Iona – Tema si viziunea despre lume

Tragedia este specia genului dramatic care prezintă personaje puternice,

angajate în luptă cu un destin potrivnic sau cu propriile sentimente, conflictul
soluţionându-se cu înfrângerea sau moartea eroului.
Publicata de catre Marin Sorescu in 1968, „Iona” este piesa de debut a autorului
în dramaturgie. Piesa are la origine, dupa cum se observă şi din titlu, mitul biblic al
profetului Iona care este însărcinat să propovăduiască cuvântul Domnului, insa Marin
Sorescu reinterpretează mitul si îl goleşte de conţinutul religios.
Tema piesei este singurătatea, stare în care omul încearcă să se regăsească pe
sine, deşi nu cunoaşte calea către această cunoaştere. Alături de această temă, se
adaugă problema omului care se revoltă în faţa destinului şi care suferă din cauza
lipsei de libertate şi de comunicare.
Deşi autorul şi-a intitulat piesa „tragedie în patru tablouri”, aceasta este de fapt
o parabolă dramatică, alcătuită sub forma unui monolog care conţine elemente lirice,
precum metafora şi alegoria.
Din punct de vedere al compoziţiei, piesa este alcătuită din patru tablouri. Cele
patru tablouri se afla într-o relaţie de simetrie: în primul şi în ultimul tablou Iona este
afară, iar în al doilea şi al treilea se află înăuntru. Fiecare dintre acestea prezintă un alt
context în care se află personajul.
Rolul didascaliilor este acela de a ajuta la clarificarea semnificaţiilor simbolice şi
de a oferi cititorului posibilitatea de a înţelege textul.
În tabloul I, „scena e împărţită în două. Jumătate din ea reprezintă o gură
imensă de peşte. [...] Iona stă în gura peştelui, nepăsător, cu năvodul aruncat [...].”.
Incipitul este abrupt, deoarece personajul este prezentat direct în gura peştelui,
fără a se oferi o explicaţie în legătură cu motivul pentru care se află acolo.
La început, Iona ignoră pericolul şi nu realizează situaţia în care se află. Aceeaşi
atitudine o va avea şi în momentul în care este înghiţit de „gura imensă de peşte” pe
care o ignorase atâta vreme.
În tabloul II, odată ajuns în burta peştelui, Iona nu realizează situaţia în care se
află şi încearcă să se adapteze noului mediu de viata, asemeni peştilor din acvariu.
Timpul şi spaţiul nu mai au coordonate reale şi încep să-şi piardă din concretitate,
intervenind un timp interior: „Începe să fie târziu în mine.”.
În încercarea de a se adapta noului mediu, se convinge că este liber şi că
poate face ceea ce doreşte, fără să existe ceva sau cineva care să-l oprească: „Pot
să merg, uite, pot să merg încolo. Şi pot să merg şi încoace.”.
În tabloul III, „mica moară de vânt” aflată în burta celui de al doilea peşte de
care Iona se simte „atras ca de un vârtej”, constituie şi ea un avertisment simbolic.
Atitudinea lui este specifică omului care refuză să îşi conştientizeze situaţia, încercând
doar să se adapteze. Iona începe să-şi pună întrebări legate de viaţă şi de moarte şi se
gândeşte dacă nu cumva este mort şi trebuie să se nască încă o dată.
Tabloul IV prezintă „o gură de grotă, spărtura ultimului peşte spintecat de Iona”,
în care îşi face apariţia barba lui Iona, „lungă şi ascuţită”, semn că a trecut o viaţă de
 Iona – Tema si viziunea despre lume
când încearcă zadarnic să găsească o soluţie pentru a depăşi limitele. În final,
descoperă că soluţia era în el însuşi şi că tot ce trebuia să facă era să-şi redescopere
trecutul şi identitatea.
Gestul sinuciderii trebuie înţeles tot din puct de vedere simbolic: Iona a găsit
calea, iar aceasta se afla în sine. Astfel se explică şi metafora luminii din ultima
propoziţie a piesei: „Răzbim noi cumva la lumină.”.
In concluzie, teatrul de avangardă pe care îl reprezintă Marin Sorescu prin
expresionismul pieselor sale şi prin elementele de teatru absurd sincronizează
dramaturgia românească cu cea europeană. Piesa Iona se remarcă prin mai multe
elemente de originalitate, unii critici considerând chiar că nu aparţine de genul
dramatic ci de cel liric.