inflamatie a ficatului legata de o infectie virala.

Leziunile ficatului din cursul hepatitelor

viralesunt cauzate de doua tipuri de atingene care se conjuga: o atingere directa prin virus si
o atingere indirecta prin reactie imunitara, anticorpii pacientului, produsi pentru a
apara organismul impotriva virusului, atacand si propriul ficat.

Virusuri responsabile - Doua feluri de virusuri sunt in cauza: virusurile hepatotrope, care
ating aproape exclusiv ficatul, si cele pentru care atingerea hepatica nu constituie un
element al bolii. Printre primele, cele hepatotrope, se deosebesc virusurile A, B, C, D si E.?
- virusul A, cauzatorul hepatitei a, cel mai anodin, nu duce la evolutia bolii spre cronicizare.
Contaminarea se face pe cale digestiva prin apa, materii fecale si contaminarea fructelor de
mare.
- virusul B este cauzatorul hepatitei b, care evolueaza, de asemenea, de cele mai multe ori,
in mod favorabil, trecerea la cronicitate nefiind observabila decat in 3-5% din cazuri. Modul
de transmisie este sexual, sangvin (in cursul transfuziilor sau al utilizarii seringilor
intrebuintate indeosebi de catre toxicomani) sau feto-matern (de la mama la fetus).
- Virusul C, individualizat mai de curand, este responsabil de hepatita C, care pare mai
grava decat formele A si B, cu trecerea la cronicizare intr-un anumit numar de cazuri Modul
de transmisie, sexual, sangvin si transplacentar, este asemanator celui al hepatitei B.
- Virusurile D, E sunt individualizate inca si mai de curand decat virusul C.
- Alte virusuri care afecteaza ficatul, hepatita nefiind atunci decat unul dintre polii infectiei,
sunt virusul lui epstein-barr, agentul mononucleozei infectioase, si citomegalovirusul, care
infecteaza celulele sangvine. Diverse virusuri (ai gripei, rubeolei sau arbovirusuri) pot
antrena si ele, intre altele, hepatite.

Simptome si semne -?Perioadele de incubatie sunt variabile: de la 15 la 45 zile pentru

hepatita A si de la 45 la 160 zile pentru hepatita B. Perioada zisa de invazie, care dureaza
intre doua si sase zile, se caracterizeaza printr-un sindrom pseudogripal: febra, dureri
articulare si musculare, uneori eruptie cutanata si adesea o senzatie puternica de oboseala.
Faza zisa icterica se traduce prin aparitia unei ingalbeniri de o intensitate variabila cu urine
inchise la culoare si scaune decolorate, oboseala persistenta, pierdere a poftei de mancare,
greturi. Unele hepatite virale trec total neremarcate.

Diagnostic - Diagnosticarea se face pe baza dozarilor sangvine. Unele semne sunt

comune tuturor hepatitelor: cresterea masiva a transaminazelor (enzime hepatice),
dovedind distrugerea celulelor ficatului. Altele indruma spre o infectie virala: cresterea
numarului de limfocite fara cresterea numarului altor globule albe, polinuclearele. In sfarsit,
serologiile specifice permit sa se identifice virusul in cauza.

Evolutie si tratament - Majoritatea hepatitelor virale sunt benigne, cu vindecare completa si

spontana intr-o luna sau doua; doar cateva forme sunt grave, fie dintr-o data (rare forme
fulminante), fie de cele mai multe ori cand evolueaza spre cronicizare cu riscul cirozei si
cancerizarii. In formele obisnuite, faza de regresie este inaugurata printr-o crestere
importanta a volumului urinar. Toate simptomele dispar spontan fara nici o sechela.
Tratamentul consta in esenta in masuri de igiena si de dietetica (odihna la pat; exclus
consumul de alcool); starea de oboseala generala poate totusi sa persiste timp de cateva
luni.
- Hepatitele grave, chiar fulminante, antreneaza in aproximativ 4 cazuri din 1000, si
indeosebi in ce priveste virusul B si virusul C, o evolutie severa cu semne de insuficienta
hepatica (confuzie mintala, encefalopatie, hemoragii) necesitand transferarea intr-un
serviciu de reanimare, chiar grefa hepatica de urgenta in cazul distrugerii totale a ficatului.
- Hepatitele cronice persistente au o evolutie mai lunga, simptomele subzistand timp de mai
mult de 6 luni. Ele cer o supraveghere particulara a functiilor hepatice si a markerilor
sangvini ai virusului. Vindecarea este totusi posibila. Orice tratament este inutil; bauturile
alcoolice si medicamentele metabolizabile de catre ficat sunt interzise.
- Hepatitele cronice active, definite printr-o evolutie pe mai mult de 6 luni si prin
caracteristici histologice, ca cele cu virusuri B si C in principal, reprezinta intre 3 si 10% din
hepatitele virale. Riscul il constituie survenirea unei insuficiente hepatice si aparitia, cu
timpul, a unui cancer al ficatului. Tratamentul consta in administrarea de antivirale
(vidarabina, interferon). In cele din urma poate fi necesara grefa.

Prevenire - Un vaccin contra hepatitei A e pe cale sa fie pus la punct. Cel contra hepatitei
B este, de asemenea, disponibil. Este recomandabil ca persoanele expuse riscului
(personalul sanitar, politransfuzatii, drogatii, hemodializati, homosexualii etc.) sa se
vaccineze. Depistarea hepatitei B a devenit obligatorie la femeia gravida la 6 luni de sarcina
din cauza riscului de transmisie a virusului la copil. Respectarea regulilor de igiena permite
de asemenea prevenirea aparitiei hepatitelor virale: spalarea mainilor, verificarea
prospetimii fructelor de mare (hepatitele A si E); utilizarea prezervativelor, a seringilor de
unica intrebuintare de catre drogati (hepatitele B si D). In sfarsit, incalzirea in prealabil a
produselor sangvine si cautarea anticorpilor la donatorii de sange au redus drastic riscul de
transmisie sangvina a hepatitei C.