CAPITOLUL III.

REGLEMENTAREA INFRACŢIUNILOR ECONOMICE ÎN LEGISLAŢIA

PENALĂ A REPUBLICII MOLDOVA
Secţiunea 1. Sistemul infracţiunilor economice.
§1. Generalităţi

Articolul 126 al Constituţiei, caracterizînd economia Republicii Moldova ca o economie de piaţă,

are în vedere economia naţională, în acelaşi context reglementar, este statuat că statul trebuie să asigure,
printre altele: libertatea comerţului şi activităţii de întreprinzător; protecţia concurenţei loiale; crearea unui
cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie; protejarea intereselor naţionale în activitatea
economică, financiară şi valutară etc.
Aşadar, conceptul de economie naţională a Republicii Moldova este o categorie economică
fundamentală, care desemnează ansamblul de resurse naturale şi umane, de activităţi productive, de
schimb şi servicii, constituite ca ramuri sau domenii de activitate economică, pe teritoriul naţional al Repu-
blicii Moldova, ca rezultat al dezvoltării forţelor de producţie şi al diviziunii sociale a muncii, în cadrul
frontierelor ţării noastre.
Economia naţională a Republicii Moldova este influenţată, în principal, de modul de funcţionare a
diferitelor ramuri care o compun. Pînă la începutul anilor '90 ai secolului trecut, economia naţională a ţării
se caracteriza prin sistemul centralizat-birocratic de conducere a activităţii economice, prin proprietatea
colectivă, ruptă de cei care produceau, factori negativi care au determinat rămînerea în urmă a dezvoltării
economiei naţionale. Tocmai de aceea, o dată cu democratizarea societăţii, s-a impus, ca o necesitate
imediată, efectuarea de schimbări de structură în economia naţională. A fost desfiinţată proprietatea
socialistă asupra mijloacelor de producţie, întreprinderile de stat fiind reorganizate ca societăţi
comerciale, funcţionînd după principiile economiei de piaţă. Totodată, s-a dat curs liber iniţiativei private în
economie, ceea ce a determinat apariţia unui sector privat cu pondere din ce în ce mai mare în realizarea
produsului intern brut în economia moldovenească, aceasta devenind astfel o economie de piaţă. Concluzia
ce se impune este aceea că economia naţională a Republicii Moldova este o realitate obiectivă, aflată în
plin proces de transformare, şi ea se înscrie printre valorile fundamentale ale societăţii, care trebuie să se
bucure de ocrotire juridico-penală.
O daună considerabilă dezvoltării ţării noastre pe calea constituirii statului de drept pot cauza
infracţiunile economice, care atentează la diferite sfere de activitate a statului şi a agenţilor săi economici.
În rezultatul săvîrşirii infracţiunilor economice nu se realizează în deplinătate bugetul ţării, o mare parte
din agenţii economici se eschivează de la plata impozitelor, încalcă normele de achitare a creditelor şi de
folosire a mijloacelor bancare, practică activitatea ilegală de întreprinzător, se ocupă cu contrabanda, cu
fabricarea şi punerea în circulaţie a banilor falşi şi a titlurilor de valoare false, produc şi comercializează
mărfuri de proastă calitate sau necorespunzătoare standardelor, înşeală clienţii, spală banii murdari etc.
Toate aceste fapte cauzează populaţiei şi ţării daune considerabile. De aceea, lupta cu infracţiu nile
economice are o importanţă deosebit de mare. Anume acest moment a fost luat în consideraţie de
legislator, cînd a inclus în Codul penal un capitol special: „Infracţiuni economice”.
Infracţiunile economice aduc atingere relaţiilor sociale din sfera producţiei materiale, care trebuie
să asigure respectarea intereselor persoanei, societăţii şi statului.
Potrivit art. 9 al Constituţiei Republicii Moldova, la baza vieţii economice a Republicii Moldova
se află egalitatea în drepturi a proprietăţii publice şi private, constituită din bunuri materiale şi
intelectuale.
Piaţa, libera iniţiativă economică, concurenţa loială sunt factori de bază ai economiei.
Totodată, conform art. 58 al Constituţiei Republicii Moldova, cetăţenii au obligaţia să contribuie
prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice, stabilite de lege. Sistemul legal de impuneri trebuie să
asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
Aceste principii au fost implementate în Codul civil, Codul contravenţiilor administrative, Codul
fiscal şi Codul penal care stabilesc modul de abordare a reglementării faptelor ilicite în sfera activităţii
economice.
Evoluţia legislaţiei penale care prevede responsabilitatea penală pentru infracţiuni economice este
indisolubil legată şi condiţionată de istoria statului nostru. În perioada imperiului sovietic am traversat
diferite etape socialiste-sovietice de dezvoltare economică: comunism de război, noua politică economică
leninistă, industrializarea, colectivizarea, socialismul dezvoltat etc. care au şi determinat conţinutul şi
caracterul infracţiunilor economice. Numărul infracţiunilor economice se schimba cel mai des în legislaţia
penală şi varia de la 10 componenţe de infracţiuni pînă la 60.
Gravitatea prejudiciabilă sporită a infracţiunilor economice constă în faptul că în urma lor
cetăţenii pierd o cantitate enormă de bunuri materiale necesare satisfacerii necesităţilor materiale şi
spirituale, dezvoltării economiei naţionale1.
Gradul de prejudiciu al acestor acţiuni criminale este determinat şi de faptul că vinovaţii obţin
astfel posibilităţi de a duce un mod parazitar de viaţă pe contul societăţii. Potrivit datelor Conferinţei
practico-ştiinţifice republicane Criminalitatea organizată şi economia tenebroasă în Republica Moldova
din 26 februarie 1999, organizată de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, economia
tenebroasă depăşeşte 50%2, sau chiar 55-65 la sută3, din economia ţării şi poate periclita existenţa statului.
Art. 126 al Constituţiei, caracterizînd economia Republicii Moldova ca o economie de piaţă, are
în vedere economia naţională. În acelaşi context reglementar, este statuat că statul trebuie să asigure,
printre altele: libertatea comerţului şi activităţii de întreprinzător; protecţia concurenţei loiale; crearea
unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie; protejarea intereselor naţionale în
activitatea economică, financiară şi valutară etc.
Aşadar, conceptul de economie naţională a Republicii Moldova este o categorie economică
fundamentală, care desemnează ansamblul de resurse naturale şi umane, de activităţi productive, de
schimb şi servicii, constituite ca ramuri sau domenii de activitate economică, pe teritoriul naţional al
Republicii Moldova, ca rezultat al dezvoltării forţelor de producţie şi al diviziunii sociale a muncii, în
cadrul frontierelor ţării noastre.
Economia naţională a Republicii Moldova este influenţată, în principal, de modul de funcţionare
a diferitelor ramuri care o compun. Pînă la începutul anilor '90 ai secolului trecut, economia naţională a
ţării se caracteriza prin sistemul centralizat-birocratic de conducere a activităţii economice, prin
proprietatea colectivă, ruptă de cei care produceau, factori negativi care au determinat rămînerea în urmă
a dezvoltării economiei naţionale. Tocmai de aceea, o dată cu democratizarea societăţii, s-a impus, ca o
necesitate imediată, efectuarea de schimbări de structură în economia naţională. A fost desfiinţa tă
proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie, întreprinderile de stat fiind reorganizate ca
societăţi comerciale, funcţionînd după principiile economiei de piaţă. Totodată, s-a dat curs liber
iniţiativei private în economie, ceea ce a determinat apariţia unui sector privat cu pondere din ce în ce mai
mare în realizarea produsului intern brut în economia moldovenească, aceasta devenind astfel o economie
de piaţă. Concluzia ce se impune este aceea că economia naţională a Republicii Moldova este o realitate
obiectivă, aflată în plin proces de transformare, şi ea se înscrie printre valorile fundamentale ale societăţii,
care trebuie să se bucure de ocrotire juridico-penală.
Obiectul general al infracţiunilor economice îl constituie relaţiile sociale ale căror existenţă şi
normală desfăşurare sunt condiţionate de ocrotirea ordinii de drept a Republicii Moldova privind
activitatea agenţilor economici.
Obiectul generic de grup îl constituie relaţiile sociale care determină ordinea de reglementare a
activităţii economice ce asigură respectarea intereselor materiale ale persoanei, societăţii şi statului 4.
Relaţiile sociale care determină ordinea de reglementare a activităţii economice se bazează pe
următoarele principii de desfăşurare a activităţii economice: libertatea activităţii economice; exercitarea
activităţii economice în temeiuri legale; concurenţa loială a subiectelor activităţii economice; buna-
credinţă a subiectelor activităţii economice; interzicerea formelor vădit infracţionale ale conduitei
subiectelor activităţii economice.
Obiectul nemijlocit de bază îl constituie relaţiile sociale concrete din diferite domenii ale
economiei naţionale. De exemplu, în domeniul finanţelor, construcţiilor, comerţului, bancar etc.
Unele infracţiuni, pot avea obiect nemijlocit suplimentar - proprietatea, sănătatea, onoarea şi demnitatea
persoanei. Ca semn obligatoriu al unui şir de infracţiuni economice, ca obiectul material pot fi: banii sau
titlurile de valoare false (ori materialele din care se fabrică acestea), sau banii ori titlurile de valoare
autentice (în cazul infracţiunii de la art. 236 din CP al RM); cardurile sau alte carnete de plată false (ori
materialele din care sunt confecţionate acestea), sau banii ori titlurile de valoare autentice (în cazul
infracţiunii de la art. 237 din CP al RM); documentaţia de credit (în cazul faptei penale, prevăzute la art.
238 din CP al RM); banii care formează creditul (în cazul infracţiunii de la art. 239 din CP al RM);
mijloacele din împrumuturile garantate de stat (în cazul faptei infracţionale prevăzute la art. 240 din CP al
RM) etc.
1
Borodac Alexandru. Manual de drept penal. Partea specială: pentru învăţămînt universitar. Chişinău, 2004, p.302.
2
Rusu G. Criminalitatea organizată şi economia tenebroasă în Republica Moldova. Chişinău 1999, p. 88.
3
Caraşciuc L. Economia subterană în Republica Moldova: studiu economic, p. 45.
4
Borodac Alexandru . Manual de drept penal. Partea specială: pentru învăţămînt universitar. Chişinău, 2004 op.cit.,p.303.
 Latura obiectivă a infracţiunilor economice se poate realiza atît prin acţiuni, cît şi prin inacţiuni
(de exemplu, transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea lor
cu timbre de control sau timbre de acciz; evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor;
contrabanda; insolvabilitatea intenţionată; încălcarea regulilor de exploatare, reparaţii si modificare a
locuinţelor dintr-un bloc de locuit etc.). Numai infracţiunea de la art. 249 din CP al RM se comite prin
inacţiune. Majoritatea dispoziţiilor acestor infracţiuni sunt de blanchetă, care ne trimit la alte acte
normative, de care trebuie ţinut cont la calificarea infracţiunilor economice, fiind obligaţi să facem
trimitere la punctul, alineatul, articolul acestora.
Unele infracţiuni sunt formulate ca componenţe formale de infracţiuni, de exemplu, (de exemplu;
infracţiunile prevăzute la art. 236, 237, 238, 243, 246, 247, 248, 256 din CP al RM), care se consideră
consumate o dată cu comiterea acţiunilor sau inacţiunilor indicate de legea penală. O altă parte a
componenţelor infracţiunilor din Capitolul X al Părţii speciale a Codului penal au o factură materială (de
exemplu, faptele penale prevăzute la art. 239, 240, 241, 242, 244, 245, 249, 250, 252, 253, 255 din CP al
RM). În unele cazuri, componenţa de infracţiune presupune existenţa semnelor atît ale unei infracţiuni
materiale, cît si formale (de exemplu, faptele infracţionale de la art. 251, 254 din CP al RM). Drept semn
obligatoriu al unor infracţiuni economice poate servi metoda săvîrşirii infracţiunii, de exemplu,
contrabanda – art.248 CP., înşelarea clienţilor – art. 255 CP. etc. În situaţia componenţei infracţiunii
prevăzute la art. 258 din CP al RM există semne atît ale unei infracţiuni formal-materiale, cît şi ale unei
infracţiuni materiale, în cazul componenţei infracţiunii de la art. 257 din CP al RM, se atestă structura
infracţiunii formale, formal-materiale sau materiale, în funcţie de varianta de realizare.
Latura subiectivă a infracţiunilor economice este caracterizată prin vinovăţie intenţionată. Unele
infracţiuni economice pot avea două forme de vinovăţie, de exemplu, comercializarea mărfurilor de
proastă calitate sau necorespunzătoare standardelor – art. 254 CP. Aceasta nu exclude manifestarea, de
către făptuitor, a imprudenţei în raport cu agravantele (de exemplu, în cazul faptei de la lit. b) din alin. (2)
şi lit. b) din alin. (3) ale art. 254 din CP al RM etc.). În unele cazuri, legea impune stabilirea scopului
special al infracţiunii: scopul obţinerii unui credit sau al majorării proporţiei acestuia, sau al obţinerii unui
credit în condiţii avantajoase (în situaţia faptei penale prevăzute la art. 238 din CP al RM); scopul de a
acoperi genurile activităţii de întreprinzător ilicite (în ipoteza infracţiunii de la art. 242 din CP al RM) etc.
Alte infracţiuni economice se comit cu un scop anumit. De exemplu, scopul punerii în circulaţie
în cazul fabricării banilor falşi (art. 236 CP.), scop de profit în cazul unei remunerări ilicite pentru
executarea lucrărilor legate de deservirea populaţiei (art. 256 CP.) etc.
Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă care a atins vîrsta de şaisprezece
ani sau o persoană cu semne speciale (persoană cu funcţie de răspundere, funcţionar al unei organizaţii de
deservire a populaţiei etc), iar infracţiunile arătate în art. 236-246, 248-251 şi 257 CP. pot fi săvîrşite de
persoane juridice. Persoana fizică, care comite unele infracţiuni economice, trebuie să aibă calităţile unui
subiect special: funcţionar ori alt salariat în exerciţiul funcţiunii (lit. b) din alin. (2) al art. 237 din CP al
RM; funcţionarul instituţiei financiare care decide asupra acordării creditului (art. 239 din CP al RM);
persoana cu funcţie de răspundere sau persoana care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau
o altă organizaţie nestatală (lit. c) din alin. (2) al art. 243 din CP al RM) etc.
Rezumînd semnele obiective şi subiective descrise putem defini noţiunea infracţiunilor
economice.
Infracţiuni economice se consideră acţiunile sau inacţiunile prejudiciabile, comise intenţionat,
care periclitează sau produc daune prejudiciabile ordinii de efectuare a activităţilor economice în
producţia, repartiţia, schimbul şi consumul bunurilor şi serviciilor materiale5.
În funcţie de obiectele nemijlocite de atentare, infracţiunile economice pot fi convenţional
sistematizate în următoarele grupe:
1. Infracţiuni economice cu caracter general: practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător –
art. 241 CP; pseudoactivitatea de întreprinzător – art. 242 CP.
2. Infracţiuni economice în domeniul finanţelor: fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi
sau a titlurilor de valoare false – art. 236 CP; fabricarea sau punerea în circulaţie a cardurilor sau altor
carnete de plată false – art. 237 CP; dobîndirea creditului prin înşelăciune –art. 238 CP; încălcarea
regulilor de creditare – art. 239 CP; utilizarea contrar destinaţiei a mijloacelor din împrumuturile interne
sau externe garantate de stat art. 240 CP; spălarea banilor – art. 243 CP.; evaziunea fiscală a
întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor – art. 244 CP; abuzurile la emiterea titlurilor de valoare – art.
5
Borodac Alexandru. Manual de drept penal. Partea specială: pentru învăţămînt universitar. Chişinău, 2004 op.cit.,p.304.
245 CP; contrabanda – art. 248 CP; eschivarea de la achitarea plăţilor vamale – art. 249 CP; însuşirea,
înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea bunurilor gajate, sechestrate sau confiscate – art. 251 CP;
insolvabilitatea intenţionată – art. 252 CP; insolvabilitatea fictivă – art. 253 CP.
3. Infracţiuni economice în domeniul comerţului: limitarea concurenţei libere – art. 246 CP.;
constrîngerea de a încheia o tranzacţie sau de a refuza încheierea ei – art. 247 CP.; transportarea, păstrarea
sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de
acciz – art. 250 CP.; comercializarea mărfurilor de proastă calitate sau necorespunzătoare standardelor –
art. 254 CP.; înşelarea clienţilor – art. 255 CP.; primirea unei remuneraţii ilicite pentru îndeplinirea
lucrărilor legate de deservirea populaţiei – art. 256 CP.
4. Infracţiuni economice în domeniul construcţiei: executarea necalitativă a construcţiilor – art.
257 CP.; încălcarea regulilor de exploatare, reparaţii şi modificare a locuinţelor dintr-un bloc de locuit –
art. 258 CP.

§ 2 Aspecte criminologice privind infracţiunile economice

Infracţiunile economice ca activitate esenţială a grupărilor criminalităţii organizate, cît şi a unor
persoane, reprezintă semnul cel mai revelator al puterii acestora, precum şi o etapă obligatorie prin care se
face posibilă trecerea în economia legală a fondurilor rezultate din infracţiuni.
Infracţiunile economice sunt un element fundamental al strategiei financiare globale a grupurilor
criminale care vizează asigurarea celor mai bune plasamente şi justificări a produsului financiar rezultat din
afaceri murdare. Acest lucru confirmă interpenetrarea puternică dintre economia criminală şi economia
legală.
În literatura europeană de specialitate se susţine că pieţele ilegale se distrug, pe de o parte de
pieţele legale, şi, pe de altă parte, de pieţele paralele. Diferenţa dintre pieţele ilegale si pieţele paralele ţine de
natura bunurilor care circulă:
- pieţe ilegale sunt acelea în care se schimbă bunuri ilicite, a căror producţie şi consum sunt interzise
(droguri, armament, explozibil, materiale radioactive);
- pieţele paralele sunt acelea în care bunurile licite se schimbă sau circulă ilegal (contrabanda cu
ţigarete, cu alcool, cafea şi orice altă categorie de bunuri). Metodele ilegale care sunt utilizate au drept scop
eliminarea dispoziţiilor juridice, fiscale, economice şi chiar politice (embargo).
Funcţionarea pieţelor ilegale este permanent ameninţată de trei factori destabilizatori:
- acordurile încheiere între actorii care acţionează sunt întotdeauna susceptibile de a fi destrămate
prin voinţa unei părţi sau prin intervenţia unei terţe părţi;
- bunurile produse şi comercializate sunt permanent în pericol de a fi confiscate de autorităţile
publice;
- actorii pot fi arestaţi, situaţii care conduc la destrămarea grupurilor active.
Reţeaua criminală, potrivit lui J.C. Bresson, nu exclude contactul dintre un actor ilegal şi un alt
actor legal (politician, funcţionar, întreprinzător) sau ilegal (alt grup criminal).
Reţeaua se caracterizează prin îmbinarea activităţilor şi intereselor actorilor, bazate pe solidaritate
şi ajutor necondiţionat şi dublate de un sistem de drepturi şi obligaţii care se impun individului.
În materia spălării banilor regula de bază constă în imitarea, cît mai mult posibilă, a operaţiunilor
juridice şi financiare ale economiei legale.
Potrivit Raportului, elaborat la 29 mai 1998 de către Programul O.N.U. împotriva spălării banilor, cele 10
legi fundamentale ale spălării banilor sunt:
- Cu cît sistemele folosite în Infracţiunile economice imită mai bine tranzacţiile legale, cu atît mai
mică este probabilitatea de a fi descoperite.
- Cu cît activităţile ilegale sunt mai adînc penetrate într-o economie şi separarea instituţiilor este
mai redusă, cu atît mai dificilă este depistarea activităţilor de spălare a banilor. .
- Cu cît raporturile între fluxurile financiare ilegale şi cele legale în interiorul oricărei entităţi
financiare este mai mic, cu atît este mai dificilă depistarea activităţilor de spălare a banilor.
- Cu cît este mai mare ponderea serviciilor într-o economie, cu atît mai uşor se pot spăla banii în
interiorul acelui sistem.
- Cu cît structura economică a activităţilor de producere şi distribuire a bunurilor nefinanciare şi a
serviciilor este mai intens dominată de firme mici, independente sau de întreprinzători individuali, cu atît
mai dificilă este distincţia între tranzacţiile legale şi cele ilegale.
- Cu cît sunt mai extinse facilităţile de plată prin cecuri, cărţi de credit sau alte produse non-
financiare în efectuarea de tranzacţii ilegale, cu atît mai dificilă este depistarea activităţilor de spălare a
banilor. - Cu cît este mai pronunţată lipsa de reglementări pentru tranzacţiile legale, cu atît mai dificilă
este depistarea şi anihilarea fluxurilor de bani murdari.
- Cu cît este mai mic raportul între veniturile ilegale şi cele legale care intră în interiorul unei
economii, cu atît mai dificilă este separarea acestor fluxuri.
- Cu cît integrarea serviciilor şi instituţiilor financiare în cadrul unor sisteme multidivizionale este
mai avansată, adică cu cît este mai scăzut gradul de separare între diferitele activităţi financiare, cu atît
mai dificilă este descoperirea activităţilor de spălare a banilor.
- Cu cît contradicţia dintre operaţiunile financiare globalizate şi reglementările naţionale se
adînceşte, cu atît mai dificilă este depistarea activităţilor de spălare a banilor.
Activităţile de spălare a banilor beneficiază de un context general care este din ce în ce mai
favorabil dezvoltării sale, ajungînd să fie în egală măsură generalizate şi banalizate, integrate în sistemul
economic şi financiar global.
Această realitate este însoţită de trei fenomene independente:
- reuşita strategiilor de infiltrare puse în aplicare de către marile organizaţii criminale;
- mondializarea economică şi financiară;
- rapida dezvoltare a noilor tehnologii în domeniile informaticii şi comunicaţiilor.
Conjugarea acestor fenomene a fost, în opinia lui Ph. Broyer, de natură „să modifice chiar natura
spălării banilor şi raportul acesteia cu sistemul global: de la un element exterior mediului Infracţiunile
economice a devenit un element constitutiv al sistemului, acceptat de acesta. Importanţa acestei schimbări
este atestată de faptul că principalele criterii de eficacitate a sistemului sunt în egală măsură valabile şi
activităţii de spălare a banilor. Aceste criterii sunt:
- quasi-instantaneitatea şi dematerializarea schimburilor şi operaţiunilor financiare;
- anonimatul tranzacţiilor;
- intensificarea concurenţei între prestatorii de servicii;
- dereglementarea legată de reducerea influenţei statului. Complexitatea reprezintă astăzi
obstacolul major în calea succesului tuturor iniţiativelor privind combaterea spălării banilor.
La începutul anilor ’70 în unele state din America latină fenomenul spălării banilor a luat
amploare în aşa mod încît la sfîrşitul anilor ’80 acest fenomen a atins limite enorme (bugetele Columbiei
şi Mexicului 75% erau constituite din banii spălaţi), erau banii obţinuţi în urma vînzării substanţelor
narcotice.
La început de mileniu III, economia Uniunii Europene si a celor mai industrializate state ni se
înfăţişează fundamental modificată, sistemul financiar mondial devenind din ce în ce mai complex, în
lucrarea „Etica şi pieţele financiare” H. Ploix remarca că tehnologiile noi care permit dezvoltarea
tehnicilor financiare, cum sunt produsele derivate, au transformat în mod radical sfera financiară cel puţin
în trei direcţii: ele au spart spaţiul si timpul; ele permit creşterea rentabilităţii capitalurilor şi deplasarea
banilor fără nici o legătură cu realitatea schimburilor; ele dau putere maşinilor să gîndească şi să
contureze acţiunile oamenilor. Toate aceste elemente creează o gaură între realitate, concret şi omul de
finanţe.
Sistemul economic şi financiar al Uniunii Europene este contaminat de banii murdari rezultaţi din
afacerile de mare calibru, înfăptuite de grupările criminale. Dispozitivele naţionale şi cele ale Uniunii
Europene de luptă împotriva spălării banilor sunt depăşite, pentru simplul motiv că acest fenomen a fost
legitimat ca fiind integrat sistemului.
Profesioniştii care activează în acest domeniu au capacitatea de a exploata toate facilităţile oferite
de actualul sistem financiar, ei aleg paradisurile financiare cele mai primitoare pentru a înfiinţa aici
societăţi-ecran care servesc la disimularea patrimoniului a căror gestionare o asigură. Ei sunt foarte activi
în universul financiar off-shore care este „nu numai un segment legitim al sistemului financiar mondial,
dar reprezintă el însuşi un sistem dotat cu competenţe complementare care se pretează a fi manipulate de
organizaţiile criminale”.
Infracţiunile economice sunt considerate o meserie ca oricare altele, exercitate de un mare număr
de prestatori de servicii financiare, instalaţii în paradisurile financiare, gata să răspundă la solicitările
clienţilor.
Sistemul financiar mondial este impregnat din ce în ce mai profund de caracteristici care favorizează
infracţiunile economice. Facilităţile de accesare şi capacitatea de a deplasa rapid banii în sistem cu un
minimum de formalităţi şi de control, iată ce este perfect pentru a spăla banii.
Succesul marilor operaţiuni de spălare a banilor, ce se derulează
prin utilizarea băncilor, instituţiilor financiare nebancare, precum şi a întreprinderilor nefinanciare, este
asigurat de existenţa a trei condiţii, aparent contradictorii:
 - conceperea şi punerea în executare cu maximă rapiditate de scheme profesionale;
- amestecul permanent şi discret al capitalurilor importante pentru a avea asigurată integrarea
acestora în economia legală;
- asigurarea securităţii depline a persoanelor şi entităţilor angajate în Infracţiunile economice.
Jean de Maillard consideră că fenomenul de dereglementare în economia şi finanţele mondiale a creat o
situaţie de concurenţă şi de competiţie între ţări, care se străduiesc să elaboreze legislaţii suficient de
atractive pentru toate categoriile de capital, indiferent de provenienţa acestuia, inclusiv a celui de origine
criminală.
Esenţa fenomenului de spălare a banilor o reprezintă tăinuirea adevăratei provenienţe a
produsului financiar şi a adevăratei identităţi a indivizilor şi grupărilor criminale care beneficiază de
marile operaţiuni de spălare. Pentru realizarea acestui lucru, au fost create societăţile-ecran, domiciliate în
paradisurile fiscale.
Societăţile de faţadă sunt acelea care desfăşoară activităţi industriale, comerciale sau financiare
şi care au clienţi tradiţionali. Fondurile de care dispun acestea pot fi foarte uşor amestecate cu cele ce
provin din activităţi criminale. Cele mai reprezentative cazuri de astfel de societăţi sunt pizzeriile din
S.U.A., utilizate de mafia italiană pentru spălarea banilor proveniţi din traficul de heroină.
Societăţile fantomă sunt entităţi care nu au o existenţii reală. Acestea sunt societăţi fictive al căror
nume şi coordonate la figurează pe documentele fabricate pentru nevoile operat şi schemelor de spălare a
banilor. Ele prezintă un mare avantaj pentru responsabilii organizaţiilor criminale, preocupaţi de păstrarea
anonimatului.
Societăţile de domiciliu sunt folosite în schemele vizînd ascunderea identităţii beneficiarilor
efectivi ai unor operaţiuni de reciclare (de spălare a banilor). Ele nu desfăşoară nici un fel de activitate în
ţara în care se află sediul lor social şi sunt denumite si societăţi off-shore.
Societăţile gata să funcţioneze sunt interesante în mod particular pentru acei care doresc să le
achiziţioneze. Ele există deja de un anumit timp; lor li se fabrică o istorie pentru toată perioada de pînă la
cumpărarea acestora de către noul proprietar, în numeroase paradisuri financiare avocaţii si alte categorii
de intermediari locali înfiinţează în mod obişnuit societăţi pe care le vînd cîţiva ani mai tîrziu clienţilor a
căror preocupare reală nu este cea mai legală. Transferul de proprietate are loc, cel mai adesea, prin ce-
sionarea acţiunilor la purtător. Noii proprietari au la dispoziţie o structură care le permite să demareze
imediat activităţile din punctul de vedere al autorităţilor din ţara unde se află societatea şi totul este
ireproşabil.
Un număr important de universitari din Statele Unite ale Ame-ricii şi Marea Britanic au subliniat
în lucrările lor caracterul crimi-nogen al paradisurilor financiare şi centrelor financiare off-shore, acestea
dispunînd de capacitatea de atragere şi disimulare a capitalurilor de origine criminală.
Potrivit lui Ph. Broyer, caracteristicile paradisurilor financiare sunt:
- refuzul acestora de a comunica autorizaţiilor informaţii juridice şi de ordin financiar;
- un înalt nivel de protecţie a secretului afacerilor şi un secret bancar quasi-absolut;
- echipamente performante in domeniul noilor tehnologii;
- preponderenţa serviciilor financiare în economia locală;
- legăturile aeriene regulate cu ţările vecine foarte bogate;
- prezenţa cazinourilor şi a zonelor libere. Din punctul de vedere al profesioniştilor în materia
spălării banilor, sunt importante următoarele aspecte tehnice;
- prezenţa unor filiale ce aparţin marilor bănci internaţionale;
- numărul mare de bănci locale şi posibilitatea de a înfiinţa foarte uşor altele noi;
- facilităţile înfiinţării de societăţi comerciale şi financiare de orice tip (companii de afaceri
internaţionale, sucursale off-shore, societăţi de asigurări, fonduri de investiţii etc.);
- posibilitatea de a cumpăra societăţi din categoria celor „gata de a intra în acţiune” (shell
companies);
- posibilitatea de a utiliza termenul de „bancă” de către orice societate nebancară (case de schimb
valutar, fonduri de asigurare sau de investiţii);
- existenţa a numeroşi intermediari locali (consultanţi, consilieri juridici şi experţi financiari,
gestionari de proprietăţi etc.), care garantează derularea ireproşabilă a afacerilor;
- uşurinţa de a obţine, foarte rapid, documente false administrative, comerciale şi financiare, ce
pot fi utilizate în schemele de spălare a banilor.
Cu toate declaraţiile făcute şi poziţiile oficiale luate de către liderii politici şi reprezentanţii
organismelor internaţionale şi regionale de luptă împotriva criminalităţii, paradisurile financiar-fiscale
continuă să reprezinte teritoriile cele mai benefice pentru Infracţiunile economice şi punerea în aplicare a
celor mai sofisticate combinaţii pentru tăinuirea fraudelor de mari proporţii.
Ospitalitatea şi puterea de seducţie a paradisurilor financiar-fiscale este în creştere surprinzătoare
chiar şi după scandalurile de mari proporţii, generate de prăbuşirea gigantului american ENRON şi a
puternicului PARMALAT, care au căzut, primul la sfîrşitul anului 2001, iar al doilea - la mijlocul lunii
decembrie 2003.
Credibilitatea şi forţa de atracţie a acestor teritorii este dată, în opinia analiştilor, de faptul că aici există
filiale ale marii majorităţi a puternicelor bănci europene şi americane, cele mai mari firme de avocatură
sunt la curent cu fiecare dolar care trece prin conturile clienţilor lor, iar marile companii şi firme de audit
controlează derularea acestor operaţiuni, pe care le consideră perfect legale, dar care refuză să comenteze
spectaculoasele prăbuşiri amintite şi nici despre afacerile dubioase ale marilor corporaţii globale”.
O tăcere absolută se ţine şi în privinţa naturii şi dimensiunilor serviciilor de administrare de
fonduri, desfăşurate de filiale din Bahamas, Jersey şi Cayman, aparţinînd marilor bănci franceze Credit
Lyonais şi B.N.P. Paribas. Ele au comentat, pentru publicaţia „Le Figaro”, că aceste activităţi sunt
operaţiuni banale de trezorerie şi reasigurări. „Centrele noastre off-shore exploatează doar supleţea
normelor juridice, care reglementează materia contractelor şi procedurile de vînzare a valorilor mobiliare
în condiţiile unei fiscalităţi minime”. Marile companii sau firme de asigurări preferă să-şi regrupeze
primele de asigurare în paradisurile fiscale, unde nu sunt impozitate.
Realitatea pune în evidenţă faptul că paradisurile fiscale sunt perfect integrate în structurile
corporatiste şi în piaţa globală. Cele mai reprezentative dintre acestea sunt recunoscute la Bursa de la
Londra (London Stock Exchange), fiind admise la tranzacţionare valori mobiliare emise de către acestea,
cu deosebire titlurile fondurilor speculative din Insulele Cayman.
Rene Ricol, preşedinte al Federaţiei Mondiale a Experţilor Contabili (I.F.A.C.) declara, la sfîrşitul
lunii ianuarie 2004, cotidianului Le Figaro: „Problema este că aceste capitaluri, găzduite de paradisurile
fiscale, reprezintă bani obţinuţi din acte de corupţie şi crime, care pot fi spălaţi foarte uşor prin aceste
mecanisme, datorită opacităţii sistemului, astfel încît nu poţi şti cine îţi sunt partenerii de afaceri. Putem
să ne amăgim cu ideea că am putea reda transparenţa acestor centre off-shore, dar în realitate acest lucru
nu este posibil”.
În privinţa atitudinii organizaţiilor internaţionale şi a marilor puteri faţă de propunerea de
„suspendare a tuturor relaţiilor financiare cu centrele off-shore necooperante”, propunere recomandată de
Organizaţia Transparensy International şi agreată de
O.C.D.E. (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), subliniem că atît Uniunea
Europeană cît şi S.U.A. sunt mai puţin dispuse să o aplice în practică.
Opiniile din S.U.A. par a se fi modificat după votarea de către Congres a legii „Patriot Act”
(octombrie 2001), dar mai ales ca urmare a creşterii vertiginoase a deficitului bugetar american (estimat
de G.W.Bush la peste 530 miliarde de dolari - luna ianuarie 2004), precum şi a efectelor devastatoare
produse de fraudele descoperite la companii cu renume: Enron, Parmalat, Healt-South şi altele.
Presa aminteşte şi astăzi ( începutul anului 2004) manoperele frauduloase derulate de Enron:
această companie a comunicat acţionarilor săi că a obţinut un profit de 2,3 miliarde de dolari în perioada
anilor 1996-1999. Dar, în aceeaşi perioadă, în declaraţiile fiscale ale Enron apărea o pierdere de 3
miliarde de dolari. Pentru a evita plata impozitelor, Enron înfiinţase nu mai puţin de 881 de filiale off-
shore, dintre care 692 în Insulele Cayman. Aranjamentele şi operaţiunile au fost atît de complexe, încît
chiar şi acum, la mai bine de doi ani după faliment, experţii autorităţilor fiscale americane nu reuşesc să
descopere toate subtilităţile.
Evenimentele din 11 septembrie 2001 au determinat autorităţile americane să forţeze paradisurile
fiscale să coopereze cu statele dezvoltate pentru identificarea şi neutralizarea circuitelor prin care se
asigură finanţarea terorismului.
Cu toate acestea, autorităţile americane nu consideră centrele off-shore „vinovate” pentru
practicile lor. În cadrul mai larg de dezbateri asupra acestui subiect extrem de actual, merită evidenţiate
momentele „fierbinţi” înregistrate în cursul anului 2003, menite să demonstreze motivele vădite ale celor
interesaţi în nerezolvarea unitară a problemei. Astfel, după mai bine de şapte ani de negocieri, O.C.D.E. a
reuşit în anul 2002 să convingă aproape 30 de centre off-shore, printre care Malta, Cipru, Cayman,
Bermude, să transmită acestei organizaţii informaţii privitoare la deţinătorii de conturi bancare, în anul
2003, Uniunea Europeană a dat însă proiectului O.C.D.E. lovitură după lovitură: la început au fost
„iertate” trei dintre statele sale membre(Austria, Belgia şi Luxemburg) de a furniza informaţii de ordin
fiscal organizaţiei mondiale.
Imediat după acest gest, Uniunea Europeană s-a opus măsurii adoptate de Elveţia de a menţine în
vigoare reglementările privind secretul bancar, ameninţînd Confederaţia elveţiană cu sancţiuni dure, în
cazul refuzului de cooperare cu O.C.D.E. în cele din urmă, Elveţia a primit încuviinţarea de a se alătura
celor trei state (Austria, Belgia şi Luxemburg) în privinţa raporturilor cu O.C.D.E. Dar, dacă avem în
vedere moţiunea introdusă de Consiliul Naţional (una dintre cele două camere ale Parlamentului Elveţiei)
în luna decembrie 2003, potrivit căreia chestiunea secretului bancar va fi prevăzută în Constituţie, putem
anticipa reacţia celorlalte paradisuri fiscale care au acceptat acordurile cu O.C.D.E.
Studiile efectuate asupra criminalităţii economice în ţările Uniunii Europene au evidenţiat un
lucru esenţial: acela care se referă la imposibilitatea cuantificării (măsurării) acestui fenomen. Dincolo de
marea diversitate a definiţiilor date acestui fenomen, există statistici contradictorii puse la dispoziţie de
către poliţie, procuratură şi justiţie.
Orice încercare de a studia şi interpreta ştiinţific aceste date este extrem de dificilă. Mai
rezonabile şi convingătoare sunt, în opinia noastră, concluziile formulate de specialiştii în materie. Astfel,
în studiul intitulat „Infracţiunile economice în Germania” autorii Kalus Boers, Ursula Nelles şi Allit
Nippert subliniază „că pretutindeni, şi în Germania, cunoştinţele despre criminalitatea economică, funcţia,
controlul şi prevenirea acesteia sunt limitate. Discursul ştiinţific despre conceptele teoretice, definiţia şi
metodologia de cercetare este departe de a fi coerent şi pus la punct. Parţial această situaţie se datorează
orientării criminologice tradiţionale faţă de infractor, şi predomină teoriile acţiunilor individuale în
explicarea infracţiunilor”.
Adevărata dimensiune a criminalităţii economico-financiare, respectiv magnitudinea acesteia,
preocupă în egală măsură organele de aplicare a legii, precum şi cercetători din domeniul criminologiei,
sociologiei juridice, economiei şi managementului organizaţional.
Dificultatea formulării unor concluzii certe asupra criminalităţii economico-financiare derivă din
marea diversitate a definiţiilor date acestui fenomen. Astfel, criminologia americană face distincţie între
infracţiunile economice comise de indivizi (persoane fizice) şi infracţiunile săvîrşite de corporaţii
(persoane juridice).
Alt element care menţine starea de confuzie şi lipsa de consistenţă a concluziilor formulate se
regăseşte în discrepanţele existente între datele statistice furnizate de instituţiile de aplicare a dreptului, pe
de o parte, şi de gradul ridicat de relativitate al datelor rezultate din studiile şi sondajele efectuate de
companiile de consultanţă economică, juridică sau financiară, pe de altă parte.
În nici o ţară din Europa nu au fost elaborate rapoarte şi studii credibile despre dimensiunea
criminalităţii economico-financiare. În opinia autorilor germani citaţi mai sus „raportarea infracţiunilor
economice depinde de resursele investigative ale instituţiilor publice de control, dacă şi cum sunt
descoperite aceste infracţiuni şi dacă sunt înregistrate, spre deosebire de infracţiunile obişnuite care sunt
raportate poliţiei de către victime”.
Potrivit statisticilor poliţiei din Germania, în anul 2002 au fost efectuate investigaţii şi cercetări
privind 86.030 infracţiuni economice, care au provocat prejudicii de aproape 5 miliarde de euro.
Infracţiunile economice reprezintă 1,32% din întreaga criminalitate care generează 50% din totalul
pagubelor pricinuite de infracţiuni.
Problema care preocupă instituţiile de aplicare a legii şi analiştii fenomenului reprezintă
dimensiunea, respectiv mărimea cifrei negre a criminalităţii economico-financiare, adică infracţiunile ne-
reclamate şi necercetate. Astfel, potrivit studiului efectuat la începutul anului 2003 de către firma Ernst şi
Young asupra criminalităţii economice în Germania, reprezentanţii întreprinderilor chestionaţi susţin că
50% dintre infracţiuni nu sunt depistate. Mai interesantă este constatarea că unul din cinci intervievaţi
consideră că 80% din volumul criminalităţii economice nu este descoperită. Managerii din sistemul
bancar şi societăţile de asigurări apreciază că 58% din infracţiunile ce se comit în acest meniu nu sunt
reclamate şi, evident, necercetate (datele au fost preluate din Buletinul Academiei de Poliţie din Munster
Germania, nr. 4/2003, p. 83-85).
Concluzii şi aprecieri interesante sunt formulate în studiul elaborat de Hans Nelen cu privire la
criminalitatea economică şi financiară în Olanda. Autorul punctează următoarele aspecte ale acesteia:
- termenul de criminalitate economico-financiară este ambiguu, pentru că include o gamă largă de
activităţi infracţionale (fraude, spălare de bani şi corupţie);
- în Codul penal olandez nu sunt definiţi termenii de fraudă, spălare de bani şi corupţie;
- victimele criminalităţii economico-financiare nu sunt întotdeauna uşor de identificat, adesea
acestea fiind instituţiile guvernamentale, domeniul afacerilor şi sectorul financiar-bancar. Din această
cauză preocuparea publicului larg pentru acest fenomen este destul de limitată, în ciuda valorii mari a
prejudiciilor produse;
- există o fraudă pe orizontală, care se referă la tipurile de fraudă în care victimele (indivizi,
companii sau instituţii financiar-bancare) domiciliază în Olanda, alături de fraudă pe verticală, care
vizează interesele financiare ale statului olandez sau ale Uniunii Europene;
- frauda poate ameninţa sectoare întregi şi poate destabiliza firme legale, care nu pot concura cu
preţurile incorecte ce se practică;
- deşi, teoretic vorbind, Infracţiunile economice pot conduce la acapararea de putere economică
de către grupuri criminale şi chiar la destabilizarea unor sectoare economice, se cunoaşte foarte puţ in
dimensiunea problemei. Cunoştinţele privind aceasta problema si modurile de operare sunt destul de
limitate; unor departamente ministeriale, ceea ce conduce la promovarea unor variate politici privind
investigarea şi cercetarea acestuia, mult diferite de politica poliţiei si justiţiei;
- se constată tendinţa conducătorilor firmelor şi instituţiilor de a-şi rezolva singuri problemele
generate de fraudele săvîrşite, fără a raporta frauda poliţiei. Are loc, cu alte cuvinte, deplasarea cazurilor
de fraudă de la justiţia publică către cea privată. Toate băncile şi firmele importante din Olanda dispun de
servicii proprii de investigaţii, iar cele cinci mari firme de contabilitate din Olanda au elaborat conceptul
de contabilitate criminalistică. Dimensiunea şi formele de manifestare a criminalităţii economico-
financiare în ţările Uniunii Europene sunt analizate în Raportul Europol din anul 2003, care evidenţiază
faptul că schimbările politice care au avut loc în Uniunea Europeană, dar mai ales introducerea unei pieţe
europene unice în anul 1993, au oferit criminalităţii organizate multe oportunităţi. Extinderea Uniunii
Europene va face ca toate statele să devină ţări sursă, de tranzit sau de destinaţie pentru mărfuri şi servicii
de natură infracţională.
Cît priveşte factorii generali care favorizează dezvoltarea criminalităţii organizate, raportul citat
evidenţiază faptul că stabilirea unor pieţe financiare mondiale şi globalizarea economică au generat
importante oportunităţi pentru grupurile implicate în crima organizată. Domeniul cel mai vizat îl
reprezintă contrabanda transfrontalieră, frauda legată de taxa pe valoarea adăugată, precum şi afaceri
ilegale prin care este afectată direct economia europeană.
Schimbările sociale produse în spaţiul european, generate de libera circulaţie a bunurilor, a
banilor, a serviciilor şi a persoanelor, au un efect major asupra oportunităţilor de criminalitate economico-
financiară. Este cît se poate de clar faptul că mobilitatea sporită a oamenilor şi urbanizarea în derulare
rapidă, au condus la un mare nivel de anonimitate în societate, lucru care favorizează activităţile
infracţionale şi sporeşte dificultatea descoperirii lor.
Grupurile de crimă organizată sunt beneficiare ale progresului tehnologic, înregistrat în domeniul
telecomunicaţiilor, transportului şi spaţiului cibernetic. Răspîndirea comerţului electronic facilitează şi
ascund activităţi infracţionale şi actori, care devin anonimi într-un imens spaţiu al afacerilor economico-
financiare. A sporit capacitatea infractorilor care emit documente falsificate de diferite tipuri. Banii,
inclusiv profiturile rezultate din criminalitatea organizată, pot fi transferaţi electronic cu o mare rapiditate,
fiind extrem de dificilă monitorizarea tranzacţiilor financiare.
Marea varietate de mijloace tehnologice şi viteza de inovaţie reprezintă o imensă provocare
pentru organismele care luptă împotriva criminalităţii organizate.
Activităţile specifice criminalităţii organizate dobîndesc o evidentă notă de profesionalism, fiind
asemănătoare unei economii complexe. Aşa de exemplu, contractele trebuie negociate cu numeroşi
furnizori, subcontractanţi şi beneficiari, profiturile trebuie sporite, mărfurile trebuie depozitate,
transportate şi distribuite, fiind necesare documente în vederea unei protecţii totale a operaţiunilor care se
derulează.
Analiştii în materie cunosc faptul că grupuri ale crimei organizate exploatează absenţa sau
ambiguităţile unor reglementări legale, gradul ridicat de coruptibilitate a unor funcţionari din domeniul
economic, financiar, vamal şi judiciar, situaţii ce le facilitează finalizarea acţiunilor ilegale.
În lupta împotriva grupurilor organizate trebuie avute în vedere şi următoarele caracteristici ale
acestora:
- caracterul ermetic al grupurilor, materializat în gradul ridicat de impenetrabilitate a acestora;
- internaţionalizarea crescută a grupurilor, dovedită de reala capacitate a acestora de a stabili
legături cu alte grupuri din zone geografice diferite;
- capacitatea grupurilor de a acţiona într-o manieră lejeră, profesionistă pe pieţele transnaţionale
legale şi ilegale, exploatînd cu rapiditate şi abilitate avantajele paradisurilor fiscale şi ale pieţelor
dezechilibrate;
- exploatarea oportunităţilor apărute ca urmare a utilizării tehnologiilor avansate de către mediul
financiar-bancar, al investiţiilor, transporturilor şi turismului.
Cu privire la cele mai active grupuri criminale, care domină spaţiul european, Raportul Europol
pe anul 2003 precizează că cele mai influente grupuri criminale din cadrul Uniunii Europene sunt în
continuare cele indigene. Acest lucru se datorează în principal faptului că ele sunt deja bine integrate în
propriile lor ţări şi au o mai bună înţelegere a proceselor sociale, economice, politice şi juridice. Aceste
grupuri sunt cu mult mai dificil de identificat de către autorităţile de aplicare a legii, deoarece sunt
capabile să pătrundă mai uşor în economia legală, avînd o imagine respectabilă în societate.
Autorităţile naţionale de luptă împotriva crimei organizate semnalează tot mai frecvent legăturile
consolidate dintre diferite grupuri criminale: cele spaniole cu grupă în Olanda, Italia, Germa nia; cele
albaneze cu grupă în Italia, Norvegia, Spania şi Marea Britanic; cele ruseşti cu grupă în Marea Britanic,
Polonia. Tarile Baltice, Nordice şi Balcanice.
Raportul Europol confirmă că grupările criminale din Rusia rămîn a fi în continuare cele mai
puternice. Ele sunt implicate în criminalitatea financiară, Infracţiunile economice, migraţie ilegală, extor -
care de fonduri. Sunt recunoscute printr-o structură ierarhică strictă, care operează pe baza unei discipline
interne deosebite şi a unei eficiente diviziuni a muncii. Au o capacitate remarcabilă de a exploata
imperfecţiunile legislative şi administrative. Dispun de resurse financiare extraordinare şi dovedesc o
reală capacitate de a iniţia afaceri ilegale în orice domeniu profitabil.
Criminalitatea economico-financiară sub forma fraudelor, evaziunii fiscale, actelor de
contrabandă, spălării banilor şi comerţului ilegal cu mărfuri contrafăcute, reprezintă, în viziunea Europol,
o ameninţare puternică la adresa economiei Uniunii Europene. Contrabanda cu alcool şi ţigări dirijată
către Ţările Nordice şi Marea Britanic este favorizată de nivelul ridicat al taxelor pentru astfel de mărfuri.
Aceeaşi constatare o regăsim în „Planul Naţional de Combatere a Criminalităţii Economice şi
Corupţiei”, elaborat de Oficiul Federal al Poliţiei din Germania (B.K.A.) în anul 2003, în care se eviden-
ţiază faptul că criminalitatea economică reprezintă o ameninţare socială deosebită; ea nu se caracterizează
doar prin marele potenţial distructiv pe care îl conţine, ci si prin faptul că este în măsură să prejudicieze
încrederea populaţiei în economia de piaţă, în funcţionarea normală si ordonată a economiei.
Dr. Kersten, preşedintele B.K.A., sublinia că acţiunile ce decurg din criminalitatea economică
implică un proces structurat şi o colaborare structurată a participanţilor, în acest context criminalitatea
economică este o componentă a crimei organizate. Această realitate implică o mai mare răspundere pentru
stat, economie si societate.
Lumea economică şi cea financiar-bancară din ţările Europei îşi asumă o mare parte de
responsabilitate privind lacunele şi disfuncţiile manifestate în controlul direct asupra criminalităţii
economico-financiare. Cultura pieţei şi cultura întreprinderii navighează în zonă de puternică derivă, în
plină criză morală sau etică, determinată ele persistenţa unei rupturi între faptul că ele sunt, pe ele o parte,
exponente ale competiţiei, ale deschiderii şi inovaţiei pentru care îşi asumă riscuri permanente, şi, pe de
altă parte, că promovează insistent devianţe, manopere frauduloase şi violări grosolane ale legilor.
Conducătorii din economie, finanţe şi bănci sunt prinşi în mrejele propriului lor paradox: ei se
proclamă constant ca apărători ai legilor pieţei şi liberei concurenţe, dar, în acelaşi timp, zilnic, încalcă si
nesocotesc direct aceste principii, prin imitarea, comiterea şi finalizarea unor mari fraude şi practici
anticoncurenţiale. Într-un asemenea context, este evidentă teama lor faţă de orice ingerinţă publică şi, mai
ales judiciară, precum şi refuzul lor permanent de a colabora cu instituţiile statului ce au atribuţiuni
judiciare.
Protagoniştii criminalităţii economico-financiare cunosc foarte bine dificultăţile cu care se
confruntă organismele însărcinate cu aplicarea legii, mizează constant pe anonimizarca consecinţelor
infracţiunilor săvîrşite (dispoziţia noţiunii de victimă) şi sunt informaţi despre faptul că nu există în toate
statele preocupare pentru studierea ştiinţifică a acestui fenomen şi lipseşte decizia fermă de a lupta
împotriva acestuia.
Încă din anul 1937, Suthorland a atenţionat cercetătorii pentru că nu au acordat atenţia cuvenită
criminalităţii gulerelor albe, axîndu-se exclusiv pe delincventa de stradă şi pe studiul persoanelor din
această categorie, care sunt în marea lor majoritate condamnaţi de către justiţia penală şi trimise în
penitenciare. Suthorland a îndemnat oamenii de ştiinţă să studieze nu numai fenomenul criminalităţii
economico-financiare, dar, în egală măsură, să fie preocupată şi de tratamentul penal diferenţiat, evident
privilegiat al infractorilor care acţionează în acest perimetru.
Consecinţa acestui tratament diferenţiat, pe care justiţia din totalitatea statelor îl aplică
infractorilor cu gulere albe este aceea că astăzi, în spatele gratiilor se află foarte puţini dintre aceştia.

Secţiunea II. Analiza juridică a infracţiunilor economice prevăzute în legea penală a Republicii Moldova
§ 1. Infracţiuni economice cu caracter general
1.1. Practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător (art. 241 C.P.)
 Potrivit art. l al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr. 845-XI1 din 3 ianuarie 1992 6,
antreprenoriatul este activitatea de fabricare a producţiei, executare a lucrărilor şi prestare a serviciilor
desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţii ale acestora în mod independent, din proprie iniţiativă, în numele
lor, pe riscul propriu şi pe răspunderea lor materială în scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de
venituri.
Practicarea ilegală a antreprenoriatului este pasibilă de răspundere penală, arătată în art. 241 C.P.
Latura obiectivă a infracţiunii este realizată prin practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător,
soldată cu obţinerea unui profit în proporţii mari.
Fiind o componenţă de infracţiune materială, latura obiectivă a infracţiunii include trei elemente:
l) practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător;
2) obţinerea unui profit ilegal în proporţii mari;
3) legătura cauzală dintre acţiunile şi urmările indicate.
În conformitate cu art. 125 C.P., prin practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător se înţelege:
a) desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrarea (reînre-gistrarea) la organele
autorizate;
b) desfăşurarea unor genuri de activitate prohibitive;
c) desfăşurarea activităţii de întreprinzător prin intermediul filialelor, reprezentanţelor,
sucursalelor, secţiilor, magazinelor, depozitelor, unităţilor comerciale şi ale altor unităţi neînregistrate în
modul stabilit de legislaţie;
d) desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără utilizarea mărcilor comerciale şi de fabricaţie şi
fără indicarea în documente a codurilor fiscale, în cazul în care folosirea sau indicarea lor este prevăzută
de legislaţie, ori desfăşurarea acestei activităţi cu utilizarea unor coduri fiscale străine sau falsificate.
În prima modalitate de antreprenoriat ilegal, latura obiectivă a infracţiunii este realizată prin
desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrarea (reînregîstrarea) la organele autorizate.
Potrivit art. 27 al Legii din 3 ianuarie 19927, întreprinzătorul este obligat să înregistreze
întreprinderea, filialele, reprezentanţele şi alte unităţi economice, înfiinţate de dînsul pe teritoriul R.M.,
pînă la începerea activităţii lor economice, în conformitate cu Legea cu privire la înregistrarea de stat a
întreprinderilor şi organizaţiilor nr. 1265-XTV din 5 octombrie 2000, întreprinderea este înregistrată de
Camera înregistrării de Stat a Departamentului Tehnologiilor Informaţionale la locul de reşe dinţă ale
întreprinderii, precum şi în mod obligatoriu la organul fiscal pentru a i se atribui codul fiscal în
conformitate cu legea în vigoare.
În a doua modalitate, practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător este realizată prin
desfăşurarea unor genuri de activitate interzise de legislaţie.
Potrivit Anexei nr. l la Hotărîrea Guvernului nr. 888 din 19 septembrie 19978, Cu privire la reglementarea
unor genuri de activitate în Republica Moldova, pe teritoriul Republicii Moldova sunt interzise urmă-
toarele genuri de activitate: producerea, comercializarea şi publicitatea materialelor pornografice;
deschiderea şi întreţinerea caselor de toleranţă; comerţul de contrabandă.
Art. 8 al Legii privind licenţierea unor genuri de activitate nr. 451-XV din 30 iulie 20019 arată
genurile de activitate supuse licenţierii în mod obligatoriu, dintre acestea putem numi activitatea de audit,
în domeniul asigurărilor, farmaceuticii, medicinii veterinare, zooculturii, acordarea asistenţei medicale,
activitatea de turism şi un şir de alte activităţi a căror listă este exhaustivă.
Genurile de activitate care nu sunt indicate la acest articol pot fi desfăşurate fără licenţe.
Potrivit art. 2 al acestei Legi, licenţa reprezintă un act oficial, eliberat de autoritatea pentru
licenţiere (Camera de Licenţiere sau alte autorităţi publice), ce atestă dreptul titularului de licenţă de a
desfăşura, pentru o perioadă determinată, genul de activitate indicat în aceasta, cu respectarea obligatorie
a condiţiilor de licenţiere.
Practicarea genurilor de activitate interzise, a genurilor de activitate supuse licenţierii fără
licenţierea lor sau nerespectarea condiţiilor de licenţiere realizează modalitatea dată de infracţiune.
În a treia modalitate, practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător este realizată prin
intermediul unităţilor economice, indicate mai sus, neînregistrate în modul stabilit de legislaţie.
Filialele, reprezentanţele, sucursalele, secţiile, magazinele, depozitele, unităţile comerciale şi alte
unităţi economice se consideră subdiviziuni separate ale întreprinderii, care sunt situate în altă parte şi

6
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 2/33 din 28 februarie 1994.
7
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 31 -34/109 din 22 martie 2001.
8
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 77 – 78 din 27 noiembrie 1997.
9
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 108 – 109/836 din 6 septembrie 2001
care apără şi reprezintă interesele întreprinderii. Ele trebuie înregistrate după regulile de înregistrare a
unei întreprinderi cu drept de a deschide subconturi.
Pentru flecare subdiviziune înfiinţată şi înregistrată, titularului de licenţă i se eliberează copii
autorizate de pe aceasta, în cazul în care titularul de licenţă creează o nouă filială sau o altă subdiviziune
separată, care va desfăşura activităţi conform licenţei obţinute, titularul este obligat să depună la cameră o
cerere de eliberare a unei copii de pe licenţă, precum şi alte documente necesare.
Şi, în sfîrşit, în ultima modalitate, indicată de art. 125 C.P., practicarea ilegală a activităţii de
întreprinzător se poate realiza prin desfăşurarea acestei activităţi fără utilizarea mărcilor comerciale şi de
fabrică şi fără indicarea în documente a codurilor fiscale, în cazul în care folosirea sau indicarea lor este
prevăzută de legislaţie, ori desfăşurarea acestei activităţi cu utilizarea unor coduri fiscale străine sau
falsificate.
La înregistrarea întreprinderii producătorul este obligat să înregistreze
marca comercială şi marca fabricii pe care o va aplica obligatoriu pe produsele fabricate, precum şi să se
înregistreze la organul fiscal pentru a i se atribui codul fiscal.
Marca comercială este un indiciu original în formă grafică, o denumire, o îmbinare de litere
(siglă) şi cuvinte, care permit a deosebi acelaşi tip de marfa produsă de diferiţi producători.
Marca fabricii include denumirea produsului, producătorul, adresa, numărul de telefon şi faxul,
standardul ori altă documentaţie tehnico-normativa cu care sunt conformate produsele fabricate.
În conformitate cu art. l al Regulamentului Ministerului Finanţelor cu privire la atribuirea codului
fiscal nr. 9 din 28 iunie 200110, atribuirea codului fiscal se efectuează de către Inspectoratele Fiscale de
stat în baza cererii, arătată în anexa nr. l la Regulament. Drept cod fiscal pentru cetăţenii Republicii
Moldova poate fi utilizat numărul de identitate al cetăţeanului din Registrul de stat al populaţiei
Republicii Moldova. Pentru persoanele care nu au buletine de identitate, codul fiscal se formează din seria
şi numărul paşaportului, iar dacă ele nu au paşaport — seria şi numărul adeverinţei de naştere. Codul
fiscal al unui cetăţean străin sau al unui apatrid poate fi similar cu numărul documentului ce-i atestă
identitatea.
Făptuitorii pot folosi si coduri fiscale străine, adică cele înregistrate pe numele altei persoane şi
care n-au fost cesionate printr-un contract licenţiat, sau coduri fiscale plastografiate, adică cele falsificate.
Infracţiunea se consideră consumată din momentul în care aceste activităţi ilegale se soldează cu
obţinerea unui profit în proporţii mari.
Prin profit în proporţii mari se înţelege diferenţa dintre încasările efective obţinute şi totalul
capitalului utilizat, a cărui valoare este de la 500 la 1500 unităţi convenţionale de amendă.
Un semn obligatoriu al infracţiunii îl constituie legătura de cauzalitate dintre activităţile ilegale de
întreprinzător şi profitul în proporţii mari obţinut.
Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată prin vinovăţie intenţionată şi scop de profit.
Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vîrsta de
şaisprezece ani, precum şi o persoană juridică.
Alin. 2 art. 241 C.P. agravează răspunderea penală pentru aceleaşi acţiuni săvîrşite:
a) repetat;
b) de două sau de mai multe persoane;
c) cu folosirea situaţiei de serviciu;
d) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
e) în proporţii deosebit de mari;
f) cu obţinerea unui profit în proporţii deosebit de mari.
Repetat, adică săvîrşirea a două sau mai multor infracţiuni identice s-au omogene, prevăzute de
aceeaşi normă penală, cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat
termenul de prescripţie prevăzut de art. 31 din CP al RM.
Infracţiunea săvîrşită de două sau mai multe persoane este săvîrşirea acţiunilor la care:
- au participat două sau mai multe persoane, dintre care cel puţin două, potrivit art. 42
al.6 C.P., trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii;
- ele s-au înţeles să comită împreună infracţiunea înainte de consumarea ei;
- ele au participat nemijlocit la realizarea laturii obiective a infracţiunii, adică cel puţin
doi participanţi la infracţiune trebuie să fie coautori 11.

10
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 94-96 din 10 august 2001.

11
Borodac Alexandru Manual de Drept Penal – Chişinău: Tipografia Centrală, 2004 p.178
 Săvîrşirea infracţiunii cu folosirea situaţiei de serviciu, presupune că făptuitorul, avînd calitatea
de funcţionar, face victima să creadă că se află în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, deşi în realitate
nu se află în exerciţiul acestor atribuţii.
De un grup criminal organizat, adică o reuniune stabilă de persoane care s-au organizat în
prealabil pentru a comite una sau mai multe infracţiuni, sau de o organizaţie criminală (asociaţie)
criminală o reuniune de grupuri criminale organizate într-o comunitate stabilă, a cărei activitate se
întemeiază pe diviziune, între membrii organizaţiei şi structurile ei, a funcţiilor de administrare, asigurare
şi executare a intenţiilor criminale ale organizaţiei în scopul de a influenţa activitatea economică şi de altă
natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla, în alte forme, în vederea obţinerii de avantaje şi
realizării de interese economice, financiare sau politice.
- Infracţiunea se consideră săvîrşită de o organizaţie criminală dacă a fost comisă de un membru al
acesteia în interesul ei sau de o persoană care nu este membru al organizaţiei respective, la însărcinarea
acesteia.
- Organizator sau conducător al organizaţiei criminale se consideră persoana care a creat organizaţia
criminală sau o dirijează.
- Organizatorul şi conducătorul organizaţiei criminale poartă răspundere pentru toate infracţiunile
săvîrşite de această organizaţie.
- Membrul organizaţiei criminale poartă răspundere penală numai pentru infracţiunile la a căror
pregătire sau săvîrşire a participat.
- Membrul organizaţiei criminale poate fi liberat de răspundere penală în cazul în care a declarat
benevol despre existenţa organizaţiei criminale şi a ajutat la descoperirea infracţiunilor săvîrşite de ea ori
a contribuit la demascarea organizatorilor, a conducătorilor sau a membrilor organizaţiei respective.
Prin practicarea ilegala a activităţii de întreprinzător săvîrşită în proporţii deosebit de mari se
înţelege cuantumul capitalului utilizat, a cărui valoare depăşeşte 1500 unităţi convenţionale de amendă.
Prin obţinerea unui profit în proporţii deosebit de mari se înţelege diferenţa dintre încasările
efective obţinute şi totalul cheltuielilor suportate a cărui valoare depăşeşte 1500 unităţi convenţionale de
amendă.

1.2. Pseudoactivitatea de întreprinzător (art. 242 C.P.)

Latura obiectivă a pseudoactivităţii de întreprinzător este realizată prin crearea de întreprinderi
fără intenţia de a desfăşura o activitate de întreprinzător sau bancară pentru acoperirea genurilor de
activitate a unor întreprinderi ilicite, dacă lucrul acesta a cauzat daune în proporţii mari.
Latura obiectivă a infracţiunii se formează din trei elemente:
l) crearea pseudoîntreprinderilor;
2) cauzarea daunelor în proporţii mari;
3) legătura cauzală dintre acţiunile şi urmările indicate.
Acţiunile de creare de întreprinderi şi bănci comerciale pentru acoperirea genurilor de activitate a
unor întreprinderi ilicite se manifestă prin pregătirea setului de documente, necesare pentru înregistrarea
întreprinderii, atribuirea codului fiscal, primirea licenţei şi a altor acte de instituire a întreprinderii. Este
convocată adunarea fondatorilor, este adoptat statutul instituţiei şi încheiat contractul de constituire. După
aceasta întreprinderea sau banca creată trec înregistrarea, primesc licenţa, deschid conturi de decontare şi
curente la bancă pentru efectuarea operaţiilor bancare corespunzătoare. Cu aceasta activitatea aparent le -
gală a întreprinderii create ia sfîrşit.
Neîndeplinind obligaţiunile prevăzute în actele de constituire a întreprinderii,
pseudoîntreprinzătorii procedează la alte acţiuni îndreptate care nu fac decît să prejudicieze interesele
cetăţenilor, organizaţiilor sau statului. De exemplu, obţin un credit ilegal de la Banca Naţională, strîng
bani de la cetăţeni şi organizaţii, creînd piramide financiare ilegale sau se ocup'ă cu alte genuri de
activităţi ilicite. Dacă a fost obţinut un credit ilegal, pseudoactivitatea de întreprinzător intră în concurs cu
art. 238 C.P. (dobîndirea creditului prin înşelăciune).
Drept rezultat al acestor acţiuni trebuie sa survină urmări prejudicia-bile - daune în proporţii mari
cauzate cetăţenilor, organizaţiilor sau statului. Valoarea daunei în proporţii mari depăşeşte 500 de unităţi
convenţionale de amendă.
Se impune stabilirea legăturii de cauzalitate dintre acţiunile şi urmările analizate.
Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată numai prin intenţie directă şi scop de profit.
Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vîrsta de
şaisprezece ani, precum şi o persoană juridică.
 § 2. Infracţiuni economice în domeniul finanţelor

2.1. Fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false (art. 236
C.P.)
În Republica Moldova dreptul de emisie monetară este acordat în exclusivitate Băncii Naţionale,
care este singurul organ autorizat să pună în circulaţie bilete de bancă.
Conform Decretului Preşedintelui R.M. din 24 noiembrie 1993, începînd cu 29 noiembrie 1993 în
Republica Moldova a fost introdusă ca unic mijloc de plată moneda naţională în vigoare - leul.
Pentru fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi făptuitorii sunt traşi la răspundere penală
în baza art. 236 C.P.
Obiectul material al infracţiunii îl constituie:
- Biletele Băncii Naţionale a Moldovei în valoare nominală de 1, 5, 10, 20, 50, 100, 200, 500,
1000 lei;
- Moneda în valoare nominală de l, 5, 10, 25 şi 50 bani;
- Valuta străină care este în vigoare în ţările străine alcătuită din bancnote (bani de hîrtie) şi
monedă (bani de metal) a ţărilor care au ratificat Convenţia internaţională cu privire ia combaterea
falsificării biletelor de banca din 20 aprilie 1929;
- Hîrtii şi alte titluri de valoare, care, conform Hotărîrii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare
nr. 46/5 din 21 decembrie 2000, termenii „hîrtii şi titluri de valoare” se substituie cuvintelor „ valori
mobiliare”. Este vorba de valorile mobiliare care se emit în numele statului, avînd garanţiile de stat, de
către Guvern, B.N.M. sau de C.N.V.M., cum ar fi obligaţiile, acţiunile, cecurile, acreditivele etc.
Potrivit pct. 2 al Hotărîrii Plenului C.S. J. Cu privire la practica judiciară în cauzele penale de
fabricare sau punere în circulaţie a banilor falşi nr. 23 din 29 octombrie 200112, banii retraşi din circulaţie
(de exemplu, monedele vechi, banii fostei U.R.S.S., banii care nu sunt susceptibili de schimb etc.) şi care
au numai o valoare de colecţie nu pot forma obiectul material al infracţiunii arătate în art. 236 C.P. In
anumite cazuri acestea pot forma obiectul material al unei escrocherii, arătată în art. 190 C.P.
Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin fabricarea în scopul punerii în circulaţie sau
punerea în circulaţie a biletelor Băncii Naţionale a Moldovei, a monedelor, a valutei străine, a hîrtiilor de
valoare de stat sau a altor titluri de valoare false, utilizate pentru efectuarea plăţilor.
Fabricarea biletelor de bancă sau a valorilor mobiliare de stat constă într-o acţiune de
contrafacere sau de alterare a acestora.
Contrafacerea biletelor de banca sau a valorilor mobiliare de stat constă în confecţionarea,
producerea, imitarea unei bancnote sau monede, precum şi a valorilor mobiliare de stat, utilizate oficial în
republică în calitate de mijloace băneşti, a unei valori mobiliare a statului sau a unei valute străine.
Contrafacerea banilor de hîrtie este înfăptuită prin imprimare, desenare sau prin orice alte procese
de plăsmuire, astfel încît banii calpi să poată circula.
Contrafacerea monedelor este realizată prin turnarea sau baterea acestora, sau prin imprimarea
unor piese asemănătoare aspectului de monede legale.
Nu se înscrie în infracţiunea dată contrafacerea biletelor de loterie, care nu reprezintă valori
mobiliare cu putere circulatoare şi de creditare. Nu există obligaţia legală ca ele să fie acceptate la plată,
ele putînd să aducă doar un cîştig posibil. Contrafacerea biletelor de loterie pentru a obţine „cîştiguri"
constituie o escrocherie.
Nu constituie infracţiunea în cauză nici contrafacerea valorilor mobiliare, emise de organizaţiile
nestatale care nu posedă garanţii de stat potrivit Legii privind datoria de stat şi garanţiile de stat nr. 943-
XIII din 18 iulie 199613, deoarece dispoziţia art. 236 C.P. vorbeşte numai de valorile mobiliare de stat.
Imitaţia monedei, bancnotei, valutei străine sau a valorii mobiliare trebuie să fie mai mult sau mai
puţin apropiată de original, ca să poată circula. Potrivit pct. 4 al Hotărîrii Plenului din 29 octombrie 2001,
în cazul în care necorespunderea vădită a bancnotei false celei autentice exclude participarea ei în
circulaţie, precum şi alte împrejurări ale cauzei denotă clar intenţia celui vinovat de înşelare grosolană a
unei persoane sau a unui cerc restrîns de persoane, profitînd de anumite condiţii (de exemplu, lipsa de
iluminare, vederea slabă a persoanei înşelate, credulitatea acesteia etc.), atunci astfel de acţiuni pot fi
calificate în baza legii care arată infracţiunea de escrocherie.

12
Culegere de Hotărîri explicative. Chişinău, 2002, p. 297.

13
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.75-76/715 din 21 noiembrie 1996.
 Nu constituie infracţiune de fabricare a banilor falşi contrafacerea lor fără scopul de a-i pune în
circulaţie. De exemplu, contrafacerea biletelor de bancă ca rechizite teatrale, baterea unei monede de un
fierar pentru a-şi verifica măiestria etc.
Alterarea constă în modificarea conţinutului sau aspectului exterior al unei monede, bancnote
sau valori mobiliare, adică a semnelor sau cifrelor înscrise în cuprinsul lor. De exemplu, schimbarea
nominalului bancnotei, numărului, seriei, altor semne prin desenare cu mîna, cu mijloace tehnice, prin
xerocopie etc. Acţiunea de falsificare presupune un ansamblu de operaţii efectuate de desenator, fierar,
chimist, fotograf, tipograf etc.
Conform pct. 5 al acestei Hotărîri, fabricarea în scopul punerii în circulaţie a banilor falşi se
consideră consumată din momentul fabricării chiar a unui singur exemplar de bancnotă sau monedă,
indiferent de faptul dacă persoana a reuşit să le pună în circulaţie.
Procurarea hîrtiei, cernelei, altor mijloace pentru fabricarea banilor falşi trebuie considerată ca
pregătire în vederea infracţiunii date (art. 26 şi 236 C.P.), avînd în vedere că asemenea acţiuni pot asigura
fabricarea banilor falşi.
Dacă făptuitorul nu a reuşit să obţină o asemănare considerabilă a falsului cu biletul de bancă
autentic, ceea ce ar fi permis punerea lui în circulaţie, atunci cele săvîrşite formează o tentativă de
fabricare a banilor falşi (art. 27, 236 C.P.).
În a doua sa modalitate, infracţiunea de care ne ocupăm este realizată prin punerea în circulaţie a
biletelor Băncii Naţionale, a monedelor, a valutei străine sau a valorilor mobiliare false, utilizate pentru
efectuarea plăţilor.
Potrivit pct. 6 al Hotărîrii menţionate, punere în circulaţie a banilor falşi este considerată folosirea
acestora în calitate de mijloc de plată la achitarea mărfurilor şi serviciilor, schimbului, donaţiei, dării cu
împrumut, vînzării etc. Procurarea cu bună ştiinţă a bancnotelor sau monedelor false în scopul punerii lor
în circulaţie ca şi cum ar fi autentice urmează a fi calificată în baza art. 26, 236 C.P.
Pentru existenţa infracţiunii nu interesează cantitatea monedelor sau a valorilor falsificate puse în
circulaţie, fiind suficient ca doar o singură monedă sau valoare falsificată să fi fost primită de o persoană.
Dacă o persoană a primit o monedă falsificată, iar ulterior, descoperind falsul, a repus-o în circulaţie,
fapta sa va fi şi ea pasibilă de prevederile textului analizat.
Punerea în circulaţie a banilor falşi se consideră consumată din momentul transmiterii cel puţin a unui
exemplar al acestora.
Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată numai prin intenţie directă şi scop de a pune în
circulaţie bani falşi, precum şi scop de profit.
Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă care a atins vîrsta de şaisprezece
ani, precum şi o persoană juridică.
Alin. 2 art. 236 C.P. agravează răspunderea penală pentru aceleaşi acţiuni săvîrşite:
a) repetat;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
c) în proporţii mari.
Noţiunea de circumstanţă agravantă prevăzută la lit. „a,b” alin. 2 art. 236 este asemănătoare cu
noţiunea de circumstanţă agravantă corespunzătoare din prezenta lucrare prevăzută la infracţiunea:
„Practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător”.
Prin daune în proporţii mari lit. „c” alin. 2 art. 236 C.P.) se înţeleg daunele materiale cauzate prin
falsificarea biletelor de bancă sau a altor valori mobiliare de stat, a căror valoare depăşeşte 500 de unităţi
convenţionale de amendă.

2.2. Fabricarea sau punerea în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată false (art. 237
C.P.)
Latura obiectivă a infracţiunii este realizată prin fabricarea spre a pune în circulaţie sau prin
punerea în circulaţie a cardurilor sau a altorcarnete de plată false, care nu constituie valută sau titluri de
valoare, dar care confirmă, stabilesc sau acordă drepturi sau obligaţii patrimoniale.
După cum vedem, latura obiectivă a infracţiunii de care ne ocupăm este identică cu latura
obiectivă a fabricării sau punerii în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false. De aceea
noţiunile de fabricare, contrafacere, alterare sau punere în circulaţie de la art. 236 C.P. sunt complet
valabile şi pentru infracţiunea în cauză. Se deosebesc aceste infracţiuni numai după obiectul material.
Obiectul material al acestei infracţiuni îl constituie cardurile sau alte carnete de plată, care nu
constituie valută sau titluri de valoare de stat.
 Potrivit art. 1289 al Codului civil al R.M., cardul bancar este un instrument de plată emis de o
bancă (emitent) care permite titularului cardului să retragă bani în numerar, sa efectueze transfer de sume
de bani în limitele disponibilului din contul său în banca emitentă ori din contul liniei de credit acordată
de aceasta. Titularul cardului bancar poate achita produsele livrate şi serviciile prestate de întreprinderile
comerciale care acceptă cardul (în baza contractelor încheiate cu emitentul) 14.
Deţinătorul cardului trebuie să aibă un cont în una din băncile care emit carduri şi care face parte
din sistemul bancar de plăţi cu carduri.
Prin alte carnete de plată se înţeleg alte documente financiare (cambii, bilete de ordin, cecuri sau
alte instrumente similare utilizate pentru a obţine efectuarea plăţii), ce nu ţin de valută sau valori
mobiliare de stat, dar care confirmă, stabilesc sau acordă drepturi sau obligaţii patrimoniale.
Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată numai prin intenţie directă, scop de profit,
precum şi falsificarea cardurilor sau a altor carnete de plată în scopul punerii lor în circulaţie.
Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă care a atins vîrsta de şaisprezece
ani, precum şi o persoană juridică.
Alin. 2 art. 237 C.P. agravează răspunderea penală pentru aceleaşi acţiuni săvîrşite:
a) repetat;
b) de un funcţionar ori alt salariat în exerciţiul funcţiunii;
c) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
d) în proporţii mari.
Noţiunile de circumstanţe agravante din lit. „a,c” alin. 2 art. 237 C.P. sunt aceleaşi ca şi noţiunile
de circumstanţe agravante corespunzătoare de la infracţiunea: „Practicarea ilegală a activităţii de
întreprinzător”
Prin săvîrşirea infracţiunii de un funcţionar ori alt salariat în exerciţiul funcţiunii (lit. „b” alin. 2 art. 237
C.P.) se presupune realizarea laturii obiective a infracţiunii de persoanele aflate în cadrul statelor
instituţiilor bancare ori ale altor instituţii abilitate cu drepturi de emitent a cardurilor bancare sau alte
carnete de plată.

2.3. Dobîndirea creditului prin înşelăciune (art. 238 C.P.)

Latura obiectivă a infracţiunii este realizată prin prezentarea cu bună-ştiinţă a unor informaţii
false în scopul obţinerii unui credit sau majorării cuantumului acestuia, sau obţinerii unui credit în
condiţii avantajoase.
Potrivit art. 1236 al Codului civil, creditul bancar reprezintă un contract încheiat de o bancă
(creditor) care se obligă să acorde un împrumut de bani (credit) unei persoane (debitor), iar debitorul se
obligă să restituie suma primită şi să plătească dobînda si alte sume aferente prevăzute de contract 15.
Băncile şi alte organizaţii de credit licenţiate pentru efectuarea operaţiilor bancare efectuează
ereditatea în baza unor anumitor principii; restituire (rambursare), în termen, cu plată, cu destinaţie
specială, sub garanţie. Principiul garanţiei rambursării creditului se manifestă prin faptul că băncile şi alte
organizaţii creditare acordă, de regulă, credite sub diferite forme de asigurare: garanţii reale - gajarea unor
bunuri materiale, personale (fidejusiune) sau a altor garanţii uzuale în practica bancară.
Principiul acordării creditului cu destinaţie specială presupune că creditele pot fi oferite în
anumite scopuri: pentru crearea unor fonduri fixe, extinderea, reconstrucţia şi reutilarea tehnică,
acumularea rezervelor sezoniere de valori materiale etc.
Principiul acordării creditului pe un anumit termen presupune creditul pe termen scurt - pînă la un
an; pe termen rnediu - de la l pînă la trei ani şi pe termen lung - mai mult de trei ani.
Pentru a obţine un credit, debitorul este obligat să prezinte creditorului un şir de documente,
materiale şi garanţii care trebuie să confirme acceptarea acestor principii de creditare, mai ales a
garanţiilor de rambursare a creditului.
Esenţa infracţiunii, arătată în art. 238 C.P., constă în faptul că întreprinzătorii particulari, mai ales
pseudoîntreprinzătorii, organizaţiile comerciale şi necomerciale, indiferent de forma de proprietate, obţin
de la bănci sau alte organizaţii de credit credite sau o majorare a cuantumului acestuia, sau obţin un credit
în condiţii avantajoase (în sens de termen, de procentul dobînzii etc.) ca urmare a faptului, că ei au indus
creditorul în eroare în ce priveşte legalitatea înregistrării lor, garanţiilor rambursării creditului, prezentînd
cu bună ştiinţă informaţii false asupra situaţiei loreconomice sau financiare. Aceste informaţii se află în
documentele de fondare, statutare, de înregistrare, în bilanţul contabil asupra activelor si pasivelor,

14
Codul Civil al Republicii Moldova. Chişinău, 2002, art. 1289
15
Codul Civil al Republicii Moldova. Chişinău, 2002 art. 1236
precum şi datoriilor de debit şi de credit, a fondului de rezervă şi a altor documente care confirmă dreptul
debitorului de a obţine credit.
Conform alin. 2 art. 1240 al Codului civil, daca creditorul apreciază garanţiile rambursării
creditului ca insuficiente, creditorul este în drept să ceară constituirea unor garanţii suplimentare, în cazul
refuzului debitorului de a oferi garanţiile suplimentare solicitate de creditor, acesta din urmă are dreptul să
reducă suma creditului proporţional reducerii garanţiei sau să rezilieze contractul16.
Infracţiunea se consideră consumată din momentul prezentării cu bună ştiinţă a unor informaţii
false în scopul obţinerii creditului, adică este o componenţă de infracţiune formală.
Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată numai prin intenţie directă.
Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vîrsta de
şaisprezece ani, precum şi o persoană juridică.

2.4. Încălcarea regulilor de creditare (art 239 C.P.)

Latura obiectivă a infracţiunii este realizată prin acordarea unui credit cu încălcarea intenţionată
a regulilor de creditare, dacă prin aceasta instituţiei financiare i-au fost cauzate daune în proporţii mari.
Componenţa de infracţiune materială, latura obiectivă a infracţiunii este alcătuită din trei
elemente:
1) încălcarea regulilor de creditare;
2) daune în proporţii mari;
3) legătura cauzală dintre acţiunile şi consecinţele indicate.
Regulile de creditare, stabilite de legislaţia civilă şi financiară, presupun, în primul rînd,
respectarea principiilor de bază de creditare (rambursării, cu plată, pe un anumit termen, cu destinaţie
specială, cu anumite garanţii de rambursare etc.) care au fost explicate în art. 238 C.P. şi care erau
încălcate de debitori la obţinerea creditului prin înşelăciune. Aceste principii de creditare, potrivit art. 239
C.P., pot fi încălcate de funcţionarii băncilor sau altor organizaţii de creditare.
În al doilea rînd, aceşti funcţionari pot încălca regulile speciale de acordare a creditelor, stabilite
prin regulamentele interne de creditare, adoptate în baza Regulamentului cu privire la activitatea de
creditare a băncilor care operează în R.M., aprobat prin Hotărîrea Consiliului de administraţie al B.N.M.
din 25 decembrie 1997nr. 15317 şi a Regulameniului cu privire la creditele mari, aprobat prin hotărîrea
Consiliului de administraţie al B.N.M. din l decembrie 1995, potrivit cărora procesul de aprobare, dreptul
de a lua decizii cu privire la cererile de acordare a creditelor i se atribuie unui comitet special de credit,
compus dintr-un anumit număr de membri, dar nu mai puţin de trei persoane. Orice tranzacţie (contract)
de credit poate fi încheiată numai cu avizul a cel puţin 3 persoane răspunzătoare din cadrul instituţiei de
creditare. Pot fi încălcate şi alte cerinţe ale acestor acte normative.
Deoarece dispoziţia art. 239 C.P. este de blancheta, organele de urmărire penală şi instanţele
judecătoreşti sunt obligate să stabilească ce reguli de creditare au fost încălcate de funcţionarii instituţiei
de creditare, facîndu-se trimitere la punctele, aliniatele, articolele actelor normative ale acestor
reglementări.
Infracţiunea se consideră consumată din momentul cauzării instituţiei financiare unor daune în
proporţii mari.
Prin daune în proporţii mari se înţeleg daunele materiale, a căror valoare este de la 500 pînă la
1500 de unităţi convenţionale de amendă.
Este important de a stabili legătura cauzală dintre încălcarea regulilor de creditare şi cauzarea
daunelor în proporţii mari.
Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată prin vinovăţie intenţionată.
Subiect al infracţiunii poate fi numai un funcţionar al instituţiei financiare de creditare, de
competenţa căruia este adoptarea hotărîrii de acordare a creditelor, precum şi o persoană juridică.
Alin. 2 art. 239 C.P. agravează răspunderea penală daca încălcarea intenţionată a regulilor de
creditare: a) a cauzat instituţiei financiare daune în proporţii deosebit de mari; b) a condus la
insolvabilitatea instituţiei financiare.
Daunele în proporţii deosebit de mari presupun daune materiale, a căror valoare depăşeşte 1500
de unităţi convenţionale de amendă.

16
Codul Civil al Republicii Moldova. Chişinău, 2002, art. 1240
17
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 8 din 30 ianuarie 1998.
 Insolvabilitatea instituţiei financiare este reglementată de Legea insolvabilităţii nr. 632 -XV din
14 noiembrie 200118, care presupune că situaţia financiară a instituţiei de creditare se caracterizează prin
incapacitatea de a-şi onora obligaţiunile de plata.
Pentru existenţa unei circumstanţe agravante este necesar să fie iniţiată procedura insolvabilităţii
prevăzută de lege.

2.5. Utilizarea contrar destinaţiei a mijloacelor din împrumuturile interne sau externe garantate de
stat (art. 240 C.P.)
Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin utilizarea contrar destinaţiei a mijloacelor din
împrumuturile interne sau externe garantate de stat, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari.
Componenţă de infracţiune materială, latura obiectivă a infracţiunii este alcătuită din trei
elemente:
1) deturnarea mijloacelor din împrumuturile interne sau externe garantate de stat;
2) daune în proporţii mari;
3) legătura cauzală dintre acţiunile şi consecinţele indicate.
Potrivit art. l al Legii privind datoria de stat şi garanţiile de stat nr. 943-XIII din 18 iulie 199619,
prin împrumuturi de stat se înţelege suma totală a datoriei de stat interne şi a datoriei de stat externe
contractate de Ministerul Finanţelor în numele Republicii Moldova, exprimată în moneda naţională.
Datoria de stat contractată în alte monede legale este calculată în moneda naţională, pornind de la rata de
schimb oficială, stabilită de Banca Naţională a Moldovei la data respectivă.
Prin garanţii de stat pentru împrumuturi se înţelege suma tuturor garanţiilor de stat pentru
împrumuturi acordate de Ministerul Finanţelor în numele Republicii Moldova.
Conform alin. l art. 3 ai Legii din 18 iulie 1996, plafonul datoriei de stat, inclusiv a datoriei de
stat interne şi a datoriei de stat externe, precum şi plafonul garanţiilor de stat pentru împrumuturi la
momentul dat, este stabilit în legea bugetară anuală.
Potrivit art. 12 al acestei legi, mijloacele obţinute din împrumuturile de stat interne sunt destinate
pentru: acoperirea deficitului bugetului de stat; stingerea datoriei de stat interne, contractate anterior;
acoperirea decalajului de casă în bugetul de stat; acoperirea cheltuielilor rezultate din emiterea
împrumuturilor de stat interne; finanţarea proiectelor de investiţii.
Art. 25 al legii menţionate stipulează că împrumuturile de stat externe sunt destinate pentru:
acoperirea deficitului bugetului de stat; susţinerea balanţei de plăţi; finanţarea proiectelor de investiţii
pentru dezvoltarea domeniilor prioritare ale economiei; importul de materie primă, resurse energetice şi
de alte produse; onorarea obligaţiilor asumate prin acordarea garanţiilor de stat pentru împrumuturi;
serviciul, refinanţarea şi reachiziţionarea datoriei contractate anterior finanţarea cheltuielilor legate de
lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale şi altor situaţii extraordinare; finanţarea cheltuielilor
rezonabile legate de contractarea datoriei de stat externe.
Potrivit art. 33 al Legii din 18 iulie 1996, în temeiul hotărîrilor de Guvern şi Parlament,
mijloacele obţinute din împrumuturile de stat pentru finanţarea proiectelor de investiţii se distribuie la
agenţii economici şi vor fi gestionate direct de Ministerul Finanţelor.
În conformitate cu art. 42 al acestei legi, Ministerul Finanţelor încheie un contract cu agentul
economic privind măsurile de asigurare a rambursării împrumutului garantat de stat.
Persoanele fizice şi juridice, inclusiv organele administraţiei publice, vinovate de nerespectarea
prevederilor Legii din 18 iulie 1996, poartă răspundere administrativă, penală sau civilă în conformitate
cu legislaţia în vigoare (art. 50).
În caz de utilizare a mijloacelor din împrumuturile garantate de stat contrar destinaţiei lor, dacă
lucrul acesta a cauzat daune în proporţii mari, beneficiarii de aceste mijloace poartă răspundere penală în
baza art. 240 C.P.
Este necesar a se stabili legătura cauzală între acţiunile analizate şi consecinţe.
Infracţiunea se consideră consumată din momentul cauzării unor daune în proporţii mari.
Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată numai prin intenţie directă.
Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vîrsta de 16 ani,
precum şi o persoană juridică.
Alin. 2 art. 240 C.P. agravează răspunderea penală, dacă aceeaşi acţiune este: a) săvîrşită repetat;
b) săvîrşită de două sau de mai multe persoane;
c) soldată cu daune în proporţii deosebit de mari.
18
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 139 – 140 din 15 noiembrie 2001.
19
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 75 – 76/715 din 21 noiembrie 1996.
 Noţiunea de circumstanţe agravante din lit. „a,b” alin. 2 art, 240 C.P. este asemănătoare cu
noţiunea de circumstanţe agravante corespunzătoare din art. 241 C.P. analizat în lucrarea prezentă.
Prin daune în proporţii deosebit de mari lit. „c” alin. 2 art. 240 C.P. se înţeleg daune materiale a
căror valoare depăşeşte 1500 de unităţi convenţionale de amendă.

2.6. Abuzurile la emiterea titlurilor de valoare (art. 245 C.P.)

Latura obiectivă a infracţiunii de abuz la emiterea titlurilor de valoare este realizată prin
includerea în prospectul emisiei sau în alte documente în temeiul cărora se înregistrează emisia titlurilor
de valoare, a informaţiilor neveridice sau care pot induce în eroare, aprobarea cu rea-credinţă a unui
prospect al emisiei care conţine informaţii neautentice sau care pot induce în eroare, precum şi aprobarea
rezultatelor emisiei vădit neveridice, dacă aceste acţiuni au cauzat daune în proporţii mari.
Componenţă de infracţiune materială, latura obiectivă a infracţiunii este alcătuită din trei
elemente:
1) emiterea ilegală a titlurilor de valoare (valori mobiliare - numite astfel prin hotărîrea C.N.V.M.
nr, 46/5 din 21 decembrie 2000);
2) daune în proporţii mari;
3) legătura cauzală dintre acţiunile şi consecinţele indicate.
Abuzurile la emiterea valorilor mobiliare se pot realiza prin cel puţin una din cele trei forme de
acţiuni alternative, arătate în art. 245 C.P.:
1. Includerea în prospectul emisiei sau în alte documente a unor informaţii neveridice.
2. Aprobarea cu bună-ştiinţă a unui prospect al emisiei care conţine informaţii neveridice.
3. Aprobarea rezultatelor emisiei vădit neveridice.
Potrivit Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare din 18 noiembrie 199820, prin valoare
mobiliară se înţelege titlul financiar care confirmă drepturile patrimoniale sau nepatrimoniale ale unei
persoane în raport cu altă persoană, drepturi ce nu pot fi realizate sau transmise fără prezentarea acestui
titlu financiar, fără înscrierea respectivă în registrul deţinătorilor de valori mobiliare nominative ori în
documentele de evidenţă aledreptului nominal al acestor valori mobiliare. Condiţiile şi modul de emitere a
valorilor mobiliare în formă de certificate de depozit, certificate de economii, cambii bancare sunt reglementate
de prezenta lege, de alte acte legislative şi sunt stabilite de către Banca Naţională a Moldovei.
În conformitate cu Anexa nr. l la Hotărîrea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare cu privire la modul de
emisiune şi înregistrare de stat a valorilor mobiliare din 29 decembrie 199721, emisia valorilor mobiliare constituie
totalitatea valorilor mobiliare ale unui emitent care aparţin unei clase şi au acelaşi termen iniţial de plasare, iar
emisiunea valorilor mobiliare este totalitatea acţiunilor ce urmează a fi întreprinse de emitent în vederea plasării
valorilor mobiliare.
Prin prospectul emisiei se înţelege o ofertă publică privind emisia şi circulaţia unor valori mobiliare
concrete, care conţine informaţia generală despre emitent, specificarea stării financiare a emitentului, specificarea
emisiunii preconizate a valorilor mobiliare, declaraţia investiţională etc.
Potrivit art. 52 al Hotărîrii din 29 decembrie 1997 la plasarea valorilor mobiliare, emitentul urmează să satisfacă
cerinţele obligatorii ce ţin de dezvăluirea informaţiei asupra activităţii sale şi emisiunii valorilor mobiliare ce
urmează. Dezvăluirea informaţiei la utilizarea ofertei publice se efectuează prin înregistrarea la C.N. V.M. a
prospectului ofertei publice a valorilor mobiliare, publicarea informaţiei (anunţului) privind emisiunea, care anunţă
investitorii potenţiali despre modul de acces la prospectul ofertei publice, care acordă investitorului posibilitatea de a
accede la informaţiile necesare pentru adoptarea deciziei de achiziţionare a valorilor mobiliare plasate,
asigurarea accesului investitorilor potenţiali la prospectul ofertei publice, prezentarea la C.N. V.M. a dării de seamă
privind rezultatele plasării publice a valorilor mobiliare.
Conform art. 57 al Hotărîrii menţionate, prin alte documente, în temeiul cărora se înregistrează emisia
valorilor mobiliare se înţeleg documentele pe care emitentul trebuie să le prezinte la C.N.V.M.
- informaţia privind oferta publică şi fundamentarea (cauzele) modificărilor, propuse spre a fi introduse în
prospectul ofertei publice;
- decizia organului autorizat al emitentului, care a adoptat decizia referitoare la emisie cu utilizarea
ofertei publice, privind modificările condiţiilor acesteia, care au dus la introducerea modificărilor şi completărilor în
documentele transmise pentru înregistrarea ofertei publice sau în procesul ofertei publice;
- exemplarele modificate ale prospectului ofertei publice şi informaţia privind oferta publică,
perfectate în conformitate cu cerinţele prezentei hotărîri;
- textul anunţului pe care emitentul intenţionează să-1 publice - în două exemplare.
20
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 27 – 28/123 din martie 1999.
21
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 70 – 72/112 din 2 iulie 1999.
 Includerea în prospectul emisiei sau în alte documente a informaţiilor neveridice sau care pot
induce în eroare (prima formă de realizare a infracţiunii) cuprinde introducerea în prospectul emisiei
publicate sau în documentele prezentate C.N. V.M. pentru înregistrarea prospectului emisiei a unor
informaţii şi date care nu corespund realităţii, stării financiare a emitentului sau despre obligaţiile de
plată, sau despre valorile mobiliare ale acestuia, fie despre scopul plasării obligaţiunilor (de exemplu,
potrivit art. 163 C.C., obligaţiunile nu pot fi plasate în scopul constituirii, întregirii sau majorării
capitalului social) etc.
În a doua sa modalitate, abuzul la emiterea valorilor mobiliare poate fi realizat prin aprobarea cu
bună-ştiinţă a prospectului emisiei care conţine informaţii neveridice sau care pot induce în eroare.
Acţiunile de aprobare a acestor documente se efectuează de persoanele cu funcţie de răspundere din
conducerea emitentului, care potrivit statutului, poartă răspundere pentru veridicitatea şi plenitudinea
informaţiilor ce se conţin în aceste documente şi care poartă răspundere pentru aprobarea prospectului
emisie care conţine cu bună-ştiinţă informaţii neautentice sau care pot induce în eroare.
Şi în sfîrşit, latura obiectivă a aprobării rezultatelor emisiei vădit neveridice reprezintă luarea unei
decizii de a prezenta pentru înregistrare şi înregistrarea dării de seamă asupra rezultatelor emisiei cu infor-
maţii cu bună-ştiinţă neveridice. De exemplu, date despre preţul real al valorilor mobiliare, numărul
valorilor mobiliare plasate, suma totală a încasărilor pentru valorile mobiliare plasate etc.
Includerea în prospectul emisiei sau în alte documente a unor informaţii neveridice, aprobarea cu
bună-ştiinţă a prospectului emisiei care conţine informaţii neveridice şi aprobarea rezultatelor emisiei
vădit neveridice se consideră consumate din momentul cauzării investitorilor a unor daune în proporţii
mari.
Dacă documentele neveridice au fost întocmite, semnate şi pregătite pentru înregistrare, poate fi
vorba de o tentativă de infracţiune.
Prin daune în proporţii mari se înţeleg daunele materiale, a căror valoare este de la 500 pînă la
1500 de unităţi convenţionale de amendă.
Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată numai prin intenţieSubiect al infracţiunii pot fi
numai persoane cu funcţii de răspundere care, conform competenţei lor, au dreptul şi obligaţiunea să
includă în prospectul emisiei sau în alte documente informaţiile corespunzătoare, să aprobe prospectul
emisiei şi a rezultatelor emisiei, precum şi o persoană juridică.
Alin. 2 art. 245 C.P. agravează răspunderea penală pentru aceleaşi acţiuni:
a) săvîrşite repetat;
b) săvîrşite de două sau de mai multe persoane;
c) care au cauzat daune în proporţii deosebit de mari.
Noţiunea de circumstanţe agravante de la lit. „a,b,c” alin. 2 art. 245 C.P. sunt asemănătoare cu noţiunea de
circumstanţe agravante corespunzătoare de la art. 241 C.P. care a fost examinat în prezenta lucrare

2.7. Contrabanda (art. 248 C.R)

Latura obiectivă a contrabandei este realizată prin următoarele categorii de acţiuni, descrise în
mod alternativ:
- trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a mărfurilor, obiectelor şi altor valori în
proporţii mari, ocolindu-se controlul vamal ori ascunzîndu-le în locuri special pregătite sau adaptate în
acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de indenti-ficare vamală, ori prin
nedeclarare sau declarare neveridică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierii
(alin. l art. 248 C.P.);
- trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a substanţelor narcotice, psihotrope, cu
efect toxic puternic, radioactive şi explozive, precum şi a deşeurilor nocive, ocolindu-se controlul vamal
ori ascunzîndu-le în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a
documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neveridică în
documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierii (alin. 2 art. 248 C.P.);
- trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a armamentului, a dispozitivelor
explozive, a muniţiilor, ocolindu-se controlul vamal ori ascunzîndu-le în locuri special pregătite sau
adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de indenti-ficare
vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neveridică în documen-tele vamale sau în alte documente de
trecere a frontierii (alin. 3 art. 248 C.P.);
- trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a valorilor culturale, ocolindu-se controlul
vamal ori ascunzîndu-le în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, precum şi nereturnarea pe
teritoriul vamal al Republicii Moldova a valorilor culturale scoase din ţară în cazul în care întoarcerea lor
este obligatorie (alin. 4 art. 248 C.P.).
E necesar să explicăm, mai întîi, termenii utilizaţi la descrierea fiecărei categorii de realizare a
infracţiunii de contrabandă. Potrivit art. 4 al Codului vamal al R.M., prin frontieră vamală se înţelege linia
de demarcaţie a teritoriului R.M. de teritoriul statelor vecine, linie care corespunde frontierii de stat a
R.M. în perimetrul frontierii vamale sunt amplasate posturi şi birouri vamale în care pot fi efectuate
formalităţile prevăzute de reglementările vamale. La frontiera vamală, în locul unde se efectuează
operaţiunile vamale, sunt create zone de control vamal, prin care urmează să se efectueze în mod
obligatoriu trecerea frontierei vamale. Ieşirea din această zonă echivalează cu trecerea vămii. 22
Prin trecere peste frontiera vamală se înţelege introducerea şi/sau scoaterea obiectelor de
contrabandă atît prin punctele de control vamal, cît şi pe lîngă acestea fără autorizarea corespunzătoare.
Controlul vamal presupune efectuarea de către autoritatea vamală a operaţiunilor de verificare a
obiectelor care sunt trecute peste frontiera vamală, a existenţei şi autenticităţii documentelor sau
mijloacelor de identificare vamală etc.
Trecerea peste frontiera vamală a obiectelor de contrabandă, eludînd (ocolind) controlul vamal,
presupune trecerea în mod conştient a frontierei de stat pe lîngă punctele de control vamal fără autorizarea
corespunzătoare.
Prin trecerea peste frontiera vamală a obiectelor de contrabandă, tăinuindu-le de controlul vamal
prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, trebuie înţeleasă trecerea obiectelor
prin ascunderea lor de controlul vamal în locuri speciale spre a evita acest control. Locuri speciale se
consideră ascunzătorile făcute, utilate sau adaptate în geamandane, bastoane, table de şah, dispozitive de
fixare a încărcăturilor, în cavităţile mijloacelor de transport, locuri ascunse ale corpului, hainelor,
obiectelor personale etc.
În afară de aceste metode de trecere peste frontiera vamală a obiectelor de contrabandă, metode
specifice pentru toate cele patru categorii de contrabandă, cele arătate în alin. l, 2 şi 3 art. 248 C.P. indică
şi altele.
Folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală presupune acţiuni
ale făptuitorilor care, pentru trecerea obiectelor de contrabandă prezintă cu bună-ştiinţă controlului vamal
documente false ce conţin informaţii denaturate.
Conform art. 24 al Codului vamal, persoanele fizice şi juridice care trec mărfuri şi obiecte peste
frontiera vamală, precum şi persoanele fizice care traversează frontiera vamală, sunt obligate să prezinte
organului vamal actele necesare supravegherii vamale. Lista acestor acte şi modul lor de prezentare sunt
stabilite de Departamentul de Stat pentru Controlul vamal.
Documentele vamale prevăzute în dispoziţia art. 73 al Codului vamal sunt cele eliberate de
organele vamale sau alcătuite cu participarea lor. Prin documente de altă natură se înţeleg diferite acte ce
autorizează caracterul şi volumul (cantitatea, greutatea) încărcăturii, permisiunea trecerii acesteia
(conosamente, facturi, liste în care se indică conţinutul bagajului, listele vagoanelor etc.).
În practica judiciară contrabanda cu folosirea frauduloasă a documentelor sau altor mijloace de
identificare vamală este realizată prin falsificarea documentelor, introducerea informaţiilor false în
documentele originale, introducerea în ele a unor rectificări (corectări), acoperirea mărfurilor cu
documente referitoare la alte mărfuri, utilizarea documentelor ce permit scutirea de controlul vamal etc.
Nedeclararea sau declararea neveridică în documentele vamale sau în alte documente de trecere
înseamnă neprezentarea în modul stabilit a informaţiilor precise despre mărfuri, obiecte şi alte valori.
Potrivit art. 173 al Codului vamal, declararea mărfurilor, obiectelor sau altor valori se face în scris
sau oral, prin mijloace electronice sau prin alte modalităţi prevăzute de legislaţia penală. Declararea
obligatorie a valutei naţionale sau străine este reglementată de Regulamentul privind reglementarea
valutară pe teritoriul Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Consiliului de administraţie al B.N.M.
din 13 ianuarie 1994.
În prima sa modalitate de realizare, contrabanda arătată în alin. l art. 248 C.P., se deosebeşte de
celelalte modalităţi ale ei prin două caracteristici individuale: obiectele de contrabandă date şi proporţia
lor.
Potrivit art. 4 al Codului vamal şi pct. 6 al Hotărîrii Plenului C.S.J. Despre practica judiciară în
cauzele privind contrabanda şi contravenţiile administrative vamale nr. 19 din 10 iulie 199723, prin

22
Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu. Sub red. lui A. Barbăneagră. Chişinău: ARC, 2003, p. 535.

23
Culegere de Hotărîri explicative. Chişinău, 2002, p. 290.
mărfuri, obiecte şi alte valori se înţeleg mărfurile persoanelor fizice şi juridice trecute peste frontiera
vamală pentru vînzare-cumpărare, schimb, arendă sau pentru alte tranzacţii economice, precum şi orice
obiect, inclusiv mijloace de transport, valută naţională şi străină, titluri şi obiecte de valoare, lucruri de uz
personal care prezintă valori culturale trecute peste frontiera vamală. Bineînţeles, cu excepţia obiectelor
de contrabandă arătate în alin. 2, 3 şi 4 art. 248 C.P.
Proporţia mărfurilor, obiectelor sau altor valori trecute peste frontiera vamală trebuie să fie mare
(adică să aibă o valoare de la 500 pînă la 1500 de unităţi convenţionale de amendă), indiferent de metoda
de trecere: ocolind controlul vamal, ascunzîndu-le de el în locuri special amenajate sau adaptate în acest
scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală, ori prin
nedeclarare sau declarare neveridică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei.
A doua modalitate de realizare a contrabandei, arătată în alin. 2 art. 248 C.R, se deosebeşte din
nou de celelalte categorii de contrabandă prin aceleaşi două caracteristici: obiectele contrabandei şi
cantitatea lor.
Obiecte materiale ale acestei contrabande pot fi numai substanţele narcotice, psihotrope, cu efect
puternic toxic, radioactiv şi explozive, precum şi deşeuri nocive.
Menţionăm că din alin. 2 art. 248 C.P. trebuie exclusă referinţa la substanţele narcotice, deoarece
răspunderea penală pentru importul sau exportul lor este determinată în art. 217 C.P.
Răspunderea penală pentru această formă de contrabandă survine indiferent de cantitatea şi
valoarea substanţelor trecute peste frontiera vamală a ţării şi bineînţeles indiferent de metoda de trecere.
A treia modalitate de realizare a contrabandei, arătată în alin. 3 art. 248 C.R, se deosebeşte de a
doua numai prin obiectele contrabandei. Ca obiecte materiale ale acestei contrabande pot fi numai
armamentul, dispozitivele explozive şi muniţiile.
Potrivit pct. 7 al Hotărîrii Plenului din 10 iulie 1997, trecerea armelor de vînătoare cu ţeava lisă şi
a cartuşelor pentru ele peste frontiera vamală, indiferent de metoda de trecere, implică responsabilitatea
administrativă sau penală în funcţie de preţul acestor arme şi cartuşe. Deci aceste indicaţii ale Plenului
exclud armele de vînătoare cu ţeava lisă din lista obiectelor materiale ale acestei categorii de contrabandă,
dar le trece la obiectele materiale ale contrabandei, arătate în alin. l art. 248 C.P.
Şi, în sfîrşit, a patra modalitate de realizare a contrabandei, arătată în alin. 4 art. 248 C.P., se
deosebeşte de celelalte prin obiectele contrabandei, cantitatea lor, precum şi prin numărul mai restrîns de
metode de săvîrşire.
Obiectul material al acestei categorii de contrabandă îl constituie valorile culturale.
Conform pct. 5 al Hotărîrii Plenului din 10 iulie 1997, prin valori culturale se înţeleg valorile cu
caracter religios sau laic pe care fiecare stat le consideră ca prezentînd interes pentru arheologie, perioada
preistorică, istorie, literatură, artă şi ştiinţă care sunt raportate la categoriile enumerate mai jos:
- colecţii rare şi mostre ale florei şi faunei, mineralogiei, anatomiei şi obiecte care prezintă interes
pentru paleontologie;
- valori ce se referă la istorie, inclusiv la istoria ştiinţei şi tehnicii, istoria războaielor şi
societăţilor, cît şi cele referitoare la viaţa personalităţilor naţionale de vază, oamenilor de cultură,
savanţilor şi artiştilor şi la evenimentele naţionale remarcabile;
- comorile arheologice (inclusiv obişnuite şi secrete) şi descoperirile arheologice;
- părţile componente demontate ale monumentelor de artă şi istorie şi locurile arheologice;
- obiectele cu o vechime de peste 100 de ani, cum ar fi inscripţiile, monedele şi ştampilele
imprimate;
- valorile de artă: pînze, tablouri şi desene complet lucrate de mînă pe orice bază şi din orice
material (cu excepţia desenelor şi produselor industriale ornamentate cu mîna); opere originale de artă din
orice materiale; opere originale de gravură, stampă şi litografie; colecţii originale de artă şi ansambluri
din orice materiale;
- incunabule şi manuscrise rare, cărţi, documente străvechi şi publicaţii, care prezintă un interes
deosebit (istoric, artistic, ştiinţific, literar etc.), separate sau în colecţii;
- timbre poştale, timbre de impozitare şi analogice, separate sau în colecţii;
- arhive, inclusiv arhive de fonograme, de cinema şi de fotografii;
- mobilă cu o vechime de peste o sută de ani şi instrumente muzicale străvechi.
Pentru contrabanda arătată în alin. 4 art. 248 C.P. ca şi pentru cele arătate în alin. 2 şi 3 art. 248
C.P. nu interesează cantitatea şi valoarea obiectelor de contrabandă, în afară de cazurile în care valoarea
acestora atinge o proporţie deosebit de mare, ceea ce constituie o circumstanţă agravantă a contrabandei,
arătată în lit. „d” alin. 5 art. 248 C.R
 Se deosebeşte această formă de contrabandă de celelalte trei şi prin numărul metodelor de
realizare. Ea prevalează în comparaţie cu primele două metode ale acestora, care au fost deja explicate,
plus o modalitate specifică numai formei date de contrabandă - nereturnarea pe teritoriul vamal al
Republicii Moldova a valorilor culturale scoase din ţară, în cazul în care întoarcerea lor este obligatorie.
Potrivit pct. 5 al Hotărîrii Plenului din 10 iulie 1997 24, nereturnarea pe teritoriul vamal al R.M. a
valorilor culturale scoase din ţară în cazul în care înapoierea acestora este obligatorie presupune că
valorile culturale se află deja peste frontiera vamală a R.M. Ele puteau fi scoase de pe teritoriul vamal al
ţării atît în mod legal (de exemplu, ca decor, podoabă ce se poartă individual sau colecţie de valori
culturale), precum şi în mod ilicit, adică ocolindu-se controlul vamal sau tăinuindu-le de el. Scoaterea
valorilor culturale peste hotarele ţării este interzisă. Excepţii se admit în cazul bunurilor imobile, cu
avizul Parlamentului, în baza propunerii Ministerului Culturii; în cazul bunurilor mobile - cu avizul
Guvernului.
Contrabanda se consideră infracţiune consumată din momentul trecerii ilegale peste frontiera
vamală a obiectelor de contrabandă. Persoanele care au încercat să treacă ilegal obiecte de contrabandă
peste frontiera vamală fără să izbutească aceasta sunt trase la răspundere penală în baza art. 27 şi 248 C.R
Procurarea mărfurilor, obiectelor şi a altor valori pentru trecerea lor ilegală peste frontiera
vamală, amenajarea unor ascunzători speciale, alegerea complicilor etc. vor constitui acţiuni de pregătire
a contrabandei, arătate în art. 26 şi 248 C.R
În cazul în care persoana pe lîngă contrabandă comite şi alte infracţiuni (de exemplu, plecarea
ilegală în străinătate şi intrarea ilegală în R.M., fabricarea sau desfacerea substanţelor narcotice,
psihotrope şi toxice, armelor, muniţiilor sau a explozibilelor etc.), acţiunile ei intră în concurs cu aceste
infracţiuni.
Obiectele de contrabandă, ca probe materiale, urmează a fi confiscate în beneficiul statului.
Trebuie, confiscate de asemenea, mijloacele de transport şi alte mijloace ca instrumente de comitere a
crimei, dacă ele au fost amenajate cu locuri speciale de păstrare a obiectelor de contrabandă, în cazul în
care ascunzătorile au fost amenajate în autoremorcă, confiscarea autoremorcii se efectuează împreună cu
autovehiculul, ca mijloc de transport unic.
Latura subiectivă a contrabandei este caracterizată numai prin intenţie directă.
Pentru calificare nu interesează motivul şi scopul infracţiunii, care are de cele mai multe ori
caracter de profit, de ele se ţine cont la aplicarea pedepsei penale.
Subiect al contrabandei poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vîrsta de
şaisprezece ani, precum şi o persoană juridică.
Alin. 5 art. 248 C.P. agravează pedeapsa penală pentru orice formă de contrabandă, dacă ea este
săvîrşită:
a) repetat;
b) de două sau de mai multe persoane;
c) de o persoană cu funcţie de răspundere, cu folosirea situaţiei de serviciu;
d) în proporţii deosebit de mari.
Noţiunea de circumstanţe agravante arătată este asemănătoare cu noţiunea de circumstanţe
agravante corespunzătoare din art. anterior analizate.
Potrivit pct. 11 al Hotărîrii Plenului din 10 iulie 1997, săvîrşirea contrabandei de o persoană cu
funcţii de răspundere, care foloseşte situaţia de serviciu (lit. „c” alin. 5 art. 248 C.P.) sunt calificate ca
acţiuni ale unei persoane cu funcţii de răspundere ce abuzează de putere sau de situaţia de serviciu pentru
a săvîrşi contrabanda. Aceste acţiuni nu necesită calificarea lor şi în baza art. 327 C.P. (abuzul de putere
sau abuzul de serviciu).
Persoane cu funcţii de serviciu sunt persoanele: care exercită funcţii de control la frontiera
republicii; care au dreptul de a se afla în zona de supraveghere vamală; care exercită funcţiile de
reprezentant al puterii de stat la trecerea frontierii; responsabile pentru transportarea peste frontiera
vamală a mărfurilor, obiectelor şi altor valori, care sunt pasibile de controlul vamal; care se bucură de
facilităţi vamale în baza legislaţiei în vigoare.

2.8. Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale (art. 249 C.P.)

Latura obiectivă a infracţiunii este realizată prin sustragerea de la achitarea plăţilor vamale în
proporţii mari.

24
Culegere de Hotărîri explicative. Chişinău, 2002, p. 291.
 Fiind o componenţă de infracţiune materială, latura obiectivă a infracţiunii este alcătuită din trei
elemente:
1) sustragerea de la achitarea plăţilor vamale;
2) daune în proporţii mari;
3) legătura cauzală dintre acţiunile şi consecinţele indicate.
Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale presupune acţiunea sau inacţiunea de sustragere de la
achitarea plăţilor vamale prevăzute de lege prin ascunderea mărfurilor şi a altor bunuri transferate, prin
micşorarea preţului, prin prezentarea unei informaţii denaturate privind apartenenţă ori destinaţia
mărfurilor, prin neachitarea deplină sau parţială a plăţilor vamale calculate de organul vamal.
Potrivit art. l al Regulamentului cu privire la ordinea perfectării actelor şi perceperii plăţilor
vamale la importul în Republica Moldova a mărfurilor supuse accizelor din 25 mai 1998, adoptat de
Departamentul Controlului Vamal al R.M. şi Ministerul Finanţelor 25, prin plăţi vamale se înţeleg taxele
vamale, impozitele, accizele şi alte plăţi percepute de organele vamale la trecerea mărfurilor peste
frontiera vamală.
Ordinea de calculare a plăţilor vamale este stabilită de acest regulament precum şi de Legea cu
privire la tariful vamal nr. 1380-XI1I din 20 noiembrie 199726.
Potrivit art. 117 al Codului vamal, organele vamale percep următoarele plăţi vamale:
a) taxa vamală;
b) taxa pe valoarea adăugată;
c) accizele; d) taxa pentru proceduri vamale;
e) taxa pentru eliberarea licenţei ori taxa pentru actualizarea valabilităţii licenţei;
f) taxa pentru participare la licitaţia vamală.
În conformitate cu cap. II al Regulamentului din 25 mai 1998 este stabilit un şir de tipuri de
regimuri vamale a mărfurilor şi a mijloacelor de transport (de exemplu, import, export, tranzit, depozit
vamal, magazin de mărfuri neimpozabile etc.) de care depinde nomenclatorul plăţilor vamale şi tariful
vamal.
Plăţile vamale se percep pînă la, sau o dată cu depunerea declaraţiei vamale. Conform art. 126 al
Codului vamal termenul plăţilor vamale poate fi prelungit.
Infracţiunea de sustragere de la achitarea plăţilor vamale se consideră consumată din momentul în
care făptuitorul n-a achitat plăţile vamale în proporţii mari la depunerea declaraţiei vamale sau la
termenul prelungit de plată, chiar dacă plăţile vamale au fost eşalonate o dată cu expirarea acestor
termene.
Prin proporţii mari se înţeleg daunele materiale, a căror valoare este de la 500 pînă la 1500 de
unităţi convenţionale de amendă.
Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată numai prin intenţie directă.
Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, care a atins vîrsta de şaisprezece ani, precum
şi o persoană juridică.
Alineatul 2 art. 249 C.P. agravează răspunderea penală pentru sustragerea de la achitarea plăţilor
vamale săvîrşită:
a) repetat;
b) de două sau de mai multe persoane.
Noţiunea acestor circumstanţe agravante este asemănătoare cu noţiunea de circumstanţe
agravante corespunzătoare de la art. precedente.
Alin. 3 art. 249 C.P. agravează răspunderea penală dacă, acţiunile arătate în alin. l sau 2 sunt
săvîrşite în proporţii deosebit de mari.
Prin proporţii deosebit de mari se înţeleg daunele materiale a căror valoare depăşeşte 1500 de
unităţi convenţionale de amendă.

2.9. Însuşirea, înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea bunurilor gajate, sechestrate sau confiscate
(art. 251 C.P.)
Obiectul material al infracţiunii îl constituie bunurile gajate, sechestrate sau confiscate.

25
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 97-98/196 din 29 octombrie 1998.

26
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 40-41 din 1998, nr. 115,116,169 din 2000.
 Potrivit Legii cu privire la gaj nr. 449-XV din 30 iulie 2001 27, gajul este o garanţie reală în al
cărui temei creditorul gaj ist poate urmări bunul gajat avînd prioritate faţă de alţi creditori, inclusiv faţă de
stat, la exonerarea creanţei garantate. Debitorul nu are dreptul să dea obiectul, bunul depus drept garanţie
în arendă sau în folosinţă gratuită dacă contractul nu prevede acest lucru.
Conform art. 455 al Codului civil, obiectul gajului rămîne în posesiunea debitorului gajist sau a
unei terţe persoane care acţionează în numele debitorului gajist. In cazul amanetării, obiectul gajului se
transmite în posesiune creditorului gajist sau a unei terţe persoane care acţionează în numele creditorului
gajist28.
În conformitate cu art. 203 al Codului de procedură penală, punerea sub sechestru a bunurilor,
adică a valorilor materiale, inclusiv a conturilor şi depozitelor bancare, este o măsură procesuală de
constrîngere, care constă în inventarierea bunurilor materiale şi interzicerea proprietarului sau posesorului
de a dispune de ele, iar în cazuri necesare, de a se folosi de aceste bunuri. Potrivit art. 208 al acestui cod,
bunurile puse sub sechestru pot fi de regulă, ridicate, cu excepţia unui imobil şi a obiectelor cu
dimensiuni mari. Metalele şi pietrele preţioase, perlele, valuta străină, bonurile şi hîrtiile de valoare,
obligaţiile se transmit pentru păstrare în instituţiile B.N.M. Sumele de bani se depun la contul de depozit
al instanţei de judecată, iar celelalte obiecte ridicate sunt sigilate şi se păstrează de către organul la al
cărui demers bunurile au fost puse sub sechestru sau se transmit pentru păstrare reprezentantului
autorităţii executive a administraţiei publice locale. Bunurile puse sub sechestru care nu au fost ridicate se
sigilează şi se lasă spre păstrare proprietarului sau posesorului ori unui membru adult al familiei lui 29.
Potrivit art. 106 C.P., pot fi confiscate numai bunurile utilizate la săvîrşirea infracţiunilor sau
rezultate din infracţiuni30.
Latura obiectivă a infracţiunii este realizată prin însuşirea, înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea
bunurilor gajate, sechestrate sau confiscate ori utilizarea lor în alte scopuri săvîrşită de o persoană căreia
aceste bunuri i-au fost încredinţate sau care era obligată, conform legii, să asigure integritatea lor.
Componenţa de infracţiune formală, latura obiectivă a infracţiunii se poate realiza prin cel puţin
una din următoarele acţiuni alternative: însuşirea, înstrăinarea, substituirea, tăinuirea sau utilizarea
bunurilor gajate, sechestrate sau confiscate.
Prin însuşire se înţelege folosirea sau consumul bunurilor gajate, sechestrate sau confiscate.
Înstrăinarea presupune vînzarea acestor bunuri sau orice altă transmitere, cu titlu oneros (gratuit),
a bunului către altă persoană.
Substituirea înseamnă înlocuirea bunului cu un alt bun asemănător, care are, de regulă, o valoare
mai mică.
Prin tăinuire se înţelege luarea, pe părţi sau în întregime a bunurilor gajate, sechestrate sau
confiscate şi mutarea lor în alt loc cu scopul de a le ascunde de creditori şi de organele judiciare (de
exemplu, dosirea lor, transmiterea la rude, expedierea lor în alte localităţi etc.).
Utilizarea presupune folosirea acestor bunuri pentru efectuarea unorlucrări, spre a produce alte
bunuri materiale, pentru arendă etc.
Infracţiunea se consideră consumată din momentul săvîrşirii uneia din acţiunile analizate,
indiferent de daunele survenite.
Dacă aceste acţiuni sunt săvîrşite de o persoană cu funcţie de răspundere, căreia aceste bunuri i-
au fost încredinţate, cele săvîrşite vor constitui, în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei, fie abuz de
putere sau abuz de serviciu, fie delapidarea averii străine.
Dacă bunurile sechestrate sunt însuşite, irosite şi consumate după intrarea în vigoare a sentinţei
judecătoreşti despre confiscarea acestora, acţiunile făptuitorilor trebuie calificate în baza art. 191 C.P.
(delapidarea averii străine).
Potrivit Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale
Omului, ratificată prin Hotărîrea Parlamentului R.M. nr. 1298-XIII din 27 iulie 1997, pentru încălcarea
contractelor civile, inclusiv a celor de gaj, nu poate fi aplicată o pedeapsă privativă de libertate. De aceea,
potrivit alin. 2 art. 4 al Constituţiei Republicii Moldova, pentru săvîrşirea infracţiunii arătată în art. 251
C.P. în privinţa bunurilor gajate, trebuie aplicate prevederile internaţionale, cu alte cuvinte, instanţele
judecătoreşti n-au dreptul de a aplica pedeapsa cu închisoare, ceea ce nu exclude aplicarea celorlalte
pedepse penale stipulate la art. 251 C.P.

27
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 120/863 din 2 octombrie 2001.
28
Codul Civil al Republicii Moldova, Chişinău, 2002, art. 445.
29
Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova, Chişinău, 2004
30
Codul Penal al Republicii Moldova, Chişinău, 2002, art. 106
 Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată numai prin intenţie directă.
Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană căreia i-au fost încredinţate bunurile gaj aţe,
sechestrate sau confiscate, a căror enumerare a fost dată la descrierea obiectului material al infracţiunii,
precum şi o persoană juridică.

2.10. Insolvabilitatea intenţionată (art. 252 C.P.)

Latura obiectivă a infracţiunii este realizată prin insolvabilitate intenţionată, care a cauzat
creditorului daune în proporţii mari.
Componenţă de infracţiune materială, latura obiectivă a infracţiunii de insolvabilitate intenţionată
este alcătuită din trei elemente:
1) insolvabilitate intenţionată;
2) daune în proporţii mari;
Legătura cauzală dintre acţiunile sau inacţiunile indicate şi daunele în proporţii mari.
Potrivit art. 2 al Legii insolvabilităţii nr. 632-XV din 14 noiembrie 200131, prin insolvabilitate se
înţelege situaţia financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea de a-şi onora obligaţiile de plată.
Conform art. 27 al acestei legi prin insolvabilitate intenţionată se înţeleg cazurile insolvabilităţii
debitorului din vina fondatorilor (membrilor) lui, a membrilor organelor executive sau a unor alte
persoane care au dreptul de a da indicaţii obligatorii pentru debitor ori pot influenţa în alt mod acţiunile
debitorului, în care bunurile debitorului sunt insuficiente pentru onorarea creanţelor creditorilor, în urma
acestor acţiuni debitorul nu-şi mai poate onora obligaţiile de plată.
Crearea sau sporirea incapacităţii de plată ca un semn exterior al insolvabilităţii intenţionate a
debitorului se poate manifesta prin folosirea bunurilor sau creditelor debitorului în interes personal,
desfăşurarea unei activităţi comerciale în interes personal sub acoperirea debitorului, majorarea pasivelor
debitorului, procurarea de fonduri pentru debitor la preţuri exagerate, dispunerea continuării unei
activităţi a debitorului care ducea în mod vădit debitorul la incapacitate de plată, înstrăinarea bunurilor,
micşorarea activelor, primirea asupra debitorului a unor datorii străine cu semnarea contractului de
fidejusiune etc.
În conformitate cu art. 22 al Legii din 14 noiembrie, se intentează un proces de insolvabilitate a
debitorului, insolvabilitate al cărei temei general este incapacitatea lui de plată. Procesul de insolvabilitate
se intentează la cererea de intentare a unui atare proces depusă de debitor, creditor sau de alte persoane.
Potrivit art. 221 al acestei legi, la cererea creditorilor sau din oficiu, în cazul insuficienţei masei
debitoare, instanţa de judecată decide printr-o concluzie ca o parte din datoriile debitorului să fie
suportată de membrii organelor de conducere a debitorului dacă aceştia sunt vinovaţi de insolvabilitatea
intenţionată a debitorului. Aplicarea acestor măsuri nu exclude răspunderea, după caz, administrativă sau
penală.
Infracţiunea de insolvabilitate intenţionată se consideră consumată o dată cu cauzarea daunelor în
proporţii mari creditorului.
Prin daune în proporţii mari se înţeleg daune materiale cauzate creditorilor, a căror valoare este de
la 500 pînă la 1500 de unităţi convenţionale de amendă.
Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată numai prin intenţie directă.
Subiect al infracţiunii poate fi numai o persoană cu semne speciale - (fondatori, proprietari),
membrii organelor executive şi alte persoane care au dreptul de a da indicaţii obligatorii pentru debitor ori
pot influenţa în alt mod acţiunile debitorului.
Alin. 2 art. 252 C.P. agravează răspunderea penală pentru insolvabilitatea intenţionată săvîrşită:
a) de două sau de mai multe persoane;
b) cu cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari.
Noţiunea de circumstanţă agravantă de la lit. „a,b” alin. 2 art. 252 C.P. este asemănătoare cu
noţiunea de circumstanţă agravantă corespunzătoare de la art. anterior analizate în prezenta lucrare.

2.11. Insolvabilitatea fictivă (art. 253 C.P.)

Latura obiectivă a infracţiunii este realizată printr-o insolvabilitate fictivă, care a cauzat daune în
proporţii mari.
Componenţă de infracţiune materială, latura obiectivă a infracţiunii de care ne ocupăm e alcătuită
din trei elemente:

31
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 139-140/1082 din 15 noiembrie 2001.
 1) insolvabilitate fictivă;
2) daune în proporţii mari;
3) legătura de cauzalitate dintre acţiunile şi consecinţele indicate.
Potrivit art. 27 al Legii din 14 noiembrie 2001, insolvabilitatea fictivă presupune o situaţie în care
debitorul depune cererea de intentare a unui proces de insolvabilitate, în conformitate cu legea, dar în
baza unor semne false vizînd incapacitatea de plată, deşi mai dispune de posibilităţi reale de a onora
integral poliţele creditorilor.
Deci, condiţiile survenirii răspunderii penale pentru insolvabilitatea fictivă sunt următoarele:
a) declararea insolvabilităţii fără semne ale incapacităţii de plată;
b) informaţii evident false în sprijinul acestei declaraţii;
c) inducerea în eroare a creditorilor despre situaţia financiară reală a debitorului;
d) cauzarea de daune în proporţii mari creditorilor.
Insolvabilitatea fictivă se deosebeşte de cea intenţionată prin faptul că în cazul insolvabilităţii
intenţionate se creează o incapacitate de plată reală a debitorului, condiţionată de anumite încălcări
comise de persoanele de conducere a debitorului, pe cînd în cazul insolvabilităţii fictive, deşi procedura
de intentare a procesului de insolvabilitate este legală, informaţia prezentată spre intentarea acestui proces
este falsă, ilegală.
În conformitate cu art. 28 al Legii din 14 noiembrie 2001, în cererea de intentare a procesului de
insolvabilitate trebuie să fie indicate: valoarea poliţelor creditorilor, rata dobînzilor şi penalităţile aferente;
temeiul poliţelor şi termenele de achitare a acestora, cu specificarea sumei tratelor decurgînd din daunele
cauzate vieţii şi sănătăţii, precum şi a restanţe-lor salariale faţă de angajaţii debitorului; suma datoriilor la
buget, date despre bunurile debitorului, inclusiv despre mijloacele băneşti şi poliţele lui etc., precum şi
motivarea insolvabilităţii.
Pentru motivarea insolvabilităţii fictive a debitorului, făptuitorii denaturează cu bună ştiinţă
informaţiile cerute de lege stipulate în art. 28 al Legii din 14 noiembrie 2001 prin majorarea fictivă a
pasivelor şi diminuarea fictivă a activelor debitorului în baza ţinerii unei contabilităţi fictive.
Declararea intenţionat falsă a incapacităţii de plată într-o formă şi procedură neprevăzute de lege
nu constituie o insolvabilitate fictivă, arătată în art. 253 C.P., în funcţie de împrejurările cauzei, însă cele
săvîrşite pot constitui o escrocherie arătată în art. 190 C.P.
Infracţiunea de insolvabilitate fictivă se consideră consumată din momentul producerii unor
daune în proporţii mari creditorilor.
Prin daune în proporţii mari se înţeleg daune materiale, a căror valoare exprimată în bani este de
la 500 pînă la 1500 de unităţi convenţionale de amendă.
Este important a se stabili raportul de cauzalitate dintre acţiuni şi consecinţele lor.
Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată numai prin intenţie directă.
Subiect al infracţiunii poate fi numai o persoană cu semne speciale şi anume fie proprietarul
şi/sau persoane cu funcţii de răspundere din conducerea debitorului.
Alin. 2 art. 253 C.P. agravează răspunderea penală pentru insolvabilitatea fictivă săvîrşită:
a) de două sau de mai multe persoane;
b) cu cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari.
Noţiunea de circumstanţe agravante este asemănătoare cu cele analizate anterior în prezenta
lucrare.

§ 3. Infracţiuni economice în comerţ

3.1. Constrîngerea de a încheia o tranzacţie sau de a refuza încheierea ei (art. 247 C.P.)
Latura obiectivă a infracţiunii este realizată prin constrîngerea de a încheia o tranzacţie sau de a
refuza încheierea ei, constrîngere exprimată prin ameninţări cu aplicarea violenţei, cu nimicirea sau
deteriorarea bunurilor, precum şi cu răspîndirea unor informaţii care ar cauza daune considerabile
drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanei sau a rudelor ei apropiate, în lipsa semnelor de
şantaj.
Confruntînd textele oficiale ale Codului penal şi ale Codului civil în vigoare atît în limba romînă,
cît şi rusă constatăm că unii termeni juridici au suferit modificări. Potrivit Codului civil din 1964, actele
săvîrşite între cetăţeni în scopul de a naşte, modifica sau stinge obligaţiuni civile erau denumite convenţii,
tranzacţii. Potrivit art. 195 al Codului civil în vigoare, acestea se numesc acte juridice civile - din rusescul
„сделки”. Conform art. 1331 noţiunea de tranzacţie a fost limitată numai la o înţelegere de pace - din
rusescul „мировое соглашение”. Art. 247 C.P. în limba rusă utilizează termenul „сделки”, iar în limba
romînă - tranzacţie.
 De aici reiesă că prin termenul tranzacţie din art. 247 C.P. trebuie să înţelegem noţiunea de act
juridic civil de la art. 195 C.C. şi nu noţiunea de tranzacţie de la art. 1331 C.C., iar pe viitor propunem să
se introducă modificările corespunzătoare şi la art. 247 C.P.
Potrivit art. 195 C.C. prin act juridic civil în art. 247 C.P. - tranzacţie se înţelege manifestarea de
către persoane fizice şi juridice a voinţei îndreptate spre naşterea, modificarea sau stingerea drepturilor şi
obligaţiilor civile.
Constrîngerea de a încheia un act juridic civil sau de a refuza încheierea iui poate fi realizată prin
cel puţin una din următoarele forme de ameninţări alternative:
1) cu aplicarea violenţei;
2) cu nimicirea sau deteriorarea bunurilor;
3) cu răspîndirea unor informaţii care ar prejudicia considerabil drepturile şi interesele ocrotite de
lege ale persoanei sau ale rudelor ei apropiate. Noţiunea acestor trei forme de ameninţări este
asemănătoare cu noţiunea acelor de la şantaj (art. 189 C.R), de aceea vă facem trimitere la aceste
explicaţii. Acţiunile la care este constrîns pătimitul, trebuie să fie legale, dar nedorite în acel moment de
el. Dispoziţia art. 247 C.P. indică că cele săvîrşite nu trebuie să includă semne de şantaj.
Lipsa semnelor de şantaj înseamnă că constrîngerea de a încheia un act juridic civil sau de a
refuza încheierea lui nu este îndreptată spre schimbarea relaţiilor patrimoniale, adică ale proprietarului, ce
are loc în cazul şantajului. Ca exemple de acte juridice civile la încheierea cărora este constrînsă victima
pot fi relaţiile de antrepriză, contracte de fidejusiune, de prestare a serviciilor, de pază a bunurilor, de
efectuare a investigaţiilor ştiinţifice şi ale altor lucrări.
Prejudiciile considerabile aduse drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanei sau
rudelor ei apropiate depind de gradul lezării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului (art. 126
C.P.).
Infracţiunea se consideră consumată o dată cu prejudicierea considerabilă a drepturilor şi
intereselor ocrotite de lege ale victimelor.
Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată numai prin intenţie directă.
Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vîrsta de şaisprezece ani.
Alin. 2 art. 247 C.P. agravează răspunderea penală, dacă aceste acţiuni sunt săvîrşite:
a) repetat;
b) cu aplicarea violenţei;
c) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală.
Noţiunea de circumstanţe agravante au fost analizate anterior în prezenta lucrare.

3.2. Transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea lor cu
timbre de control sau timbre de acciz (art. 250 C.P.)
Latura obiectivă a infracţiunii este realizată prin transportarea, păstrarea sau comercializarea
mărfurilor supuse accizelor fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz de modelul stabilit,
dacă lucrul acesta a cauzat daune în proporţii mari.
Lista mărfurilor supuse accizelor este stabilită în Anexa la titlul IV al Codului fiscal. Dintre
acestea cităm: benzina, motorina, tutunul şi articolele de tutungerie, alcoolul, băuturi alcoolice, berea etc.
Potrivit art. 119 al Codului fiscal, accizul este un impozit general de stat, stabilit pentru unele
mărfuri de consum, precum şi pentru activitatea în domeniul jocurilor de noroc, iar prin încăpere de acciz
se înţelege totalitatea locurilor ce aparţin subiectului impunerii fiscale, inclusiv clădirile, încăperile,
teritoriile, terenurile, orice alte locuri, care sunt situate separat, arătate în certificatul de acciz, unde
mărfurile supuse accizelor se prelucrează şi/sau se fabrică, se expediază (se transportă) de către subiecţi 32.
Conform Hotărîrii Ministerului de Finanţe cu privire la modul de realizare a Timbrelor de accize,
marcarea cu ele a unor mărfuri importate supuse accizelor şi vărsarea în buget a mijloacelor băneşti
obţinute de la realizarea lor nr. 09-6-03-22 din l august 199533, timbrul de acciz este un simbol de plată şi
reprezintă un articol special confecţionat din hîrtie, pe care este indicată denumirea grupului de mărfuri
supuse accizelor şi valoarea lui ce corespunde mărimii taxei accizelor. Marcarea unor mărfuri supuse
accizelor prin Timbre de acciz prezintă o formă de plată reală a accizelor pentru unele mărfuri importate
supuse accizelor. Marcarea se efectuează prin lipirea Timbrelor de acciz pe mărfurile supuse marcării în
locurile destinate desfacerii pachetului în aşa mod, încît la desfacere să fie garantată deteriorarea mărcii;
32
Cod Fiscal al Republicii Moldova, Chişinău 2003, art 119
33
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 51 – 52/14 din 14 septembrie 1995.
transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea lor cu aceste
timbre este interzisă. Marcarea se efectuează în timpul fabricării mărfurilor supuse accizelor sau înainte
de expedierea (ieşirea) acestora din încăperea de acciz. Modul de procurare şi utilizare a timbrelor de
acciz este stabilit de Serviciul Fiscal de Stat.
Timbre de control ar însemna marca protejată în modul stabilit, aplicată sau emisă pe baza
regulilor unui sistem de certificare, indicînd cu un grad suficient de certitudine că un produs, proces sau
serviciu corespunde unui standard sau unui document normativ.
Componenţă de infracţiune materială, latura obiectivă a infracţiunii este alcătuită din trei
elemente:
1) transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor fără marcarea lor cu
timbre de control sau timbre de acciz de modelul stabilit;
2) daune în proporţii mari;
3) legătura cauzală dintre acţiuni şi consecinţe.
Transportarea înseamnă deplasarea mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea lor cu timbre de
control sau timbre de acciz.
Păstrarea presupune ţinerea bunului în încăperile de acciz sau în alte locuri sigure, păzite cu grijă.
Potrivit art. l al Legii cu privire la comerţul interior nr. 749-XII1 din 23 februarie 199634, comerţ
(activitate comercială) reprezintă un gen de activitate economică desfăşurată de persoane fizice şi
juridice, constînd în vînzarea-cumpărarea cu amănuntul a mărfurilor, fabricarea şi comercializarea
produselor de alimentaţie publică, organizarea consumului lor, prestarea de servicii suplimentare la
cumpărarea mărfurilor. A comercializa, în sensul art. 250 C.P. ar însemna activitatea comercială cu
mărfuri supuse accizelor fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz.
Infracţiunea se consideră consumată o dată cu cauzarea unor daune în proporţii mari.
Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată numai prin intenţie directă.
Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vîrsta de
şaisprezece ani, precum şi o persoană juridică.
Alin. 2 art. 250 C.P. agravează răspunderea penală pentru aceleaşi acţiuni însoţite de:
a) marcarea cu alte timbre decît cele de genul stabilit;
b) cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari.
Marcarea cu alte timbre decît cele de genul stabilit (lit. „a” alin. 2 art. 250 C.P.) presupune
marcarea mărfurilor cu timbre de control sau timbre de acciz contrafăcute, cu termenul expirat sau cu care
pot fi marcate alte mărfuri etc.
Prin daune în proporţii deosebit de mari (lit. „b” alin. 2 art. 250 C.P.) se înţeleg daune materiale, a
căror valoare exprimată în bani, depăşeşte 1500 de unităţi convenţionale de amendă.

3.3. Comercializarea mărfurilor de proastă calitate sau necorespunzătoare standardelor (art. 254
C.P.)
Latura obiectivă a infracţiunii este realizată prin comercializarea cu bună ştiinţă a mărfurilor de
proastă calitate sau necorespunzătoare standardelor, dacă aceasta a condus la îmbolnăvirea gravă sau
decesul unei persoane.
Componenţă de infracţiune materială, latura obiectivă a infracţiunii este alcătuită din trei elemente:
1) comercializarea cu bună ştiinţă a mărfurilor de proastă calitate sau necorespunzătoare
standardelor;
2) îmbolnăvirea gravă sau decesul unei persoane;
3) legătura cauzală dintre acţiunile şi consecinţele indicate.
Bazîndu-ne pe noţiunea generală de comercializare stipulată de art. l al Legii nr. 749-XIII din 23
februarie 199635, expusă în articolul anterior, comercializarea, în sensul art. 254 C.P., înseamnă
introducerea în circuitul comercial a unor mărfuri de proastă calitate sau necorespunzătoare standardelor
sau alterate în urma condiţiilor de păstrare, transportare, termenilor de vînzare etc. prin cumpărarea cu
bună ştiinţă a acestora pentru a fi revîndute.
Dispoziţia art. 254 C.P. este asemănătoare cu dispoziţia art. 216 C.P. Aceste infracţiuni se
deosebesc prin obiectul material şi prin subiectul infracţiunii. Art. 216 C.P. arată comercializarea
produselor (mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, pe cînd art. 254 C.P. -

34
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 31/318 din 23 mai 1996.

35
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 31/318 din 23 mai 1996.
numai a mărfurilor de proastă calitate sau necorespunzătoare standardelor. Astfel, potrivit art. 116 C.P.,
infracţiunea de comercializare a mărfurilor de proastă calitate sau necorespunzătoare standardelor
reprezintă o normă specială, iar cea arătată în art. 216 C.P. este o normă generală în raport cu cealaltă.
Subiectul infracţiunii arătate în art. 216 C.P. este persoana care produce, falsifică, transportă,
păstrează sau comercializează produse şi mărfuri periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor,
pe cînd al infracţiunii în cauză - numai persoana care procură cu bună-ştiinţă mărfuri de proastă calitate
sau necorespunzătoare standardelor pentru a fi revîndute 36.
Potrivit pct. 9 al Hotărîrii Plenului C.S.J. Cu privire la practica aplicării legislaţiei penale şi
administrative pentru protecţia con-sumatorilor nr. 23 din 10 iulie 1997, producţia este considerată de
proastă calitate în cazurile în care ea nu corespunde cerinţelor ce condiţionează proprietăţile ei, adică
producţia este fabricată cu încălcarea standardelor, normelor şi regulilor, aprobate pentru ea, fapt, în urma
căruia o astfel de producţie sau nu poate fi în general folosită după destinaţia ei specială, sau necesită o
refacere esenţială.
Nu putem fi de acord cu opinia, 37 potrivit căreia comercializarea mărfurilor de proastă calitate
poate avea loc şi prin substituirea mărfurilor şi produselor, prin prezentarea unei mărfi de calitate
inferioară drept una de calitate superioară, fiindcă această producţie reprezintă o oarecare calitate şi este
liber admisă spre realizare, ea nu poate fi nicidecum numită marfă de proastă calitate.
Conform legii privind protecţia consumatorilor prin termenul „standard” se înţelege standardul de
stat, normele şi regulile sanitare, normele şi regulile de construcţie şi alte documente, care, în
conformitate cu legea, stabilesc cerinţele obligatorii pentru calitatea produselor, mărfurilor, lucrărilor,
serviciilor.
Potrivit Legii Cu privire la standardizare nr. 590 din 22 septembrie 199538, standardizarea este o
activitate specială ce urmăreşte scopul de a obţine un grad optim de reglementare într-o anumită ramură
prin prevederile destinate unei utilizări comune şi repetate, în privinţa problemelor reale sau potenţiale.
Necorespunzătoare standardelor şi cerinţelor tehnice stabilite este considerată producţia fabricată
cu abateri de la standardele de stat şi de ramură, de la cerinţele tehnice şi de la alte documente normative,
aprobate de organele respective, care stabilesc principiile şi caracteristicile generale privind anumite
obiecte ale standardizării sau cerinţele tehnice, cărora trebuie să corespundă producţia concretă.
Nu se permite comercializarea mărfurilor fără informaţia vizînd marcarea la standardul respectiv.
Infracţiunea se consideră consumată din momentul în care aceste acţiuni au condus la
îmbolnăvirea gravă sau decesul persoanei.
Prin îmbolnăviri grave se înţeleg intoxicaţiile acute şi cronice provocate de consumarea
produselor necalitative ce-şi găsesc expresie în vătămarea corporală medie sau gravă a cel puţin unei
persoane, sau vătămări corporale uşoare ale mai multor persoane.
Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată prin două forme de vinovăţie.
Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă care a atins vîrsta de şaisprezece
ani şi care procură cu bună-ştiinţă mărfuri de proastă calitate sau necorespunzătoare standardelor pentru a
fi revîndute.

3.4. Înşelarea clienţilor (art. 255 C.P.)

Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin depăşirea preţurilor cu amănuntul stabilite,
precum şi a preţurilor şi tarifelor pentru serviciile sociale şi comunale prestate populaţiei, înşelarea la
socoteală sau altă inducere în eroare a clienţilor, săvîrşite în proporţii esenţiale sau considerabile.
Componenţă de infracţiune materială, latura obiectivă a infracţiunii e alcătuită din trei elemente:
1) acţiuni de înşelare a clienţilor;
2) daune în proporţii esenţiale sau considerabile;
3) legătura cauzală dintre acţiuni şi consecinţe.
Înşelarea clienţilor poate fi săvîrşită numai de lucrătorii organizaţiilor şi întreprinderilor care
efectuează servicii sociale sau comunale prestate populaţiei sau de persoane care prestează aceste servicii.
De exemplu, întreprinderile de curăţare a hainelor, de reparaţie a încălţămintei, televizoarelor sau altor
aparate de uz casnic, a caselor etc.
Clienţi se consideră numai persoanele care solicită prestarea serviciilor sociale sau comunale.

36
Borodac Alexandru Manual de Drept Penal – Chişinău: Tipografia Centrală, 2004 p.348
37
Codul penal al Republicii Moldova Comentariu. Sub red. lui A. Barbăneagră. Chişinău: ARC, 2003, p. 551.
38
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 11-12 din 1996.
 Înşelarea clienţilor poate fi realizată prin comiterea a cel puţin uneia din următoarele trei forme de
acţiuni alternative:
a) depăşirea preţurilor cu amănuntul stabilite, precum şi a preţurilor şi tarifelor pentru serviciile
sociale şi comunale prestate populaţiei;
b) înşelarea la socoteală;
c) altă inducere în eroare a clienţilor.
Depăşirea preţurilor cu amănuntul sau a tarifelor stabilite constă în comercializarea mărfurilor,
acordarea serviciilor sociale şi comunale la un preţ mai ridicat în cazul în care clientul nu cunoaşte
preţurile şi tarifele stabilite.
Dacă se eliberează mărfuri sau se acordă servicii (de exemplu, urgente etc.) la un preţ majorat cu
acordul clientului, cele săvîrşite, în funcţie de împrejurările cauzei pot constitui semne ale infracţiunilor
arătate în art. 256, 324, 330 sau 333 C.P.
Înşelarea la socoteală constă în calcularea conştient greşită a costului mărfii, deşi clientul ştie
preţul ei. Sunt cazuri în care făptuitorul eliberează conştient marfa nu în unităţi de măsură sau greutate
rotunde, dar să zicem 2,345 kg sau 3,278 m etc., ceea ce e mai dificil pentru client la calcularea sumei pe
care trebuie să o achite.
Altă inducere în eroare a clienţilor ce fac comandă la întreprinderile de deservire socială a
populaţiei şi la gospodăriile comunale se poate manifesta prin:
- înşelarea la măsură prin întinderea materialului la măsurare sau prin utilizarea unei unităţi de
măsură greşite etc.;
- înşelarea la cîntar prin utilizarea instrumentelor sau aparatelor de măsură greşite, deteriorate,
false etc.;
- comercializarea mărfurilor şi materiei prime falsificate. De exemplu, în smîntînă se adaugă
lapte, în vin - apă, în unt - untură etc.;
- comercializarea mărfurilor bonificate la preţul iniţial;
- scoaterea din pachetele şi cutiile ambalate la uzină (fabrică) a unor unităţi sau cantităţi de marfă;
- vinderea unei mărfi de calitatea I sau II drept marfă de calitate superioară etc.
Dacă înşelarea clienţilor e comisă de o altă persoană, care nu activează în cadrul instituţiilor
pentru prestarea serviciilor sociale şi comunale populaţiei (de exemplu, soţia sau fratele făptuitorului,
care, la rugămintea lui, 1-au înlocuit temporar), cele săvîrşite vor constitui o escrocherie.
Dacă înşelarea clienţilor este săvîrşită cu scopul de a acoperi delapidările avutului proprietarului,
vinovaţii trebuie să răspundă pentru un concurs de infracţiuni, arătate în art. 191 şi 255 C.P.
În literatura de specialitate şi-a găsit expresie opinia 39, potrivit căreia, acest concurs de infracţiuni
există şi în cazul în care vinovaţii însuşesc surplusurile de avere (mărfuri sau bani), create şi acumulate
prin înşelarea clienţilor, motivînd calificarea propusă prin faptul că surplusurile create chiar pe cale
ilegală se depersonalizează şi trebuie trecute în contul proprietarului. Altă motivaţie adusă de aceşti autori
constă în faptul că surplusul de avere creat în urma înşelării clienţilor continuă să fie proprietatea
întreprinderii, deoarece potrivit dreptului civil dreptul de proprietate poate fi schimbat numai în momentul
înmînării mărfii clientului. Şi deci, orice însuşire a surplusurilor de avere este o delapi dare a avutului
proprietarului.
Noi susţinem opinia prof. G. Krigher şi B. Leontiev, care au criticat pe bună dreptate propunerile
de mai sus. Făptuitorii care creează surplusuri de avere sau bani pe care le însuşesc atentează numai la
interesele clienţilor, deoarece proprietarul întreprinderii nu suferă nici o daună materială în urma înşelării
clienţilor. Prin urmare, semnele delapidării avutului proprietarului lipsesc 40.
Infracţiunea se consideră consumată din momentul cauzării daunelor în proporţii esenţiale sau
considerabile intereselor clienţilor.
Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată numai prin intenţie directă.
Subiect al infracţiunii poate fi numai o persoană fizică responsabilă, care a atins vîrsta de
şaisprezece ani şi este proprietar sau lucrător al întreprinderilor şi organizaţilor de deservire socială şi
comunală a populaţiei.
Alin. 2 art. 255 C.P. agravează răspunderea penală pentru înşelarea clienţilor săvîrşită:
a) repetat;
b) de două sau de mai multe persoane;
c) în proporţii mari.
Agravantele anterior au fost analizate.
39
Apud// И.Г. Сарожников, Borodac Alexandru Manual de Drept Penal – Chişinău: Tipografia Centrală, 2004 p.351
40
Apud// Г. Кригер, Borodac Alexandru Manual de Drept Penal – Chişinău: Tipografia Centrală, 2004 p.352.
 3.5. Primirea unei remuneraţii ilicite pentru îndeplinirea lucrărilor legate de deservirea populaţiei
(art. 256 C.P.)
Latura obiectivă a infracţiunii este realizată prin primirea, prin extorcarea, de către un lucrător
fără funcţie de răspundere dintr-o întreprindere, instituţie sau organizaţie, a unei recompense suplimentare
(bacşiş) pentru efectuarea unor lucrări sau pentru prestarea unor servicii în sfera comerţului, alimentaţiei
publice, transportului, deservirii sociale, comunale, medicale sau de altă natură, lucrări şi servicii ce ţin de
obligaţiunile de serviciu ale acestui lucrător.
Primirea unei remuneraţii suplimentare înseamnă primirea prin estorcare a banilor sau a altor
valori pentru efectuarea unor lucrări sau pentru prestarea unor servicii. Deoarece legea nu indică proporţia
remunerării primite, iar alin. 2 art. 256 C.P. prevede primirea unei remunerări în proporţii mari, proporţia
remunerării primite conform alin. l art. 256 C.P. poate fi mică, esenţială sau considerabilă, a cărei valoare
potrivit art. 126 C.P. este de la 20 pînă la 10000 lei41.
Utilizînd indicaţiile de lapct. 12 al Hotărîrii Plenului C. S. J. Cu privire la aplicarea legislaţiei
referitoare la răspunderea penală pentru mituire nr. 6 din 11 martie 1996 42, prin estorcarea remuneraţiei
suplimentare se subînţelege pretinderea ei de către un lucrător fără funcţie de răspundere dintr-o
organizaţie, instituţie sau întreprindere care prestează lucrări şi servicii în sfera comerţului, alimentaţiei
publice, transportului, deservirii sociale, comunale, medicale sau de altă natură, sub ameninţarea cu
săvîrşirea unor acţiuni care vor cauza prejudicii intereselor legale ale clientului, sau crearea intenţionată a
unor condiţii care îl constrîng să acorde recompensa pretinsă în scopul prevenirii urmărilor nefaste pentru
interesele sale legale.
Acordarea benevolă a unei sume de bani sau a unui cadou în semn de mulţumire pentru calitatea
sau operativitatea serviciului prestat nu se consideră estorcare.
Infracţiunea se consideră consumată din momentul încasării a cel puţin unei părţi din recompensa
suplimentară promisă.
Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată numai prin intenţie directă.
Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vîrsta de şaisprezece ani şi se
află în relaţii de muncă cu organizaţiile ce prestează servicii populaţiei, fără a fi o persoană cu funcţii de
serviciu.
Alin. 2 art. 256 C.P. agravează răspunderea penală pentru aceeaşi acţiune săvîrşită:
a) repetat;
b) de două sau de mai multe persoane;
c) în proporţii mari.
Noţiunea de circumstanţe agravante a fost analizată anterior în prezenta lucrare.

§ 4. Infracţiuni economice în construcţii

4.1. Executarea necalitativă a construcţiilor (art. 257 C.P.)
Latura obiectivă a infracţiunii este realizată prin cel puţin una din următoarele trei forme de
acţiuni alternative:
- darea în folosinţă a caselor de locuit, a obiectivelor industriale, a lucrărilor de artă, în
transporturi şi energetică, a altor construcţii executate necalitativ, neterminate sau necorespunzînd
condiţiilor contractului şi proiectului de către conducătorii organizaţiilor de construcţie, conducătorii de
şantier şi persoanele cu funcţie de răspundere care exercită controlul asupra calităţii în construcţii (arătate
în alin. l art. 257 C.P.);
- continuarea de către persoanele responsabile a lucrărilor executate necorespunzător şi oprite
prin acte de control, în cazul în care acest lucru poate afecta rezistenţa şi stabilitatea construcţiilor (arătate
în alin. 2 art. 257 C.P.);
- proiectarea, verificarea, expertizarea, realizarea de către persoanele responsabile a unui complex
urbanistic ori a unei construcţii sau operarea de modificări ale acestora fără respectarea prevederilor docu -
mentelor normative privind siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea, dacă aceasta a avut drept urmare: a)
vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane ori pierderea de către aceasta a
capacităţii de muncă; b) distrugerea totală sau parţială a construcţiei; c) distrugerea sau defectarea unor
instalaţii sau utilaje importante; d) daune în proporţii mari (arătate în alin. 3 art. 257 C.P.).

41
Cod Penal al Republicii Moldova, Chişinău 2002, art. 126.
42
Culegere de Hotărîri explicative. Chişinău, 2003, p. 348.
 În prima sa modalitate, infracţiunea reprezintă o componenţă formală de infracţiune şi se
consideră consumată din momentul semnării documentelor corespunzătoare cu privire la darea în
folosinţă (în exploatare) a unor construcţii executate necalitativ, neterminate sau necorespunzînd
condiţiilor contractului şi proiectului.
Potrivit art. 18 al Legii privind calitatea în construcţii nr. 721-XIII din 2 februarie 199643,
recepţionarea (darea în folosinţă) construcţiilor este obligatorie şi constituie certificarea realizării
construcţiilor în baza examinării lor nemijlocite, în conformitate cu documentaţia de proiect şi execuţie şi
cu alte documente cuprinse în cartea tehnică a construcţiei.
Cartea tehnică a construcţiei este întocmită prin grija investitorului şi este înmînată proprietarului
construcţiei, care are obligaţia să o păstreze şi să o ţină la zi. Prevederile din cartea tehnică a construcţiei
referitoare la exploatare sunt obligatorii pentru proprietar şi utilizator.
Recepţionarea construcţiilor se face de către investitor în prezenţa proiectantului şi a executantului şi/sau
reprezentanţilor de specialitate desemnaţi de aceştia în conformitate cu legislaţia.
Conform art. 6 al Legii din 2 februarie 1996, pentru obţinerea unor construcţii de calitate
corespunzătoare sunt obligatorii realizarea şi menţinerea pe întreaga durată de existenţă a construcţiilor a
următoarelor exigenţe esenţiale: rezistenţă şi stabilitate; siguranţă în exploatare; siguranţă împotriva
focului; igienă, asigurarea sănătăţii oamenilor, refacerea şi protecţia mediului înconjurător; izolaţie
termică, hidrofugă şi economie de energie; protecţie contra zgomotului.
Asigurarea calităţii construcţiei poate fi realizată printr-un ansamblu de acţiuni proiectate, sistematizate şi
executate, necesare pentru ca construcţia să satisfacă condiţiile de calitate specificate mai sus şi stabi lite
de cartea tehnică a construcţiei.
Cartea tehnică a construcţiei, art. l al Legii citate, reprezintă un ansamblu de documente tehnice
referitoare la proiectarea, execuţia, recepţionarea, exploatarea şi supravegherea comportării în exploatare
a construcţiei, cuprinzînd toate datele construcţiei respective şi comportării ei în timp.
Darea în folosinţă a construcţiei în stare necalitativă, neterminată sau necorespunzînd condiţiilor
contractului şi proiectului înseamnă nerespectarea tuturor cerinţelor specificate în cartea tehnică a
construcţiei privind exigenţele esenţiale ale ei.
În a doua sa modalitate, infracţiunea este realizată prin continuarea lucrărilor de construcţie
executate necorespunzător şi oprite prin acte de control.
Potrivit art. 13 al Legii din 2 februarie 1996 44, verificarea calităţii execuţiei construcţiilor este obligatorie
şi se efectuează de către investitori prin responsabili tehnici atestaţi sau agenţi economici de consultanţă
specializaţi.
Controlul asupra respectării documentelor normative referitoare la cerinţele esenţiale, se face
numai de către specialiştii verificatori de proiecte atestaţi, alţii decît specialiştii elaboratori ai proiectelor.
Este interzisă aplicarea proiectelor şi detaliilor de execuţie neverificate.
Verificatorii de proiecte şi execuţie a construcţiei sunt obligaţi să oprească executarea
necorespunzătoare cerinţelor esenţiale.
Conform art. 8 al Regulamentului cu privire la verificarea proiectelor şi a execuţiei construcţiilor
şi expertizarea tehnică a proiectelor şi construcţiilor, adoptat prin Hotărîrea Guvernului nr. 361 din 25
iunie 199645, verificarea proiectelor urmăreşte ca aceasta să asigure neapărat un nivel minim de calitate,
exprimînd cerinţele esenţiale, care sunt prevederi obligatorii din documentele normative în vigoare pe
teritoriul Republicii Moldova la data respectivei verificări, determinate de Organul naţional de dirijare în
construcţii.
Responsabilitatea penală este condiţionată de crearea unei stări de pericol - afectarea rezistenţei şi
stabilităţii construcţiilor. Deoarece această stare de pericol trebuie neapărat dovedită (de exemplu,
necorespunderea acestora unui nivel minim de calitate), această formă de infracţiune are o componenţă
materială.
Deci, infracţiunea arătată în alin. 2 art. 257 C.P. se consideră consumată din momentul în care a
fost afectată rezistenţa şi stabilitatea construcţiei.

43
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 25/259 din 25 aprilie 1996.

44
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 25/259 din 25 aaprilie 1996.
45
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 52-53/439 din 8 august 1996.
 În a treia modalitate, infracţiunea de executare necalitativă a construcţiilor este realizată prin
proiectarea, verificarea, expertizarea, realizarea sau executarea de modificări a unui complex urbanistic
ori a unei construcţii fără respectarea prevederilor documentelor normative de siguranţă, rezistenţă şi
stabilitate a acestora.
Potrivit art. 13 al Legii din 2 februarie 1996, lucrările de construcţie, de modificare şi de reparaţii pot fi
executate numai în baza unui proiect elaborat în modul stabilit cu respectarea documentelor normative în
vigoare.
Proiectarea este efectuată numai de către persoane fizice sau juridice autorizate în domeniul
respectiv.
Verificarea proiectelor şi execuţiei construcţiilor se efectuează de către verificatori specialişti în
proiecte atestaţi, alţii decît specialiştii elaboratori ai proiectelor.
Expertizele tehnice ale proiectelor şi lucrărilor de construcţie sunt efectuate numai de experţi
tehnici atestaţi. Proiectele de interes naţional, de importanţă deosebită, de mare risc şi alte proiecte vor fi
supuse expertizării generale la nivel de studiu de fiabilitate.
Realizarea construcţiilor presupune executarea lucrărilor de construcţie potrivit ansamblului
documentelor tehnice, cuprinse de cartea tehnică a construcţiei.
Conform art. 19 al legii menţionate, intervenţiile de modificare operate construcţiilor existente
(lucrări de reconstruire, consolidare, transformare, extindere sau demolare parţială) se fac numai în baza
unui proiect special, elaborat în modul stabilit şi avizat de proiectantul iniţial al construcţiei, sau a unei
expertize tehnice întocmite de un expert tehnic atestat şi este obligatoriu consemnată în cartea tehnică a
construcţiei.
Acţiunile de proiectare, verificare, expertizare şi de modificare a unei construcţii devin
prejudiciabile, dacă ele sunt realizate fără respectarea condiţiilor minime de calitate stabilite de
documentele normative privind siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea construcţiei.
Infracţiunea se consideră consumată, dacă aceste încălcări au condus la vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane ori pierderea de către aceasta a capacităţii de muncă, fie
la distrugerea totală sau parţială a construcţiei, fie la distrugerea sau defectarea unor instalaţii sau utilaje
importante, fie la daune în proporţii mari.
Noţiunea de vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane ori pierderea de
către aceasta a capacităţii de muncă din lit. „a” alin. 3 art. 257 C.P. adică vătămarea intenţionată gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, care este periculoasă pentru viaţă ori a provocat pierderea vederii,
auzului, graiului sau a unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia, o boală psihică sau o altă
vătămare a sănătăţii, însoţită de pierderea stabilă a cel puţin a o treime din capacitatea de muncă, sau care
a condus la pierderea sarcinii sau la o desfigurare iremediabilă a feţii şi/sau a regiunilor adiacente 46.
Noţiunea de distrugere totală sau parţială a construcţiei, care a cauzat daune în proporţii mari.
Prin instalaţii sau utilaje importante de la lit. „c” alin. 3 art. 257 C.P. se subînţeleg linii importante
de telecomunicaţii, conducte de gaze sau utilaje importante folosite pentru executarea lucrărilor de
construcţie.
Alin. 4 art. 257 C.P. agravează răspunderea penală, dacă acţiunile arătate în alin. 3 au provocat
decesul unei persoane, adică lipsirea de viaţă din inprudenţă.
Latura subiectivă a infracţiunii de executare necalitativă a construcţiilor, arătată în alin. l şi 2
este caracterizată numai prin intenţie directă, iar cea arătată în alin. 3 - prin două forme de vinovăţie.
Subiect al infracţiunii arătată în alin. l sunt membrii comisiei de recepţionare, nominalizaţi
anterior, al celei arătate în alin. 2 - persoane responsabile de lucrările executate necorespunzător care
continuă executarea acestor lucrări, iar al infracţiunii din alin. 3 - proiectanţii, verifi catorii, experţii
tehnici, executorii lucrărilor de construcţie, în toate cazurile subiect poate fi şi o persoană juridică.

4.2. Încălcarea regulilor de exploatare, reparaţii şi modificare a locuinţelor dintr-un bloc de locuit
(art. 258 C.P.)
Latura obiectivă a infracţiunii este realizată prin încălcarea de către proprietari, chiriaşi sau
arendaşi a regulilor de exploatare, reparaţie şi modificare a locuinţelor dintr-un bloc de locuit, precum şi a
comunicaţiilor lor interne, faptă care periclitează integritatea structurală a blocului de locuit sau a
locuinţelor altor proprietari, chiriaşi sau arendaşi ori înrăutăţeşte condiţiile locative ale acestora.

46
Cod Penal al Republicii Moldova, Chişinău 2002, art. 151
 Pe întreg teritoriul Republicii Moldova utilizarea imobilelor şi amenajărilor cu orice destinaţie se
va efectua în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu respectarea condiţiilor de autorizare, prevăzute de
Regulamentul privind autorizarea funcţionării şi schimbării destinaţiei construcţiilor şi amenajărilor,
aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 306 din 30 martie 2000 47, în baza prevederilor documentării de
urbanism şi amenajare a teritoriului.
Proprietarii, chiriaşii sau arendaşii locuinţelor dintr-un bloc de locuit au dreptul de a efectua
lucrări de reparaţii şi modificare a părţilor componente ale locuinţei fără a schimba destinaţia acestora,
precum şi de a exploata locuinţa fără a înrăutăţi condiţiile locative ale altor proprietari, chiriaşi sau
arendaşi.
Efectuarea acestor operaţii şi lucrări în scopul schimbării destinaţiei locuinţei sau a unor părţi
componente ale ei poate fi realizată numai în baza unei autorizaţii de schimbare a destinaţiei acestora.
Potrivit art. 3 al Regulamentului din 30 martie 2000, autorizaţia de schimbare a destinaţiei este un
act emis de autorităţile administraţiei publice locale pentru revizuirea modului de utilizare a construcţiilor
şi amenajărilor şi a funcţiilor lor de bază, în condiţiile în care activităţile ce se vor desfăşura în cadrul
acestora nu vor influenţa negativ asupra prevederilor din documentaţia de urbanism şi amenajare a
teritoriului privind protecţia mediului, condiţiile de existenţă şi de siguranţă a construcţiilor şi nu vor
implica executarea lucrărilor de construcţie pentru care, potrivit legislaţiei, este necesară eliberarea unei
autorizaţii de constituire.
Autorizaţia de schimbare a destinaţiei este eliberată numai la cererea persoanei deţinătoare a
titlului de proprietate asupra locuinţei în baza studiului de fundamentare a schimbării destinaţiei.
În cazul în care beneficiarului i se refuză schimbarea destinaţiei locuinţei
la cererea depusă, el este în drept să se adreseze instanţelor judecătoreşti.
Componenţă de infracţiune materială, infracţiunea se consideră consumată din momentul în care
încălcarea prevederilor menţionate periclitează integritatea structurală a blocului de locuit sau a
locuinţelor altor proprietari, chiriaşi sau arendaşi ori înrăutăţeşte condiţiile locative ale acestora.
Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată prin vinovăţie imprudentă.
Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă care a atins vîrsta de şaisprezece
ani şi este proprietar, chiriaş sau arendaş al locuinţei.

Secţiunea III. Infracţiuni economico-financiare reglementate de legi speciale.

§1. Infracţiuni privind combaterea concurentei neloiale

examinînd aspectele referitoare la concurenţa neloială definită în art.2 din Legea 11/1991. În raport de
forma răspunderii juridice pe care o atrage săvîrşirea lor, faptele de concurenţă neloială pot fi incriminate
ca infracţiuni, care atrag şi răspunderea penală, acestea fiind reglementate de prevederile art.301 Cod
penal Român, art.278 Restricţia concurenţei al proiectului Codului penal al RM, Legea 11/1991 privind
combaterea concurenţei neloiale.

1.1. Infracţiunea de restricţie a concurenţei reglementată de Codul penal al Republicii Moldova.

Codul penal al Republicii Moldova reglementează şi defineşte doar noţiunea de restricţie a
concurenţei şi nu se referă la concurenţa neloială reglementată expres în Codul penal al României la
art.301. Concurenţa neloială este prevăzută în: Legea privind combaterea concurenţei neloiale.
Astfel, restricţia concurenţei (potrivit art.278 alin. l pct.l), poate fi considerată acea faptă care se
comite prin încheierea unui acord ilegal, îndreptat spre diviziunea pieţei, limitarea accesului la piaţă,
înlăturarea altor subiecţi economici, majorarea sau menţinerea preţurilor unice.
Obiectul juridic generic şi special. Potrivit locului pe care îl ocupă în Codul penal restricţia
concurenţei este considerată drept una din infracţiunile economice în perioada de tranziţie spre economia
de piaţă. De acea putem considera obiectul juridic generic al acestei infracţiuni relaţiile sociale, privitoare
la regimul stabilit pentru încheierea unui acord ilegal, limitarea accesului la piaţă, înlăturarea altor
subiecţi economici, majorarea sau menţinerea preţurilor unice. Prin ocrotirea acestor relaţii sociale se
realizează, implicit, ocrotirea intereselor beneficiarilor sau consumatorilor, precum şi interesele
producătorilor sau furnizorilor, ei fiind ocrotiţi de lege împotriva pericolului de a fi limitaţi sau înlăturaţi
de pe piaţă.

47
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 37-38/385 din 6 aprilie 2000.
 Obiectul material al infracţiunii este lucrul sau fiinţa care încorporează unele valori ocrotite de
legea penală şi asupra căruia se îndreaptă direct acţiunea (inacţiunea) prevăzută de lege, fiind propriu
numai infracţiunilor materiale (de rezultat).

1.2. Infracţiunea de concurentă neloială reglementată de Codul penal Român

Infracţiunea de concurentă neloială reglementată de Codul penal Român, potrivit căruia
concurenţa neloială este fapta persoanei care, în scopul de a induce în eroare pe beneficiari, fabrică ori
pune în circulaţie produse care poartă denumiri de origine ori indicatori de provenienţă false, aplică pe
produsele puse în circulaţie menţiuni false privind brevetele de invenţie, foloseşte nume comerciale sau
denumiri ale societăţilor comerciale.
Prin săvîrşirea acestei fapte se urmăreşte inducerea în eroare a beneficiarilor cu privire la
calitatea, originea şi provenienţa produselor, încălcîdu-se astfel prevederile regimului special stabilit prin
anumite legi, prin care se urmăreşte asigurarea unei calităţi corespunzătoare diferitelor produse care intră
în circuitul comercial.
Infracţiunea de concurenţă neloială, deşi prezintă o anumită înrudire cu infracţiunea de înşelăciune
(produce o pagubă materială prin amăgire ca şi înşelăciunea), ea se deosebeşte de aceasta prin obiectul
juridic al ocrotirii penale.
Concurenţa neloială pune în pericol în principal desfăşurarea onestă a relaţiilor comerciale prin
încălcarea regimului stabilit de lege cu privire la calitatea mărfurilor introduse în circuitul comercial. La
această infracţiune elementul material operează asupra produselor introduse în circuitul comercial sub
denumiri ori cu indicaţii sau menţiuni false, necorespunzătoare realităţii.
La infracţiunea de concurenţă neloială latura subiectivă este formată dintr-un element subiectiv
şi dintr-o cerinţă esenţială privitoare la scopul urmărit de făptuitor. Elementul subiectiv constă din intenţia
de a efectua una dintre acţiunile care constituie elementul infracţiunii. Deci, latura subiectivă a acestei
infracţiuni conţine ca o cerinţă esenţială condiţionarea elementului subiectiv, adică a intenţiei, de un
anumit scop. Pentru existenţa laturii subiective a infracţiunii nu este suficient ca făptuitorul să fi prevăzut
rezultatul acţiunii pe care o săvîrşea, ci trebuie ca el să fi urmărit anume acest rezultat, adică să aibă drept
scop inducerea în eroare a beneficiarilor produselor care fac obiectul acţiunii sale ilicite.
Pentru existenţa infracţiunii de concurenţă neloială., în oricare din variantele sale, este suficient
să fie dovedit că făptuitorul a urmărit acest scop, fiind indiferent dacă el a reuşit să-1 realizeze sau nu.
Infracţiunea de concurenţă neloială se consumă în momentul în care una dintre acţiunile care formează
elementul material al infracţiunii a fost realizată, deci în momentul în care a fost fabricat, a fost pus în
circulaţie un anumit produs, s-a aplicat o menţiune falsă pe un produs pus în circulaţie, ori s-a folosit un
nume sau denumire comercială.

1.2.1. Infracţiunea de concurentă neloială reglementată de Legea României nr. 11/1991.

Deşi a fost adoptata in 1991, Legea (inclusiv dispoziţiile penale ale acesteia) au rămas integral in
vigoare, nefiind abrogate implicit, total sau parţial, prin art. 150 alin. l din Constituţie, deoarece nu
contravin prevederilor constituţionale. Dimpotrivă, dispoziţiile acestei legi sunt in concordanta cu
dispoziţiile art. 134 alin. (1) unde se arata ca economia României este o economie de piaţă (conform art.
126 din Constituţia Rep.Moldova „economia RM este o economie de piaţă de orientare socială, bazată pe
proprietatea privată şi publică, antrenate în concurenţa liberă”), iar potrivit dispoziţiilor arătate in art. 134
alin. 2 lit.a) din Constituţie, statul este obligat sa asigure, inclusiv prin masuri legislative, protecţia
concurentei neloiale, libertatea comerţului etc. Astfel, prin dispoziţiile Legii nr.l 1/1991 se urmăreşte
realizarea prevederilor constituţionale privind protejarea comercianţilor împotriva concurentei neloiale.
În Lege nu este stipulata o dispoziţie speciala sau generala de abrogare a art.301 Cod penal ce
reglementează aceeaşi infracţiune de „concurenta neloiala”, insa intr-un mod diferit. În Lege nu s-au
inclus nici măcar prevederile generale care sa abroge orice dispoziţii contrare acestei Legi. In acest caz
consideram ca prin art.5 al Legii 11/1991 a fost abrogat implicit art. 30l Cod penal Romîn, întrucît:
1) faptele incriminate in art.5 din Legea 11/1991 cuprind integral sfera faptelor incriminate in
art.301 Cod penal, fiind arătate şi unele fapte neînscrise în art.301 Cod penal;
2) pedeapsa alternativa a închisorii coincide atît în Lege, cît şi în art.301 Cod penal. In urma
modificării art.63 Cod penal, aplicabil pentru pedeapsa alternativa a amenzii prevăzuta in art.301 Cod pe-
nal, pedeapsa alternativa a amenzii din art.5 al Legii 11/1991 a ajuns sa fie mai redusa decît cea din
art.301 Cod penal, dar acest fapt nu poate atrage aplicarea normei penale de drept comun in detrimentul
normei penale din legea speciala sau înlăturarea limitelor speciale pentru a face aplicabile dispoziţiile din
Codul penal, care sunt actualizate periodic;
 3) dispoziţiile penale înscrise in art.5 din Legea 11/1991 avînd caracterul unei „legi penale
speciale” in raport cu dispoziţiile art.301 Cod penal au prioritate de aplicare, potrivit art. 362 Cod penal;
4) art. 8 din Lege prevede o alta mişcare a acţiunii penale (la plîngerea prealabila a părţii
vătămate ori la sesizarea Camerei de comerţ şi industrie sau a unei alte organizaţii profesionale) faţă de
modalitatea prevăzută de Codul penal. Astfel, vor trebui aplicate dispoziţiile legii speciale in temeiul
principiului înscris in art.362 Cod penal romîn;
5) Legea 11/1991 mai are prerogativă prin faptul că reglementează întreaga problematica a
„combaterii concurentei neloiale”, inclusiv cea a răspunderii penale. Este firesc, fiind o reglementare
noua si speciala, sa fie considerata ca aceasta corespunde mai bine scopului urmărit de legiuitor
(combaterea eficienta a concurentei neloiale). Tot din formularea textului art.5 alin. l din Lege rezulta ca
prin acesta a fost reglementata o singura infracţiune cu modalităţi alternative de săvîrşire şi nu două
infracţiuni (cîte una la fiecare din cele doua litere ale textului), ceea ce le putem deduce din următoarele
considerente:
1) Prima parte a textului se refera la „infracţiune”, iar nu la „infracţiuni care se pedepseşte” şi nu
„se pedepsesc”. Daca legiuitorul considera ca faptele înscrise la lit. a) şi b) constituie infracţiuni distincte,
trebuia să arate că următoarele fapte constituie infracţiuni care „se pedepsesc”;
2) Nici doctrina si nici practica judiciara nu pot crea doua infracţiuni peste voinţa expres
formulata de legiuitor, deoarece Legea subsumează toate faptele incriminate unei infracţiuni cu o
denumire unica „infracţiunea de concurenţă neloiala”, cu toate ca faptele incriminate sunt de natura
diferita.
La art.6 din Lege, se prevede ca comerciantul care săvîrşeşte un act de concurenţă neloiala, va fi
obligat să înceteze sau să înlăture actul, astfel să plătească despăgubiri pentru daunele pricinuite.
Acţiunile izvorîte dintr-un act de concurenta neloiala sunt de competenta tribunalului locului săvîrşirii
faptei sau în a cărui raza teritoriala se găseşte sediul paratului sau inculpatului; in lipsa unui sediu, este
competent tribunalul domiciliului pîrîtului sau inculpatului.
Deşi este prevăzută in Codul penal, această infracţiune a devenit o infracţiune speciala prin
înscrierea in Legea 11/1991 la art.5 alin. l care este o lege speciala cu dispoziţii penale de incriminare,
precum si cu alte dispoziţii speciale referitoare la punerea in mişcare a acţiunii penale, la soluţionarea
acţiunii civile.

1.2.2. Elementele constitutive ale acestei infracţiuni şi la aspectele juridice ale acesteia.
Obiectul juridic generic al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care asigură desfăşurarea
normala a activităţii de comerţ al căror regim este reglementat de lege, prin sancţionarea ca infracţiuni a
unor fapte de încălcare a acestui regim juridic. Deşi este vorba de o infracţiune speciala, consideram ca
infracţiunea de concurenta neloiala, din acest punct de vedere juridic, poate fi încadrată în grupul
„infracţiunilor la regimul stabilit pentru anumite activităţi economice”, in care a fost inclusa si
infracţiunea cu aceeaşi denumire din art.301 Cod penal, in prezent abrogat implicit.
Obiectul juridic special al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale care apără dreptul
comercianţilor la concurenţa loială, dreptul titularilor titlurilor de protecţie pentru mărcile de fabrică, de
comerţ şi de servicii, pentru firme, embleme, denumiri sau alte semne comerciale, pentru invenţii si reali -
zări tehnice, pentru desene si modele industriale aplicate produselor, şi care apără încrederea clientelei
privind autenticitatea mărfurilor şi produselor desfăcute pe piaţă. Lezarea acestor raporturi sociale
constituie acte de concurentă neloială.
Obiectul material al acestei infracţiuni îl constituie mărfurile şi produsele introduse în circuitul
comercial, ori asupra cărora se desfăşoară anumite operaţiuni de comerţ si care poartă denumiri sau
indicaţii necorespunzătoare realităţii. Aceste mărfuri sau produse pot îmbrăca forme foarte variate :
produse agricole, industriale, farmaceutice, bunuri alimentare, îmbrăcăminte, băuturi răcoritoare sau
alcoolice, maşini si utilaje, tehnologii, etc.
Subiectul infracţiunii privind concurenţa neloială. Legea nu condiţionează existenţa infracţiunii
de vreo calitate specială a făptuitorului, în consecinţă, concurenţa neloială poate fi săvîrşită de orice
persoană fizică sau juridică. Tragerea la răspundere penală pentru săvîrşirea faptei, este posibilă în toate
formele.
Subiectul activ principal (autor) al acestei infracţiuni poate fi orice persoană fizică responsabilă
penal, în modalităţile înscrise în art.5 alin. l lit.b, în realitate, infracţiunea va fi săvîrşită de comercianţi
persoane fizice sau de prepuşii comercianţilor persoane juridice.
Această infracţiune specială se află în concurs şi cu infracţiuni din alte legi speciale cum sunt:
dispoziţia înscrisă în art.41 alin.2 din Legea 28/1967 privind mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu;
dispoziţia înscrisă în art.42 din Legea 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale;
dispoziţia înscrisă în art.59 din Legea 64/1991 privind brevetele de invenţie.
Latura obiectiva a acestei infracţiuni consta in săvîrşirea uneia din următoarele fapte:
întrebuinţarea unei firme, unei embleme, a unor desemnări speciale, a unor ambalaje, toate de natura sa
producă confuzie cu cele folosite legitim de un alt comerciant (art.5 lit.a); producerea în orice mod a
mărfurilor; importul si exportul unor mărfuri; depozitarea sau punerea în vînzare a unor mărfuri, acestea
purtînd menţiuni false cu privire la brevetele de invenţie, originea mărfurilor, caracteristicile mărfurilor,
numele producătorului sau a comerciantului acestea fiind înfăptuite cu scopul inducerii in eroare a
celorlalţi comercianţi sau a beneficiarilor, cumpărătorilor (art.5 lit. b). Pericolul social al acestor fapte
rezulta din introducerea în circuitul comercial, sub aparenta unor produse sau mărfuri cunoscute pentru
calităţile lor, a unor produse sau mărfuri necorespunzătoare sau calitativ inferioare, diminuînd prestigiul si
interesele legitime ale comercianţilor, cat si interesele consumatorilor induşi in eroare.
Latura subiectivă a infracţiunii include şi scopul inducerii în eroare a beneficiarilor. Acest scop
trebuie să existe în momentul săvîrşirii faptei, indiferent dacă a fost sau nu realizat.
Constatăm că în cazul infracţiunii de concurenţă neloială se aplică principiul disponibilităţii, ca
excepţie de la principiul oficialităţii în procesul penal şi ca principiu de bază în procesul civil. Această
excepţie are un caracter absolut, în sensul că organele judiciare nu pot trece peste această excepţie şi să
acţioneze din oficiu dar cu aceeaşi semnificaţie pe care-l are în procesul civil.
Considerăm că aplicarea principiului disponibilităţii în cazul infracţiunii de concurenţă neloială
este firească, deoarece numai persoana vătămată este în măsură să aprecieze dacă este sau nu cazul să
acţioneze penal pe făptuitor odată ce legea reglementează şi posibilitatea acţionării doar pe calea acţiunii
civile potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă - într-un anumit termen de prescripţie - inclusiv în
cazul săvîrşirii infracţiunii privind concurenţa neloială (înscrisă în art.5 din lege).
In perioada de tranziţie spre economia de piaţă, o exprimare mai clară a textului respectiv şi o
completare cu privire la regimul juridic al sesizării organizaţiilor profesionale ar fi de natură să prevină
eventuale soluţii contradictorii care se pot ivi în practica organelor judiciare.
Există o contradicţie între dispoziţiile art.6 şi dispoziţiile art.9 din Legea 11/1991, deoarece art.6
dispune imperativ şi nu permisiv, obligativitatea soluţionării laturii civile (de exemplu, obligarea
făptuitorului de a înceta sau de a înlătura actul de concurenţă neloială şi obligarea acestuia la despăgubiri)
pe cînd art.9, consacrînd principiul disponibilităţii care guvernează acţiunea civilă, prevede dreptul
persoanei vătămate la o acţiune civilă, inclusiv în cazul săvîrşirii unei infracţiuni, ceea ce înseamnă că nu
este obligatorie soluţionarea acţiunii civile în cadrul procesului penal. Faţă de caracterul contradictoriu al
dispoziţiilor art.6 şi 9 din Lege, considerăm că rămîn aplicabile dispoziţiile generale din art.14 şi 15
C.pr.pen., potrivit cărora: acţiunea civilă poate fi alăturată acţiunii penale, tară a fi obligatoriu; persoana
vătămată poate să se constituie parte civilă contra învinuitului sau inculpatului, precum şi a persoanei
responsabile civilmente (comerciantul al cărui prepus este făptuitorul); constituirea de parte civilă pentru
daunele materiale şi cele morale se poate face pe tot parcursul urmăririi penale, precum şi în faţa primei
instanţe, dar numai pînă la citirea actului de inculpare.
În concluzie, constatăm că dispoziţiile Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale
nu se ridică la nivelul necesităţii în perioada tranziţiei spre economia de piaţă din România prin
combaterea fermă a concurenţei ne loiale, deoarece:
- Nu sunt incriminate toate faptele şi nici măcar cele mai grave de concurenţă neloială;
- Pedepsele înscrise în lege sunt formale, fără rol preventiv-educativ, astfel încît persoanele
vătămate prin infracţiuni de concurenţă neloială nu consideră eficient de a apela la căile prevăzute de
Legea 11/1991 pentru valorificarea drepturilor for;
- Unele dispoziţii din legea specială sunt identice cu dispoziţiile din legea penală de drept comun
(art.301 Cod penal) sau de drept procesual penal, ceea ce duce la crearea unor confuzii inutile;
- În dispoziţiile acestei legi sunt incluse dispoziţii de drept penal şi procesual penal, de drept civil
şi procesual civil, de drept comercial, contravenţii administrative, deoarece aceste ramuri de drept au prin-
cipii şi reglementări diferite (cît priveşte acţiunea şi termenele de prescripţie, competenţa şi modul de
sesizare a organelor judiciare), astfel făcînd dificilă delimitarea acestora şi aplicarea lor corectă;
- Modalităţile de punere în mişcare a acţiunii penale în cazul infracţiunilor de concurenţă neloială
nu sunt clar şi complet reglementate, mai ales în condiţiile în care sunt prevăzute modalităţi alternative,
diferite ca natură juridică.

§2 Evazunea fiscală
 2.1. Fenomenul infracţiunii de evazune fiscală, reglementarea lui juridică în legea penală a
Republicii Moldova
Varianta-tip a infracţiunii prevăzute la art. 244 din CP al RM constă în evaziunea fiscală a
întreprinderilor, instituţiilor si organizaţiilor, prin includerea, în documentele contabile, fiscale sau
financiare, a unor date vădit denaturate privind veniturile sau cheltuielile ori prin tăinuirea altor obiecte
impozabile, dacă suma impozitului, care trebuia să fie plătit, depăşeşte 500 unităţi convenţionale de
amendă.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privitoare la formarea bugetului public
naţional pe calea îndeplinirii de către întreprinderile, instituţiile sau organizaţiile contribuabile
a.obligaţiunilor fiscale.
Obiectul material al infracţiunii în cauză îl reprezintă: 1) documentele contabile, fiscale sau
financiare; 2) mijloacele băneşti datorate bugetului public naţional.
Avînd în vedere prevederile Legii contabilităţii, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la
4.04.1995, prin "documente contabile" trebuie de înţeles: documentele justificative (actele întocmite în
scris, care adeveresc sau autentifică operaţiunile economice, inclusiv dispoziţiile şi permisiunile condu-
cerii (proprietarului) agentului economic); registrele contabile (tabelele întocmite în mod special (jurnal-
order, situaţie, tabel de calcul), în care se efectuează înregistrările contabile despre operaţiunile
economice pe conturi); raportul financiar (informaţia financiară sistematizată, privind factorii ce
influenţează activitatea agentului economic, reflectînd datele evidenţei contabile, furnizînd utilizatorilor
de informaţie date despre starea financiară, indicatorii activităţii şi fluxul mijloacelor băneşti pentru
perioada de gestiune), inclusiv bilanţul contabil (forma raportului financiar, care caracterizează situaţia
patrimonială si financiară a agentului economic, la finele ultimei zile a perioadei gestionare).
Prin "document fiscal" se are în vedere darea de seamă fiscală, adică orice document care este prezentat
sau trebuie să fie prezentat organului fiscal, legat de naşterea, modificarea sau stingerea obligaţiilor
fiscale2'.
Prin "document financiar" se înţelege documentul care reflectă formarea, administrarea sau
repartizarea fondurilor băneşti, cu caracter nerambursabil, ale bugetelor.
Aceste trei noţiuni definite mai sus desemnează obiectul material în cazul modalităţii de includere,
în documentele contabile, fiscale sau financiare, a unor date vădit denaturate privind veniturile sau
cheltuielile.
în ce priveşte modalitatea de tăinuire a altor obiecte impozabile, obiectul material este constituit din
mijloacele băneşti datorate bugetului public naţional, deoarece "abia după înşelarea organelor fiscale, cota
mijloacelor băneşti, care, în conformitate cu legislaţia fiscală, urmează a fi vărsată în buget, ilegal se reţine, se
consumă sau se trece de către făptuitor în folosul altor persoane".
Referitor la obiectele impozabile, acestea formează obiectul imaterial al infracţiunii realizate în
modalitatea de tăinuire a altor obiecte impozabile, în doctrina juridică, se menţionează, pe bună dreptate,
că obiectele impozabile reprezintă faptele juridice care determină obligaţia contribuabilului de a achita
impozitul. Conform Legii Republicii Moldova privind bazele sistemului fiscal, adoptate de Parlamentul
Republicii Moldova la 17.11.1992, obiectele impozabile sunt: veniturile; beneficiul; valoarea mărfurilor;
operaţiunile cu hîrtiile de valoare; folosirea resurselor naturale, inclusiv a pămîntului; genurile de activitate;
valoarea adăugată a producţiei etc.
Latura obiectivă a infracţiunii de la art. 244 din CP al RM include: 1) fapta prejudiciabilă care se
exprimă în acţiunea de includere, în documentele contabile, fiscale sau financiare, a unor date vădit
denaturate privind veniturile sau cheltuielile, sau acţiunea ori inacţiunea de tăinuire a altor obiecte
impozabile; 2) urmările prejudiciabile sub forma neachitării impozitului, a cărui sumă depăşeşte 500
unităţi convenţionale de amendă; 3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
Includerea, în documentele contabile, fiscale sau financiare, a unor date vădit denaturate privind
veniturile sau cheltuielile presupune indicarea în documentele respective a datelor care nu corespund
realităţii şi care reflectă diminuat mărimea veniturilor sau care reflectă majorat mărimea cheltuielilor.
În conformitate cu art. 12 şi 14 din Codul fiscal al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul
Republicii Moldova la 24.04.1997, venitul impozabil este venitul brut, obţinut de persoanele juridice din
toate sursele aflate în Republica Moldova, precum şi venitul obţinut de persoanele juridice din orice surse
aflate în afara Republicii Moldova.
Cheltuielile reprezintă actele şi operaţiunile de întrebuinţare a unei sume de hani cu relevanţă
materială sau tehnico-financiară, sumă necesară persoanei date în scopul şi cu finalitatea întreţinerii
materiale, satisfacerii trebuinţelor şi necesităţilor
 Tăinuirea altor obiecte impozabile presupune: nereflectarea în documentele contabile a unor
obiecte impozabile (altor decît veniturile şi cheltuielile); calcularea incorectă a bazei impozabile;
efectuarea tranzacţiilor fără o perfectare documentară a acestora; neînregistrarea la intrări a valorilor
mate-rial-martare; mascarea obiectului impozabil (de exemplu, pe calea exportului fictiv sau a arendării
fictive a fondurilor fixe) etc.
Noţiunea de tăinuire a altor obiecte impozabile trebuie înţeleasă în sens larg, tară a-i restrînge incidenţa
doar asupra cazurilor de tăinuire a întregului obiect impozabil. Poate fi tăinuită şi o parte a obiectului
impozabil, atunci cînd, de exemplu, acest obiect nu a fost inventariat în întregime.
Infracţiunea de evaziune fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor este o infracţiune
materială. Ea se consideră consumată din momentul \ survenirii urmărilor prejudiciabile sub forma
neachitării impozitului, a cărui mărime depăşeşte 500 unităţi convenţionale de amendă.
Dacă cele comise nu implică producerea unor asemenea urmări, fapta poate fi calificată conform art. 163
din Codul cu privire la contravenţiile administrative.
în contextul infracţiunii prevăzute la art. 244 din CP al RM, noţiunea "impozit" include şi noţiunea de
taxă, pe lîngă noţiunea de impozit în accepţiune îngustă.
Astfel, în acord cu art. 6 al Codului fiscal, impozitul (în accepţiune îngustă) este o plată obligatorie cu
titlu gratuit, care nu ţine de efectuarea unor acţiuni determinate şi concrete de către organul împuternicit
sau de către persoana cu funcţie de răspundere a acestuia, sau în raport cu contribuabilul care a achitat
această plată; taxa este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu este impozit (în accepţiunea îngustă).
în Republica Moldova se percep impozite şi taxe generale de stat şi locale. Alte plăţi, cu excepţia
impozitelor şi taxelor (a căror forme sunt nominalizate la art. 6 şi art. 288 ale Codului fiscal, precum si la
art. 5 şi 6 din Legea privind bazele sistemului fiscal), nu exprimă noţiunea "impozit", folosită în dispoziţia
art. 244 din CP al RM. 13h
Latura subiectivă a infracţiunii în cauză se caracterizează prin intenţie directă. Aceasta deoarece
intenţia este calificată de prezenţa unui scop special. Chiar dacă acest scop nu este specificat, în mod
expres, în textul art. 244 din CP al RM, el se subînţelege, constînd în neachitarea impozitului la bugetul
public naţional.
Motivele infracţiunii pot consta în: interesul material, răzbunare etc.
Subiectul infracţiunii este:
1) persoana fizică responsabilă, care în momentul săvîrşirii infracţiunii a împlinit vîrsta de 16 ani;
2) persoana juridică care desfăşoară activitatea de întreprinzător.
Persoana fizică trebuie să aibă calităţile unui subiect special, şi anume: să fie conducătorul
întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei sau contabil-şef, director financiar-contabil, ori să ocupe o altă
funcţie în cadrul acesteia, care i-ar permite să ţină documentele contabile, fiscale sau financiare, ori să
dispună de obiectele impozabile.
De asemenea, persoana juridică care desfăşoară activitatea de întreprinzător trebuie să aibă
calităţi speciale, şi anume: să fie contribuabil (de exemplu, societate comercială, cooperativă,
întreprindere de stat sau municipală, uniunile acestora, instituţia privată ce activează în domeniul
finanţelor, asociaţia obştească, fundaţie, organizaţiile social-politice etc. - toate acestea cu excepţra
autorităţilor publice şi instituţiilor publice).
Varianta agravată a evaziunii fiscale a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, prevăzută la alin. (2)
al art. 244 din CP al RM, presupune săvîrşirea repetată a acestei infracţiuni. Ne-am pronunţat anterior
asupra valenţelor acestei circumstanţe agravante, de aceea facem trimitere la explicaţiile respective.

2.2. Reglementarea infracţiunii de evaziune fiscală în legea României nr. 87/1994

Potrivit legii 87/1994, evaziunea fiscală constă în „sustragerea, prin orice mijloace, în întregime
sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale,
bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare, de către persoane fizice şi
persoane juridice Române sau străine, denumite contribuabili”.
Cînd legea nu prevede obligaţia de depunere a declaraţiei de impunere, contribuabilii răspund de
calcularea corectă a impozitelor şi taxelor pe care trebuie să le verse la buget, în condiţiile prevăzute de
lege. Nerespectarea obligaţiilor prevăzute în lege sunt incriminate de legiuitor ca infracţiuni sau
contravenţii, în funcţie de gradul lor de pericol social.
Prin dispoziţiile art. 9-16 din Legea 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, sunt
reglementate infracţiunile speciale pe care le putem clasifica astfel:
• infracţiuni de refuz a prezentării documentelor contabile oficiale, necesare stabilirii obligaţiilor
fiscale;
 • infracţiuni de întocmire sau acceptare a unor documente contabile oficiale incomplete sau
necorespunzătoare, pentru împiedicarea identificării cazurilor de evaziune fiscală;
• infracţiuni de sustragere de la plata obligaţiilor fiscale, prin neînregistrarea unor activităţi;
• infracţiuni de nedeclarare a unor venituri sau de ascundere a obiectului sau a sursei impozabile
ori taxabile, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale;
• infracţiunea de operaţii nereale în documente contabile oficiale sau în alte documente legale;
• infracţiunea de organizare sau conducere de evidenţe contabile duble sau de alterare a datelor
din mijloacele de stocare a acestora;
• infracţiunea de distrugere a documentelor contabile oficiale, a altor acte sau a memoriilor
mijloacelor de stocare a datelor;
• infracţiunea de declaraţii fictive cu privire la sediul societăţii comerciale.
Săvîrşirea acestor infracţiuni constă în refuzul de a prezenta organelor de control, prevăzute de
lege, documente contabile oficiale, necesare pentru stabilirea obligaţiilor fiscale faţă de stat. Obiectul
juridic generic al infracţiunilor prevăzute de legea pentru combaterea evaziunii fiscale îl reprezintă
relaţiile sociale privind desfăşurarea cu onestitate a activităţii economico-financiare.
Obiectul material. Acţiunea infracţională se referă în unele taxte şi la un anumit obiect material.
Acesta constă în: „acte de evidenţă contabile”, „documente primare”, „aparate de taxat de marcaj”,
„mijloace de stocare”, „acte contabile”, „alte documente” (art. 10 şi 14). ,
Subiectul activ. Infracţiunile prevăzute de actul normativ analizat sunt cu subiect activ
circumstanţiat şi necircumstanţiat. Subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 14 alineat l este
circumstanţiat, întrucît se cere ca făptuitorul să aibă calitatea de „conducător” , sau de „persoană cu
atribuţii financiar contabile”. De asemenea, dispoziţiile art.-I6 prevăd că pot fi subiecţi activi ai
infracţiunii „contribuabilii” şi „împuterniciţii acestora”.
Participaţia. Infracţiunile prevăzute de legea nr.8 7/1994 sunt susceptibile de a fi săvîrşite sub
formă de coautorat, instigare sau complicitate, în cazul infracţiunilor pentru care se cere ca subiectul activ
să fie calificat (art. 14 alin, 1 şi art.16), cu excepţia coautorului, ceilalţi participanţi nu trebuie să aibă o
anumită calitate. De asemenea, este posibilă şi săvîrşirea infracţiunilor sub forma participaţiei improprii.
Subiectul pasiv. Subiectul pasiv al tuturor infracţiunilor este statul ca titular al valorii sociale
care este regimul legal de executare a activităţii financiare, în cazul infracţiunii prevăzute de articolul 9 ne
aflăm în prezenţa unui subiect pasiv complex, în cadrul căruia subiectul pasiv principal este statul, iar
subiecţii pasivi secundari pot fi: organele financiar-fiscale din cadrul Ministerului Finanţelor, Garda
Financiară şi alte persoane împuternicite de lege, ca autorităţi publice ale căror prestigii sunt afectate prin
refuzul prezentării actelor justificative.
Cerinţa esenţială a laturii obiective a art. 10 este aceea ca întocmirea incompletă sau
necorespunzătoare precum şi acceptarea unor astfel de documente să conducă la împiedicarea verificărilor
financiar - contabile pentru identificarea cazurilor de evaziune fiscală, în condiţiile în care omisiunile sau
înregistrările necorespunzătoare nu conduc la împiedicarea cazurilor de evaziune fiscală nu suntem în
prezenţa infracţiunii prevăzute de art. 10.
Legătura de cauzalitate. Pentru întregirea laturii obiective este necesar să existe legătura de
cauzalitate între acţiunea sau inacţiunea ce constituie elementul material şi urmarea imediată, în cazul
tuturor textelor analizate ea rezultă „ex re”.
Latura subiectivă. Infracţiunile prevăzute de legea numărul 87/1994 se săvîrşesc numai cu
intenţia directă sau indirectă. Săvîrşirea din culpă a acestor infracţiuni nu este incriminată de către
legiuitor. La unele infracţiuni pentru existenţa laturii subiective nu este suficient ca făptuitorul să fi
prevăzut crearea stării de pericol, ci se mai cere ca el să fi urmărit un anumit scop. în acest caz suntem în
prezenţa unei intenţii calificate (art.10-12 , art.14, şi art.16).

§3. Spălarea banilor

Republica Moldova este recunoscută pe arena internaţională ca stat independent şi suveran la
începutul anilor 1990. Concepţia de dezvoltare economică este bazată pe principiile economiei de piaţă.
Fiind un stat tânăr şi neavând de la începuturi o conducere competentă, începe să se confrunte cu o
activitate criminală sporită, în particular în domeniile crimei organizate, traficului de droguri, crimei
economice şi corupţiei. Reformele petrecute în Republica Moldova, ca şi în alte ţări în curs de dezvoltare
ale Europei de Est, nu se pot duce la bun sfârşit în mare parte din cauza activităţii criminale organizate şi
a corupţiei.
Mari segmente economice pot fi afectate sau influenţate de acţiunile persoanelor ce urmăresc dobândirea
ilegală a bunurilor. Lăsată în afara controlului, o astfel de activitate criminală organizată devine o
primejdie serioasă pentru bunăstarea economică, politică şi socială a ţării.
Persoanele implicate în aşa crime sânt de regulă motivate de o lăcomie necontrolabilă.
Tehnologiile moderne şi gradul sporit de călătorii internaţionale au rezultat în faptul că criminalii aplică
metode tot mai sofisticate de comitere a crimelor şi desfăşurare a afacerilor sale financiare pentru spălarea
profiturilor ilegale.
Această sofisticare sporită nu este unică pentru Moldova şi nu trebuie să pară complet neaşteptată.
Cu adevărat, majoritatea crimelor economice, inclusiv spălarea banilor, este o problemă serioasă în
Europa, Statele Unite şi în majoritatea statelor bazate pe economia de piaţă din lume.
Prezenţa unor cantităţi mari de venituri ilegale subminează cadrul politic al economiei libere de
piaţă. Introducerea în economia unei naţiuni a unei cantităţi substanţiale de bani dobândiţi ilegal, deseori
derutează afacerile legitime. Noile investiţii de capital "murdar" corup procesul politic prin mituire şi
contribuie la apariţia lipsei de încredere în stat şi instituţiile acestuia. Pentru a persista, o economie de
piaţă trebuie să inspire încredere în siguranţa mijloacelor investite.

3.1. Fenomenul infracţiunii de spălarea banilor şi caracteristica juridică

Infracţiunile de spălarea banilor, ca fenomen social negativ, sunt indispensabil legate de economia
tenebră şi constituie un factor necesar pentru implantarea banilor în circuitul oficial. În condiţiile trecerii
la economia de piaţă unul dintre cele mai mari imbolduri pentru creşterea fenomenului spălării banilor 1-a
constituit, pe de o parte, ineficienta economiei naţionale, iar pe de altă parte, lipsa reglementărilor juridice
în acest sens. Este evident, că sectorul bancar, indiferent de ţară, joacă un rol decisiv în procesul spălării
banilor.
Varianta-tip a infracţiunii prevăzute la art. 243 din CP al RM constă în săvîrşirea acţiunilor
orientate fie spre atribuirea unui aspect legal sursei şi provenienţei mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a
veniturilor obţinute ilicit în urma săvîrşirii infracţiunilor, fie spre tăinuirea, deghizarea sau denaturarea
informaţiei privind natura, originea, mişcarea, plasarea sau apartenenţa acestor mijloace băneşti, bunuri
sau venituri, despre care persoana ştie că provin din activitatea infracţională; dobîndirea, posesia sau
utilizarea de bunuri, cunoscînd că acestea provin din săvîrşirea unei infracţiuni, participarea la orice
asociere, înţelegere, complicitate, prin ajutor sau sfaturi, în vederea comiterii acţiunii în cauză.
Prin Legea de modificare şi completare a Codului penal din 31 iulie 200483, dispoziţia art. 243
C.P. a devenit identică cu noţiunea de spălare a banilor definită la art. 3 al Legii cu privire la prevenirea şi
combaterea spălării banilor nr. 633-XV49.
Dispoziţia art. 243 C.P. indică direct că mijloacele băneşti, bunurile sau alte venituri pe care
doreşte să le legalizeze făptuitorul sunt cu bună-ştiinţă obţinute ilicit în urma săvîrşirii infracţiunilor. De
aceea obţinerea acestora în urma contravenţiilor administrative, tranzacţiilor civile ilegale sau a altor
îmbogăţiri neîntemeiate ce nu constituie o infracţiune nu pot fî socotite obiecte materiale ale infracţiunii
de spălare a banilor. Aceste obiecte pot fî obţinute în urma săvîrşirii unor infracţiuni ca: însuşirea
bunurilor proprietarului, contrabandă, banditism, punerea ilegală în circulaţie a substanţelor narcotice şi
psihotrope, a armelor, desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător, proxenetismul, răspîndirea
materialelor pornografice, coruperea, eschivarea de la plata impozitelor, falsificarea monedelor şi a altor
valori, încălcarea regulilor de creditare etc. In aceste cazuri săvîrşirea uneia din aceste infracţiuni va intra
în concurs cu infracţiunea de spălare a banilor.
Obiectul juridic special al infracţiunii în cauză îl reprezintă relaţiile sociale privitoare la sursa si
provenienţa licită, precum şi circulaţia corectă în operaţiunile financiare a mijloacelor băneşti, a bunurilor
sau a veniturilor.
În conformitate cu prevederile alin. 1, art. 243 CP RM, „spălarea banilor” este: „săvârşirea
acţiunilor orientate fie spre atribuirea unui aspect legal sursei şi provenienţei mijloacelor băneşti, a
bunurilor sau veniturilor obţinute ilicit în urma săvârşirii infracţiunilor, fie spre tăinuirea, deghizarea sau
denaturarea informaţiei privind natura, originea, mişcarea, plasarea sau apartenenţa acestor mijloace
băneşti, bunuri sau venituri, despre care persoana ştie că provin din activitate infracţională; dobândirea,
posesia sau utilizarea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni, participarea
la orice asociere, înţelegere, complicitatea prin ajutor sau sfaturi în vederea comiterii infracţiunilor în
cauză”.
Alin. 2 al acestui articol prevede: „Aceleaşi acţiuni săvârşite:
• repetat;
• de două sau mai multe persoane;
48
Monitorul Oficial a! Republicii Moldova nr. 170-172 din 8 august 2003.
49
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 139-140 din 15 noiembrie 2001.
 • cu folosirea situaţiei de serviciu.
Alineatul 3 prevede: „Acţiunile prevăzute de alin.(l) şi alin. (2), săvârşite:
• de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
• în proporţii mari”.
Aplicarea corectă a normelor părţii speciale a Codului penal presupune perceperea exactă şi
determinarea elementelor şi semnelor componenţei de infracţiune, prevăzută de norma respectivă. Punctul
iniţial în soluţionarea acestei probleme este aprecierea şi definirea corectă a obiectului infracţiunii 50.
Determinarea obiectului infracţiunii de spălare a banilor are o deosebită importanţă teoretică şi
practică. Aceasta permite elucidarea esenţei sociale a atentării, aprecierea limitelor acţiunii normei
juridico-penale, constatarea consecinţelor social periculoase, distingerea acestei infracţiuni de alte
încălcări de lege, precum şi stabilirea exactă a locului acestei norme în sistemul normelor părţii speciale a
legislaţiei penale.
În teoria dreptului penal este recunoscut faptul că obiectul infracţiunii îl formează relaţiile sociale,
ocrotite de legea penală.
Obiectul infracţiunii are un conţinut şi o structură destul de complexă. în multe articole ale părţii
speciale a Codului penal obiectul infracţiunii nu este indicat în mod direct, iar uneori sânt descrise doar
unele semne ale acestuia. In legătură cu acest fapt, N. Kuzneţova menţionează că legislatorul, ţinând cont
de regulile tehnicii legislative şi de faptul că legea penală trebuie să fie cât mai laconică, iar după volum
cât mai restrânsă, în dispoziţia normelor penale obiectul infracţiunii este descris mai des prin intermediul
caracterizării semnelor daunei social periculoase, a obiectelor materiale sau a victimelor şi a locului
comiterii infracţiunii1.
În scopul analizei mai profunde a obiectului infracţiunii, doctrina dreptului penal distinge
condiţional trei modalităţi ale acestuia: obiect general, obiect generic (de grup) şi obiect nemijlocit
(special). La rândul său, obiectul nemijlocit se divizează în obiect nemijlocit de bază şi facultativ.
În teoria dreptului penal este recunoscut faptul că obiectul infracţiunii îl formează relaţiile sociale,
ocrotite de legea penală. Cu alte cuvinte, obiect al infracţiunii sânt acele valori sociale, apărate de legea
penală, împotriva cărora este îndreptat atentatul social periculos, cărora li s-a adus sau li se poate aduce o
daună.
Lipsa obiectului infracţiunii înseamnă, că în acţiunile persoanei lipseşte componenţa infracţiunii şi,
respectiv, ea nu poate fi atrasă la răspunderea penală 51.
Luând în consideraţie faptul, că prin orice infracţiune se cauzează daune unei anumite relaţii
sociale concrete, teoria dreptului penal recunoaşte în calitate de obiect general pentru toate infracţiunile
totalitatea de relaţii sociale protejate de legea penală, care sânt stipulate în articolul 2 din Codul penal al
Republicii Moldova. Prin urmare obiectul general al tuturor infracţiunilor, inclusiv al spălării banilor, îl
constituie relaţiile sociale, a căror existenţă şi normală desfăşurare este condiţionată de protejarea ordinii
de drept în Republica Moldova.
Obiectul generic îl formează un grup de relaţii social omogene, interdependente.
Luând în consideraţie faptul, că spălarea banilor face parte din capitolul „Infracţiuni economice”,
obiectul generic al acestora, inclusiv al spălării banilor, îl constituie relaţiile sociale care asigură
desfăşurarea normală a activităţii economice, precum şi a funcţionării sistemului financiar-bancar.
Prin obiect nemijlocit se are în vedere relaţia socială concretă asupra căreia se atentează prin
infracţiune. Referitor la spălarea banilor, obiectul nemijlocit corespunde cu cel generic 52.
Cum s-a mai menţionat deja, spălarea presupune un proces de conferire a unui caracter legal
veniturilor obţinute pe căi ilegale.
Deci, spălarea banilor totdeauna presupune două fapte, adică se legalizează veniturile obţinute ca
urmare a unei fapte ilegale săvârşite anterior spălării. Apare întrebarea, ce sînt atunci veniturile ilegale şi
anume care mijloace băneşti sau valori ilegale cad sub incidenţa art. 243 CP RM.
Anume acestea, adică mijloacele băneşti şi alte valori ilegale constituie obiectul material al
spălării banilor.
Legea Republicii Moldova nr. 633-XV din 15 noiembrie 2001 cu privire la prevenirea şi
combaterea spălării banilor evidenţiază că noţiunea de valori ilegale include de fapt bunurile sau
veniturile obţinute ilicit.
Prin mijloace băneşti urmează a se înţelege atât moneda naţională, leul, ce constituie mijloc de

50
S.Brînză, „Obiectul juridic şi obiectul material al şantajului"-„Revista naţională de drept", N° 9, 2002, p. 76

51
Gr. Răpeanu, „Obiectul infracţiunii"-„Ştiinţe sociale. Ştiinţe juridice”, Bucureşti, 1965, p. 44;
52
S.Brînză, „Obiectul juridic şi obiectul material al şantajului" - „Legea şi viaţa”, Ne 4, 2003, p.46.
plată pe întreg teritoriul Republicii Moldova, cât şi orice altă valută străină.
Veniturile obţinute ilicit sunt mijloace financiare în monedă naţională sau străină, bunuri, drepturi
patrimoniale, obiecte ale proprietăţii intelectuale, obiecte ale proprietăţii de altă natură, prevăzute de
legislaţia civilă... (art. 3 Legea nr. 633-XV).
Bunuri sunt orice categorii de valori materiale sau nemateriale mobiliare sau imobiliare, precum
şi alte acte juridice sau alte documente care certifică dreptul de proprietate asupra acestora (art. 3 Legea
nr. 633-XV).
La prima vedere s-ar părea de prisos evidenţierea noţiunii de venit ilicit ca obiect material, deoarece
acestea e "ceea ce revine cuiva din prestarea unei activităţi, din investirea unei sume de bani, din
exploatarea unei proprietăţi; „beneficiu” 53, adică venitul este un bun material, deci se include în însuşi
noţiunea de bunuri. Dar, ţinând cont de faptul că se legalizează nu oricare bunuri, ci doar acelea ce
constituie un profit obţinut pe căi ilegale, noţiunea de "venit" este, deci, acceptabilă, ea, într-un oarecare
fel, ţinând să explice noţiunea de "bun". De altfel, este criticabilă şi noţiunea de bun definită în Legea nr.
633-XV. Definind bunul ca valoare, riscăm să ajungem la interpretări eronate uneori.
Noţiunea în cauză trebuie să fie concepută în sensul art. 282 CC RM (nr. 1107-XV din 6 iunie
2002), adică „toate lucrurile susceptibile aproprierii individuale sau colective şi drepturile patrimoniale.
Lucrurile sunt obiectele corporale în raport cu care pot exista drepturi şi obligaţii civile”. Dreptul
patrimonial, însă, este un drept subiectiv care are un conţinut economic, conţinut ce poate fi evaluat în
bani (drepturi reale şi de creanţă).
E cert faptul, că lucrurile reprezintă obiectul material al spălării banilor. Dar pot fi drepturile
patrimoniale obiect material? La acest capitol mulţi doctrinari îşi pun întrebarea, dacă nu e prea largă
noţiunea de drept patrimonial pentru obiectul material al spălării banilor? Astfel, V. Aliev consideră
injustă noţiunea de bun în cazul de faţă, deoarece astfel se includ şi drepturile succesorale şi drepturile
proprietăţii intelectuale care sînt drepturi patrimoniale 54. Legea nr. 633-XV, însă, expres le prevede ca
fiind obiect material. Convenţia privind spălarea banilor, depistarea, sechestrarea şi confiscarea
veniturilor provenite din activitatea infracţională, încheiată la Strasbourg la 8 noiembrie 1990 (ratificată
de Republica Moldova prin Legea 914-XV din 15 martie 2002 şi intrată în vigoare la 28 martie 2002)
defineşte în art. 1 (b) prin bun: „bunul de orice natură, fie corporal sau incorporai, mobil sau imobil,
precum şi actele juridice sau documentele care atestă un titlu sau un drept asupra bunului”. Codul Penal al
Franţei în art. 324-1 stabileşte că bunurile şi veniturile sînt obiectul material. Art. 261 CP al Germaniei,
prevede ca obiect material pe lângă lucruri şi toate valorile patrimoniale, în general, chiar şi dacă statutul
juridic şi natura acestora mai târziu va fi schimbată. Obiectul material în legislaţia penală a Germaniei
constituie nu doar mijloacele băneşti, dar şi orice alt „obiect patrimonial”. Prin termenul obiect
patrimonial se subînţeleg „lucrurile şi drepturile” 55, în special bunurile mobile şi imobile, metale preţioase
şi pietre scumpe, loturi de pământ şi drepturile reale asupra acestora, banii lichizi şi moneda scriptuală,
titluri de valoare şi dreptul de creanţă etc.
Din cele enunţate concluzionăm că obiectul material al spălării banilor îl constituie mijloacele
băneşti naţionale şi valuta străină, bunurile mobile şi imobile, drepturile patrimoniale, lucrările şi
serviciile, rezultatele activităţii intelectuale, inclusiv drepturile exclusive asupra acestora, alte obiecte ale
drepturilor civile acumulate ilegal56 .
Întrebarea este, dacă se includ totuşi în noţiunea de „bun” toate obiectele dreptului civil (lucrări,
servicii, informaţia, rezultatele activităţii intelectuale şi drepturile exclusive asupra acestora, drepturile
nepatrimoniale), în acest sens, în opinia autorului rus I. Kamânin, oricare obiect al drepturilor civile,
obţinut în urma activităţi infracţionale, trebuie privit în calitate de obiect al legalizării în cazul utilizării
lui în vederea săvârşirii unor operaţii financiare şi altor acte 57.
De exemplu: art. 259 CP RM prevede răspunderea penală pentru fapta de acces ilegal la
informaţia computerizată, în cazul dat obiect material al infracţiunii îl constituie informaţia
computerizată. Astfel, în cazul sustragerii unei informaţii de acest gen care prezintă un secret comercial
sau bancar, adică dispune de o anumită valoare comercială, pot fi aplicate şi operaţiuni în vederea
legalizării sursei de obţinere a acesteia. Şi în acest caz fapta va fi calificată în baza art. 259 şi 243 CP RM.
În ce priveşte drepturile de autor şi alte drepturi conexe, CP le-a decriminalizat, astfel încât ele nu
53
Dicţionar enciclopedic. Cartier. 2001. p. 1012.
54
В. М. Легализация (отмывание) доходов, полученных незаконным путем: уголовно-правовые и криминологические
исследования М. ИСП. 2001. р. 190.
55
Шебунов А. А. Борьба с легализацией незаконно полученных доходов по уголовному праву. ФРГ / Государство и право. 1998. №6.
р. 81.
56
Михайлов В. И. и др. Противодействие легализации „грязных" доходов. Минск. 2001. р. 28.
57
Камынин И. Законность. №. 11.2001. р. 2.
mai constituie obiectul protecţiei vreunei norme de drept penal, în schimb, orice apropriere a acestor
drepturi săvârşită în afara limitelor legate, care, uneori, poate prezenta un interes comercial, adică
material, poate fi supusă unor metode sau operaţiuni în vederea legalizării apartenenţei lor. In acest caz
răspunderea va surveni conform art. 243 CP.
Referitor la lucrări şi servicii, acestea întotdeauna se exprimă într-un rezultat material, obiect sau
lucru. Acesta din urmă, de asemenea, constituie obiectul material al spălării banilor.
De altfel, obiectele materiale enumerate pot fi obţinute pe căi ilegale atât în
Republica Moldova, cât şi în afara hotarelor ei cu condiţia că ulterior au fost legalizate (spălate) pe
teritoriul Republicii Moldova, indiferent dacă legislaţia statului străin respectiv nu incriminează
„spălarea”.
Conform raportului explicativ al Convenţiei cu privire la spălarea, depistarea, reţinerea şi
confiscarea produselor crimei, se încearcă a răspunde la întrebarea dacă expresia "avantaj economic"
implică necesitatea ca cheltuielile necesare pentru realizarea profitului (de exemplu: preţul de cumpărare
al stupefiantelor) să fie deduse din profitul brut. Comitetul de experţi a menţionat, că legislaţiile naţionale
sunt foarte diferite în această privinţă; există diferenţe chiar în interiorul aceluiaşi sistem de drept
conform categoriilor de infracţiuni. Experţii însă au estimat că diferenţele între Părţi, în ceea ce priveşte
legislaţiile naţionale sau practicile juridice în această privinţă, nu ar trebui să fie invocate ca un obstacol
în pedepsirea actelor.
O altă problemă foarte discutată în privinţa obiectului material al „spălării banilor” constă în
faptul dacă acesta trebuie să fie doar sursa infracţiunilor (ale faptelor penale) sau a oricăror încălcări
ilegale: contravenţii administrative, delicte civile, infracţiuni, încălcări de ordin fiscal sau bancar.
Norma art. 243 CP prevede "mijloace băneşti sau alte valori dobândite cu bună ştiinţă pe cale
ilegală". Adică, dacă o să facem o interpretare gramaticală, atunci urmează a se înţelege toate bunurile
obţinute ca urmare a oricăror încălcări legale şi nu doar cele de ordin penal. Etimologic vorbind, noţiunea
de „ilegal” semnifică nu doar „ceea ce nu e conform legii”, ci şi "ceea ce contravine, nu e în concordanţă
cu legea, normele, regulile"58. Acest sens este cel mai amplu, dacă-1 atribuim obiectului material al
spălării banilor.
Din start, însă, trebuie de menţionat că caracterul ilegal se referă doar la prima faptă, cea
prealabilă spălării propriu-zise şi acestora, deoarece cea de-a doua faptă trebuie să conţină operaţiuni pe
deplin legale, în caz contrar spălarea nu şi-ar mai atinge scopul 59.
După cum menţionează autorul rus V. Mihailov, analiza practicii existente în
Federaţia Rusă demonstrează că în calitate de încălcări de bază prin care se obţine venitul ce urmează a fi
legalizat, apar abuzurile în cazul privatizării şi a deţinerii acţiunilor, sustrageri, abuz de serviciu, luări de
mită, contrabanda, eschivarea de la plata impozitelor şi a taxelor vamale, circuitul ilicit al bunurilor
interzise, a mărfurilor, a producţiei, activitatea bancară şi de antreprenoriat ilegal, operaţiunile ilicite cu
hârtii de valoare, folosinţa ilegală a resurselor naturale, activitatea de asigurare ilicită etc 1. Datele
statistice mărturisesc că mai mult de 2/3 din cazuri (aproximativ 70%) din toate dosarele penale intentate
în baza articolului ce prevede spălarea de bani, venitul a fost obţinut ca urmare a încălcărilor
administrative şi a delictelor civile60.
Un exemplu elocvent este oferit în monografia sub redacţia autorului V. Mihailov. Directorul
general al unei societăţi pe acţiuni, ce se ocupă de dobândirea cărbunelui, J., a creat un şir de întreprinderi
intermediare. Una din ele era condusă de soţia sa. Cărbunele, obţinut de mineri, se vindea în detrimentul
minerilor, dar cu o bună dobândă pentru intermediari. Aceasta i-a permis lui J., fără a încălca CP, să-şi
extindă suprafaţa de teren în oraş, să-şi construiască casă în Soci, înscriind-o pe numele tatălui său, iar
vila cu o valoare de 500 mii $ pe numele unei rude, care primea pentru aceasta 50 $ pe lună; să-şi
cumpere vilă în Spania61.
În acest context veniturile lui J. au fost obţinute ca urmare a încălcării normelor administrative şi
civile şi nu a celor penale62.
Dar sensul larg al noţiunii de "venituri ilegale" este criticat de mai mulţi doctrinari.
Pentru elucidarea problemei date, trebuie de pornit de la interpretările convenţiilor internaţionale.
Prima Convenţie care a prevăzut noţiunea de spălare a unor venituri ilegale este Convenţia ONU
58
Idem.
59
Mic dicţionar enciclopedic. Bucureşti. 1972.
60
Михайлов В. Ор. сit р. 29;
61
Короткое Ю. В. Уголовно-правовые и криминологические аспекты борьбы с легализацией незаконных доходов. - Автореферат
диссертации. М. 1998. р. 18-21.
62
Михайлов В. Ор. сit. р. 30;
privind lupta contra circuitului ilegal al mijloacelor narcotice şi a substanţelor psihotrope din 19
decembrie 1988 de la Viena (art.l p) al Convenţiei stabileşte că „venituri - constituie orice proprietate,
primită sau obţinută direct sau indirect în rezultatul săvârşirii încălcărilor prevăzute de art. 3, alin. 1
(adică veniturile obţinute în urma circuitului ilegal al mijloacelor narcotice şi psihotrope). Art. 3
menţionează, că fiecare parte va lua măsuri în vederea recunoaşterii drept infracţiuni penale, în
conformitate cu legea lor, faptele pe care le prevede în subpunctele acestui articol. Adică faptele în cauză
pot să nu fie infracţiuni, dar rămâne deja la latitudinea statelor de a le încrimina sau nu în Codurile lor
penale. Şi aceasta e pe deplin justificat, căci în Olanda, de exemplu, producerea şi comercializarea
mijloacelor narcotice constituie temei al răspunderii administrative şi nu penale 1.
La momentul semnării Convenţiei de la Viena, statele considerau că doar veniturile obţinute ca
urmare a narcobusinessului pot fi supuse spălării. Astăzi, pe lângă aceste venituri se adaugă şi cele
obţinute ca urmare a traficului de arme, a persoanelor, a sustragerilor.
Iată de ce s-a impus necesitatea adoptării Convenţiei privind spălarea banilor, depistarea,
sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracţională, care a lărgit categoria
obiectului material a spălării banilor, în sensul prezentei Convenţii, expresia venituri provenite din
activitatea infracţională desemnează „orice avantaj economic provenit din infracţiuni penale”. Adică,
iniţial, Convenţia stabileşte că fapta sau infracţiunea principală la spălarea banilor desemnează orice
infracţiune penală, în urma căreia veniturile provenite din activitatea infracţională sînt generate (art. 1 p.
e), în schimb art. 6 alin.l stipulează ca „fiecare Parte adoptă măsuri legislative şi altele, considerate
necesare pentru a conferi caracterul de infracţiune penală conform dreptului internaţional", în continuare
se enumera faptele care ar trebui incriminate penal. Adică Comisia recomandă ca cea de-a doua faptă la
spălarea banilor să fie ridicată la rang de infracţiune penală, în schimb, aceeaşi Convenţie care stabilea că
prima faptă este infracţiune, în art. 6 alin. 2 (a) stabileşte: „faptul că, infracţiunea principală ţine sau nu de
competenţa jurisdicţiei penale a Părţii, nu se ia în consideraţie”. In acelaşi timp, Convenţia recunoaşte
infracţiunea de spălare a banilor şi în cazul provenienţei bunurilor din alte fapte decât infracţiunea, iar
caracterul penal al faptei este o facultate pentru părţile semnatare, şi nu o obligaţie. Statele pot să
stabilească răspunderea penală în cazul spălării banilor doar dacă fapta iniţială este
infracţiune penală, dar pot şi să nu o facă, în virtutea faptului că ele sunt suverane.
Raportul explicativ al Convenţiei privind spălarea banilor, depistarea, sechestrarea şi confiscarea
veniturilor provenite din activitatea infracţională, totuşi, nu clarifică problema în cauză, în textul său se
subliniază că „comitetul a ales de bunăvoie să vorbească despre „infracţiuni penale" pentru a fi clar că
câmpul de aplicare al Convenţiei este limitat la activităţi delincvente. Deci, nu este necesar să se
definească termenul „infracţiune". Dimpotrivă, apare o altă întrebare: ce înseamnă „activităţi
delincvente"? Prin „delincventă" se subînţelege fenomenul social care constă în săvârşirea de delicte.
Noţiunea de delict însă nu este o categorie a dreptului penal al Republicii Moldova.
Acelaşi lucru este prevăzut şi de Directiva Uniunii Europene (UE) 91/308 privind prevenirea
utilizării sistemei financiare în scopul spălării banilor, adoptată la 10 iunie 1991. Directiva constituie un
act obligatoriu pentru statele membre ale Uniunii Europene. Alin. 2 art. 1 al acesteia stabileşte că
activitatea infractorică constituie faptele enumerate în art. 3 (a) pct. 1 al Convenţiei de la Viena şi orice
alte fapte, recunoscute infracţiuni pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene 63.
Este de menţionat şi Convenţia penală privind corupţia (Strasbourg, 27 august, 1999) care, în art.
13 stipulează că „fiecare Parte adoptă măsuri legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a
stabili drept infracţiune penală în conformitate cu dreptul său intern, actele menţionate în Convenţia CE
cu privire la spălarea, depistarea, sechestrarea şi confiscarea produselor crimei...”. Convenţia în cauză
subînţelege prin spălare, deghizarea originii ilicite a produselor rezultând din comiterea unei infracţiuni
principale, în principiu, orice infracţiune (de exemplu: frauda, terorismul, traficul de bunuri furate, cu
arme, corupţia, etc.) poate genera produse care vor trebui să fie spălate printr-o reciclare ulterioară în
afaceri legale1. Considerăm că interpretarea Convenţiei trebuie să fie extinctivă, în sensul că oricare venit
obţinut ilegal, deci, ca urmare şi a altor acte decât infracţiunea, sînt obiectul material al spălării, cu atât
mai mult că Convenţia face o recomandare statelor de a incrimina penal faptele ce aduc profit 64.
În plan regional, Legea-model privind prevenirea legalizării (spălarea) veniturilor
obţinute pe cale ilegală, adoptată de Asambleea Interdepartamentală a CSI deja utilizează sensul larg ai
obiectului material al spălării banilor, adică venitul obţinut cu bună-ştiinţă pe cale ilegală este obţinut în
urma „actelor ce contravin exigenţelor legislaţiei statului (art. 2 p. 2) 65.
63
Панов В. П. Международное уголовное право. М. 1997. р. 100-102;
64
Raportul explicativ al Convenţiei penale privind corupţia, art. 13;
65
В. М. БОЛОТСКИЙ Б. С. Разработка российского законодательства о противодействии легализации ученных незаконным путем:
 Printre cele 40 de recomandări ale Forţelor de însărcinare a Acţiunilor Financiare prin spălarea banilor,
se menţionează că „Fiecare ţară va trebui să determine care crime serioase vor fi desemnate drept
infracţiuni bazate pe spălarea banilor (art. 14), adică din nou se lasă la discreţia statelor stabilirea sursei
venitului ilegal66.
Făcând o concluzie asupra prevederilor actelor internaţionale menţionate trebuie de subliniat că
răspunderea penală survine nu pentru existenţa unor venituri obţinute ilegal, ci pentru legalizarea unor
astfel de venituri, adică pentru interdicţia de a le introduce în circuitul civil 1. Deci, nu trebuie de
confundat, răspunderea penală pentru spălarea banilor este reglementată doar de normele penale şi nu de
normele administrative, civile, deşi sursele legalizării veniturilor pot fi atât infracţiunile, cât şi delictele
civile, contravenţiile administrative sau fiscale etc. Convenţia contra criminalităţii organizate
transnaţionale referitor la spălarea banilor fondează ca încălcare primară „orice infracţiune sau oricare altă
încălcare”ce a adus venituri, spălarea cărora creează componenţa de infracţiune. Şi legislaţiile naţionale
ale statelor în mod diferit tratează problema sursei obiectului material al legalizării banilor. De exemplu:
legislaţia penală a unor state stabileşte ca fiind infracţiune, spălarea veniturilor obţinute din oricare
activitate ilegală (Rusia, Kazahstan, SUA), sau doar din infracţiune (Belarusi, Polonia, Franţa); sau din
infracţiuni doar a faptelor exhaustiv prevăzute de lege (Germania) . De fapt, cea din urmă variantă,
reglementată în Germania, după cum se evidenţiază şi în doctrină, constituie o reducere esenţială a
principiilor Uniunii Europene, iar pe de altă parte ar contribui la crearea golurilor în legislaţie, care vor fi
utilizate de lumea interlopă3. Acest fapt este recunoscut şi de Declaraţia de la Paris contra spălării
banilor (Declaraţia finală a Confederaţiei Parlamentelor Uniunii Europene contra spălării banilor din 8
februarie 2002), care iniţiază necesitatea mobilizării parlamentelor europene din considerentul că spălarea
banilor poate utiliza lacunele sau carenţele tuturor sistemelor financiare, bancare sau comerciale.
Cu toate acestea, opinia precum că sursa spălării banilor poate proveni din orice activitate ilegală
a fost expusa criticilor, potrivit cărora veniturile ilegale trebuie să provină doar din fapte penale, adică
infracţiuni. De exemplu: profesorul rus V. Comissarov subliniază ca legile penale ale Belorusiei, Letoniei
ca şi ale Germaniei restrâng sfera veniturilor obţinute doar din infracţiuni, ceea ce este just 1.
Alţi doctrinari ruşi ca: A. Naumov, Iu. Demidov, A. Jalinski susţin că venitul trebuie să fie obţinut
doar ca urmare a infracţiunii. Principiul roman „non bis in idem" trebuie să stea la baza tuturor fazelor
procesului penal. Adică, dacă s-ar urmări conceptul larg al sursei venitului ilegal al spălării banilor,
atunci, în concepţia autorilor, aceeaşi persoană ar fi trasă la o dublă răspundere: penală, pe de o parte, şi
pe de alta civilă sau administrativă etc, pentru aceeaşi faptă. Referindu-se la aceeaşi situaţie, autorul S.
Maximov consideră că în cazul acceptării oricărei activităţi ilegale, alta decât infracţiunea, ar trebui
expusă infracţiunea ce prevede răspunderea pentru „dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care
se ştie că au fost obţinute pe cale ilegală". Nu putem fi de acord cu această din urmă opinie, din
considerentul că deosebirea infracţiunii de spălare de bani, se face nu după sursa venitului dobândit, ci
după scop. Dacă la spălarea banilor, aceasta este de a ascunde natura adevărată a venitului, subiectul
intenţionând din start să exercite modalităţile ilegale de spălare, atunci la dobândirea şi comercializarea
venitului ilegal, subiectul nu urmăreşte deghizarea naturii venitului ilegal, deoarece scopul său este de a
obţine un câştig material independent de faptul dacă este sau nu legalizată sursa venitului 67.
A. Jalinski subliniază necesitatea subînţelegerii prin „venit ilegal” anume acela abţinut ca urmare
a infracţiunilor, deoarece în caz contrar, în baza al. 2, art. 14 CP FR sau al. 2, art. 14 CP RM) incriminarea
faptei de spălare va fi ilegală în virtutea lipsei gradului de pericol social 68.
În fine, analizând opiniile doctrinale anterioare, ţinem să concluzionăm că „venitul ilegal” trebuie
de interpretat în sens larg, adică atât cel obţinut din infracţiuni, cât şi din delicte civile, contravenţii
administrative, încălcări fiscale etc. Aceasta din următoarele considerente:
1. componenţa infracţiunii „spălarea banilor" este una formală şi, deci, este dificil a determina
gradul pericolului său social, de aceea, nu considerăm justificată în acest caz trimiterea la art. 14 al. 2 CP
RM;
2. principiul neatragerii la răspundere de două ori pentru aceeaşi faptă nu poate fi imputat, din
considerentul că el se referă doar la dreptul penal. Astfel, în cazul comiterii unei infracţiuni nu se exclude
posibilitatea atragerii şi la răspunderea prevăzută de normele dreptului muncii (concedierea
angajatului) sau civilă, în acelaşi proces penal persoana poate fi subiect şi ai acţiunii civile înaintate etc.

некоторые дискуссионные вопросы. / Государство и право. 1999. № 6. р. 47;

66
Михайлов В. И., Трошкин Е. 3., Баньковский А. Л., oр. cit р., 13.
67
Шебунов А. А. Экономика и жизнь. 1997. № 51. р. 81.
68
Проблемы борьбы с отмыванием денежных средств или иного имущества приобретенных незаконным осударство и право. 2001.
№ 2. р. 8.
Acesta este un fapt normal, deoarece astfel se evidenţiază coeziunea dintre ramurile şi normele
sistemului de drept, asigurându-se astfel echitatea socială;
3. actele internaţionale, enumerate mai sus, lasă la latitudinea părţilor semnatare de a
decide incriminarea penală a faptelor de obţinere a veniturilor ilegale enumerate în însuşi textul
convenţiilor respective. Dar aceasta este doar o recomandare şi neincriminarea nu semnifică lipsa
răspunderii pentru faptă. Uneori, obţinerea unor venituri ca urmare a unor operaţiuni financiare sau
contracte civile neprevăzute de legea penală, pot fi fabuloase în raport cu veniturile obţinute în
urma unei activităţi infracţionale, în acest caz, nu ar trebui pedepsite faptele în cauză. Nu considerăm
că aceste fapte ar fi lipsite de pericol social în comparaţie cu o infracţiune.
Obiectul material al spălării banilor este format din:
1) documentele sau actele juridice care atestă sursa şi provenienţa mijloacelor băneşti, a
bunurilor sau a veniturilor obţinute ilicit în urma săvîrşirii infracţiunilor;
2) documentele sau actele juridice care conţin informaţia privind natura, originea, mişcarea,
plasarea sau apartenenţa mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor, despre care făptuitorul ştie că
provin din activitate infracţională;
3) bunurile despre care se ştie că provin din săvîrşirea unei infracţiuni.
Prin „document sau act juridic” se înţelege orice convenţie, contract, certificat, scrisoare de
afacere ori scrisoare personală, alt material expus în scris cu litere, cifre, semne grafice, precum şi primit
prin fax, poştă electronică ori prin alt mijloc de comunicare sau în alt mod ce permite citirea informaţiei.
în conformitate cu Convenţia privind spălarea banilor, depistarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor
provenite din activitatea infracţională43, prin "bun" se are în vedere un bun de orice natură, fie corporal
sau incorporai, mobil sau imobil, precum si actele juridice sau documentele care atestă un titlu sau un
drept asupra bunului.
În cazul unui bun incorporal (de exemplu, al unui titlu de valoare nematerializat), este oportun să
se vorbească nu despre un obiect material, ci despre un obiect imaterial 69.
Latura obiectivă a infracţiunii de la art. 243 din CP al RM include fapta prejudiciabilă care se
exprimă în acţiune. Această acţiune se poate înfăţişa sub oricare din următoarele modalităţi alternative:
a) atribuirea unui aspect legal sursei şi provenienţei mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a
veniturilor obţinute ilicit în urma săvîrşirii infracţiunilor.
în cazul dat, făptuitorul introduce informaţii false în documentele sau actele juridice care atestă sursa şi
provenienţa foloaselor obţinute ilicit în urma săvîrşirii infracţiunilor. Astfel, făptuitorul capătă
posibilitatea de a oferi, în forma necesară, dovada legalizării acestor foloase. Ca exemplu relevant pentru
această modalitate, poate fi prezentată situaţia cînd făptuitorul schimbă numărul de înmatriculare al
autovehiculelor noi furate cu numărul de înmatriculare al unor autovehicule accidentate sau uzate
cumpărate legal;
b) tăinuirea, deghizarea sau denaturarea informaţiei privind natura, originea, mişcarea, plasarea
sau apartenenţa mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor despre care făptuitorul ştie că provin din
activitate infracţională.
De exemplu, dreptul asupra unui imobil, obţinut prin şantaj, este prezentat, prin deghizare, ca
restituire de împrumut sau ca plată pentru consultaţii, consiliere etc.
În fond, modalitatea de faţă a acţiunii de spălare a banilor se deosebeşte de modalitatea
precedentă numai prin faptul că se influenţează direct asupra documentelor sau actelor juridice care
vizează entităţi incorporale (mijloace băneşti fără numerar, bunuri incorporale sau venituri neavînd o
existenţă corporală, obţinute ilicit în urma săvîrşirii infracţiunilor), şi nu entităţi cor porale, ca în cazul
modalităţii precedente;
c) dobîndirea, posesia sau utilizarea de bunuri, despre care se ştie că provin din săvîrşirea unei
infracţiuni.
în ipoteza dată, făptuitorul obţine (procură) sau primeşte şi păstrează, sau întrebuinţează temporar bunul
provenind de la făptuitorul infracţiunii anterioare (a coruperii pasive, a traficului de fiinţe umane, a
terorismului etc.) sau de la intermediar, ştiind că bunul respectiv provine din activitate infracţională;
d) participarea la orice asociere, înţelegere, complicitatea prin ajutor sau sfaturi în vederea
realizării modalităţilor nominalizate anterior ale acţiunii de spălare a banilor.
Asocierea presupune constituirea, prin consensul mai multor persoane, a unei pluralităţi
constituite de făptuitori, organizate în scopul de a fiinţa în timp şi de a pregăti, a organiza şi a aduce la
îndeplinire săvîrşirea unei sau mai multor infracţiuni de spălare a banilor.

69
MoldlnfoLex
 În cazul participării la orice asociere, legiuitorul nu face distincţie între formele de participaţie ale
membrilor asociaţiei, respectiv între autori, organizatori, instigatori, complici, lăsînd ca pedepsele pentru
aceştia să fie stabilite de instanţa de judecată, în cadrul procesului de individualizare a pedepsei.
Înţelegerea presupune nu numai ideea de constituire a asociaţiei, dar şi anumite activităţi de
obiectivizare a ideii (recrutare; lămurire; procurarea celor necesare organizării; consfătuiri etc.). De
asemenea, înţelegerea presupune si aderarea la asociaţia deja constituită.
Complicitatea prin ajutor sau sfaturi presupune activitatea celui care sprijină, sub orice formă, o
astfel de asociaţie, fără a face parte din ea (furnizarea de inlormaţii, schiţe, planuri, indicaţii; acordarea de
ajutor bănesc etc.).
în cazul participării la orice asociere, înţelegere sau la complicitatea prin ajutor sau staturi, în vederea
comiterii celorlalte modalităţi ale spălării banilor, nu este necesară trimiterea la art. 42, 44, 45 din CP al
RM.
Infracţiunea prevăzută la art. 243 din CP al RM este o infracţiune formală, în cazul primelor două
modalităţi ale acţiunii de spălare a banilor, infracţiunea se consideră consumată din momentul începerii
executării laturii obiective, în cazul ultimelor două modalităţi ale acţiunii de spălare a banilor, infracţiunea
se consideră consumată din momentul executării integrale a acestor modalităţi, indiferent de prejudiciul
survenit.
Latura obiectivă a infracţiunii constituie un proces de atentare social periculoasă, ilegală asupra
intereselor ocrotite de lege, examinat din punctul de vedere al laturii sale exterioare, din punctul de vedere
al dezvoltării consecutive a acelor evenimente, care încep cu acţiunea sau inacţiunea infracţională a
subiectului şi se termină cu survenirea rezultatului infracţional 70 .
Este unanim recunoscut, că latura obiectivă a infracţiunii constă din trei elemente (etape):
acţiunea sau inacţiunea (examinate nu izolat, ci în anumite condiţii concrete de loc, timp şi metodă de
săvârşire a lor); consecinţele infracţionale (urmările social periculoase) sau posibilitatea reală de survenire
a acestora şi legătură cauzală între acţiune sau inacţiune şi consecinţe.
Există norme juridico-penale ce conţin numai seninele acţiunii sau inacţiunii. Acestea sânt aşa-
numitele componenţe „formale”. Din această categorie de infracţiuni face parte şi infracţiunea de spălare
a banilor71.
Noţiunea de „spălare a banilor” este definită în art. 3 al Legii nr. 633 - XV „Cu privire la
prevenirea şi combaterea spălării banilor" (MO nr. 139-140 din 15. 11. 2001) prin acţiuni premeditare,
orientate fie spre atribuirea unui aspect legal sursei şi provenienţei mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a
veniturilor obţinute ilicit în urma săvârşirii infracţiunilor, fie spre tăinuirea, deghizarea (camuflarea) sau
denaturarea informaţiei privind natura, originea, mişcarea, plasarea sau apartenenţa acestor mijloace
băneşti, bunuri sau venituri, despre care persoana ştie că constituie venituri provenite din activitate
infracţională, fie spre dobândirea, posesia sau utilizarea de bunuri despre care se ştie că provin din
săvârşirea unei infracţiuni, fie spre participarea la orice asociere, înţelegere, complicitate prin ajutor
sau sfaturi în vederea comiterii infracţiunilor în cauză.
Din contextul noţiunii de spălare a banilor şi al sensului dispoziţiei art. 243 CP. aceştia trebuie să
provină din rezultatul unei activităţi infracţionale.
Domeniul activităţii infracţionale în urma căreia au provenit banii ori bunurile nu au însemnătate
la formarea laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor. Printre acestea sunt infracţiunile de
sustragere a avutului proprietarului, e falsificare a monedelor şi a altor valori, încălcarea regulilor de
creditare, de bancrută frauduloasă, de trafic cu stupifeante ori cu fiinţe umane, contrabanda, infracţiuni
din domeniul corupţiei active şi pasive ş. a. De regulă, în asemenea cazuri, va avea loc concursul uneia
sau mai multor infracţiuni din cele menţionate cu infracţiunea de spălare a banilor.
Acţiunile de spălare a banilor se săvârşesc prin intermediul diferitelor organizaţii şi persoanelor
juridice sau fizice: băncile, sucursalele băncilor străine, alte instituţii financiare şi filiale ale acestora;
burse de valori, alte burse, fonduri de investiţii, companii de asigurare, fiduciare, oficii comerciale de
dealeri şi brokeri, alte instituţii care execută operaţiuni de primire, transmitere, înstrăinare, transport,
transfer, schimb sau păstrare a mijloacelor financiare sau a bunurilor; instituţii care legitimează ori
înregistrează dreptul de proprietate; organe ce acordă asistenţă juridică, notarială, contabilă, financiar-
bancară şi orice alte persoane fizice şi juridice care încheie tranzacţii în afara sistemului financiar-bancar;
cazinouri, localuri de odihnă înzestrate cu aparate pentru jocuri de noroc, instituţii care organizează şi
desfăşoară loterii sau jocuri de noroc.
Prin „venituri obţinute ilicit" se au în vedere mijloacele financiare în monedă naţională sau
70
Трайнин А.Н., «Общее учение о составе преступления» - М., 1957, р.79;
71
Кудрявцев В.Н., «Объективная сторона преступления» - М., 1960, р.9.
străină, bunuri, drepturi patrimoniale, obiecte ale proprietăţii intelectuale, obiecte ale proprietăţii de altă
natură, prevăzute de legislaţia civilă, obţinute în urma activităţii infracţionale.
Prin „atribuirea unui aspect legal sursei şi provenienţei mijloacelor băneşti” se înţeleg tranzacţiile
şi alte acţiuni ale persoanelor juridice sau fizice cu mijloacele financiare sau bunuri, indiferent de forma
de proprietate a persoanei şi de metoda de efectuare a operaţiunilor, având drept scop transmiterea
dreptului de proprietate.
inclusiv: importul, exportul din RM; efectuarea de transferuri băneşti prin intermediul mandatelor poştale
internaţionale; primirea şi acordarea de credite financiare; transferul diferitelor dobânzi, dividende şi al
altor venituri obţinute în urma efectuării depunerilor, investiţiilor, acordării creditelor şi efectuării altor
operaţiuni legate de circulaţia capitalului, a sumelor destinate achitării salariilor, pensiilor; depuneri în
capitalul social al organizaţiei în scopul obţinerii veniturilor şi a dreptului de participare la administrarea
organizaţiei; achiziţionarea valorilor mobiliare; transferuri în scopul obţinerii dreptului de proprietate
asupra bunurilor mobiliare şi imobiliare.
Acţiunile de „tăinuire, deghizare, denaturare” desemnează un ansamblu de fapte concrete prin
care subiectul infracţiunii de spălare a banilor conferă ori încearcă să confere unui bun, rezultat din
săvârşirea activităţii infracţionale, apartenenţa de legalitate, respectiv, faptul că bunul sau valoarea
respectivă a fost dobândită în urma unor afaceri şi operaţiuni legale.
Aceste operaţiuni se pot materializa prin întocmirea în urma obţinerii de către subiect a
documentelor false privind provenienţa, apartenenţa, dispoziţia şi mişcarea proprietăţii, bunului
(întocmirea de facturi false, documente de transport fictive, firme-paravan, contracte fictive etc).
Acţiunea de dobândire înseamnă deţinerea de către persoană, cu orice titlu, a bunului despre care
se ştie că provine din activitate infracţională.
Posesia sau utilizarea desemnează fapta unei persoane de a se bucura de un bun, de a-1 folosi, de a
întrebuinţa un timp limitat sau nelimitat acest bun despre care se ştie că provine din săvârşirea unei
infracţiuni.
Latura subiectivă a spălării banilor se caracterizează prin intenţie directă. Intenţia directă
presupune inclusiv cunoaşterea de către făptuitor că foloasele ilicite provin din săvîrşirea unei infracţiuni.
Motivele infracţiunii se exprimă, de cele mai dese ori, în interesul material.
De asemenea, infracţiunea în cauză are un scop special, în cele ce urmea ză, în aceeaşi
consecutivitate în care, la analiza laturii obiective, au fost prezentate modalităţile acţiunii de spălare a
banilor, vor fi înfăţişate formele sub care apare scopul special la fiecare din aceste modalităţi.
a) scopul atribuirii unui aspect legal sursei şi provenienţei mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a
veniturilor obţinute ilicit în urma săvîrşirii infracţiunilor;
b) scopul tăinuirii, deghizării sau denaturării informaţiei privind natura, originea, mişcarea,
plasarea sau apartenenţa acestor mijloace băneşti, bunuri sau venituri;
c) scopul introducerii în circuitul legal a bunurilor care provin din săvîrşirea unei infracţiuni;
d) scopul realizării modalităţilor de la lit. „a,c”, sub care se prezintă fapta prejudiciabilă.
Conform legii penale, răspunderii penale şi pedepsei penale îi este supusă numai persoana,
vinovată de săvârşirea infracţiunii, adică persoana care intenţionat sau din imprudenţă a săvârşit o faptă
social periculoasă.
Stabilirea corectă a caracterului laturii subiective a componenţei de infracţiune este o condiţie
necesară pentru consolidarea legalităţii, calificarea corespunzătoare şi realizarea corectă a sarcinilor
justiţiei72.
Legislaţia penală în vigoare nu dă definiţia noţiunii de „latura subiectivă a infracţiunii". In teoria
dreptului penal latura subiectivă a infracţiunii se defineşte ca latura internă al faptei social periculoase,
adică atitudinea psihică a persoanei faţă de fapta social periculoasă săvârşită şi consecinţele acesteia.
Conţinutul laturii subiective este format din forma vinovăţiei, motivul şi scopul infracţiunii.
Legiuitorul, stabilind noţiunea „spălării banilor”, nu indică direct asupra formei vinovăţiei
subiectului. Dar, în alin. 1 al art. 243 CP al RM se spune că, „săvârşirea acţiunilor orientate fie spre
atribuirea unui aspect legal sursei şi provenienţei mijloacelor băneşti, a bunurilor sau veniturilor obţinute
ilicit în urma săvârşirii infracţiunilor, fie spre tăinuirea, deghizarea sau denaturarea informaţiei privind
natura, originea, mişcarea, plasarea sau apartenenţa acestor mijloace băneşti, bunuri sau venituri, despre
care persoana ştie că provin din activitate infracţională; dobândirea, posesia sau utilizarea de bunuri,
cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni, participarea la orice asociere, înţelegere,
complicitatea prin ajutor sau sfaturi în vederea comiterii infracţiunilor în cauză acţiunilor”, de aceea latura
72
П.С, КОТОВ Д.П., «Субъективная сторона преступления и его установление» - Воронеж, 1979, р.З
subiectivă a infracţiunii de spălare a banilor constă în vinovăţie sub forma intenţiei directe, întrucât
subiectul înfăptuieşte infracţiuni concrete, cunoscând că bunurile (banii) sunt un rezultat al săvârşirii de
infracţiuni.
Conform art. 17: „Infracţiunea este săvârşită cu intenţie dacă persoana care a săvârşit-o îşi dădea
seama de caracterul prejudicial al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, le-a
dorit, sau admitea, în mod conştient survenirea acestor urmări.
Infracţiunea prevăzută de art. 243 CP se consideră consumată din momentul săvârşirii acţiunilor
orientate: fie spre atribuirea unui aspect legal sursei şi provenienţei mijloacelor băneşti, a bunurilor sau
veniturilor obţinute ilicit în urma săvârşirii infracţiunilor, fie spre tăinuirea, deghizarea sau denaturarea
informaţiei privind natura, originea, mişcarea, plasarea sau apartenenţa acestor mijloace băneşti, bunuri
sau venituri.
Precum şi: dobândirea, posesia sau utilizarea de bunuri, cunoscând că acestea provin din
săvârşirea unei infracţiuni; participarea la orice asociere, înţelegere, complicitatea prin ajutor sau
sfaturi în vederea comiterii infracţiunilor în cauză, indiferent de atingerea de către infractor a scopului
urmărit. Din această cauză componenţa analizată se atribuie la aşa-numitele componenţe formale.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 243 CP este caracteristică o singură formă şi n singur tip de
vinovăţie - intenţia directă. Făptuitorul îşi dă seama de pericolul social 1 acţiunilor îndreptate contra
valorilor fizice (mijloace băneşti, bunuri) şi doreşte săvârşească acţiunile nominalizate.
Trebuie de menţionat, că legislaţia penală prevede două varietăţi ale consecinţelor social
periculoase: prejudiciul cauzat de facto şi posibilitatea reală de survenire a cestuia. Posibilitatea reală de
survenire a prejudiciului este caracteristică pentru toate infracţiunile „formale”. Posibilitatea survenirii
prejudiciului este schimbarea condiţiilor eterne, a împrejurărilor concrete în care s-a săvârşit infracţiunea,
prevăzută de norma penală. Ea constituie o anumită etapă cuprinsă între săvârşirea faptei şi prejudiciul
real.
Şi dacă în cazurile date organele de drept nu sânt obligate să dovedească prezenţa consecinţelor
prejudiciabile la calificarea infracţiunilor date, deoarece acestea sunt deja predate de legislator în norma
juridico-penală, atunci stabilirea faptului, că subiectul revede, în fiecare caz concret, consecinţele
negative (prejudiciul material sau posibilitatea reală de survenire a lui) şi doreşte survenirea acestora -
este obligatorie.
Calificarea faptei fără stabilirea vinovăţiei va fi o imputare obiectivă.
Recunoscând persoana ca fiind vinovată de săvârşirea oricărei infracţiuni, judecata, în toate
cazurile, trebuie să reiasă din necesitatea stabilirii atitudinii psihice a subiectului î rând cu stabilirea
acţiunii sau inacţiunii şi consecinţelor acesteia.
Aşadar, săvârşind o acţiune prevăzută de alin.l al art. 243 CP, subiectul conştientizează pericolul
social al acestor acţiuni, prevede consecinţele social periculoase ale acestora - o daună patrimonială - şi
doreşte survenirea acestor urmări în rezultatul săvârşirii acţiunilor ilegale.
Aşadar, conform art. 17 CP al RM, intenţia la infracţiunea de spălare a banilor conţine indicaţia referitor
la două componente necesare ale intenţiei directe: conştiinţa, constă în conştientizarea caracterului
periculos al acţiunii şi previziunea consecinţelor social periculoase ale acesteia; dorinţa survenirii
acestor urmări social periculoase.
Primul element al intenţiei directe, care include conştientizarea caracterului periculos şi
previziunea urmărilor periculoase, se referă la domeniul intelectiv al psihicului vinovatului.
Conştientizarea caracterului prejudiciabil al faptei înseamnă că făptuitorul acţionează în baza
cunoaşterii caracterului valorilor patrimoniale (mijloacelor băneşti sau a bunurilor) care sunt provenite
din activitatea infracţională, îşi dă seama despre conţinutul acţiunilor sale (care constau, de exemplu, în
denaturarea informaţiei privind natura, originea, mişcarea, plasarea sau apartenenţa acestora. La fel
cunoaşte circumstanţele concrete (mijloacele, împrejurările) în care se va desfăşura infracţiunea. Deci el
conştientizează pericolul social al faptei. Nu se cere ca în dosarul penal să fie acumulate dovezi privind
conştientizarea faptei, deoarece e ştiut că fiecare persoană responsabilă, având o oarecare experienţă de
viaţă, poate să înţeleagă caracterul comportării sale.
Previziunea consecinţelor criminale înseamnă că făptuitorul are închipuire despre dauna care va fi
cauzată de fapta sa valorilor ocrotite de legea penală. La intenţia directă previziunea include în sine:
1) închipuirea despre schimbările reale care vor fi cauzate obiectului de atentare (aici
trebuie de înţeles numai prejudiciul material real în mărimea costului valorilor patrimoniale;
2) înţelegerea însemnătăţii lor sociale, adică a faptului că aceste schimbări sânt dăunătoare pentru
societate.
Factorul intelectiv al intenţiei presupune, de regulă, survenirea neapărată a urmărilor dăunătoare.
Persoana, dorind să cauzeze o daună, este încrezută că ea va fi adusă realmente.
Dorinţa survenirii unor anumite urmări prejudiciabile ale acţiunilor, referindu-se la sfera
emoţional-volitivă a psihicului celui vinovat, indică direcţia voinţei şi constituie factorul volitiv al
intenţiei directe.
Subiectul infracţiunii este:
1) persoana fizică responsabilă, care la momentul comiterii infracţiunii a atins vîrsta de 16 ani;
2) persoana juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător.
Varianta agravată a spălării banilor, prevăzută la alin. (2) al art. 243 din CP al RM, presupune
săvîrşirea acestei infracţiuni:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane;
c) cu folosirea situaţiei de serviciu.
Varianta agravată a spălării banilor, prevăzută la alin. (3) al art. 243 din CP al RM, presupune
săvîrşirea acestei fapte penale în următoarele circumstanţe:
a) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) în proporţii mari.
Trăsăturile tuturor acestor agravante sunt cunoscute din explicaţiile anterioare, la care facem
trimitere.
Orice infracţiune, fiind un fenomen social, se exprimă real prin acţiunile, prin conduita oamenilor.
Numai omul, care a săvârşit o faptă social periculoasă poate fi recunoscut în calitate de subiect al
infracţiunii. Acest fapt decurge din prevederile articolelor 3,6,14,17,21,23,50,51,54 ale Codului Penal al
RM.
Subiect al infracţiunii este persoana care a săvârşit o faptă social periculoasă cu vinovăţie şi care,
conform principiilor dreptului penal, este pasibilă de răspundere penală.
În conformitate cu legislaţia în vigoare (art. 25, 24 CP) subiect al spălării banilor este persoana
care la momentul săvârşirii componenţei de bază al art. 243 CP al RM a atins vârsta de 16 ani, iar pentru
alin. 2 şi 3 ale aceluiaşi articol, vârsta minimă de răspundere penală pentru spălarea banilor este de la 14
ani.
În literatura juridică se menţionează că stabilirea vârstei minime, odată cu atingerea căreia
persoana poate fi trasă la răspundere penală, se face în baza nivelului conştiinţei omului, capacităţii
acestuia de a înţelege caracterul faptelor sale, importanţa şi pericolul social al acestora, precum şi
posibilitatea dirijării lor normale. Dezvoltarea conştiinţei copilului este un proces de lungă durată, care
presupune trecerea treptată de la înţelegerea lucrurilor simple la conştientizarea fenomenelor mai
complicate. în această ordine de idei, Leichina N.S. indică, că legiuitorul reiese dintr-un şir de
împrejurări: analiza infracţiunilor, săvârşite de minori, luarea în consideraţie a particularităţilor de
dezvoltare a juvenililor şi în conformitate cu acestea - capacitatea acestora de a înţelege semnificaţia
socială a faptelor săvârşite şi obligativitatea de a suporta pedeapsa pentru ele 73.
Luând în consideraţie circumstanţele sus-menţionate destul de întemeiată a fost stabilirea vârstei
minime de la 16 ani. Dar în legătură cu faptul că în ultimul timp numărul infracţiunilor de spălare a
banilor precum şi metodele folosite la săvârşirea acestor infracţiuni au crescut considerabil, vârsta minimă
pentru spălare de bani, în ceea ce privesc formele agravante ale crimei analizate s-a micşorat, constituind
14 ani.
Vârsta de 14 ani s-a stabilit în baza următoarelor considerente.
1. în primul rând, s-a luat în consideraţie faptul că infracţiunea examinată se
săvârşeşte în urma săvârşirii unei alte infracţiuni.
2. în al doilea rând, temeiul acestei limite de vârstă rezidă în creşterea considerabilă a pericolului social al
infracţiunii date pe seama măririi numărului unor astfel de fapte şi tendinţei de creştere a formelor şi
metodelor de „spălare". Anume acest fapt 1-a determinat pe legislatorul Republicii Moldova să
diferenţieze infracţiunea de spălare a banilor în dependenţă de semnele calificative ale acesteia.
De aceea pentru spălarea banilor săvârşită în mod repetat, de două sau mai multe persoane, cu
folosirea situaţiei de serviciu (alin. 2 art. 243 CP al RM);precum şi pentru spălarea de bani săvârşită de un
grup criminal organizat, sau de o organizaţie criminală, şi în proporţii mari (alin. 3 art. 243 CP al RM),
legiuitorul stabileşte limita de vârstă de 14 ani.
Se consideră că minorii au atins vârsta de 14, 16 şi 18 ani nu în ziua naşterii, ci în ziua care
urmează după aceasta, începând cu ora 00 —. De cele mai dese ori vârsta este determinată în baza
73
Лейкина Н.С., «Личность преступника и уголовная ответственность» - Ленинград, 1968, р.44
extrasului din registrul actelor stării civile buletinului de identitate, adeverinţei de naştere.
În cazurile când expertiza medico-legală stabileşte doar anul naşterii făptuitorului, ziua lui de
naştere se consideră a fi ultima zi a anului respectiv, adică 31 decembrie.
Pentru a fi capabilă să răspundă pentru faptele social periculoase, prevăzute de componenţa
infracţiunii de spălare a banilor, persoana trebuie să dispună, pe lângă vârstă şi de o altă condiţie necesară
a subiectului de infracţiune, care este responsabilitatea.
Întrebarea privind responsabilitatea, criteriile de determinare a acesteia este cercetată într-un şir
de monografii, consacrate examinării problemei în cauză şi în toate manualele părţii generale de drept
penal. Luând în considerare, că criteriile responsabilităţii sânt unice pentru toate infracţiunile, nu
considerăm necesar, în limitele lucrării date, să ne oprim minuţios asupra caracteristicilor lor. Vom
menţiona numai, că, reieşind din noţiunea responsabilităţii, prevăzută de art. 22 CP, „Responsabilitatea
este starea psihologică a persoanei, care are capacitatea de a înţelege caracterul prejudiciabil al faptei,
precum şi capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiunile”.
Responsabilitatea persoanei, în fiecare caz concret se presupune, dar dacă persoana prin
comportamentul său stârneşte îndoieli în privinţa responsabilităţii sale, organele de drept sânt obligate să
numească o expertiză medico-legală cu ajutorul căreia să determine responsabilitatea la momentul
săvârşirii faptei social periculoase.
Subiectul infracţiunii de spălare a banilor se caracterizează nemijlocit printr-un şir de semne
calificative, în temeiul cărora în lege se evidenţiază diferite tipuri de spălare (de exemplu, săvârşirea
spălării banilor în mod repetat) care vor fi examinate în lucrarea dată în mod separat.
Toate semnele juridice examinate mai sus, alcătuind premisele răspunderii penale sau
circumstanţele care influenţează asupra calificării celor săvârşite, dau o închipuire generală despre chipul
social-politic al infractorului.
Cu toate acestea subiectul unei infracţiuni concrete de spălare a banilor este o persoană concretă,
care posedă de rând cu semnele generale şi o serie de alte semne caracteristice, care pot avea importanţă
juridică şi care pot influenţa asupra pedepsei penale, ceea ce dă posibilitatea de a rezolva corect întrebarea
privind individualizarea răspunderii şi pedepsei penale, de a înţelege cauzele şi condiţiile care au dat
naştere la infracţiunea dată, precum şi de a elabora măsurile cuvenite privind profilaxia infracţiunilor de
spălare a banilor. Cu alte cuvinte, pe lângă noţiunea de „subiect al infracţiunii" este necesar de a înţelege
noţiunea de „personalitate a infractorului", care se întrebuinţează în diverse articole din CP, care
reglementează întrebările privind stabilirea pedepsei etc.
În conformitate cu art. 21 CP, subiect al infracţiunii de spălare a banilor poate fi şi persoana
juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător, dacă există una din următoarele condiţii:
1. persoana juridică este vinovată de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a
dispoziţiilor directe ale legii, ce stabilesc îndatoriri sau interdicţii pentru efectuarea unei anumite
activităţi;
2. persoana juridică este vinovată de efectuarea unei activităţi ce nu
corespunde actelor de constituire sau scopurilor declarate; fapta care cauzează sau creează pericolul
cauzării de daune în proporţii considerabile persoanei, societăţii sau statului a fost săvârşită în interesul
acestei persoane juridice sau a fost admisă, sancţionată, aprobată, utilizată de organul sau persoana
împuternicite cu funcţii de conducere a persoanei juridice respective.

3.2. Metodica infracţiunii de spălare a banilor

Principalele cazuri de spălare a banilor au o trăsătură comună: organizaţiile criminale folosesc pe
scară largă oportunităţile oferite de refugiile financiare şi de centrele străine de spălare a veniturilor de pe
urma infracţiunilor, creînd astfel bariere în calea cercetărilor penale.
Din cercetările efectuate la acest capitol, am ajuns la concluzia că problema spălării banilor este
legată în general de patru categorii de activităţi infractioniste: contrabanda, abuzul de stupefiante şi
traficul de droguri, crima economică şi corupţia pasivă şi activă a agenţilor publici. De asemenea, am
constatat faptul că există o mare varietate de tehnici disponibile astăzi prin care sunt săvîrşite infracţiuni
de spălare a banilor:
1. Mediul de afaceri înconjurător. Dacă, în principiu, imaginaţia este nelimitată în legătură cu
formele pe care le îmbracă aceste infracţiuni, în practică, infractorii încearcă să procedeze astfel încît
opţiunile lor să se asemene cît mai mult cu profilul unei afaceri normale pe piaţa şi jurisdicţia în care
operează;
2. Ordinile de mărime. Sumele mici spălate periodic vor sugera tehnici complet diferite faţă de
sumele comparativ mari.
 3. Factorul timp. Tehnica astfel va reflecta dacă operaţiunea este un eveniment făcut doar o
singură dată sau un eveniment sporadic, ori este condus ca o afacere permanentă.
4. Înregistrarea aplicării legii. Infracţiunea de spălare a banilor necesită timp şi să existe obiectul
infracţiunii „banii”. Cîtă energie şi ce cheltuieli trebuie să fie plasate în efortul de a multiplica nivelul de
acoperire şi ştergerea urmelor va depinde de faptul cît de serioase şi eficace se dovedesc a fi organele
competente în locul unde are loc procesul de spălare a banilor.
5. Dispunerea planificată, pe termen lung, a fondurilor. Infracţiunile de spălare a banilor pot fi
supuse unor procese diferite în funcţie de faptul, dacă sunt destinaţi consumului imediat, pentru
economisire în forme vizibile sau invizibile sau pentru reinvestiţii.
Formele cele mai simple ale infracţiunilor de spălare a banilor au loc strict în cadrul sistemului
juridic în care s-a comis delictul.

3.3. Aprecieri de sinteză asupra infracţiunii de spălare a banilor

Sfârşitul de mileniu ne înfăţişează amploarea deosebită a activităţilor economice ce se desfăşoară
în statele puternic dezvoltate din Europa, America şi Asia. Relaţiile economice internaţionale cunosc un
dinamism fără precedent, fiind integrate noi state şi sisteme economice.
Este în afara oricărei îndoieli faptul că în acest nesfârşit teritoriu al economiei se iniţiază, dezvoltă
şi finalizează un număr impresionant de afaceri ilegale, care alcătuiesc ceea ce, foarte adesea, este
cunoscut ca fenomenul de criminalitate a afacerilor. In acest cadru un loc însemnat îl ocupă şi infracţiunea
de spălare a banilor care este incriminată astăzi atât în texte internaţionale cât şi naţionale (RM, Franţa,
Australia, Canada, SUA, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Rusia, Germania etc).
În principiu, orice infracţiune (fraudă, corupţie, trafic de persoane şi trafic de droguri, terorism)
poate genera produse care vor trebui să fie „spălate" printr-o reciclare ulterioară. Cu alte cuvinte, spălarea
de bani are drept obiectiv deghizarea originii ilicite a banilor din comiterea unor infracţiuni principale.
La începutul secolului XXI problema urmăririi şi pedepsirii persoanelor culpabile de spălarea
banilor obţinuţi ilegal este considerată drept o direcţie prioritară în cadrul concepţiei generale de
combatere a crimei organizate pe plan internaţional, în majoritatea statelor lumii a fost creată baza
juridică necesară pentru combaterea legalizării veniturilor obţinute ilicit şi lichidarea efectelor sale
negative.
Noi, în Republica Moldova, suntem încă la începutul unei curse de viteză, dar şi de rezistenţă
împotriva criminalităţii şi determinant, pentru reuşitele viitoare este acest moment al startului. Cu cât ne
vom organiza mai repede, cu atât vom acţiona mai hotărât înainte ca criminalitatea internaţională să-şi
consolideze forţele în Republica Moldova.

§4. Prevenirea şi combaterea infracţiunilor economico-financiare

Prevenirea şi combaterea infracţiunilor economico-financiare reprezintă un proces social
neîntrerupt, care implică un ansamblu de măsuri sociale şi juridico-penale luate, în temeiul legii, de
organele de stat în strînsă conlucrare cu diferite asociaţii, pentru preîntîmpinarea şi eliminarea
eventualelor riscuri de comitere a unor astfel de infracţiuni.
În prezent, instituţiile de aplicare a legii din statele occidentale sunt unanime în a considera că
actualmente se impune o nouă strategie de abordare a crimei organizate şi a celei economico-financiare,
fundamentată pe extinderea sistemelor informative ale organelor de politie şi de informaţii, pe plan
internaţional, pe înlăturarea birocraţiei în activitatea de cooperare a acestor organisme naţionale
specializate şi pe dezvoltarea activităţii organizaţiilor INTERPOL şi EUROPOL.
Organizaţia Naţiunilor Unite este principalul for internaţional de armonizare a legislaţiilor
naţionale în combaterea fenomenului infracţional, ale cărui congrese, pe specific, continuă tradiţia
stabilită de Comisia Internaţională Penală şi Penitenciară, înfiinţată în 1885 şi afiliată, în ultima perioadă
a activităţii sale, pe lîngă Liga Naţiunilor Unite.
Astfel, au fost stabilite următoarele obiective principale în lupta de combatere a criminalităţii
transnaţionale: crearea unor mecanisme esenţiale pentru cooperarea efectivă în problemele criminalităţii;
înfiinţarea unor structuri specifice pentru cooperare între state împotriva criminalităţii transnaţionale;
promovarea schimbului de informaţii şi mărirea ariilor de aplicare a instrumentelor ONU, asigurarea unor
instrumente tehnice necesare cooperării şi asigurarea resurselor necesare pentru o acţiune globală şi
concretă.
Prin tratatul de la Maastricht, Uniunea Europeană şi-a asumat rolul stimulării comunităţii
internaţionale în vederea realizării unei strategii comune pentru combaterea infracţiunilor transnaţionale.
 În prezent, pe plan internaţional, eforturile pentru combaterea şi prevenirea infracţiunilor
comerciale, financiar-bancare sunt direcţionale spre crearea unui cadru internaţional de urmărire şi
acţionare în justiţie a crimei organizate, de recuperare a fondurilor achiziţionate de aceştia din activităţi
ilicite, pentru legiferarea şi conceperea unor convenţii internaţionale şi acorduri bilaterale menite să
combată, cu mai multă eficienţă, infracţiunile comerciale ilicite transnaţionale.
În acest sens un document internaţional deosebit de important îl constituie Convenţia de la Viena,
împotriva traficului ilicit de narcotice şi substanţe psihotrope, al cărui scop principal îl constituie
deposedarea traficanţilor de droguri, de cîştigurile rezultate din activităţile ilicite.
Se analizează problema elaborării unor legi naţionale şi adoptării unor strategii de luptă împotriva
infracţiunilor specifice fiecărei ţări, dublate de o cooperare internaţională eficientă între autorităţile
juridice şi cele de prevenire şi de combatere din întreaga lume. Majoritatea statelor au înţeles că lupta
împotriva infracţiunilor economice naţionale şi internaţionale nu se poate realiza decît prin îmbunătăţirea
mijloacelor sistemului legii penale, printr-o armonizare şi cooperare a legislaţiei proprii cu recomandările
şi activităţile desfăşurate de organizaţiile internaţionale implicate în domeniile legislaţiei penale.
În prezent, numeroase ţări îşi armonizează legislaţia şi adoptă măsuri de luptă împotriva
criminalităţii în funcţie de noua problematică a fenomenului infracţional şi de recomandările
organismelor internaţionale.
În cadrul acţiunilor întreprinse de autorităţile de la Washington pentru prevenirea şi combaterea
„spălării banilor”, a fost iniţiată o nouă procedură demonitorizare a tranzacţiilor financiare
internaţionale. Astfel, guvernul american a reuşit să impună băncilor din această ţară să înregistreze şi să
efectueze un control strict al tuturor tranzacţiilor superioare sumei de 10.000 dolari.
În Elveţia, autorităţile legale au declanşat o strategie operaţională de luptă contra crimei
organizate internaţionale, menită să combată cu mai multă eficienţă operaţiunile de spălare a banilor
proveniţi din activităţi ilicite, îndeosebi din traficul de droguri.
În Republica Moldova, strategia de luptă privind combaterea şi reducerea infracţiunilor financiar-
bancare este determinată de amploarea şi consecinţele deosebit de grave ale stării infracţionale, de noile
genuri şi forme de manifestare a criminalităţii economico-financiare, de apariţia şi consolidarea crimei
organizate.
Preocuparea de bază, pe plan legislativ, a constituit-o elaborarea, completarea, modificarea şi
corelarea legislaţiei naţionale potrivit standardelor internaţionale, concomitent-cu ratificarea unor
convenţii ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi organismelor europene privind lupta împotriva
infracţiunilor transnaţionale.
Au fost adoptate şi promulgate în această perioadă legile privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului de Interne, a Politiei Republica Moldova, a Gărzii Financiare şi Controlului Financiar de
Stat. Legea societăţilor comerciale, Legea privatizării, Legea evaziunii fiscale. Legea privind procedura
reorganizării şi lichidării judiciare, Legea privind combaterea concurenţei neloiale etc., la care se adaugă
o multitudine de acte normative de interes major aflate pe agenda de lucru a Parlamentului Republica
Moldova (Codul Penal, Codul de Procedură Penală, Legea privind combaterea actelor de corupţie, Legea
privind incriminarea infracţiunilor de spălarea banilor murdari, etc.).
Strategia de luptă împotriva infracţiunilor, adoptată pe plan naţional, a fost transpusă în practică la
nivelul Ministerului de Interne şi Inspectoratului General al Poliţiei prin elaborarea unor concepte de
lucru, programe, planuri de măsuri şi alte activităţi specifice pentru prevenirea şi reducerea stării
infracţionale, continuarea procesului de reformă şi modernizare a componentelor implicate în combaterea
infracţiunilor în afaceri, perfecţionarea cadrului juridic şi adîncirea relaţiilor de cooperare cu statele
membre şi asociate Uniunii Europene.
S-au întreprins măsuri de îmbunătăţire a legislaţiei economice şi a cadrului organizatoric de luptă
împotriva infracţiunilor economico-financiare, de perfecţionare, a pregătirii juridice şi de specialitate a
cadrelor, prin însuşirea prevederilor noii legislaţii comerciale, identificării şi cunoaşterii metodelor
practicate de infractori în comiterea de infracţiuni şi adoptarea mijloacelor specifice de acţiune pentru
depistarea cu operativitate a acestora, perfecţionării sistemului de cooperare cu alte instituţii ale statului
învestite cu atribuţii de prevenire şi combatere a infracţiunilor economico-financiare.
În acest sens, obiectivele şi sarcinile strategiei de luptă împotriva infracţiunilor economico-
financiare vizează în principal:
1. Stoparea procesului de dezacumulare manifestat prin transferul ilegal de capital din sectorul
public în sectorul particular, produs prin furtun de mari proporţii, acte de delapidare şi gestiune
frauduloasă, creditarea ilegală a unor agenţi economici privaţi, casarea fictivă a unor elemente de
patrimoniu şi valorificarea acestora, vînzarea la preţuri subevaluate a unor active, închirierea unor spaţii
la preţuri derizorii, achiziţionarea de materii prime şi materiale la preţuri foarte mari prin intermediul unor
societăţi comerciale cu răspundere limitată etc.;
2. Limitarea extensiei economiei subterane, înţeleasă ca fiind acel perimetru, în care se creează şi
consolidează capitalul negru, cu deosebire prin acte de contrabandă organizată, evaziune fiscală,
exploatarea forţei de muncă, trafic de droguri şi substanţe supuse regimului autorizării;
3. Contracararea infracţiunilor economico-financiare din structurile financiar-bancare, în vederea
depistării fraudelor de mari proporţii, prevenirea cazurilor de export ilegal de capital, asigurarea
repatrierii capitalului rezultat din exportul de produse indigene etc. în acest context, trebuie înţeles faptul
ca sistemul bancar constituie astăzi segmentul inclus obligatoriu în sfera marii criminalităţi economico-
financiare, el fiind garanţia reuşitei în afacerile necinstite iniţiate şi conduse de grupurile de tip mafiot, ce
reunesc profesionişti în materie.
4. Supravegherea modului de gestionare şi utilizare a creditelor guvernamentale alocate pentru
rezolvarea nevoilor strategice ale naţiunii (agricultură, alimentaţie, petrochimie, siderurgie etc.). în
prezent banul public constituie principala sursă care întreţine grupurile mafiote. Banul public generează
capitalul murdar, atîta timp cît nimeni nu este dispus să controleze modul lui de gestionare.
5. Protejarea patrimoniului cultural-naţional prin susţinerea aderării României la Convenţia
europeană asupra infracţiunilor vizînd bunurile culturale, participarea la elaborarea cadrului juridic
naţional pertinent, precum şi organizarea şi desfăşurarea acţiunilor şi măsurilor de profil pentru
îndeplinirea atribuţiilor ce decurg din aceasta; intensificarea cooperării cu instituţiile similare din statele
membre sau asociate Uniunii Europene pentru prevenirea şi reprimarea actelor de sustragere şi trafic ilicit
transnaţional cu bunuri şi valori ale patrimoniilor naţionale etc.
O importanţă deosebită în domeniul stabilirii directivelor şi strategiei de
luptă împotriva infracţiunilor, o are documentul elaborat în 1995 de către Ministerul de Interne privind
„Strategia de participare la pregătirea aderării României la Uniunea Europeană”, care vizează în
principal: prevenirea şi reprimarea infracţiunilor în domeniul drogurilor, prevenirea şi reprimarea furtului
şi traficului ilicit de produse radioactive şi nucleare, a infracţiunilor şi contravenţiilor care pot afecta
mediul înconjurător, prevenirea şi reprimarea traficului de autovehicule furate, reprimarea criminalităţii
referitoare la filierele de emigrare clandestină şi traficul cu fiinţe umane, prevenirea şi reprimarea
terorismului, prevenirea şi reprimarea infracţionalităţii în afaceri ş. a.
Aceste obiective ale strategiei de luptă împotriva criminalităţii organizate şi a celei economico-
financiare nu se pot, însă, realiza, fără adoptarea unei strategii globale care să includă măsuri economice,
sociale, tehnico-organizatorice şi legislative referitoare la toate sferele economico-sociale.
Măsuri de combatere a evaziunii fiscale. Natura procesului de spălare ridică probleme
importante pentru executarea silită a legii. Prin definiţie, se încearcă ca banii obţinuţi să nu fie detectaţi de
autorităţi, incluzînd evaziunea fiscală, în timp ce ei sunt cîştigaţi. Totuşi, odată ce au fost spălaţi, nu se
mai pune această problemă. Deşi sunt mai multe situaţii în care tehnicile de spălare şi evaziune fiscală
sunt aceleaşi şi se pot sprijini reciproc, este important să înţelegem că din punct de vedere operaţional
sunt procese complet distincte. In general, evaziunea fiscală implică obţinerea unui venit cîştigat legal şi
fie ascunderea existenţei sale (dacă, de exemplu, este transformat în bani cash). fie deghizarea naturii sale
(facîndu-l să apară într-o categorie de venituri neimpozabile), în ambele situaţii, venitul legal devine
ilegal. Spălarea banilor face inversul. Aceasta ia veniturile cîştigate ilegal şi le conferă imaginea unor bani
cîştigaţi legal, în termenii impactului asupra poziţiei fiscale a statului, evaziunea şi spălarea au, de
asemenea, efecte total opuse.
Cîştigurile provenind dintr-o întreprindere legală pot fi considerate în mare parte ca intrînd în
două categorii. O parte din profiturile brute este folosită pentru acoperirea cheltuielilor, inclusiv salariile,
costurile materiale şi dobînzile pentru cei care au împrumutat fonduri de funcţionare. O parte este lăsată
pentru profit care la rîndul său poate să fie reinvestit sau distribuit proprietarilor care pot să-1 consume
sau să-1 economisească.
Totuşi, cînd se vînd bunurile sau serviciile ilegale, rezultatele sunt diferite, ca şi mai înainte, o
parte din profiturile brute ale activităţii ilegale este folosită pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare
şi o parte reprezintă profitul, din care o parte poate fi reinvestit şi o parte distribuit proprietarilor. Dar mai
este o categorie. Indiferent dacă cîştigurile sunt utilizate pentru acoperirea cheltuielilor sau pentru a-i
răsplăti pe proprietari, unele rămîn în sectorul ilegal şi unele pot fi reciclate într-un sector legal. Din cele
care apar în economia legală, o parte poate fi folosită pentru cheltuielile datorate unor furnizori ilegali; o
parte poate fi folosită pentru acoperirea cheltuielilor datorate furnizorilor legali şi o parte poate să devină
proprietatea aparent legitimă a proprietarilor afacerii care, la rîndul lor, pot să-1 reinvestească în afaceri
legale, să-1 consume sau să-1 economisească (prin cumpărarea de capitaluri legitime).
 Forma propriu-zisă a procesului va depinde cel puţin într-o anumită măsură de intenţia de
dispunere a fondurilor.
Totuşi, un lucru rămîne adevărat. Toată partea din cîştigurile criminale care apare în economia
legală atrage potenţial atenţia autorităţilor fiscale. Fără îndoială că infractorii sunt tot atît de interesaţi ca
şi oricare alt întreprinzător să-şi reducă povara fiscală, dar o parte din această povară este inevitabilă.
Evazioniştii de impozite raportează venituri mai mici din întreprinderile lor legale, prin aceasta plătind un
impozit mai mic decît ar fi trebuit să facă. Infractorii, dimpotrivă, raportează mai multe cîştiguri din orice
întreprindere legală pe care o folosesc ca acoperire, plătind deci mai multe taxe decît companiile lor
legitime de faţadă ar trebui să o facă
Aceasta nu sugerează că statul ar fi mai în cîştig din punct de vedere fiscal dacă întreprinderile
legitime care fac evaziunea fiscală asupra veniturilor lor legale s-ar îndrepta spre activităţi criminale,
asupra cărora se plătesc taxe. Este clar că, chiar dacă criminalii plătesc anumite taxe asupra unei părţi din
cîştigurile lor provenite din infracţiuni care sunt spălate, în general, ele evită cît se poate de mult plata
taxelor asupra cîştigurilor lor generale. Important este că, spre deosebire de stereotipul care consideră
infracţiunea ca o activitate care nu este înscrisă în registre contabile, neînregistrată şi neimpozitată
(existenţa ei fiind ascunsă de autorităţi), odată ce s-au spălat banii ea devine înregistrată contabil,
înregistrată şi impozitată, deşi natura sa precisă este deghizată.