Koreea 2

UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE ISTORIE, RELAȚII INTERNAȚIONALE, ȘTIINȚE

POLITICE ȘI ȘTIINȚELE COMUNICĂRII
PROGRAMUL DE STUDIU: MASTERAT
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: CU FRECVENŢĂ
Lucrare de Disertaţie
Coordonator ştiinţific:
Prof. univ. dr. Antonio Faur
Absolvent:
Heredea Cristian-Răzvan
Oradea
2018
UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE ISTORIE, RELAȚII INTERNAȚIONALE, ȘTIINȚE
POLITICE ȘI ȘTIINȚELE COMUNICĂRII
PROGRAMUL DE STUDIU: MASTERAT
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: CU FRECVENŢĂ
RĂZBOIUL DIN COREEA

REFLECTAT ÎN PAGINILE
ZIARULUI „SCÂNTEIA”
(1950-1953)
Coordonator ştiinţific:
Prof. univ. dr. Antonio Faur
Absolvent:
Heredea Cristian-Răzvan
Oradea
2018
2
Cuprins
Introducere.................................................................................................................................4
I.Iunie-Septembrie1950..............................................................................................................8
I.1 Trecerea Paralelei 38..............................................................................................9
I.2 Pregătirea Intervenţiei Naţiunilor Unite...............................................................11
I.3 Drumul spre Pusan................................................................................................14
II. Septembrie1950-Iunie1951..................................................................................................18
II.1 Debarcarea de la Icheon......................................................................................18
II.2 Trecerea Paralelei 38...........................................................................................20
II.3 Intervenţia Voluntarilor Chinezi.........................................................................22
II.4 La Sud de Paralela 38........................................................................................24
II.5 După Demiterea lui MacArthur...........................................................................27
III. Iunie1951-Iulie1953............................................................................................................31
III.1 Tratativele de la Kaesong...................................................................................31
III.2 Negocierile de la Panmunjon.............................................................................33
Concluzie..................................................................................................................................38
Anexe documentare..................................................................................................................39
Bibliografie...............................................................................................................................49
3
Introducere
Războiul coreean, a fost conflictul dintre Republica Populară Democrată Coreeană

(Coreea de Nord) și Republica Coreea (Coreea de Sud), în care cel puțin 2,5 milioane de
persoane și-au pierdut viața. A atins proporții internaționale în iunie 1950, când Coreea de
Nord, furnizată și sfătuită de Uniunea Sovietică, a invadat sudul. Organizația Națiunilor
Unite, cu Statele Unite ca principal participant, s-au alăturat războiului din partea sud-
coreeană, iar Republica Populară Chineză a venit în ajutorul Coreei de Nord. După ce mai
mult de un milion de victime de luptă s-au inclus, lupta s-a încheiat în iulie 1953, Coreea fiind
în continuare împărțită în două state ostile. Negocierile din 1954 nu au oferit niciun acord
suplimentar, iar prima linie a fost acceptată încă de la granița de facto între Coreea de Nord și
Coreea de Sud1.
Potrivit datelor de la Departamentul Apărării al Statelor Unite, Statele Unite au suferit
33,686 decese în luptă și 8.176 dispăruţi. Sursele occidentale estimează că chinezii au suferit
între 100.000 și 1.500.000 de pierderi, cele mai multe estimări au fost de aproximativ 400.000
uciși, în timp ce forţele Nord Coreene au suferit între 214.000 și 520.000 de morţi, cele mai
multe estimează aproximativ 500.000. Între 245.000 și 415.000 de soldaţi morţi la forţele Sud
Coreene.2 De asemenea, au fost sugerate şi pierderile civililor din Coreea, iar în timpul
războiului a fost estimat 1.500.000 până la 3.000.000, cele mai multe surse estimează
aproximativ 2.000.000 de persoane ucise.
Datele din surse oficiale chineze, pe de altă parte, au raportat că forţele chineze au
suferit 114.000 de decese în luptă, 340.000 răniți, 7.600 de persoane dispărute și 21.400
capturați în timpul războiului. Printre aceștii prizonieri, aproximativ 14.000 au fugit în
Taiwan, iar celelalţi 7.110 au fost repatriaţi către China. Surse chinezești au raportat că
Coreea de Nord a suferit 290.000 de morţi, 90.000 de soldaţi prizonieri și un număr "mare" de
pierderi civilile. În schimb, chinezii și nord-coreenii au estimat că aproximativ 390.000 de
soldați din Statele Unite, 660 000 de soldați din Coreea de Sud și 29 000 de soldați ai ONU au
fost "eliminați" de pe câmpul de luptă3.
Prin această lucrare mi-am propus să văd cum a abordat subiectul Războiului din
Coreea, presa dintr-o țară comunistă, fiind necesară cunoașterea versiunii ambelor tabere din
1
https://www.britannica.com/event/Korean-War
2
https://www.saylor.org/site/wp-content/uploads/2011/03/Korean-War.pdf
3
Ibidem
4
Războiul Rece asupra acestui eveniment. Este cunoscut faptul că presa comunistă urmărea
mai degrabă convingerea opiniei publice să adere la ideile și programul Partidului, decât
prezentarea știrilor. Am ales ziarul „Scânteia” pentru această cercetare, fiind principala
„voce” a Partidului Comunist Român.
Prezenta lucrare se desfășoară pe trei părți, care corespund principalelor evenimente
istorice legate de Coreea în perioada 1950-1953. În prima parte voi prezenta invazia Coreii de
Sud de către trupele Nord Coreene, succesele militare ale acestuia şi ocuparea aproape în
întregime a ţării. Partea a doua voi arăta intrarea americanilor în război de partea sud
coreenilor, respingerea trupelor comuniste şi intervenţia armatei „de voluntari” chinezi. În
partea a treia voi prezenta stagnarea războiului şi semnarea armistiţiului.
Peninsula Coreei este localizată în estul Asiei, întinzându-se pe o fâșie lungă de
aproximativ 1.100 km în Oceanul Pacific, fiind înconjurată de Marea Galbenă la vest, Marea
Chinei de Est la sud și Marea Japoniei la est. Spre nord-vest, râul Yalu separă Coreea de
China, iar spre nord-est, râul Tiumen separă Coreea de Rusia. Considerând aceste granițe
naturale, suprafața peninsulei Coreei este de aproximativ 220.000 kilometri², având 8.460 km
de țărm. În jurul Coreei există 3.579 de insule, printre cele mai importante fiind Jeju-do,
Ulleung-do și Dokdo, ultima fiind revendicată și de Japonia, sub numele de Insula
Takeshima4.
Una dintre cele mai vechi civilizații ale lumii, Coreea a apărut odată cu întemeierea
regatului Gojoseon, în anul 2333 Î.Hr., conform legendei lui Dangun. În secolul al IV-lea,
adoptarea budismului și răspândirea scrierii chineze au avut un efect profund asupra societății
din această zonă. După unificarea celor trei regate coreene în 676, Coreea a avut o singură
conducere și și-a menținut independența politică și culturală, în ciuda invaziilor mongole din
secolul al XIII-lea și a invaziilor japoneze din secolul al XVI-lea. În secolul al XV-lea, în
timpul domniei regelui Sejong cel Mare, a fost creat alfabetul corean hangul5.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, Japonia a forțat Coreea să iasă din sfera de influență
a Chinei, intrând în sfera sa de influență. În urma războaielor cu China și Rusia, Japonia a
câștigat controlul asupra Coreei, iar în 1910 Coreea a fost anexată Japoniei. În 1919 rezistența
coreană împotriva ocupației japoneze brutale s-a manifestat prin mișcarea populară 1 Martie,
numită și Mișcarea Samil. Forțele de poliție și armata japoneză au înăbușit cu forța mișcarea,
în jur de 7000 de oameni fiind ucişi.
4
https://ro.wikipedia.org/wiki/Coreea
5
Ibidem
5
Acum peninsula este împărțită în Coreea de Nord și Coreea de Sud și se învecinează
cu China la nord-vest, cu Rusia la nord-est și cu Japonia spre sud-est, dincolo de Strâmtoarea
Coreei6. Coreea a fost unită până în 1948; în momentul de față este împărțită în Coreea de Sud
și Coreea de Nord. Coreea de Sud, official Republica Coreea, este o țară capitalistă și
democrată, membră a ONU și G-20, Coreea de Nord, oficial Republica Populară Democrată
Coreea, este o țară comunistă, fondata de Kim Ir-sen și condusă azi de Kim Jong-un.
Coreea, asemenea Germaniei, fusese ocupată în comun de forţele sovietice şi
americane la sfârşitul celui de-al Doilea Răboi Mondial. Acest teritoriu făcuse parte din
imperiul japonez încă din 1910, iar când rezistenţa japoneză a cedat brusc în vara anului 1945,
Armata Roşie, care plănuise să invadeze Manciuria, a găsit cale liberă şi spre nordul Coreei.
Calea era liberă şi în sudul Coreei, pentru trupele americane, a căror misiune iniţială era aceea
de a invada insulele japoneze7. Peninsula a fost ocupată, aşadar, mai mult accidental decât
planificat, ceea ce probabil explică faptul că Moscova şi Washingtonul au putut să cadă de
acord, fără nici o dificultate, ca paralela 38, ce împarte peninsula în jumătate, să servească
drept linie de demarcaţie până până la crearea unui singur stat coreean şi retragerea ulterioară
a forţelor de ocupaţie8.
Aceste retrageri au avut loc în 1948-1949, însă în lipsa unei înţelegeri asupra cui va
conduce ţara. Astfel, ţara a rămas împărţită: Republica Coreea, având sprijinul americanilor,
controla sudul peninsulei, având loc alegeri sancţionate de Naţiunile Unite, în timp Republica
Democrată Coreea, sprijinită de sovietici, controla nordul, unde nu avuseseră loc nici un fel de
alegeri. Singuru fapt care unificase ţara până atunci fusese un război civil, în care fiecare
dintre părţi susţinea că reprezintă guvernul legitim şi ameninţa că o va invada pe cealaltă9.
Coreea avea graniţă cu U.R.S.S, astfel „Stalin a vrut să se asigure că nu se va mai ivi
vreo ameninţare de acolo. Nord coreenii au început să primească instruire militară de la
sovietici iar sud-coreenii au primit de la americani. În ţară au fost formate două guverne
separate în 1948, iar în 1949 a fost luată decizia de retragere a trupelor americane din
Coreea10. Washington-ul a considerat tertoriul Asiei continentale ca fiind în afara perimetrului
defensiv al Statelor Unite.
6
Ibidem
7
John Lewis Gaddis, Războiul Rece, ed. RAO, Bucureşti 2009, p.57
8
Andre Fontaine, Istoria Războuiului Rece, de la Revoluţia din Octombrie la războiul din Coreea 1917-1950
vol.II, ed.Militară, Bucureşti, 1991, p.195
9
John Lewis Gaddis, Războiul Rece, ed. RAO, Bucureşti 2009 , p.58
10
Martin McCauley, Rusia, America şi Războiul Rece, 1949-1991, Ed.polirom, Bucureşti, 1999, p.52
6
Totul evidenţia lipsa de interes a americanilor în inevitabilul război civil coreean.
Stalin i-a aprovizionat pe nord-coreeni cu armament ofensiv, promovând astfel invazia
Sudului, dar el a estimat complet eronat reacţia americanilor. Conflictul a înrăutăţit relaţiile
dintre marile puteri, amânând perioada de destindere cu 20 de ani. De asemenea, a dat startul
cursei de înarmare care a ruinat Uniunea Sovietică şi a contribuit la colapsul ei în 1991.
Declanşarea războiului civil coreean a fost inevitabil. Kim Ir Sen a invadat Sudul
înainte ca Syngman Rhee să-şi adune forţele pentru a invada Nordul. Faptul că Rhee a fost
învins de Lin Ir Sen a schimbat situaţia11. Invazia lui Kim a fost privită de unii ca o agresiune
şi, ca urmare, s-a considerat că ar fi de datoria Naţiunilor Unite să-i pedepsească pe agresori,
altfel lumea s-ar fi aflat în pericol de a cădea în anarhie12.
Dominat de autoritarismul armatei americane, Consiliul de Securitate al Naţiunilor
Unite a votat pentru intervenţia în Coreea. U.R.S.S:-ul s-a retras în timpul votului decisiv din
Consiliul de Securitate.
Astfel Forţele Naţiunilor Unite, conduse în mod strălucit de generalul MacArthur, i-a
pus pe fugă pe comunişti în trei luni. Truman a decis ocuparea Coreei de Nord, presupunând
că Stalin îl va abandona de teamă să nu declanşeze un al treilea război mondial. Chinezii erau
consideraţi slabi şi astfel au fost ignorate ameninţările lor de a interveni în Coreea13.
Mao Zedong dorea să evite războiul cu Statele Unite ale Americii, dar era convins că
americanii îl vor obliga forţat într-un conflict, astfel s-a decis să lupte mai curând în Coreea
decât în China. Trupele chineze în număr de 200.000 de soldaţi au intrat în octombrie în
Coreea. În urma acestor evenimente frontul se stabileşte aproximativ pe paralela de 38 de
grade. Cu toate acestea, războiul devenea din ce în ce mai nepopular în Statele Unite.
Războiul a schimbat soarta Japoniei, care furnizase o parte din materialele necesare
forţelor ONU în Coreea. În septembrie 1951, a fost semnat la San Francisco un acord care
trata problema retragerii americanilor, fixând-o pentru mai 195214. Statele Unite şi-au
menţinut câteva baze militare în zonă, dar securitatea Japoniei era acum garantată de
Washington. În Europa, Grecia şi Turcia s-au alăturat la NATO. Uniunea Sovietică era treptat
înconjurată de state care se bazau pe Statele Unite pentru a le asigura securitatea, perspectivă
ce se arăta destul de întunecată pentru Stalin.
11
Ibidem, p.53
12
Spencer Tucker, Encyclopedia of the Cold War: A political, social, and military history, ABC-CLIO, 2007,
p.29
13
Martin McCauley, op.cit., p.54
14
Ibidem, p.55
7
I.Iunie-Septembrie1950
Încă de la începutul anului 1950, autorităţile militare sud-coreene au avertizat pe

americani şi Comisia Naţiunilor Unite în privinţa unui iminent atac din partea nord-coreenilor.
În regiunea paralelei de 38 de grade, se produceau constant acţiuni de gherilă.15
În data de 24 iunie 1950, „Prezidiul Adunării Populare Supreme a Republicii Populare
Democrate Coreene, a adoptat, o rezoluţie în legătură cu problema urgentării unificării
paşnice a Coreii. Rezoluţia spune printre altele: Exprimând voinţa neclintită a poporului
coreean de a obţine unificarea, independenţa şi dezvoltarea democratică a ţării şi luând în
condiderare dorinţele partidelor democrate şi ale organizaţiilor de mase”.16 „Prezidiul
Adunării Populare Supreme a Republicii Democrate Populare Coreene hotărăşte să adreseze
Adunării Naţionale a Coreii de Sud următoarele porpuneri: Realizarea unificării paşnice a ţării
pe calea fuzionării Adunării Populare Supreme a Republicii Populare Democrate Coreene şi a
Adunării Naţionale din Coreea de Sud într-un singur organ legislatic al Corei; Organul
legislativ coreean astfel creat va elabora o constituţie a Republicii şi va forma guvernul; În
baza acestei constituţii a Republicii se vor efectua în viitor alegerile pentru organul legislativ
coreean; Pentru crearea condiţiilor necesare unei unificări paşnice a ţării şi unei desfăşurări
normale a lucrărilor organului legislativ, trebuie arestaţi duşmanii principali ai unificării
paşnice a Coreii, trădătorii Sing Man Rhee, Li Bum Suk, Kim Son Su şi alţii: trebuie asigurată
libertatea cuvântului, a presei, a întrunirilor, a demonstraţiilor şi a meetingurilor, trebuie să
înceteze orice represiuni împotriva partidelor democrate şi organizaţiiilor de masse şi a
activiştilor lor, trebuie asigurată în acelaşi timp deplina libertate de acţiune a tuturor partidelor
politice democrate şi organizaţiilor de masse din Coreea; Guvernul format de organul
legislativ va reorganiza pe baze democratice forţele militare şi poliţieneşti, existente în
momentul de faţă în Coreea de Nord şi de Sud, într-o singură armată şi poliţie; să se ceară
Comisiei O.N.U. pentru Coreea, comisie care este o uneltă a imperialiştilor americani, să
părăsească imediat Coreea. Poporul coreean trebuie să rezolve problema unificării paşnice a
patriei sale propriile forţe făra amestecul statelor străine; Toate măsurile în legătură cu
unificarea paşnică a patriei noastre trebuie să fie complet realizate până la 15 August când se
sărbătoreşte a cincea aniversare a eliberării Coreii de sub jugul japonez. Dacă Adunarea
15
Jean-Baptiste Duroselle, Andre Kaspi, Istoria relaţiiolor internaţionale, 1948-pânâ în zilele noastre, vol.II,
Ed. Ştiinţele Sociale şi Politice, Bucureşti, 2006
16
Scânteia, 1950, nr.1768, p.4
8
Naţională este de acord să ducă tratative, Prezidiul Adunării Populare Supreme a Republicii
Populare Coreene va trimite o delegaţie la Seul sau va primii delegaţia Adunării Naţionale din
Coreea de Sud la Phenian pentru ducerea tratativelor.”17
I.1. Trecerea Paralelei 38
Pe 25 iunie, forţele nord-coreene au traversat paralela de 38 de grade pe toată

lungimea ei, deşi URSS-ul a declarat că agresiunea venea din partea sud-coreenilor,
amploarea operaţiunilor întreprinse de nord-coreeni dovedeşte indubitabil că au fost
premeditate şi pregaătite cu multă meticulozitate.18
Presa locală a vremii spune acelaşi lucru ca şi URSS-ul că „Atacul deslănţuit în zorii
zilei de 25 Iunie împotiva Republicii Coreene, de către trupele guvernului de lachei dolarizaţi
din Coreea de Sud. Trupele mercenare ale trădătorului Singman Rhee s-au lovit însă de
rezistenţa înverşunată al detaşamentelor de securitate ale Republicii, care au orpit atacul
tâlhăresc al duşmanului şi au pornit la contraofensivă. Ştirile sosite din Coreea artă că Armata
Populară a trecut paralela de 38 de grade în mai multe puncte, respingând bandele atacatoare
între 5-10 kilometri pe teritoriul situat la Sud de paralelă”19.
Războiul a început în peninsula Ongjin, la nord-vest de Seul, în noaptea de 24-25 iunie
1950. În vara anului 1949, conflict era iminent, Coreea de Sud și-a extins armata la
aproximativ 100.000 de soldaţi, o forță pe care nord-coreenii n-au reuşit să o egaleze abia
până la începutul anului 1950. La începutul luni iunie, aparatul de informații al lui MacArthur
a identificat un total de 74.370 de soldaţi în armata Coreii de Nord cu încă 20.000 de soldați
situţia pe pararela de 38 de grade. Ordinea de luptă a armatei Republicii Coreea de Sud a
arătat o în total, 87.500 soldați, cu 32.500 soldați la graniță20. Aceste date nu au fost luate în
calcul pentru experiența de luptă superioară a armatei nordice, cu toate acestea printre marile
contingente care s-au întors din războiul civil chinez. Coreea de Nord avea, de asemenea,
aproximativ 150 de tancuri sovietice T-34 și o forță mică, dar utilă, de 70 de avioane de luptă
și 62 de bombardiere ușoare - fie lăsate în urmă, când trupele sovietice au fost evacuate în
decembrie 1948, sau achiziționate de la Moscova și Beijing în 1949 sau 1950.21
17
Ibidem
18
Bruce Cumings, The Korean War, ed. Modern Library, New York, 2010, p.18
19
Scânteia, 1950 , nr.1770, p.1
20
Bruce Cumings, op.cit., p. 19
21
Ibidem
9
Nord-coreenii îşi menţin partea ca cei atacaţi în ciuda faptului că ei erau mai bine
pregătiţi pentru a ataca decât sud-coreenii. Declaraţia lui Kim Ir Sen din 29 iunie susnţine
acest lucru „Dragi compatrioţi! Dragii mei fraţi şi surori, luptători ai armatei noastre populare
şi partizani care luptaţi în regiunea de sud a Republibii noastre. La 25 iunie armata guvernului
marionetă al trădătorului Sing Man Rhee a pornit ofensiva pe teritoriul de la nord de paralela
38. După ce a examinat situaţia creată Republica Populară Coreea a ordonat armatei noastre
populare să treacă la o contraofensivă hotărâtă şi să zdrobească forţele armate ale
inamicului.22 În urma acestui atac forţele nord-coreene reuşesc să „elibereze oraşele Ondjin,
Joenan, Kaisjoeng, Pianghong şi o serie de alte oraşe şi localităţi”23. Pe 28 iunie 1950 Seul
este ocupate de trupele nor-coreene. Cu o zi înainte Sing Man Rhee şi restul liderilor sud-
coreeni au părăsit oraşul Seul, majoritatea s-au refugiat în oraşul Taejon aflat la 85 de mile
sud24. În timpul bătăliei pentru Taejon, Rhee a promis să rămână acolo alături de soldaţi și să
lupte până la moarte, dar curând s-a întors în trenul său, care s-a îndreptat către portul Mokpo,
de acolo a pornit spre Pusan, unde va rămâne25. La acel moment jumate din soldaţii armatei
sud-coreene fie erau morţi, dispăruţi sau capturaţi. Dintre cei rămaşi numai 20% din trupe
erau echipate corespunzător pentru a continua lupta.
Ziarul Scânteia ne prezintă comunicatele nord-coreene cu privire la situaţia
războiului relatând că „În cursul luptelor, trupele Armatei Populare şi detaşamentele de
securitate ale Republicii au eliberat complet sudul districtului Yenbek, cu oraşul Kaisen şi
Delangang, precum şi regiunile învecinate Ongin, Kannen, Rihang şi Suretang. În peninsula
Ongin trupele noastre lichidează rămăşiţele inamicului zdrobit şi capturează prizonieri. Alte
unităţi ale forţelor noastre au eliberat Donducen şi continuă să înainteze în regiunea Idenpu. În
parte de sud a provinciei Kanven, trupele noastre continuă comunicatul că au eliberat oraşele
Fengan, Foncen şi Ciumindin. Unităţile noastre se află la un kilometru, de Ciuncen şi au
încercuit forţele duşmane din Ciuncen, continuând lichidarea lor şi silindu-le să capituleze”26.
După căderea capitalei Seul trupele nord coreene au reuşit să avanseze „53 de mile
în interiorul Coreei de Sud, au întimpinat o rezistenţă terestră până la fluviul Im, până la o
22
Scânteia, 1950 , nr. 1771, p.1
23
Ibidem
24
Robert Leckie, Conflict. The history of The Korean War, 1950-1953, Ed.Congress Catalog, Kansas Citz, 1962,
p.50
25
Ibidem, p.51
26
Scânteia, 1950 , nr.1772, p.4
10
distanţă de 60 mile spre Sud”27. Armata sud-coreeană se afla într-o situaţie critică „unităţile
fărămiţate ale diviziilor a 7-a şi a 2-a, care au apărat oraşul Seul, sunt în retragere spre sud,
într-o debandadă lipsită de orice speranţă şi pierzând tot echipamentul greu american cu care
erau prevăzute. Avioanele americane au atacat tancurile coreene de nord cu bombe, rachete şi
proiectile”28.
I.2. Pregătirea Intervenţiei Naţiunilor Unite
Preşedintele Truman era şocat de felul cum decurgea războiul civil coreean: „În
patru zile de lupte, Armata Populară a înaintat pe întregul front cu 70-100 km. eliberând
capitala republicii Seul şi oraşele Kaisen, Zdenpu, Ciucen, Kannzn, Ongin, Honcen, Enam,
Piakcen, Donducen şi alte oraşe importante, precum şi peste 5000 de centre locuite. Suprafaţa
teritoriului eliberat este de 20.000 kilometri pătraţi”29. Astfel, el i-a ordonat lui MacArthur să
trimită în luptă forţele aeriene şi navale ale Statelor Unite împotriva forţelor nord coreene
aflate la sud de paralelă. Truman nu a vrut să includă în luptă trupe terestre americane, el
sperând că este de ajuns aviaţia şi flota. Această gândire nu a fost susţinută de MacArthur30.
Într-un final Truman i-a permis lui MacArthur să trimită în Coreea câteva unităţi terestre.
În data de 7 iulie 1950 în timpul consiliului de securitate O.N.U. s-a votat formarea
unui Comandament Unit condus de Statele Unite ale Americii pentru a remedia situaţia din
Coreea, la această întrunire a lipsit reprezentantul Uniunii Sovietice, care mai târziu a numit
votarea ca ilegală. O.N.U. s-a angajat acum într-o luptă împotriva pentru protejarea Coreii de
Sud şi luptei împotriva comunismului. Americanii au cerut sprijinul altor state membre pentru
a lupta în Coreea. Anglia şi Franţa au fost printre primele care s-au alăturat fiind urmate de
Australia, Belgieni, Noua Zeelandă, Olanda, Danemarca, Suedia, Turcia, Grecia, Canada,
Italia, Luxemburg şi Thailanda. Fiecare ţară a contribuit fie cu trupe sau unităţi sanitare.
În timp ce forţele O.N.U. se pregăteau să intre în luptă armata nord coreeană îşi
continua avansul în sud reuşind să ocupe oraşul Suwon şi au reuşit să ajungă la „Ceanji, situat
la 7 kilometri sud de Suwon şi la 17 kilometri de oraşul Pyongtaek, sediul statului major
înaintat al armatei americane”31. Ziarul Scânteia ne mai relatează că „...unităţile Armatei
27
Ibidem, nr.1773, 1 iulie 1950, p.4
28
Ibidem
29
Ibidem, nr.1774, p.6
30
Robert Leckie, op. cit. , p. 53
31
Scânteia, 1950 , nr. 1777, p. 1
11
Populare au eliberat reşedinţele districte Wunchwu şi Ryuchwu, situate la aproximativ 40 km.
sud-est de Seul. Forţele Armatei Popularere continuă să inainteze spre sud, urmărind şi
nimicind resturile armatei lui Sing Man Rhee, care se retrag în debandadă. A fost capturată o
mare cantitate de materiale de război. În provincia Kyunki, forţele Armatei Populare au
eliberat reşedinţa districtuală Yangpyung. Forţele aeriene ale Armatei Populare au bombardat
poziţiile infanteriei şi unităţile motorizate ale inamicului. Au fost distruse o locomotiva, 20
vagoane de cale ferată, numeroase autocamioane militare şi un depozit de muniţii”32.
Scânteia ne prezintă „masacrele” comise de trupele sud-coreene: „Pe peronul gării
Taejon , un grup de peste 100 de oameni în lanţuri, legaţi doi câte doi îmbrăcaţi în uniforme
zdrenţuite de ocnaşi, sub paza unui număr mare de poliţişti. Aceşti oameni membri ai
organizaţiilor democrate şi fruntaşi sindicalişti, au fost executaţi în gara Suwon, din ordinul
comandamentului local al bandelor mercenari ale lui Sing Man Rhee înaintea retragerii
acestora din Suwon33. Scânteia relatează că în ţară s-au organizat meetinguri de protest
„împotriva agresiunii imperialiste americane din Coreea”34. Au fost organizate mitinguri la
şantierul canalului Dunăre-Marea Neagră, la Oradea „aproape 1.000 de muncitori s-au
adunat”35, la Timişoara şi la Botoşani, orchestrată de conducerea de partid. Mitinguri
asemănătoare au avut loc în Olanda, Anglia, Republica Populară China, Republica Populară
Ungaria şi în Germania Occidentală.
În urma luptelor dure şi înaintarea continuă a forţelor nord-coreene guvernul Coreii
de Sud este nevoit să-şi mute sediul de la Taicen la Seindiu care este situat la 80 de km. sud-
vest de Taicen36.
Armata nord-coreeană a stabilit două capuri de pod la Samelok şi Ucin, în ciuda
blocadei navale a coastelor Coreei de către flota americană. „Importanţa strategică a acestor
două porturi constă în aceea că ele sunt puncte terminus ale liniilor de cale ferată şi ale
şoselelor strategice care merg dealungul paralelei 37, spre Ciungju”37.
Pe coasta de est a Coreei activitatea partizanilor nord-coreeni se desfăşoară în
„sectorul Yong Kok, atacând liniile de comunicaţii şi aprovizionare americane dintre portul de
32
Ibidem, 1950,nr.1778, p.4
33
Ibidem
34
Ibidem, 1950, nr. 1780, p.1
35
Ibidem
36
Ibidem, 1950,nr.1778, p.4
37
Ibidem, 1950,nr. 1780, p.4
12
debarcare Pusan şi sediul comandamentului american Taejon”38. Unităţile nord-coreene au
reuşit să ocupe oraşul Ansong, situat la 20 de kilometri est de Pyongtek, precum şi Secon şi
Yongwol situate la o distanţă de respectiv, 110 kilometri şi 130 kilometri de Şonan.
Nord-coreenii au reuşit să treacă râul Ansong între punctele Pyongtek şi Şonan
îndreptându-se spre sud, către localitatea Sonhwan, situată la aproximativ 13 kilometri nord
de Cenan. O altă coloană de unităţi se îndrepta spre zona Kumyangyang, la aproximativ 60
kilometri nord-est de Pyongtek39. Armata Coreei de Nord a reuşit să ocupe oraşul Cenan,
important nod de cale ferată pe linia Seul-Taejon situat la aproximativ 57 kilometri nord de
Taejon. În noaptea de 7-8 iulie a fost ocupat oraşul Ciungciu, situat pe fluviul Han, la 70
kilometri nord-est de Cenan40. Ne este relatat că „Forţele Armatei Populare Coreene se
grupează în apropierea localităţii Wonju în vederea unor largi operaţiuni de încercuire, menite
să taie principalele linii de comunicaţie dintre nord şi sud, în zona Taejin. Au mai fost
semanalate masări de trupe ale nord-coreenilor de-alungul coastei de est. Se aştepta un atac al
trupelor Armatei Populare Coreene în direcţia Pusan principalul port din sudul Coreei.
Această mişcare de încercuire de mare amploare este conjugată cu operaţiunile de învăluire
din zona principalului nod de cale ferată Taejon”41.
În data de 9 iulie a fost ocupat oraşul Cenan acolo fiind luaţi ca prizonieri 60 de
ofiţeri şi soldaţi americani. În cursul luptelor „pentru eliberarea acestui oraş au fost ucişi peste
300 de soldaţi americani. Au fost doborâte opt avioane inamice printre care şi bombardiere de
tipul B-29”42. În urma acestor lupte crâncene armata nord-coreeană a ajuns la 13 kilometri
nord de Taejon, unde se afla sediul comandamentului american.
Armata nord-coreeană avea ca obiectiv trecerea râului Kim, în vederea unui atac de
pe scară largă în direcţia Taejon, important punc strategic. Activitatea unităţilor „Armatei
Populare Coreene în lungul frontului de pe coasta de est ţinteşte tăierea principale artere de
aprovizionare a invadatorilor americani, linia Pusan-Taegu. În urma acţiunilor de încercuire
de la sud de Ciociun unităţi ale Armatei Populare Coreene au zdrobit o puternică unitate
americană. Au fost ucişi 700 de soldaţi americani şi peste 500 de prizonieri. Au fost distruse
38
Ibidem, 1950,nr. 1781, p.4
39
40
Ibidem, 1950,nr. 1781, p.4
41
Ibidem
42
Ibidem, 1950,nr.1782, p.4
13
15 tancuri şi 5 care blindate americane; au fost capturate numeroase trofee, printre care 4
tancuri, peste 1.100 arme automate şi tunuri antitanc”43.
Pe 12 iulie oraşul Taejon se afla atacat de forţele nord-coreene, în acelaşi timp
activitatea partizanilor comunişti din „masivele muntoase de la nord şi sud de oraşul
Kumcion, situat pe linia ferată Taejon-Teku, ameninţând căile de comunicaţie care leagă
frontul din valea râului Kim cu portul Pusan, principalul punct de aprovizionare al trupelor
invadatoare americane”44. Iar în seara de 17 iulie oraşul Taejon se afla sub controlul nord-
coreenilor.
După ocupare Taejonului, principala forță nord-coreeană s-a despărțit, o divizie se
deplasează spre sud până la coastă, apoi se întoarce spre est de-a lungul coastei. Restul forței a
continuat spre sud-est de Taejon spre Taegu. Progresele spre sud de forțele secundare de atac
din sectoarele centrale și estice au corespuns principalei direcții, toate vizate clar pentru a se
converti pe Pusan. Linia de alimentare nord-coreeană a crescut mult timp în avans și a devenit
mai puțin și mai puțin susceptibilă la atacurile aeriene grele ale aviaţiei americane, deoarece a
obținut rapid superioritatea aerului și navele de război ale flotei americane au distrus opoziția
navală din Coreea de Nord și au strâns blocat toată pe coasta coreeană. Pierderile americane
au trecut acum 6000, iar pierderile sud-coreene au ajuns la 70.00045.
I.3 Drumul spre Pusan
Armata nord-coreeană îşi continuă avansul în sud, reuşind să ocupe în data de 19

iulie oraşele Juyo şi Nanses situate la sud şi la sud-est de Taejon. Pe 20 iulie „Forţele Armatei
Populare au eliberat localitatea Iri, important nod de cale ferată, situat la 60 de kilometri, sud-
vest de Taejon. Astfel, Taejonul a fost mult depăşit de unităţile Armatei Populare coreene în
înaintarea lor spre Sudul Coreei”46. Comunicatele nord-coreene arată că unităţile armatei
nord-coreene a reuşit să pătrundă în spatele liniilor americane. În sectorul central „unităţi ale
forţelor populare au eliberat localitatea Yeson situată la 50 de kilometri nord de linia ferată
Pusan-Taejon. Două puternice unităţi ale forţelor populare continuă înaintarea în acest sector.
Deasemenea, în sectorul coastei de est a Coreei, forţele populare coreene continuă
43
Ibidem, 1950,nr. 1785, p.1
44
Ibidem, p.4
45
Bruce Cumings, op.cit., p. 29
46
Scânteia, 1950 , nr. 1790, p. 4
14
ofensiva”47. Forţele nord-coreene reuşesc să ocupe oraşul Yongdok situat pe coasta de est la
60 de kilometri nord de Pohang, care după „eliberarea” sa, a fost aproape în întregime distrus
de tunurile flotei americane. Iar pe coasta de vest trupele nord-coreene îşi continuă avansul
spre porturile Mokpo şi Yosu situate în colţul de sud-vest al Coreei.
Armata Coreei de Nord a reuşit să ocupe localitatea Cionqup, situat la 100 de
kilometri sud-vest de Taejon şi îşi continuă înaintarea spre ţărmul de sud-vest a peninsulei de
care îi mai desparte 100 de kilometri. „Alte unităţi ale Armatei Populare înaintează pe şoseaua
paralelă cu calea ferată ce trece prin Cionju spre portul Yosu, au eliberat localitatea Imsil,
situată la 90 de kilometri sud-est de Taejon”48. Această strategie a nord-coreenilor are ca scop
izolarea forţelor americane şi sud-coreene din vestul peninsulei de cele situate în porturile
Pohang şi Pusan. În sectorul de sud-est armata nord-coreeană înaintează spre portul Pohang49.
În urma luptelor pentru oraşele Yelon şi Yongdong, americani au pierdut 1.500 de
soldaţi şi cu o parte din oameni din a 24-a divizie americană au fost luaţi prizonieri de către
nord-coreeni. Pe 23 iulie nord-coreeni au ocupat oraşul Kwangju capitala provinciei din sud-
vestul Coreei. „Au eliberat importantul nod de cale ferată Namvon, situat la 110 kilometri de
Taejon şi la 70 kilometri nord-vest de portul Yos”50. Prin ocuparea oraşului Namvon, a fost
deschis drumul nord-coreenilor spre Kumchon şi Taegu, care reprezentau ruta prin care
forţele Statelor Unite şi Coreei de Sud se retrăgeau spre Pusan 51. Armata nord-coreeană îşi
continuă avansul spre est dealungul coastei de sud a peninsulei şi au reuşit să ocupe portul
Chinju, situat la 90 de kilometri vest de Pusan52.
Generalul Walker, comandantul trupelor americane din Coreea a ordonat la sfârșitul
lunii iulie, o linie de apărare de-a lungul unei linii de 140 de mile de la Strâmtoarea Coreeană
până la Marea Japoniei la vest și la nord de Pusan53. Cele trei diviziuni ale Statelor Unite ale
Americii a 24-a şi a 25-a divizie de infanterie şi prima divizie de cavalerie au ocupat arcul
vestic, bazându-și poziția pe râul Naktong54. Forțele sud-coreene, pe care s-au reorganizat în
cinci divizii, au apărat segmentul nordic. „Cu această linie de apărare au fost păstrate foarte
47
Ibidem, 1950,nr.1791 , p.4
48
Ibidem, 1950,nr. 1793 , p.2
49
Ibidem
50
Ibidem, 1950,nr.1794 , p.4
51
Ibidem
52
Ibidem, 1950,nr.1796, p.4
53
William J. Webb, The Korean War, The Outhbreak, ed. U.S. Army Center for Military History, Washington
D.C., 2015, p. 17
54
Ibidem
15
puţine trupe pe perimetru oraşului Pusan. Însă unitățile suplimentare care intră sau se
îndreaptă spre Corea ar ajuta la ameliorarea problemei, iar linii de comunicare din Pusan i-a
permis lui Walker să-și transfere trupele și echipamentul cu succes”55.
În timp ce atacurile aeriene împotriva liniilor de aprovizionare nord-coreene au
redus semnificativ puterea de luptă, nord-coreenii și-au schimbat atacul principal în diferite
puncte ale perimetrului, căutând o descoperire decisivă. Nord-coreenii aveau patru căi
posibile de avansare spre Pusan, care ar fi putut duce la înfrângerea forțelor Statelor Unite și
Coreei de Sud și în luna august le-au încercat pe toate simultan56. Aceste abordări au mers
prin Masan la sud de confluența dintre râurile Nam și Naktong, prin oraşul Naktong până la
linia de cale ferată și rutieră Miryang, prin coridorul Kyongju jos pe coasta de est și prin
Taegu57.
Generalul Walker s-a folosit eficient serviciile de informaţii furnizate prin
interceptarea comunicațiilor armatei nord-coreene pentru a preveni penetrarea gravă a
inamicului și a provoca pierderi care au afectat puterea armatei nord-coreeană. Între timp,
forţele lui erau în creștere58. Până la jumătatea lunii septembrie avea peste 500 de tancuri
medii, soldaţi proaspeţi, mulți dintre ei rezerviștii. Unități suplimentare au venit: al cincilea
regiment din Hawaii, divizia doua de infanterie și prima Brigadă marină din Statele Unite și o
brigadă britanică de infanterie cu două batalioane din Hong Kong59.
În ciuda acestor poziţionări de trupe armata nord-coreeană îşi continuă avansul spre
Pusan. Pe 31 iulie oraşul Kumcion „este atacat puternic de la nord, de la vest şi de la sud.
Unităţile armate populare au ajuns în împrejurimile satului Oksangdong, situat la 18 kilometri
nord şi în împrejurimile localităţii Chirye, situat la 18 kilometri sud de Kumcion”60. Divizia
întâi de cavalerie a fost nevoită să se retragă de pe poziţii după ce nord-coreeni au reuşit să
ocupe oraşul Koniang situat la 50 de kilometri sud de Kumcion şi îşi continuau înaintarea spre
Taegu61. Forţele nord-coreene au reuşit să ocupe oraşul Hyopcion, situat la 50 de kilometri
sud-vest de Taegu, la 90 de kilometri nord-vest de Pusan şi numai la 20 de kilometri de râul
Naktong, care străbate Coreea de la nord spre sud, din regiunea Hamciang spre Pusan.
55
Ibidem, p.18
56
Bruce Cumings, op.cit, p.30
57
Ibidem, p.31
58
Spencer Tucker, op.cit, p.40
59
Ibidem, p.704
60
Scânteia, 1950 , nr.1800, , p.4
61
Ibidem
16
„Unităţile Armatei Populare care au eliberat oraşul Yondong, au eliberat pe 1 august oraşul
Hwangan. În luptele pentru eliberarea localităţi Hwangan inamicul a suferit pierderi în
oameni. Au fost capturate trofee: 3 tunuri de 105 milimetri; 5 aruncătoare de mine; 21 de
autovehicule şi un număr mare de mitraliere grele şi uşoare, puşti, carabine şi altele”62.
În data de 4 august nord-coreeni au început atacul pentru atacul asupra oraşului
Taegu, de asemenea în acelaşi timp se dădeau lupte grele pe lângă râul Nakdong pe un front
de aproape 200 de kilometri.63 Iar în data de 8 august reuşesc să înconjoare în întregime oraşul
Taegu. În data de 11 august portul Pohang este ocupat de armata Coreei de Nord64.
În data de 15 august „unităţile Armatei Populare, se află la 20 de kilometri nord de
Taegu, unităţile aflate la vest de Tabudong au zdrobit liniile de rezistenţă de pe malul stâng al
fluviului Naktong în acest sector”65. Situaţia forţelor sud-coreene şi americane este una foarte
gravă, ei au suferit foarte multe pierderi dar la fel şi armata nord-coreeană. În 19 august pe
toate fronturile „unităţile Armatei Populare continuă să ducă lupte înverşunate împotriva
trupelor americane şi ale lui Syngman Rhee. Zădărnicind încercările trupelor americane de a
opune rezistenţă cu sprijinul aviaţiei, trupele Armatei Populare îşi continuă ofensiva”66. Pe 19
august divizia a 25-a americană se retrage dealungul coastei de sud fiind urmaţi de unităţi din
armata nord-coreeană67.
Aşa cum s-a putut observa, ziarul oficial al Partidului comunist Român, Scânteia a
prezentat în mod partizan, informaţiiile de pe front, încercând să diminueze importante
cunoştinţe legate de sud-coreeni şi americani. Sunt folosite uneori epitete, ca şi „trupele de
mercenari” ale lui Syngman Rhee.
Într-un final unităţile Statelor Unite ale Americii şi Coreei de Sud au reuşit să
stabilizeze frontul şi să le ţină piept atacurilor nord-coreenilor, până la debarcarea lui
McArthur din 15 septembrie 1950 în portul Ichon.
62
Ibidem, 1950,nr. 1801, p.4
63
Ibidem, 1950,nr. 1804, p.6
64
Ibidem, 1950,nr. 1810, p.6
65
Ibidem, 1950,nr. 1813, p.4
66
Ibidem, 1950,nr. 1817, p.4
67
Ibidem, 1950,nr. 1818, p.6
17
II.Septembrie1950-Iunie1951
II.1 Debarcarea de la Icheon
În data de 14 septembrie armata nord-coreenă a lansat o puternică ofensivă

concentrată în sectorul Masan, cu speranţa de sparge frontul şi de a ajunge la Pusan. În
„acelaşi timp au lansat un nou atac pentru a cuceri oraşul Taegu care rezistă cu greu atacurilor
nord-coreenilor”68.
Pentru a ușura perimetrul Pusan, generalul MacArthur a recomandat o aterizare
amfibie la Inchon, la peste 100 de mile în spatele armatei nord-coreene. Curând după
începerea războiului, generalul MacArthur începuse să planifice o debarcare la Incheon, dar
Pentagonul s-a opus. Când a primit autorizaţia de a începe invazia, a creat o armată
combinată. Aceasta fiind formată din Cropul de Marină a Statelor Unite și unităţi din armata
sud-coreeană69. Corpul X cum a fost numită a fost condus de generalul Edward Almond,
armata era alcătuită din 40.000 de oameni din Divizia întâi Marină, Divizia a şaptea Infanterie
și aproximativ 8.600 de militari din Armata Republicii Sud Coreene70. De la data atacului din
15 septembrie, forța de atac a amfibie s-a confruntat cu câțiva soldaţi ai armatei nord-coreene
la Incheon71. Cu toate acestea, bombardamentul a distrus cea mai mare parte a orașului
Incheon72. Această mişcare a plasat pe uscat forţele americane la Inchon, la peste 350 de
kilometri în spatele liniilor inamice, tâind astfel liniile de aprovizionare nord-coreene dinspre
Phenian73. Armata nord-coreeană s-a prăbuşit şi calea spre nord a rămas deschisă74.
Ziarul „Scântei” relatează la fel debarcarea de la Icheon, „americanii concentrând
aproximativ 300 de vase de război ale Statelor Unite şi Angliei, precum şi 500 de avioane:
bombardiere grele şi avioane de vânătoare. Au debarcat la 15 şi 16 septembrie la Icheon peste
40.000 de soldaţi şi ofiţeri de infanterie, cu artilerie şi tancuri”75. În data de 17 septembrie s-
68
Ibidem, 1950, nr. 1838, , p.4
69
70
Robert Leckie, Conflict. The history of The Korean War, 1950-1953, Ed.Congress Catalog, Kansas Citz, 1962,
p.150
71
Ibidem
72
Ibidem, p.152
73
Henry Kissinger, Diplomaţia, Ed.ALL, Bucureşti, 2003, p.420
74
Ibidem
75
Scânteia, 1950, nr. 1841, p.4
18
au raportat lupte grele în „regiunea de la est de Yncion şi de aerodromul Kimpo, trupele
Armatei Populare coreene duc lupte grele cu forţele americane care încearcă să pătrundă spre
Seul”76.
După aterizarea de la Incheon, Divizia întâi de Cavalerie și-a început avansul spre
nord de Perimetrul Pusan. "Operaţiunea Lynch " Batalionul Trei, Regimentul al Şaptelea de
Cavalerie și două unități ale Batalionului 70 de tancuri a efectuat "Spargerea Perimetrului
Pusan" cu o lungime de 171,2 km de teritoriu inamic pentru a se alătura Diviziei a Şaptea de
infanterie de la Osan77. Corpul X a învins rapid apărătorii nord-coreeni din jurul Seulului,
amenințând astfel că va prinde principala forță de armată nord-coreeană în Coreea de Sud.
Aproape izolate trupele nord-coreene s-au retras repede în nord, dar numai 25 000 până la
30.000 de soldați au reușit să ajungă la liniile Coreei de Nord 78. În data de 27 septembrie s-a
dat ordinul pentru retragerea trupelor comuniste la nord de paralela 3879. Ziarul „Scânteia”
prezintă retragerea trupelor nord-coreene ca una organizată, cum nu a fost de fapt80.
În curând o mare parte din forţele nord-coreene au rămas blocate sub paralela de 38
de grade. Însăşi Stalin a fost pe punctul de a accepta pierderea războiului, chiar dacă existau
şanse ca americanii să ocupe toată Coreea de Nord care învecina direct cu China şi Uniunea
Sovietică „şi ce dacă, fie ce-o fi. Să-i lăsăm pe americani să ne fie vecini”81.
Luptele pentru Coreea de Sud a dus la pierderea 111.000 de sud-coreeni , 106.000
răniți și 57.000 dispăruţi. Au fost distruse 314 000 de case, 244 000 au fost avariate. Pierderile
americane au însumat 6.954 morți, 13.659 răniți și 3.877 dispăruți în acțiune. Pierderile
militare nord-coreene nu sunt cunoscute cu nici o certitudine, dar probabil a totalizat cel puțin
50.00082.
Armata nord-coreeană este în plină retragere din faţa forţelor O.N.U. din răsăritul
peninsulei în schimb unităţile de la nord de Seul îşi menţin poziţiile cu pierderi grele83. În
acelaşi timp reprezentantul Uniuni Sovietice de la O.N.U. încearcă să aducă „nordul şi sudul
76
Ibidem, 1950, nr. 1842, , p.4
77
78
Wilfred G. Burchett, This Monstrous War, Ed. Noel Counihan, Melbourne, 2013, p.190
79
Scânteia, 1950, nr. 1851, p.6
80
Ibidem, 1950, nr. 1853, , p.4
81
John Lewis Gaddis, Războiul Rece, Ed. RAO, Bucureşti, 2009, p.62
82
Bruce Cumings, The Korean War, Ed. Modern Library, New York, 2010, p.33
83
Scânteia, 1950, nr. 1857, p.4
19
Coreeii la masa tratativelor”84 şi să convingă Adunarea Generală să sprijine acest lucru, dar
s-a soldat cu eşec.
II.2 Trecerea Paralelei 38
La data de 27 septembrie, MacArthur a primit un memorandum de la preşedintele

Truman, care îi aduce aminte că operațiunile la nord de paralela 38 au fost autorizate numai
dacă "la timpul unei astfel de operațiuni nu a existat nici o intrare în Coreea de Nord de către
forţe comuniste sovietice sau chineze, fără anunțuri de intenție intrare și nici o amenințare
pentru contracararea operațiunilor noastre militare ... "85. În 30 septembrie, Secretarul Apărării
George Marshall a trimis un mesaj numai pentru ochi lui MacArthur: "Vrem ca tu să te simți
neîngrădit tactic și să procedezi strategic la nord de paralela 38”86.
Pe întâi octombrie unităţile sud-coreene comandate de generalul Kim Baik Yil, au
fost primele forţe care au trecut paralela 38 fiind urmate de aproape de diviziile Corpului X
ale O.N.U.. Acestea avansând spre nord dealungul coastei de est a peninsulei87. Acţiunea de
restaurare a graniţei originare dintre cele două Corei se redefineşte sub forma unei singure
naţiuni coreene „unificate, independente şi democratice”88.
„Pe toate fronturile unităţile Armatei Populare au dus lupte grele împotriva
inamicului. La 4 octombrie inamicul a încercat sub protecţia unui mare număr de vase să
debarce lângă portul Cianjon, dar a fost repins de unităţile Armatei Populare. La 5 octombrie
după a doua încercare, trei batalioane motorizate ale inamicului au reuşit să debarce în portul
Cianjon. Unităţile Armatei Populare din această regiune au respins pe inamic înspre sud”89.
Armata nord-coreeană duce lupte grele împotriva americanilor şi sud-coreenilor, în
special în sectorul Kaesongului şi zona coastei de est, unde comunişti rezistă cu greu 90. La
data de 10 octombrie Comandamentul Armatei Coreei de Nord, a dat un comunicat că
84
Ibidem, 1950, nr. 1858, , p.4
85
86
p.53
87
Robert Leckie, Conflict. The history of The Korean War, 1950-1953, Ed.Congress Catalog, Kansas City, 1962,
p.169
88
Corneliu Nicolescu, America: Al Doilea Război Mondial, Războiul Rece şi destindere, Ed. C.A. Publishing,
Cluj-Napoca ,2010, p.179
89
Scânteia, 1950, nr. 1859, p.4
90
Ibidem, 1950, nr.1860, p.4
20
„unităţile Armatei Populare duc lupte crâncene de apărare împotriva unităţilor trupelor
americane superioare numericeşti, care sunt în ofensivă”91. În acelaşi timp unităţile sud-
coreene au reuşit să ocupe oraşul Wonsan.
Cea de-a opta armată a Statelor Unite și armata Coreei de Sud au avansat până în
vestul peninsulei și au capturat orașul Phenian, capitala nord-coreeană, la 19 octombrie
195092. Kim Ir Sen, cu guvernul şi resturile a nouă divizii, s-au retras în orașul de munte
Kanggye. Alte două divizii, însoțite de consilieri sovietici și forțe de aeriane, şi-au croit drum
spre nord-vest spre râul Yalu și frontiera chineză93. În 24 octombrie la est, în jurul munților
Taebaek, Corpul întâi de armată sud-coreeană şi-a continuat înaintarea la nord de Wosan şi
reuşesc să ocupe oraşul Iwon pe coasta de est și la nord se apropie de lacul Changjin. Forţele
nord-coreene au fost nevoite să se retragă mai înspre nord-est după ce au pierdut oraşele
Hamphyn şi Bugtheng, în acelaşi timp în vest unităţile comuniste coreene încearcă să-şi
păstreze linia de apărare situată la nord de Phenian94. Pe 3 noiembrie unităţile nord-coreene
reuşesc să oprească avansul forţelor O.N.U. de pe coasta de est la nord de oraşul Hamphyn95.
Armata nord-coreeană a reuşit să oprească înaintarea unităţilor americane la vest de
Anciju şi au lansat un contra-atac la nord-est de oraşul Anciju, ei reuşind să „ucidă sau
rănească 1.500 de soldaţi şi ofiţeri inamici. Peste 2.000 de soldaţi au fost luaţi prizonieri” 96.Pe
6 noiembrie, se arată că în toate sectoarele frontului, unităţile Armatei Populare au continuat
să ducă operaţiuni active împotriva trupelor americane şi sud-coreene. În regiunea de la nord
de Anciju, unităţile Armatei Populare au desfăşurat cu succes ofensiva lor. Inamicul continuă
să ducă noi unităţi spre linia frontului şi contraatacă în unele sectoare. Dealungul coastei de
est, în regiunea de la nord de Hamphyn, unităţile Armatei Populare au respins în mod viguros
atacurile americane, iar în regiunile de la nord de Guncien şi Sendyin unităţile nord-coreene
au dus lupte defensive pe aceleaşi linii de apărare”97.
91
Ibidem, 1950, nr. 1861, , p.4
92
https://www.britannica.com/event/Korean-War/North-to-the-Yalu
93
Ibidem
94
Scânteia, 1950, nr. 1875, p.4
95
Ibidem, 1950, nr.1880, p.4
96
Ibidem, 1950, nr.1882, p.6
97
Ibidem, 1950, nr. 1884 , p.2
21
II.3 Intervenţia Voluntarilor Chinezi
Pe măsură ce trupele Naţiunilor Unite au trecut paralela 38, președintele partidului

comunist chinez, Mao Zedong, a primit o cerere pentru ajutor militar direct din partea lui Kim
Ir-Sen98. Președintele era dispus să intervină, dar avea nevoie de asigurări de sprijinul forţelor
aeriene sovietice. Stalin a promis să extindă apărarea aeriană a Chinei într-un coridor
deasupra râului Yalu, protejând astfel bazele aeriene din Manciuria și barajele hidroelectrice
de pe râu și a promis, de asemenea, noi arme de tip sovietic99.
În zona râului Seisen-Ko, forţele Naţiunilor Unite au încercat să străpungă frontul
din nordul oraşului Anciju, dar însă fără nici un succes. Încercări asemănătoare au fost făcute
pe coasta de est şi s-au soldat cu eşec100. Aceste succese ale armatei nord-coreene se datora
„voluntarilor chinezi care şi-au exprimat dorinţa de a pleca spre frontul coreean pentru a lupta
împotriva agresorilor americani, pentru a da ajutor poporului coreean în lupta de eliberare şi
apărare a patriei sale”101.
Prima ofensivă chineză din 25 octombrie-6 noiembrie 1950 a avut obiectivul limitat
de a testa calitățile de luptă ale unităţilor Statelor Unite şi Coreei de Sud și de a încetini
avansul acestora. În bătălia de pe Onjong-Unsan de-a lungul râului Chongchon, chinezii au
distrus șapte regimente coreene și americane, inclusiv singurul regiment coreean care a reuşit
să ajungă la râul Yalu102. Chinezii au pierdut 10.000 de soldaţi, însă au fost convinși că au
găsit o formulă pentru a lupta împotriva forțelor Naţiunilor Unite: atacau noaptea, întrerupeau
căile de aprovizionare, forțează contracararea forțelor și exploatează toate formele de
ascundere și acoperire103. Copleșiți de brusca agresiune chineză și de aproape 8000 de morţi
dintre care 6.000 erau coreeni. Armata a opta căzut înapoi pe malul sudic al Chongchonului și
a strâns liniile sale de aprovizionare. Cu un început de iarnă aspru și cu aprovizionare în lipsă,
o încetare a luptelor era necesară104.
98
https://www.britannica.com/event/Korean-War/Back-to-the-38th-parallel
99
Robert Leckie, Conflict. The history of The Korean War, 1950-1953, ed.Congress Catalog, Kansas City, 1962,
p.169
100
Scânteia, 1950, nr. 1885, p.4
101
Ibidem, 1950, nr. 1887, p.4
102
103
104
Robert Leckie, Conflict. The history of The Korean War, 1950-1953, ed.Congress Catalog, Kansas City,
1962, p.193
22
Pe 24 noiembrie McArthur a ordonat unităţilor Naţiunilor Unite să îşi continue
avansul spre râul Yalu. În aceeaşi zi 420.000 de „voluntari” chinezi au trecut râul Yalu iar în
data de 25 noiembrie aceştia au intrat în luptă. Corpul al doilea de armată sud-coreeană a fost
înfrânt la bătălia de pe râul Chongchon şi au fost nevoiţi să se retragă105. Comandamentul
Organizaţiei Naţiunilor Unire s-a retras; retragerea armatei a opta a Statelor Unite a fost
posibil din cauza acțiunii brigadei turceşti, care a încetinit atacul armatei de voluntari chinezi
timp de două zile lângă oraşul Kunuri106. La 27 noiembrie, pe frontul coreean de est, divizia
întâi marină ale Statelor Unite a fost luată prin surprindere de către chinezi, la batălia de la
lacul Chosin şi au reușit să scape dar au pierdut aproximativ 15.000 de soldaţi107.
De îndată ce trupele chineze au intervenit în forță, MacArthur a ordonat distrugerea
fiecărei instalație, fabrică, oraș și sat aflat între frontul de război și hotarul râului Yalu. Îsuşi
preşedintele Truman în timpul unei conferinţe de presă a dat impresia că era hotărât să
folosească bomba atomică108.
În urma intrării în luptă a „voluntarilor” chinezi forţele O.N.U. au început să bată în
retragere, neputând să oprească înaintarea trupelor unite ale Coreei de Nord şi Republicii
Populare Chineze. Pe 3 decembrie „unităţile Armatei Populare au continuat să ducă cu succes,
pe toate fronturile, operaţiuni de luptă împotriva trupelor americane şi sud-coreene. În
regiunea de la sud de Anju şi Tokusen au loc lupte împotriva trupelor americane şi sud-
coreene, care încearcă să oprească ofensiva unităţilor Armatei Populare. În regiunea de la
nord de Hamhyn unităţile Armatei Populare au dus cu succes operaţiuni de luptă împotriva
unităţilor americane. Dealungul coastei de est, trupele sud-coreene au început să se retragă din
regiunea de la nord de Ranan, sub presiunea unităţilor Armatei Populare”109.
Pe 5 decembrie în sectorul de la sud „de Anju, inamicul se retrage în direcţia
Phenian, sub presiunea unităţilor Armatei Populare. Pe coasta de răsăriteană, trupele
americane şi sud-coreene au părăsit, sub presiunea unităţilor Armatei Populare, oraşele
Hesandin şi Ranan şi s-au retras pe o distanţă de 50 de kilometri spre sud şi sud-vest”110.
Generalul Walker a crezut inițial că ar putea să menţină o linie de apărare în
apropiere de Phenian, dar a concluzionat rapid că chinezii vor putea să depășească o astfel de
105
106
Bruce Cumings, The Korean War, ed. Modern Library, New York, 2010, p. 39
107
Ibidem
108
Ibidem, 40
109
Scânteia, 1950, nr.1907, p.4
110
Ibidem, 1950, nr. 1909, p.4
23
linie și să încercuiască pe armata a opta. Această concluzie, precum și preocuparea că liniile
sale de aprovizionare încă inadecvate ar neglija avantajul armatei a opta, l-au determinat să
abandoneze Phenianul și să se retragă în poziții la nord de Seul111. Acolo, spera el, linii de
aprovizionare mai scurte, un teren defensiv mai bun, iar sosirea Corpului X din nord-estul
Coreei ar permite armatei a opta să repete împotriva chinezilor strategia cu care a învins
armata nord-coreeană112. Forța chineză de infanterie ușoară nu a reușit să țină pasul cu armata
a opta aceasta fiind motorizată, iar aceasta din urmă s-a retras în Coreea de Sud fără
opoziție113.
În urma retrageri armatei a opta din Phenian, pe 7 decembrie „localităţile Anju,
Sinanciu, Kaiciun, Sukciun, Kangtong situate la nord şi nord-est de Phenian au fost eliberate.
Unităţile Armatei Populare Coreene, precum şi voluntarii chinezi au intrat în oraşul Phenian.
A doua şi a 25-a divizie a Statelor Unite, brigăzile turce şi diviziile marionetă sud-coreene a
şaptea şi a opta se retrag în debandadă spre sud”114.
II.4 La Sud de Paralela 38
În retragerea Corpului X la Hungnam, au întâmpinat mici dificultăți. Dar prima

divizie marină și resturile celei de-a 7-a divizii de infanterie de la lacul Changjin au întâlnit
poziții chinezești cu vedere spre drumul montan care duce la mare. Geneneralul O.P. Smith a
condus cu abilitate o retragere care a ajuns pe coastă pe 11 decembrie115. Mai târziu, îndemnat
de șefii statului major, el a ordonat Corpului X să se retragă pe mare și să meargă la Pusan,
unde se va alătura armatei a opta116. Imediat a început evacuarea pe 12 decembrie,
perimetrului Hungnam, în timp ce încărca trupele și materialele militare la bordul navelor din
port, cu puțină interferenţă din partea forțelor inamice, care au suferit pierderi grele din partea
111
Wilfred G. Burchett, This Monstrous War, ed. Noel Counihan, Melbourne 2013, p.200
112
Ibidem, p.204
113
114
Scânteia, 1950, nr. 1910, p.4
115
116
1962, p.204
24
artileriei americane și a frigului extrem. La scurt timp a terminat evacuarea și a pornit spre
Pusan în ajunul Crăciunului117.
Pe 16 decembrie „sub presiunea unităţilor armatei populare şi voluntarilor chinezi,
trupele americane şi sud-coreene au fost nevoite să se retragă din Yonan şi Kaesong . Aceste
două oraşe se află pe artera de comunicaţie dintre Haeju şi Seul”118. Pe 24 decembrie
„unităţile armatei populare care operează în regiunea Hamhin, între Hynnam şi Sehojin au
eliberat complet această regiune de trupele inamice”119.
Forţele nord-coreene şi chineze au lansat o ofensivă generală în noaptea zilei de 26
decembrie, care au luat prin surprindere forţele Naţiunilor Unite, care protejau oraşul Seul. Pe
4 ianuarie 1951 forţele Naţiunilor Unite au fost nevoiţi să părăsit oraşul Seul şi au aruncat în
aer podul de pe râul Han, în aceeaşi zi când unităţile nord-coreene intră în Seul120. În acelaşi
timp în sectorul de vest al frontului unităţile nord-coreene au reuşit să ocupe „oraşele Yongan,
Pakcien, Ciandan, Munsan şi satele din împrejurimi. Unităţile armatei populare au eliberat
oraşele Donducen şi Yicijenbu la nord-vest de Seul”121. Forțele Naţiunilor s-au retras în
Suwon în vest, Wonju în centru și teritoriu la nord de Samcheok, în est, unde frontul de luptă
s-a stabilizat și a avut loc122.
Pe 6 ianuarie unităţile nord-coreene şi chineze au atacat oraşul Wonju, care este
„încercuit din trei părţi, este pe punctul de a cădea, în timp ce unităţile armatei populare care
află la 25 de kilometri sud-est de Wonju. Sunt pe punctul de a-l încercui complet, tâind
ultimul drum de retragere acest sector”123. Iar pe 9 ianuarie oraşele Wonju, Hensen şi Kanyn
pe coasta de est. Ziarul Scânteia relatează că o mare parte din populaţia Statelor Unite doresc
încetarea războiului din Coreea124.
Pe 11 ianuarie „forţele nord-coreene şi voluntarii chinezi au reuşit să-şi plaseze
unităţile pe linia Wonju-Taejon-Taegu. Armata populară a lansat o ofensivă în regiunea
Piongtek şi Ansong în direcţia Cionan şi a râului Kum”125. Unităţile comuniste au reuşit să
117
p.80
118
Scânteia, 1950, nr. 1918, p.4
119
Ibidem, 1950, nr. 1927, p.4
120
Bruce Cumings, The Korean War, ed. Modern Library, New York, 2010, p. 40
121
Scânteia, 1951, nr. 1932, p.4
122
123
Scânteia, 1951, nr. 1933, p.4
124
Ibidem, 1951, nr. 1936, p.4
125
Ibidem, 1951, nr. 1937, p.4
25
ajungă în apropierea oraşului Tanyang situat la 110 kilometri sud de paralelă 126. În zona de
vest al frontului „unităţile armatei populare şi voluntari chinezi au eliberat localităţile Osan,
Kymiangjan, Ison şi Yoju127.
Armata de „voluntari” chinezi a depășit capacitatea sa de logistică și astfel a fost
forțată să se retragă din luptele de la sud de Seul, „hrana, muniția au fost purtate pe timp de
noapte, pe jos și pe bicicletă, de la granița de la râul Yalu până la cele trei linii de luptă”128. La
sfârșitul lunii ianuarie, după ce s-a constatat că unităţile chinezeşti și-au abandonat liniile de
luptă, generalul Ridgway a ordonat lansarea unei ofensive, care a fost numită Operațiunea
Roundup129. Ridgway, prin urmare, a trebuit să se bazeze pe termen scurt asupra diviziile sale
din Statele Unite, multe dintre ele acum fiind întărite cu unități de la celelalte tări care
participă la război130. Pe lângă cele două brigăzi ale britanicilor, au existat unități din Turcia,
Franța, Belgia, Olanda, Grecia, Columbia, Thailanda, Etiopia și Filipine. După lupte grele
forţele generalului Ridgway au reuşit să ajungă la malurile râului Han131.
În luna februarie 1951 armata nord-coreeană a trecut din nou pe apărare în urma
ofensivei coordonate de generalul Ridgway. Cea de-a opta armată și-a continuat avansul
prudent spre nord la începutul lunii februarie și a reuşit să ocupe portul Inchon, dar au existat
indicii de pregătire a unei noi ofensive chineze pentru centrul peninsulei. Această ofensivă a
început în noaptea de 11-12 februarie, iar atacurile chineze au zdrobit rapid divizia a opta
Corpului X și au distrus două divizii sud-coreene. Deoarece diviziile sud-coreene aveau
puțină artilerie132. Lipsa de comunicaţie dintre comandamentul central şi divizie a cauzat
retragerea târzie a diviziei a opta sud-coreene şi ca rezultat cea mai mare parte a artilerie care
a fost preluată de la divizia a doua de infanterie, a fost distrusă. Corpul X s-a retras înapoi
spre Wonju. Acolo, unitățile americane și sud-coreene au aplicat noul concept operațional al
lui Ridgway, respingând atacurile repetate chineze asupra orașului133. Pe flancul de vest al
Corpului X, divizia a doua de infanterie, cu un batalion francez atașat la Chipyongni, o altă
126
Ibidem
127
Ibidem, 1951, nr. 1939, p.6
128
129
Spencer Tucker, op. cit., 2007, p.726
130
131
Bruce Cumings, op. cit., 2010, p. 41
132
Ibidem, p.42
133
Robert Leckie, op.cit., 1950-1953, ed.Congress Catalog, Kansas City, 1962, p.215
26
joncțiune cheie134. Au fost separaţi de restul armatei a opta şi au reuşit să respingă atacurile a
șase regimente chinezeşti135. Bătălia este cunoscută sub numele de Gettysburg a războiului
coreean. Lupta a vizat 5.600 de coreeni, americani și francezi, care au învins o forță chineză
superioare numerice136. Înconjurat prin toate părțile, de trupele comuniste, unităţile diviziei a
doua de infanterie, a 23-a diviziei şi cu un batalion francez atașat au înfruntat şi învins 25 000
de soldaţi chinezi. Anterior forțele Națiunilor Unite s-au retras în față unei mari forțe
comuniste, dar de data aceasta în loc să fugă, au stat și au luptat137.
Unităţile nord-coreene au avut şi unele succese pe front în „regiunea de la sud de
Henson, au dat lovituri grele divzie a noua lisânmaniste. Inamicul a pierdut mai multe sute de
soldaţi şi ofiţeri, ucişi sau răniţi şi au fost luaţi 400 de prizonieri. Au fost distruse 30 de
autovehicule şi au fost capturate numeroase trofee”138. Unităţile nord-coreene au reuşit să
respingă un atac din partea trupelor Naţiunilor Unite, în apropiere de oraşul Yangpyong, la 25
de kilometri est de Seul139. Armata a opta şi-a continuat inaintarea spre nord şi pe 14 martie
1951 forţele Naţiunilor Unite au cucerit oraşul Seul, care înaintea războiului avea o populaţie
de 1,5 milioanea, iar pe 14 martie 1951 avea o populaţie de 200.000 de oameni 140. Iar pe
sectorul estic „unităţile armatei populare duc lupte defensive pe linia de la nord de Yanphen şi
Henso”141. La finalul lunii martie unităţile sud-coreene şi ale Naţiunilor Unite au ajuns la
paralela de 38 de grade, dar au fost nevoiţi să se oprească din cauza apărări fenomenale ale
forţelor nord-coreene şi chinezeşti142.
II.5. După Demiterea lui MacArthur
La Washington, președintele Truman și consilierii săi militari și civili au avut în

vedere posibilitatea ca, odată cu avansul spre nord al armatei a opta și cu pierderile grele pe
care le-au provocat inamicului, comuniștii ar fi dispuși să vină la masa negocierile. Apelul
Organizației Națiunilor Unite de a scoate invadatorii din Coreea de Sud a fost din nou realizat
134
Ibidem
135
Wilfred G. Burchett, This Monstrous War, Ed. Noel Counihan, Melbourne 2013, p.214
136
137
138
Scânteia, 1951, nr.1978, p.4
139
Ibidem, 1951, nr. 1984, p.4
140
141
Scânteia, 1951, nr. 1992, p.6
142
Ibidem, 1951, nr. 2003, p.4
27
și atât în Washington, cât și în alte capitale ale lumii, a existat o creștere a sentimentului că
această realizare este suficientă și că unificarea Coreei ar trebui negociată după război 143. În
20 martie, șefii statului major l-au anunțat pe MacArthur că s-a redactat un anunț prezidențial
care ar indica disponibilitatea de a negocia cu chinezii și cu nord-coreenii pentru a face
„aranjamente satisfăcătoare pentru încheierea luptelor”144.
Înainte ca președintele să-și poată facă anunțul, MacArthur, la 24 martie, a emis
propria sa ofertă comandanților inamicului pentru a discuta despre încetarea luptei, dar
aceasta a fost o ofertă care a plasat Naţiunile Unite în rolul de învingător și a sunat ca un
ultimatum145.
De la sfârşitul lunii martie până la mijlocul lui aprilie 1951, frontul a stagnat, ambele
părţi au suferit pierderi uriaşe în soldaţi. Truman a început demersuri pentru ai aduce pe liderii
nord-coreeni la masa tratativelor, dar McArthur s-a opus el dorind să continue războiul până
când se va obţine victorie totală. McArthur a venit cu recomandări care depăşeau cu mult
domeniul atribuţiilor unui comandant militar. De pildă „introducerea forţelor chineze
naţionaliste în Coreea ar fi însemnat o declaraţie clară de război împotriva Republicii
Populare Chineze. O dată ce războiul civil chinez era transferat pe pământ coreean, nici o
parte chineză nu-l mai putea termina înainte de obţinerea victoriei totale, iar America s-ar fi
lăsat prinsă într-un război cu sfârşit incert”146. O altă recomandare era bombandarea bazelor
militare din Manciuria şi a râului Yalu care separă Coreea de China, dar bombele folosite să
fie nucleare147.
Din cauza acestor acte clare de insubordonare preşedintele Truman l-a demis pe
generalul McArthur din funcţia de comandant suprem a forţelor Naţiunilor Unite. În locul său
a fost numit generarul Matthew Ridgway fostul comandat a armatei a opta. Iar în fucţia de
comandant al armatei a opta a fost numit generalul James A. Van Fleet148. Eliberarea din
funcţie a lui MacArthur a detensionat oarecum atmosfera pe plan internaţional 149. La
întoarcerea în Statele Unite MacArthur a fost primit ca un erou şi a fost nevoit să răspundă
143
Corneliu Nicolescu, America: Al Doilea Război Mondial, Războiul Rece şi destindere, Ed. C.A. Publishing,
Cluj-Napoca ,2010, p.180
144
John Lewis Gaddis, Războiul Rece, ed. RAO, Bucureşti, 2009, p.72
145
Henry Kissinger, Diplomaţia, ed.ALL, Bucureşti, 2003, p. 420
146
Ibidem, p.424
147
Ibidem
148
149
Scânteia, 1951, nr. 2014, p.4
28
unor serii de audieri în Senat, totodată bucurându-se de o amplă publicitate. MacArthur şi-a
sprijinit poziţia „ pe ceea ce el a descris drept relaţiile tradiţionale dintre politica externă şi
strategia militară”150.
După demiterea lui MacArthur, unităţile Naţiunilor Unite au avansat foarte puţin
oprindu-se în valea râului Imcin, situat la nord de oraşul Seul151. Forţele nord-coreene şi
chineze au reuşit să oprească înaintarea forţeleor Naţiunilor Unite cu preţul al multor vieţi152.
Pe 19 aprilie 1950 trupele nord-coreene şi chineze încă duc „lupte defensive la 15 kilometri
nord de paralela de 38 de grade”153. În 20 aprilie în ciuda luptelor grele pe care le duc forţele
Naţiunilor Unite, au reuşit să avanseze 25 de kilometri nord de paralela de 38 de grade154.
Pe 23 aprilie 21 de divizii chinezeşti şi nouă nord-coreene au lansat atacuri puternice
în sectoarele de vest și de centru și atacuri mai ușoare în est, atacul principal fiind concentrat
spre Seul155. Acest atac i-a forţat pe americani să se retragă la câţiva kilometri nord de Seul,
unde au format o linie de apărare nouă156.
Unităţile nord-coreene şi chineze au reuşit să avanseze în sectorul de vest şi centru
aproximativ 20 de kilometri sud de paralela de 38 de grade157. Astfel l-au forţat pe generalul
Van Fleet să retragă armata a opta, iar această ofensivă se desfăşoară pe un front de 160 de
kilometri158. Pe 26 aprilie unităţile nord-coreene „continuă să exercite presiuni pe şoseaua
Yoncion-Uijongbu-Seul. Unităţi ale armatei populare coreene au străpuns liniile inamice la
sud de Yongong. Unităţile armatei populare şi voluntarii chinezi au reuşit să înercuiască
brigada a 29-a engleză la nord de Korangpori”159. Pe 28 aprilie 1951 unităţile nord-coreene şi
chineze au fost oprite şi au ajust pe frontul vestic la 20 de kilometri nord de oraşul Seul160.
Aliaţii au lansat numeroase tentative de spargere a frontului în sectoarele estice şi vestice dar
fară nici un succes.
150
Henry Kissinger, Diplomaţia, ed.ALL, Bucureşti, 2003, p.425
151
Scânteia, 1951, nr. 2016, p.6
152
Ibidem, 1951, nr. 2017, p.4
153
Ibidem, 1951, nr. 2021, p. 4
154
Ibidem, 1951, nr. 2023, p. 4
155
Ibidem, 1951, nr. 2024, p.4
156
Robert Leckie, op. cit. p.250
157
Scânteia, 1951, nr. 2025, p.4
158
Ibidem, 1951, nr. 2026, p.4
159
Ibidem, 1951, nr. 2027 p.6
160
Ibidem, 1951, nr. 2028, p.4
29
Nord-coreenii și-au reînnoit ofensiva după 15 mai. Van Fleet se aștepta ca atacul
principal să fie îndreptat din nou împotriva Seulului, dar forțele inamice au condus de data
aceasta atacul în est împotriva Corpului X și a armatei a treia sud-coreeană. Două dintre
diviziile sud-coreene ale Corpului X s-au trezit rapid sub atac chinezesc, iar atacurile nord-
coreenilor și chinezilor la est de Corpul X au spulberat armata a treia sud-coreeană până pe 18
mai161. În timp ce Van Fleet a transferat unități în vest, a doua divizie a Corpului X, a oprit
înaintarea foţelelor chineze. În 20 mai armata a opta a oprit ofensiva. Hotărât să distrugă
unitățile cele mai importante ale inamicului, Van Fleet a ordonat imediat un contraatac.
Aceste unități, începuseră deja să se retragă, începutul ploilor musonice și terenul montan au
împiedicat armata a opta să-i prindă162. La 31 mai armata a opta era aproape de linia Kansas.
A doua zi, Van Fleet a trimis o parte din unităţile lui spre linia Wyoming, a cărei ocupare îi va
da controlul asupra porțiunii inferioare a triunghiului de fier. Armata a opta a ocupat atât linia
Kansas, cât și linia Wyoming până la jumătatea lunii iunie163.
161
Bruce Cumings, The Korean War, Ed. Modern Library, New York, 2010, p.42
162
163
Robert Leckie, Conflict. The history of The Korean War, 1950-1953, Ed.Congress Catalog, Kansas City,
1962, p.258
30
III. Iunie1951-Iulie1953
În iunie 1951, războiul coreean a atins un punct critic. Unităţile nord-coreene şi

chineze, în ciuda faptului că au pierdut circa 500.000 de soldaţi din noiembrie, armata lor
unită a ajuns la 1.200.000 de soldați. Comandamentul Națiunilor Unite a comunicat că au
suferit pierderi de 100.000 de soldaţi de la intervenția chineză, dar până în mai 1951 trupele
din Statele Unite ale Americii au ajuns la 256.000, armata sud-coreeană număra în jur de
500.000 de soldaţi și contingente aliate în jur de 28.000164.
Cu două zile înainte de a se împlini un an de la începerea războiului din Coreea, pe
23 iunie 1951, delegatul sovietic la Oraganizaţia Naţiunilor Unite, Jakov Malik, a făcut o
declaraţie radiodifuzată în care, după ce a atacat Pactul Atlantic şi ocuparea Taiwanului de
către americani, afirma „posibilitatea coexistenţei paşnice dintre cele două sisteme, socialism
şi capitalism. A terminat declaraţia spunând că popoarele sovietice cred... că se recomandă
începerea unor tratative între beligeranţi, în vederea unei încetări a focului şi a unui armistiţiu,
care să prevadă retragerea reciprocă a trupelor, deo parte şi de cealaltă a paralelei 38”165.
Între timp luptele din jurul paralelei de 38 de grade încă continuau şi fără nici un
rezultat, fiecare parte respingând atacurile celeilalte părţi166. În apropierea satelor Namsuri şi
Buvoiri se dau lupte grele şi la fel în zona confluenţei râurilor Hanganul de nord şi Hanganul
de sud, ambele părţi au suferit pierderi grave de soldaţi167.
III.1 Tratativele de la Kaesong
Pe 30 iunie președintele Truman la autorizat pe generalul Ridgway să organizeze

discuții de armistițiu cu omologul său inamic. Printr-un schimb de mesaje radio, ambele părți
au convenit să deschidă negocierile pe 10 iulie în orașul Kaesong, pe teritoriul controlat de
nord-coreeni, situat la doi kilometri sud de paralela de 38 de grade168. Conferinţa a început pe
10 iulie, în timp ce luptele continuau într-un ritm mai încetinit. Admiralul Turner Joy îl
164
https://www.britannica.com/event/Korean-War/To-the-negotiating-table
165
Jean-Baptiste Duroselle, Andre Kaspi, op. cit., 1948-până în zilele noastre vol.II, ed. Ştiinţele Sociale şi
Politice, Bucureşti, 2006, p.74
166
Scânteia, 1951, nr. 2066, p.4
167
Ibidem, 1951, nr. 2076, p.4
168
Robert Leckie, op.cit., p.260
31
reprezenta pe generalul Ridgway, generalul Nam Il pe nord-coreeni, iar generalul Tung Hua
pe „voluntarii” chinezi169.
La prima conferință de armistițiu, cele două delegații au convenit că ostilitățile vor
continua până când va fi semnat un acord de armistițiu170. Nord-coreeni au făcut trei
propuneri. Prima o încetare imediată a focului, cu întreruperea bombardamentelor şi a
blocadei înainte de negocierea armistiţiului. A doua propunere fiind ca paralela de 38 să fie
considerată linie de demarcaţie militară, cu o zonă demilitarizată pe o porţiune de 10 kilometri
de o parte şi de cealaltă. A treia propunere, toate trupele străine să fie retrase cât mai repede
cu putinţă171. Negocierile au fost întrerupte de generalul Ridgway, în 12 iulie, din cauza
soldaţilor nord-coreeni, care în loc să considere oraşul Kaesong ca fiind no man’s land, l-au
ocupat militar şi au vrut să interzică accesul ziariştilor străini în zonă. În final au acceptat să
demilitarizeze zona, astfel nagocierile s-au luat pe 15 iulie172.
Chiar dacă au început negocierile pentru pace de la Kaesong, cele două părţi încă nu
încetaseră luptele173. De acum până la mijlocul lui 1953 luptele din Coreea vor semăna cu
bătăliile din tranşeele primului război mondial. „Există o adâncă divergenţă de păreri cu
privire la chestiunea fixării unei linii de demarcaţie între cele două părţi pentru stabilirea unei
zone demilitarizate şi punerea acesteia în zona paralelei de 38 de grade”174 sau la nord de ea.
Iar aviaţia superioară a forţelor Naţiunilor Unite bombardează fără încetare rutele de
aprovizionare a nord-coreenilor şi chinezilor175.
La sfârşitul lunii iulie generalul Van Fleet a decis să lanseze o serie de atacuri care
ducă la ocuparea unor poziţii de trei sau şapte mile nord de linia Kansas-Wyoming. Aceste
atacuri au avut trei scopuri: „primul rând de a nu-i lăsa pe nord-coreeni să se organizeze, să
testeze apărările comuniste şi să menţină spiritul de luptă a armatei a opta”176.
Ziarul Scânteia precizează că negocierile stagnează fiindcă cele două părţi nu se pot
înţelege cu trasarea liniei de demarcaţie militară. Nord-coreeni şi voluntari chinezi doreau să
traseze linia dealungul paralelei de 38 de grade, iar americani doreau să o traseze la 10
169
Jean-Baptiste Duroselle, Andre Kaspi, op. cit., p.74
170
Spencer Tucker, op. cit., p.733
171
Jean-Baptiste Duroselle, Andre Kaspi, op. cit., p.75
172
Ibidem
173
Scânteia, 1951, nr.2106, p.4
174
Ibidem, 1951, nr. 2108, p.3
175
Ibidem
176
Robert Leckie, op. cit., p. 264
32
kilometri nord de paralelă177. Iar aviaţia americană este acuzată că a bombardat populaţia
civilă nord-coreeană cu bombe de gaz „asupra localităţii Yonan, provocând intoxicarea a trei
ostaşi şi a 40 de locuitori ai oraşului, dintre care nouă au prezentat simptome grave”178.
În dimineaţa zilei de 20 august 1951 o patrulă nord-coreeană a fost atacată de un
grup de soldaţi americani şi sud-coreeni în zona neutră în apropiere de Kaesong. Această
patrulă fiind aproape în întregime nimicită179. Lucrul care a pus capăt negocierilor de Kaesong
a fost bombardarea oraşului pe 22 august, acest lucru punând capăt negocierilor şi reluarea
luptelor pe toate fronturile180.
III.2 Negocierile de la Panmunjon
În lunile august şi septembrie Corpul X şi armata întâia sud-coreeană au dus lupte

dure în sectorul estic al frontului împotiva unităţilor nord-coreene şi au reuşit să cucerească
obiective ca Punchbowl, Bloody Ridge şi Heartbreak Ridge181. Unităţile Naţiunilor Unite au
pierdut „un batalion al diviziei a doua americane şi două batalioane ale diviziei a opta a a
armatei sud-coreene”182.
Pe 20 septembrie Kim Ir Sen şi generalul voluntarilor chinezi Peng Teh Huai, au
trimis o scrisoare generalului Ridgway în care îi cereau încetarea ostilităţilor şi reluarea
negocierilor de la Kaesong183. Ridgway nu a dat un răspuns daca este de acord sau nu cu
reluarea negocierilor, dar ofiţerii de legătură a celor două părţi „colonelul Ciang CiumSan şi
locotenent-colonelul Tai Cen Wen şi ofiţerii de legătură ai părţii adverse colonelul Kinney şi
colonelul Murray au reluat discuţiile asupra date şi timpul reluării tratativelor de la
Kaesong”184. Dar generalul Ridgway a trimis o scrisoare lui Kim Ir Sen şi lui Peng Teh Huai
propunându-le să mute tratativele la Sonhenni, la şase mile est de Kaesong185.
177
Scânteia, 1951, nr.2114, p.4
178
Ibidem, 1951, nr. 2117, p.4
179
Ibidem, 1951, nr. 2123, p. 6
180
Ibidem, 1951, nr. 2125, p.6
181
1962, p. 268
182
Scânteia, 1951, nr. 2136, p.4
183
Ibidem, 1951, nr. 2149, p.4
184
Ibidem, 1951, nr. 2153, p. 4
185
Ibidem, 1951, nr. 2156, p.4
33
În zona de vest al frontului armata a opta a Statelor Unite şi armata a noua sud-
coreeană au dus lupte grele cu unităţile chineze care apărau acea regiune, reuşind să avanseze
puţin în teritoriul inamic186. Van Fleet a propus să continue atacul dar Ridgway a ordonat să
amâne atacul din cuza pierderilor mari suferite de unităţile Naţiunilor Unite, în final a fost
anulată operaţiunea187. Pe 8 octombrie Kim Ir Sen îi trimite o scrisoare generalului Ridgway,
în care îi propunea mutarea conferinţei la Panmunjon. Acesta a acceptat propunerea şi a rămas
până azi ca centru a negocierilor dintre nord-coreeni şi sud-coreeni188. Iar negocierile
propriuzi-se au fost reluate pe 25 octombrie.
Negocierile asemeni luptelor, mai ales amercani cereau nord-coreenilor să cedeze
zona Kaesongului sud-coreeni şi „crearea unei alte zone neutre, această zonă le-a aparţinut lor
înainte de începerea războiului”189.
Pe 12 noiembrie generalul Ridgway i-a ordonat lui Van Fleet să poziţioneze armata
a opta în poziţie de apărare ca să poată respinge orice atac nord-correan sau chinez190. Între
timp pe frontul de vest în zona Yoncion unităţile diviziei a noua sud-coreeană a lansat
numeroase atacuri pentru spargerea frontului dar fără succes. Pe frontul central unităţile
diviziei a 24-a americane şi diviziilor a doua şi a şasea sud-coreeană avansau în direcţia
Kimson. Pe frontul estic forţele nord-coreene rezistau191.
Pe 27 noiembrie 1951 cele două părţi au căzut de acord ca linia de demarcaţie a
celor două state va fi linia frontului în cazul în care se va semna un tratat de pace192. Părţile au
căzut de acord la semnarea unui armistiţiu de 30 de zile, în cadrul căreia se va discuta mai
amănunţit posibilitatea unui tratat de pace. Dar acest lucru nu s-a realizat din cauza unor
neînţelegeri dintre părţi. În deosebi problema prizonierilor de război, Naţiunile Unite declarau
că aveau 130.000 de prizonieri, iar nord-coreeni aveau 11.000 fără a pune la socoteală pe
prizonierii sud-coreeni193. Schimbul de prizonieri nu ar fi fost unul corect mai ales o parte
186
Ibidem, 1951, nr. 2161, p.4
187
188
Bruce Cumings, op. cit., p.43
189
Scânteia, 1951, nr. 2188, p.2
190
Robert Leckie, op. cit.,p. 271
191
Scânteia, 1951, nr. 2194, p.4
192
Ibidem, 1951, nr. 2206, p.4
193
Jean-Baptiste Duroselle, Andre Kaspi, Istoria relaţiilor internaţionale, 1948-până în zilele noastre vol.II, ed.
Ştiinţele Sociale şi Politice, Bucureşti, 2006, p.76
34
dintre prizonieri nu doreau să se întoarcă, o treime dintre prizonieri nord-coreeni doreau să
rămână în Coreea de Sud, iar la fel era şi cu prizonierii chinezi194.
La începutul anului 1952 luptele încă continuau pe toate fronturile cu pierderi grele
pentru ambele părţi195. Pe 7 mai 1952 s-a pus din nou problema prizonierilor la masa
trativelor196. Prizonieri nord-coreeni din lagărul Kociendo au reuşit să-l ademenească pe
comandantul taberei pe generalul Dodd şi l-au luat ca şi ostatic. Generalul Ridgway l-a trimis
pe Van Fleet să rezolve situaţia197. Într-un final generalul Francis Dodd a fost eliberat de către
prizonieri. În mijlocul problemei de la Kociendo, generalul Ridgway a părăsit teatrul de
operaţiuni din Coreea pentru a lua locul lui Eisenhower ca şi comandantul suprem a forţelor
N.A.T.O.. Înlocuitorul lui Ridgway în Coreea a fost generalul Mark W. Clark, iar pe 28
aprilie a întrat în vigoare tratatul de pace cu Japonia, aceasta redobândinduşi suveranitatea198.
În Statele Unite ale Americii războiul din Coreea devenea din ce în mai nepopular în
special din cauza pierderilor mari de soldaţi pe front. Prin insistenţele generalului Van Fleet
unităţile sud-coreene au fost marite la număr şi au început să primească o mai bună instruire.
Acest lucru i-a permis lui Van Fleet să retragă armata a opta de pe front, iar în locul ei să fie
puse unităţi sud-coreene, iar diviziile americane stăteau în spatele frontului ca şi întăriri în caz
de spargere a frontului199.
Între lunile Iulie şi decembrie unităţile nord-coreene şi voluntarii chinezi au atacat
poziţiile forţelor Naţiunilor Unite. Mărimea acestor lupte au fost cu mult mai mici decât cele
din ani trecuţi, dar intensitatea luptelor a depăşit cu mult brutalitatea bătăliilor din primul
război mondial. Soldaţi au fost cei care au botezat aceste bătăli ca Old Baldy, The Hook,
White Horse şi Reno200.
În noiembrie 1952 Dwight D. Eisenhower a fost ales ca şi preşedinte a Statelor
Unite ale Americii. În timpul campaniei electorale el a promis că o să pună capăt luptelor din
Coreea. Acesta a vizitat Coreea la începutul lunii decembrie201. Din octombrie generalul Clark
a propus un plan pentru a obţine victoria. Acest plan cerea un număr mare de unităţi a
194
Bruce Cumings, The Korean War, ed. Modern Library, New York, 2010, p.43
195
Scânteia, 1952, nr.2242, p.3
196
Ibidem, 1952, nr. 2345, p.4
197
Ibidem, 1952, nr. 2346, p.4
198
1962, p. 274
199
Ibidem, p. 276
200
Wilfred G. Burchett, This Monstrous War, ed. Noel Counihan, Melbourne 2013, p.240
201
35
Naţinunilor Unite în plus faţă de cele ce se afla la acea vreme în Coreea, bombardarea unor
ţinte importante din China şi chiar folosirea bombei atomice. Eisenhower a ajuns la aceeaşi
concluzie ca şi Truman că costul unei asemenea operaţiuni este prea mare şi a preferat „să
caute un armistiţiu onorabil”202.
Data de 5 martie 1953 a murit liderul Uniunii Sovietice, Iosif Stalin, acest lucru a
dat startul dorinţei liderilor sovietici de a se înceta răboiul din Coreea203. În plus costul
aprovizionării chinezilor şi nord-coreenilor cu provizii de război a devenit prea mare.
În primăvara anului 1953 armata a opta a dat cele mai dure lupte împotriva
chinezilor şi nord-coreenilor. Forţele Naţiunilor Unite au dus lupte dure pentru a împiedica
înaintarea unităţilor comuniste. Generalul Maxwell D. Taylor l-a înlocuit pe generalul Van
Fleet la conducerea armatei a opta. Chinezii şi-au concentrat atacurile asupra unităţilor sud-
coreene, pe 10 iunie voluntarii chinezi au atacat cinci divizii de sud-coreeni în regiunea
Kumsong, reuşind să avanseze trei kilometri înainte să fie opriţi204.
Cel care s-a opus cel mai vehement armistiţiului a fost Syngman Rhee, care nu a
vrut o Coreea divizată. El temându-se că după semnarea armistiţiului unităţile americane vor
părăsi peninsula şi vor lăsă Coreea vulnerabilă. În final Syngman Rhee a susţinut armistiţiul
abia după ce Statele Unite a semnat cu Coreea de Sud un tratat de ajutor economic şi
militar205.
Pe 13 iulie forţele nord-coreene şi chineze au atacat din nou linia frontului de la
Kumsong. Acest atac a forţat unităţile sud-coreene să se retrgaă la sud de râul Kumsong. Pe
16 iulie generalul Taylor a ordonat un contraatac reuşind să împingă forţele nord-coreene
înapoi pe linia precentă atacului din 13 iulie, atunci a ordonat o încetarea atacului pe 20
iulie206.
Iar pe 27 iulie 1953 ora 10 s-a semnat „acordul de armistiţiu şi acordul temporar
suplimentar la acordul de armistiţiu au fost semnate de generalul Nam Ir, şeful delegaţiei
coreeano-chineză şi de generalul Wiliam K. Harrison, şeful delegaţiei celeilalte părţi”207.
Copii ale acordului au fost semnate de Kim Ir Sen, comandantul voluntarilor chinezi Pan De-
Huei şi generalul Mark Clark comandantul forţelor Naţiunilor Unite.
202
Wilfred G. Burchett, op. cit, p.243
203
Scânteia, 1953, nr. 2600, p.4
204
Robert Leckie, op. cit, p.281
205
Bruce Cumings, op. cit., p.43
206
Wilfred G. Burchett, op. cit., p.245
207
Scânteia, 1953, nr. 2724, p.1
36
După semnarea tratatului de armistiţiu a început schimbul de prizonieri, fiind creată
o comisie specială formată din zece ofiţeri aparţinând unor ţări neutre. Din cinci august până
în şase septembrie au fost eliberaţi 75.823 de soldaţi şi civili şi trimişi în Coreea de Nord,
dintre care doar 5.640 erau coreeni208. Iar nord-coreeni au eliberat 7.862 de sud-coreeni, 3.597
de soldaţi americani şi 1.377 de soldaţi aparţinând ţărilor aliate. Iar cei care au refuzat să se
întoarcă, au fost lăsaţi să rămână în custodia Naţiunilor Unite. Dar în luna februarie 1954 doar
628 de chinezi şi nord-coreeni s-au răzgândit să se întoarcă în nord, iar 21.839 au rămas sub
jurisdicţia Naţiunilor Unite. Majoritatea acestora au fost lăsaţi să locuiască în Coreea de Sud
şi Taiwan209.
După terminarea războiului s-a ţinut o conferinţă la Geneva pentru toate părţile ce au
luptat pentru a se stabili viitorul Coreei. Dar nu s-a ajuns la nici un acord între părţi.
208
https://www.britannica.com/event/Korean-War/Armistice
209
Ibidem
37
Concluzie
Războiul din Coreea a fost cel sângeros eveniment de la începutul anilor ’50 şi a fost
bine mediatizat primi doi ani ai conflictului, iar în ceilalţi doi a fost doar reamintit şi s-a pus
accentul pe tratativele de pace de la Kaeson şi Panmunjon. Forţele Naţiunilor Unite ar fi reuşit
cu uşurinţă să cucerească Coreea de Nord daca nu ar fi intervenit China în conflict. Acest
război marchează începutul ascensiunei Chinei spre a deveni o putere mondială.
Capacitatea de război a Statelor Unite nu a fost folosită la maximum de frica unei
intervenţii sovietice, dar s-au folosit şi de unităţile statelor aliate care au luptat. Dar a
intervenit China şi a schimbat soarta răboiului, reuşind să arunce forţele Naţiunilor Unite
înapoi peste paralela de 38 de grade. Unităţile Naţiunilor Unite s-au reorganizat şi au reuşit să
ajungă şi să treacă din nou de paralela de 38 de grade. Din vara lui 1951 luptele din Coreea
semănau cu luptele din Primul Război Mondial. Acesta devenind un război de poziţie
Subiectul Războiului din Coreea a fost bine prezentat de ziarul “Scânteia.” Au fost
prezentate știri referitoare la operațiuni militare, interviuri ale principalilor actori, proteste, dar
și reportaje care prezentau starea de spirit din rândul populației coreene, americane sau a
celorlalte ţări care participau la război. Au fost citate atât agenții de presă occidentale, cât și
nord coreene. Articolele preluate de la nord-coreeni sunt caracterizate de o anumită
distorsionare a adevărului, specifică presei din statele totalitare. În ceea ce privește presa
occidentală, au fost selectate doar acele articole care arătau nedreptatea războiului purtat de
americani sau pierderile suferite de aceștia, în condițiile în care acestea erau însemnate. Ziarul
“Scânteia” a încercat crearea unui curent ostil intervenției Naţiunilor Unite din Coreea în
rândul opiniei publice românești, care să servească cauzei comuniste.
38
Anexe documentare
39
Începul războiului Coreean
(Scânteia, anulXIX, nr.1770, 28 iunie 1950, p.4)
40
Trecerea Paralelei de 38 de grade şi ocuparea oraşului Seul
(Scânteia, anulXIX,nr.1772, 30 iunie 1950, p.4)
41
Luptele din apropierea oraşului Pusan
(Scânteia, anulXIX,nr.1812, 16 august 1950, p.3)
42
După debarcarea de la Icheon şi trecerea paralelei de 38
(Scânteia, anulXIX, nr. 1857, 7 octombrie 1950)
43
Intrarea voluntarilor chinezi în război
(Scânteia, anulXIX, nr. 1889, 16 noiembrie 1950, p.4)
44
Înapoi la paralela 38
(Scânteia, anulXX, nr.1928, 1 ianuarie 1951)
45
Demiterea lui MacArthur
(Scânteia, anul XX, nr.2014, 13 aprilie 1951, p.4)
46
Conferinţa de la Kaesong
(Scânteia, anul XX, nr.2087, 10 iulie 1951, p.3)
47
Mutarea conferinţei la Panmunjon
(Scânteia, anul XX, nr.2164, 9 octombrie 1951, p.5)
48
Bibliografie
A. Presă
Scânteia (1950, 1951, 1952, 1953)
B. Lucrări Generale
1. Andre Fontaine, Istoria Războuiului Rece, de la Revoluţia din Octombrie la
războiul din Coreea 1917-1950 vol.II, ed.Militară, Bucureşti, 1991
2. Corneliu Nicolescu, America: Al Doilea Război Mondial, Războiul Rece şi
destindere, ed. C.A. Publishing, Cluj-Napoca ,2010
3. Henry Kissinger, Diplomaţia, ed.ALL, Bucureşti, 2003
4. Jean-Baptiste Duroselle, Andre Kaspi, Istoria relaţiilor internaţionale, 1948-până
în zilele noastre vol.II, ed. Ştiinţele Sociale şi Politice, Bucureşti, 2006
5. John Lewis Gaddis, Războiul Rece, ed. RAO, Bucureşti 2009
6. Martin McCaulez, Rusia, America şi Războiul Rece, 1949-1991, ed. POLIROM,
Bucureşti, 1999
7. Spencer Tucker, Encyclopedia of the Cold War: A political, social, and military
history, ABC-CLIO, 2007
Lucrări Speciale
1 . Bruce Cumings, The Korean War, ed. Modern Library, New York, 2010
2. Robert Leckie, Conflict. The history of The Korean War, 1950-1953, ed.Congress
Catalog, Kansas City, 1962
3. Wilfred G. Burchett, This Monstrous War, ed. Noel Counihan, Melbourne 2013
4. William J. Webb, The Korean War, The Outhbreak, ed. U.S. Army Center for
Military History, Washington D.C., 2015
C. Surse Webb
1. https://www.britannica.com/event/Korean-War
2. https://www.britannica.com/event/Korean-War/Back-to-the-38th-parallel
3. https://www.britannica.com/event/Korean-War/To-the-negotiating-table
4. https://www.britannica.com/event/Korean-War/Armistice
5. https://www.saylor.org/site/wp-content/uploads/2011/03/Korean-War.pdf
6. https://ro.wikipedia.org/wiki/Coreea
49

Koreea 2

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Koreea 2

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ISTORIE, RELAȚII INTERNAȚIONALE, ȘTIINȚE

Prof. univ. dr. Antonio Faur

RĂZBOIUL DIN COREEA

Războiul coreean, a fost conflictul dintre Republica Populară Democrată Coreeană

Încă de la începutul anului 1950, autorităţile militare sud-coreene au avertizat pe

I.1. Trecerea Paralelei 38

Pe 25 iunie, forţele nord-coreene au traversat paralela de 38 de grade pe toată

I.2. Pregătirea Intervenţiei Naţiunilor Unite

I.3 Drumul spre Pusan

Armata nord-coreeană îşi continuă avansul în sud, reuşind să ocupe în data de 19

II.1 Debarcarea de la Icheon

În data de 14 septembrie armata nord-coreenă a lansat o puternică ofensivă

II.2 Trecerea Paralelei 38

La data de 27 septembrie, MacArthur a primit un memorandum de la preşedintele

Pe măsură ce trupele Naţiunilor Unite au trecut paralela 38, președintele partidului

II.4 La Sud de Paralela 38

În retragerea Corpului X la Hungnam, au întâmpinat mici dificultăți. Dar prima

II.5. După Demiterea lui MacArthur

La Washington, președintele Truman și consilierii săi militari și civili au avut în

În iunie 1951, războiul coreean a atins un punct critic. Unităţile nord-coreene şi

III.1 Tratativele de la Kaesong

Pe 30 iunie președintele Truman la autorizat pe generalul Ridgway să organizeze

III.2 Negocierile de la Panmunjon

În lunile august şi septembrie Corpul X şi armata întâia sud-coreeană au dus lupte

S-ar putea să vă placă și