DIAMANTUL

Diamantul este un mineral nativ și în

același timp o piatră prețioasă. Din punct de
vedere chimic este una din formele de
existență ale carbonului pur, celelalte
fiind carbonul amorf (grafitul) și fulerenele.
Diamantul cristalizează în sistemul cubic și
poate atinge duritatea maximă (10) pe scara
Mohs, duritatea variind însă în funcție de
gradul de puritate a cristalului. Din cauza
durității ridicate, cristalele de diamant pot fi
șlefuite numai cu pulbere de diamant și fulerenă.
Denumirea de diamant provine din limba greacă αδάμας, adamas şi se
traduce prin: de neînvins, indestructibil. În latina clasică Plinius atribuie
o denumire asemănătoare safirului. Denumirea diamantului era bine
cunoscută în antichitate. În India se numea irra, iar in sanscrită i se
spunea vajira, cuvânt ce definea tot ceea ce era dur.
Arabii îi spuneau "al-mas", adică "cel mai dur", de unde vine şi denumirea
slavă de almaz (diamant).
800 î.Hr. - descoperirea primelor diamante.Cam tot în această perioadă
diamantul este cunoscut şi de greci, de la care ne-a rămas o statuetă de
bronz care are, încrustate, în chip de ochi, două diamante neşlefuite,
obiectul putând fi admirat astăzi în vitrina de la British
Museum din Londra. În această perioadă diamantele erau folosite ca şi
talismane.
5 iulie 2000 - Consiliul de Siguranţă al Naţiunilor Unite votează pentru a
impune un control riguros al comerţului cu diamante provenite din Sierra
Leone, cu scopul de a reduce utilizarea diamantelor în susţinerea
războaielor din zonă.
 Structura cristalină cubică (fcc) a diamantului.
Fiecare atom de carbon are o legătură uniformă covalentă stabilă cu
ceilalţi patru atomi de carbon învecinaţi.
Masa diamantului este exprimată în carate, un carat corespunzând cu
0,200 grame.
Diamantele iau naştere la adâncimi mari (150 km), unde sunt temperaturi
(1200-1400 °C) şi presiuni ridicate. Rocile mamă (de însoţire) a
diamantului sunt Peridotit şi Eclogit sau in vulcani, sunt roci bogate în
gaze Kimberlite şi Lamproite; acestea transportă la erupţia vulcanului şi
diamant (topit) sau fragmente din mantaua scoarţei pământului.
Formându-se în aceste condiţii, grafitul sau diamantul, aceasta este
determinată de timpul de răcire. Microdiamantele iau naştere la căderea
meteoriţilor mari pe creându-se condiţiile necesare pentru formarea
diamantului, prin existenţa unor presiuni şi temperaturi ridicate şi
prezenţa dioxidului de carbon. Vârsta diamantelor este foarte diferită,
fiind diamante vechi de peste 3 miliarde de ani, dar şi diamante mai noi,
care au vârsta de câteva sute de milioane de ani.
Criteriile de bază ale evaluării diamantelor, denumite "Cei 4 C"( dupa
inţialele cuvintelor din limba engleză), sunt:
1.Greutate în carate
2.Culoare (color)
3.Claritate (Clarity),
4.Tăietura (Cut)
Greutatea în carate defineşte mărimea unui diamant.
La începutul anilor 1900 "caratul" este standardizat ca unitate de măsură
internaţională pentru diamante, echivalând cu 1/5 dintr-un gram, sau 0,20
grame. Caratul are ca subdiviziune "punctele". Asfel 1 carat este format
din 100 de puncte. În 1911 România adoptă această unitate de măsură.
În funcţie de culoare diamantele sunt împărţite în două grupe principale:
colorless (incolore) şi fancy. Cele mai des folosite în bijuterii sunt
diamantele incolore.
River- incolor,Top Wesselton- aproape fără culoare ,Wesselton- alb (incolor) ,Top
Crystal- alb pal ,Crystal- nuanţă gălbuie ,Top Cape- galben pal, foarte deschis
,Cape- galben foarte deschis ,Light Yellow- galben deschis, Yellow- galben

Instrument pentru şlefuirea diamantelor, cu un diamant monocristalin

Tăietura indică modul cum este tăiat diamantul şi îi conferă
acestuia strălucire. Se referă la proporţiile şi finisajul diamantului. Dintre
cei 4 C, tăietura este singura contribuţie adusă de mâna omului,
transformând o piatră preţioasă brută, neşlefuită într-un diamant faţetat şi
şlefuit în diverse forme. După mii de experimente de-a lungul anilor,
folosind formule matematice precise, tăietorul-şlefuitorul de diamante
transformă în ziua de azi un diamant brut într-o piatră strălucitoare care
reflectă şi refractă lumina.
Tăierea în faţete este un procedeu prin care o parte din lumina căzută
pe suprafaţa plană a unei faţete foarte bine lustruite, este reflectată ca de
o oglindă, punând în evidenţă strălucirea pietrei. O altă parte din lumina
care pătrunde în diamant este refractată şi reflectată de faţetele din partea
sa inferioară, dând naştere aşa numitelor "focuri" ale pietrei.
Cea mai cunoscută şi mai răspândită tăietură a diamantului este briliantul
rotund. Briliantul clasic comportă 57 faţete.
Modurile de tăieturi sunt:
Ideal ,optim ,bun, standard ,mediu

Forma este rezultatul final al

procesului de tăiere şi şlefuire a diamantului. Există numeroase
forme:Briliant ,Smerald ,Baquette,Marquise,Trillion, Princess
Ţările unde se găsesc diamante în cantităţi mai importante
sunt: Rusia, Botswana, Australia, Congo, Canada, Africade
Sud, Angola, Namibia, SierraLeone, Ghana, Tanzania şi Brazilia..

Un diamant pur este incolor, actual sunt procedee tehnice cu ajutorul

laserului prin care se îndepărtează impurităţile din cristal, iar prin iradieri
a cristalului (în reactoare atomice) s-a reuşit ca diamante cu o valoare
inferioară să fie transformate în cristale cu o culoare stabilă verde sau
albastră. Aplicaţiile în industria de folosire a diamantului sunt ca: abraziv,
instrumente de tăiat sau găurit foarte ascuţite şi dure. În medicină
(chirurgie), o aplicaţie tot mai largă o are folosirea lamelor de bisturiu
acoperite cu un strat de carbon asemănător diamantului. De asemenea,
industria electronică prezintă interese pentru asemenea straturi aplicate pe
electrozi, la fel de important este în tehnologia semiconductorilor sau în
chimie.