Din sămânța mică, mică

Crește o plantă voinică.

În pământ e rădăcina,
Afară crește tulpina,
De pe ea cresc ramuri verzi
și-apoi frunze și flori vezi.
Frunzele gătesc mâncare
Din flori, fructul apare
Mi -a șoptit aseară vântul
Că a înverzit pământul,
Iar grădinile, din zori,
S-au împodobit cu flori.
Printre ghiocei, zambile, viorele,
Au răsărit de-aseară și lalele.
Abia zărisem ieri trei frunzulițe ,
Și iată, astăzi au deja rochițe.
Soarele de dimineață
Le -a aprins bujori pe față
Și -n rochii galbene sau roșii ca de foc,
Pe la amiază au pornit la joc.
Juca voioasă ,,Regina primăverii”,
Apoi , gingașă, la lăsarea serii,
Privi timidă cerul și zâmbi:
-De azi , prietena copiilor voi fi !
Sunt o mică lăcrimioară
Cu parfum de primăvară;
Am flori mici şi dantelate.
Pe tulpină aşezate
Sunt sora lui Ghiocel
Și mai mică decât el.
Parfum dulce am primit în dar
Și în soarele primăverii strălucesc an de an
Eu sunt alb și mititel Toate florile trezesc
Și mă numesc ghiocel Viorele și lalele
De cum vine februarie Toporași și brebenei
De sub zapada rasar Toți sunt frățiorii mei.
Și cu clopotu-mi
ceresc
OFUL FLORILOR
Astazi florile oftau,
Și cu toate șușoteau…
-Ne iubiți atât de tare
Dar ne rupeți și ne doare.
-Ne legați în buchețele
Și ne puneți la vedere.
Ochii să vi-i încântăm
Camerele decorăm.
Vă iertăm, dacă-i așa!
Știm că ne veți ajuta.
Să-nflorim iarași frumos
Căci vă suntem de folos!
Dealurile sunt uscate
Iarba e pe terminate.
Florile de pe campie
Au ramas doar amintire.
Dar au rasarit voioase
Niste cupe, luminoase.
Brandușele delicate
În culori, frumos pictate.
Galbene, roz, violete,
Albe dar foarte cochete.
Emotive-n felul lor
Să ne spuna tuturor
Vesele și-nfiorate
-Este timpul nostru frate!
Am crescut și-n primăvară
Și-am dormit întreaga vară.
O să stăm aici la voi
Să vă bucurați de noi!
Caci e toamna pe pamant
Și-am facut un legământ.
Vom dansa și vom petrece
Până vine iarna rece.
Eu sunt macul din câmpie
Şi port haină purpurie.
Am petale roşu-aprins
Desprinse parcă din vis.
Cu petale roșioare
Capul mi-am împodobit,
Ca să vadă orișicare
Că în lan am răsărit
  

O legendă a vechilor greci arată că narcisa ar fi apărut la moartea lui Narcis,

un tânăr singuratic, căruia îi plăcea să se plimbe zile întregi prin păduri şi pe
câmpii.
Fiind si foarte frumos, se spune că s-ar fi indragostit de el multe nimfe, dar
nici una din ele nu putea spera că dragostea îi va fi împărtăşită, pentru că Narcis
nici măcar nu le remarcase.
Se spune chiar că una dintre nimfe, pe nume Echo, a şi murit din dragoste,
lăsând în urma ei numai vocea; chiar şi aşa, ea îl urma pe Narcis peste tot şi repeta
toate cuvintele lui (astfel a apărut ecoul).
Zeiţa Nemesis (răzbunarea),
văzând cruda lui indiferenţă în faţa
dragostei nimfelor, a hotărât să îi
dea o pedeapsă exemplară: i-a
prezis să nu iubească pe nimeni
niciodată, ci să se îndrăgostească
de el însuşi şi, astfel, să îşi
găsească moartea. Nu peste mult,
timp, plimbându-se prin pădure şi
ajungând lângă un lac, Narcis şi-a
zărit propriul chip în oglinda apei.
Vrând să îmbrăţişeze chipul
deosebit de frumos din apă, Narcis
a căzut în adâncuri şi s-a înecat.
Nimfele au venit să îl plângă şi l-
au transformat într-o floare
galbenă, care să le amintească
mereu de iubitul lor.
 Se zice că de aceea narcisa îşi ţine mereu capul în jos, pentru că îl imita.

Fiindcă-n zori nu le-am găsit.

Narcisele
de Valeria Tamas Mi-au lăsat, fiindcă li-s dragă,
Trei narcise la ferești Lacrimile lor, în iarbă.
Apărură ca-n povești. Și din când în când în zbor
Pe deasupra lor trei fluturi Trec si fluturași în stol.
Prințișori păreau, cu scuturi.
Banui că s-au măritat
Din drum, de cum le-au zărit, Cu trei fii de împărat
Iute, iute s-au oprit. Și mai trec, de dor, să vadă,
Nu știu ce le-or fi șoptit Vechea lor căsuță-n iarbă.