Morometii – Evolutia personajului principal

Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acţiune

care se desfăşoară pe mai multe planuri la care participă un număr mare de
personaje.
Romanul „Moromeţii” a luat naştere în urma unui îndelung proces de elaborare,
din anul 1949 si pana in 1955, cand va vedea si lumina tiparului.
Cea mai importantă temă a prozei lui Marin Preda este dispariţia ţărănimii
tradiţionale, dar, alături de această problemă, autorul tratează şi tema relatiei dintre
individ , istorie si tema timpului, care trece fără a ţine cont de dorinţele oamenilor şi
care aduce cu el schimbări radicale şi neaşteptate.
Titlul „Moromeţii” pune în centrul romanului tema familiei, însă evoluţia şi criza
familiei sunt simbolice pentru transformările din satul tradiţional românesc.
Perspectiva narativă este una obiectivă, naraţiunea fiind realizată la persoana a
III-a de către un narator omniscient si omniprezent. Această perspectivă narativă se
completează prin personajele reflectoare: în primul volum rolul de personaj-reflector îi
aparţine lui Ilie Moromete.
Primul volum utilizează tehnica decupajului şi accelerarea gradată a timpului
naraţiunii şi poate fi considerat o monografie a familiei ţărăneşti şi a satului românesc
din Câmpia Dunării într-o perioadă de frământări social-istorice.
Volumul este structurat în trei părţi, cu o acţiune care se desfăşoară pe parcursul
verii, cu trei ani înaintea celui de-al doilea război mondial
Prima parte se desfasoara de sâmbătă până duminică si conţine scene care
ilustrează viaţa rurală: cina, tăierea salcâmului, întâlnirea duminicală din fierăria lui
Iocan si hora.
Partea a doua se derulează pe parcursul a două săptămâni, începând cu
plecarea lui Achim cu oile, la Bucureşti.
Partea a treia se desfasoară de la seceriş până la sfârşitul verii si se încheie cu
fuga băieţilor.
Cele trei părţi conferă echilibrul compoziţiei. Fiecare parte începand cu o
prezentare de ansamblu: masa, prispa şi secerişul. Simetria compoziţională este dată
de legătura dintre incipit şi final prin care este subliniată tema timpului.

În primul volum actiunea se desfasuara in jurul lui Ilie Moromete intampinand

problema paternităţii, a raporturilor acestuia cu fiii lui, care este însă o deghizare a
problemelor sociale generale.
El este reprezentantul ţărănimii tradiţionale, ale cărei valori le apără cu îndârjire.
Accentul se pune mai ales pe capacităţile intelectuale ale personajului. Datorită
meditaţiilor şi concepţiilor sale despre viaţă, Moromete a fost considerat ţăranul filozof
al literaturii române.

Portretul şi evoluţia sa sunt urmărite în raport cu familia, cu ceilalţi săteni, cu statul

şi cu pământul. Desi este caracterizat in mod direct atât de autor cât şi de celelalte
personaje, acţiunile şi felul său de a vorbi spun cel mai mult despre Ilie Moromete.
 Morometii – Evolutia personajului principal
Spre deosebire de personajul Ion al lui Liviu Rebreanu, pentru ţăranul Moromete
pământul nu reprezinta o obsesie. El nu îşi doreşte mult pământ ci doar atât cât să aibă
din ce trăi. Pentru el, sănătatea morală nu înseamnă a avea bani ci a putea trăi senin.
Moromete îşi doreşte liniştea căminului şi posibilitatea de a se bucura de micile bucurii
ale vieţii.
Ilie Moromete încearcă să păstreze întreg, cu preţul unui trai modest, pământul
familiei pentru a-l putea transmite mai apoi băieţilor.
Din pacate insa, fiii cei mari nu împărtăşesc idealurile tatălui deoarece ei îşi
doresc independenţa economică. Ei se simt neîndreptăţiţi pentru că, după moartea
mamei lor, Moromete s-a însurat cu altă femeie si pentru că numarul copiilor s-a dublat.
Îndemnaţi de Guica, cei trei băieţi pun la cale un plan care va amplifica
problemele econimice ale familiei. Conflictul dintre Moromete si cei trei fii ai săi din
prima căsătorie va duce, in final, la destramarea familiei.
Avand in vedere aceste caracteristici, caracterizarea lui Ilie Moromete
demonstreaza ca personajul are o complexitate care il aseamana cu un intelectual
veritabil, fiind considerat un taran filosof.