Tradiţia „traducerii” muzicale a poeziilor sale are mai bine de un secol, fiind aşadar

contemporană scriitorului. Poeziile considerate romanţe, datând din anii de maturitate, par a se fi
născut în imediata vecinătate a muzicii, în modul cel mai concret. G. Călinescu remarca în Opera
lui Eminescu (vol. II): „Sunt în opera de maturitate a lui Eminescu câteva poezii pe care prin
forma şi conţinutul lor e nimerit să le numim romanţe.

Cam aşa le-au numit şi contemporanii, căci junimiştii le socoteau cantabili şi le cântau în cor.
Devenite populare (unele din ele pe calea melodiei), înjosite chiar de prea multă frecare cu
vulgul, ele au avut o înrâurire considerabilă, nu însă de mare soi, aşa de intensă înrâurire, încât
poeţi moderni, venind în urma unei îndelungate tradiţii a romanţei, s-au arătat în sfârşit
dezgustaţi de această latură a poeziei eminesciene.”

Rămâne de la sine înţeles că printre romanţele cele mai cunoscute se găsesc De-acuma nu te-oi
mai vedea (Adio) de Ionel Brătianu, Când amintirile de Vasile Popovici (autor şi al Dorinţei), S-
a dus amorul de Victor Ceaikovski, Pe lângă plopii fără soț, Şi dacă de Guilelm Șorban, alături
de Somnoroase păsărele de Tudor Flondor, Mai am un singur dor (populară) ş.a.

Romanţa :Pe langa plopii fara sot (Guilelm Sorban ) predomina un character trist ,melancolic,
Nefericirea erotica îi corespunde o natură tristă (plopi singuratici, ploi reci, camera pustie), iar
melodia formeaza un anturaj iubitei care este rece, străină, statuară, eul liric trăind dezamăgirea
profundă a eşecului erotic .,, Și te privesc nepăsător
C-un rece ochi de mort.’’

O alta romanţă asemenea lui Guilelm Sorban este ,,De ce nu-mi vii ,,|de Gheorghe Sarac

Romanta:Când amintirile de Vasile Popovici se încadrează in aceeaşi categorie ca,, Pe lângă

plopii fără soț, Şi dacă’’ , se observa o legatura strânsă cu conţinul poeziei si anume refugiul
melancolic a eului din cauza iubirei incomplete.

Gândirea și sensibilitatea romantică eminesciana a dat nastere la un nou gen al muzicii

culte liedul românesc(romanţa contemporană). La steaua de George Stephănescu este unul
dintre cele mai sensibile lieduri pe versurile unei poezii atât de frecventate de compozitorii
români, de la Mihail Jora la Tudor Ciortea, Nicolae Coman, Dan Constantinescu sau Aurel
Stroe.

Liedurile pe versuri eminesciene, ca de altfel aproape toate cele peste 100 de piese de gen,
au calitatea rară a perfectei adaptări la caracteristicile sensibile ale limbajului poetic,
sondând muzical, prin expresivitatea formei, structura de adâncime.