Ulcer gastroduodenal

Ulcerul gastroduodenal sau ulcerul gastric și duodenal (în franceză ulcère

gastroduodénal, în engleză peptic ulcer) este o boală de etiologie insuficient cunoscută
care se caracterizează, din punct de vedere anatomic, prin prezența unei ulcerații
cronice circumscrise care se localizează la nivelul mucoasei gastrice (ulcerul gastric)
sau mucoasei duodenale (ulcerul duodenal) sau la nivelul ambelor și care se
caracterizează printr-un sindrom clinic cu o evoluție cronică în pusee, în care fazele
evolutive alternează cu cele de acalmie. Pentru desemnarea concomitentă a leziunii,
simptomelor și a cauzei se utilizează termenul boală ulceroasă
gastroduodenală sau boală ulceroasă. Ulcerul poate avea dimensiuni variind de la
câțiva milimetri la câțiva centimetri. Ulcerul se deosebește de eroziune prin adâncimea
penetrației; eroziunea este mai superficială și nu ajunge la musculara mucoasei.
Cauza ulcerului gastroduodenal este legată de prezența unui germen microbian
(Helicobacter pylori), de utilizare de AINS (antiinflamatoare nesteroidiene), de factori
alimentari, stres, și mai rar de o hipersecreție de gastrină (sindromul Zollinger-
Ellison).[1][2][3][4][5]
Denumirea de "peptic ulcer" din literatura medicală anglosaxonă este mai
cuprinzătoare, incluzând pe lângă ulcerele gastric și duodenal, ulcerul esofagian și
ulcerul peptic după gastrojejunostomie; în acest caz termenul englez de ulcer peptic
subliniază autodigestia clorhidropeptică a mucoasei indiferent de localizarea ulcerului
(numele de peptic derivă din greaca peptos = digerat, copt, sau de la pepseino = a găti,
a digera; adică în relație cu stomacul sau/și cu digestia, cu acțiunea sucurilor gastrice
sau în relație cu pepsina). În literatura românească denumirea de ulcer peptic (în
franceză ulcère peptique, în engleză marginal ulcer, anastomotic ulcer) este rezervată
strict ulcerului postoperator recidivant al gurii de anastomoză care survine după o
gastroenterostomie (gastroduodenostomie, gastrojejunostomie) sau gastrectomie,
practicate de obicei în ulcerul gastric sau duodenal.[1][2][6]
Ulcerul gastroduodenal reprezintă o leziune în mucoasa stomacală, în prima parte
a intestinului subțire sau, ocazional, în partea de jos a esofagului.[7][8] Un ulcer la stomac este
cunoscut drept ulcer gastric, în timp ce acela care se află în prima parte a intestinelor este
cunoscut drept ulcer duodenal. Cele mai comune simptome reprezintă trezitul în noapte,
acuzând dureri în partea superioară a abdomenului sau dureri în partea superioară a
abdomenului ce se îmbunătățesc odată ce persoana mănâncă. Durerea este adesea descrisă
ca o arsură sau durere suportabilă. Alte simptome includ eructația, starea de vomă, scăderea
în greutate sau poftă de mâncare scăzută. Aproximativ o treime dintre persoanele în vârstă nu
prezintă simptome.[7]Complicațiile pot include sângerări, perforareși blocajul stomacului.
Sângerarea apare la aproximativ 15% dintre oameni.[9]
Cauzele comune includ bacteria Helicobacter pylori și medicamente antiinflamatoarele
nesteroidiene (AINS-uri).[7] Alte cauze mai puțin comune includ, printre altele, fumatul
tutunului, stresul din cauza unei boli grave, boala Behcet, sindromul Zollinger-Ellison, boala
Crohn și ciroza hepatică.[7][10]Persoanele mai în vârstă sunt mai sensibile la efectele AINS-
urilor ce cauzează ulcer. Diagnosticul este, de obicei, suspectat din cauza prezenței
simptomelor alături de confirmare, fie prin endoscopie sau înghițirea de bariu. H. pylori poate
fi diagnosticată prin testarea sângelui de anticorpi, un test de respirație ureică, testarea
scaunului pentru semne ale bacteriei sau o biopsie a stomacului. Alte afecțiuni ce produc
simptome similare includ cancerul stomacal, boala coronariană și inflamarea mucoasei
stomacale sau a vezicii biliare.[7]
 Dieta nu joacă un rol important nici în cauzarea, nici în prevenirea
ulcerelor.[11]Tratamentul include oprirea fumatului, oprirea administrării AINS-urilor, oprirea
consumului de alcool și a medicamentelor pentru a scădea acidul stomacal. Medicația comun
utilizată pentru scăderea acidități este, de obicei, fie un inhibator al pompei protonice(IPP), fie
un blocant H2, tratamentul inițial recomandat fiind de patru săptămâni.[7]Ulcerele cauzate de
bacteria H. pylori sunt tratate cu o combinație de medicamente
precum amoxicilina, claritromicina și un IPP. Rezistența la antibiotice este în creștere, așadar
tratamentul ar putea să nu aibă efect întotdeauna.[12] Ulcerele cu sângerare pot fi tratate
prin endoscopie, dar și prin intervenție chirurgicală deschisă, fiind folosită de obicei în cazurile
în care aceasta nu are succes.[9]