Dezvoltarea statalităţii moldoveneşti în perioada poststalinistă şi-a schimbat direcţia într-o

anumită măsură, cresc împuternicirile organelor republicane a puterii de stat, se lărgeşte

componenţa socială implicată în conducerea statului, creşte ponderea moldovenilor în
componenţa aparatului de stat. Însă controlul eficient al centrului unional asupra tuturor
domeniilor vieţii sociopolitice a republicii s-a păstrat. Limba rusă a rămas şi în continuare unica
limbă a aparatului de stat, jucînd, de fapt, rolul de limbă de stat în R.S.S.M., cu toate că formal
limbile rusă şi moldovenească se considerau egale.

Sfîrşitul anilor '60 – în anii '70, aşa-numita „epocă a stagnării" e legată în republica noastră de
numele lui I. Bodiul, regimul politic a cunoscut unele tendinţe neostaliniste: lupta cu
naţionalismul inexistent, continuarea politicii de rusificare a moldovenilor sub steagul
„internaţionalismului proletar", lupta cu orice manifestare a gîndirii care venea în contradicţie cu
dogmele oficiale. Însă totodată datorită creşterii generale a nivelului de cultură şi instruire a
populaţiei, apariţia intelectualităţii moldoveneşti, aceasta a fost o perioadă de trezire a conştiinţei
cetăţeneşti şi naţionale a moldovenilor şi a altor grupuri etnice conlocuitoare, a necesităţii unei
dezvoltări independente a republicii faţă de centrul federal. Circa 52% din deputaţii Sovietului
Suprem erau muncitori şi ţărani, restul fiind reprezentanţi ai celorlalte pături sociale.
Componenţa naţională a deputaţilor din forul legislativ corespundea componenţei naţionale a
populaţiei republicii.

Un eveniment însemnat în viaţa politică a Moldovei a fost adoptarea la 15 aprilie 1978 a Constituţiei
R.S.S.M. Pentru cetăţenii R.S.S.M. erau declarate şi garantate drepturile şi libertăţile omului. Constituţia
garanta inviolabilitatea persoanei. Şi dacă drepturile socio-economice ale oamenilor erau cu stricteţe
respectate, cele politice erau, în mare măsură, declarative, deoarece lipsea în societate orice formă de
pluralism politic şi ideologic. În Legea Fundamentală a fost fixată hegemonia deplină a Partidului
Comunist în viaţa societăţii. Acesta constituia nucleul sistemului politic şi al organizaţiilor statale şi
obşteşti. Apariţia şi activitatea oricărei alte organizaţii politice în acele condiţii era absolut imposibilă.