Sunteți pe pagina 1din 2

Frumuseţea feminină provine într-o măsură foarte mare din interior

„Fie că trăiesc, fie că mor, fie că sunt în orice altă stare, doar pe Tine, o, Doamne, doresc să Te
slăvesc, căci trupul Tău cuprinde Universul întreg, preaplin de nectarul Inimii nepieritoare.”
Utpaladeva
Feminitatea sublimă şi elevată se reflectă la nivelul trupului prin
forme frumoase şi armonioase, dar şi la nivel sufletesc printr-o
bogăţie de trăiri minunate şi de virtuţi excepţionale. O femeie
elevată are o stare preponderent benefică, are un comportament
armonios în relaţiile cu ceilalţi şi inspiră celor din jurul ei o
mare bogăţie sufletească. Toate acestea reprezintă frumuseţea ei
interioară.
Fiecare dintre noi are trezite anumite calităţi sufleteşti minunate
de care e bine să fim conştiente şi să le manifestăm din plin şi
armonios căci în felul acesta ele vor spori în sufletele noastre.
Putem totodată să ne trezim şi alte virtuţi şi stări minunate, iar
pentru aceasta avem multe metode la dispoziţie.
Cultivarea frumuseţii interioare, sufleteşti, ne conduce la
trezirea stării de SHAKTI şi la trezirea Sufletului. Orice virtute
divină, orice calitate sufletească minunată, poate constitui
pentru o femeie înţeleaptă, o poartă către miezul fiinţei ei, către Sufletul ei.
Starea de frumuseţe lăuntrică a unei fiinţe umane se oglindeşte cu o mare acurateţe pe faţa ei,
privirea ei mai mult sau mai puţin expresivă ne poate spune întotdeauna foarte multe dacă suntem
cu adevărat capabili să o citim sau, altfel spus, să o descifrăm. În felul acesta ne putem da seama
că ochii sunt cu adevărat oglinda sufletului. În plus, forma caracteristică a trupului ei evidenţiază
mai ales pentru cei iniţiaţi, ce sunt capabili să vadă şi chiar să intuiască dincolo de aparenţe,
anumite disponibilităţi benefice latente, felurite înzestrări ce provin dintr-o încarnare anterioară
sau chiar unele dificultăţi cu care actualmente ea se confruntă. Tocmai de aceea se spune că
întotdeauna, fără excepţie, atât faţa, cât şi forma trupului unei fiinţe umane sunt şi totodată
vehiculează o expresie vie a tuturor necesităţilor ce există în universul ei lăuntric, fie în stare
latentă, fie în stare de germene, care în anumite cazuri au început deja să încolţească sau chiar să
înflorească.
Mai presus de frumuseţea fizică şi de calităţile sufleteşti se află frumuseţea ultimă a Sinelui nostru
divin, ATMAN. Descoperirea acestei frumuseţi pe care DUMNEZEU TATĂL a pus-o în fiecare
dintre noi este ţelul oricărei căi spirituale. De aceea, frumuseţea are mereu o enigmatică strălucire.
În esenţă, orice formă de frumuseţe este mistică, indiferent dacă avem de-a face cu o faţă
frumoasă, cu un trup minunat şi armonios pe care nu-l putem uita, cu anumite momente sublime pe
care nu ni le putem şterge niciodată din memorie, sau cu o muzică extraordinară, sublimă, ce ne
umple inima de încântare şi bucurie. Frumuseţea ne inspiră într-un mod inefabil, ne insuflă o stare
de entuziasm, ne iluminează, ne înalţă mintea şi ne animă sufletul.
Femeia cuprinde în fiinţa sa Principiul Creator al Universului, cel care pune totul în mişcare, cel
care trezeşte şi manifestă. Fiecare femeie este o reuniune particulară a tuturor aspectelor
feminităţii, astfel încât – considerată ca individualitate separată – să fie aşa şi nu altfel, adică o
expresie extraordinară a supremei zeiţe MAHASHAKTI.
Calităţile unei femei perfecte, adevărata expresie beatifică a lui SHAKTI, sunt: vitalitatea
debordantă, senzualitatea rafinată, simţul umorului, starea permanentă de dăruire, nobleţea
interioară, capacitatea de a iubi, intuiţia spirituală, inteligenţa, discernământul, armonia lăuntrică
manifestată în toate planurile (de la fizic la supramental), raportare permanentă la Supremul
Absolut, DUMNEZEU.
Prin intermediul unei superbe femei nude, în care deja a început
să se trezească starea de SHAKTI, o oarecare parte din
ETERNUL FEMININ (MAHASHAKTI) ni se dezvăluie în
toată splendoarea sa tainică şi cel mai adesea nebănuită. În
cazul fiinţelor umane ce sunt înzestrate cu o intuiţie
pătrunzătoare aceste aspecte se revelează fulgerător într-un mod
enigmatic, tulburător şi adeseori inexprimabil. În felul acesta se
manifestă tainica fascinaţie pe care o exercită ETERNUL
FEMININ prin intermediul fiecărei femei în care s-a trezit într-
o anumită măsură starea de SHAKTI.
„Fiecare dintre voi trebuie să vă revizuiţi modul de a gândi, să
vedeţi cum v-aţi irosit vieţile cu nevoi şi dorinţe deşarte. Noi,
femeile sădim seminţele SAMSARA-ei prin această căutare
neobosită a plăcerilor obişnuite.
Indiferent cât de frumoase şi de strălucitoare sunteţi,
frumuseţea şi tinereţea voastră sunt iluzorii. Puteţi fi cu
uşurinţă convinse şi amăgite de iubiţi nepotriviţi, care vă vor conduce către infernuri. Aţi renunţat
la trupul şi chiar la viaţa voastră pentru soţul vostru şi totuşi, după un timp, veţi pierde controlul
şi veţi începe să vă certaţi fără oprire, experimentând astfel o suferinţă mai mare chiar decât cea
a locuitorilor tărâmului zeului geloziei. Frumuseţea şi însuşirile voastre sunt precum un curcubeu
care dispare la puţin timp după ce a apărut pe cer. Deşi prezente acum, nu vor fi niciodată
permanente. Tinereţea şi frumuseţea sunt precum o floare de vară, care nu poate îndura asaltul
toamnei, adică al ofilirii şi al îmbătrânirii şi este distrusă la primul îngheţ. Suferinţa bătrâneţii
este precum o pasăre mare şi bătrână care şi-a pierdut toate penele: tinereţea, demnitatea şi
puterea decad inevitabil. Nu există nicio altă metodă de a evolua cu excepţia aceleia de a
acumula VIRTUŢI.” (fragment din „Viaţa uluitoare a prinţesei Mandarava”)

Fragment preluat din cartea „Femeia lui DUMNEZEU - SHAKTI în Extaz” de Diksha Devi.

yogaesoteric
8 martie 2013
Sursa: http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=7435

S-ar putea să vă placă și