Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,Unirea Transilvaniei de către Mihai Viteazul şi măsurile administrative, economice, sociale şi

religioase pe care le-a impus acolo au produs îngrijorare vecinilor şi chiar împăratului de la Viena. Dar cei mai
neliniştiţi de puterea crescândă a voievodului erau polonii şi familia Movileştilor, ce domnea în Moldova,
devenită centrul uneltirilor împotriva lui Mihai, locul de unde se formulau pretenţii la tronul Transilvaniei – aici
găsindu-şi adăpost Sigismund Bathory – şi la cel al Ţării Româneşti. Pentru a lichida o asemenea situaţie, încă
înainte de a-şi consolida stăpânirea în ţinuturile de peste Carpaţi, Mihai Viteazul a pornit o campanie în
Moldova. În timp ce forţele principale ale oastei sale au străbătut Carpaţii Orientali, prin pasul Oituz şi prin
trecătoarea Bistriţa-Câmpulung, o altă grupare a înaintat dinspre sud, pe valea Siretului, această acţiune militară
de amploare strategică surprinzând şi punând încă de la început pe adversar într-o situaţie critică. La 10 mai
1600, Mihai a zdrobit un corp de oaste polon care-i ieşise în întâmpinare. Numeroşi oşteni moldoveni au pus
căciulile în vârful suliţelor şi săbiilor, au plecat steagurile şi s-au închinat ca unui voievod al lor. Bacăul, Iaşii,
cetăţile Roman, Neamţ, Suceava au fost ocupate fără lupte sau după o scurtă împotrivire.”
(Gh. Romanescu, Marile bătălii ale românilor)

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi conducătorul român la care se referă sursa dată. 2p

2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2p
3. Menţionaţi două spaţii istorice la care se referă sursa dată. 6p
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la Moldova. 6p
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la acţiunile militare ale lui Mihai Viteazul,
susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia un reprezentant al instituţiei centrale
se implică în diplomaţia europeană a secolului al XVIII-lea. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric
relevant şi utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia.) 4p
 Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:

A. ,,După restabilirea autorităţii regale asupra Transilvaniei, care îşi manifestase viguros tendinţa
autonomistă în timpul crizei de structură a regatului, Carol Robert [regele Ungariei] s-a văzut silit să-şi fixeze
atitudinea faţă de coaliţia de forţe ostile din afara arcului carpatic. În raport cu noua realitate constituită în
detrimentul aspiraţiilor de dominaţie ale regatului său de la sud de Carpaţi, atitudinea regelui a fost oscilantă.
Dificultăţile restaurării puterii regale, teama de o realitate politică nouă a cărei forţă nu o cunoştea exact, au
început prin a-i inspira prudenţă lui Carol Robert şi l-au determinat să se reconcilieze cu Basarab. Repetatele
contacte diplomatice între cei doi adversari, semnalate de un act al cancelariei regale, s-au încheiat cu un acord
(1324) care recunoştea unitatea Ţării Româneşti sub conducerea lui Basarab şi achiziţiile ei teritoriale, în
schimbul recunoaşterii suzeranităţii regelui şi a încadrării ţării în aria spiritualităţii catolice.
Acordul încheiat cu Basarab i-a atras lui Carol Robert critici vehemente din partea forţelor din rândurile
nobilimii care îi erau ostile şi care subliniau marea putere pe care o concentrase în mâinile sale domnul Ţării
Româneşti. Câţiva ani mai târziu, împins de aceste forţe, regele a încercat să suprime noul stat pentru a restaura
dominaţia regatului său la sud de Carpaţi.”
(M. Bărbulescu, D. Deletant, Istoria României)

B. ,,Neîncrederea între Ungaria şi Ţara Românească în anii de după 1324, determinată de insatisfacţia
lui Carol Robert faţă de condiţiile în care fusese încheiată această pace, s-a transformat, pe măsura trecerii
timpului, într-o tensiune din ce în ce mai evidentă. Departe de a se manifesta în planul relaţiilor externe ca un
vasal al regelui Ungariei, Basarab a rămas, dimpotrivă, integrat într-un sistem politic care gravita în jurul
Ţaratului Bulgar, reunificat la începutul anului 1323 sub conducerea despotului de Vidin, Mihail Şişman (1323-
1330). [...] Campania din septembrie-noiembrie 1330, întreprinsă cu o oaste înjghebată în grabă, a reprezentat o
tentativă a regelui de a profita de degringolada în care intrase sistemul politic patronat de Mihail Şişman ca
urmare a dezastrului de la Velbujd. După cucerirea Severinului, regele Carol Robert [...] şi-a continuat
înaintarea către Argeş, capitala Ţării Româneşti. [...] Ceea ce a urmat a fost, pentru oastea regală, un adevărat
dezastru: surprinse într-o ambuscadă şi izolate într-una din văile înguste ale munţilor, trupele lui Carol Robert
au fost aproape decimate de oştenii voievodului într-un măcel care s-a prelungit de vineri 9 noiembrie până luni
12 noiembrie 1330.”
(I.A. Pop, I. Bolovan, Marea istorie ilustrată a României)

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi capitala precizată în sursa B. 2p

2. Precizaţi, din sursa A, o informaţie referitoare la nobilime. 2p
3. Menţionaţi doi conducători politici la care se referă atât sursa A, cât şi sursa B. 6p
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care care susţine că autoritatea regală a fost
restabilită în Transilvania. 3p
5. Scrieţi, o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa B, precizând rolul fiecăreia
dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7p
6. Prezentaţi două instituţii centrale din spaţiul românesc în secolele al XIV-lea – al XVI-lea. 6p
7. Menţionaţi o asemănare între două acţiuni militare la care au participat românii în secolul al XV-lea. 4p
 Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,Perioada neutralităţii (1914-1916) n-a fost în fapt deloc neutră, guvernul Brătianu începând încă din
toamna lui 1914 tratative cu Antanta în vederea intrării în război şi a stabilirii condiţiilor acestei participări.
Moartea regelui Carol (octombrie 1914) şi înscăunarea antantofilului rege Ferdinand au uşurat şi mai mult
ducerea unor astfel de discuţii; Rusia recunoscuse de altfel dreptul României asupra Transilvaniei încă de la 1
octombrie 1914 în schimbul neutralităţii şi al promisiunii lui Brătianu că ţara va intra în război atunci când
condiţiile militare vor fi prielnice. În februarie 1915, România şi Italia semnau un acord de solidaritate în caz de
atac, iar în luna mai începeau la Petersburg noi tratative româno-ruse privind condiţiile puse de Brătianu pentru
a intra în război. [...] Înfrângerile suferite de armatele ruse au moderat oarecum poziţia guvernului imperial,
Sazonov (ministru de externe rus) acceptând la 9 iulie toate cererile româneşti, cu condiţia însă a intrării în
război până la data de 5 septembrie, o dată pe care Brătianu a socotit-o prea apropiată, mai ales în condiţiile
ofensivei victorioase germane pe întreg frontul de est.”
(V. Georgescu, Istoria românilor)

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi alianţa politico-militară precizată în sursa dată. 2p

2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2p
3. Menţionaţi două spaţii istorice la care se referă sursa dată. 6p
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la poziţia guvernului imperial. 6p
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la perioada neutralităţii, susţinându-l cu două
informaţii selectate din sursă. 10p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia România s-a implicat în relaţiile
internaţionale din cadrul Războiului Rece. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric relevant şi utilizarea
conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia.) 4p
 Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,Legea fundamentală publicată în Monitorul oficial din 1 iulie 1866 a constituit baza juridică a
instaurării formei de guvernământ monarhic-constituţional în România. [...] Primul articol al legii fundamentale
consacra denumirea ţării [...] România. Ea avea la bază: principiul suveranităţii naţionale (toate puterile emană
de la naţiune), principiul guvernării reprezentative (naţiunea nu putea guverna decât prin delegaţi) şi principiul
separării puterilor în stat. [...]
Constituţia marca trecerea de la domnia ereditară şi de la domnii pământeni la principele străin. [...]
Atribuţiile domnitorului erau stabilite prin art. 93: numeşte şi revocă miniştrii săi, sancţionează şi promulgă
legile, poate refuza sancţiunea sa [...], este capul puterii armate, are dreptul de a bate monedă [...] însă pentru ca
aceste acte să aibă putere îndatoritoare, trebuie mai întâi a fi supuse puterii legislative şi aprobate de ea. [...]
Făcând cu totul abstracţie de la suzeranitatea otomană şi de regimul de garanţie colectivă a Marilor Puteri,
Constituţia era cea dintâi lege fundamentală care consacra numele oficial al ţării, acela de România. Constituţia
nu menţiona dependenţa faţă de Imperiul Otoman, ceea ce vădeşte tendinţa spre independenţa absolută a ţării
preconizată de liderii săi politici.” (I. Scurtu, Carol I)

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi conducătorul politic precizat în sursa dată. 2p

2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2p
3. Menţionaţi legea fundamentală şi anul adoptării acesteia, la care se referă sursa dată. 6p
4. Menţionaţi, din sursa dată, două atribuţii ale domnitorului. 6p
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere la faptul că legea fundamentală reprezintă un act de
independenţă, susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia implicarea României în ,,criza
orientală” a influenţat evoluţia statului român. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric relevant şi
utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia.) 4p
 Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,Între 1878-1914, politica externă a României a avut obiective esenţiale, pe de o parte consolidarea
statului român independent, pe de alta, realizarea desăvârşirii unităţii naţionale. Ea s-a desfăşurat într-un anumit
context internaţional, determinat, în primul rând, de constituirea marilor blocuri militare, care vor duce, în cele
din urmă, la declanşarea Primului Război Mondial. Mai întâi va lua naştere alianţa Puterilor Centrale (Tripla
Alianţă), având ca punct de plecare tratatul bilateral încheiat în 1879 între Germania şi Austro-Ungaria, la care,
în 1882, aderă Italia. Ulterior, se va constitui, în etape, cea de a doua mare grupare militară: într-o primă etapă,
se realizează alianţa dintre Rusia şi Franţa (1880), la care, mai târziu, în 1904, aderă Marea Britanie, formându-
se astfel Antanta (Tripla Înţelegere). [...] Cum am văzut, tratatul de la Berlin, din 1878, încheiat în urma
războiului din 1877-1878, recunoaştea independenţa României, dar o lega de îndeplinirea a două condiţii: pe de
o parte, recunoaşterea de către guvernul român a retrocedării Basarabiei de Sud către Rusia în schimbul
Dobrogei (art. 45 al tratatului); pe de alta, modificarea Constituţiei privind acordarea de drepturi politice
străinilor (art. 44 al tratatului). Mai delicată a fost problema recunoaşterii independenţei de către Germania, care
a adăugat de la sine o condiţie în plus pentru statul român, anume răscumpărarea căilor ferate, ridicate de
societatea germană Strousberg, odată cu plata despăgubirilor abuzive solicitate de acţionari; numai după ce, în
februarie 1880, Parlamentul român a adoptat o lege în acest sens, Germania a procedat la recunoaşterea
independenţei României, după exemplul ei, Franţa şi Anglia, la rândul lor, la această dată, procedând la
recunoaştere.”
(N. Isar, Istoria modernă a românilor 1774/1784-1918)

Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:

1. Numiţi o alianţă politico-militară, precizată în sursa dată. 2p

2. Precizaţi, pe baza sursei date, o informaţie referitoare la politica externă a statului român. 2p
3. Menţionaţi două condiţii impuse de Germania cu privire la recunoaşterea independenţei României. 6p
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la cele două alianţe politico-militare. 6p
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la tratatul de la Berlin, susţinându-l cu două
informaţii selectate din sursă. 10p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia statul român s-a consolidat prin
participarea la relaţiile internaţionale de la începutul secolului al XX-lea. (Se punctează prezentarea unui fapt
istoric relevant şi utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia). 4p
Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,Marile acţiuni militare antiotomane ale lui Iancu de Hunedoara, caracterizate printr-o mobilitate şi o
îndrăzneală puţin obişnuite, au început în 1441, atunci când el a înfrânt, în teritoriul sârbesc, pe Ishak, beiul de
Semendria. Apoi, în anul următor, Iancu a făcut faţă unei puternice ofensive otomane, după înfrângerea de la
Sântimbru (18 martie 1442), el reuşind să-l zdrobească total, lângă Sibiu, pe Mezid, beiul de Vidin (22 martie
1442), iar la 2 septembrie 1442 să obţină o nouă mare victorie pe râul Ialomiţa, împotriva beilerbeiului
Rumeliei, Şehabeddin, victorie care a marcat începutul luptelor sale ofensive împotriva turcilor.
«Campania cea lungă», una dintre cele mai strălucite realizări militare ale vremii, pe care voievodul
transilvănean a condus-o împotriva turcilor la sud de Dunăre, la sfârşitul anului 1443 şi începutul lui 1444, a
contribuit, în mod indiscutabil, la declanşarea răscoalei antiotomane a poporului albanez, condusă de
Skanderberg, şi la declanşarea altor răscoale antiotomane în Balcani. În acelaşi timp, izbânzile sale au stimulat
şi acţiunile antiotomane din Anatolia turco-musulmană şi l-au propulsat la valoarea unui adevărat erou al
întregii lumi creştine [...].”
(E. Denize, Românii între Leu şi Semilună)

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi o luptă precizată în sursa dată. 2p

2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2p
3. Menţionaţi două spaţii istorice la care se referă sursa. 2p
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la acţiunile militare ale lui Iancu de Hunedoara. 6p
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la «Campania cea lungă», susţinându-l cu două
informaţii selectate din sursă. 10p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia statele române se implică în relaţiile
internaţionale la începutul secolului al XVIII-lea. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric relevant şi
utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia). 4p
 Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,Constituţia din 1952 definea mult mai precis baza politică a statului «democrat-popular», fundamentată pe
dictatura proletariatului, stipulând expres căror clase sociale le aparţine puterea de stat şi indicând modalitatea
de exercitare a acestei puteri prin «realizarea alianţei dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare, în care
rolul conducător îl deţine clasa muncitoare.» Forma politică prin care se exercită această putere era reprezentată
de organele statului, sistem ce avea o construcţie piramidală, ierarhizată şi centralizată, în vârful acesteia
situându-se Marea Adunare Naţională, ca organ suprem al puterii de stat.
Spre deosebire de constituţiile socialiste anterioare, Constituţia din 1965 consacră şi fundamentează cel mai
pregnant monopolul politic al unei unice formaţiuni, reprezentată de partidul comunist. Nerecunoscând
principiul separaţiei puterilor în stat, actul fundamental din 1965 nu a reuşit să încorporeze niciuna dintre
tradiţiile constituţionale româneşti în materie de legislaţie şi de aplicare a acesteia în funcţie de organele şi
instituţiile îndrituite să o facă. Activitatea de elaborare a legilor va fi preluată de către Consiliul de Stat, «organ
suprem al puterii de stat, cu activitate permanentă.» Modificarea cea mai spectaculoasă a Constituţiei din 1965
se produce în martie 1974, când introduce funcţia de preşedinte al republicii, care cumulează o multitudine de
atribuţii transferate de la forul legislativ suprem şi de la cel administrativ central.”
(Despre Constituţiile din 1952 şi 1965)

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi o lege fundamentală precizată în sursa dată. 2p

2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2p
3. Menţionaţi două instituţii ale statului român, la care se referă sursa dată. 6p
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la funcţionarea puterii legislative. 6p
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la funcţionarea puterilor statului, susţinându-l cu
două informaţii selectate din sursă. 10p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia în Europa secolului al XX-lea sistemele
de guvernare au avut caracteristici democratice. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric relevant şi utilizarea
conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia). 4p
Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,Marile avantaje pe care şi le asigurase Rusia prin Tratatul de la San Stefano îngrijorau Anglia şi
Austro-Ungaria. Pentru a evita noi conflicte a fost convocat Congresul de la Berlin, care a revizuit clauzele de la
San Stefano. România nu a fost admisă ca stat participant, dar, nu fără eforturi şi străduinţe din partea ei, s-a
acceptat ca primul-ministru, Ion C. Brătianu, şi ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu, să prezinte
doleanţele ţării. Ei şi-au declarat dezacordul cu cedarea sudului Basarabiei şi au cerut Delta Dunării şi Insula
Şerpilor. «Trataţi puţin cam dur» (după opinia delegatului francez Waddington), cei doi delegaţi nu au putut
modifica deciziile marilor puteri: independenţa României era recunoscută, dar se puneau două condiţii: să
accepte încorporarea la Rusia a sudului Basarabiei şi să acorde cetăţenia română şi celor care nu erau creştini
(adică, în speţă, evreilor). Ca o compensaţie tacită pentru teritoriul luat de Rusia, României i se atribuiau
Dobrogea (cu Delta Dunării) şi Insula Şerpilor. Deşi avantajele economice rezultate din deţinerea Dobrogei erau
incomparabil mai mari decât cele oferite de sudul Basarabiei, România nu a acceptat principiul schimbului.
Autorităţile române au părăsit judeţele Bolgrad, Cahul şi Ismail fără a semna vreun act cu cele ruseşti, venite să
preia teritoriul recucerit. Delimitarea frontierei în Dobrogea de Sud a creat noi tensiuni în raporturile româno-
ruse, cele două părţi fiind în pragul unei ciocniri la Arab-Tabia, în apropiere de Silistra.
Experienţa cooperării cu Rusia a fost traumatizantă pentru România şi ea a avut repercursiuni pe planul
politicii externe a proaspătului stat independent.
Dacă Unirea din 1859, prin succesul «faptului împlinit», generase un sentiment colectiv de
autoîncredere, independenţa din 1877 a fost primită de opinia publică – de îndată ce, în lunile următoare, s-a
manifestat atitudinea marilor puteri – cu un simţământ de frustrare [...].”
(F. Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român)

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi un spaţiu istoric precizat în sursa dată. 2p

2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2p
3. Menţionaţi un reprezentant al României şi atitudinea sa faţă de hotărârile marilor puteri, la care se referă
sursa dată. 6p
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la Congresul de la Berlin. 6p
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la consecinţele obţinerii independenţei de stat,
susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia statul român modern s-a consolidat
prin măsuri adoptate în plan intern, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. (Se punctează prezentarea
unui fapt istoric relevant şi utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia). 4p
 Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,La sfârşitul Primului Război Mondial s-au înregistrat modificări esenţiale pe harta Europei: au dispărut
imperiile – german, austro-ungar, rus, otoman – şi au apărut noi state naţionale: Finlanda, Estonia, Letonia,
Lituania, Polonia, Cehoslovacia, Austria, Ungaria, iar altele şi-au întregit teritoriul: România, Regatul Sârbilor,
Croaţilor şi Slovenilor.
Problemele organizării lumii după prima conflagraţie mondială au constituit obiectul Conferinţei de pace de
la Paris (1919-1920). Prezentă la această Conferinţă, România a acţionat pentru obţinerea confirmării pe plan
internaţional a hotărârilor adoptate în cursul anului 1918 la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia [...] Conferinţa păcii
de la Paris trebuia să dea consacrare juridică internaţională noului statut teritorial şi politic al statului român,
prin recunoaşterea principiului naţionalităţilor şi al autodeterminării popoarelor, prin respectarea drepturilor
legitime ale poporului român asupra teritoriului său naţional.
În practică însă, lucrurile s-au dovedit a fi mult mai complicate şi mai dificile. Deşi, potrivit Convenţiei din
4/17 august 1916, România trebuia să se bucure la Conferinţa păcii de drepturi egale cu celelalte ţări semnatare,
ea a fost inclusă în rândul statelor cu «interese limitate», putând participa la dezbateri numai atunci când era
invitată, dreptul de decizie aparţinând «Consiliului celor patru.» [...] În Comisia teritorială, inclusiv în Comitetul
pentru studierea chestiunilor teritoriale privind România, delegaţii români nu au fost admişi. [...]
După ratificarea internaţională a actelor de unire din 1918, politica externă a guvernelor române a fost
orientată, în întreaga perioadă interbelică, spre stabilirea unor relaţii de colaborare cu toate statele, apărarea
unităţii şi integrităţii teritoriale a României, realizarea unui sistem de alianţe vizând menţinerea păcii şi
combaterea revizionismului, asigurarea securităţii pentru toate statele.”
(I. Scurtu, Gh. Buzatu, Istoria românilor în secolul al XX-lea)

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarele cerinţe:

1. Numiţi conflictul politico-militar precizat în sursa dată. 2p

2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2p
3. Menţionaţi, din sursa dată, două principii recunoscute în cadrul Conferinţei de pace de la Paris. 6p
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la statutul României în cadrul Conferinţei de pace. 6p
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la politica externă românească în perioada
interbelică, susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia acţiunile desfăşurate de România în
relaţiile internaţionale, din secolul al XIX-lea, au contribuit la consolidarea statului român modern. (Se
punctează prezentarea unui fapt istoric relevant şi utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi
concluzia). 4p
 Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,Dezacordurile fundamentale asupra Principatelor, Greciei şi Caucazului au dus la deteriorarea constantă a

relaţiilor dintre Rusia şi Imperiul Otoman, culminând, în aprilie 1828, cu declaraţia de război din partea Rusiei.
Trupele ruseşti au ocupat Ţara Românească şi Moldova pentru a asigura trecerea efectivelor şi proviziilor spre
frontul de la sud de Dunăre. În august 1829, trupele ruseşti străpunseseră deja liniile de apărare ale turcilor în
Tracia de răsărit şi erau gata să pornească marşul spre Constantinopol. În faţa acestei situaţii descurajante,
guvernul otoman a acceptat termenii păcii impuse de Rusia.
Încheiat la 2/14 septembrie, tratatul de la Adrianopol s-a dovedit a fi un moment de răscruce în dezvoltarea
politică şi economică a Principatelor. Sultanul a recunoscut autonomia administrativă a Moldovei şi a Ţării
Româneşti şi a retrocedat acesteia din urmă cetăţile turceşti de la Turnu, Giurgiu şi Brăila. Prevederile
economice ale tratatului au constituit un puternic imbold pentru agricultură şi comerţ, deoarece au scutit
Principatele de obligaţia de a aproviziona Constantinopolul şi le-au recunoscut libertatea comerţului cu toate
ţările. Poarta a fost, de asemenea, de acord cu redactarea unor noi regulamente administrative referitoare la
Principate, sub supravegherea Rusiei, şi a acceptat ocupaţia rusească din Principate, până la plata unor mari
despăgubiri de război. Prin tratat s-a consolidat astfel poziţia Rusiei în Principate, dar, totodată, s-au făcut paşi
importanţi pentru îndeplinirea idealurilor boierilor reformatori, de scuturare a dominaţiei otomane. Acum
rămâneau valabile doar o parte a elementelor de suzeranitate otomană – tributul anual şi dreptul sultanului de a
confirma alegerea domnilor.” (M. Bărbulescu, Istoria României)

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi o instituţie politică precizată în sursa dată. 2p

2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2p
3. Menţionaţi două spaţii istorice la care se referă sursa dată. 6p
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la trupele ruseşti. 6p
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la tratatul de la Adrianopol, susţinându-l cu
două informaţii selectate din sursă. 10p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia România se implică în relaţiile
internaţionale în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric
relevant şi utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia). 4p
Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,Guvernele româneşti au promovat consecvent alianţe regionale ca mijloace de a menţine sistemul

acordurilor de pace de la Versailles şi şi-au asumat un rol principal în crearea Micii Înţelegeri. Aceasta s-a
format ca o reacţie la nevoia resimţită de România, Cehoslovacia şi Iugoslavia de a-şi asigura propria lor
securitate, pe măsură ce au început să se îndoiască de eficienţa garanţiilor cuprinse în tratatele de la Trianon şi
Neuilly. Ele erau puţin interesate de o federaţie dunăreană. În primul rând pentru că o considerau drept o
limitare a independenţei lor şi apoi pentru că îşi dădeau seama că pentru a fi eficientă, o federaţie va trebui să
includă Austria şi Ungaria şi ele se temeau că acordându-le acestora statute egale, vor încuraja o revigorare a
dominaţiei Austro-Ungare asupra regiunii.
România a jucat un rol activ în realizarea Înţelegerii Balcanice, care a reprezentat extinderea în Europa
de Sud-Est a principiilor securităţii regionale, întruchipate de Mica Înţelegere. Tratatul prin care s-a creat alianţa
semnat de reprezentanţii României, Iugoslaviei, Greciei şi Turciei, la 9 februarie 1934 s-a declarat pur defensiv,
dar era clar îndreptat împotriva Bulgariei, principala ţară revizionistă din regiune.
Toate eforturile depuse în perioada anilor 20 şi 30 de guverne româneşti succesive pentru a asigura
inviolabilitatea noilor frontiere ale ţării lor la nord şi la est s-au dovedit până la urmă lipsite de succes.
Ele nu au putut atenua diferenţele dintre România şi cei doi mari vecini revizionişti – Ungaria şi
U.R.S.S. – care nu se puteau împăca cu pierderile de teritorii de la sfârşitul Primului Război Mondial.
Problema Transilvaniei stătea în calea oricărei apropieri între Ungaria şi România. Pe tot parcursul
perioadei interbelice, guverne ungare succesive nu au încetat să spere la redobândirea unui teritoriu pe care-l
considerau drept parte integrantă a Ungariei istorice, dar niciun guvern român nu ar fi luat în calcul nici cea mai
mică concesie care ar fi putut diminua suveranitatea asupra provinciei.
Obiectul de dispută între România şi Uniunea Sovietică era Basarabia. Reîncorporarea acesteia în
România în 1918 a precipitat o ruptură în relaţiile dintre ele şi avea să rămână obstacolul principal în calea
reluării acestora în anul 1934.” (D. Berindei, O istorie a românilor)

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi un stat revizionist precizat în sursa dată. 2p

2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2p
3. Menţionaţi cele două alianţe regionale încheiate de România în perioada interbelică. 6p
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la o federaţie dunăreană. 6p
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la acţiunile guvernelor româneşti pe linie
politico-diplomatică, susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia în a doua jumătate a secolului al
XX-lea România se implică în relaţiile internaţionale. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric
relevant şi utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia). 4p