ABORDAREA DIFERENŢIATĂ A ȊNVǍŢǍRII

(referat –comisie metodica, 27 februarie 2018)

Prof. înv. primar : Maftei Geta

Şcoala Gimnazială nr. 1 Deleni

Pornind de la ideea că „fiinţele umane au drepturi şi şanse egale de dezvoltare şi

manifestare” (Declaraţia drepturilor omului, ONU 1948), fiinţele umane nu se nasc egal înzestrate ca
posibilităţi psihofizice şi nu au condiţii identice de dezvoltare şi manifestare. Pedagogia contemporană acceptă
existenţa unor particularităţi psihologice individuale ce deosebesc persoanele unele de altele şi admite că tratarea
individual şi diferenţiată a copiilor poate să aducă contribuţii benefice în dezvoltarea personalităţii lor.
Una din preocupările fundamentale ale pedagogiei a fost şi este tratarea diferenţiată a elevilor, problemă
care necesită şi studii psihologice (cunoaşterea capacităţilor şi aptitudinilor psihice ale elevilor) și biologice
(raportarea la particularităţile dezvoltării fizice individuale şi ereditare) dar și sociologice (particularităţile
mediului socio-cultural din care provin elevii, relaţii interumane). Diferentierea în învăţare are ca scop eliminarea
unor lacune în cunoştintele şi deprinderile elevilor şi atingerea performanţelor minimale acceptate, dar şi
îmbogăţirea şi aprofundarea cunoştintelor elevilor capabili de performanţe superioare.
Individualizarea învaţării (tratarea individuală) exprimă necesitatea de a valorifica cât mai bine
posibilităţile şi eforturile individuale, atât în ceea ce priveşte persoanele înzestrate, cât şi pe cele mai puţin
înzestrate.
In acest context, sunt folosite strategii de individualizare a învaţării ca:
- sarcini instructive (teme, lucrari etc.) individualizate în funcţie de aptitudinile, înclinţiile, opţiunile, nivelul de
dezvoltare intelectuală, coeficientul fiecărui elev;
- fişe de lucru individualizate , de genul:
* de recuperare, pentru elevii rămaşi în urmă la învăţătură ;
* de dezvoltare, pentru elevii buni şi foarte buni;
* de exerciţii, pentru formarea priceperilor şi deprinderilor ;
* de autoinstruire , pentru însuşirea tehnicilor de învăţare individuală şi independentă ;
- fişe de evaluare , pentru constatarea nivelului de pregătire şi asigurare a feedback-ului ;
- pregatirea individuală sub forma de meditaţii, consultaţii, discuţii şi autoinstruire
Coordonatele principale care trebuie să jaloneze organizarea, desfăşurarea şi conţinutul activităţii
diferenţiate cu elevii în ciclul primar sunt:
1. Activitatea diferenţiată cu elevii trebuie să asigure realizarea sarcinilor învăţământului formativ ce
vizează dezvoltarea armonioasă a tuturor lanţurilor personalităţii.
2. Activitatea diferenţiată se desfăşoară în cadrul procesului instructiv-educativ organizat cu întregul
colectiv al clasei.
3. Obiectivele instructiv-educative ale activităţii diferenţiate cu elevii trebuie realizate în principiu în timpul
lecţiei.
4. Activitatea diferenţiată trebuie să-i cuprindă pe toţi elevii clasei, atât pe cei care întâmpină dificultăţi, cât
şi pe cei cu posibilităţi deosebite, pentru ca folosindu-se metode şi procedee specifice particularităţilor
individuale, să se asigure stimularea dezvoltării lor până la nivelul maxim al disponibilităţilor pe care le
are fiecare.
5. În tratarea diferenţiată a elevilor se va evita suprasolicitarea lor faţă de potenţialul psihic real.
6. Conţinutul învăţământului este comun obligatoriu, diferenţiate sunt doar modalităţile şi formele de
predare-învăţare.
7. În timpul activităţii diferenţiate se vor folosi în permaneţă metode şi procedee care antrenează în cel mai
înalt grad capacităţile lor intelectuale, trezesc şi menţin interesul faţă de obiectele şi fenomenele studiate,
stimulează atitudinea creatoare, solicită un efort acţional propriu, asigură o învăţare activă şi formativă.
8. Diferenţierea activităţii în cadrul lecţiei presupune îmbinarea şi alternarea echilibristă a activităţii frontale
cu activitatea individuală şi pe grupe de elevi.
9. Diferenţierea activităţii cu elevii se realizează în toate momentele lecţiei. Volumul mereu în creştere al
cunoştinţelor ce trebuie însuşite de elevi şi capacitatea acestora de a le asimila satisfăcător crează un
 decalaj care determină o acţiune de renovare a învăţământului pe mai multe planuri: obiective pedagogice
şi conţinutul învăţământului, structuri, organizare şi tehnologie didactică.
În practica şcolară tratarea diferenţiată a elevilor se poate face şi prin utilizarea unor game variate de muncă
independentă, atât în clasă, cât şi acasă. Procedeul este deosebit de eficace atunci când stabilirea unor teme pe
măsura elevilor se întemeiază pe o cunoaştere profundă a capacităţilor fiecărui elev şi, mai ales, pe evidenţa
dificultăţilor şi a greşelilor caracteristice pe care aceştia le-au întâmpinat ori le-au săvârşit în lucrările precedente,
fiindcă în funcţie de acestea se pot alege, fie temele comune pe care să le rezolve independent toţi elevii din clasă,
fie temele care să ajute grupele de nivel sau pe fiecare elev în parte să se dezvolte la nivelul posibilităţilor lui.
Fiecare copil este unic în felul lui, este o minune irepetabilă şi ar fi păcat ca prin acţiunea noastră să
uniformizăm aceste individualităţi. Prin urmare, tratarea diferenţiată a elevilor trebuie să capete o accepţie mai
generoasă, ea devenind o calitate a management-ului educaţional situaţional, o abilitate a învăţătorului în
dezvoltarea personalităţii fiecărui copil.Tratarea diferenţiată a elevilor trebuie stimulată şi susţinută de către
învăţător prin repartizarea unor sarcini diferenţiate şi ca teme pentru acasă, prin controlul şi evaluarea sistematică
a rezultatelor. Pe măsură ce li se pun în faţă dificultăţi noi, fiind orientaţi şi ajutaţi să le depăşească elevii
dobândesc incredere în puterile lor,trăiesc bucuria succesului şi încee să-i să-i intereseze activitatea. Abordând
stilul învăţării individualizate, clasa devine un mediu dinamic şi mereu în schimbare, în care dascălii pot dovedi
că apreciază pe fiecare dintre copii şi pe toţi copiii. Gândind fiecare lecţie prin secvenţa ei, dând fiecărui elev
sarcini pe măsura posibilităţilor lui, dar şi sporite treptat, spre a-l determina la un efort sporit, vom reuşi să-i
sprijinim pe toţi elevii în procesele complexe de învăţare.
Tratarea diferenţiată a elevilor în cadrul lecţiilor de la şcoală ajută cadrele didactice să găsească metode şi
procedee optime de intervenţie, prevenire şi stimulare a elevilor şi a contribui la o mai bună adaptare a
conţinutului învăţământului şi a programei la necesităţile celor ce sunt implicaţi în procesul instructiv-educativ.
Tratarea diferenţiată a elevilor în ciclul primar este văzută de cele mai multe cadre didactice dintr-un
singur aspect, ca fiind tratarea, prin anumite mijloace, mai ales a unei anumite categorii de elevi , ai celor
predispuşi eşecului şcolar.
Învăţătorul este managerul clasei pe care o conduce. El este capabil să formeze elevii în cadrul procesului
educaţional unde instrucţia ocupă un loc bine determinat, dar nu preponderent. El va trebui să dezvolte la clasa pe
care o conduce anumite tipuri de relaţii, care să favorizeze cunoaşterea elevilor şi tratarea lor diferenţiată. ( Iovin,
1996).
Voi prezenta în continuare aceste relaţii, ce trebuie să existe între un cadrul didactic şi elevii săi.
- Relaţii de comunicare cu elevii, care presupun folosirea diferitelor canale şi limbaje ce conduc la
cunoaşterea acestora. Aceste relaţii au la bază punerea copilului în situaţii de comunicare şi antrenarea lui într-o
interacţiune comunicativă, dovedindu-şi eficienţa dacă vor depista cauzele pentru care elevii se manifestă diferit.
Noi, ca profesori la clasele primare, nu trebuie să ne grăbim „să taxăm” elevii, până când pe baza unor astfel de
relaţii vom reuşi să-i cunoaştem, intervenind modelator.
- Relaţii de educaţie, prin care profesorul solicită elevul în mod activ pentru propria dezvoltare,
cultivându-i încrederea în sine. Depinde de profesor în ce mod stimulează spontaneitatea, iniţiativa, creativitatea,
acţiunea elevilor sau înlătură timiditatea şi temerile lor, dezvoltând o motivaţie convenabilă formării acestora.
- Relaţii de responsabilitate, în contextul cărora profesorul răspunde pentru deciziile sale (dacă mai
parcurge etapele însuşirii sunetului şi literei în clasa I, din moment ce elevii ştiu să citească, dacă-l trece pe elev
într-o grupă sau alta în funcţie de evoluţia lui, dacă amână notarea, contrar prevederilor regulamentului privind
notarea în mod ritmic, până când va considera că elevul poate fi notat etc. ) Dezvoltarea responsabilităţii la elev
este o altă latură a aceleiaşi relaţii. Aceasta favorizează transpunerea în practică a tratării diferenţiate, elevii
primind sarcini, responsabilităţi, în funcţie de ce poate fiecare.
- Relaţii de putere, prin care înţelegem „puterea” de a influenţa comportamentul unui grup, al unui
individ, pentru ca acesta să realizeze ceva. Există mai mulţi elevi care se opun unor cerinţe. Profesorul are nevoie
de mult tact pentru a-i influenţa, pentru a-l motiva pentru activitate, dându-le satisfacţia că ei sunt solicitanţii unor
acţiuni. Privind tratarea diferenţiată din unghiul de vedere al managementului educaţional, interrelaţiile din grupul
clasei vor favoriza evoluţia fiecărui copil „după puterile lui”. Această concepţie este generatoare a unei atmosfere
propice învăţării, dar dincolo de aceasta tratarea diferenţiată presupune şi o proiectare atentă şi dinamică, pentru
care nu se pot da reţete. Iovin Ileana este de părere că este normal să se pornească întotdeauna de la „punctele
forte” ale elevilor şi ale noastre ca profesori, cum ar fi: ce ştie elevul, ce poate să facă, spre ce are înclinaţii, de ce
abilităţi didactice dispunem.
Abia după aceea trebuie să avem în vedere „slăbiciunile elevilor” pe care vrem să le îndreptăm: ce nu
ştie, ce nu a înţeles, ce nu reuşeşte să facă, ce nu pot eu ca profesor să fac etc. ( Iovin, 1996 )
Un alt reper în proiectare îl reprezintă ajutorul pe care-l oferă psihologul, logopedul sau alţi factori, cum
ar fi părinţii, auxiliarele pe care se pot baza, mijloacele de învăţământ ce pot ajuta etc. De asemenea trebuie să
ţinem cont de pericolele ce pot apărea ( reacţia colegilor, stresul copilului ) pentru a le preîntâmpina.
Consider că activitatea cu elevii trebuie organizată în aşa fel încât aceasta să fie adecvată tuturor
posibilităţilor acestora de a învăţa, capacităţilor tuturor copiilor şi a fiecăruia în parte. Pentru a realiza succesul
şcolar, munca instructiv-educativă diferenţiată este necesară.

Cadrul didactic nu este doar o persoană investită cu transmiterea informaţiilor, cu formarea priceperilor şi
abilităţilor pentru anumite sarcini, el nu este persoana care se gândeşte numai la lecţiile sale, ci trebuie să aibă în
vedere, în special copilul, formarea personalităţii acestuia, progresul lui, precum şi formarea încrederii în sine.
Aşadar, o mare parte a activităţii dascălului se referă la conceperea şi realizarea unor activităţi didactice astfel
încât să poată determina toţi copiii să înveţe temeinic, după posibilităţile fiecăruia, în scopul realizării succesului
şcolar.

Este bine să reţinem, că diferenţierea elevilor este dată de vârstă, de aptitudine, de achiziţii, de interese, de
motivaţie şi de capacitatea de a se concentra şi rezistenţa la efort.
Cunoaşterea copilului în vederea tratării lui diferenţiate este un deziderat al învăţământului. Această
cunoaştere se realizează pe tot parcursul procesului instructiv educativ. "Omul este un mic univers" spunea
Heraclit şi de aceea trebuie să cunoaştem bine copilul şi prin misiunea pe care o avem să contribuim la evoluţia lui
firească.
Abordând stilul tratării diferenţiate, clasa devine un mediu dinamic şi mereu în schimbare, în care dascălii
pot dovedi că apreciază pe fiecare dintre elevi şi pe toţi elevii.
Tratarea diferenţiată este o premisă a prevenirii eşecului şcolar şi reprezintă garanţia obţinerii unor
rezultate deosebite în munca învăţătorilor.

BIBLIOGRAFIE:

1. Dumitru Săvulescu – METODICA PREDĂRII MATEMATICII ÎN CICLUL PRIMAR, Ed.*Gheorghe

Alexandru*, Craiova, 2006
2. Gliga Lucia – INSTRUIREA DIFERENŢIATĂ, Ed. Tipogrup Press, Bucureşti, 2001
3. Vrăşmaş Traian – ŞCOALA PENTRU TOŢI, Ed. Miniped, Bucureşti, 2004
4. Casangiu Larisa Ileana – REPERE ÎN ORGANIZAREA PROCESULUI DIDACTIC LA DISCIPLINA
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ, ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR,Ed. Nautica, Constanţa, 2008
5. Gliga Lucia – INSTRUIREA DIFERENŢIATĂ, Ed. Tipogrup Press, Bucureşti, 2001
6. Vrăşmaş Traian – ŞCOALA PENTRU TOŢI, Ed. Miniped, Bucureşti, 2004
7. Prof. înv. primar şi preşcolar Aldea Ioana MUNCA DIFERENŢIATĂ, PREMISĂ A
SUCCESULUI ŞCOLAR
8. Iovin, Ileana,1996,Tratarea diferenţiată a elevilor în ciclul primar – componentă a managementului
educaţional Învăţământul primar, Editura Discipol, nr. 4