Arbitrii

Arbitrajul este „instituţia în baza şi în cadrul căreia părţile împuternicesc, în limitele

permise de lege, una sau mai multe persoane private ca, în circumstanţele date, să tranşeze un
diferend juridic care le opune sustrăgând astfel acel litigiu din competenţa nstanţelor
judeătoreşti”1.
În procedura arbitrală, un element particular și definitoriu îl reprezintă constituirea
tribunalului arbitral, care, spre deosebire de instanţele de judecată de drept comun şi chiar
internaţionale, se formează în conformitate cu voinţa părţilor, pentru fiecare litigiu în parte. Prin
urmare, autonomia de voinţă a părţilor, recunoscută de numeroase convenţii internaționale, joacă
un rol „vital”, atât în constituirea tribunalului arbitral, dar şi în determinarea profesionalismului
cu care acesta va soluţiona disputa2.
Se spune că arbitrajul este la fel de bun, precum arbitrii săi. Deşi afirmaţia a devenit un
clişeu, asta nu o face mai puţin adevărată, dată fiind influenţa semnificativă pe care o au arbitrii
asupra calităţii actelor de procedură şi asupra sentinţei arbitrale. De aceea, constituirea
tribunalului arbitral reprezintă o etapă care trebuie tratată cu maximă seriozitate si diligenţă de
către părţile litigiului.
În practică, în cazul tribunalelor arbitrale instituţionalizate , de regulă, există o listă de
arbitrii care se pune la dispoziţia parţilor. Părţile pot selecta din această listă pe acele persoane
care vor judeca litigiul arbitral. Dar părţile pot numi ca arbitrii şi alte persoane care nu se
regăsesc pe această listă. Evident că aceste persoane nominalizate prealaabil sunt în marea lor
majoritate cu pregătire juridică sau economică superioară3.
Conform principiului priorităţii convenţiei arbitrale în constituirea instanţei arbitrale,
principala sursă care stabileşte modalitatea de constituire a Tribunalului o reprezintă convenţia
arbitrală existentă la data înregistrării cererii arbitrale sau încheiată ulterior, ad-hoc şi comunicată
cu celeritate Secretarului-General al Secretariatului ICSID. În scopul constituirii în mod valabil a

1
Tudor Chiuariu, Arbitrajul Intern şi internaţional, ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p.23
2
https://www.juridice.ro/422598/constituirea-tribunalului-arbitral-in-arbitrajul-potrivit-regulilor-icsid-si-regulilor-
uncitral-aspecte-comparative.html
3
Herchi Ştefan, Arbitraj commercial, ed. Universităţii din Oradea, Oradea, 2001, p.19
Tribunalului, convenţia trebuie să prevadă modalitatea de numire a arbitrilor, cât şi numărul
acestora, care trebuie să fie întotdeauna impar, incluzând un arbitru unic.4
Tribunalul arbitral se constituie cât mai curând posibil, după notificarea părţilor de către
Secretarul-General cu privire la înregistrarea cererii arbitrale în registrul arbitral.
Arbitrul este persoana care, singură sau alături de alte persoane împreună cu care
formează un organ colegial, este însărcinată de către părţi cu tranşarea unui litigiu ivit între
acestea. Întregul proces de numire a arbitrilor şi de constituire a tribunalului arbitral este
guvernat de convenţia arbitrală. În arbitraj, părţile sunt libere să stabilească dacă litigiul lor va fi
soluţionat de un arbitru unic sau de mai mulţi arbitri, care trebuie să fie întotdeauna în număr
impar5.
În ceea ce priveşte naţionalitatea arbitrilor, Convenţia UNCITRAL impune condiţii mai
puţin restrictive în comparaţie cu reglementările ICSID, permiţând arbitrilor să aibă orice
naţionalitate, inclusiv cea a statelor din care provin părţile.
De la această regulă s-a impus însă o recomandare în privinţa Preşedintelului
Tribunalului sau a arbitrului unic desemnaţi de către autoritatea de nominare, care, din motive de
asigurare a neutralităţii Tribunalului, ar trebui să fie resortisanţi ai altor state. Această normă nu
are un caracter imperativ, autoritatea de nominare putând să aleagă şi un co-naţional al uneia
dintre părţi, dacă apreciază că nu aduce atingere imparţialităţii Tribunalului.6
Părţile stabilesc numărul arbitrilor. Astfel, se poate numi un arbitru unic sau mai mulţi
arbitrii, întotdeauna în număr impar. În cazul în care nu se nominalizează numărul arbitrilor care
vor judeca litigiul, se va constitui un tribunal format din trei arbitri, doi numiţi de către părţi şi
un al treilea desemnat de cei doi arbitri. Acesta din urmă poartă denumirea de supraarbitru.
Întotdeauna trebuie să existe paritate în ceea ce priveşte numărul de arbitri desemnaţi de fiecare
din părţile litigante.
Dacă părţile nu au stabilit numărul arbitrilor, litigiul se judecă de 3 arbitri, câte unul
numit de fiecare dintre părţi, iar al treilea - supraarbitrul - desemnat de cei 2 arbitri. În caz de

4
https://www.juridice.ro/422598/constituirea-tribunalului-arbitral-in-arbitrajul-potrivit-regulilor-icsid-si-regulilor-
uncitral-aspecte-comparative.html
5
https://www.scribd.com/document/203646790/Curs-de-Arbitraj-Comercial
6
https://www.juridice.ro/422598/constituirea-tribunalului-arbitral-in-arbitrajul-potrivit-regulilor-icsid-si-regulilor-
uncitral-aspecte-comparative.html
neînţelegere între părţi cu privire la numirea arbitrului unic sau dacă o parte nu numeşte arbitrul
ori dacă cei 2 arbitri nu cad de acord asupra persoanei supraarbitrului, partea care vrea să recurgă
la arbitraj poate cere tribunalului prevăzut la art. 547 alin. 1 C. pr. civ. – în circumscripţia căruia
are loc arbitrajul - să procedeze la numirea arbitrului ori, după caz, a supraarbitrului.7
Poate a fi arbitru orice persoană fizică dacă are capacitatea deplină de exerciţiu a
drepturilor. În arbitrajul ad-hoc, poate fi desemnat ca arbitru orice persoană care inspiră părţilor
suficientă încredere pentru a tranşa litigiul apărut. Centrele permanente de arbitraj îşi alcătuiesc
liste de arbitri, cu o înaltă calificare şi experienţă profesională. Tribunalul arbitral se consideră
constituit la data acceptării însărcinării de arbitru unic sau, după caz, a ultimei acceptări a
însărcinării de arbitru ori de supraarbitru. Arbitrii sunt numiţi, revocaţi sau înlocuiţi conform
convenţiei arbitrale. Când arbitrul unic sau, după caz, arbitrii nu au fost numiţi prin convenţia
arbitrală şi nici nu s-a prevăzut modalitatea de numire, partea care vrea să recurgă la arbitraj
invită cealaltă parte, în scris, să procedeze la numirea lor8.
În comunicare se arată numele, domiciliul şi, pe cât posibil, datele personale şi
profesionale ale arbitrului unic propus sau ale arbitrului desemnat de partea care vrea să recurgă
la arbitraj, precum şi enunţarea succintă a pretenţiilor şi a temeiului lor. Partea căreia i s-a făcut
comunicarea trebuie să transmită, la rândul său, în termen de 10 zile de la primirea acesteia,
răspunsul la propunerea de numire a arbitrului unic sau, după caz, numele, domiciliul şi, pe cât
posibil, datele personale şi profesionale ale arbitrului desemnat de ea. Acceptarea însărcinării de
arbitru trebuie să fie făcută în scris şi comunicată părţilor în termen de 5 zile de la data primirii
propunerii de numire, prin poştă, telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură
transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia.9
În situaţia în care partea invitată nu procedează la această numire în termen de zece zile
de la primirea comunicării, se poate cere instanţei judecătoreşti competente să judece fondul
cauzei, să procedeze ea la numirea acetora. Această numire se face prin încheiere, în termen de
zece zile de la sesizare, cu citarea părţilor. Încheierea estesupusă căilor de atac. 10

7
Ibidem
8
Tudor Chiuariu, Arbitrajul Intern şi internaţional, ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p.24
9
https://www.scribd.com/document/203646790/Curs-de-Arbitraj-Comercial
10
Herchi Ştefan, Arbitraj commercial, ed. Universităţii din Oradea, Oradea, 2001, p. 20
 Arbitrii, inclusiv cei numiţi de părţi, trebuie să fie imparţiali şi să soluţioneze litigiul în
conformitate cu prevederile legale în vigoare, clauza compromisorie respectiv regulamentului de
organizare şi funcţionare a tribunalului arbitral instituţionalizat. În cazul arbitrajului de echitate
se va da o soluţie bazată pe acest principiu al echităţii.
Arbitrul poate fi recuzat pentru cauze care pun la îndoială independenţa şi imparţialitatea
sa. Cauzele de recuzare sunt cele prevăzute pentru recuzarea judecătorilor. Poate constitui o
cauză de recuzare şi neîndeplinirea condiţiilor de calificare sau a altor condiţii privitoare la
arbitri, prevăzute în convenţia arbitrală. O parte nu poate recuza arbitrul numit de ea decât pentru
cauze survenite sau de care a luat cunoştinţă după numire. Persoana care ştie că în privinţa sa
există o cauză de recuzare este obligată să înştiinţeze părţile şi pe ceilalţi arbitri mai înainte de a
fi acceptat însărcinarea de arbitru, iar dacă asemenea cauze survin după acceptare, de îndată ce
le-a cunoscut. Această persoană nu poate participa la judecarea litigiului decât dacă părţile,
înştiinţate potrivit alineatului precedent, comunică în scris că înţeleg să nu ceară recuzarea. Chiar
în acest caz, ea are dreptul să se abţină de la judecarea litigiului, fără ca abţinerea să însemne
recunoaşterea cauzei de recuzare11.
Tribunalul arbitral se consideră constituit la data ultimei acceptări a însărcinării de
arbitru.

11
https://www.scribd.com/document/203646790/Curs-de-Arbitraj-Comercial
 Bibliografie
Tudor Chiuariu, Arbitrajul Intern şi internaţional, ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012
Herchi Ştefan, Arbitraj commercial, ed. Universităţii din Oradea, Oradea, 2001
https://www.scribd.com/document/203646790/Curs-de-Arbitraj-Comercial
https://www.juridice.ro/422598/constituirea-tribunalului-arbitral-in-arbitrajul-potrivit-regulilor-
icsid-si-regulilor-uncitral-aspecte-comparative.html