul surprins cât și prin tipologia
personajului principal, abordând formula epică a realismului psihologic. Condiția țăranului fusese
ilustrată în literatura interbelică de Liviu Rebreanu și Mihail Sadoveanu, dar este nuanțată de Marin
Preda care îi conferă conotații noi prin surprinderea condiției țăranului în istorie. Astfel, cele două
volume surprind destinul țăranului la confluența dintre două epoci istorice, societatea tradițională și
instalarea comunismului, plasate temporal înainte și după al Doilea Război Mondial. Este un roman
realist postbelic prin reprezentarea veridică a societății contemporane autorului, prin observarea
socială și psihologică, prin tehnica detaliului semnificativ, prin caracterul monografic, prezența
personajelor cu o dominantă de caracter, prin temă (familia, timpul), prin subordonarea în relația cu
societatea, istoria.
Tema romanului este destrămarea – simbolică pentru gospodăria țărănească tradițională – a unei
familii de țărani dintr-un sat din Câmpia Dunării, Siliștea-Gumești.
Titlul ,,Moromeții” așază tema familiei în centrul romanului, însă evoluția și criza familiei sunt
simbolice pentru transformările din satul românesc al vremii. Astfel că romanul unei familii este
și ,,un roman al deruralizării satului”. Alte teme sunt criza comunicării, absența unei comunicări
reale între Moromete și familia sa, tema timpului viclean, nerăbdător (,,timpul nu mai avea
răbdare”), iar relația dintre individ și istorie nuanțează tema socială.
Perspectiva narativă obiectivă se completează prin aceea a reflectorilor (Ilie Moromete în volumul
I și Niculae în volumul al II-lea), ca și prin aceea a informatorilor (personaje-martori ai
evenimentelor, pe care le relatează ulterior altora, de exemplu, relatarea lui Parizianu despre vizita
lui Moromete la băieți, la București). Efectul este limitarea omniscienței.
 Discursul narativ se organizează prin trecerea de la tradiție la modernitate. În privința aspectelor
tradiționale de construcție a romanului, se remarcă, simetria incipit-final, prin referirea la timp. Dacă
la început timpul are răbdare cu oamenii și ,,viața se scurge fără conflicte mari”, în finalul
romanului, timpul pare că ,,nu mai are răbdare cu oamenii”. Astfel, între aceste două cadre se
produce schimbarea de mentalitate.
Viziunea despre lume se conturează în roman atât prin tematica abordată, cât și prin accentul pus
asupra perspectivei personajului Ilie Moromete asupra vieții și a dispariției unei lumi patriarhale sub
tăvălugul istoriei. Viziunea despre lume este redată inclusiv la nivelul organizări discursului narativ,
prin trecerea de la tradiție la modernitate. În privința aspectelor tradiționale de construcție a
romanului, se remarcă simetria incipit-final, prin referirea la timp. Dacă la început timpul are răbdare
cu oamenii și ,,viața se scurge fără conflicte mari”, în finalul romanului timpul pare că ,,nu mai are
răbdare cu oamenii”. Astfel, între aceste două cadre se produce schimbarea de mentalitate și are loc
intrarea în criză a lumii tradiționale.
Primul volum al romanului prezintă eforturile disperate ale lui Ilie Moromete, țăran din sudul țării,
de a apăra valorile morale ale vieții satului și de a împiedica destrămarea familiei sale, pe care se
luptă să o păstreze unită sub autoritatea lui. În volumul al doilea se prezintă viața rurală de la
începutul anului 1938 până spre sfârșitul anului 1962. Acțiunea romanului se concentrează asupra a
două momente istorice semnificative: reforma agrară din 1945, cu prefacerile pe care ea le aduce și
transformarea ,,socialistă” a agriculturii după 1949, percepută ca un fenomen abuziv. O istorie nouă,
tulbure și violentă, transformă radical structurile de viață și de gândire ale țăranilor. Satul tradițional
intră într-un ireversibil proces de disoluție.
O secvență narativă de mare profunzime este scena cinei, considerată de Ovid Crohmălniceanu
,,prima schiță a psihologiei Moromeților”. Cina țărănească, cu caracter solemn și aproape sacru, este
momentul care adună familia Moromeților, formată din Ilie Moromete, Catrina, cea de-a doua soție a
lui, copii Paraschiv, Nilă și Achim, proveniți din prima căsătorie a lui Moromete și frații lor după
tată, Tita, Ilinca, Niculae. Dincolo de momentul în sine, cina relevă și relațiile din sânul familiei:
neînțelegerile dintre frații proveniți din căsătorii diferite, lipsa de respect a copiilor lui Moromete
față de mama lor vitregă, nemulțumirile mezinului Niculae obligat să meargă zilnic să pască oile,
deși el și-ar fi dorit doar să învețe. Descrierea cinei se realizează lent, prin acumularea detaliilor și
surprinde un moment din existența familiei tradiționale, condusă de un tată autoritar.
 O altă secvență cu valoare simbolică este aceea a tăierii salcâmului. Înglodat în datorii și având pe
deasupra și impozite de plătit, Ilie Moromete acceptă după lungi tergiversări să-i vândă bogatului său
vecin, Tudor Bălosu, salcâmul din spatele grădinii, arbore care făcea parte nu numai din existența
afectivă a familiei, ci a satului întreg. Tăierea salcâmului, duminica în zori, în timp ce femeile își
plângeau morții în cimitir, prefigurează destrămarea familiei, prăbușirea satului tradițional, risipirea
iluziilor lui Moromete. Dramatismul întâmplării este atenuat cu umor, căci la întrebarea de ce taie
salcâmul, Ilie răspunde: ,,Într-adins...ca să nu se mire proștii”.
Firul epic al romanului este susținut prin ilustrarea unor conflicte dintre membrii familiei
Moromete, desfășurate pe un fundal marcat de conflictul social-politic.
Primul conflict este cel dintre Ilie Moromete și cei trei fii ai săi din prima căsătorie: Paraschiv, Nilă
și Achim, deoarece tatăl încearcă să asigure bunăstarea familiei prin păstrarea pământului, în timp ce
feciorii își doresc fiecare partea de moștenire. Mentalitatea lui Ilie Moromete este specifică țăranului
din societatea tradițională, pentru care pământul semnifică garanția prestigiului social și a libertății.
Conflictul duce la scindarea familiei Moromete și plecarea feciorilor la București pentru a avea o
existență independentă.
Cel de-al doilea conflict izbucnește între Moromete și Catrina, soția lui. Moromete vânduse în
timpul secetei un pogon din lotul soției, promițându-i în schimb trecerea casei pe numele ei, dar
amână îndeplinirea promisiunii. Nemulțumită, ea își găsește inițial refugiul în biserică, dar în al
doilea volum, Catrina îl părăsește pe Ilie, după ce află de propunerea făcută fiilor lui, la București.
Al treilea conflict se desfășoară între Ilie Morometa și Guica, sora acestuia, care și-ar fi dorit ca
Ilie să nu se recăsătorească. După ce Moromete rămăsese văduv, Guica se ocupase de creșterea
băieților, dar intrarea Catrinei în familie adusese alungarea surorii lui Ilie. Plină de ură, Guica îi
instigă pe cei trei feciori împotriva lui Ilie și îi îndeamnă să fugă de acasă după ce îl deposedează de
cele necesare traiului zilnic, oile și caii, determinându-l astfel să vândă din pământ.
Limbajul prozei narative se remarcă prin limpezimea, naturalețea și precizia stilului, oralitatea,
lipsa podoabelor, îmbinarea stilului direct și indirect, stilul indirect liber, ironia.
În concluzie, viziunea despre lume conturată în romanul ,,Moromeții” relevă dramatica iluzie că
existența se poate menține în tiparele tradiționale, ignorând faptul că istoria potrivnică distruge
tiparele patriarhale, având consecințe asupra individului, a familiei, a societății. Comunismul și
impunerea Colectivizării distrug satul românesc și un mod străvechi de a percepe existența.