Principiile generale ale bioeticii seculare (moderne)

1. Beneficenţa cere practicianului să acţioneze numai spre binele pacientului şi să îndepărteze răul (boala) atunci
când îl întâlneşte, urmărind maximizarea beneficiilor cu minimizarea riscurilor. "Cine beneficiază din acţiunea mea şi
cum?"

2. Nonmaleficenţa înseamnă a nu face rău, ca primă condiţie a actului medical. "Care entitate ar putea fi afectată de
acţiunea mea? Ce măsuri pot lua pentru a minimiza acest rău? Am comunicat riscurile într-o manieră deschisă şi
onestă?"

3. Autonomia se referă la respectarea drepturilor pacientului la autodeterminare, independenţă şi libertate prin

exercitarea unei obligaţii negative de a nu îngrădi şi a nu controla opţiunile pacientului, precum şi a unei obligaţii pozitive
bazată pe dreptul acestuia la informare şi pe înţelegere; se include aici şi respectul faţă de autonomia deciziilor
profesionale ale colegilor. "Încalcă acţiunea mea autonomia personală a individului? Consimt toate părţile relevante la
acţiunea mea? Cunosc şi respect faptul că alţii ar putea alege în mod diferit de mine?"

4. Justiţia (dreptatea) presupune nediscriminarea (pe criterii de vârstă, sex, etnie, religie, grup etnic, politic, social,
etc.) celor ce vor primi îngrijirile medicale, cât şi obligaţia medicului de a lucra spre binele public din două perspective:
utilitaristă (beneficiul maximal către societate şi pacient) şi egalitaristă (distribuţia dreaptă a costurilor şi beneficiilor:
oportunităţi egale în faţa bolii şi dreptul egal al fiecărui om la un minim de resurse medicale). "Am identificat toate
grupurile vulnerabile care ar putea fi afectat de acţiunea mea? Este acţiunea propusă echitabilă? Cum o pot face mai
echitabilă?"