1. Parametrii organizării execuţiei proceselor de construcţie (construire).

În organizarea execuţiei proceselor de construcţie (construire) intervin o serie de parametri care se

grupează astfel:
- parametri tehnico-organizatorici;
- parametri de desfăşurare în spaţiu;
- parametri de desfăşurare în timp.

1.1. Parametri tehnico-organizatorici.

1. Qi – cantitatea de proces, reprezentând cantitatea aferentă unui proces “i” de construcţie; acest
parametru este stabilit prin antemăsurătorile (listele cantităţilor de procese) din proiectul tehnic; se exprimă în
unităţi de măsură adecvate naturii procesului: m3 pentru săpături, turnări de betoane; m2 pentru tencuieli,
pardoseli; kg pentru fasonare-montare armătură, etc. Avem de-a face cu antemăsurători, respectiv liste de
cantităţi de procese, deoarece într-un proces tehnic acestea se întocmesc distinct, pe grupe de procese, pe
considerente de omogenitate tehnică şi tehnologică sau pe subansambluri: infrastructură, suprastructură,
arhitectură, instalaţii sanitare, instalaţii de încălzire, etc.
2. NTi – norma de timp, este timpul de muncă necesar unei formaţii minime de muncitori pentru a
realiza o unitate de măsură dintr-un proces “i”, în condiţii tehnologice şi organizatorice precizate prin
conţinutul normei; se exprimă în om·ore pe unitatea de măsură specifică procesului (m3, m2, m, kg).
Parametrul NTi este esenţial pentru concepţia şi proiectarea organizării execuţiei proceselor de
construcţie. El este similar rezistenţei admisibile (a), de exemplu. Fără cunoaşterea a nu este posibilă
stabilirea (ştiinţifică, nu empirică) dimensiunilor elementelor de construcţie. Fără cunoaşterea lui N Ti nu este
posibilă dimensionarea duratelor şi numărului de muncitori necesari pentru execuţia proceselor de construcţie.
Normele de timp utilizate în organizarea execuţiei proceselor de construcţie sunt stabilite prin “Norme
de muncă în construcţii”. Ele sunt stabilite pentru procesul simplu, elementul primar al organizării. Denumirea
şi stabilirea conţinutului procesului simplu aparţin acestor norme; aspect prezentat anterior. Aceste norme de
timp pot fi utilizate în multiple combinaţii, care să permită organizarea execuţiei proceselor complexe,
reflectând astfel realitatea (deosebit de variată) condiţiilor de execuţie ale fiecărei lucrări. Numai în acest mod
se poate stabili relaţia corectă dintre firma de construcţie (managerul acesteia) şi muncitorii angajaţi să
execute aceste procese, relaţie ce se desfăşoară în 3 faze:
a) Programarea execuţiei proceselor, componentă esenţială a proiectului de organizare. Pe baza acestei
programări se face atribuirea execuţiei proceselor către muncitori.
b) Recepţia execuţiei proceselor, care implică verificarea cantităţii şi calităţii în concordanţă cu
conţinutul tehnologic al normelor de timp şi normativelor tehnice de execuţie a diferitelor categorii de
procese. Numai un răspuns afirmativ la aceste două aspecte, cantitatea şi calitatea, permite realizarea fazei
trei.
c) Plata forţei de muncă pentru execuţia proceselor, execuţie confirmată din punct de vedere calitativ şi
cantitativ în faza precedentă.
Normele de timp din “Normele de muncă în construcţii” sunt stabilite astfel:

NTi=mi·dui (om·ore/UM) 1.

în care: mi – numărul de muncitori din formaţia minimă;

dui – durata de execuţie a unităţii de proces.
Considerăm o mare eroare utilizarea normelor de timp, din indicatoarele de norme pentru întocmirea devizelor
(denumite în prezent: “Norme orientative de consumuri de resurse”), în organizarea execuţiei proceselor. Prin
conţinutul lor, aceste norme sunt destinate să stabilească un preţ ofertă (la manoperă), care va sta la baza
negocierii contractului între firma de construcţie (antreprenor) şi investitor (beneficiar);
 3. bi(mi) – formaţia minimă de muncă (norma de personal sau formaţia normată), alcătuită dintr-un
număr mi de muncitori, este acea grupare minimă de muncitori pentru execuţia unui proces “i”, care asigură
fiecăruia maxim de randament corespunzător cu calificarea sa. Formaţiile minime sunt stabilite prin conţinutul
normelor de timp în cadrul “Normelor de muncă în construcţii”.
4. Bi(Mi) – formaţia de muncă, alcătuită dintr-un număr de “Mi” muncitori, este o grupare de formaţii
minime, de aceeaşi specialitate sau specialităţi diferite, legate organizatoric pentru execuţia unei cantităţi de
proces Qi (simplu, respectiv complex).

Bi=g·bi, g=1,2,3, …
Mi=g·mi g=1,2,3,… 2.

5. NPi – norma de producţie, este cantitatea aferentă unui proces “i” ce trebuie să o realizeze o formaţie
de muncitori într-o unitate de timp. Norma de producţie se exprimă în unităţi de măsură specifice procesului
(m2, m3) pe om·ore. In construcţii norma de producţie este un parametru ce se poate stabili sub următoarele
forme:
- norma de producţie orară a formaţiei minime:
1 m
Np   i (U.M./om·ore) 3.
d ui N Ti
în cazul când mi=1,
1
NP  4.
N Ti
- norma de producţie orară a formaţiei de muncă:
g  mi
N PBi  (U.M./om·ore) 5.
N Ti
- norma de producţie pe schimb a formaţiei minime:
d m
N PSi  s i (U.M./om·schimb) 6.
N Ti
în care ds este durata schimbului de lucru.
- norma de producţie pe schimb a formaţiei de muncă:
g  d s  mi
N PBSi  (U.M./om·schimb) 7.
N Ti
unde g=1,2,3, …
6. NTUi – norma de timp a utilajului, este timpul de folosire a unui utilaj pentru a realiza o unitate de
măsură dintr-un proces “i” mecanizat, în anumite condiţii tehnologice şi organizatorice precizate prin
conţinutul normei; aceste norme sunt stabilite de aceleaşi acte normative care reglementează NTi (“Normele de
muncă în construcţii”). Norma de timp a utilajului se exprimă în utilaj·ore pe unitatea de măsură specifică
procesului (100m3 pentru săpături mecanizate; 1 element prefabricat pentru montarea cu macara a elementelor
prefabricate; etc.).
Pentru procesele manual-mecanice “Normele de muncă în construcţii” stabilesc atât NTi, cât şi NTUi
astfel:
N
N TUi  Ti 8.
mi
7. NPUi – norma de producţie a utilajului, este cantitatea aferentă unui proces “i” mecanizat ce trebuie să
o realizeze un utilaj într-o unitate de timp. Se exprimă în unităţi de măsură specifice procesului (m3 sau
100m3/utilaj·ore în cazul săpăturilor cu excavatorul; bucăţi/utilaj·ore în cazul montării elementelor
prefabricate cu macara, etc.). Norma de producţie a utilajului se poate exprima în următoarele forme:
- norma de producţie orară:
1
N PUi  (U.M./utilaj·ore) 9.
N TUi
 - norma de producţie pe schimb:
d
N PUSi  s (U.M./utilaj·schimb) 10.
N TUi
8. Vi – timpul total de muncă normat pentru:
- execuţia unei cantităţi Qi de proces simplu manual sau manual-mecanic:

Vi  Qi  NTi (om·ore) 11.

- execuţia unor cantităţi Qi de procese simple manuale sau manual-mecanice ce alcătuiesc un proces
complex,
k
Vi   Qi  NTi (om·ore) 12.
i1
unde: k – numărul de procese simple ce alcătuiesc procesul complex.
9. VUi – timpul total de lucru normat al utilajului pentru execuţia unei cantităţi Qi de proces mecanizat,
VUi  Qi  N TUi (utilaj·ore) 13.
10. ui – numărul de utilaje adoptate pentru execuţia unui proces “i” mecanizat.

2. Parametri de desfăşurare în spaţiu.

1. Z – zona de lucru este spaţiul în care se desfăşoară execuţia unui proces aferent unei lucrări de
construcţie. Distingem:
- ZT – zona de lucru totală, atunci când se dispune dintr-o dată de întreg spaţiul necesar pentru execuţia
unui proces.
Un exemplu de zonă de lucru totală îl constituie lucrările liniare: o canalizare, o alimentare cu apă, un
sector de drum, etc. Să luăm o canalizare cu l=1000m. Dacă amplasamentul este liber de orice obstacol şi
şantierul dispune de 100 de muncitori, îi poate plasa pe aceştia din 10 în 10 metri şi atacă dintr-o dată toată
canalizarea. Exemplul este împins la limita maximă a realităţii pentru a sugera disponibilitatea pe care o oferă
zona de lucru totală. Se constată că, în acest caz, aspectul determinant al execuţiei (organizării execuţiei) este
capacitatea şantierului de a dispune de forţă de muncă (implicit şi materiale) necesară să atace dintr-o dată
toată lucrarea. Zona de lucru totală o identificăm şi la procesele de tencuieli, în cazul unei clădiri având P+nE,
ajunsă în stadiu de execuţie: realizate structura, închiderile, compartimentările şi instalaţiile faza 1. Dacă se
dispune de suficienţi muncitori, se poate organiza execuţia concomitentă a tencuielilor interioare, pe toate cele
„n+1” niveluri.
- ZP - zona de lucru parţială, atunci când nu se dispune dintr-o dată de întreg spaţiul necesar pentru
execuţia unui proces; este caracteristică organizării execuţiei proceselor aferente structurii de rezistenţă la
construcţiile cu mai multe etaje.
Să luăm următorul exemplu: procesul de zidire la o clădire P+2E având structură din zidărie portantă şi
planşee monolite. În acest caz, cantitatea de proces pentru zidărie este distribuită pe cele 3 niveluri. Execuţia
zidăriei la etajul 1 va fi condiţionată de execuţia următoarelor procese la parter: zidărie, cofrare, armare
betonare planşeu monolit, precum şi de un timp de întărire a betonului care să permită depozitarea
materialelor şi circulaţia muncitorilor pentru execuţia proceselor de la etajul 1.
2. E - numărul de niveluri (etaje) ale obiectului de construcţie.
3. s - sectorul de lucru este suprafaţa din zona de lucru a unui obiect de construcţie unde o formaţie de
muncitori urmează să execute o anumită cantitate de proces. Un sector se caracterizează prin:
- As - suprafaţa sectorului;
- qi - cantitatea de proces "i" ce urmează a se executa pe sector; în cazul unei distribuţii uniforme a
cantităţilor de proces pe zona de lucru:
Q
qi  i . 14.
nt
 În cazul unei distribuţii neuniforme a cantităţilor pe zona de lucru sau când, din condiţii constructiv-
tehnologice, lucrarea de construcţie nu poate fi împărţită în sectoare cu cantităţi de procese egale, q i se poate
determina numai pe baza detaliilor de execuţie pentru fiecare sector în parte, în funcţie de configuraţia
acestuia.
- Mmax - numărul maxim de muncitori ce se pot introduce pentru lucru pe sector; în principiu:
A
M max  s 15.
a
unde: a - suprafaţa minimă necesară unui muncitor pentru a desfăşura o activitate în condiţii de randament
normal şi deplină securitate a muncii.
4. n - numărul de sectoare pe nivel (etaj);
5. nt - numărul total de sectoare pe lucrarea de construcţie,
nt = n · E. 16.
6. Li - locul de lucru, este porţiunea limitată din sectorul de lucru, în jurul sau de-a lungul, sau în
interiorul conturului unui element al construcţiei, ce se atribuie unei formaţii minime de muncă (b i-mi) pentru
a executa un proces "i" aferent elementului, unde se amplasează muncitorii cu sculele, dispozitivele şi utilajele
corespunzătoare; se măsoară în m2 sau m. Asupra locului de lucru acţionează restricţii tehnologice şi restricţii
organizatorice care îi stabilesc dimensiunile minime.
Restricţiile tehnologice de execuţie ale procesului determină locul de lucru minim tehnologic, Lti. Locul
minim tehnologic reprezintă spaţiul în care trebuie să se amplaseze muncitorii din formaţia minimă,
materialele, utilajele şi dispozitivele de lucru pentru a executa procesul de construcţie. Dimensiunile pentru Lti
sunt în funcţie de natura procesului (manual sau mecanizat), trebuind să se asigure condiţii de securitate a
muncitorilor şi utilizarea raţională a utilajelor, precum şi în funcţie de dimensiunile în plan orizontal şi vertical
ale elementelor de construcţie. În principiu, locul minim tehnologic pentru procesele manuale (uneori manual-
mecanice) cuprinde elementele redate în figura 1.

0,8 – 1,0 m 0,8 – 1,0 m

0,6 – 1,0 m 0,6 – 0,7 m

Suprafaţa de lucru
minim

efectivă

Suprafaţa pentru
depozitarea
materialelor

Suprafaţa pentru
0,75 m

circulaţia
muncitorilor

Figura 1. Elementele orientative ale locului

de muncă pentru procese manuale

Aplicarea acestor dimensiuni ale locului de lucru se face foarte diferenţiat: în funcţie de forma şi
dimensiunile elementului de construcţie şi modul de execuţie (din interiorul elementului, din exteriorul
acestuia). În momentul de faţă, nu există rezultate ale unor cercetări sistematice prin care să se stabilească
soluţii exacte pentru dimensiunile locurilor de muncă în construcţii.
 Figura 2. Organizarea locului de muncă pentru execuţia unui perete de zidărie de cărămidă
În figura 2. se dă exemplul organizării locului de muncă pentru execuţia unui perete din zidărie de
cărămidă. În cazul proceselor mecanizate, locul minim tehnologic trebuie să creeze condiţii pentru depozitarea
materialelor (de ex. prefabricatele din beton), spaţii de circulaţie, spaţii de manevrare şi rotire a utilajului. In
figura 3. se exemplifică locul de lucru pentru montarea elementelor prefabricate.

Figura 3. a) Poziţia de turnare a stâlpilor pe şantier la ridicarea cărora se foloseşte

procedeul de ridicare prin târâire: 1 – stâlp; 2 – fundaţie pahar; 3 – poziţia macaralei.
b) Poziţia de turnare a stâlpilor pe şantier la ridicarea cărora se foloseşte procedeul de
ridicare prin rotire: 1 – stâlp; 2 – fundaţie pahar; 3 – poziţia macaralei.
Restricţiile organizatorice decurg din condiţia de a asigura formaţiilor minime stabilitatea pe un loc de
lucru cel puţin pe durata unui schimb, ceea ce determină locul de lucru minim organizatoric Loi.

N PSi
L oi  , (m2/schimb sau m/schimb) 17.
q oi  I i
unde:
- Ii - indicele de îndeplinire a normei de producţie de către formaţia minimă la execuţia procesului "i",
I i  1,00  1,20 .
- qoi - cantitatea de proces pe unitatea de măsură a locului de lucru.

Loi  Lti. 18.

7. Fi - frontul de lucru, este porţiunea limitată din sectorul de lucru, multiplu de locuri de lucru, ce se
atribuie unei formaţii de muncă Bi-Mi, Bi=gi·bi, Mi=gi·mi, pentru a se executa un proces "i" aferent unui
element al construcţiei.
 Fi=gi·Li, gi=1,2,3,... (m2 sau m) 19.

8. h - nivelul de lucru este o parte dintr-un element al construcţiei măsurată pe verticală unde un proces
se poate executa fără a fi necesară schimbarea condiţiilor tehnologice şi organizatorice de execuţie;
Împărţirea în niveluri de lucru este determinată de consideraţii tehnic-constructive, tehnologice sau
organizatorice. Câteva exemple de niveluri de lucru sunt date în figura 4.
Înălţimea nivelului de lucru influenţează productivitatea muncii. De exemplu, în cazul procesului de
zidire a unui perete, zidarul lucrează cu cea mai mare productivitate la o înălţime a zidului de 0,60m faţă de
nivelul locului de muncă. Odată cu mărirea sau reducerea acestei înălţimi, productivitatea zidarului scade.
Înălţimea de zidire de 0,60m asigură cea mai bună poziţie a corpului unui muncitor de statură medie (figura
5.).

Figura 4 Exemple de nivele de lucru.

 Figura 5. Variaţia productivităţii muncii unui zidar .

3. Parametrii de desfăşurare în timp.

1. ti - durata de execuţie a unui proces "i" pe un sector; în funcţie de desfăşurarea în timp şi spaţiu a
procesului distingem:
- procese ritmice, cele care au durată de execuţie constantă pe toate sectoarele (figura 6.a)

ti1=ti2=ti3= ...... =tin=t, 20.

sectoare
(i)
n

3
2
1 timp
ti 1 ti 2 ti 3 ti n

T = nt
a.
sectoare

3
2
1 timp
n
ti 1 ti 2 ti 3 ti
n
T   t ij
j 1

b.
Figura 6. a)Procese ritmice; b)Procese neritmice
 - procese neritmice, cele care au durată de execuţie variabilă de la un sector la altul (figura 6.b),

ti1  ti2  ti3  ......  tin  t, 21.

2.Ti - durata de execuţie a unui proces pe toate sectoarele (figura 6.a,b)

3.  i j,i1 - timpul de aşteptare între terminarea procesului "i" şi începutul procesului "i+1" pe sectorul "j"
(figura 7.); introducerea acestui timp este impusă de necesitatea asigurării continuităţii procesului "i+1" care
are o durată de execuţie mai rapidă (durată de execuţie pe sector mai mică) decât procesul “i”.
4. Ki - modulul de ritmicitate, este intervalul de timp între începerea (terminarea) aceluiaşi proces pe
două sectoare succesive, proces realizat de două sau mai multe formaţii de muncitori care au aceeaşi
componenţă şi dotare (figura 8.). Introducerea în lucru a formaţiilor la intervale Ki , face ca şi predarea
sectoarelor să se facă tot la intervale Ki.

sectoare i i+1 i+2

3 τ3i+1,i+
2

2 τ2i,i+ τ2i+1,i+
1 2

1 τ1i,i+
1 timp

ti τ1i,i+1 ti+1 (n-1)ti+2

Figura 7.Evoluţia timpului de aşteptare τji,i+1 între două procese succesive cu durate
de execuţie diferite

sectoare

n ki Bi5
ki Bi4 ki
3 ki Bi3 ki
2 ki Bi2 ki
1 Bi1 ki timp
ti (n-1)ki
T

Figura 8.Modulul de ritmicitate

Din figura 8. se constată

t
Ki  i , 22.
Gi
unde:
- Gi - numărul de formaţii (Bi1, Bi2, Bi3) care participă la execuţia procesului "i".
 5. D - durata totală de execuţie a unui proiect tehnic de construcţie, este intervalul de timp, exprimat în
luni, pentru execuţia proiectului, în anumite condiţii tehnologice şi organizatorice. În funcţie de modul de
stabilire, se disting:
- DN - durata normală, stabilită de un executant pentru acele condiţii tehnologice şi organizatorice ca
fiind normale pentru dotarea şi capacitatea sa.
- DC - durata contractată, stabilită prin contractul de antrepriză, între executant (societate de construcţie)
şi beneficiar, durată marcată prin data începerii execuţiei şi data terminării (date specificate în contract).
- DP - durata programată, stabilită prin proiectul de organizare a execuţiei.
- DR - durata realizată, este intervalul de timp între începerea efectivă a lucrărilor pe şantier, stabilită ca
dată calendaristică, pe bază de proces verbal între constructor şi beneficiar şi data când s-a predat construcţia
beneficiarului, stabilită prin proces verbal de recepţie.

DR DP DN DC , 23.

6. dui - durata de execuţie a unităţii de proces, este durata în care se realizează o unitate de măsură dintr-
un proces simplu "i"; se obţine ca rezultat al modului de stabilire a normei de timp(vezi relaţia 1.)
N
d ui  Ti , 24.
mi
7. ds - durata schimbului de lucru, este o durată ce se adoptă diferit de fiecare şantier în parte în funcţie
de necesităţile sale, putând fi de 8, 9, 10 ore sau chiar mai mult; această durată poate varia de la o perioadă la
alta, cât şi de la un proces la altul.
8. i - numărul de schimburi de lucru pe zi la execuţia unui proces “i”;
9. Ii - indicele de îndeplinire a normei, este o mărime ce caracterizează proporţia de realizare a normei
(în cazul unui proces simplu) sau a normelor (în cazul unui proces complex) de muncă, exprimate ca norme de
timp sau norme de producţie, în timpul de muncă acordat (programat) pentru realizarea unei cantităţi de
proces simplu (Qi) sau a cantităţilor de procese simple (Qi) ce intră în structura procesului complex;
- pentru un proces simplu:
V Q  N Ti
Ii  i  i ; 25.
Vi.ef . Vi.ef .
- pentru un proces complex:
 Vi  Qi  N Ti
Ii   , 26.
Vi.ef . Vi.ef .
unde:
- Vi.ef. - timpul de muncă efectiv consumat pentru realizarea procesului "i" exprimat în om·ore; acesta va
rezulta din foile de pontaj ale şantierului (documente de evidenţă primară, esenţiale în activitatea şantierelor
de construcţie); el reprezintă, astfel, timpul de muncă efectiv consumat de muncitorii participanţi la execuţia
proceselor simple sau complexe în cadrul unei perioade de timp prestabilite (de obicei luna calendaristică).
Se constată că indicele de îndeplinire a normei nu are unitate de măsură fiind un raport între două
mărimi cu aceleaşi unităţi de măsură.
10. KFU - coeficientul de folosire a utilajului care exprimă gradul de folosire a duratei schimbului de
lucru de către un utilaj de construcţie; se exprimă prin următoarea relaţie:
100  ( t onu  t tou )
K FU  , 27.
100
unde:
- tonu - timpul de întreruperi reglementate în funcţionarea utilajului, determinat de odihnă şi necesităţile
fiziologice ale mecanicului de utilaj;
- ttou - timpul de întreruperi reglementate în funcţionarea utilajului determinat de tehnologia şi
organizarea procesului.