ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

Facultatea:

Cibernetică, Statistică şi Informatică

Economică

Politici antiinflationiste si politici antisomaj

Student: MIRUNA IOANA POPESCU

 Cuprins:

Capitolul 1. INFLATIA

1.1 Definitia inflatiei

1.2 Sursele inflatiei si cauzele acesteia
1.3 Măsurarea inflaţiei
1.4 Tipuri de politici antiinflationiste

Capitolul 2. SOMAJUL

2.1 Definitia somajului

2.2 Impărţirea şomajului pe cauze

2.3. Stabilirea numarului de someri si modalităţi de calcul a indicatorilor şomajului

2.4 Consecintele somajului si masuri antisomaj

Capitolul 3.INFLATIA SI SOMAJUL IN ROMANIA

3.1 Inflatia in Romania

3.2 Somajul in Romania

Capitolul 4. Studiu de caz: Influenta Inflatiei si a Somajului aspura PIBului

4.1 Analiza interdependenţei dintre PIB şi inflaţie

4.2 Corelaţia dintre ritmul de creştere a PIB şi rata şomajului

2
 Capitolul 1.INFLATIA

1.1 DEFINITA INFLATIEI

Inflatia este un dezechilibru structural monetaro-material, care exprima existenta in
circulatie a unei mase monetare care depaseste necesitatile economiei, ceea ce conduce
la deprecierea banilor si la cresterea durabila si generalizata a preturilor.
Inflaţia este procesul de creştere semnificativă şi persistentă a nivelului preţurilor. În
perioadele în care se manifestă fenomenele inflaţioniste, influenţa preţurilor care cresc
este mai mare decât a celor care scad, astfel încât, pe total, nivelul mediu al preţurilor
va creşte. De asemenea, inflaţia mai poate fi definită prin scăderea puterii de cumpărare
a unei unităţi monetare (respectiv a cantităţii de bunuri şi servicii ce poate fi
achiziţionată prin intermediul unei unităţi monetare). De obicei, o creştere a nivelului
mediu al preţurilor de sub 1% anual nu este considerată inflaţie. Un nivel al inflaţiei
între 1 şi 3 % pe an este considerat rezonabil pentru o economie în expansiune, iar o
astfel de inflaţie se numeşte inflaţie târâtoare. La polul opus se situează situaţia în care
inflaţia este de peste 50% pe lună, caz în care avem hiperinflaţie. Pe termen lung inflaţia
este prezentă în orice economie. Deci, fenomenul nu poate fi controlat în totalitate, ci
doar influenţat. Inflaţia nu este „păguboasă” pentru toată lumea. Cei care anticipează
corect evoluţia acesteia au de câştigat, în timp ce cei care nu o pot anticipa au în general
de pierdut. Inflaţia este un obstacol important în calea implementării politicilor
economice de creştere economică, datorită faptului că anticipările agenţilor nu mai pot
fi efectuate corect, şi de aici o risipă de resurse şi o neîncredere în politicile
implementate de puterea publică.

1.2 Sursele inflatiei si cauzele acesteia

a) Inflaţia prin salarii şi prin costuri

În toate ţările lumii, sindicatele urmăresc interesele membrilor proprii, respectiv
creşterea puterii de cumpărare. Aceasta se realizează în primul rând prin creşterea nivelului
salariilor. Orice creştere a salariilor conduce la creşterea costurilor de producţie, şi de aici, la
creşterea preţurilor, deci la inflaţie. De asemenea, creşterea costurilor de producţie datorată
creşterii preţurilor materiilor prime, a materialelor sau energiei va determina creşterea preţurilor
bunurilor şi serviciilor finale, contribuind la creşterea inflaţiei.
3
 În cadrul inflaţiei prin costuri o formă distinctă o constituie inflaţia importată. Acest tip
de inflaţie se manifestă într-o economie puternic dependentă de mediul extern datorită creşterii
preţurilor mondiale (de exemplu la combustibili, materii prime etc.). Creşterea preţurior pe piaţa
mondială va conduce la creşterea costurilor de producţie generate de bunurile şi serviciile
importate, şi de aici creşterea preţurilor interne.

b) Inflaţia prin cerere

Creşterea cererii de bunuri şi servicii mai rapidă decât creşterea ofertei va determina
creşterea preţurilor.

Figură 1: Mecanisme de creştere a preţurilor datorate creşterii cererii de bunuri şi servicii

Sursa imaginii: Analiza Macroeconomica- Prof. Univ. Dr. Mihai Roman

In Figura 1 s-a reprezentat într-un sistem de axe Venit disponibil – output efectele unei creşteri
a cererii datorate majorării a cheltuielilor guvernamentale, G. O creştere a cheltuielilor publice
G cu ∆G va conduce economia din punctul A în punctul E, adică la o cerere de output Ye mai
mare decât YA (punctul iniţial). Dacă şi oferta ar creşte la nivelul cererii, atunci nivelul
preţurilor ar rămâne nemodificat .

Dacă oferta nu se modifică atât de repede sau chiar deloc, atunci diferenţa Ye – YA (cererea
excedentară) se transformă în inflaţie, respectiv pentru ca economia să atingă un nou punct în
care cererea să egaleze oferta vor creşte preţurile. Acest gap inflaţionist va indica astfel cât de
repede se ajustează oferta la cerere, sau cât de mult cresc preţurile.

4
c) Politica monetară

Creşterea masei monetare (a ofertei de monedă) poate constitui o nouă sursă de creştere a
preţurilor. Dacă oferta de bunuri şi servicii nu se adaptează suficient de repede la variaţia ofertei
de bani, atunci restabilirea echilibrului se va face prin intermediul preţurilor, respectiv va creşte
nivelul acestora. Deplasarea curbei IS la dreapta (respectiv o creştere a ofertei de bunuri şi
servicii) determină creşterea ratei dobânzii, şi de aici şi creşterea preţurilor. Creşterea masei
monetare, însoţită de creşterea producţiei, poate conduce la reducerea ratei dobânzii, de aici la
creşterea cererii pentru investiţii, şi implicit la creşterea preţurilor. În cazul unei întârzieri între
momentul creşterii ofertei de monedă şi creşterea producţiei în cadrul sectorului real, atunci
creşterea de masă monetară se îndreaptă în totalitate către preţuri, respectiv se va regăsi într-o
creştere a inflaţiei.

Din relaţia:

Mv=py

Unde: M – este masa monetară nominală; v – este viteza de rotaţie a banilor; p - reprezintă
nivelul preţurilor; y – reprezintă nivelul outputului real.

observăm că atâta timp cât nivelul outputului real şi respectiv viteza de rotaţie rămân
nemodificate, orice creştere a masei monetare se transformă în creştere a preţurilor, deci în
inflaţie.

Pe fondul disproportiei dintre oferta de marfuri si masa monetara in circulatie, numerarul la

populatie, precum si depunerile la CEC au crescut continuu, dezechilibrul dintre capacitatea de
cumparare a populatiei si volumul de marfuri aflat pe piata, atingand dupa 1980, punctul critic.
Elocvent in acest sens este faptul ca potentialul de acoperire cu marfuri si servicii a fost, de
aproximativ 75% fata de volumul masei monetare, disponibilitatile banesti ale populatiei
apropiindu-se de 300 miliarde lei, din care 200 de miliarde lei, depuneri la CEC

1.3 Măsurarea inflaţiei

Inflaţia poate fi măsurată prin intermediul mai multor indicatori. Cei mai importanţi dintre
aceştia sunt:

a) indicele preţurilor bunurilor de consum (IPC);

5
 Majoritatea ţărilor au o abordare simplă în ceea ce priveşte măsurarea inflaţiei, utilizând
aşa-numitul „indice al preţurilor de consum (IPC)” . În acest scop, se analizează tiparele de
cumpărare ale consumatorilor pentru a identifica bunurile şi serviciile pe care aceştia le
cumpără în mod obişnuit şi care pot fi considerate, implicit, ca fiind într-o anumită măsură
reprezentative pentru consumatorul mediu într-o economie. Acestea nu includ numai articolele
pe care cumpărătorii le achiziţionează zilnic (de exemplu, pâine şi fructe), ci şi bunurile de
folosinţă înde lungată (de exemplu, autoturisme , calculatoare, maşini de spălat etc.) şi
tranzacţiile frecvente (de exemplu, chirii). Înscrierea acestor articole într-o „listă de
cumpărături” şi ponderarea lor în funcţie de importanţă în bugetele consumatorilor conduc la
elaborarea a ceea ce este cunoscut drept „coşul de consum”.

Ulterior, costurile acestui coş sunt comparate în timp, ceea ce permite stabilirea unei serii
de date pentru calculul indicelui preţurilor. Rata anuală a inflaţiei poate fi apoi calculată prin
exprimarea variaţiei costurilor coşului de consum actual ca pondere în costurile aceluiaşi coş în
anul anterior. Cu toate acestea, evoluţia nivelului preţurilor, identificată prin intermediul acestui
coş, reflectă numai situaţia unui consumator „mediu” sau reprezentativ.

Altfel spus, inflaţia măsurată cu ajutorul indicelui reprezintă doar o măsurare aproximativă
a situaţiei medii din economie; aceasta nu este identică cu variaţiile nivelului general al
preţurilor cu care se confruntă fiecare consumator.

Spre exemplu, să presupunem că un coş de consum reprezentativ pentru cheltuielile anuale ale
adolescenţilor este compus din 100 de sandvişuri, 50 de băuturi răcoritoare, zece băuturi
energizante şi o bicicletă montană. (Figura 2)

Figură 2:Masurarea indicelui preturilor

Sursa imaginii: European Central Bank

6
 Costul total al coşului poate fi apoi calculat prin înmulţirea cantităţilor cu preţurile
respective şi adunarea rezultatelor. Este uşor de observat că între primul şi al doilea an, costul
acestui coş de bunuri a crescut de la 300 EUR la 330 EUR, mai exact cu 10%. Între primul şi
al treilea an s-a înregistrat o majorare a costului de la 300 EUR la 360 EUR, respectiv
echivalentul a 20%. Indicele preţurilor constituie o altă modalitate de a exprima acest lucru.
Pentru a calcula indicele preţurilor, costul coşului de consum aferent oricărei perioade se
împarte la costul coşului de consum aferent perioadei de bază, iar rezultatul se înmulţeşte cu
100. În tabelul de mai sus, anul 1 reprezintă perioada de bază. Aşadar, indicele preţurilor pentru
anul 3 este următorul: Indicele preţurilor = (P3/P1) × 100 = (360/300) × 100 = 120,00 Indicele
preţurilor încearcă să ofere o imagine de ansamblu a evoluţiei unui număr mare de preţuri. După
cum demonstrează exemplul anterior, indicele preţurilor poate consemna o creştere, în pofida
scăderii anumitor preţuri.

b) indicele preţurilor de producţie (IPP);

Indicele preţurilor de producţie (IPP) măsoară evoluţia preţurilor în stadiile anterioare

consumului final, respectiv preţurile materiior prime, al semifabricatelor şi ale produselor
finite înainte a fi livrate pe piaţă.

c) indicele general al preţurilor (IGP);

Indicele general al preţurilor (IGP) măsoară evoluţia tuturor preţurilor din economie,
respectiv atât a preţurilor bunurilor consumate de către gospodării cât şi a preţurilor
bunurilor care intră în procesele de producţie. Acesta reprezintă cel mai general mod de
măsurare al inflaţiei.

d) deflatorul PIB.
Deflatorul PIB arată evoluţia nivelului mediu al preţurilor tuturor bunurilor şi serviciilor
incluse în PIB, şi se calculează astfel:

7
1.4 Tipuri de politici antiinflationiste

Obiectivul central al politicii inflationiste este stabilirea nivelului general al preturilor.

In cadrul unei economii deschise schimburilor internationale, acest obiectiv nu este suficient.
Aceasta actiune nu poate fi decat graduala, deoarece o politica prea brutala ar avea consecinte
pe termen scurt foarte defavorabile asupra utilizarii factorilor de productie si ar fi insotita de o
recesiune brutala a activitatii economice. Lupta impotriva inflatiei trebuie sa fie o actiune de
mare intindere, cotidiana si permanenta.
În cazul inflaţiei prin costuri una dintre măsurile posibile este controlul preţurilor:
Blocajul preturilor este o modalitate directa de lupta contra inflatiei si consta in
masuri de interzicere a majorarii preturilor pentru diverse bunuri si servicii, de-a lungul unei
perioade determinate. Aceasta masura consta intr-o actiune directa si rapida comparativ cu alte
masuri, dar eficacitatea pe termen lung este scazuta. Cea mai importanta problema este cea a
iesirii din starea de blocare a preturilor, intrucat intervin, imediat, majorari semnificative ale
acestora.
Riscul este cu atat mai mare cu cat perioada este mai indelungata. Blocarea preturilor n-
a permis niciodata diminuarea inflatiei ci a impiedicat extinderea acesteia intr-un mod
necontrolat.
În cazul inflaţiei prin salarii, contra-măsura recomandată este controlul salariilor.
Se accepta fie reducerea salariilor fie reducerea timpului de lucru concomitent cu
reducerea corespunzătoare a salariului. Şi această măsură este utilă doar pe termen scurt,
deoarece atât sindicatele cât şi salariaţii nu pot suporta perioade îndelungate în care să se reducă
puterea de cumpărare.
Reducerea cererii agregate este o altă măsură antiinflaţionistă ce poate fi aplicată mai ales în
cazul unei inflaţii provocate de şocuri ale cererii. Acesată reducere a cererii agregate poate fi
determinată direct fie prin reducerea cheltuielilor publice, fie prin creşterea nivelului taxelor şi
impozitelor, sau indirect prin creşterea ratei dobânzii, iar de aici reducerea cererii pentru
investiţii şi implicit scăderea presiunii inflaţioniste.
În acest caz principala problemă care apare este aceea a scăderii veniturilor, a investiţiilor, de
aici creşterea ratei şomajului şi la influenţarea negativă a creşterii economice viitoare. Acest tip
de politica nu este utilizat, datorita caracterului sau inadaptat la situatiile in care inflatia este
insotita de o rata ridicata a somajului, iar pe de alta parte, datorita ineficacitatii pe termen scurt
si a impactului necontrolabil pe termen lung.
O altă modalitate de influenţare a inflaţiei este prin intermediul politicii de venituri .

8
 Politica veniturilor se aplica in masura in care o majorare excesiva a veniturilor
constituie un factor determinant al cresterii cererii si, in acelasi timp, al cresterii costurilor
salariale. Logica acestui instrument este urmatoarea: reducerea veniturilor poate reduce
tensiunile inflationiste. Aplicarea in practica se face cu dificultate, datorita presiunii
sindicatelor. Acesta este motivul pentru care masura a fost putin aplicata.
Preşedintele american Nixon a propus în 1971 un control strict al preţurilor şi salariilor
(deci un control al profiturilor şi veniturilor salariale). Acesata măsură nu a avut efect decât pe
termen scurt (6 luni) după care au început să apară dezechilibre în alte sectoare, ceea ce a condus
la renunţarea la acest tip de politică.
Politica monetară poate influenţa la rândul ei evoluţia inflaţiei. O politică monetară restrictivă
va conduce la creşterea ratelor dobânzilor şi de aici la scăderea cererii. Scăderea cererii va
determina scăderea presiunii inflaţioniste şi de aici reducerea creşterii preţurilor.
O problemă deosebită în cadrul analizei inflaţiei o constituie politica de indexare a salariilor. În
multe ţări sindicatele au obţinut prin negocieri posibilitatea de a include printre clauzele
contractelor de muncă una privitoare la indexarea automată a salariilor în raport cu costul vieţii.
Indexarea tuturor salariilor este o măsură de reducere a inflaţiei în condiţiile în care creşterea
salariilor este inferioară ratei inflaţiei. În plus, se elimină câştigurile negarantate sau pierderile
ce rezultă din erorile de anticipare a ratei inflaţiei. Cele mai importante probleme sunt generate
de faptul că, o reducere a productiviţăţii muncii ar trebui să conducă la scăderea salariului real,
ceea ce sindicatele nu vor accepta, deci toate pierderile vor fi suportate de către patroni, ceea
ce va conduce la scăderea ofertei, deci o nouă presiune inflaţionistă.

Capitolul2. Somajul

2.1 Definitia somajului

La origine, noţiunea de şomaj era sinonimă cu aceea de “inactivitate”. Cuvântul “şomaj” din
limba română provine din cuvântul francez “chomage”. La rândul său, acesta derivă din
latinescul “caumare”, fiind provenit de la cuvântul grec “cauma”, care înseamnă “căldură
mare”, din cauza căreia înceta orice activitate.

Somajul este un dezechilibru al pietei muncii la nivelul ei national - un excedent al ofertei

fata de cererea de munca cu niveluri si sensuri de evolutie diferite pe tari si perioade, ce are in

9
prezent un caracter permanent, dar care nu exclude definitiv existenta starii de ocupare deplina
a fortei de munca. Somajul se mai poate defini ca o stare de inactivitate economica, totala sau
partiala, proprie celor care nu au loc de munca, sunt in cautarea unuia, dar nu-si pot gasi de
lucru ca salariati. Somajul este locul de intalnire si de confruntare al cererii globale si ofertei
globale de munca, poate fi definit ca fiind o stare negativa a economiei care afecteaza o parte
din populatia activa disponibila prin neasigurarea fortei de munca.
Echilibru – oferta si cererea de munca sunt egale – ocupare deplina
Dezechilibru: a) subocupare – oferta de munca este mai mica decat cererea
b) supraocupare – oferta de munca depaseste cererea
Aceasta stare negativa apare ca rezultat al unui dezechilibru intre cererea de munca
exprimata prin numarul locurilor de munca existente si oferta de munca exprimata prin numarul
celor care cauta un loc de munca.
Somajul este un fenomen complex ce a fost cercetat stiintific inca de la inceputul secolului
al XIX-lea, fiind definit in moduri diferite de catre economisti. Astazi, somajul este o prolema
majora in toate tarile lumii din cauza dimensiunilor sale, duratei mare si implicatiilor pe care le
induce.
Nu orice persoana care nu lucreaza poate fi considerata somer (de exemplu militarii in
termen sau persoanele casnice).
Somajul este caracterizat de pierderea de venit, pierderea increderii de sine, erodarea
raporturilor cu comunitatea si aparitia sentimentelor de alienare si excludere din viata normala,
ceea ce provoaca tensiuni si amenintarea stabilitatii sociale.
Somajul se manifesta inegal pe tari, zone, perioade, sexe, varsta, calificare profesionala.
Afecteaza de cele mai multe ori tinerii si femeile, iar prelungirea in timp mareste riscul
degradarii competentei profesionale si dificultatea de reintegrare.
Somerul de lunga durata se descalifica, uneori iremediabil. Uitarea gesturilor
profesionale, pierderea ritmurilor de munca il fac pe somer mai putin competitiv si antreneaza
o neincredere sporita in randul potentialilor patroni.
Someri sunt toti acei apti de munca, dar care nu gasesc de lucru si care pot fi angajati,
partial sau in intrgime, numai in anumite momente ale dezvoltarii economice. Ei reprezinta, un
surplus de forta de munca, in raport cu numarul, celor angajati,in conditii de rentabilitate impuse
de economia de piata.

10
2.2 Impărţirea şomajului pe cauze

O primă delimitare a şomajului este aceea în şomaj voluntar şi şomaj involuntar.

Conceptele de somaj voluntar si somaj involuntar caracterizeaza si aprofundeaza somajul

natural.
şomaj voluntar – consta in acea neocupare datorata refuzului sau imposibilitatii unor
persoane de a accepta salariul oferit. Un asemenea somaj arata ca sunt si persoana care nu pot
sa se angajeze intr-o activitate deoarece nivelul ridicat al salariilor, determinat prin negocieri
colective, genereaza diminuarea cererii de munca.
şomaj involuntar – include persoanele neocupate care ar fi dispuse sa lucreze, acceptand chiar
un salariu nominal mai mic decat salariul existent, sperand ca atunci cand cererea efectiva de
munca se va mari, va creste si nivelul ocuparii.

Separarea şomajului în voluntar şi involuntar este una din controversele majore din
teoria economică. Economiştii keynesieni au afirmat că cea mai mare parte a şomajului din
timpul crizelor economice din anii ‘30 şi ‘80 s-au datorat deficitului cererii, fiind deci, de natură
involuntară. Pe de altă parte, economiştii clasici ai teoriei aşteptărilor raţionale pleacă de la
premisa că piaţa muncii ajustează imediat creşterile şomajului, prin scăderea salariilor. Din
punctul lor de vedere, în anii ’30 erau locuri de muncă suficiente, dar muncitorii au refuzat să
le ia. Tot şomajul din timpul crizelor economice era voluntar, menţinându-se la rata sa naturală.

Cel mai frecvent sistem de clasificare are la bază împărţirea şomajului pe cauze în următoarele
mari tipuri:

-şomaj fricţional: cea mai răspândită formă de şomaj, se circumscrie perioadei necesare în mod
normal pentru a găsi un alt loc de muncă.

-şomaj structural: (şomaj de neadaptare): este consecinţa unui dezechilibru între structurile
ocupţional-profesionale, teritoriale, demografice ale ofertei forţei de muncă şi ale cererii.

În perioadele de restructurări esenţiale ale unei economii, cum sunt cele ale tranziţiei de
la economia centralizată la economia de piaţă, şomajul structural reprezintă principala formă
de şomaj. Şomajul st

- şomajul sezonier : este similar celui ciclic, în sensul că este determinat de fluctuaţiile cererii
de forţă de muncă.

11
 În acest caz, fluctuaţiile cererii de muncă pot fi anticipate şi urmează un model
sistematic de-a lungul al anului. De exemplu, cererea de muncă în agricultură sau construcţii
scade în lunile de iarnă.

- şomajul ciclic: sau şomaj prin insuficienţa cererii, care apare atunci când cererea de
bunuri şi servicii din toate sectoarele economiei (economia reală, sectorul menaje sau restul
lumii) este mai mică decât oferta. Consecinţa este o ofertă de forţă de muncă mai mare decât
cererea.

2.3 Stabilirea numarului de someri si modalităţi de calcul a indicatorilor şomajului

Indicatorii statistici prin care se apreciază şomajul se determină în practică prin anumuite
metode statistice, folosind surse de date specifice. În general, în statistica Naţiunilor Unite, se
identifică patru surse mari de informaţii, care au la bază metode şi procedee particulare, cum ar
fi sondajele statistice sau culegerea datelor de la diverse instituţii pubice. În ţările dezvoltate,
ca Japonia, Suedia, Franţa sau Statele Unite, procedeul principal de obţinere a datelor statistice
privind şomajul îl constituie anchetele prin sondaj.

In Romania, numarul de someri se determina prin mai multe metode: recensamant, ancheta prin
sondaj, prelucrarea datelor oferite de institutii guvernamentale, ca Ministerul Muncii si
Protectiei Sociale. In afara recensamintelor, efectivul somerilor si rata somajului se determina
si prin alte metode statistice aplicate de catre Institutul National de Statistica (I.N.S.) si
Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale (M.M.S.S.).
Din punct de vedere statistic, indicatorii prin care se apreciaza somajul sunt de doua
feluri:
a) indicatori absoluti;
b) indicatori relativi.
Indicatorii absoluti sau indicatorii de nivel si se refera la numarul efectiv de someri. Ei se
exprima in “persoane” (“mii persoane”) si se determina pentru anumite perioade de referinta:
lunar, trimestrial sau anual. Numarul somerilor se calculeaza si in corelatie cu anumite variabile
demografice ca: varsta, sex, stare civila, dar si tinand cont de pregatirea profesionala, de nivelul
studiilor sau de repartitia teritoriala.
Indicatorul relativ prin care se apreciaza intensitatea somajului este unul din cei mai
importanti indicatori macroeconomici: rata somajului. Aceasta se determina prin raportarea
numarului total de someri la populatia activa si se exprima in procente. Nivelul ratei somajului
si evolutia acesteia reprezinta unul din barometrii in functie de care se iau anumite masuri de
protectie sociala sau decizii de politica economica. Ca relatie generala de calcul, rata somajului
se determina prin raportarea unui indicator care exprima somajul (numarul de someri-S) si un
alt indicator care masoara populatia de referinta, cel mai adesea populatia activa (Pa):
S
Rs= 100
Pa
Concret, acest indicator se poate determina in modalitati variate. Relatiile de calcul pot
sa difere in practica, in functie de legislatia nationala sau de informatiile disponibile.

12
Rata şomajului se determină prin raportarea numărului total de şomeri înregistraţi la populaţia
activă civilă. Rata naturală a şomajului corespunde funcţionării normale a pieţei muncii şi este
asociată cu ocuparea totală a forţei de muncă. Şomajul poate fi considerat excesiv, în orice ţară,
dacă depăşeşte nivelul său natural.

Rata naturală a şomajului este analizată şi din perspectiva legăturii şomajului cu inflaţia: atunci
când rata inflaţiei este stabilă, constantă, se vorbeşte de rata naturală a şomajului, numită şi
NAIRU, ( “ Non Accelerating Inflation Rate of Unemployment” ).

2.4 Consecintele somajului si masuri antisomaj

Pe plan economic, se disting consecintele negative ale somajului la nivel national si la

nivel de individ – familie.
 Pe plan national, excluderea unei parti a fortei de munca influenteaza dinamica
marimii PIB, in sensul ca instruirea, calificarea celor aflati in somaj au presupus cheltuieli din
parte individului si societatii, care nu vor fi recuperate in situatia somajului de lunga durata;
aceasta forta de munca, iesita din populatia activa ocupata, nu contribuie la cresterea PIB;
societatea suporta costurile somajului pe seama contributiei la fondul de somaj, din partea
agentilor economici, salariatilor; existenta unui somaj de lunga durata mai ales in randul
tinerilor, poate genera acte de violenta, infractiuni, poate accentua criminalitatea, cu impact
asupra intregii societati.
 La nivel de individ – familie, somajul se repercuteaza negativ asupra venitului.
Indemnizatia de somaj este mai mica decat salariul. Prelungirea duratei somajului erodeaza si
economiile, daca exista. Se deterioreaza calitatea fortei de munca si este mai greu de gasit un
loc de munca.
Un rol aparte revine starii morale si psihice, care afecteaza individul devenit somer mai
mult decat latura economica. Apar complexe de neutilitate pentru societate si familie. Starea de
somaj poate afecta coeziunea si armonia unei familii. Totodata, somajul cronic si de luna durata,
care genereaza saracia unui grup important din populatia activa, poate antrena conflicte sociale
profunde. Este de inteles ca „bulversarea vietii sociale si a celei de familie poate provoca o
adevarata criza de identitate”.
Multitudinea de efecte negative ale somajului pentru societate si individ justifica pe
deplin ingrijorarea guvernelor statelor lumii in fata acestui flagel si preocuparea pentru a gasi
solutii de ocupare a fortei de munca la un grad cat mai inalt.

Pentru a lupta impotriva somajului s-au formulat numeroase teorii si s-au pus la punct
nenumarate strategii. Politicile antisomaj adoptate vizeaza diminuarea somajului prin masuri ce
se refera la:
a) someri
b) populatia ocupata
Masurile care se refera direct la someri sunt cele ce vizeaza organizarea pregatirea si
calificarii lor, trecerea la noi forme de ocupare, reglementari juridice privind inscrierea sau
plasarea somerilor. Programele de instruire reprezinta cea mai raspandita categorie de masuri
pentru someri.
Masurile care privesc populatia ocupata au ca scop atat prevenirea somajului cat si
reducerea acestuia prin crearea unor posibilitati de angajare.

13
Masura cea mai semnificativa, care se poate lua pe timp limitat se refera la “impartirea muncii”
intre cei angajati si crearea astfel a unor noi locuri de munca.O alta masura o reprezinta
“programele speciale” de creare de locuri de munca care cuprind o gama vasta de actiuni (de
exemplu: infiintarea de intreprinderi in “zonele defavorizate” unde rata somajului este peste
media pe tara, acesto intreprinzatori acordandu-li-se o seri de facilitati daca angajeaza
someri:credite cu dobanda mica de aproximativ 17.5% se acorda intreprinzatorilor care creeaza
locuri de munca pentru someri etc).
Socurile si perturbatiile din economie, daca se manifesta o perioada suficient de lunga,
fac ca industrii intregi sa devina redundante, in sensul ca sufera un declin permanent al
productiei. Drept urmare, sunt disponibilizati muncitori, acestia nu-si gasesc slujbe in alte
industrii aparand astfel un somaj masiv ce face ca rata somajului sa creasca mult peste rata de
echilibru NAIRU(Non-Accelerating Inflation Rate of Unemployment).Obiectivul principal al
politicilor antisomaj este acela de a proteja veniturile obtinute de gospodarii de fluctuatiile
inacceptabil de mari determinate de trecerea in somaj a unuia sau mai multor membrii din cadrul
unei gospodarii.

Capitolul 3.Inflatia si somajul in Romania

3.1 Inflatia in Romania

In perioada 1990-2000, politica antiinflationista a avut ca tinta eliminarea banilor
“nefolositori”, marirea vitezei de circulatie si stagnarea cresterii generale a preturilor.
Obiectivele politicii monetare propuse in decursul acestei perioade pot fi privite ca obiective
generale si obiective intermediare.
Ca obiective generale au fost incluse deziderate precum: stabilizarea preturilor,
diminuarea somajului, cresterea economica reala, echilibrarea balantei de plati, sporirea rolului
BNR in economie.
Ca obiective intermediare pot fi citate tinte precum: limitarea cantitatii de bani din
economie, stimularea utilizarii creditului si reaprecierea monedei nationale.
Utilizarea, in Romania, a masurilor de politica monetara si fiscala s-a realizat printr-o
serie de actiuni dintre care enumeram:
- contractarea de credite externe de la organisme financiare internationale;
- inasprirea sarcinii fiscale asupra salariatilor;
- mentinerea unui deficit bugetar limitat la 4,4% din PIB (pana in anul 1995);
- sporirea ponderii creditului acordat firmelor, comparativ cu cel acordat persoanelor
fizice;
- practicarea de catre BNR a unor rate de refinantare foarte ridicate (600% in 1997);

14
 - diminuarea ratelor de dobanda la activele si pasivele bancare;
- restructurarea unor ramuri industriale (minerit si energie) cu influente favorabile
asupra deficitului bugetar; eliminarea blocajului financiar si a platilor restante din economie;
- cresterea rezervelor valutare si de aur ale BNR.
Romania se diferentiazã de majoritatea tãrilor candidate la aderare prin faptul cã nu are
probleme in ceea ce priveste deficitul bugetar si datoria publicã totalã, adicã exact domeniile
unde alte tãri trebuie sã facã cele mai dureroase ajustãri; in schimb, nivelul inflatiei si al
dobanzilor reprezintã incã un motiv de preocupare in tara noastrã. Aceastã asimetrie va impune,
probabil, o strategie diferitã de apropiere a tãrii noastre de adoptare a euro.
Exista criterii de convergentã nominala unde pozitia Romaniei este mai slaba decat a altor tãri
central si est-europene. Cel mai important dintre acestea este criteriul referitor la rata inflatiei,
unde rezultatele anului 2003 (14,1 procente la sfarsitul anului sau 15,3 la sutã medie anualã)
plaseazã tara noastrã cu mult in afara criteriului optim. De fapt, chiar tãrile cel mai putin
performante din acest punct de vedere, Slovacia, Slovenia si Ungaria au rate ale inflatiei
de douã-trei ori mai mici decat Romania. (...)
O fortare a ritmului de crestere economica, spre 7-8 procente pe an, este problematicã:
ea nu pare sustenabilã pe termen lung, riscand sa ducã la o supraincãlzire a economiei si la
perioade de recesiune, alimentand modelul stop-and-go; in plus, ea este de natura a alimenta fie
inflatia, fie deficitul de cont curent, fie o combinatie a celor doua.
Tintirea directa a inflatiei
Strategia de politica monetara a BNR este tintirea directa a inflatiei.
Aceasta a fost adoptata in august 2005, dupa finalizarea unui proces de pregatire, a carei
ultima etapa a constituit-o crearea si testarea functionarii cadrului de analiza economica si de
decizie a politicii monetare specific tintirii directe a inflatiei (Prezentare, martie 2005:
Preparations and Prerequisites for the Introduction of Inflation Targeting in Romania).
Concomitent au fost satisfacute si celelalte cerinte si criterii care conditioneaza eficacitatea
acestei strategii:
1. coborarea ratei anuale a inflatiei sub nivelul de 10 la suta;
2. acumularea unui castig de credibilitate de catre banca centrala si consolidarea acestuia;
3. intarirea independentei de jure (prin intrarea in vigoare la 30 iulie 2004 a noului Statut al
BNR) si de facto a BNR;
4. restrangerea dominantei fiscale, derularea procesului de consolidare fiscala si ameliorarea
coordonarii dintre politica fiscala si cea monetara;

15
 5. relativa flexibilizare a cursului de schimb al leului si reducerea gradului de vulnerabilitate
a economiei la fluctuatiile acestei variabile;
6. insanatosirea si intarirea sistemului bancar si relativa crestere a intermedierii bancare;
7. sporirea transparentei si a responsabilitatii bancii centrale, precum si a ariei si intensitatii
comunicarii BNR cu publicul si pietele financiare, inclusiv in ceea ce priveste aspectele
legate de noua strategie de politica monetara si de pregatirea adoptarii ei;
8. conturarea mai clara a comportamentelor macroeconomice si a mecanismelor de
functionare a economiei necesara identificarii si cresterii eficacitatii canalelor de
transmisie monetara.
Demersurile BNR de creare a cadrului organizatoric si tehnic necesar implementarii noii
strategii de politica monetara au durat 16 luni si au beneficiat de asistenta tehnica acordata de
Fondul Monetar International si de Banca Nationala a Cehiei.

3.2 Somajul in Romania

In actualul sistem legislativ al Romaniei principalul act normativ in materie il constituie

Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de
munca. Principalele obiective urmarite sunt cresterea sanselor de ocupare a persoanelor in
cautarea unui loc de munca si stimularea angajatorilor pentru incadrarea in munca a somerilor
si crearea de noi locuri de munca .Cresterea sanselor de ocupare a persoanelor in cautarea
unui loc de munca se realizeaza in principal prin: informarea si consilierea profesionala,
medierea muncii, consultanta si asistenta pentru inceperea unei activitati independente sau
pentru initierea unei afaceri, completarea veniturilor salariale ale angajatilor, stimularea
mobilitatii fortei de munca1.
Informarea si consilierea profesionala costituie un ansamblu de servicii acordate in
mod gratuit persoanelor in cautarea unui loc de munca2. Serviciile se acorda prin centre
specializate si prin furnizori din sectorul public sau privat, avand urmatorul scop:
a) furnizarea de informatii privind piata muncii si evolutia ocupatiilor;
b) evaluarea si autoevaluarea personalitatii in vederea orientarii profesionale;
c) dezvoltarea abilitatii si increderii in sine a persoanelor ce se afla in cautarea unui loc
de munca, in vederea luarii de catre acestea a deciziei privind propria cariera profesionala;
d) instruirea in metode si tehnici de cautare a unui loc de munca.
Medierea muncii consta in activitatea prin care se realizeaza punerea in legatura a
angajatorilor cu persoanele aflate in cautarea unui loc de munca, in vederea stabilirii de
raporturi de munca sau de serviciu.Angajatorii au obligatia sa comunice agentiilor pentru
ocuparea fortei de munca toate locurile de munca vacante, in termen de 5 zile de la vacantarea
acestora. Necomunicarea acestor locuri de munca vacante constituie contraventie. La randul
lor, furnizorii de servicii de ocupare au obligatia de a comunica lunar agentiilor pentru ocuparea
fortei de munca date privind numarul somerilor incadrati in munca. Serviciile de mediere pentru
persoanele in cautarea unui loc de munca se acorda gratuit si constau in:

1
Traian Stefanescu, “Dreptul muncii”,Editura All, Bucuresti, pag.146-147
2
Revista romana de Dreptul muncii, nr.5, 2002

16
 a) informatii privind locurile de munca vacante si conditiile de ocupare a acestora prin
publicarea, afisarea, organizarea de burse ale locurilor de munca;
b) mediere electronica, avand ca scop punerea in corespondenta a cererilor si ofertelor
de locuri de munca;
c) preselectia candidatilor corespunzatori cerintelor locurilor de munca oferite si in
concordanta cu pregatirea , aptitudinile, experienta si cu interesele celor in cauza.
Avantajele de care dipune somerul sunt variate si numeroase:
A) Acordarea de consultanta si asistenta pentru inceperea unei activitati independente
sau pentru initierea unei afaceri sub forma de: servicii juridice; de marketing; financiare;
metode si tehnici de management al afacerilor si al resurselor umane.Serviciile se acorda
gratuit, o singura data, pentru fiecare perioada in care persoana beneficiaza de indemnizatie de
somaj.
B)Completarea veniturilor salariale ale angajatilor. Scopul masurilor de completare a
veniturilor salariale, rezida in determinarea somerilor de a se incadra in munca. In acest sens
persoanele care primesc indemnizatia de somaj si care se angajeaza pentru un program normal
de lucru beneficiaza - din momentul angajarii pana la sfarsitul perioadei pentru care erau
indreptatite sa primeasca indemnizatia de somaj - de o suma lunara, neimpozabila, in cuantum
de 30% din indemnizatia de somaj. Sumele necesara se acorda din bugetul asigurarilor pentru
somaj.
C)Stimularea mobilitatii fortei de munca. Sedentarismul, imobilismul fortei de munca
din Romania constituie o realitate evidenta. In aceste conditii s-au introdus solutii noi care
urmaresc stimularea mobilitatii fortei de munca. Astfel, persoanele care in perioada in care
beneficiaza de indemnizatie de somaj se incadreaza intr-o localitate situata la o distanta mai
mare de 50 km de localitatea in care isi au domiciliul stabil, beneficiaza de o prima de incadrare
neimpozabila, acordata din bugetul asigurarilor pentru somaj, egala cu nivelul a doua salarii
minime brute pe tara in vigoare la data acordarii.In cazul persoanelor care in perioada in care
beneficiaza de indemnizatie de somaj se incadreaza intr-o alta localitate, si ca urmare a acestui
fapt, isi schimba domiciliul, acestea primesc o prima de instalare, acordata din bugetul
asigurarilor pentru somaj, egala cu nivelul a 7 salarii minime brute pe tara in vigoare la data
instalarii.
Ca un factor coercitiv sumele acordate drept prime trebuie restituite daca raporturile de munca
sau de serviciu inceteaza din initiativa sau din motive imputabile celui care presteaza munca
intr-o perioada mai mica de 12 luni de la data incadrarii sale.

17
 Capitolul 4. Studiu de caz: Influenta Inflatiei si a Somajului aspura PIBului.

4.1. Analiza interdependenţei dintre PIB şi inflaţie

Este cunoscut faptul ca între inflaţie şi creşterea economică pe termen lung există o relaţie
negativă. În analiza pe care am efectuat-o în această cercetare am luat în considerare PIB-ul ca
variabilă dependentă şi influenţa ratei inflaţiei asupra acestuia (ca variabilă independentă), pe
o serie de date cuprinsă între anii 1991-2016, date publicate de Institutul Naţional de Statistică.

AN PIB în preţuri comparabile (mil lei) RATA INFLATIE IN RO(RI%)

1991 74.7 170.2
1992 201.06 210.4
1993 612.13 256.1
1994 2082.35 136.7
1995 5332.61 32.3
1996 7953.1 38.8
1997 10911.4 154.8
1998 25152.9 59.1
1999 37108.3 45.8
2000 56808.2 45.7
2001 85820.2 34.5
2002 124461.5 22.5
2003 161061.7 15.3
2004 215374.8 11.9
2005 259125.1 9.1
2006 313889.3 6.6
2007 370821.8 4.9
2008 453638.3 7.9
2009 487331.1 5.6
2010 506446.5 6.1
2011 539520.4 5.8
2012 568719.4 3.4
2013 616393.3 3.2
2014 656318.6 1.4
2015 692617.4 -0.4
2016 759227.6 1.4

Figură 4.1 Serie date- GDP-RI

Funcția de regresie obţinută din model are forma: PIB= a+b RI

18
 Valoarea medie înregistrată de rata infl ației în perioada
1991-2016 a fost de 49,58%, cu un interval de variație între
256,1% (nivelul maxim atins în 1993) şi -0,4% (nivelul
minim atins în anul 2015) şi o deviație standard de 72,16
puncte procentuale. Valoarea coefi cientului de asimetrie
Skewness este de 1,66, rezultând o asimetrie pozitivă, la
stânga.

Figură 4.2 Statistici descriptive ale ratei

inflatiei

Figură 2.3 Corelaţia PIB – rata inflaţiei

Din reprezentarea grafică a celor doi indicatori, putem afirma că există o legătură inversă între
PIB şi rata inflaţiei, în sensul că o creştere a nivelului ratei infl aţiei duce la o scădere a PIB şi
invers, cu cât valorile ratei infl aţiei sunt mai scăzute, cu atât valoarea PIB este mai mare.

19
Estimarea parametrilor de regresie:

Figură 4.4 Estimarea parametrilor

Din valoarea negativă a parametrului b (C2) rezultă o legătură inversă între PIB şi rata inflaţiei,
şi mai mult, dacă rata inflaţiei ar creşte cu 1 punct procentual, valoarea PIB s-ar diminua cu
2314,2 mil lei. R-squared, mai mic de 0.4046, este coeficientul de determinaţie, astfel, 40.45%
din variaţia produsului intern brut este explicată de variaţia inflaţiei, diferenţa reprezintă infl
uenţa altor factori.

Erorile standard calculate, aferente parametrilor estimaţi (standard error C(1) = 49514,47 şi
standard error C(2)= 573.04) sunt utilizate pentru testarea semnifi caţiei parametrilor funcţiei
de regresie. Cei doi estimatori sunt semnifi cativi din punct de vedere statistic, deoarece valorile
probabilităţii Prob (F-statistic) este 0.000478. Pentru testarea validităţii modelului se utilizează
statistica F, prin intermediul căreia se calculează cele trei variaţii: variaţia explicată de model,
variaţia reziduală şi variaţia totală. Valoarea F=16.30 şi modelul este semnifi cativ din punct de
vedere statistic pentru o probabilitate de garantare a rezultatelor de 95%, deoarece Significance
F are o valoare (0.000478) foarte apropiată de valoarea zero.

Concluzie :

Prin utilizarea regresiei liniare simple, am descoperit existenţa unei corelaţii puternice între
Produsul Intern Brut naţional şi rata inflaţiei naţionale, care exprimă o influenţă adversă. În
decursul perioadei analizate, au fost trei ani cu o valoare mare a ratei inflaţiei, cu impact asupra
evoluţiei (reducerii) Produsului Intern Brut naţional. Pentru o scurtă perioadă (2014-2016), ca
rezultat al aceleiaşi măsuri administrative, rata inflaţiei s-a diminuat sau s-a stabilizat. Nu putem
considera că economia României a fost într-o perioadă de dezinflaţie, aşa cum este definită

20
ştiinţific. Ca o concluzie generală afirmăm că modelul econometric de regresie lineară simplă
este eficient şi rezultatul analizei oferă suficientă încredere pentru managementul naţional la
nivel macroeconomic.

4.2 Corelaţia dintre ritmul de creştere a PIB şi rata şomajului

Analiza pe o serie de date cuprinsă între anii 2001-2010, date publicate de Institutul Naţional
de Statistică.

AN RATA ANUAL SOMAJ(%) PIB(MILIOANE EURO)

2001 6.6 42959.8
2002 7.5 47659.6
2003 6.8 51160.7
2004 8 57040.4
2005 7.2 63600.3
2006 7.3 86086.1
2007 6.4 103926.1
2008 5.8 133894.5
2009 6.9 130574.4
2010 7.3 115969.7

Figură 3.5 Ritmul de creştere a PIB şi rata şomajului

Figură 4.6 Evolutia PIB 2001-2010

Din grafic (Figura 4.6) se poate observa ca intre anii 2001-2004 PIB-ul a avut un trend
ascendent, insa incepand cu anul 2005 acesta a cunoscut o crestere accelerata pana in anul 2008.
In acest an s-au resimtit puternic efectele crizei mondiale, cand PIB-ul a inceput sa scada
ajungand la valoarea 115969.7 milioane de euro in anul 2010.

21
Figură 4.7 Evolutia ratei somajului

Evolutia anuala comparata lunar a somajului in perioada 1991 - 2008 exprimata in

procente din populatia activa

Sursa: Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca

22
Unul dintre principalii indicatori care caracterizeaza piata fortei de munca din Romania este
Rata somajului. Impreuna cu alti indicatori, ei pot furniza o imagine reala si completa aspupra
evolutiei fenomenelor conjuncturale.

Rata inalta a somajului exprima un grad de ocupare sczut al foreti de munca, iar un nivel scazut
al acestui indicator reflecta capacitatea unei tari de a echilibra cererea cu oferta de munca.

Din grafic se poate observa ca evolutia ratei somajului, in perioada analizata nu a fost constanta.
In Romania, rata somajului a suferit de la an la an atat o evolutie cat si o regresie.

Figură 4.8 Tabel Anova Regresie pib-rata somaj

R-squared, mai mic de 0.2184, este coeficientul de determinaţie, astfel, 21.84% din variaţia
produsului intern brut este explicată de variaţia somajului, diferenţa reprezintă influenţa altor
factori.

Erorile standard calculate, aferente parametrilor estimaţi (0.4923 şi standard error= 5.4812) sunt
utilizate pentru testarea semnificaţiei parametrilor funcţiei de regresie.

Orice fenomen este influentat, in general, de unul sau mai multi factori. Se poate observa ca
evolutia PIB influenteaza rata somajului(variabila dependenta)

23
Conform coeficientului rezultat din Tabelul Anova (Figura 4.8) care are o valoare negativa, se
observa o relatie inversa intre cei doi indicatori economici. Atunci cand PIB creste, se
inregistreaza o scadere a rate somajului.

Concluzie:

In concluzie, legatura dintre PIB si rata somajului este clara. Cand o economie se afla in faza
de recesiune, caracterizata prin scaderea ritmului de crestere a PIB-ului(RPIB) , rata somajului
(RS) creste;

Insa cand intr-o economie are loc expansiunea economica , ritmul de crestere PIB este mai
accelerat, in timp ce rata somajului se afla intr-o scadere. Aceasta corelatie inversa este
cunoscuta sub numele lui legea lui Okun.

Bibliografie:

1. Alexandru Tugui, Inflatia. Concepte, teorii si politici economice, Ed. Economică

Bucuresti, 2000
2. Eugen S. Pecican, Macroeconometrie, Politici Economice Guvernamentale si
Econometrie, Ed. Economică, Bucuresti, 1996
3. Roman Mihai “Macroeconomie. O abordare cantitativa”, editura Economica,
Bucuresti 2008
4. C., Popescu, I., Gavrila, D., Ciucur, - „Teoria economica generala vol II
Macroeconomie”, Editura ASE, Bucuresti, 2002
5. http://www.insse.ro
6. http://www.bnr.ro
7.ECOSTUDENT - Revistă de cercetare ştiinţifică a studenţilor economişti

8.http://www.revistadestatistica.ro

24
25