Sunteți pe pagina 1din 6

EVALUARE INIȚIALĂ

Grupa combinată ,,Fluturasii”


2019-2020
ED.BALTA MARIA

Evaluarea initială s-a realizat în perioada 9-20 septembrie 2019, având drept scop
evaluarea cunoştinţelor, priceperilor şi abilităţilor dobândite de preşcolari în cursul anului şcolar
anterior.
Grupa combinată „Fluturasii” are la începutul anului școlar 2019-2020 un număr de 27
de preşcolari, dintre care 15 fete şi 12 baieţi. Trei preşcolari de grupă mică, 13 preşcolari de
grupă mijlocie şi 11 preşcolari de grupă mare.
Evaluarea inițială a preşcolarilor de nivel I am realizat-o aplicând probe orale, prin
discuții cu copiii și părinții acestora. În realizarea evaluării iniţiale am urmărit modul în care
preșcolarii s-au adaptat regimului grădiniței, socializarea copiilor cu adulții din grădiniță și cu
colegii de grupă, precum şi observarea capacităţii de integrare în grup.

În evaluarea inițială a preşcolarilor de nivel II am utilizat metode clasice, cum ar fi fişe şi


metode interactive, în grupuri mici. Evaluarea a fost orientată către punerea în evidenţă a
progreselor pe care le-au realizat aceştia, în capacitatea de a opera cu informaţiile, de a realiza
transferuri, aplicaţii, fapt care conduce la îmbunătăţirea parametrilor generali ai dezvoltării
psiho-fizice, în dobândirea unei autonomii acţionale şi funcţionale. De aceea obiectivele
evaluării iniţiale au urmărit comportamentele şi au fost stabilite pe domenii experiențiale.
Preşcolarii de nivel I s-au acomodat destul de greu la regimul grădiniței, desprinderea de
familie fiind destul de grea. Majoritatea lor nu au formate deprinderi de ordine interioară, reguli
de igienă pentru păstrarea sănătății.
Dezvoltarea fizică este în parametrii normali, toți copiii grupei se încadrează în criteriile
de dezvoltare specifice vârstei lor. Am observat necesitatea corectării vorbirii, a exprimării lor
verbale, dar și a îmbogățirii vocabularului la majoritatea copiilor. Copiii cu deficiențe de vorbire
vor fi urmăriți pe parcursul anului școlar.
Jocul, activitatea de bază la această vârstă este solitar la copiii de grupă mică,
comportamentul de relaționare cu colegii de grupă fiind redus la majoritatea copiilor, aceștia au
tendința de a acapara toate jucăriilor fără a le acorda și celorlalți copii.

1
Majoritatea preşcolarilor de grupă mare şi-au reamintit regulile grădiniţei, dar au lacune
la unele domenii de dezvoltare.
În concluzie, pe parcursul anului şcolar voi urmări dezvoltarea nivelului intelectual,
îmbogățirea vocabularului, stimularea interacțiunilor socio-afective, formarea unor priceperi și
deprinderi de bază în vederea punerii bazei pregătirii copiilor pentru o mai bună integrare și
adaptare la mediul socio-cultural.

PLAN DE MĂSURI

Pe parcursul anului şcolar 2019-2020 îmi propunem următoarele măsuri psiho-


pedagogice pentru activităţile instructiv-educative:

- lucru diferenţiat pentru facilitarea dezvoltării optime a fiecărui preşcolar în parte;


- omogenizarea colectivului, în sensul ca toţi preşcolarii să poată atinge toate
obiectivele corespunzătoare nivelului I şi II de dezvoltare;
- dezvoltarea comportamentelor sociale şi a regulilor de comportare şi convieţuire în
mediul grădiniţei (mai ales datorită faptului că această grupă este o grupă combinată);
- învăţarea mânuiri corecte a tuturor instrumentelor de lucru şi a materialelor auxiliare
(creioane, plastilină, pensule, foarfece etc);
- pentru domeniul de dezvoltare: DEZVOLTAREA LIMBAJULUI, A COMUNICĂRII ȘI
A PREMISELOR CITIRII ȘI SCRIERII îmi propun în mod deosebit îmbogăţirea
vocabularului activ şi pasiv şi utilizarea corectă a structurilor;
- pentru domeniul de dezvoltare: DEZVOLTAREA COGNITIVĂ ȘI CUNOAȘTEREA
LUMII îmi propun recuperarea conţinuturilor cognitive corespunzătoare şi necesare
nivelului de dezvoltare, în paralel cu acumularea de noi cunoştinţe şi deprinderi;
- pentru domeniul de dezvoltare: CAPACITĂȚI ȘI ATITUDINI ÎN ÎNVĂȚARE îmi
propun în mod deosebit stimularea şi manifestarea necenzurată a creativităţii proprii,
dezvoltarea încrederii în forţele proprii ;
- pentru domeniul de dezvoltare: DEZVOLTAREA FIZICĂ, A SĂNĂTĂȚII ŞI IGIENEI
PERSONALE îmi propun pe lângă dezvoltarea fizică armonioasă, dezvoltarea unei
discipline a sănătăţii şi igienei personale.

2
LISTA DE COMPORTAMENTE VIZATE
EVALUARE INIŢIALĂ
NIVEL I- 16 preșcolari

DOMENIUL COMPORTAMENTE VIZATE


EXPERIENŢIAL

LIMBĂ ŞI O1- discută cu colegii şi educatoarele;


COMUNICARE
O2- ştie să se prezinte;
O3- utilizează corect saluturile;
O4- întreabă şi răspunde la întrebări simple;
O5- pronunţă (relativ) corect sunetele limbii române;

ŞTIINŢĂ O1- observă obiectele din sala de grupă;


O2- recunoaşte, numeşte obiectele indicate;
O3- descoperă elemente componente ale mediului înconjurător;
O4- recunoaşte acţiuni ale omului şi poate să le imite;
O5- recunoaşte trei culori de bază (roşu, galben, albastru);
O6- clasifică obiecte după criteriul culorii;
O7- clasifică obiecte după mărime;
O8- clasifică obiecte după formă;

OM ŞI O1- se autoserveşte în situaţii simple care impun acest lucru (masa,


spălător, dormitor, activităţi);
SOCIETATE
O2- reuşeşte să aştepte într-o situaţie dată;
O3- ştie să salute când vine şi când pleacă de la grădiniţă;
O4- recunoaşte obiecte de uz personal şi cunoaşte modul de întrebuinţare
a acestora;
O5- finalizează o activitate de scurtă durată;

ESTETIC ŞI O1- poate să ţină corect creionul în mână;

CREATIV O2- se joacă cu plastilină;

O3- ascultă cu atenţie şi interes cântece pentru copii;

3
O4- acompaniază cântece cu bătăi din palme;

PSIHOMOTRIC O1- merge sau aleargă în direcţia indicată de educatoare;

O2- îşi coordonează mişcările cu ritmul solicitat de educatoare (întinde


mâinile şi bate din palme);

O3- execută corect mişcările diferitelor segmente ale corpului;

LISTA DE COMPORTAMENTE EVALUATE


EVALUARE INIŢIALĂ

4
NIVEL II -11 preșcolari

DOMENIUL COMPORTAMENTE

EXPERIENŢIAL URMĂRITE

O1.Întreabă şi răspunde la întrebări simple;


O2.Alcătuieşte propoziţii simple despre obiecte şi fiinţe familiare,
personaje din poveşti, aspecte ale vieţii sociale;
O3.Reţine expresii rimate şi ritmate, recită poezii cu respectarea
LIMBĂ ŞI intonaţiei, ritmului, pauzei, în concordanţă cu mesajul transmis;
COMUNICARE
O4.Citeşte un text pe baza unor succesiuni de imagini;
O5.Execută elemente grafice elementare: trasare liberă, colorare;
O6.Urmăreşte linia unei poveşti, concomitent cu imaginile din carte
ori ascultând povestea spusă sau citită de educatoare.

O1.Numără de la 1 la 5 şi recunoaşte cifrele 1, 2, 3, 4, 5;


O2.Pune în corespondenţă în intervalul 1-5, cifra cu numărul de
obiecte;
O3.Descoperă care cifră lipseşte în şirul dat (de la 1 la 5);
O4.Identifică şi numeşte primul şi ultimul element dintr-un şir de 5
elemente;
O5.Descoperă care sunt vecinii din dreapta sau din stânga ai unui
număr din intervalul 1-5;
O6. Recunoaşte cercul şi pătratul în mediul ambiant;
ŞTIINŢĂ
O7.Enumeră părţi componente ale corpului uman, plantelor,
animalelor;
O8. Recunoaşte fenomene ale naturii;
O9.Observă şi enumeră modificări apărute în viaţa omului, plantelor,
animalelor;
O10.Cunoaşte existenţa mai multor medii de viaţă şi factori care le
pot influenţa;
O11.Selectează imagini, cărţi, reviste după criterii date de educatoare
(în legătură cu aspectele de mediu cunoscute).

OM ŞI O1.Selectează şi foloseşte adecvat uneltele şi materialele, conform

5
temei propuse;
O2.Manifestă spirit cooperant în activităţile de grup;
O3.Execută operaţii simple de lucru (mototolire, rupere, lipire, îndoire
a hârtiei, înşirare a mărgelelor);
SOCIETATE
O4.Realizează lucrări originale, manifestând creativitate în realizarea
lucrărilor;
O5.Acceptă şi respectă regulile de convieţuire în grup;
O6.Cunoaşte numele localităţii natale, precum şi domiciliul.

O1.Utilizează corect instrumentele de lucru în exprimarea liberă a


gestului grafic;
O2. Aplică culoarea pe suprafeţe date sau libere;
O3.Pregăteşte materialul de modelat prin frământare, rupere;
ESTETIC ŞI
CREATIV O4.Elaborează creaţii individuale cu temă dată;
O5.Cântă cu dezinvoltură, în colectiv şi în grupuri mici, cântece
pentru copii;
O6.Asociază mişcări adecvate, cântecelor cunoscute (mişcări libere,
mişcări sugerate de ritm sau de textul cântecului).

O1.Respectă poziţia corectă pentru comenzile: ,,Drepţi”, ,,Pe loc


repaus!”;
O2.Execută corect mişcările diferitelor segmente ale corpului;
PSIHOMOTRIC
O3.Execută, progresiv, un exerciţiu fizic în număr crescut de repetări;
O4.Răpunde adecvat din punct de vedere motric la o comandă dată;
O5.Îşi coordonează mişcările cu ritmul solicitat de educatoare.

S-ar putea să vă placă și