DUREREA SI ANXIETATEA LA COPIL

Notiuni de psihologie

Intelegerea cat mai buna a copiilor, copilariei, psihologiei copilului si a filozofiei

ingrijirii acestuia este esentiala pentru succesul in practica pedodonției.

Cel mai important scop al medicului responsabil de ingrijirea copilului este de a conferi
acestuia cea mai buna sanatate fizica si mentala. Acest fapt se poate obtine daca medicul este
intr-o permanenta stare de veghe pentru a recunoaste, preveni, trata orice stare care ar putea
altera potentialul de crestere si dezvoltare a corpului, mintii, si personalitatii copilului.

In 1975, Mary Sheridan conchide asupra nevoilor fundamentale ale copilului spunand ca:
" toti copiii normali si anormali, trec de la nevoia de ajutor specifica copilariei la independenta
maturitatii, avand ceva necesitati fizice fara de care viata nu poate sa continue si cateva nevoi
psihice fara de care un individ nu poate ajunge la o buna integrare in mediul social ".

Pentru a ne pronunta privind dezvoltarea copilului trebuie luate in considerare mai multe
criterii si anume dezvoltarea fizica, mentala, emotionala si cea sociala.  Numeroase tabele de
crestere pe varste, specifice pediatriei sunt publicate si folosite pentru a aprecia dezvoltarea
copilului raportandu-ne la aceste standarde. In general exista doua pusee de crestere. Primul este
o crestere rapida in inaltime si greutate de la nastere pana la varsta de 2 ani. Aceasta perioada
este urmata de o crestere cu un ritm constant pana la pubertate cand apare un nou puseu de
crestere accelerata (la fete la varsta de 12-13 ani si jumatate iar la baieti intre 13 si 15 ani).

In general, din punct de vedere al dezvoltarii psihologice a copiilor sunt mai multe etape
relationate cu varsta acestora :

1. Dezvoltarea senzoriala si motorie intre 0 si 2 ani cand acesta incepe sa devina interesat
de relatiile dintre actiunile sale si efectele acestora in mediul inconjurator.

2. Etapa pre-operationala intre 2 si 7 ani cand incepe sa fie folosit limbajul, imaginile,
cuvintele si egocentrismul.

3. Perioada concret operationala intre 7 si 12 ani. Copilul devine capabil de gandire

logica, incepe sa poata folosi sistemul relational (numere, marimi, greutati, clasificari, etc).

4. Zona formal operationala care incepe in jurul varstei de 12 ani si care urmeaza a se
derula. Acum acesta poate gandi abstract si poate actiona motivat, devine interesat de diverse
concepte ipotetice si de viitor.

Trebuie inteles fenomenul de dezvoltare psihologica al copilului si al personalitatii

acestuia deoarece sunt parcurse etape de largire a relatiilor interumane plecind de la mama,
parinti, familie, scoala, grupuri de cunoscuti.
 Factorii pshihosociali au cu certitudine cel mai mare rol in comportamentul uman. Cei
familiali au o influenta specifica, in timp ce anturajul de aceeasi varsta are o influenta mai mica.
Dupa Bratu si colab. (2005) atitudinea va influenta comportamentul copilului in prima copilarie
si depinde de factorii sociali economici, culturali si etnici. Statusul socio-economic familial asa
cum sustin multe studii de specialitate, influenteaza si starea de igiena buco-dentara. Familiile cu
venituri mai mici sau cu o educatie medie, in general se prezinta la medic numai atunci cand
simptomele sunt grave. In aceste familii, membrii sunt anxiosi si se tem de tratamentul dentar, iar
copiii preiau aceasta teama si colaboreaza foarte putin sau chiar deloc.

Obtinerea increderii copilului ramane preocuparea centrala a fiecarui pedodont si pentru a

ajunge aici trebuie sa cunoasca dezvoltarea psihica a copilului in raport cu dezvoltarea sa.

Temerile fundamentale ale oricarui pacient, fie el copil ori adult, sunt senzatia de teama si
anxietatea, nelinistea “dureroasa ”, provocata de anticiparea unei dureri posibile sau inchipuite.
Ele isi au originea intr-o perioada primara a evolutiei cand au ajutat la integrarea si
supravietuirea individului, facandu-l sa evite lucrurile si circumstantele potential daunatoare si
determinandu-l sa reactioneze rapid in fata amenintarii. Alaturi de temerile fundamentale exista
si cele dobandite, castigate, din experiente reale sau imaginare, traite sau auzite.

Teama este un raspuns normal al organismului in fata unei amenintari normale sau

imaginare si poate sa se asocieze uneori cu o senzatie subiectiva neplacuta, in timp
ce anxietatea  se poate asocia cu o senzatie de “strangere ” sau durere precordiala.

Fobia este un tip special de teama, un raspuns disproportionat in raport cu situatia care a

generat-o si nu poate fi explicata sau motivata in afara controlului voluntar. Anxietatea si frica
pot deveni serioase bariere in furnizarea ingrijirii oro-dentare deoarece ele impiedica o buna
colaborare medic-pacient.

O intelegere fundamentala a acestor emotii normale poate ajuta medicul dentist pedodont
la prevenirea, minimalizarea sau depasirea acestor efecte.

           

Controlul durerii in medicina dentara. Importanta durerii in Pedodonție

Durerea este un fenomen mult mai complex decat o fac explicatiile neurofiziologice
traditionale, fiind considerata inca din secolul al XIX-lea un eveniment emotional esential.

Durerea joaca rolul unui “semnal de alarma ” cu mecanisme spinale, cu control din partea
cortexului, a strucrurilor limbice sau a ambelor, avand atat o componenta organizata cat si una
psihogena, fiind de obicei de origine mixta.

Durerea in Pedodonție este, de asemenea, un semnal care poate modela relatiile

psihologice interpersonale, capacitatea de a usura durerea si de rezolvare a bolii, contribuind la
succesul tratamentului.
 Raspunsul la durere este o variabila individuala implicand nu numai dezordini fizice dar
si psihice, pacientul reactionand la durere de la o extrema la alta, cu o determinare perceptiva
individuala dar si o determinare motivationala.

Experienta perceptiva este influentata in calitatea si intensitatea sa, de trecutul

pacientului, importanta situatiei producatoare de stare psihologica a momentului, durerea
devenind astfel o functie a intregului organism (incluzand gandurile, frica, scopurile sale de
viitor).

Exista 2 viziuni asupra durerii :

1.      Durerea este o experienta neplacuta care se asociaza unei lezari, motiv pentru care este
o experienta agresiva, negativa ;

2.      Durerea este ceea ce individul afirma a fi, acest lucru efectuandu-se gratie unei lungi
experiente personale, in care se implica caracteristicile de baza ale personalitatii ;

O serie de date experimentale au clarificat unele aspecte psihologice privind durerea.

S-a constatat ca un individ isi modifica evaluarea subiectiva a intensitatii durerii cand
experimentatorul manipuleaza unii factori care privesc originea sau importanta durerii.

Cu cat se dau mai multe informatii despre cata durere se asteapta, cu atat toleranta la
durere va creste si invers, cu cat individul capata o mai mare posibilitate de control privind
aparitia si durata durerii, cu atat toleranta la durere creste.

Toleranta la durere este de asemenea influentata si de alti factori psihologici, ca

motivatia, instructiuni pentru raspuns, etc.

Categoriile durerii stomatologice

In cele ce urmeaza vor fi dezvoltate notiuni generale legate de durere, in cazul pacientului
copil, acest lucru, desi cu acelasi substrat, nu se manifesta ca un fenomen amplu, cu valente
psihologice ce tin mai mult de personalitatea pacientului insuficient conturata la varste fragede.

Exista mai multe categorii de durere :

1. Durerea clinica este sinonima durerii experimentale de laborator .

Este reprezentata ca durerea pura ca senzatie, la care se adauga si starea de anxietate care
o acompaniaza.

Intensitatea durerii este definita ca un raport subiectiv al individului, raportat la

experienta sa anterioara.
 Componenta anxioasa acompaniaza durerea si modeleaza reactiile la stimuli durerosi. De
fapt anxietatea si depresia sunt insotitoarele permanente ale durerii.

Anxietatea, in mod special, joaca rol principal in toate reactiile aversive stomatologice,
pentru medic fiind un indicator de apreciere a importantei durerii.

Durerea clinica trezeste rapid ideea semnificatiei si a consecintelor ei, lucru care nu apare
la aceea experimentala.

2. Durerea patogenica si iatrogena depinde de sursa de la care apare.

Durerea stomatologica poate aparea din 2 surse:

 Externa, adica iatrogena, produsa de medic in timpul unor manopere terapeutice ;

 Interna, determinata de procesul patologic, motiv pentru care se numeste si durere
patogenica.

In mare parte medicul dentist, in relatia cu pacientul trebuie sa se ocupe de durerea de

origine iatrogena, adica de durerea pe care el insusi o provoaca (prin manevrele sale), motiv
pentru care el si-o poate anticipa in cursul tratamentului stomatologic.

Marea parte a durerii in Medicina Dentara este relatia cu amenintarea care apare in cadrul
manevrelor medicului dentist, motiv pentru care controlul anxietatii joaca un mare rol in durerea
iatrogena.

Medicul dentist poate manipula intensitatea durerii manipuland gradul de anxietate al

pacientului.

3. Durerea acuta si durerea cronica depind de intensitatea durerii si de durata sa.

Durerea acuta este cea mai frecventa in Medicina Dentara, poate dura minute, ore, chiar
zile dar se poate termina brusc. Este de obicei intensa si localizata, gradul de anxietate descreste
cu cat pacientul percepe mai bine cauza, dupa felul in care percepe terapia ca pe o amenintare,
daca stie ce i se face si cand tratamentul va fi gata.

Durerea cronica presupune un timp mai lung, un cadru mai aparte, un set deosebit de
reactii psihologice (timpul aici este de saptamani, luni, ani). Cel mai frecvent, durerii cronice i se
asociaza depresia care se caracterizeaza printr-o descrestere marcata a activitatii, o retragere in
relatiile sociale si interpersonale, pierderea dorintei de viata. Pacientii cu dureri cronice resimt o
durere monotona, plictisitoare, chinuitoare, ce apare dimineata si poate sa dureze toata ziua,
uneori durerea este mai grava noaptea, capacitatea de localizare este scazuta, cel mai frecvent
unilaterala. Legat de durerea cronica apare si lipsa de somn, ideea ca suferinta nu va mai disparea
(aceste fenomene apar sub forma durerii miofaciale, sindrom de arsura a limbii sau a palatului,
nevralgii si rar ticuri dureroase sau dureri cronice de origine vasculara in jurul gurii). Foarte
frecvent se utilizeaza eticheta de durere faciala atipica, desi o clasificare este greu de facut.
 4. Durerea psihogena si somatogena tine de asemenea de natura ei.

Este foarte greu pentru medicul dentist sa stabileasca rapid cauza unei dureri iar
pregatirea sa organicista il face pe acesta sa nu poata accepta o durere fara substrat organic.

Termenul de durere psihogena se utilizeaza pentru acel tip de durere la care nu se poate
decela cauza, aceasta constand in factorii psihologici iar maniera sa de exprimare fiind de
asemenea psihologica, chiar daca foloseste un limbaj visceral.

Cu toate acestea, durerea psihologica este o senzatie dureroasa reala, avand pentru
pacient aceeasi semnificatie de suferinta subiectiva (arsura, intepatura, cu intensitate mai mare
sau mai mica).

Medicul dentist trebuie sa fie pregatit pentru a accepta atat o durere somatogena (de
cauza organica) cat si una psihogena (de cauza functionala, psihica).

In medicina dentara exista foarte multi factori stresanti, capabili a determina o durere
psihogena : anxietate, depresie, chiar relatia pacientului cu medicul dentist, starea generala a
sanatatii pacientului, toti acesti factori influentand calitatea si cantitatea durerii.

Pacientii cu durere psihologica se vor exprima in limbaj psihologic, chiar daca acesta este
un limbaj de organ, motiv pentru care in acest caz durerea este greu a putea fi luata ca indicator
de organicitate. Psihiatric se va putea afirma despre acesti pacienti ca au tendinte nevrotice (sunt
depresivi, ipohondri).

Frecvent, acesti pacienti au o istorie medicala lunga, numeroase terapii medicale si

chirurgicale, terapia stomatologica avand eficienta mai mica fata de psihoterapie.

Factorii care influenteaza durerea sunt foarte diferiti.

1. Reactia individului la perceperea durerii depinde de numerosi factori, incepand cu

particularitatile individuale, influente culturale, statutul psihiatric al persoanei, varsta, sex, etc.

    a) Experienta anterioara a pacientilor in ceea ce priveste raspunsul la stres, la anxietate,

la maniera in care au evoluat alte afectiuni corporale. De asemenea, este importanta maniera de
relatie cu autoritatea (in general), relatiile interpersonale, structura propriei personalitati.

    b) Factorii culturali, reactia individului la durerea fizica este legata de fondul cultural si
etnic.

    c) Statutul psihiatric este foarte important in perceperea durerii. Pacientii cu tulburari
emotionale sunt mai sensibili. Cei mai toleranti la durerile dentare sunt personalitatile sociopate,
ei avand un raspuns emotional de nivel scazut.

    d) Influenta invatarii, o mare parte din reactiile la durere sunt comportamente invatate.
Daca suferintele fizice in perioada copilariei au fost tratate cu blandete, copilul va invata ca
durerea este un tip de comunicare cu altii si ca atare, durerea nu va mai fi insotita de un grad
mare de anxietate.

    e) Influenta varstei si sexului. Unii cred ca persoanele de peste 60 de ani se plang mai
mult la aceleasi intensitati ale durerii decat tinerii. Si diferenta dintre sexe nu este clara. Dupa
multi, femeile ar fi mai tolerante decat barbatii, totusi femeile verbalizeaza mai mult.

2. Factorii situationali. Exista numerosi factori situationali care influenteaza perceperea

durerii, cel mai important fiind anxietatea la care contribuie incertitudinea, lipsa unor informatii
clare si a controlului, calitatea relatiei medic-pacient. Acesti factori determina decizia de moment
de a eticheta situatia prezenta a durerii. Un mare rol il are informarea pacientului.

3. Gradul de frica fata de tratament. Anxietatea si frica sunt cele mai comune raspunsuri
emotionale care acompaniaza comportamentul dureros.

Daca anxietatea creste inainte sau dupa inceputul tratamentului, pragul la durere va
scadea si va influenta sensibilitatea pacientului. Si in cazul unei anxietati cronice sensibilitatea la
durere creste.

Cea mai mare parte a perceperii durerii de catre pacient se afla de fapt sub controlul
medicului dentist. El poate face mult pentru ca anxietatea sa scada, caci de cele mai multe ori
pacientii sunt mai degraba speriati decat raniti.

4. Gradul de cunoastere al manevrelor terapeutice.

Incertitudinea pentru ceea ce se va intampla este foarte importanta, motiv pentru care
medicul dentist trebuie sa prezinte pacientilor o adevarata « harta » a situatiei tratamentului
insistand mai ales asupra urmatoarelor aspecte :

 Ce etape sunt parcurse si ce intensitate ar putea avea durerile declansate de anumite acte
terapeutice.
 Durata aproximativa a manoperei.
 Descriere clara a perioadelor principale ale manoperei.
 Ce va simti pacientul in cursul tratamentului.

Informatiile si explicatiile reduc ambiguitatea si incertitudinea.

5 .Gradul de control in timpul tratamentului.

Anxietatea si gradul de durere sunt mult mai reduse daca pacientul are posibilitatea in
timpul manevrelor terapeutice sa aiba un anumit control (i se spune: ridica mana stanga daca
doresti sa ma opresc). Toate acestea sunt strategii relativ usoare pentru medicul dentist.
 6. Relatia medic-pacient.

Puterea relatiei interpersonale este deosebit de impotanta in practica stomatologica.

Aceasta explica de exemplu succesele unor nespecialisti care practica tratamente de medicina
dentara.

Relatia medic dentist-pacient este vehiculul cel mai important pe termen lung pentru
reducerea anxietatii si prin ea a durerii.

Medicul trebuie perceput de catre pacient ca o prsonalitate empatica, credibila, suportiva,

orintata spre pacient.

Metode de control a durerii

Metodele de control ale durerii variza de la simplul management comportamental pana la

anestezie generala in conditii de spitalizare. Exista o puternica relatie intre perceptia experientei
dureroase si gradul de anxietate al pacientului. Este bine cunoscut ca manoperele dureroase
cauzeaza frica si anxietatea care la randul lor intensifica senzatia dureroasa. In afara mijloacelor
medicamentoase, durerea mai poate fi controlata si prin metode nefarmacologice (hipnoza,
acupunctura, etc).

Comportamentul adecvat al medicului poate reduce anxietatea care la randul ei poate

reduce intensitatea perceptiei dureroase. Majoritatea manoperelor terapeutice dentare la copii se
pot realiza utilizand o combinatie a tehnicilor de anestezie locala si a celor de comportament.

Decizia privind abordarea pacientului care va fi tratat sub anestezie generala, locala sau
sub anestezie locala si sedare asa cum arata si Welbury in 2001 depinde de mai multi factori
dintre care mai importanti sunt :

 Varsta copilului;
 Amploarea interventiei chiruricale ;
 Perceptia anxietatii si raspunsul pacientului la nivele similare de interventie ;
 Complexitatea manoperelor terapeutice ;
 Statusul medical al copilului.

Atat in administrarea diferitelor medicamente cat si in utilizarea manoperelor terapeutice

trebuie avuta in vedere varsta cronologica a copilului. Astfel avand in vedere acestea Parkin in
1991 in functie de dezvoltarea psiho-somatica imparte copiii in mai multe categorii :

 Varsta de 1 an : copilul sufera de dureri ca urmare a eruptiei dintilor temporari care

trebuie urmarita ; trebuie oprita alimentatia cu biberonul ; mama trebuie instruita privind
dieta cariogena si trebuie aratat cum trebuie curatati dintii copilului ; exista si o incidenta
crescuta a traumatismelor dentare la aceasta varsta.
  Varsta de 2-3 ani: dintii temporari au erupt si este nevoie de monitorizare preventiva si
inrijire. Copilul nu poate sa isi perieze singur dintii si trebuie ajutat. Mama trebuie sa
inceapa periajul si apoi sa isi lase copilul sa finalizeze. Periajul trebuie sa fie distractiv si
nu o povara. Pastele de dinti trebuie alese cu grija avand in vedere dozajul de fluor din
acestea. Dieta trebuie sa contina vitamine, minerale, proteine, trebuie respectata igiena
orala si sfaturile privind administrarea de fluor.
Varsta de 4-5 ani, copilul prescolar: aici problemele pot deveni complexe daca nu a fost
realizata monitorizarea starii de sanatate orala.
 Varsta de 6-12 ani, copilul scolar: este perioada cand dintii de lapte incep sa se piarda si
se trece prin perioade de disfunctii fonatorii si masticatorii; poate sa realizeze un periaj
corect si este o perioada buna pentru a invata detalii privind ingrijirea dintilor; perioada
aplicarii tehnicilor de sigilare si in unele cazuri a tratamentelor ortodontice.
 Varsta de 13-18 ani, copilul adolescent: trebuie sa fie capabil de a realiza o buna igiena
bucala, trebuie sa aiba cunostinte privind dieta cariogena, trebuie sa accepte metode
terapeutice mai de lunga durata; in unele situatii aceasta perioada este una in care cariile
sunt in crestere ca urmare a neglijarii tehnicilor de igiena bucala si alegerea bauturilor
energizante, a celor cu continut crescut in zahar, mancare si bauturi pentru realizarea
activitatilor sportive. Medicul dentist trebuie sa intensifice masurile preventive si sa
monitorizeze igiena bucala, statusul dentar si parodontal. In aceasta perioada o
importanta deosebita o are si spectrul estetic care motiveaza prezentarea acestor pacienti
la medicul dentist, frecventa mai crescuta avand fetele decat baietii.

Stresul, frica si anxietatea in medicina dentara

Indiscutabil, practica stomatologica determina la pacienti, adulti sau copii, emotii

negative, adevarate situatii stresante care declanseaza frica si anxietate. Medicii dentisti trebuie
sa stie ca domeniul lor de activitate este stresant pentru pacienti, ca ei provoaca stari de anxietate
prin agresare fizica si psihica a pacientului.

Stresul, frica si anxietatea sunt termeni cu multiple intelesuri, depinzand in mare masura
si de uzajul personal. Aceste fenomene determina reactii uneori disproportionate si
dezorganizeaza maniera de a reactiona a pacientului, conducand la comportamente disturbatoare.
Chiar si o anxietate moderata poate conduce la comportamente negative care in medicina dentara
pot consta in necooperarea la tratament, "uitarea instructiunilor ", inabilitatea intelegerii.

Falsa amenintare, perceputa ca anxietate moderata determina pacientul sa anticipeze

evenimentele, in mod exagerat, neplacut, sa considere ca se afla intr-o situatie plina de pericole.

Daca stresul va fi perceput mai moderat, comportamentul subiectului va fi mai eficient, mai
alertat, dar mult mai constructiv.
Raspunsul la stres, la starea emotionala negativa consta, de regula, in stare de agitatie si frica,
tendinta de a evita fenomenul (injectii, extractie, etc). Actul stomatologic este stresant si el duce
la cresterea functiei adrenergice. De exemplu, durerea, ca si anestezia, au capacitatea de a creste
functia corticosuprarenalei, simpla anticipare a anesteziei dentare ducand la cresterea nivelului
corticosteroizilor.

Stresul stomatologic determina o stare de anxietate care apare ca fenomen disturbator si neplacut,
exprimandu-se prin tremuraturi, cresterea activitatii sistemului nervos vegetativ (tahicardie,
transpiratii etc), durere precordiala.

Pentru medicul dentist anxietatea pacientului apare ca un semnal de alarma, un fenomen asociat
intotdeauna cu o situatie care ameninta, cu o situatie necunoscuta.

Combatrea stresului stomatologic constituie cheia succesului pe termen lung dintre pacient si
medicul dentist.

In mecanismul combaterii stresului, pacientul poate utiliza o serie de reactii de aparare cum ar fi:

1. Atacul sau evitarea, ce constau dintr-o serie de comportamente, dintre care amintim:

 Asaltul direct cu acceptarea si cererea imediata a interventiei, sau invers cu fuga de pe

scaunul stomatologic.
 Inhibarea unui comportament deschis ca rezultat al situatiei, comportament denumit «
furie fara atac sau evitare » si care s-ar desfasura dupa formula « zambesc, suport dar te
urasc ».
 « Atacul fara furie sau evitare, in afara fricii » atunci cand pacientul nu isi propune o
actiune de contrazicere si contrariere, supunandu-se pasiv.

2. Reaprecierea defensiva, pacientul reapreciaza aspectul amenintarii cu tendinta de a diminua

situatia. In acest caz pacientul devine pasiv, transfera intreaga raspundere asupra medicului
dentist.

3. Anxietatea apare ca o stare care induce un impuls de a evita ceva necunoscut, motiv pentru
care pacientul va incerca sa se apere.

Controlul anxietatii

Efectele comportamentale ale anxietatii si fricii pot deveni bariere serioase in calea realizarii
tratamentelor odontale deoarece pot conduce la lipsa de ingrijire, absenta la programari si la
slaba cooperare si comportament inadecvat al copilului fata de medicul dentist. Intelegerea
acestor comportamente poate duce la prevenirea, reducerea sau depasirea efectelor la copii care
necesita ingrijiri de ordin dentar.
De cele mai multe ori ne lovim de aceste aspecte datorita parintilor care stiu ca la dentist “doare”
si astfel aceste senzatii sunt transmise copiilor ducand la o serie de probleme si mai ales la
pacienti necooperanti.

Dificultatea majora cu care se confrunta medicul dentist pedodont este raspunsul variat al
copiilor aflati la diferite varste la stimulii durerosi:

 Copiii pana la 2 ani nu sunt capabili sa distinga diferenta dintre presiune si durere.
 Cei cu varste intre 2 si 10 ani incep sa capete intelesul durerii si incep sa distinga
diferenta dintre presiune si durere. Problema este aceea ca nu intotdeauna este posibil sa
identificam care copii sunt ascultatori si care nu doresc incercarea cu tehnica anestezica si
cea cu frezele.
 Copiii mai mari de 10 ani sunt mai capabili de a gandi corect si participa activ in deciziile
de folosire a anesteziei generale. Pentru a putea obtine un diagnostic corect dar si a
realiza o terapie de succes trebuie avut consimtamantul inainte de a realiza orice
manopera pacientului copil.

De multe ori copiii au nevoie de controlul durerii din cauza unui dinte care doare. Acest control
poate fi de o zi sau doua inainte de a actiona asupra dintelui cariat. Deseori dintele se prezinta cu
abces astfel incat este necesar sa combinam terapia antibiotica cu cea analgezica pentru a obtine
indepartarea senzatiei de durere. In unele cazuri mai speciale este necesara analgezia
postoperator in mod obisnuit dupa o interventie dentoalveolara.

Cea mai frecventa metoda de administrare este cea bucala, asa cum sustine si Welbury in 2001.
Astfel, copiii mici si unii adolescenti recalcitranti refuza sa ia tablete astfel incat vor fi
administrate preparate lichide. Daca trebuie apelat la alte metode de administrare cum ar fi cea
intramusculara sau cea intravenoasa atunci administrarea trebuie realizata doar de personal
calificat. O alta posibilitate destul de frecventa este cea rectala la care absorbtia este destul de
rapida.

Trebuie amintit ca doza oricarui medicament administrat copiilor de diferite varste trebuie
estimata cu grija pentru a evita pericolul de supradozare dar si cel de subdozare. Dozarea
administrarilor se poate face calculand doza adultilor in functie de greutatea copiilor.

Welbury in 2001 arata ca cele mai folosite antialgice la copii sunt paracetamolul, aspirina si
ibuprofenul. Reactiile adverse si dozajul acestora trebuie bine cunoscut inainte de a le putea
prescrie. Astfel, aspirina care este un atialgic foarte eficient la copii nu trebuie prescris la varste
mai mici de 12 ani din cauza riscului de aparitie a sindromului Reye. Daca se fac interventii
chirurgicale atunci trebuie avut in vedere efectul aspirinei asupra hemostazei si astfel medicul
trebuie sa fie pregatit pentru controlul sangerarii prin folosirea cu precadere a metodelor locale
sau sistemice. Numarul in crestere de copii astmatici necesita unele masuri de precautie in
administrarea ibuprofenului. Analgezicele din grupa narcoticelor cum ar fi codeina sau morfina
pot fi administrate copiilor dar numai daca celelalte analgezice s-au dovedit a fi inutile. Asa cum
am mentionat mai sus, dozajul acestora rebuie respectat in conformitate cu prescripția
medicamentului respectiv.

In ciuda ultimelor descoperiri legate de modul de comunicare cu pacientul si controlul durerii,

frica de medicul dentist si anxietatea contiua sa creeze probleme serioase atat pacientului, cat si
practicianului.

Frica de medicul dentist influenteaza in mod negativ tratamentul si poate determina pacientul sa
intarzie sau chiar sa renunte la efectuarea lui, chiar daca este necesar.

Cercetarile au stabilit ca scoruri ridicate ale fricii si anxietatii sunt corelate cu factori cum ar fi :
intervale lungi intre vizitele la medicul dentist, estetica si functionalitatea deficitara a cavitatii
bucale, frecventa crescuta a simptomatologiei orale.

In timp ce majoritatea cercetarilor legate de frica si anxietatea stomatologica s-au axat pe

prevalenta, cauzele si consecintele acestora, in ultimii ani s-a conturat o noua directie de interes
in acest domeniu. Dintre acuzele anxietatii excesive E.Bratu mentioneaza ereditatea si mediul.

Din ce in ce mai multe studii evalueaza impactul diferentelor legate de varsta si sex asupra
anxietatii dentare, aceasta pentru ca atat practicienii, cat si cercetatorii au inceput sa caute
strategii individualizate si eficiente care sa intampine nevoile diferitelor categorii populationale.
Cele doua descoperiri fundamentale in acest sens sunt:

 Persoanele de sex feminin prezinta scoruri mai ridicate ale anxietatii fata de persoanele
de sex masculin;
 relatie inversa exista intre teama/anxietate si varsta.

Un studiu realizat de Hagglin si colab. in Suedia a evaluat anxietatea stomatologica si practicile

orale, sanatatea orala si simptomele participantilor.

S-a constatat o diferenta semnificativa in scorurile anxietatii stomatologice legate de varsta.

La persoanele de sex feminin, cu cat varsta este mai inaintata, cu atat teama de medicul dentist
este mai redusa.

Liddel si colab. au examinat relatia varsta/sex-anxietate stomatologica pe populatia adulta

canadiana si a descoperit ca varstnicii prezinta experiente stomatologice mai putin dureroase
decat tinerii.

S-a emis ipoteza ca varstnicii au beneficiat de un timp mai lung, cu experiente pozitive care au
reusit sa neutralizeze impactul experientelor negative, aceasta ducand la mai putine cazuri
raportate de experiente dureroase in randul acestei categorii de varsta.

Cel mai important factor determinant al anxietatii pentru ambele sexe a fost frica de durere.
Subiectii de sex feminin au prezentat un scor al anxietatii legat de durere mai ridicat decat
subiectii de sex masculin, dar o examinare detaliata a indicatorilor de predictie ai fricii/anxietatii
a aratat ca experientele dureroase au fost percepute de persoanele de sex masculin ca avand o
importanta mai mare.

Intoleranta la durere a fost un indicator de predictie semnificativ doar pentru subiectii de sex
masculin.

Pierderea starii de constienta a fost un alt factor de predictie al anxietatii. Liddell si colab.a aratat
ca pierderea starii de constienta a fost al doilea factor ca importanta in predictia anxietatii
stomatologice in cadrul lotului studiat.

Totusi persoanele de sex feminin au demonstrat o dorinta semnificativ mai mare de control decat
persoanele de sex masculin.

Autorii au concluzionat ca persoanele de sex feminin par sa fie intr-un dezavantaj mai mare
decat persoanele de sex masculin in privinta abilitatii de adaptare intr-o situatie stomatologica
datorita acestei dorinte mai mari de control, cuplata cu o perceptie mai scazuta a controlului real.

Ei au sugerat ca aceasta situatie creeaza o tensiune psihologica in randul persoanelor de sex

feminin, ducand la o crestere a fricii si anxietatii. In contrast, subiectii varstnici prezinta o dorinta
mai mica de control in cabinetul de medicina dentara comparativ cu subiectii tineri, avand in
acelasi timp o senzatie mai puternica de detinere a controlului in ambientul stomatologic decat
tinerii.

In studii similare realizate de Law si colab. Subiectii cu o dorinta mai mare de control cuplata cu
un sentiment redus de control au prezentat cele mai ridicate scoruri de anxietate.

Literatura de specialitate in domeniu a aratat ca un mare procent din pacientii care sufera de
anxietate stomatologica atribuie acest lucru unui episod traumatic sau negativ suferit in copilarie.

Walker si colab. au examinat corelatia dintre experientele traumatice din copilarie fara legatura
cu medicul dentist si experientele traumatice ale varstei adulte (abuzuri sexuale, fizice si
emotionale, neglijare) in randul persoanelor de sex feminin si consecintele asupra fricii si
anxietatii stomatologice.

Rezultatele au aratat ca persoanele de sex feminin care au suferit diverse forme de abuzuri in
copilarie si la varsta adulta (sexuale, fizice) prezinta scoruri mult mai ridicate ale anxietatii
stomatologice.

Acesti pacienti au relatat frica de a fi imobilizati in scaunul stomatologic, senzatia claustrofobica,

incapacitatea de a respira sau au experimentat episoade severe de asfixie, care au interferat
negativ cu executarea manoperelor de tratament.
Autorii au concluzionat ca pentru acesti pacienti sentimentul de neajutorare si de lipsa a
controlului par a fi in stransa corelatie cu anxietatea lor stomatologica.

Recent, frica legata de tratamentul de igienizare dentara a inceput sa fie o arie de interes, pe
masura ce cercetatorii au reconsiderat reactia pacientilor in fata medicului dentist.

De Jongh si Stouthard au examinat anxietatea unui lot de pacienti dintr-un centru de sanatate din
Amsterdam (Olanda), constatand ca majoritatea celor examinati au prezentat diverse grade de
anxietate in timpul tratamentului de igienizare dentara.

Clasarea cea mai importanta in randul factorilor determinanti ai anxietatii a primit-o senzatia de
durere.

Aceste rezultate concorda cu cele ale studiului realizat de Liddell si colab. in care pacientii aflati
in tratament stomatologic au clasificat durerea ca cea mai importanta cauza a anxietatii lor.

Sentimentul de anxietate, inainte si dupa tratament, a fost mai mare ca raspuns la tratamentul de
igienizare, comparativ cu restul tratamentelor dentare.

Nu a existat nici o relatie intre nivelul anxietatii si sex. Atat persoanele de sex masculin cat si
persoanele de sex feminin prezinta reactii similare la tratamentul de igienizare.

Un studiu condus de Gadbury- Amyot si colab. a examinat teama de igienizare utilizand un

studiu modificat al anxietatii stomatologice.

Prevalenta anxietatii in randul pacientilor care au beneficiat de igienizare dentara a fost

comparabila cu cea gasita la pacientii cu anxietate stomatologica generala.

In acest studiu, 19,3% din participanti au indicat valori crescute ale anxietatii legate de
tratamentul de igienizare.

Tripp si colab. au examinat cazurile de episoade dureroase ale pacientilor in timpul procedurilor
de rutina ale tratamentului stomatologic.

Aproximativ 25% dintre participanti au experimentat senzatii dureroase variind de la moderate la

severe in timpul cel putin uneia dintre procedurile de igienizare stomatologica.

Cea mai mare clasare a fost atribuita manevrelor de sondare si a celor de detartraj
manual/ultrasonic.

Cercetari anterioare au aratat ca anxietatea provocata de igienizarea dentara este similara cu

anxietatea stomatologica generala in ceea ce priveste cauzele si distributia in populatie.

Totusi, cercetarile legate de impactul sexului si al varstei asupra anxietatii igienizarii dentare ar
putea sa defineasca mai exact intelegerea noastra asupra modului in care pacientii raspund la
tratamentul de igienizare. De aceea, scopul acestei cercetari a fost sa examineze influenta sexului
si varstei asupra celor patru domenii identificate ca fiind factori determinanti majori ai anxietatii
stomatologice.

Cercetarile medicale si psihologice asupra raspunsului uman la stimuli durerosi (nociceptivi) au

gasit, in general, ca pacientii de sex feminin prezinta scoruri mai ridicate si toleranta mai mica la
stimuli de intensitate data decat pacientii de sex masculin. Aceste rezultate ofera dovada pentru a
demonstra importanta metodelor de control a durerii in timpul tratamentului dentar, nu numai
pentru prevenirea durerii concrete, dar si pentru a crea un mediu propice, astfel incat pacientii sa
nu-si faca griji legate de apropierea intalnirii cu medicul dentist sau griji legate de suferinte fizice
posibile.

Walker si colab. sugereaza ca pacientii de sex feminin care au suferit abuzuri in antecedente
prezinta scoruri mai mari ale anxietatii si concluzioneaza ca sentimentul de neajutorare si lipsa a
controlului accentueaza aceasta anxietate. Corelatia dintre anxietatea stomatologica si pierderea
cunostintei a fost validata prin multe studii in acest sens. In studiul de fata, pacientii de sex
feminin indica un raspuns mai mare in relatie cu urmatoarele domenii : gandul ca ar putea sa
lesine, pierderea controlului general, posibila asfixie cu instrumentarul stomatologic.

Studiul de Evaluare a Anxietatii Stomatologice corelate cu Igienizarea (SEASI) poate sa fie un

instrument valoros pentru practician, fie el chiar pedodont, pentru ca el obtine informatii despre
pacient care ar putea declansa o reactie anxioasa. Aceasta informatie poate fi folosita in
implementarea strategiilor care ajuta pacientul sa se adapteze si sa-si depaseasca frica, reusind in
ultima instanta sa accepte tratamentul de care are nevoie.

Cercetarea continua si aprofundata a anxietatii provocate de medicul dentist este necesara pentru
a ajuta practicianul pedodont sa identifice si sa trateze consecutiv diversele tipuri psihologice de
pacienti care se prezinta pentru tratament de specialitate.

In concluzie, controlul anxietatii in Medicina Dentara Pediatrica se face prin acomodarea treptata
a pacientului copil cu sfera cabinetului si a domeniului Medicinii Dentare, acomodare ce ar
trebui inceputa inca din mediul familial, actul terapeutic este recomandat a se desfasura in
absenta parintilor, sala de asteptare trebuie sa creeze un preambul favorabil actului terapeutic,
intre medic si pacient trebuie sa se stabileasca atat o comunicare verbala adaptata nivelului de
intelegere al copilului cat si una non-verbala (aspect fizic, mimica, limbaj corporal). Este
recomandata « modelarea » prin invitarea pacientilor noi sa asiste la o sedinta de tratament a unui
copil adaptat la actul terapeutic dentar.

Cea mai populara metoda de scadere a anxietatii este metoda « tell-show-do » prin care
micutului pacient i se explica, i se arata si apoi i se face tratamentul dentar.

In ultima instanta se recurge la medicatie anxiolitica de tipul benzodiazepinelor sau histaminelor,

utilizate simple sau in combinatii cu sedative-hipnotice.