Fiziopatologia durerii

Inflamaţia este un proces lung complex, reprezentat de fenomene de reacţie ale

organismului faţă de agresiunile fizice, chimice, infectioase, sau faţă de reacţiile interne
(alergie, autoimunitate).Ea poate fi împărţită în trei faze:

• inflamatia acuta: răspunsul iniţial la agresiune iniţială. Este mediată de autacoide:

histamină serotonină, bradikinină, prostaglandine. leucotriene
• raspunsul imun este declanşst de antigeni, şi poate fi folositor organismului
• inflamaţia cronică: se eliberează mediatori care nu intervin în răspunsul acut.Una
dintre cele mai importante boli de acest gen este poliartrita reumatoidă în care
inflamaţia cronică are drept rezultat durerea şi distrugerea osului şi cartilajului
articular.

Lezarea tesuturilor duce la eliberarea enzimelor lizozomale, acidul arahidonic este

eliberat şi astfel sunt sintetizate eicosanoidele. Acidul arahidonic este transformat pe 2 căi

• Calea ciclooxigenazei produce prostaglandine (PG), care sunt responsabile de

efecte asupra vaselor sanguine, terminaţiilor nervoase. Ciclooxigenaza are 2
izoforme: COX1(acţiune homeostatică) şi COX2 (enzimă ce apare în timpul
inflamaţiei şi se pare că facilitează raspunsul inflamator.
• Calea lipooxigenazei care ducela leucotriene (LT), cu un puternic efect
chemotactic asupra neutrofilelor, eozinofilelor, producînd de asemenea
bronhoconstricţie.

La locul leziunii tisulare por fi eliberate următoarele substanţe:

• amine : histamina, serotonina

• polipeptide :kinine-bradikinina, kalidina
• radicali liberi ai oxigenului: anionul superoxid este format de reducerea
oxigenului molecular, ceea ce duce în final la formarea peroxidului de hidrogen
sau radical hidroxil; aceşti compuşi ai oxigenului interacţionează cu acidul
arahidonic dînd naştere la substanţe care perpetuează procesul inflamator.

[modifică] Clasificarea antiinflamatoarelor

Se face în funcţie de criteriile terapeutie şi chimic

• Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS): sunt substanţe care fac parte din grupa
analgezice-antipiretice-antiinflamtoare, la care predomină efectul
antiinflamator.Înlatură sau diminuează unele simptome şi semne ale inflamaţiei în
boli reumatice.

Se împart în următoarele categorii

 •
o Antiinflamatoare nesteroidiene clasice (generaţia I)
 Acizi carboxilici:
 Derivaţi de acid salicilic: acid acetilsalicilic, diflunisal,
benorilat.
 Derivaţi de acid acetic:
 derivati de acid fenilacetic: diclofenac, alclofenac
 derivaţi de acizi carbociclici şi heterociclici acetici:
indometacin, sulindac, lonazolac, ketorolac
 Derivaţi de acid propionic: ibuprofen, flurbiprofen,
naproxen, ketoprofen, dexketoprofen.
 Derivaţi de acid fenamic : acidul flufenamic, acid
mefenamic, acid niflumic.
 Acizi enolici
 Pirazolone: fenilbutazona
 Oxicami: piroxicam,tenoxicam, lornoxicam.
o Antiinflamatoare nesteroidiene inhibitoare selective sau specifice de
COX2 (generaţia a II-a)
 Blocante selective:meloxicam, nimesulid
 Blocante specifice (coxibi):rofecoxib(retras de pe piaţă),
celecoxib,parecoxib, etoricoxib, valdecoxib, lumiracoxib

• Antireumatice specifice :au acţiune lentă fără efect antiinflamator, ele modifică
evoluţia procesului reumatic
o Compuşi de aur: auranofin, aurotiomalat de sodiu
o Antimalarice de sinteză: hidroxiclorochina (Plaquenil)
o Derivaţi tiolici: penicilamina
o Imunodepresive: metothrexat, ciclosporina
o Sulfasalazina

O noua clasificare a antiinflamatoarelor estre facut in 1999 De T. Warner, clasificare

facuta în spiritul conceptului COX1/COX2

Clasa Proprietăţi Exemple

AINS inhibitori ai COX1 Aspirina, diclofenac, fenoprofen, flurbiprofen,

1 şi COX2, dar cu indometacin, ibuprofen, ketoprofen, acid
selectivitate redus mefenamic, naproxen, piroxicam, sulindac

AINS inhibitori ai COX2

2 cu selectivitate de ordin 5- Celecoxib, etodolac, meloxicam
50

AINS inhibitori ai COX2

3 Rofecoxib
cu selectivitate >50
 AINS inhibitori slabi ai Acid 5-aminosalicilic, diflunisal, salicilat de
4
ambelor izoforme sodiu, nabumetona, sulfasalazina

[modifică] Farmacocinetica
Datorită diversităţii chimice , AINS au o gamă largă de caracteristici farmacocinetice.
Poseda in principal următoarele proprietăţi comune:

• majoritatea sunt acizi organici slabi

• sunt bine absorbite de organism, iar alimentelele influenţează putin
biodisponibilitatea
• majoritatea sunt metabolizate în proporţie ridicată
• se elimină în principal pe cale renală, însă majoritatea intră şi in circuitul
enterohepatic
• majoritatea sunt iritante gastrice, procentul de iritare gastrica fiind proporţional cu
cantitatea consumată

Antiinflamatoare derivaţi de acid acetic:

Diclofenac
Sulindac Indometacin

Antiinflamatoare derivaţi de acid propionic

Ibuprofen
Flurbiprofen Ketoprofen Naproxen

Antiinflamatoare derivaţi de acizi arilantranilic(fenamat)

 Acid niflumic
Acid mefenamic

Antiinflamatoare de tip oxicamic

Piroxicam TenoxicamLornoxica
m Meloxicam

Antiinflamatoare de tip butilpirazolidinic

Fenilbutazona

Antiinflamatoare de tip coxib

Celecoxib Rofecoxib Parecoxib Valdecoxib

Diuretice

APITOLUL - 2
2.1.Clasificarea diureticelor
2.1.1.Dupa locul, mecanismul de actiune si structura chimica:

DIURETICE DE TP TIAZIDE (DE ANSA TERMINALA)

Inhiba reabsorbtia de Na+, la nivelul segmentului terminal, cortical, al ansei Henlé:
Tiazide (benzotiadiazine: hidroclorotiazida, ciclopentiazida, meticlotiazida, ciclotiazida,
politiazida);
Substante inrudite (sulfamide heterociclice: clopamida, clortalidona, indapamida);
DIURETICE DE ANSA (ASCEDENTA)
Inhiba reabsorbtia de Na+, la nivelul segmentului ascendent, al ansei Henlé:
Acizi carboxilici (furosemid, bumetanid, piretanid, acid etacrinic, indacrinona.
INHIBITORII ANHIDRAZEI CARBONICE
Inhiba anhidraza carbonica , formarea de H+ si reabsorbtia de Na+ si KHCO3, prin
schimb cu H+:
Sulfonamida heterociclica: acetazolamida.
ANTIALDOSTERONICE
Inhiba reabsorbtia de Na+ prin schimb cu H+ si K+, stimulata fiziologic de aldosteron, la
nivelul tubului contort distal, prin doua mecanisme:
Antagonisti competitivi ai aldosteronului (Spironolactona, Canrenona);
Antagonisti de efect ai aldosteronului (Triamteren, Amilorid);
DIURETICE OSMOTICE
Sunt filtrate glomerular, fara reabsorbtie tubulara si cresc presiunea osmotica a urinei
tubulare, antrenand un coeficient osmotic de apa si re-alizand o diureza apoasa, cu o
concentratie de Na+ redusa.
Manitol,urea,izosorbitul

2.1.2.Dupa efectul asupra K+:

DIURETICE CARE ELIMINA K+:

Puternic: tiazide si inrudite;
Mediu: diuretice de ansa, inhibitorii anhidrazei carbonice;
DIURETICE CARE RETIN K+:
Antialdosteronice competitive si de efect.

2.1.3.Dupa intensitatea efectului diuretic:

EFICACITATE MARE
Diuretice de ansa (tip furosemid);
EFICACITATE MEDIE
Tiazide si inrudite;
EFICACITATE SLABA
Inhibitorii anhidrazei carbonice;
Antagonistii aldosteronului;

2.1.4.Dupa durata actiunii:

DURATA SCURTA (< 6h)
Diuretice de ansa (2-6 h)
DURATA MEDIE (6-24 h)
Tiazide: Hidroclorotiazida, ciclopentiazida (6-12 h); meticlotiazida (12-24 h);
Antagonistii de efect ai aldosteronului: triamteren (6-10 h), amilorid (24 h);
DURATA LUNGA (> 24 h)
Tiazide: ciclotiazida, politiazida;
Sulfonamide heterociclice: clortalidona, clopamida, indapamida;
Antagonistii competitivi ai aldosteronului: spironolactona.

CAPITOLUL -; 3
3.1.Proprietati farmacologice

3.1.1.Diureticele tiazidice
Diureticele tiazidice cuprind un grup de medicamente cu strucura de sulfonamide
benzotiadiazinice, care inhiba reabsorbtia sarii fara apa la nivelul segmentului de dilutie
al ansei Henle ascendente, inhiband mecanismul simport de transport al grupelor de 2
ioni, Na+/Cl-. Sunt diuretice cu actiune de intensitate moderata, care se instaleaza cu o
latenta relativ mare si persista pe o perioada relativ lunga de timp. Urina eliminata sub
efectul acestor medicamente este hiperosmolara sau cu osmolaritate normala, bogata in
sodiu, potasiu, clor, dar saraca in calciu, iar pH-ul urinar este acid pentru dozele mici si
alcalin pentru dozele mari. La doze mici urina are pH acid prin stimularea schimburilor
Na+/H+ in tubul contort distal ca urmare a cresterii concentratiei ionilor de sodiu in
lumenul tubular, dar la doze mari tiazidele inhiba anhidraza carbonica, ceea ce explica
alcalinizarea urinei produsa de aceste doze.
O doza obisnuita de tiazide administrata pe cale orala, la un bolnav hidratat normal, poate
creste de 3 ori volumul urinar si cantitatea ionilor de sodiu si clor eliminati prin urina.
Efectul medicamentului incepe la 1-2 ore de la administrare si se mentine 8-12 ore in
functie de preparat, uneori chiar 24 de ore. Efectul diuretic al tiazidelor scade foarte mult
in conditii de insuficienta renala apreciindu-se ca dispare la un clearance al creatininei
endogene mai mic de 30ml/min., posibil prin scaderea filtrarii glomerulare, iar
insuficienta renala se poate chiar agrava.
Tiazidele sunt folosite pentru tratamentul retentiei hidrosaline moderate din insuficienta
cardiaca cronica, ciroza, boli renale cronice. Tiazidele sunt de asemenea folosite ca
antihipertensive, actionand prin cresterea diurezei si probabil prin vasodilatatie. Ele sunt
considerate ca diuretice de prima alegere in hipertensiunea arteriala datorita efectului
durabil si bland. In diabetul insipid nefrogen, care nu raspund la vasopresina, tiazidele pot
atenua poliuria si polidipsia, ca urmare a micsorarii volumului plasmatic, cu scaderea
consecutiva a filtrarii glomerulare si cresterea reabsorbtiei sarii. Datorita micsorarii
eliminarii calciului, aceste diuretice diminueaza tendinta crescuta de formare a calculilor
renali la bolnavii cu hipercalciurie idiopatica.
3.1.2.Diureticele de ansa
In aceasta grupa sunt cuprinse medicamente apartinand celor 2 categorii chimice:
- compusi cu nucleu sulfonamidbenzoic (furosemid, bumetanida si piretanida);
- compusi cu nucleu ariloxiacetic (acidul etacrinic si indacrinona).
Au efect diuretic de intensitate mare -; de unde denumirea de diuretice cu prag inalt.
Actioneaza predominant la nivelul portiunii ascendente largi a ansei Henlé, de aceea sunt
numite diuretice de ansa. Ele provoaca salureza si inhiba atat procesul de concentrare cat
si pe cel de diluare a urinei. Efectul diuretic este dependent de doza si are o durata relativ
scurta. Diureticele de ansa cresc in mod caracteristic fluxul sanguin renal. Riscul
dezechilibrelor electrolitice este comparativ mare, considerand intensitatea mare a
actiunii diuretice.

3.1.3.Diureticele xantice
Xantinele sunt substante diuretice cu efect redus, utilizabile din ce in ce mai putin,
datorita medicamentelor moderne foarte active. Utile in special pentru cazurile care
necesita o diureza modesta. Au o toxicitate redusa, potenteaza efectele mercuriale.
Principalul mecanism de actiune este impiedicarea reabsorbtiei tubulare prin modificarea
mecanismelor de transport responsabile de absorbtia sodiului si a clorului, la care se
asociaza, ca mecanism secundar, o crestere a filtratului glomerular.
Actiunea diuretica a xantinelor se caracterizeaza prin diureza predominant apoasa,
sinergism cu mercuriale si saluretice (ceea ce sugereaza mecanisme diferite de actiune),
prezenta efectului atat in acidoza cat si in alcaloza, absenta tulburarilor hidroelectrolitice,
chiar dupa administrare prelungita.

3.1.4.Diureticele mercuriale
Sunt compusi organo-mercuriali caracterizati chimic prin gruparea mercuri-propil.
R -; CH 2 - CH - CH2 -; Hg - R2
?
O -; R1
Radicalul R conditioneaza actiunea diuretica; R1 de obicei o grupare metil, influenteaza
in mica masura efectul diuretic; R2 poate fi teofilina, care potenteaza efectul diuretic, sau
OH ori Cl care imbunatatesc toleranta locala si toxicitatea.
Diureticele mercuriale influenteaza enzimele mitocondriale din celulele tubilor proximali,
legandu-se de gruparile sulfhidril care intra in compozitia enzimelor, cu formare de
mercaptide. Se produce astfel o blocare a sistemului de transport a ionilor. Principalul
sistem enzimatic afectat este cel al succindehidrogenazei. Conditia activitatii compusului
mercurial este reactivitatea atomului de Hg fata de gruparile sulfhidrilice. Ca o dovada a
acestui mecanism este oprirea efectului diuretic prin dimercaptopropanol, substanta care
blocheaza atomul de Hg al diureticului.
3.1.5.Diureticele antialdosteronice
Diureticele antialdosteronice, denumite si diuretice care economisesc potasiul isi datoresc
efectul antagonismului competitiv fata de aldosteron -; pentru spironolactona -; sau unei
actiuni contrare aldosteronului la nivelul tubului contort distal si canalului colector -;
pentru amilorid si triamteren.
Urina eliminata sub efectul acestor medicamente este bogata in sodiu si clor, dar saraca in
potasiu, iar pH-ul urinar este alcalin. Intensitatea efectului diuretic al acestor
medicamente creste semnificativ in cazul cresterii cantitatii de aldosteron din organism.
Alte diuretice din acest grup, cum sunt triamterenul si amiloridul au efect invers
aldosteronului. Triamterenul si amiloridul blocheaza canalele de sodiu ceea ce scade atat
reabsorbtia tubulara a sodiului, cat si eliminarea potential-dependenta a ionilor de potasiu
si hidrogen.
Efectul lor este slab in mod obisnuit, este prezent si in lipsa aldosteronului, dar creste
mult cu cresterea cantitatii de aldosteron din organism.
Diureticele antialdosteronice se utilizeaza in cazul starilor de hiperaldosteronism. In
hiperaldosteronismul primar (boala Conn) se utilizeaza in monoterapie si se prefera
spironolactona. In aceasta situatie de obicei diureticele antialdosteronice se asociaza
diureticelor tiazidice, dar mai ales diureticelor de ansa, in special furosemidului.

3.1.6.Diureticele inhibitoare ale anhidrazei carbonice

Principalul diuretic inhibitor al anhidrazei carbonice este acetazolamida. Inhiband
anhidraza carbonica scade formarea de acid carbonic din bioxid de carbon si apa, ceea ce
are drept consecinta scaderea disponibilului de ioni de hidrogen (produsi prin disocierea
acidului carbonic) pentru schimburile Na+/H+ de la nivelul tubului contort distal si, in
mai mica masura, la nivelul tubului contort proximal. Efectul diuretic este slab, deoarece
importanta acestor schimburi este redusa din punct de vedere cantitativ (raportat la
totalitatea ionilor de sodiu reabsorbiti tubular), dar prin scaderea eliminarii ionilor de H+
creste pH-ul urinar, urina devenind alcalina.

3.1.7.Diureticele osmotice
Diureticele osmotice sunt substante coloid-osmotice care nu traverseaza peretii
capilarelor sanguine in general (sunt retinute in patul vascular) dar filtreaza glomerular,
nu se reabsorb tubular si se elimina ca atare prin urina impreuna cu echivalentul osmotic
de apa. Probabil efectul maxim se exercita la nivelul tubului colector unde micsoreaza
diferenta de presiune coloid-osmotica intre lumenul tubului colector si medulara renala.

CAPITOLUL - 4
4.1.Indicatii

Diureticele saluretice sunt indicate pentru tratamentul edemelor in insuficienta cardiaca,

sindromul nefrotic, insuficienta renala cronica, ciroza. De asemenea pot fi utile in faza
precoce a insuficientei renale acute si in unele intoxicatii medicamentoase. Unele
diuretice sunt larg folosite ca antihipertensive.
In insuficienta cardiaca diureticele se asociaza, de regula, medicatiei tonicardiace. Ele
normalizeaza volemia, scad presarcina, inlatura staza si congestia, respectiv edemul
pulmonar si periferic. Dozele de diuretic sunt stabilite in functie de importanta retentiei
lichidiene si de raspunsul la stimularea diurezei. Ele pot fi crescute sau scazute, tinand
seama de influentarea greutatii corporale (ca indicator al retentiei hidrosaline) si a
simptomelor de congestie. Oboseala, hipotensiunea, valorile inalte ale creatininei, in
conditiile unei presiuni venoase normale, obliga la reducerea dozei sau la intreruperea
temporara a administrarii. In timpul tratamentului diuretic este necesara masurarea
periodica a potasiemiei si corectarea eventualelor indepartari de la valoarea fiziologica.
Controlul starilor de congestie usoara se realizeaza obisnuit printr-un diuretic tiazidic,
administrat oral de 2 ori pe saptamana. Cand congestia este marcata se recurge la
furosemid, 1-2 doze/zi. In edemul pulmonar acut, in afara de tonicardiac, se injecteaza
intravenos furosemid, care actioneaza intens si rapid, ca vasodilatator si diuretic.Alte
indicatii ale diureticelor sunt la bolnavii cu sindrom nefrotic,la ciroza cu ascita si edeme.
La bonavii cu sindrom nefrotic si diureza redusa sau cu edeme mari, diureticele pot fi
deosebit de utile, desi efectul lor este in general slab. La ciroticii cu ascita si edeme
folosirea diureticelor (in deosebi un diuretic tiazidic in asociatie cu spironolactona sau
triamteren) este oportuna, cu conditia ca diureza sa nu fie fortata excesiv.

4.2.Reactii adverse

Majoritatea reactiilor adverse produse de diuretice se datoresc eliminarii excesive de

electroliti si apa. Urina abudenta eliminata, cu o compozitie diferita de aceea a lichidului
extracelular, poate determina aparitia de dezechilibre ale homestaziei ionice, acido-bazice
si lichidiene.
Pierderea acuta de sodiu poate aparea in urma unei saluraze abundente provocata de
diuretice cu actiune intensa, la bolnavii cu regim hiposodat strict. Ea se caracterizeaza
prin somnolenta, chiar letargie, hipotensiune, turgor scazut, natriemie normala, uneori
valori crescute ale ureei si creatininei serice. Pentru corectare este necesara liberalizarea
dietei, eventual suplimentarea cu clorura de sodiu (la nevoie intravenos).
Pierderea cronica de sodiu prin tratament diuretic prelungit la bolnavii cu dieta
restrictiva, duce la hiponatriemie, cu somnolenta si hipotensiune. In acest caz este
necesara suplimentarea clorurii de sodiu, in functie de valoarea deficitului de sodiu.
Hiponatriemia cronica de dilutie poate aparea la cardiacii cu edeme cronice, care beau
apa multa, au diureza apoasa deficitara si sunt tratati cu saluretice (mai ales tiazide).
Tratamentul consta in reducerea aportului de apa (500 ml/zi), intreruperea medicatiei
diuretice, eventual administrarea de manitol si glucocorticoizi.
Semnele clinice -; slabiciune musculara, parestezii, hiporeflexie, somnolenta, anorexie,
greata, constipatie, aritmii ectopice, modificari electrocardiografice caracteristice.
Hipokaliemia este periculoasa la cirotici, unde poate contribui la declansarea comei
hepatice. Diureticele antialdosteronice pot cauza hiperkaliemie. Riscul este mare cand
asemenea diuretice se asociaza intre ele, cand se administreaza concomitent clorura de
potasiu si la bolnavii cu insuficienta renala. Simptomele de hiperkaliemie sunt slabiciune,
parestezii, hiporeflexie si, in cazurile severe, bradicardie, hipotensiune, chiar fibrilatie
ventriculara si oprirea inimii.
Tratamentul se face cu bicarbonat de sodiu, glucoza si insulina, gluconat de calciu; in
situatiile extreme se recurge la hemodializa.
Hipocloremia cu alcaloza, care apare uneori sub tratament diuretic, reprezinta un factor
de autolimitare a efectului diuretic. Pentru corectare se administreaza clorura de amoniu
(NH4Cl) sau clorura de calciu (CaCl2).
Homeostazia calcica poate fi tulburata prin unele diuretice. Astfel tiazidele dimunueaza
uneori calciuria, agravand manifestarile de hiperparatiroidie. Invers, furosemidul, acidul
etacrinic si triamterenul cresc eliminarea de calciu, putand provoca -; mai ales la batrani
-; negativarea balantei calciului.
Deoarece miscarea lichidiana produsa de diuretice nu este de tip fiziologic, folosirea
abuziva a acestora creeaza un dezechilibru manifestat in cantitatea de apa mobilizata din
tesuturi si cea eliminata urinar. Se produce deshidratare, cu contractia excesiva a
volumului plasmatic, scaderea presiunii arteriale si venoase, tahicardie; filtrarea
glomerulara diminueaza, azotemia si creatininemia tind sa creasca. Aceasta insuficienta
renala functionala impiedica efectul diuretic si poate agrava starea bolnavilor renali. In
cazul diureticelor osmotice supradozarea provoaca marirea excesiva a volemiei, cu
supraincarcarea circulatiei si tulburari hemodinamice consecutive.

4.3.Interactiuni
- Asocierea diureticelor hipokaliemiante cu cele hiperkaliemiante, corecteaza kaliemia si
fenomenul de autolimitare a efectului;
- Efectele diureticelor (diuretic, natriuretic si antihipertensiv) sunt antagonizate de:
antiinflamatoare steroidiene si nesteroidiene (prin scaderea biosintezei de PG
vasodilatatoare);
- Diureticele tiazide potenteaza:
- cardiotonicele (prin hipokaliemie)
- litiul (prin hipokaliemie)
- clorura de amoniu (prin hiperamoniemie)
- Diureticele tiazide antagonizeaza:
- hipoglicemiantele (prin hiperglicemie)
- uricozuricele (prin hiperuricemie)
- antiaritmicele (prin hipokaliemie).

CAPITOLUL - 5
5.1.Diuretice inhibitoare ale reabsorbtiei de sodiu

5.1.1.Tiazidele
Hidroclorotiazida (Esidrex,Nefrix) este una din cele mai utilizate tiazide care are ca
unitate doza de 25mg, efectul incepe dupa o ora de la administrare este maxim dupa 2-4
ore si se mentine 8-12 ore.
Doza utila este de 25-50mg de 1-2 ori/zi. Cand este folosita ca diuretic, se administreaza
la inceput zilnic, apoi intermitent, cate 3 zile/saptamana.
Butizida (Eunerphan, Saltucin) care are ca unitate de doza 5mg, avand potenta mai mare,
restul parametrilor fiind aceeasi ca in cazul hidroclorotiazidei.
Ciclopentiazida (Navidrex) are efect asemanator, de aceeasi durata, dar doza utila este
mai mica -; 0,25-1 mg/zi.
Meticlotiazida (Enduron, Thiazidil) actioneaza timp de 12-24 ore. Se administreaza in
doze de 2,5-10 mg/zi.
Ciclotiazida (Anhydron) si politiazida (Renese) sunt diuretice tiazidice cu efect prelungit
-; peste 24 ore. Dozele utile sunt de 1-6 mg/zi.
In ultima vreme au aparut o serie de medicamente diuretice a caror structura chimica nu
este tiazidica dar care au toate proprietatile diuretice ale tiazidelor, inclusiv mecanismul
de actiune. Aceste medicamente sunt numite uneori false tiazide, alteori sunt considerate
diuretice de tip tiazidic, iar alteori sunt considerate pur si simplu tiazide, desi au alta
structura chimica. Principala lor diferenta farmacologica fata de tiazidele adevarate este
durata lunga a efectului diuretic la care se adauga, uneori, un efect vasodilatator mai
intens decat al tiazidelor utilizate ca diuretice. Astfel sunt clortalidona, clopamida,
indapamida s.a., a caror durata de actiune este mai lunga de 24 de ore. Aceste
medicamente sunt considerate de preferat in tratamentul de fond al hipertensiunii arteriale
atat prin durata lunga a efectului cat si prin intensitatea efectului vasodilatator. Pentru
indapamida se considera spre exemplu ca la dozele obisnuite (2,5mg) actioneaza in
hipertensiunea arteriala in principal prin vasodilatatie si numai la doze mai mari, impuse
de evolutia bolii, se adauga un efect diuretic tipic tiazidic, la efectul vasodilatator.

In tabelul de mai jos am prezentat principalele diuretice tiazidice si inrudite, durata

efectului si dozele uzuale
(compusii notati cu * nu au structura tiazidica)

Diureticul Durata efectului (ore) Doza terapeutica uzuala (pentru efectul diuretic)
Denumirea internationala Denumirea comerciala
Bendroflumetiazida Aprinox, Naturetin 6-12 2,5mg odata sau de 2 ori/zi
Benztiazida Exna, Favone 12-18 50-100mg odata/zi
Butiazida Eunerphan, Saltucin 8-12 5-15mg odata/zi
Clortiazida Diurilix, Saluric 6-12 500mg de 2 ori/zi
Clopamida* Brinaldix 24 20-60mg odata/zi
Clorexolona Nefrolan 48 25-100mg o data/zi sau la 2 zile
Clortalidona Hygroton, Saluretin 24 100mg o data/zi sau la 2 zile
Ciclopentiazida Navidrex 8-12 0,25-10mg o data/zi
Ciclotiazida Anhydron 24-36 1-6mg o data/zi
Hidroclorotiazida Esidrex, Nefrix 8-12 25-50mg o data sau de 2 ori/zi
Hidroflumetiazida Hydrenox, Leodrine 18 25-100mg o data/zi
Indapamida* Indapamid, Tertensif 24-36 2,5-5mg o data/zi
Meticlotiazida Enduron, Thiazidil 12-24 2,5-10mg o data/zi
Metolazona Diulo, Zaroxolyn 12-24 5-20mg o data/zi
Politiazida Drenusil, Renese 24-48 0,5-4mg o data/zi sau la 2 zile
Quinetazona Aquamox, Hydromox 18-24 50-100mg o data/zi
Triclormetiazida Esmarin, Fluitran 24 1-4mg o data/zi sau la 2 zile

5.1.2.Diuretice “de ansa”

Furosemidul (Furosemid, Fusid, Laxis, Salurex), un derivat sulfonamibenzoic, este un
diuretic cu efect foarte intens, acesta se produce cu o latenta scurta si este de durata
scurta. Urina eliminata sub efectul acestui medicament este hipotona, bogata in sodiu,
potasiu, clor si calciu, iar pH-ul urinar este acid. O doza obisnuita de furosemid de 40mg
administrata pe cale orala, la un bolnav hidratat normal, poate creste de 5 ori volumul
urinar si cantitatea ionilor de sodiu si clor eliminati prin urina in decurs de 4 ore. In
prezenta edemelor diureza poate creste pana la 10 l pe 24 de ore, uneori chiar mai mult.
Efectul creste cu doza dupa o relatie doza/efect al carei grafic are o panta abrupta, si pe
un interval foarte larg de doze. Practic furosemidul se poate administra in doze cuprinse
intre 20mg si 2g pe 24 de ore, dozele mari fiind utilizate desigur numai in cazuri care
raspund foarte greu la medicament, altfel putand produce grave dezechilibre
hidroelectrolitice si chiar colaps. Efectul medicamentului incepe la 20-60 de minute dupa
administrarea orala si la 3-15 minute dupa administrarea intravenoasa, este maxim dupa
2-3 ore in cazul administrarii orale si dupa 15-30 de minute in cazul administrarii
intravenoase si dureaza aproximativ 4-6 ore dupa administrarea orala si 2-5 ore dupa
administrarea intravenoasa, de asemenea efectul diuretic al Furosemidului se mentine si
in stadii avansate de insuficienta renala, apreciindu-se ca acesta este inca prezent la
bolnavii al caror clearance al creatininei endogene este de 10 ml/min. Este posibil ca
aceasta eficacitate mare pe care o are furosemidul la bolnavii cu insuficienta renala
avansata sa fie corelata cu faptul ca medicamentul creste fluxul plasmatic renal.
Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene, care inhiba sinteza de prostaglandine,
scad usor efectul diuretic al Furosemidului.
Efectul diuretic foarte intens si foarte rapid al Furosemidului administrat intravenos face
ca medicamentul sa scada brusc volemia si tensiunea arteriala ceea ce permite utilizarea
medicamentului pentru tratamentul urgentelor hipertensive. Furosemidul administrat
intravenos este unul din medicamentele de prima alegere pentru tratamentul crizei
hipertensive.
Administrat pe cale orala efectul furosemidului este mai putin brutal. Totusi, uneori poate
produce scaderi usoare ale tensiunii arteriale resimtite de bolnav sub forma unor stari de
lesin sau de neputere care uneori apar dupa fiecare doza in cursul unui tratament cronic.
Si in cazul administrarii orale furosemidul determina insa o scadere a tensiunii arteriale
dar aceasta se instaleaza lent, dupa 2-4 saptamani de tratament, si este probabil datorata
in principal scaderii cantitatii de sodiu din organism. Aceasta face ca furosemidul
administrat pe cale orala sa fie unul din medicamentele antihipertensive de prima alegere
pentru tratamentul cronic al hipertensiunii arteriale. Se poate administra singur, ca
tratament de prima intentie, in formele usoare de hipertensiune arteriala, sau in diverse
asociatii antihipertensive, in formele moderate si severe de boala. De asemenea
furosemidul este indicat in tratamentul tuturor formelor de edem, cu exceptia edemului
inflamator. Este util in tratamentul edemelor cardiace, hepatice sau renale. La bolnavii
renali se poate utiliza chiar in stadii avansate de insuficienta renala. Bolnavii cu
insuficienta renala necesita uneori doze mari de furosemid , iar in situatii de insuficienta
renala acuta se poate administra chiar in perfuzie intravenoasa in tentativa de a forta
reluarea diurezei. O alta indicatie majora a furosemidului o reprezinta tratamentul
insuficientei cardiace cronice.
In fine Furosemidul poate fi util uneori in tratamentul unor intoxicatii medicamentoase
cand, prin cresterea diurezei, poate grabi eliminarea toxicului din organism (cu conditia
ca toxicul sa se elimine din organism prin excretie urinara).
Efectul foarte intens face ca Furosemidul, ca de altfel toate diureticele de ansa, sa
prezinte un important risc de dezechilibre electrolitice. Hipopotasemia este de obicei
frecventa iar uneori poate fi grava. La bolnavii cu insuficienta cardiaca, hipopotasemia
poate agrava o intoxicatie digitalica (Furosemidul nu se administreaza in intoxicatia
digitalica). Frecvent Furosemidul impune suplimentarea aportului alimentar in potasiu,
uneori fiind necesara chiar administrarea de clorura de potasiu ca medicament. La
bolnavii in tratament discontinuu cu Furosemid, daca se impune administrarea de clorura
de potasiu, este de preferat ca aceasta sa se administreze in zilele in care nu se
administreaza furosemid. Este de preferat masurarea periodica a potasiemiei la bolnavii
in tratament cronic cu Furosemid. Alte dezechilibre electrolitice sunt posibile dar apar
mult mai rar. Este posibila, spre exemplu, scaderea calcemiei. Foarte rar Furosemidul
poate determina de asemenea cresterea uricemiei (dar extrem de rar determina guta).
O reactie adversa caracteristica Furosemidului o reprezinta producerea unei surditati
trecatoare sau definitive. Aceasta apare insa foarte rar si numai la doze foarte mari, de
obicei la bolnavii cu insuficienta renala, care, pe de o parte necesita doze mari de
furosemid, pe de alta parte elimina mai greu furosemidul din organism. Totusi, se impune
prudenta in asocierea furosemidului cu alte medicamente care pot afecta auzul, cum sunt
spre exemplu antibioticele aminoglicozidice. Asocierea cu hidroclorotiazida (sau alte
diuretice tiazidice), la bolnavii cu edeme refractare, realizeaza un efect sinergic,
permitand evitarea dozelor mari cu risc toxic. Efectul curarizantelor si miorelaxantelor
poate fi potentat. Bolnavii care primesc preparate de litiu trebuie supravegheati, deoarece
sub influenta diureticului litemia poate creste. Furosemidul nu se amesteca cu alte
medicamente si cu solutii acide, in aceeasi seringa (poate precipita).
Furosemidul se utilizeaza cel mai adesea ca tratament de urgenta pentru edemul pulmonar
acut si pentru criza hipertensiva, cand se administreaza pe cale intravenoasa, sau ca
tratament cronic pentru edeme, hipertensiunea arteriala sau insuficienta cardiaca. In
tratamentul cronic al edemelor, insuficientei cardiace sau hipertensiunii arteriale se
prefera de obicei diureticele cu eficacitate moderata, de tipul tiazidelor, care sunt in
general mai bine suportate. Se apeleaza la Furosemid cel mai adesea atunci cand
eficacitatea diureticelor cu activitate moderata nu este suficienta sau cand bolnavii
prezinta contraindicatii pentru diureticele cu eficacitate moderata. Dozele obisnuite de
Furosemid sunt de 20mg pentru o data pe cale intravenoasa sau 40mg pentru odata pe
cale orala.
La nevoie aceste doze se cresc insa pana la obtinerea raspunsului terapeutic scontat. In
cazuri extreme de insuficienta renala severa se poate ajunge pana la 1-2g furosemid pe zi
administrate in perfuzie intravenoasa. In principiu disfunctiile electrolitice sunt produse
de intensitatea diurezei, nu de marimea dozei. La doze mari creste insa semnificativ riscul
de surditate. Administrarea regulata, fara pauze, poate determina diminuarea intensitatii
efectului diuretic in principal prin dezvoltarea unei hiperaldosteronism secundar.
Asocierea de diuretice antialdosteronice creste semnificativ efectul diuretic al
Furosemidului si micsoreaza riscul dezechilibrelor potasiului.
Torasemidul (Presaril, Torem, Unat) si Azosemidul (Luret), au proprietati asemanatoare
Furosemidului. Toresamidul are un timp de injumatatire lung de pana la 6 ore si implicit
o durata lunga de actiune. Pentru torasemid nu au fost semnalate fenomene ototoxice sau
afectarea pancreasului, dar diureticul poate favoriza ischemia miocardica si cerebrala si
provoaca uneori aritmii.
Piretanida (Perilen) si Bumetanida (Burinex) au de asemenea proprietati asemanatoare
furosemidului, cu o potenta de 40 de ori mai mare decat a furosemidului, dar nu prin
intensitatea de actiune. Dozele uzuale sunt de 3-6mg/zi pentru Piretanida si 1mg/zi pentru
Bumetanida.
Acidul etacrinic (edecrin), un derivat de acid fenoxiacetic fara asemanare structurala cu
furosemidul, are proprietati farmacologice similare acestuia. Actiunea diuretica este
intensa si de scurta durata, fiind prezenta chiar pentru o filtrare glomerulara redusa. Gama
dozelor active este mare. Cresterea diurezei se datoreste, in principal, inhibarii
reabsorbtiei sarii fara apa din portiunea ascendenta a ansei Henlé.
Acidul etacrinic se absoarbe repede si total din tubul digestiv. Se leaga in proportie mare
(90%) de proteinele plasmatice. Timpul de injumatatire este de 60 minute. Este in parte
metabolizat. Se elimina prin urina (circa 2/3) si prin bila (restul de 1/3).
Se administreaza oral, incepand cu 50mg si crescand progresiv pana la obtinerea efectului
dorit, in general fara a depasi 150mg/zi (in doua prize); tratamentul de intretinere,
folosind obisnuit doze mai mici, se face intermitent -; 50-100mg o data la 2 zile sau 2-4
zile/saptamana. In urgente -; de exemplu in edemul pulmonar acut -; se injecteaza
intravenos edecrinat de sodiu 50mg (0,5-1mg/kg).
Acidul etacrinic are aceleasi indicatii ca furosemidul.
Reactiile adverse sunt asemanatoare celor provocate de furosemid, dar tulburarile
digestive -; anorexie, jena sau dureri abdominale, disfagie, greata, voma, diaree, chiar
hemoragii intestinale -; sunt mai frecvente si uneori severe. Datorita actiunii intense,
riscul dezechilibrelor hidroelectrolitice este relativ mare, inclusiv deficitul acut de sare.
Acidul etacrinic provoaca rareori (dar mai frecvent decat furosemidul) surditate
trecatoare sau definitiva; nu se asociaza cu alte medicamente ototoxice (antibiotice
aminoglicozidice). Ca si pentru furosemid, folosirea in timpul sarcinii trebuie evitata.

5.1.3.Diuretice xantice
Teofilina (Afonilum, Teotard) are efect diuretic maxim dupa 2-3 ore. Efectul este
neglijabil in afara retentiilor. Mai prezinta actiune vasodilatatoare, antispastica,
stimuleaza direct cordul, excita sistemul nervos central. Ca efecte secundare: fenomene
iritative gastrice si de excitatie centrala. Se administreaza in formule magistrale, oral 100-
300mg/zi, sau injectabil i.v., de obicei in asociere cu glucoza (Teoglucin).
Teofilinetilendiamina (Miofilin) asemanatoare ca actiune cu teofilina se administreaza
oral 400-600mg/zi sau i.v. 100-600mg/zi.
Aminofilina, care actioneaza in principal prin cresterea circulatiei renale, este putin activa
si limitat folosita.

5.1.4.Diuretice mercuriale
Mercurofilin (novurit) este un diuretic activ mai putin toxic decat alte diuretice
mercuriale. Se foloseste in edemele cardiace, hepatice sau renale sub forma de injectii sau
drajee. Obisnuit se asociaza cu teofilina (2:1) care determina o crestere a proprietasilor
diuretice ale substantei de baza.
Se administreaza sub forma de injectii, fiole a 2ml (0,20g sare de sodiu si 0,10g
teofilina); sub forma de tablete a 0,10g. Doza unica i.v. sau profund i.m. 1-2ml de 1-2
ori/saptamana. Efectul diureticului incepe la 1-2 ore dupa administrare si inceteaza dupa
12-24 ore.
Diureticele mercuriale, desi foarte active, nu mai sunt practic folosite din cauza toxicitatii
mari si a ineficacitatii in administrare orala.

CAPITOLUL - 6

6.1.Diuretice inhibitoare ale schimbului de ioni de hidrogen

6.1.1.Sulfamide diuretice
Acetazolamida (Ederen, Diamox) face parte, ca structura chimica, din grupul
sulfamidelor, iar ca mecanism de actiune, din grupul inhibitorilor de anhidraza carbonica.

Inhiband anhidraza carbonica scade formarea de acid carbonic din bioxid de carbon si
apa, ceea ce are drept consecinta scaderea disponibilului de ioni de hidrogen (produsi prin
disocierea acidului carbonic) pentru schimburile Na+/H+ de la nivelul tubului contort
distal si, in mai mica masura, la nivelul tubului contort proximal. Efectul diuretic este
slab, deoarece importanta acestor schimburi este redusa din punct de vedere cantitativ
(raportat la totalitatea ionilor de sodiu reabsorbiti tubular), dar prin scaderea eliminarii
ionilor de H+ creste pH-ul urinar, urina devenind alcalina. Acetazolamida se utilizeaza
putin ca diuretic. Este utila in situatii selectionate in care este nevoie de alcalinizarea
urinei, poate fi utila in criza acuta de glaucom si uneori in tratamentul micului rau
epileptic.

CAPITOLUL - 7

7.1.Diuretice care determina cresterea cantitatii filtrate de Na si/sau Cl

7.1.1.Diuretice osmotice
Manitol (mannitol), un polialcool derivat de manoza, injectat intravenos, creste diureza
prin mecanism osmotic.
Manitolul creste osmolaritatea plasmei si mobilizeaza activ apa din tesuturi si din alte
compartimente lichidiene. Pentru aceasta este indicat in edemul cerebral, inaintea
interventiilor pe creier, in criza de glaucom acut congestiv, ca si inaintea unor interventii
oftalmologice. Doza utila este de 1,5-2g/kg, in solutie 10-25%, introduse in decurs de 30-
60 minute.
Manitolul, in exces, provoaca expansiunea lichidului extracelular, cresterea volemiei si
supraincarcarea circulatorie. Presiunea arteriala se poate ridica si functia inimii este
ingreunata, mergand pana la decompensare, cu dezvoltarea edemului pulmonar. Daca
diureza obtinuta este nesatisfacatoare, tratamentul trebuie oprit. Blocajul renal, anuria,
insuficienta cardiaca decompensata constituie contraindicatii. Daca diureza indusa este
importanta, este necesara supravegherea ureei din sange si a ionogramei plasmatice,
pentru a inlocui eventualele pierderi excesive de apa si electroliti. In caz de soc trebuie
completat volumul plasmatic.
Ureea actioneaza, de asemenea, ca diuretic osmotic. Introdusa in perfuzie intravenoasa,
40-80g (fara a depasi 1,5g/kg pe zi), sub forma de solutie 30% in glucoza 5%, cate
4ml/minut, poate fi utila pentru combaterea de urgenta a edemului cerebral, continuand
eventual pe cale orala cu 20g de 2-5ori/zi. Este folosita si pentru scaderea presiunii
intraoculare in glaucomul acut.
Solutiile concentrate de uree, introduse intravenos, pot provoca cefalee, greata, voma,
confuzie, iar local irita vena si pot fi cauza de flebita si tromboza. Administrata oral,
ureea are gust neplacut si produce la multi bolnavi greata si voma. Este contraindicata in
prezenta insuficientei hepatice sau renale avansate si in conditii de deshidratare. Folosirea
la bolnavii cu accidente hemoragice cerebrale impune multa prudenta.
Izosorbidul (hydronal, isonal) este un diuretic osmotic, folosit pe cale orala, in doza de 1-
1,5g/kg, pentru reducerea presiunii intracraniene sau intraoculare. Provoaca uneori
neplacere abdominala.

7.1.2.Diuretice acidifiante
Diuretice cu efect redus, producand repede autolimitarea efectului, potenteaza actiunea
mercurialelor. Sunt contraindicate in acidoza, insuficienta hepatica si renala.
Clorura de amoniu (Diurocard). In organism ionul de amoniu este metabolizat iar excesul
de clor rezultat produce acidoza, si se elimina impreuna cu un echivalent de sodiu si de
apa. Pierderea de sodiu duce, dupa cateva zile, la acidoza si la autolimitarea efectului prin
interventia mecanismelor compensatoare care elimina clorul cu amoniul format de
rinichi. Se utilizeaza in asociere cu diureticele mercuriale sau cu acidifiant (pentru
schimbarea pH-ului urinar in infectii). Se administreaza oral 1-2g de 4-5 ori/zi.
Clorura de calciu are actiune similara, mai redusa, rezultand din absorbtia inegala a celor
2 ioni in intestin. Clorul se absoarbe in cantitate mare si calciul in cantitate mica.

7.1.3.Diuretice fiziologice
Apa este diureticul fiziologic. Mecanismul consta in scaderea secretiei de hormon
antidiuretic hipofizar. Se foloseste in special pentru a mentine o diureza crescuta in
calculoze renale. Ceaiurile diuretice au efect prin apa ingerata la care se adauga si o slaba
actiune diuretica a unor uleiuri volatile pe care le contine ca si prin sarurile de potasiu.
Albumina umana mobilizeaza apa extravasculara in vase si in consecinta, prin
hipervolemie, reduce secretia de aldosteron. Efectul apare la bolnavii cu hipoproteinemie.
Actiunea este redusa, de scurta durata. Este indicata in edeme hepatice sau nefrotice.
Substituentii de plasma au o actiune similara cu cea a albuminei, insa de intensitate mai
mica.

7.1.4.Diuretice vegetale
Ceaiuri din produse vegetale diuretice: cozi de cirese (Stipites cerasorum), matasea de
porumb (Stigmata maydis), coada calului (Equisetum arvense) etc.
Actiunea diuretica -; slaba;
Mecanism: apa in cantitate mare inhiba secretia de ADH (feed-back negativ); principii
active ce actioneaza in sens diuretic: saruri de K+, flavone, saponozide.

7.1.5.Diuretice care retin potasiul

Spironolactona (Spironolactone, Aldactone, Idrolattone, Verospiron) este un compus 17-
spirolactosteroidic, inrudit cu Aldosteronul.
Are actiune diuretica relativ slaba, natriureza reprezentand sub 5% din filtratul
glomerular. Creste eliminarea apei si a clorurii de sodiu. Efectul diuretic este conditionat
de prezenta aldosteronului, iar intensitatea sa depinde de concentratia hormonului.
Cresterea diurezei se face lent si este durabila -; raspunsul este minim dupa 3-4 zile de
tratament si se mentine 2-3 zile dupa oprirea acestuia (4).
Spironolactona actioneaza la nivelul celulelor epiteliale din portiunea terminala a tubului
contort distal si al sistemului colector din corticala rinichiului. Actiunea este de tip
competitiv -; datorita analogiei structurale cu aldosteronul. Este impiedicata comanda
genica a unor proteine induse de aldosteron, respectiv activarea de catre acestea a
canalelor si pompelor membranare ale sodiului. Ca urmare, este micsorat influxul ionilor
de sodiu din urina in celulele tubulare si, secundar, scade secretia ionilor de potasiu si
hidrogen in lumenul tubular.
Spironolactona, in forma microcristalina utilizata, se absoarbe relativ bine din intestin,
dar biodisponibilitatea ei sistemica este de numai 25% (dupa primul pasaj hepatic).
Timpul de injumatatire plasmatic este de 14 ore. Este metbolizata in majoritate in ficat.
Parte din metaboliti -; canrenona, acidul canrenoic -; sunt activi.
Spironolactona se administreaza oral, la inceput 10-50mg de 4 ori/zi, apoi ca tratament de
intretinere, 10-25mg de 1-4 ori/zi (individualizat).
Indicatia principala o reprezinta edemele cu hiperaldosteronism secundar rezistente la alte
diuretice (Tiazide, Furosemid), la cardiaci, dar mai ales la cirotici si in sindromul
nefrotic. In aceste conditii, Spironolactona, asociata hidroclorotiazidei sau Furosemidului,
provoaca cresterea diurezei si corecteaza tendinta de hipokaliemie si hipomagneziemie.
Ca efecte nedorite, spironolactona poate provoca cresterea potasiemiei, periculoasa la
bolnavii cu insuficienta renala, ca si scaderea natriemiei (mai ales la cirotici), insotita
uneori de hipotensiune. Alte reactii adverse, rare, sunt: ginecomastie (la dozele mari),
impotenta sexuala la barbati si amenoree, hirsutism la femei, greata si alte tulburari
digestive, somnolenta, eruptii cutanate.
Spironolactona este contraindicata la bolnavii cu hiperkaliemie. Insuficienta renala acuta
si insuficienta hepatica grava sunt alte contraindicatii. Este necesara prudenta in
insuficienta renala cronica, la diabetici, in prezenta acidozei -; situatii in care riscul
hiperkaliemiei este crescut; de asemenea, spironolactona trebuie folosita cu prudenta, in
doze mici, la cirotici .
Asocierea cu alte diuretice ce retin potasiul (Triamteren, Amilorid) si suplimentarea
potasiului in timpul tratamentului cu Spironolactona pot fi cauza de crestere periculoasa a
potasiemiei. Asocierea cu inhibitori ai enzimei de conversie (Benazepril, Captopril,
Cilazapril, Enalapril, Lizinopril, Perindopril, Quinalapril, Ramipril, Trandolapril) obliga
la controlul potasiemiei si este contraindicata in prezenta insuficientei renale.
Efectul diuretic al Spironolactonei este micsorat de catre Acidul Acetilsalicilic si diferite
antiinflamatorii nesteroidiene, care impiedica sinteza prostaglandinelor. Spironolactona
creste efectul medicamentelor antihipertensive.
Triamterenul (Dyrenium), un compus pteridinic, are actiune diuretica asemanatoare
Spironolactonei. Efectul se instaleaza in circa 2 ore si se mentine 7-10 ore; eficacitatea
este maxima dupa 2-3 zile de tratament. Actiunea are acelasi mecanism ca si
Spironolactona.
Unii metaboliti isi pastreaza efectul diuretic. Epurarea este incetinita la bolnavii cu ciroza
si la uremici (dozele necesare sunt mai mici).
Triamterenul se administreaza oral, la inceput 100mg de 3 ori/zi, crescand eventual pana
la 600mg/zi; intretinerea efectului necesita obisnuit 100mg de 2 ori/zi, o data la 2 zile.
Este indicat indeosebi in edemele si ascita ciroticilor si in edemele nefrotice, asociindu-se
Tiazidelor sau Furosemidului, atunci cand acestea nu mai sunt eficace din cauza
hiperaldosteronismului secundar. Exista preparate care cuprind, in aceeasi forma
farmaceutica, un diuretic tiazidic si Triamteren.
Ca reactii adverse poate provoca hiperkaliemie (se controleaza potasiul in sange) si
rareori -; cresterea azotemiei, greata, voma, ameteli, crampe musculare, anemie
megaloblastica (mai ales la cirotici). Este contraindicat in prezenta hiperkaliemiei si in
timpul sarcinii. Trebuie folosit cu prudenta la bolnavii cu insuficienta renala. Nu se
asociaza cu alte diuretice care retin potasiul; in timpul tratamentului cu triamteren nu se
administreaza clorura de potasiu. Asocierea cu inhibitorii enzimei de conversie (care
poate fi utila in insuficienta cardiaca) impune prudenta din cauza riscului hiperkaliemiei.
Au fost semnalate cateva cazuri de insuficienta renala acuta pentru asociatia triamteren-
indometacina.
Amiloridul (Arumil, Midamor, Modamide) are proprietati diuretice asemanatoare
triamterenului. Efectul se instaleaza in 2 ore de la administrarea orala si se mentine 24
ore. In cazul administrarii repetate efectul este maxim dupa cateva zile de tratament.
Amiloridul se absoarbe partial din intestin. Este epurat prin metabolizare si prin eliminare
renala. Timpul de injumatatire mediu este de 21 ore.
Se administreaza oral, doza utila fiind de 15-20mg/zi. Este indicat, in asociatie cu o
tiazida sau cu Furosemid, pentru cresterea efectului acestora, in conditii de
hiperaldosteronism secundar si pentru combaterea hipokaliemiei.
Ca reactii adverse au fost semnalate: tulburari gastrointestinale (anorexie, uscaciunea
gurii si senzatie de sete, greata, voma, dureri abdominale, constipatie sau diaree),
slabiciune, oboseala, hipotensiune ortostatica, parestezii, crampe musculare. Datorita
riscului de hiperkaliemie trebuie folosit cu prudenta la bolnavii cu insuficienta renala, la
diabetici, la cirotici, in starile de acidoza. Nu se asociaza Spironolactona, Triamterenul si
sarurile de potasiu, iar asocierea cu inhibitorii enzimei de conversie impune prudenta si
este contraindicata in prezenta insuficientei renale. Insuficienta renala grava si
hiperkaliemia contraindica medicamentul. De asemenea nu se administreaza la bolnavi cu
alergie la Amilorid si la Acid Acetilsalicilic. Folosirea la copii trebuie evitata.

Canrenona (Phanurane), un metabolit activ al spironolactonei, are acelasi efect diuretic si

o potenta similara. Se administreaza oral. Are aceleasi indicatii si contraindicatii.

Canrenoatul de potasiu (Aldadiene Potassium, Aldactone Pro Injectione, Soludactone)

are proprietati similare Spironolactonei, dar poate fi injectat. Se introduce intravenos, in
injectii lente sau in perfuzii, 200-800mg/zi, fiind util in edemele rezistente cu
hiperaldosteronism secundar, in edemul cerebral posttraumatic sau postoperator, in
parezele sau ileusul paralitic. Are aceleasi indicatii si contraindicatii ca Spironolactona.

CAPITOLUL - 8
8.1.Medicamente diuretice inregistrate in Romania

Furosemid (Furosemid -; cpr. 40mg; fiole 20mg/2ml; Furosil -; cpr. 40mg; Fusid -; cpr.
40mg; Lasix -; cpr. 40mg; fiole 10mg/ml-2ml; Salurex -; cpr. 40mg);
Hidroclorotiazida (Nefrix -; cpr. 25mg; 50mg);
Indapamid (Impamid -; cpr. 2,5mg; Indapamid -; cpr.film. 2,5mg; 1,5mg; Tertensif -;
cpr.film. 2,5mg; Tertensif SR -; drj. 1,5mg);
Manitol (Manitol -; sol.perf. 20%, 250ml, 500ml);
Spironolactona (Aldactone -; drj. 50mg; cps. 100mg; sol.inj. 20mg/ml-10ml;
Spironolactona -; cpr. 25mg; Verospiron -; cps. 50mg; 100mg);
Combinatii:
Diursan cpr. (Amilorid 5mg; Hidroclorotiazida 50mg);
Triampur Compositum cpr. (Triamteren 25mg; Hidroclorotiazida 12,5mg);
Diurex cps. (Spironolactona 50/100mg; Furosemid 20mg).

CAPITOLUL - 9

9.1.Concluzii

Medicamentele diuretice sunt substante capabile sa creasca procesul de formare a urinei

marind in acest fel diureza.
In aceasta categorie sunt incadrate obisnuit medicamentele care determina eliminarea
unei urine abudente, bogate in sare -; diuretice saluretice -; larg folosite pentru eliminarea
excesului de sare si apa in starile edematoase.
Ele actioneaza predominant la nivelul rinichiului.
In concluzie medicamentele diuretice cresc excretia de apa si electroliti, prin rinichi si
sunt utile in tratamentul edemelor.