CAPITOLUL I.

ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND DEZVOLTAREA ȘI

CREȘTEREA ECONOMICĂ PRIN INTERMEDIUL
ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII

1.1 Abordări științifice privind dezvoltarea și creșterea economică

Pe parcursul istoriei teoria creșterii economice a evoluat pentru a da o explicație proceselor
economice și pentru a oferi o bună funcționarea a sistemelor economice. Încă în anii ’30 ai
secolului XX ,,сreșterea economică” devine un domeniu aparte de cercetare economică.
În lumea contemporană, orice ritm de transformare economică, are drept scop dezvoltarea
economiei naționale, deci creșterea economică, iar la rîndul său aceste a devenit principalul
indicator cu ajutorul căruia sunt evaluate performanțele economice ale unei economii naționale.
[MOLDOVANU DUMITRU CURS DE EORIE ECONOMICĂ 356 ; P. 357 CHIȘINĂU]
În literature de specialitate există mai multe păreri referitor la conceptul de creștere economică
ca de exemplu:
 ,,Creșterea economică reprezintă majorarea Produsului Intern Brut’’[САМУЕЛСОН, П.,
ЭКОНОМИКА, МОСКВА: 2005; P. 240 ];

 ,,Prin creștere economică se înțelege o tendință de lungă durată a sporului volumului real în
economie’’[АГАПОВА, Т. А., МАКРОЭКОНОМИКА.; P. 112];
 ,,Creșterea econonică este un proces de mărire continuă, pe termen lung, a cantităților de
bunuri și servicii create la nivel de întreprindere, ramură, economie națională sau economie
mondial’’[DUMITRU MOLDOVANU CURS DE TEORIE ECONOMICĂ 356; P.357]
 ,,Creșterea economică este sporirea rezultatelor activității la nivel macroeconomic și se
exprimă prin creșterea reală, pe termen lung, a indicatorilor macroeconomici(PIB, PNB,
VN)” [AURELIA TOMȘA TEORIE ECONOMICĂ VOL 2 2013; P.9]
În lumea contemporană mulți cercetători au înlocuit termenul de creștere economică cu
noțiunea de “ dezvoltare’’ ceea ce prezintă “o mişcare complexǎ, orientatǎ, cu caracter ireversibil,
desfǎşuratǎ în ansamblu şi în final pe o linie ascendentǎ, de la inferior la superior, de la vechi la
nou’’. [Mic dicționar enciclopedic. București: Ediția a II-a, Editura Ştiințifică și Enciclopedică, 1978, p296].
Există diferenţe semnificative între creşterea economică şi dezvoltarea economică. Creşterea
economică reprezintă o modificare cantitativă ale producției reale, totale și pe locuitor, pe când
dezvoltarea economică reprezintă modificarea calitativă a factorilor direcţi, respective modificările
intervenite în structurile teritoriale și organizaționale de producție și de ocupare a forței de muncă
cu sau fără sporirea producției. În viața de zi cu zi aceste procese se produc concomitent, de aceea
ele sunt considerate dependente una față de altul. Ambele au ca scop îmbunătățirea nivelului de
trai a populației.
1
 S.Kuznets și F.Perroux au fost printer cei ce au făcut distincția între creștere economică și
dezvoltare economică. Astfel, creșterea economică este considerate ca o noțiune cu aplicație în
țările dezvoltate, industrializate, iar dezvoltare economică o noțiune cu aplicație la țările în curs de
dezvoltare în care sunt imperios necesare modificări structurate adecvate cerințelor proggresului
tehnico-științific contemporan pentru a avea loc creșterea economică. [Teorie Economiсă Generală
Chișinău 2001]
Teoria creșterii economice a parcurs un drum ce marchează evoluția concepției privind
explicarea dinamicii macroeconomice. De-a lungul timpului au fost elaborate diferite teorii ce şi-
au propus să explice creşterea economică. Dintre care unele au abordat aspectele sociale
tehnologice, iar altele au pus accentul pe analiza schimbărilor survenite în structura economiei.
[IOAN EUGEN ȚIGĂNESCU MACROECONOMIE; P. 328]
Evoluția cercetărilor în domeniul abordării științifice a noțiunii ,,creșterea economică’’ poate
fi divizată pe următoarele perioade
Tabelul 1.1
Evoluția cercetărilor în domeniul abordărilor științifice a noțiunii ,, creșterea economică’’
Doctrine și perioada Reprezentanții Abordarea științifică a creșterii economice
de cercetare curentelor de în viziunea curentului de gândire
gândire
Mercantilismul Antoine de În opinia mercantiliștilor bogăţia este masa
matur sec.al Montchrestien, produselor de consum obţinute. Urmând această
XVII-lea (1615) Thomas Mun, teorie, dezvoltarea producţiei naţionale a devenit
Dimitrie Cantemir, scopul principal al politicii economice.
etc., Însă mercantiliştii erau de părere că doar sporirea
muncii industriale este capabilă să ofere un
randament crescând. Ei au omis contribuția
agriculturii, care după părerea lor nu poate produce
decât un randament descrescând.
Fiziocrații François Quesnay François Quesnay (1758) în ,,Tableau économique
Mijlocul secolului Mercier de la ,, sugerează ideea unui produs social sau a unei
al XVIII-lea Riviere, Dupont de producţii globale care se crează în etape şi se
Nemours, Anne distribuie în altă parte.
Robert, Jacques
Turgot, etc.
Etapa Adam Smith, Clasicii au studiat primele elemente ale teoriei
liberalismului David Ricardo, creșterii economice. Modelele clasice au descris
economic clasic Thomas Malthus, evoluția economiei în termenii pamântului limitat
(sfârşitul sec. Stuart Mill și ai populației în creștere.
XVIII –
începutul sec.
XIX)
Keynesiștii J.M.Keynes Modelul Keynesist de creștere este un model
(sfârşitul sec. XIX macroeconomic, potrivit căruia venitul național
– începutul sec. crește ca răspuns la creșterea
XX) cererii agregate.

2
Neokeynesismul R. Harrod, Neokeynesiștii au elaborat un model al creșterii
(perioada E.Domar, P. economice care explica modul în care acumularea
postbelică) Samuelson, etc., de capital și schimbările tehnologice influențează
economia statului.
Postkeynesismul J. Robinson, Se pronunță pentru sprijinul de stat a sectorului
(anii 70-80 N. Kaldor, privat și pentru
sec.XX) P.Sraffa, etc., investigații în domeniul investițiilor financiar-
bancare în vederea asigurării creșterii economice.
Neoliberaliștii W.Eucken, Friedman, ca şi Hayek, se pronunţa contra reglării
(începutul anilor M.Friedman, economice de către stat. El pleda numai pentru o
80, sec XX) F.A. Hayek singură pârghie statală - politica fiscală şi monetară
(fiscalitatea şi monetarismul erau tratate drept
singura metodă de reglare economică statală).
După Friedman, creșterea economică se poate
obține prin scăderea taxelor pe termen lung și
stoparea politicilor inflaționiste.
Noua teorie a Paul Romer, Premisa acestei teorii este că o acumulare de
creșterii economice Robert Lucas capital se asociază cu o acumulare de cunoștințe.
mijlocul anilor 80,
sec XX
Sursa: [MECANISMELE DEZVOLTĂRII ȘI CREȘTERII ECONOMICE A SECTORULUI AGRAR PRIN
INTERMEDIUL PROCESULUI INVESTIȚIONAL E.TIMOFTI, A. ȘARGO; P.18]
Teorii şi modele de creştere economică ne este prezentat în analizele economiştilor clasici
(Adam Smith, David Ricardo, Thomas Malthus, Stuart Mill). Teoreticienii clasici s-au
fundamentat pe ideea dependenței dintre creșterea populației și dinamica venitului pe persoană. O
preocupare de bază a acestor economiști a fost cea referitoare la posibilităţile sistemului economic
de a-şi menţine ritmul său de creştere. Un rol important în procesul de creştere economică A. Smith
îl atribuie acumulării de capital sau investiţiilor.
În viziunea lui A. Smith sursele creşterii economice sunt:
 creşterea forţei de muncă şi a stocului de capital;
 ameliorarea eficienței cu care capitalul este utilizat de mâna de lucru datorită adânciri;
 diviziunii muncii și progresului tehnologic;
 comerțul exterior care lărgește piața și intărește celelalte două surse de creștere economică.
[MIHAI DANIEL ROMAN MACROECONOMIE; p.208]
Economoștii clasici nu au luat în considerație contribuția progresului tehnic la creșterea
producției și respectiv la creșterea economică, iar noi considerăm ca nu au procedat corect ca au
exclus acest parametru și concretizăm că creșterea economică trebuie susținută preponderent prin
intrări de capital, așa ca investițiile de stat și cele private, inclusiv investiții externe în proiecte de
infrastructură masivă cu eficiență durabilă.
O influență majoră în domeniul ,,dezvoltării economice’’ îl are J. M. Keynes prin lucrările
sale. Acesta în urma crizei din 1929-1933, a elaborat modelul de creștere economică, care a adaptat
știința economică la cerințele realității de pe acele timpuri. Teoria Keynesistă de creștere

3
economică se caracterizează prin următoarele trăsături: vizează creșterea economică echilibrată pe
termen scurt ș influență majoră în domeniul cercetării, venitul național crește în urma creșterii
cererii agregate.. J.M.Keynes era de părerea că insuficienţa investiţiilor, este cauza depresiunii
economice. Mărimea venitului naţional depinde de volumul scontat al cheltuielilor de consum şi
de volumul scontat al cheltuielilor de investiţii (Y=C+I). Modelul economic elaborat de Keynes
este model care face o analiză static a două poziții comparative, fără a analiza procesul de trecere
de la o poziție la alta a sistemului economic.[МАКРОЭКОНОМИКА В.М. ГАЛЬПЕРИНЪ; P. 348]
Considerăm, că în prezent doctrina economică keynesistă nu mai este întrebuințată
deoarece este o diferențiere mare între manifestările piețelor de pe acele timpuri și piețele din
prezent. Se poate realiza o gestionare eficientă a cererii agregate, promovată de diferite măsuri și
stimulatori de creștere economică.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, a apărut o nouă abordare a creșterii economice, care
ca reprezentanți ai acestei perioade a fost R. Harrod, R. Solow, P. Samuelson, J. Hicks, F.
Perroux, R. Dornbusch, etc. Această teorie explică creșterea economică într-o manieră mai
complexă introducând în model acumularea, investițiile și progresul tehnologic. Conform acestei
teorii motorul creșterii economice este stocul de capital și înzestrarea tehnică a muncii.
În modelul lui R. Harrod coeficientul capitalului este mereu constant, iar rata acumulării
este egală cu rata de creştere a populaţiei. Deci, nevoia de capital (DK/K) va creşte în acelaşi ritm
cu creşterea populaţiei, adică DK/K=Dn/n.
Harrod distinge trei rate ale creşteri economice, şi anume:
Gw- rata garantată- este aceea care asigură investitorilor obţinerea venitului dorit;
Gn- rata naturală- asigură ocuparea deplină a forţei de muncă şi utilizarea integrală a
celorlalţi factori de producţie;
Gt- rata reală- este cea realizată efectiv. [MACROECONOMIE PERSPECTIVĂ EUROPEANĂ
MICHAEL BURDA CHARLES WYPLOSZ]
E. Domar susține că dinamica economică este influenţată de mai mulţi factori așa ca:
creşterea populaţiei, progresul tehnic, creşterea productivităţii muncii ş. a. Astfel cu ajutorul
funcției de producție se realizează creșterea economică.
PIB = f (munca, capital, progres tehnic)
PIB= Produs Intern Brut
Teoriile moderne ale creșterii economice încearcă să corecteze slăbiciunile teoriei
neoclasice prin acceptarea ideii că progresul tehnologic este endogen modelului, rezultând din
opțiunile agenților economici pentru tehnologii care sporesc profitul. Acestă teorie a apărut în
mijlocul anilor 80, sec XX ce are ca reprezentanți pe P. Romer și R. Lucas mută accentul către
investiția în capitalul intangibil. Spre deosebire de bunurile materiale, ce stau la baza teoriei
4
economice neoclasice, bunurile intangibile (cunoasterea, informațiile) au beneficii deoarece, ideile
și cunoștiințele pot fi utilizate la nesfârșit, contribuind astfel la propulsarea procesului de creștere
economică. [MACROECONOMIE IOAN EUGEN ȚIGĂNESCU; P 331]
Teoriile moderne ale creșterii economice consideră că:
 schimbarea tehnologică este o variabilă endogenă care răspunde la semnale de piață;
 creșterea economică are loc pe masură ce investițiile cresc pe cont propriu;
 există randamente crescătoare ale factorilor de producție;
 creșterea economică și redistribuirea venitului în societate sunt interconectate [DINU, M.,
SOCOL, C., ECONOMIE EUROPEANĂ; P 118-189]
Teoriile moderne ale creșterii economice sunt mai avantajoase, comparativ cu cele neoclasice,
deoarece reflectă potențialul nelimitat a progresului tehnic, optează pentru economisirea factorilor
de producție și pentru o creștere continuă a investățiilor.
Fiind un fenomen complex, creșterea economică este ,,alimentată” de un șir întreg de
factori, care sunt grupați dupa niște criterii. Așa cum Adam Smith, considera că la originea
creșterii economice se află creșterea productivițății muncii, generată de diviziunea muncii. Asupra
creșterii economice influențează două grupe de factor:
Tabelul 1.2
Factorii de influență asupra creşterii economice
Factori direcți Capitalul uman
Resursele naturale
Progresul tehnico-științific
Factori indirecți Dimensiunea cererii agragate
Politica financiar bancară
Politica fiscală
Rata economiilor
Rata și structura investițiilor
Competitivitatea produselor
Factori politic
Sursa: Elaborat de autor în baza [BRANAȘCO, N TEORIA ECONOMICĂ ȘI DOCTRINELE ECONOMICE; P. 111]
Creșterea economică este măsurată, în principal, cu ajutorul indicatorilor producției
materiale (evoluția cantităților produse în tone,metri etc.) și ale servicilor (evoluția mărimilor
valorice). PIB-ul de regulă este cel mai important indicator de măsurare a creșterii economice,
calucalat pe ansamblul economiei, precum și pe cap de locuitor. Măsurarea se face prin compararea
marimii PIB-ului la începutul și sfîrșitul anului.

𝑃𝐼𝐵2 −𝑃𝐼𝐵1
𝑅𝑎𝑡𝑎 𝑐𝑟𝑒ș𝑡. 𝑒𝑐𝑜𝑛. = × 100% (1)
𝑃𝐼𝐵1

unde, de exemplu:

PIB1- produsul intern brut în anul 2017

5
PIB2 -produsul intern brut în anul 2018

Rata creșterii economice, este atunci cînd depășește rata de creștere a numărului populației, ce
prezintă fenomenul de sporire a numărului populației, a veniturilor pe cap e locuitor, ceea
întruchipează în sine copul final al oricărei dezvoltări economice.
Tuturor țărilor lumii le este cunoscut termenul de ,,creștere economică” сât și termenul de
,,dezvoltare economică” dar în funcție de mărimea PIB-ului pe cap de locuitor, într-o țară sau alt,
la un moment dat, accentul poate fi pus fie pe dezvoltare, fie pe creștere. Însă termenul ,,creștere
eonomică” este folosit mai cu seamă în cazul celor mai bogate țări de pe glob. Însă țările mai sărace
au drept scop în mare parte dezvoltarea economică, ceea ce presupune unele transformări
semnificative în condițiile și modul de desfășurare a activității economice.
Republica Moldova face parte și ea ca și marea majoritate a țărilor ex-socialiste din
categoria țărilor în dezvoltare. Sarcina principală de accelerare a dezvoltării economice prin:
 Modificarea raportului dintre numărul populației de la sate și cel de la orașe, proces
numit ,,urbanizare”. Unde spre exemplu în țările dezvoltate majoritate populației locuiește
în orașe, deoarece accesul la informație, la studii, și alte domenii este mai mare.
 Crearea sau reînnoirea infrastructurii economice.
 Restabilirea poziției industriei, de ale cărei performanțe depinde nivelul de
dezvoltare a agriculturii și serviciilor
 Ridicarea nivelului de instruire a populației. În țările bogate studiile mijlocii sînt
obligatorii, iar în unele țări și studiile suerioare devin obligatorii. Spre exemplu în Republica
Moldova, numărul mediu al anilor de studii ce revin la un locuitor este de 8 ani, iar în țările
bogate este de 14-15 ani. [RESPUBLIKA MOLDOVA : ÈKONOMICŮESKIE POLITIKI DLÂ ROSTA,
ZANÂTOSTI I SOKRASŐENIÂ BEDNOSTI BARCARI LUDMILA WEEKS JOHN; P. 53]
Pentru măsurarea sau compararea nivelului și strategiei de dezvoltare economică între țările
Uniunii Europene, Banca Mondială utilizează un sistem de 10 indicatori ai performanței
economice divizat în trei grupe:
Tabelul 1.3
Indicatori ai performanței economice
Indicatorii instrumentali Indicatorii de pilotaj Indicatorii de obiective
 rata dobânzii  soldul balanței comericale  creșterea economică PIB
 dificitul bugetar  rata creșterii masei monetare  rata inflației
 rata de schimb (curs valutar)  rata șomajului
 rezerva valutară
 rata acumulării(economisirii)

SURSA:ELABORAT DE AUTOR [ȚURCANU P., RESTRUCTURARE, DEZVOLTARE ȘI CREȘTERE

ECONOMICĂ ÎN SECTORUL AGRAR ; P. 113]

6
 Sistemul de indicatori conceput de Banca Mondială ne arată strict schimbările importante
în modul de apreciere și măsurare a dezvoltării economice a statului. Aproape toate țările dispun
și utilizează acești factori și indicatori, într-o masură mai mare sau mai mică, însă nu a fost creată
o modalitate sigură de combinare a acestor indicatori pentru a asigura o creștere economică stabilă.
Acești factori se vor comporta diferit în fiecare țară și vor aduce la rezultate diferite în dependență
de modelul creșterii economice pe care îl aplică statul.

În funcție de anumite criterii, modelele creșterii economice se clasifică astfel:

Clasificarea
modelelor creșterii
economice

După criteriul După intervalul de După scopul

cuprinderii: timp: utilizat

Modele Modele
Modele staționare
interramurale decizionale

Modele
Modele sectoriale Modele dinamice
previzionale

SURSA:ELABORAT DE AUTOR BRANAȘCO, N TEORIA ECONOMICĂ ȘI DOCTRINELE ECONOMICE; P.

113]
Figura 1.1 Criterii de clasificare a modelelor creșterii economice
Metoda construirii balanţelor interramurale a fost propusă şi implementată de către savantul
rus Vasili Leontiev . Modelele interramurale sunt alcătuite în baza matricei cheltuielilor materiale
directe ale unei ramuri de producere pentru alte ramuri de producere. Metoda "intrare-ieşire",
descoperită de acest savant e apreciată ca cel mai desăvârşit mecanism de analiză economică şi
pentru elaborarea bugetelor şi planurilor dezvoltării naţionale la nivel macroeconomic.

[Elvira NAVAL ELABORAREA MODELELOR ECONOMICE ÎN BAZA BALANŢELOR

INTERRAMURALE; p.1]

Modele sectoriale la rândul lor cuprind relaţiile dintre diferite sectoare a economiei naţionale.

7
Modelele staționare constă în faptul că pe un interval foarte scurt de timp este posibilă o creştere
economică la orice nivel. Modelul Solow-Swam este unul dintre cele mai cunoscute modele de
creștere economică. [DINU, M., SOCOL, C., ECONOMIE EUROPEANĂ; P. 147]

Modelul dinamic are ca un exemplu tipic, modelul de creștere economică Ramsey - model de
optimizare dinamică de alocare a resurselor cu orizont infinit - criteriul de optimizare folosit este
integrala utilității corectată cu preferința de timp.

Modelul decizional constă în aceea că trebuie să reflecte caracteristicile esenţiale ale fenomenului
cercetat şi anume, atribute, relaţii reciproce, parametri structurali şi funcţionali.
[VIRLICS,A.,INTERACȚIUNEA FACTORILOR OBIECTIVI ȘI SUBIECTIVI ÎN PROCESUL DE LUARE A
DECIZIILOR INVESTIȚIILOR DE RISC, TEZA DE DOCTOR 2013; P. 114-119]

Modele previzionale pot fi bazate pe funcțiile de productie care arată legăturile multiple care
există între rezultate (producție) și factorii de productie (intrările) determinate de capitalul fix,
forța de muncă, progresul tehnic. [ION BUCUR Bazele Macroeconomiei; p 54]

1.2 Aspecte teoretice privind Întreprinderile Mici și Mijlocii

Întrepridnerile mici și mijlocii constituie principalul sector al economiei naționale,

deoarece are un nivel ridicat de ajustare și flexibilitate oferte la volum și la cerere. Întrepridnerile
mici și mijlocii au o influență semnificativă asupra indicatorilor de performanță economică. În
prezent economia globală suferă importante modificări în structura și modul de funcționare a ei,
însă în condiţiile evoluţiei rapide a economiei globale, întreprinderile mici reprezintă o forţă pentru
creşterea economică a fiecărei naţiuni. Este cert faptul că creșterea și dezvoltarea a oricărei
întreprinderi este imposibilă fără asigurarea acesteia cu resursele necesare utile ei. Aceastǎ situație
este îndeosebi actuală pentru ÎMM-uri, întreprinderi care nu dispun de resursele necesare pentru
a-și dezvolta afacerea.[DEZVOLTAREA INCUBATOARELOR DE AFACERI INFRASTRUCTURĂ DE
SUPORT A MICULUI BUSINES DODU ALIONA, GOROBIEVSCHI SVETLANA; p.15]
IMM-urile pot fi definite ca oranisme cu vocație industrială sau comercial cu un centru de
profit și cu o singură activitate.[CONSTANTIN RĂZVAN CARACOTA IMM, ROL ȘI IMPRTANȚĂ,SURSE
DE FINANȚARE]. Ele reprezintă principalul motor al unei dezvoltări economice echilibrate în
majoritatea țărilor lumii. La nivel mondial, IMM-urile reprezintă 90% din firmele private și
angajează 50-60% din forța de muncă. Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii este izvorul
economiilor de piață din majoritatea statelor dezvoltate. Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii
ocupă un loc primordial în structurile economiilor ale țărilor lumii, având indicatori favorabili în
numărul și cifra de afaceri a întreprinderilor. [SITE-UL OFICIAL STATISTICA.MD]
Încercările de a defini aceste întreprinderi pe baze cantitative au condus la propunerea
anumitor clasificări, foarte diferite de la un autor la altul.
La moment nu există o singură definiţie universală care ar descrie sectorul IMM din toate
perspectivele și aspectele, iar termenul utilizat pentru acest sector diferă de la țară la țară:

8
• în ţările UE este folosit termenul de „întreprinderimici şi mijlocii”(IMM)
• în ţările anglo-saxoneeste folosit termenul de „micul business’’
• în Federaţia Rusă şi Ucraina este folosit termenul de „antreprenoriatul mic”
• în Republica Moldova este folosit termenul de „întreprinderimici şi mijloci și mijlocii” (IMM)
[VIORICA ZATÎC. LIUDMILA STIHI, RETROSPECTIVA ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII DIN
REPUBLICA MOLDOVA; P 9]
Savantul român O. Nicolescu, a sistematizat diferitele abordări ale definirii îmm-urilor pot fi într-
o anumită manieră prezentată în tabelul 2.1.
Tabelul 2.1
Principalele tipuri de abordări ale definirii ÎMM-urilor
Nr. Categorii de abordări
crt. Criterii Denumire Caracteristica dominantă
1 Sfera de Generalizatoare Stabilesc același criteriu sau aceleași criterii de
cuprindere a definire a ÎMM-urilor pentru toate ramurile
economiei economiei
Diferențiate Stabilesc diferite criterii de definire a ÎMM-urilor, în
funcție de domeniul lor de activitate (industrie,
comerț, transporturi etc.)
2 Numărul Unidimensionale Definesc dimensionarea ÎMM-urilor pe baza unui
indicatorilor singur indicator, cel mai adesea fiind numărul de
utilizați salariați
Multidimensionale Definesc dimensiunea ÎMM-urilor pe baza mai
multor indicatori; cel mai frecvent utilizați sunt
numărul de salariați, cifra de afaceri și capitalul social
Sursa:[NICOLESCU,O.MANAGEMENTUL ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII: CONCEPTE,
METODE, APLICAȚII, STUDII DE CAZ. BUCUREȘTI:EDITURA ECONOMICĂ. 447 P.]
Сele mai des criterii de definire a ÎMM-urilor sunt:
 Numărul de angajați
 Valoarea capitalului
 Volumul vânzărilor
 Criteriul dupa numărul de angajați este general acceptat ca oferind o bună măsură a
mărimii firmei. Acesta este un criteriu preferat datorită accesibilității și neerodării (de a nu produce
sau a nu suferi) de inflație și altor efecte din economie. Pentru ca acest criteriu să fie elocvent, se
recomandă includerea în cadrul statisticilor a numărului de angajați permanenți sau, pentru o mai
bună cuantificare, folosirea indicatorului ore-muncă în vederea includerii consumului total al
factorului de producție – muncă.
 Criteriul după valoarea capitalului problema stabilirii dimensiunii acestuia este mai
dificilă decât cea a stabilirii numărului de angajați, existând numeroase probleme de evaluare. De
exemplu, apar dificultăți pentru proprietarul unei întreprinderi mici și mijlocii de a face capitalul

9
între proprietatea personală și cea a întreprinderii. Capitalul fix este de multe ori uzat fizic și moral,
parțial folosit sau este realizat de proprietar.
 Criteriul după volumul vânzărilor (cifra de afaceri) este un indicator ușor de aplicat, dar
în cazul cînd în condițiile în care întreprinderile din ramuri diferite sunt comparate pe această cale,
se obțin rezultate nestricte. Aplicarea cifrei de afaceri și folosirea ei în cadrul comparațiilor
internaționale ridică unele probleme. De exemplu, schimbările care intervin în prețurile interne pot
să nu se regăsească în evoluția cursurilor de schimb. Acest indicator este larg folosit în combinații
cu ceilalți doi indicatori cantitativi principali (numărul de angajați și valoarea capitalului).
În Republica Moldova conform Legii Nr. 179 din 21.07.2016 în RM sunt definite ca IMM
întreprinderile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii ce le prezint în Tabelul 2.2:
Tabelul 2.2
Clasificarea Întreprinderilor mici și mijlocii

Mărimea Nr de salariați Cifră anuală de afaceri(milioane lei)

întreprinderii
Micro până la 9 până la 9
Mici de la 10 pînă la 49 pînă la 25 sau deţine active totale de pînă la 25 de
milioane de lei
Mijlocii de la 50 pînă la 249 pînă la 50 sau deţine active totale de pînă la 50 de
milioane de lei.
Sursa: Elaborat de autor în baza Legii privind susținerea sectorului ÎMM nr.179 din 21 iulie
2016
Întreprinderile mici şi mijlocii (ÎMM-urile) reprezintă întreprinderile cu un personal redus,
care pot fi create în toate ramurile economiei naționale în baza diverselor forme de proprietate,
inclusiv mixte, şi pot efectua toate tipurile de activități economice [Coban Marina, Țăruș Victoria
Dezvoltarea antreprenoriatului În Anelele ASEM VOL 6, p.43].
În Uniunea Europeană criterial de bază este numărul de angajați în cadrul întreprinderii.
Conform recomandărilor în vigoare ale Comisiei Europene, IMM-urile sunt clasificate în 3
categorii: micro-întreprinderi (10 angajați), întreprinderi mici (50 angajați), întreprinderi mijlocii
este definită ca acea întreprindere având mai puțin de 250 de salariați, o cifră de afaceri mai mică
de 50 milioane de euro sau un total al bilanțului anual ce nu depășește 43 milioane de euro
[Manualul utilizatorului pentru definirea ÎMM-urilor. Publicații al Uniunii Europene, 2015,p. 11]
Circa 99,8% din cele 22,9 milioane de întreprinderi din Uniunea Europeană sunt
întreprinderi mici și mijlocii, reprezentând 66% din sectorul privat și generând 56,2% din cifra de
afaceri totală. Deci, dezvoltarea acestora este are o influență majoră pentru viitorul Uniunii
Europene.

10
 Spre exemplu în SUA, se numesc întreprinderi mici și mijlocii acele întreprinderi al căror
numărul de proprietari sunt între 1-20, au o așezare geografică bine determinată, managmentul
este independent, aparte de proprietar iar cifra de afaceri ajunge la câteva milioane de dolari
(comerțul cu ridicata 22 milioane dolari, comerțul cu amănuntul 8 milioane dolari). În SUA
conform Small Business Act, Legea publică PL 85-536 cu privire la businessul mic, adoptată în
1954 și completată prin Legea PL 104-121 în 1996, ce definește businessul mic ca o întreprindere
„independent posedată, independent condusă și nedominantă în ramura sa de activitate”.
O altă definiție calitativă este cea aprobată de „Committee for Economic Development
Standards” în corespundere cu care o afacere este considerată mică dacă îndeplinește cel puțin 2
din următoarele 4 trăsături:
1. Managementul este independent. De obicei, managerii sunt și proprietari.
2. Capitalul este oferit de o persoană sau de un grup mic, care sunt proprietarii afacerii.
3. Aria de activitate este, de obicei, locală. Lucrătorii și proprietarii fac parte din aceeași
comunitate. Piețele nu sunt obligatoriu locale.
4. Businessul este mai mic în comparație cu cea mai mare întreprindere din ramura respectivă
[BOCANCEA (ŢÎBULAC), L., ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII – PROMOTOR AL DEZVOLTĂRII
ECONOMICE. ÎN: MERIDIAN INGINERESC, VOL.2. CHIȘINĂU: UTM, 2010, P. 68].
În Federația Rusă, drept bază pentru definirea ÎMM-urilor se ia numărul angajaților pe
domenii de activitate. Sunt considerate ÎMM-uri toate întreprinderile introduse în Registrul Unic
de Stat, atât persoane juridice (în afară de întreprinderi de stat și municipale), cât și persoane fizice,
inclusiv întreprinderile individuale și gospodăriile agricole (țărănești) în care numărul mediu al
angajaților în perioada de dare de seamă nu depășește următorii indicatori:
 microîntreprindere – până la 15 angajați;
 mică – până la 100 de angajați;
 mijlocie – de la 101 până la 250 de angajați.
Întreprinderile mici și mijlocii din România se clasifică în funcție de numărul mediu de
salariați și cifra de afaceri anuală netă sau activele totale pe care le dețin, în următoarele categorii:
 microîntreprinderi – au până la 9 salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă sau
dețin active totale de până la 2 milioane de euro, echivalent în lei;
 întreprinderi mici – au între 10 și 49 de salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă
sau dețin active totale de până la 10 milioane de euro, echivalent în lei;
 întreprinderi mijlocii – au între 50 și 249 de salariați și realizează o cifră de afaceri anuală
netă de până la 50 milioane de euro, echivalent în lei, sau dețin active totale care nu depășesc
echivalentul în lei a 43 milioane de euro [NICOLESCU, O., NICOLESCU, C. INTREPRENORIATUL ȘI

11
MANAGEMENTUL ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII: CONCEPTE, ABORDĂRI, STUDII DE CAZ.
BUCUREȘTI: EDITURA ECONOMICĂ,, P.17].
Tipologia ÎMM-urilor este un element deosebit de important. În acest sens, există o mare
varietate de tipologii. Sunt identificate identificat opt categorii în funcţie de care se pot clasifica
IMM-urile, şi anume:
 vîrsta firmei;
 tipul de proprietate;
 natura managementului practicat;
 structura organizatorică;
 producţia realizată;
 industria de care aparţine firma;
 amplasarea întreprinderii;
 profilul relativ produs / piaţă;
Cele mai frecvente clasificări:
I. După tipul abordării:
1. tradiţional
2. antreprenorial (orientat spre promovare)
3. administrativ (profesional).
II. După gradul de inovare:
1. inovativ
2. imitativ
3. repetitiv.
III. După dinamica evoluţiei:
1. clasic
2. cometă
SURSA:[ MANAGEMENTUL ÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII NATALIA BRANAŞCO BĂLȚI; P.18]
În categoria firmelor mici tradiţionale se întîlnesc de regulă două tipuri:
 -firme în cadrul cărora există un singur întreprinzător, ceilalţi salariaţi neimplicîndu-se în
managementul organizaţiei;
 -firme familiale, în care practic, întreprinzătorul este reprezentat de familia lui, care
participă efectiv la dirijarea activităţilor firmei (în aceste firme apar deseori situaţii conflictuale)
 În ultima perioadă, o atenţie deosebită se acordă IMM-urilor din ramurile de vîrf, din
„Lightech”. Astfel, aceste IMM se divid în trei categorii.

12
  -IMM-uri din sectoare de „high-tech” şi mass-media, caracterizate printr-o ridicată
preferinţă pentru derularea activităţilor prin Internet, luînd în considerare ultimele dezvoltări în
domeniu;
 -IMM-urile nou-înfiinţate de către liber-întreprinzători care se focalizează asupra
exploatării oportunităţilor oferite de comerţul electronic şi sectoarele de servicii;
 -IMM-urile integrate în marile firme care generează inovaţii şi comercializează produse
sub -presiunea principalilor clienţi. SURSA:[MANAGEMENTUL ÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI
MIJLOCII NOTE DE CURS NATALIA BRANAŞCO, P.20]
În prezent există numeroşi factori, ce au o influență asupra activităţii IMM-urilor:
producerea inovaţiei tehnologice;
schimbările în materii prime;
modificările în cererea pieţei;
schimbările în oferta de forţă de muncă;
liberalizarea şi globalizarea comerţului;
evoluţiile în obţinerea şi regimul surselor de capital;
conjunctura economiei naţionale şi internaţionale
SURSA:[RETROSPECTIVA ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII DIN REPUBLICA MOLDOVA
VIORICA ZATÎC. LIUDMILA STIHI]
Sectorul IMM-urilor are un rol important în dezvoltarea economiei țării, aducând o contribuție
majoră la formarea produsului inter brut, la creșterea locurilor de muncă, creșterea mai multor
producători. Intensificarea exporturilor, diversificarea serviciilor pe piață, dezvoltarea
tehnologiilor și inovațiilor. IMM-urile aduc la amelioarea situației economice în țară, astfel sporind
creșterea ei fără a produce inflația. Statul se imbogățește prin sistemele de impozitare unde aceste
venituri la rîndul său sunt împărțite altor membri ai societății. O altă contribuție a IMM-urilor este
creșterea și diversificarea producției, ceea ce aduce la faptul că producătorii în lupta de concurență
v-or crește calitatea produselor pentru a atrage o mai mare parte de clienți. La rândul său dacă
calitatea produselor va fi înaltă va satisface cererea consumatorului. Firmele mici au un alt avantaj
față de firmele mari deoarece pot fabrica bunuri omogene în cantițăți semnificative, prin urmare
v-or fi utilizate locurile libere în piață. Un alt rol deosebit ce îl au IMM-urile este în domeniul
inovațiilor.
În prezent IMM-urile împreună cu întreprinderile mai mari și centre de cercetare creează
inovații ce au un efect înalt pentru beneficiari. Firmele mici își dedică capacitățile sale creative
aasupra realizării unei sau două inovații. La fel firmele mici au un avantaj că sunt mai flexibile, se
adaptează mai ușor schimbărilor mediului de afaceri și cerințele pieței.

13
 Sectorul IMM deține un rol important în dezvoltarea Republicii Moldova. De în perioada de
dezvoltarea sectorului ÎMM-urilor în Republica Moldova a fost destul de complicată, au fost foarte
multe eșecuri dar și multe ridicari cu o influență foarte mare asupra economiei. Evoluția
Întreprinderilor Mici și Mijlocii este caracterizată prin următoarele trei etape:
Prima etapă a evoluției are începuturile puțin mai înainte de proclamarea independenței
statale a Republicii Moldova, pe care autorul S. Gorobievschi o consideră „etapa de trezire”.
Aceasta se observa prin faptul ca se schimbară legile, formându-se noi concepte cu privire la
funcționarea legilor economiei de piață, apar primele cooperative de producere. Statitic în anul
1991, în țară erau înregistrate 3250 de cooperative, ce activau în diverse domenii (construcții,
prestare de servicii, producere și a bunurilor de larg consum etc.). Atestăm ca începutul acesta de
dezvoltare a IMM a fost unul destul de anevoios. Drept răspuns au început să apară proprietatea
privată au început să se formeze noi concepte cu privire la evoluția, dezvoltarea și particularitățile
economiei de piață. SURSA: [GOROBIEVSCHI, S. ANTREPRENORIATUL – ASPECTE FUNDAMENTALE
MANAGERIALE. CHIȘINĂU; P. 38]
A doua etapă este caracterizată prin adoptarea ,, Legii cu privire la antreprenoriat și
întreprinderi”, nr. 845-XII din 03.01.92. La această etapă multe cooperative sunt transformate în
Întreprinderi Individuale (ÎI), Societate cu Răspundere Limitată (SRL), Soietate pe Acțiuni (SA),
și o serie de întreprinderi particulare, majoritatea fiind microîntreprinderi. Considerăm ca această
etapă a fost cea mai semnificativă deoarece prin adoptarea ,, Legii cu privire la antreprenoriat și
întreprinderi” IMM-urile din Republică au primit cu adevarat dreptul de funcționare.
SURSA: [GOROBIEVSCHI, S. ANTREPRENORIATUL – ASPECTE FUNDAMENTALE MANAGERIALE.
CHIȘINĂU; P. 40-42]
A treia etapă de dezvoltare a Întreprinderilor mici și Mijlocii poate fi denumită din momentul
susținerii economice și extinderii modalităților de sprijinire a micului business. Tot aici apar și
primele acte legislative, ce legalizeaza activitatea a micului business. Prin „Legea cu privire la
susținerea și protecția micului business” nr. 112-XII din 20 mai 1994, ce prevede alocarea unor
subvenții și credite avantajoase dezvoltării micului business, numărul de întreprinderi au crescut
deparece se crea unui regim fiscal favorabil, se acorda garanții și stimulente în scopul satisfacerii
nevoilor sociale. SURSA: [GOROBIEVSCHI, S. ANTREPRENORIATUL – ASPECTE FUNDAMENTALE
MANAGERIALE. CHIȘINĂU; P. 68]
Considerăm că această lege a fost ca o necesitate pentru dezvoltarea activității de
antreprenoriat, deoarece, odată creată, aceste întreprinderi se extind pe piața internă și externă,
unde sunt expuse riscului și concurenței.
Conform cadrului legislativ din Republica Moldova, antreprenorul este persoana care propune
ceva nou pe piața fie de produse, fie de service, el își asumă riscul pentru inovațiile făcute, are

14
inițiativă, alocă resurse în scopul obținerii unor venituri viitoare, precum și își asumă
responsabilitatea eventualului eșec.

1.3 Rolul și importanța Întreprinderilor Mici și Mijlocii în procesul de

creștere economică

La momentul actual, IMM-urile reprezintă elementul de bază şi cel mai dinamic al

economiei de piaţă. În același timp Intrepriderile Mici și Mijlocii sunt un promotor de iniţiative
tehnologice şi economice, o sursă primară a inovaţiei, precum şi un factor determinant al
productivităţii înalte şi al economiei competitive. Din punct de vedere al distribuției teritoriale,
ponderea IMM din total întreprinderi rămâne a fi una decisivă și importantă pentru dezvoltarea
social-economică a regiunilor.
IMM-urile din Republica Moldova au un aport însemnat la crearea locurilor de muncă, însă
contribuţia lor la creşterea economică nu este încă suficient de ridicată. Politicile promovate în
domeniul dezvoltării antreprenoriatului din țară, au condus la evoluția pozitivă a numărului de
întreprinderi active, chiar dacă sectorul IMM continuă să se confrunte cu numeroase dificultăți de
ordin financiar, legislativ, birocratic şi altele.
Dezvoltarea sectorului IMM reprezintă una dintre prioritățile de bază în creșterea
economică a țării, fiind inclusă în cele mai relevante documente strategice de politici. Strategia
naţională are ca prioritate ameliorarea climatului de afaceri, care prevede dezvoltarea pe mai multe
nivele măsurabile a sectorului cum ar fi: stimularea deschiderii afacerilor noi și simplificarea
procedurii de înregistrare a unei afaceri; optimizarea cadrului de politici; diversificarea
instrumentelor de suport; sporirea ponderii forței de munca calificate încadrateîn acest sector, etc.
Sectorul IMM are o influență importantă în dezvoltarea și creșterea economică a Republicii
Moldova. Pe parcursul a 25 de ani sectorul Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Republica Moldova
a evoluat semnificativ, atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ.
Potrivit ultimelor date statistice în Republica Moldova sectorul IMM cuprinde 98,7% din
numărul total de întreprinderi unde în anul 2018 numărul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ÎMM)
a constituit 55,7 mii întreprinderi. Pe parcursul utimelor cinci ani numărul ÎMM a fost într-o
continuă creștere, astfel s-a simțit un trend pozitiv de sporire a numărului de ÎMM din Republica
Moldova.
Ocuparea forțelor de muncă arată astfel: numărul salariaților care au activat în
întreprinderile mici şi mijlocii în perioada de referință a constituit 328 mii persoane, deținând
60,7% din numărul total de salariați ai întreprinderilor. Veniturile din vînzări ale întreprinderilor

15
mici şi mijlocii în această perioadă au însumat 144159,9 mil. lei sau 40,4% din venituri din vînzări
în total pe economie.

100% 1.3
90%

80% 39.3

70% 59.6

60%

50% 98.7
40%

30% 60.7

20% 40.4

10%

0%
nr. de intreprinderi nr. de salariați venitul din vânzări

ÎMM Întreprinderi cu Excepția ÎMM

SURSA: Elaborat de autor în baza Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova

Figura 3.1. Ponderea Întreprinderilor Mici și Mijlocii în totalul întreprinderilor din anul
2018 pe principalii indicatori (%)
Analiza evoluției ÎMM ne indică creșterea veniturilor din vînzări în medie pe o întreprindere în
anul 2018, care au constituit 2587,9 mii lei sau cu 21,2 mii lei mai mult față de anul 2017.
Veniturile din vînzări ale ÎMM în medie pe un salariat la fel au crescut comparativ cu anul
precedent cu 14,1 mii lei și au constituit 439,5 mii lei în mediu pe un salariat. Numărul de salariați
în medie pe o întreprindere în anul 2018 a constituit 6 persoane. Sursa: [BIROULUI NAȚIONAL DE
STATISTICĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, 2018]
Sectorul Întreprinderilor Mici și Mijlocii constituie baza creării și dezvoltării unei economii
moderne și dinamice. Acest sector al economiei națioale aduce o contribuție substanțială la PIB,
sporirea oportunităților de ocupare a forței de muncă și stimularea creșterii exporturilor.
Un avantaj al ÎMM este că pot să reacționeze flexibil și de a se adapta rapid la schimbarile
economice ciclice și structurale. Din acest punct de vedere acest sector, dacă este bine dezovoltat
poate contribui la fortificarea stabilității și creșterii economice din Republica Moldova. ÎMM-urile
contribuie la dezvoltarea economiilor locale prin abilitatea lor de a răspunde la cererile locale și
prin cunoștințele lor detaliate referitor la piețele locale. [CRESTEREA ECONOMICA PRINICPALELE
PROVOCARI SI EFECTE. COBAN MARIANA, TARUS VICTORIA CULEGERE DE ARTICOLE]

16
 Actualmente, politica statului este orientată spre susținerea antreprenoriatului, ea
continuînd să fie directionată, în primul rînd, spre crearea unor condiții stabile și favorabile
dezvoltării acestuia. Economia Moldovei a avut o mare tradiție agroindustrială, dar în ultimele
două decenii sectorul serviciilor devine principalul motor al creșterii economice a Republicii
Moldova. Evoluţia în dinamică a numărului ÎMM pe principale genuri de activitate se prezintă
astfel:

7.11% 0.10% Agricultura, silvicultura și pescuit

8.41%
8.81% 11.41% 0.80%
Industria prelucrătoare

5.71% Energie electricăgaze, apă caldă și aer

6.31%
condiționat
Construcții
3.60%
4.10%
38.44% Comerț cu ridicata şi cu amănuntul;

5.21% Transport și depozitare

Activități de cazare și alimentație

publică
Informații și comunicații

SURSA: Elaborat de autor în baza Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova

Figura 3.1 Ponderea IMM-urilor în profilul principalelor genuri de activitate în anul 2018
Analizând numărul de întreprinderi după sectoare ne arată faptul că partea preponderentă
a Întreprinderilor Mici și Mijlocii îşi desfăşoară activitatea în domeniul comerţului, constituind
circa 20,6 mii întreprinderi, sau 38,4% din totalul ÎMM, fiind urmată de industria prelucrătoare
8.4% din totalul IMM (4.5 mii de întrepridneri) .
Realizând o coparație a cotei angajaților sectorului IMM putem spune că în țările europene
sectorul IMM este considerat drept principalul furnizor al locurilor de muncă, încadrând de la 60%
pînă la 87% din numărul total de salariați, un de exemplu avem Germania cu 63%. Repartizarea
angajaților IMM-urilor după mărimea intreprinderii o puteți observa în Figura 3.3.

17
 Mijlocii Micro26%
35%

Mici 39%

Sursa: Elaborat de autor în baza Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova

Figura 3.3. Repartizarea angajaților IMM-urilor după mărimea întrepridnerii în total
angajați în Republica moldova (%)
Potrivit Biroului Național de Statistică în anul 2018 cota cea mai mare a angajaților în totalul
angajaților sectorului IMM îi revine întreprinderilor mici (39%), fiind urmată de întrprinderile
mijlocii (35%) și întreprinderile micro (26%)
Pentru susținerea creșterii Întreprinderilor Mici și Mojlocii este necesară susţinerea
specială juridică şi organizaţională ce este le fel regăsită în Legea cu privire la micul business şi
care prevede următoarele puncte :
Susţinerea financiară al întreprinderilor mici, stimulări sub formă de înlesniri la creanţe şi
impozite .
Ajutorarea întreprinderilor mici în obţinerea comenzilor de stat.
Servicii privilegiate tehnice şi de consulting privind problemele gestionării, transmiterea
prioritară al tehnologiilor din partea instituţiilor de cercetare de stat .
Înlesniri la cumpărare şi arendarea imobilului municipal şi de stat, ai materiei prime şi
materialelor .
Susţinerea specială în participarea întreprinderilor mici la comerţul de export .
Crearea sistemului informaţional economic de bază pentru guvern privind ocupaţia în
micul business, volumul realizărilor, alocările de capital, exportul, falimentarea
întreprinderilor mici după regiuni şi sfere ale businessului .
În țările dezvoltate unde micul business este considerat promotor al dezvoltării economice
graţie avantajelor pe care le oferă, ÎMM cunoaşte o dezvoltare accelerată mai ales în domeniile
serviciilor şi a producerii mărfurilor de larg consum. Astfel Întreprinderile mici și Mijlocii
constituie o pondere esenţială în numărul total al agenţilor economici, asigură ocuparea forţei de
muncă şi un nivel modest de venit, asigură saturarea pieţei de mărfuri, participă la crearea PIB-
ului. Impactul cantitativ al IMM-urilor asupra creşterii economice se estimează prin indicatorul
ponderii IMM-urilor în PIB. [ROLUL I.M.M ÎN CREȘTEREA COMPETITIVITĂȚII ECONOMIEI
REPUBLICII MOLDOVA Aurelia ŢURCAN (ȘUȘU) p.5]

18
 În Republica Moldova Micul Business contribuie în primul rând la saturarea pieţei de
consum. IMM-urile din Republica Moldova participă destul de activ la fabricarea bunurilor şi
serviciilor, satisfăcînd cererea, în special pe piaţa internă. Cum am spus și anterior Întreprinderile
mici sunt mai flexibile şi reacţionează mai rapid la schimbările mediului de afaceri şi la cerinţele
pieţei iar din aceast considerent investiţiile în micul business aduc venituri mai mari decît
investiţiile în întreprinderile mari. De altfel, acestea din urmă beneficiază din plin de serviciile
întreprinderilor mici şi într-un fel sunt dependente de ele. Astfel pentru dezvoltarea Republicii
Moldova sectorul IMM este de o importanţă deosebită. Reeșind din cele expuse anterior, pentru
dezvoltarea IMM-urior condiția strict necesară este unui cadru macroeconomic favorizant, și
anume: o monedă națională stabilă, o inflație sub control, rate de schimb previzibile, lipsa de
bariere comerciale, asigurarea calității produselor pentru consumator. Deci IMM-urile
întruchipează în sine dinamica și elasticitate, iar acești factori trebuie să fie în centrul preocupărilor
factorilor responsabili ai politicii economice din diferite țări

19