UNIVERSITATEA „DANUBIUS“ DIN GALAŢI

DEPARTAMENTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ŞI FRECVENŢĂ REDUSĂ

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE COMUNICĂRII

COMUNICAREA CU PRESA

Anul II, Semestrul II

FĂNEL TEODORAȘCU

Galaţi
2015
 © Toate drepturile pentru această lucrare sunt rezervate autorului. Reproducerea ei
integrală sau fragmentară este interzisă.

Comunicarea cu presa 2
CUPRINS

1. RELAŢIILE PUBLICE & PRESA

Relațiile publice – noțiuni introductive

Câteva elemente de istorie a presei din România

Serviciile unei instituţii de presă

Practicianul de PR şi sistemul de informare

publică

Obiectivele specifice unităţii de învăţare

Rezumat

Teste de autoevaluare

Bibliografie minimală

2. DEPARTAMENTELE DE RELAŢII PUBLICE

Specialistul în relaţii publice

Departamentele de PR

Biroul de presă

Purtătorul de cuvânt

Comunicarea cu presa 3
 Obiectivele specifice unităţii de învăţare

Rezumat

Teste de autoevaluare

Lucrarea de verificare

Bibliografie minimală

3. TEHNICI DE COMUNICARE

Comunicatul de presă

Materialele faptice şi consultanţa media

Scrisoarea de solicitare

Dosarul de presă

Obiectivele specifice unităţii de învăţare

Rezumat

Teste de autoevaluare

Bibliografie minimală

4. ALTE TEHNICI DE COMUNICARE

Discuţiile faţă în faţă

Conferinţa de presă

Interviul

Comunicarea cu presa 4
 Obiectivele specifice unităţii de învăţare

Rezumat

Teste de autoevaluare

Lucrare de verificare

Bibliografie minimală

Bibliografie (de elaborare a cursului)

Comunicarea cu presa 5
INTRODUCERE

Prezentul curs, intitulat Comunicarea cu presa, se adresează

studenţilor în anul al II-lea ai Facultăţii de Comunicare şi Relaţii
Publice şi vizează formarea competenţelor de comunicare ale
acestora în domeniul relaţionării unei instituţii cu presa. După ce l-
ai parcurs şi aprofundat, vei achiziţiona următoarele competenţe:

Competenţele pe care le vei dobândi sunt următoarele:

 comunicarea eficientă cu diferite segmente ale presei;

 redactarea de materiale specifice purtătorului de cuvânt;

 organizarea de evenimente specifice profesiei de relaţionist;

Conţinutul este structurat în următoarele unităţi de învăţare:

- RELAŢIILE PUBLICE & PRESA

- DEPARTAMENTELE DE RELAŢII PUBLICE

- TEHNICI DE COMUNICARE

- ALTE TEHNICI DE COMUNICARE

În prima unitate de învăţare, intitulată RELAŢIILE PUBLICE &

PRESA, vei regăsi operaţionalizarea următoarelor obiective
specifice:

Comunicarea cu presa 6
 - să descrii rolul relațiilor publice;

- să descrii rolul presei;

- să explici relația dintre practicianul de PR şi sistemul de

informare publică,

toate acestea după ce vei studia conţinutul cursului şi vei parcurge

bibliografia recomandată. Pentru aprofundare şi autoevaluare îţi
propun exerciţii şi teste adecvate.

După ce ai parcurs informaţia esenţială, în a doua unitate de

învăţare, DEPARTAMENTELE DE RELAŢII PUBLICE, vei
achiziţiona, odată cu cunoştinţele oferite, noi competenţe, care îţi
vor permite să operaţionalizezi următoarele obiective:

- să explici importanța rolului jucat de specialistul în relații

publice;

- să identifici obiectivele unui birou de presă;

- să descrii o activitate de PR eficientă,

care îţi vor permite să rezolvi testele propuse şi lucrarea de

verificare corespunzătoare primelor două unităţi de învăţare. Ca sa
îţi evaluez gradul de însuşire a cunoştinţelor, vei rezolva o lucrare
de verificare, pe care, după corectare, o vei primi cu observaţiile
adecvate şi cu strategia corectă de învăţare pentru capitolele
următoare.

După ce ai parcurs informaţia esenţială, în a treia unitate de

învăţare, TEHNICI DE COMUNICARE, vei regăsi
operaţionalizarea următoarelor obiective specifice:

- să redactezi comunicate de presă;

Comunicarea cu presa 7
 - să organizezi diverse evenimente ale organizaţiei pe care o
reprezinţi;

- să redactezi alte materiale specifice relațiilor publice;

- să realizezi un dosar de presă.

După ce ai parcurs informaţia esenţială, în a patra unitate de

învăţare, intitulată ALTE TEHNICI DE COMUNICARE, vei regăsi
operaţionalizarea următoarelor obiective specifice:

- să organizezi o conferință de presă;

- să înțelegi elementele esențiale ale comunicării cu

reprezentanții sistemului de informare publică.

Ca sa îţi evaluez gradul de însuşire a cunoştinţelor, vei rezolva o

lucrare de verificare pe care, după corectare, o vei primi cu
observaţiile adecvate şi cu strategia corectă de învăţare pentru
modulele următoare.

Pentru o învăţare eficientă ai nevoie de următorii paşi obligatorii:

 Citeşti modulul cu maximă atenţie;

 Evidenţiezi informaţiile esenţiale cu culoare, le notezi pe hârtie

sau le adnotezi în spaţiul alb, rezervat special în stânga paginii;

 Răspunzi la întrebări şi rezolvi exerciţiile propuse;

 Mimezi evaluarea finală, autopropunându-ţi o temă şi

rezolvând-o fără să apelezi la suportul scris;

 Compari rezultatul cu suportul de curs şi explică-ţi de ce ai

eliminat anumite secvenţe;

 În caz de rezultat îndoielnic, reia întreg demersul de învăţare.

Comunicarea cu presa 8
 Pe măsură ce vei parcurge modulul îţi vor fi administrate două
lucrări de verificare pe care le vei regăsi la sfârşitul unităţilor de
învăţare 2 şi 4. Vei răspunde în scris la aceste cerinţe, folosindu-te
de suportul de curs şi de următoarele resurse suplimentare (autori,
titluri, pagini). Vei fi evaluat după gradul în care ai reuşit să
operaţionalizezi obiectivele. Se va ţine cont de acurateţea rezolvării,
de modul de prezentare şi de promptitudinea răspunsului. Pentru
neclarităţi şi informaţii suplimentare vei apela la tutorele indicat.

N.B. Informaţia de specialitate oferită de curs este minimală. Se

impune în consecinţă, parcurgerea obligatorie a bibliografiei
recomandate şi rezolvarea sarcinilor de lucru, a testelor şi lucrărilor
de verificare. Doar în acest fel vei putea fi evaluat cu o notă
corespunzătoare efortului de învăţare.

Comunicarea cu presa 9
1. RELAŢIILE PUBLICE & PRESA
1.1. Relațiile publice – noțiuni introductive

1.2. Câteva elemente de istorie a presei din

România

1.3. Serviciile unei instituții de presă

1.4. Practicianul de PR și sistemul de

informare publică

Obiectivele specifice unităţii de învăţare

Rezumat

Teste de autoevaluare

Bibliografie minimală

Obiective specifice:

La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:

- să descrii rolul relațiilor publice;

- să descrii rolul presei;

- să explici relația dintre practicianul de PR şi sistemul de

informare publică,

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 4 ore

Fănel Teodorașcu Relațiile Publice & Presa

1.1. Relațiile publice – noțiuni introductive

De-a lungul anilor, numeroşi autori au încercat să definească
relaţiile publice (PR).

În ciuda acestui fapt, încă nu putem spune că cercetătorii sau

practicienii relaţiilor publice au găsit o variantă de definiţie care să
fie unanim acceptată.

Această situaţie este explicată de Doug Newsom şi Bob Carrell:

„Fiecare ar da, probabil, o definiţie puţin diferită, în funcţie de propria

experienţă de muncă. Această experienţă este influenţată de contextul social,
politic şi economic. Astfel, practica din domeniul relaţiilor publice nu este
aceeaşi în toate ţările, iar autorilor de texte din acest domeniu li se cer lucruri
diferite.” (Newsom & Carrell, 2004, p. 20)

De asemenea, Cristina Coman aduce completări în acest sens:

„Efortul de a defini relaţiile publice sau de a face ordine în definiţiile existente

este îngreunat de faptul că formulările respective conţin atât aspecte
conceptuale (ce sunt relaţiile publice), cât şi aspecte instrumentale (ce eficienţă
au ele, ce proceduri de lucru folosesc cei care le practică). Toate acestea
înmulţesc elementele care compun definiţiile, deoarece rezultatele acestei
activităţi sunt numeroase, iar uneltele folosite de practicieni sunt deosebit de
variate.” (Coman, 2004, p. 10)

Vom urmări în continuare câteva dintre cele mai cunoscute definiţii

ale relaţiilor publice.

Unele voci susţin că PR este acronimul lui press release (comunicat

de presă), iar explicaţia ar veni de la faptul că acesta, comunicatul

Comunicarea cu presa 11
Fănel Teodorașcu Relațiile Publice & Presa

de presă, este foarte des utilizat de agenţii de PR. (Blythe, 2011, p.

9)

După Jim Blythe, activitatea de PR presupune mai mult decât

măgulirea tuturor celor care ne pot fi folositori în încercarea noastră
de a atinge scopul pe care, la un moment dat, ni l-am fixat:

„Implică o activitate pe termen lung: ceea ce încercăm să facem e să ne creăm

o imagine bună, dar mai ales o imagine exactă, în concepţia lumii. Dar nici nu
facem neapărat tot ce putem ca să fim pe placul lumii: uneori trebuie să
acceptăm opinii diferite şi să ne dovedim, pur şi simplu, echitabili.” (Ibidem)

Autorii unei lucrări de referinţă despre relaţiile publice fac

următoarele precizări:

„Relaţiile publice sunt deseori definite prin tehnicile şi tacticile lor cele mai
vizibile, cum ar fi obţinerea de spaţiu mediatic, interviurile televizate cu
purtătorul de cuvânt al unei organizaţii sau apariţia unei celebrităţi la un
eveniment deosebit. Se omite însă din acest tablou faptul că relaţiile publice
reprezintă un proces care implică mai multe aspecte subtile şi ample. Acest
proces include cercetare şi analiză, crearea de politici diverse, activităţi de
programare, comunicare şi analiza feedback-ului de la numeroase publicuri.
Practicienii săi operează pe două niveluri distincte – ca sfătuitori pentru clienţii
lor sau pentru conducerea unei organizaţii şi ca tehnicieni, care produc şi
răspândesc mesaje cu ajutorul multiplelor mijloace de comunicare.” (Wilcox,
2009, p. 3)

Sursa deja menţionată mai arată că cea mai bună definiţie a

relaţiilor publice este cea conform căreia acestea sunt descrise
drept o funcţie de comunicare a managementului, prin care
organizaţiile se adaptează, se modifică sau îşi menţin mediul

Comunicarea cu presa 12
Fănel Teodorașcu Relațiile Publice & Presa

pentru a-şi atinge ţintele organizaţionale, această încadrare

aparţinând profesorilor Lawrence W. Long şi Vincent Hazelton.
(Ibidem, p. 4)

Al. Ries şi Laura Ries susţin cauza relaţiilor publice astfel:

„Cei mai mulţi oameni decid ce este mai bun aflând asta prin intermediul altor
oameni. Şi cele două surse mai importante care îi pot ajuta să ia această decizie
sunt media şi informaţiile transmise de la unul la altul. Nu se poate trăi în lumea
de astăzi dacă judeci totul doar cu ochii şi urechile tale. Trebuie să depinzi de
ochii şi de urechile unei terţe persoane sau surse care se află undeva între tine
şi realitate. Media propune, de fapt, nişte verigi vitale, care dau înţeles multor
vieţi.” (Ries, 2005, pp. 115-116)

Doug Newsom şi colaboratorii săi definesc relaţiile publice astfel:

„Practicianul de relaţii publice serveşte drept intermediar între organizaţia pe

care o reprezintă şi toate publicurile acelei organizaţii.

Drept urmare, practicianul de relaţii publice are responsabilităţi şi faţă de

instituţie, şi faţă de diferitele ei publicuri. El distribuie informaţii care dau
posibilitatea publicurilor instituţiei să-i înţeleagă politicile.

Relaţiile publice presupun cercetarea tuturor publicurilor: primirea de

informaţii de la acestea, avertizarea conducerii în legătură cu atitudinile şi
reacţiile lor, ajutorul în stabilirea de politici care demonstrează atenţia crescută
faţă de publicuri şi evaluarea constantă a eficienţei tuturor programelor de
relaţii publice. Acest rol implicit include toate activităţile legate de constatarea
şi influenţarea opiniilor unui grup de persoane. Acesta este însă numai aspectul
comunicaţional. Ca funcţie de management, relaţiile publice înseamnă
responsabilitate şi înţelegere în stabilirea de politici şi în informare, pentru

Comunicarea cu presa 13
Fănel Teodorașcu Relațiile Publice & Presa

atingerea celor mai nobile interese ale organizaţiei şi ale publicurilor ei.”
(Newsom, 2010, p. 18)

O abordare interesantă găsim şi la Leonard Saffir, care spune că

PR-ul este, de fapt, construirea agresivă a percepţiei:

„Percepţia este imaginea mentală pe care şi-o face o persoană despre tine,
afacerea ta, cauza ta şi munca ta de cercetare; chiar dacă este vorba despre un
vis imposibil. Astăzi nu se mai poate să te descurci fără cunoştinţe de PR sau
fără să ai un om în echipă care să deţină aceste cunoştinţe.” (Saffir, 2008, p.
16)

În trecut, arată acelaşi autor, relaţiile publice erau un fel de om bun

la toate, căruia i se puneau în cârcă toate misiunile ciudate din zona
de comunicare.

Astăzi, PR-ul este un gigant, cu o forţă impresionantă şi extrem de

versatil:

„Relaţiile publice s-au dezvoltat încă din primul deceniu al secolului XX, când
Ivy Ledbetter Lee, considerat părintele relaţiilor publice, a început să consilieze
o serie de companii mari, precum Bethlehem Steel şi Pennsylvania Railroad.
Căile ferate, companiile petroliere, companiile producătoare de oţel şi cele de
utilităţi au descoperit că aveau nevoie de o imagine cât mai bună cu putinţă.
Marea lovitură a lui Lee a fost să-l determine pe John D. Rockefeller, simbolul
industriaşului fără inimă, strâns la pungă, să acorde câţiva bănuţi strălucitori
unor tineri merituoşi.” (Ibidem, p. 18)

În epoca ce a început după terminarea celui de-al doilea război

mondial, ceea ce ieşea din mâinile specialiştilor în relaţii publice
putea fi numit o formă de artă:

Comunicarea cu presa 14
Fănel Teodorașcu Relațiile Publice & Presa

„Au apărut mai mulţi practicanţi, au fost formate firme de PR mai mari şi mai
multe companii au început să acorde o atenţie serioasă relaţiile publice.
Relaţiile publice, în ziua de astăzi, afectează toate aspectele vieţii noastre. PR-ul
este acum un gigant, cu o forţă masivă şi cu o mare versatilitate. Acest gigant
nu va pleca nicăieri. Cei care ştiu cum să-l utilizeze vor profita de pe urma lui.
Cei care ştiu cum să-l utilizeze vor profita de pe urma lui. Cei care îl vor ignora
sau îl vor utiliza în mod greşit vor avea de suferit, poate chiar foarte mult.”
(Ibidem, p. 19)

Într-o lucrare intitulată Istoria jurnalismului şi a publicităţii în

România, Marian Petcu face precizări referitoare la începuturile
relaţiilor publice în România:

„În anul 1882, jurnaliştii bucureşteni vor organiza ceea ce numim, în termeni
moderni, un eveniment de relaţii publice: balul presei, acţiune filantropică în
beneficiul victimelor unor incendii din Bucureşti (arsese Circul Kremsler, situat
pe Bulevardul Elisabeta, precum şi locuinţele aflate în proximitatea acestuia).
Iniţiativa a aparţinut Comitetului General al Presei, constituit pentru acte de
binefacere sub preşedinţia lui C.A. Rosetti în anul 1881 (an în care au fost
organizate şi primele serbări populare, în grădina Cişmigiu, pentru colectarea
de fonduri). La multe dintre acţiunile Comitetului amintit au participat şi soţiile
ziariştilor, printre cele mai energice fiind Maria (Grant) Rosetti. În vara anului
1882, bunăoară, ziare precum Naţiunea inserau mesaje-apel pentru «subscrieri
în favoarea incendiaţilor», la care răspundeau redacţii din ţară, dar şi alţi
contribuabili ale căror nume erau publicate periodic. Mai mult decât atât,
gazetarii din Comitetul Presei au organizat, sub patronajul reginei, o loterie «în
favoarea incendiaţilor din ţară» (alte incendii devastaseră Iaşul): «Bilete de
loterie naţională pentru incendiaţi [...] Cei ce cumpără bilete din acestea nu
numai că vin în ajutorul nenorociţilor, dar îşi încearcă şi norocul, putând
câştiga până la 40.000 lei». De altfel, o publicaţie de eveniment, intitulată Presa
Comunicarea cu presa 15
Fănel Teodorașcu Relațiile Publice & Presa

întrunită şi având subtitlul «pentru ajutorarea celor bântuiţi de flăcări», apărea

la Bucureşti, la 23 aprilie 1882 (într-un singur număr). Acesta nu a fost un gest
izolat, redacţiile marilor ziare organizând deseori acţiuni de colectare a
fondurilor pentru ajutorarea orfanilor, săracilor, văduvelor, a celor fără
adăpost.” (Petcu, 2007, p. 180)

După unele surse, definiţia relaţiilor publice considerată a fi cea

mai cuprinzătoare este cea dată de Rex Harlow, care a reuşit să
realizeze o sinteză a peste 470 de definiţii:

„PR este o funcţie distinctivă a managementului, care ajută la crearea unei

punţi comunicaţionale, a unei acceptanţe şi cooperări reciproce, dintre o
organizaţie şi mediul exterior, a unei convergenţe între propria structură şi
propria imagine, precum şi la menţinerea acestor legături. Prin intermediul PR,
trebuie cunoscute toate problemele şi toate întrebările capcană vizavi de
propriul sistem; PR sprijină managementul, în încercarea acestuia de a se
informa asupra imaginii propriei instituţii şi de a reacţiona în consecinţă.
Această funcţie defineşte responsabilitatea managementului, prin slujba şi
activităţile specifice ei, vizavi de interesul public, conferind acestuia greutate;
ea sprijină managementul pentru ca acesta să poată ţine pasul cu orice
schimbare şi să folosească orice transformare în beneficiul propriei firme; ea
are rol de sistem de alarmă, pentru depistarea şi anticiparea eventualelor
trenduri viitoare; PR foloseşte studiul, precum şi tehnici de comunicare
sănătoase şi etice, ca instrumente de bază pentru acţiunile sale.” (apud Rus, p.
55)

Anul 1978 este cel care înregistrează prima reuniune internaţională

a asociaţiilor de relaţii publice. În urma dezbaterilor ce au avut loc
cu această ocazie, a apărut definiţia conform căreia relaţiile publice
reprezintă „o artă şi o ştiinţă socială, de analiză a unor trend-uri, de
Comunicarea cu presa 16
Fănel Teodorașcu Relațiile Publice & Presa

prevedere a unor consecinţe, de consiliere a liderilor organizaţiilor

şi de implementare a unor acţiuni cu programe planificate, care să
servească atât organizaţiilor, cât şi publicului interesat.” (Ibidem)

Mai arătam aici şi că, după Asociaţia Română de Relaţii Publice

(ARRP), profesia de practician de relaţii publice are la bază patru
valori esenţiale, iar acestea sunt: profesionalismul, cooperarea,
integritatea şi inovarea. (http://arrp.eu/)

Sarcina de lucru 1
Identifică și explică momentele de început ale relațiilor publice
în România.

Comunicarea cu presa 17
Fănel Teodorașcu Relațiile Publice & Presa

1.2. Câteva elemente de istorie a presei din România

Într-o societate modernă, rolul jucat de mass-media este unul
extrem de important. Ele reuşesc să ajungă în aproape fiecare
locuinţă şi în orice loc de muncă. Există, totuşi, şi un mare neajuns.
Deşi aceste media distribuie mesaje şi au publicuri, nimeni nu poate
garanta că mesajele sunt recepţionate, acceptate şi urmate de cei
cărora le sunt destinate. Chiar şi aşa, mass-media, după cum se
arată într-o importantă lucrare de relaţii publice, „constituie
componentele cheie în sistemul de informare publică al unei ţări,
sistem în care practicienii de relaţii publice joacă un rol din ce în ce
mai important.” (Cutlip, 2010, p. 278)

În cadrul activităţilor profesionale, un practician de relaţii publice

„utilizează cuvântul scris, cuvântul rostit, imaginile şi combinaţii
ale tuturor acestor forme de comunicare” şi apelează la mijloacele
controlate, dar şi la cele necontrolate, de comunicare cu publicurile
organizaţiei pe care o reprezintă:

„Mijloacele controlate le cuprind pe cele în care practicienii trebuie să

stabilească ce se spune, cum se spune, când se spune şi – într-o anumită măsură
– cui se spune. Mijloacele necontrolate sunt cele în care practicienii nu joacă un
rol direct în deciziile legate de conţinutul mediatic. În schimb, gardienii media
decid dacă acesta este transmis, ce anume este transmis, cum este transmis,
când este transmis şi cui îi este transmis.” (Ibidem, p. 274)

Cu alte cuvinte, cunoştinţele despre mass-media reprezintă o parte

importantă a activităţii multor practicieni de relaţii publice.

Într-o lucrare semnată Philippe Gaillard se arată că, la finele lui

1990, foarte mulți francezi „îi clasifică pe ziariști în prima linie a

Comunicarea cu presa 18
Fănel Teodorașcu Relațiile Publice & Presa

persoanelor care «au influență», dar părerea aproape unanim

împărtășită (92%) este că această influență se dovedește nemeritată.
De altfel, spun ei, ziariștii exercită o meserie de utilitate socială
destul de modestă, în raport cu care sunt prea bine plătiți, fiind
depășiți în această privință doar de artiști, deputați și prostituate... ”
(Gaillard, 2000, p. 7) În România vremurilor noastre, ziariștii sunt
împărțiți în tabere, care se acuză reciproc de încălcare flagrantă a
Codului Deontologic.

Valoarea ziarelor și a ziariștilor dintr-o anumită țară se află, spunea

un cunoscut gazetar interbelic, în strânsă legătură cu
temperamentului naţional şi cu puterea economică a țării respective.
(Șeicaru, 2007, p. 181) În 1921, Ion Rusu Abrudeanu arăta, însă, că
fiecare țară are presa pe care o merită, România încadrându-se
perfect acestei reguli. Începuturile presei românești, spune același
autor, au fost modeste, fără prea multe realizări. În general, presa
nu făcea nimic altceva decât să relateze acțiunile oamenilor politici
ai vremii:

„Țară tânără, chemată la o viață de stat mai ordonată numai după Unirea
Principatelor sau, și mai exact, după alegerea ca Domnitor a principelui Carol
de Hohenzollern, presa românească, la început modestă și redusă, nu oglindea,
în cea mai mare parte, decât ideile de reorganizare a statului, care munceau
mințile bărbaților politici chemați la conducerea și consolidarea lui.”
(Abrudeanu, 1921, p. 128)

Doar după ce opinia publică a început să fie interesată de

problemele economice și politice care frământau țara, presa de la
noi a început să joace „un rol mai însemnat în propaganda ideii
naționale”. (Ibidem, pp. 128-129)

Comunicarea cu presa 19
Fănel Teodorașcu Relațiile Publice & Presa

Rolul pe care presa îl joacă în cadrul comunităților moderne este

surprins foarte bine de I. Clopoțel, într-un articol publicat în 1925.
După autorul menționat, presa are în domeniul sufletesc același rol
pe care-l au căile ferate în transportarea bogățiilor materiale
dintr-un loc într-altul:

„Presa realizează schimbul de idei, făurește o comuniune sufletească tot mai

strânsă între oameni și societăți și pregătește calea pentru un spirit unitar al
umanității, fără ca prin universalitatea lui acesta să prejudicieze interesele
particulare ale societăților și popoarelor, dimpotrivă, influențând în sens bun și
impregnând un timbru nou de vigoare acestora.” (Clopoțel, 1925, p. 327)

Într-un articol din 1893 se arată că presa are față de țară

îndatoririle unui contract naţional, iar gazetarii trebuie să aibă în
vedere, zilnic, această răspundere de onoare şi de caracter.
Oamenii de presă au, însă, nevoie de resurse pentru a-și respecta
îndatoririle contractuale față de țară. Din acest motiv, în articol se
cere publicului, de la sătean până la boier, să se intereseze de ea şi
de traiul presei, pentru ca ea să nu rămână ca glasul celui ce strigă
în pustie. Este important ca presa să poată funcționa în parametri
optimi, pentru că ea este „pâinea de toate zilele a claselor societăţii,
adică a ţăranului, a negustorului, a clasei inteligente, a profesiunilor
liberale şi a clerului înalt.” (Generația Nouă, 1893, p. 129) După
aceeași sursă, guvernele nu ar face nimic pentru apărarea
intereselor naționale dacă nu ar fi împinse, de la spate, de curentul
presei susţinute de popor.

Presa a cunoscut o creștere rapidă în țările dezvoltate, unde

populația avea o situație financiară solidă, cultura era bine
răspândită, iar libertățile publice erau mari. Deși a apărut mai târziu
Comunicarea cu presa 20
Fănel Teodorașcu Relațiile Publice & Presa

în România, comparativ cu ceea ce s-a întâmplat în țările

occidentale, presa de la noi s-a bucurat de atenția publicului încă de
la primele încercări jurnalistice. În general, oamenii educați din țara
noastră au înțeles repede valoarea gazetelor, puterea pe care acestea
puteau să o dezvolte, în special, în viața politică.

După unii gazetari, ziarul a început să joace un rol important în

viaţa socială abia spre sfârşitul secolului al XIX-lea. (Şeicaru, 2007,
p. 131) Acesta şi-a consolidat poziţia cu ajutorul tehnologiei
moderne, care i-a permis să se difuzeze într-un număr mare de
exemplare și cu costuri reduse. Unul dintre cele mai importante
elemente ce au contribuit la întărirea poziţiei presei este votul
universal. Acest fapt are următoarea explicație: participarea la viaţa
politică depinde, în principal, de două condiţii: condiţia de a fi
informat şi condiţia ca dezbaterile să aibă un caracter public. (Van
Cuilenburg, p. 258)

Într-un text din 1913, un reprezentant al Academiei Române făcea

următoarele observații:

„Tocmai după două secole de la descoperirea lui, și-a găsit tiparul forma de
întrebuințare sub care avea să exercite cea mai puternică influență asupra
întregii vieți culturale, politice și economice a omenirii: presa periodică: gazete,
ziare, reviste. Sub această formă, tiparul avea să hrănească și să conducă
«opiniunea publică» și să devină în statele moderne această «a patra putere»,
care are o influență adâncă – adeseori hotărâtoare – asupra întregii vieți a
țărilor, a națiilor și a neamurilor.” (Bianu, 1913, p. III)

La doar câteva decenii de la apariția presei românești, exista, arată

același reprezentant al Academiei Române, un număr impresionant
de publicații: „Când vedem presa românească de astăzi, cu
Comunicarea cu presa 21
Fănel Teodorașcu Relațiile Publice & Presa

mulțimea ziarelor politice și a revistelor literare, științifice

economice și de alte specialități, se pare de necrezut că această
presă să fie așa de tânără cum este, să aibă numai 84 de ani de
viață.” (Ibidem, p. VI) După aceeași sursă, în 1912, în țara noastră
apăreau 598 de publicații periodice. Ziarul a cunoscut evoluții
importante de-a lungul existenței sale.

După sursele identificate de gazetarul C. Bacalbașa, ziarul nu are la

originile apariției sale niște nevoi culturale sau sufletești, ci dorința
publicului de a primi informațiile de care avea nevoie mai repede și
mai sistematic:

„Știrile, care în centrele mărginite puteau fi comunicate din gură, de la om la

om, în întrunirile publice sau familiare, nu mai ajungeau să fie cunoscute de toți
în aglomerațiile, din ce în ce mai mărite, ale centrelor urbane. Ziarul a ieșit din
această trebuință socială.” (Bacalbașa, 1922, pp. 171-172)

Chiar și în zilele noastre, deși ne aflăm într-o epocă în care

mijloacele de comunicare în masă au cunoscut o dezvoltare
extraordinară, ziarul încă mai este unul dintre cele mai importante
instrumente de informare. (Cutlip, 2010, p. 278) Ziarele sunt
produse cu o durată de viață scurtă. După două sau trei zile de la
apariție, gazetele ajung în coșul de gunoi. În ciuda acestui fapt,
ziarul este un produs de marcă, ce se bucură de cea mai mare
credibilitate în cadrul mijloacelor de informare în masă.
(Brielmaier, 1999, p. 11)

Sfârșitul Primului Război Mondial a adus o explozie a numărului

de ziare și reviste din țara noastră. Epoca interbelică înregistrează o
dezvoltare fără precedent a presei. Acest fapt poate fi pus atât pe
seama progresului economic al țării, cât și pe cea a stabilizării
Comunicarea cu presa 22
Fănel Teodorașcu Relațiile Publice & Presa

instituțiilor democratice. Numărul ziarelor și al revistelor crește în

mod spectaculos, iar conținutul acestora „se diversifică în funcție
de interesele publicului, de profesii, de specializări, de nevoia de
divertisment.” (Roşca, 2010, p. 153)

O explicație pentru pasiunea cu care cititorul din acele vremuri

urmărea presa găsim la N. Carandino:

„Presa era atunci singura cale deschisă protestului eficient. Politica

presupunea încadrări, așteptări, concesii și servituți, multe servituți. Ziarul
oferea puterea la îndemâna talentului. Victoriile ca și înfrângerile din lumea
tiparului erau aproape totdeauna iluzorii, dar ele dăruiau câmp de manifestare
arderilor juvenile, satisfacții de vanitate, când nu de orgoliu, și posibilitatea
unui control datat. Într-o viață publică în care marile principii erau călcate în
picioare, nu ziariștii aveau puterea de a le salva. Ei se grăbeau să denunțe însă
nedreptatea, răutatea, monstruozitatea artistică sau morală, ascultând parcă de
o lege nescrisă și sfidând uneori chiar interesele lor personale, directe și
imediate. Nu susținem că în lumea gazetărească s-ar fi refugiat cu predilecție
caracterele justițiare, dar afirmăm în schimb că în această lume se aflau cele
mai multe posibilități de a denunța public fărădelegea și cei mai mulți oameni
capabili să o facă.” (Carandino, 1992, p. 192)

Gazetele cu cel mai mare tiraj erau Universul, Adevărul și

Dimineața. Acestora li se vor alătura Cuvântul (1924) și Curentul
(1928), publicații care se bucurau, zilnic, de tiraje de câteva zeci de
mii de exemplare:

„Universul era cel mai important cotidian de informații, fără simpatii politice,
Adevărul și Dimineața valorificau cu precădere informația, fiind de orientare
social-democrată, Curentul și Cuvântul erau publicații independente, de centru-
dreapta.” (Roşca, p. 154)
Comunicarea cu presa 23
Fănel Teodorașcu Relațiile Publice & Presa

Pe lângă aceste ziare, care erau adevărate întreprinderi economice,

pe piață apăreau și gazete cu un număr mic de pagini și de
exemplare. (Ciachir, 2008, p. 42) Acestora le era imposibil să țină
pasul cu gazetele de mare tiraj. La sfârșitul epocii interbelice, dintre
cele cinci mari ziare care alcătuia topul celor mai vândute publicații
românești, doar Universul și Curentul mai funcționau, păstrându-și
pozițiile de lideri de piață.

În perioada comunistă, aspectul presei româneşti capăta, după cum

se arată într-o lucrare semnată Peter Gross, o înfăţişare total
schimbată de cea avută în anii dintre cele două războaie mondiale.
Ea era caracterizată de mesaje de mobilizare şi de îndoctrinare, care
aveau menirea de a întreţine cultul personalităţii, iar programele
politice şi sociale prezentate erau lipsite de autenticitate. (Gross,
1999, pp. 70-75) În aceeaşi sursă se mai arată că, după apariţia
televiziunii, ziarele şi revistele au rămas principalul mijloc de
comunicare doar în zonele rurale.

Referitor la mass-media româneşti din perioada postcomunistă,

acelaşi Peter Gross preciza, într-o altă lucrare de această dată, că, în
primii anii de după 1989, o mare parte din cotidiene şi săptămânale
erau publicaţii de partid. Celelalte publicaţii erau semicomerciale şi
semiindependente, fiind afiliate, chiar dacă într-un mod indirect,
unui partid politic. Relaţiile de prietenie formate între patroni,
editorii sau redactorii, pe de o parte, şi politicieni sau partide
politice, pe de altă parte, făceau parte din tabloul jurnalistic
românesc cotidian. Altfel spus, mass-media, în totalitatea lor, „erau
puternic politizate şi partizane, alegând faţete din extrem de
diversificata scenă politică”. (Gross, 2004, p. 61)

Comunicarea cu presa 24
Fănel Teodorașcu Relațiile Publice & Presa

Sarcina de lucru 2
Comentează pe scurt următorul fragment:
„presa are în domeniul sufletesc același rol pe care-l au căile
ferate în transportarea bogățiilor materiale dintr-un loc într-
altul”.

1.3. Serviciile unei instituții de presă

În lucrarea Tehnica jurnalismului, Philippe Gaillard prezintă
structura clasică a unei instituţii de presă. (Gaillard, 2000, pp. 29-
38)

Ziarul, o întreprindere care are drept funcţie transformarea

evenimentelor în ştiri, deţine, în general, un număr mare de
salariaţi, care sunt repartizaţi pe patru servicii:

Comunicarea cu presa 25
Fănel Teodorașcu Relațiile Publice & Presa

- administraţie,

- publicitate,

- producţie şi

- documentare.

Astfel, administraţia este cea care se ocupă de toate problemele ce

ţin de gestiunea ziarului. Serviciul de publicitate implică un număr
redus de angajaţi, vânzarea de spaţiu publicitar fiind încredinţată, în
general, unei agenţii de specialitate.

În această situaţie, rolul angajaţilor de la serviciul de publicitate

este cel de supraveghere a bunei executări a comenzilor primite de
la cei care fac anunţuri. Producţia este în primul rând îndatorirea
atelierului de pregătire pentru tipar (paginare) şi a tipografiei, care,
din ce în ce mai des, sunt exterioare întreprinderii de presă propriu-
zise.

Nu există ziar cu adevărat bun fără un serviciu de documentare

eficient şi informatizat. Documentarea, fie prin propriile mijloace,
fie prin apel la un serviciu de documentare din exterior sau la o
bancă de date, trebuie să fie capabilă să furnizeze rapid informaţii
de ultimă oră precise despre orice subiect.

Directorul este cel care coordonează ansamblul serviciilor.

Organizarea unei redacţii depinde de natura ziarului, de publicul
lui, de vânzări, de importanţa mijloacelor sale şi de ceea ce se
numeşte cultura sa de întreprindere.

Redacţia unui cotidian are ca sarcină să furnizeze tipografiei un

anumit număr de articole, de titluri, de ilustraţii şi de legende ale
Comunicarea cu presa 26
Fănel Teodorașcu Relațiile Publice & Presa

acestora necesare producţiei ziarului, toate însoţite de o machetă

pentru fiecare pagină şi de indicaţii tipografice adecvate. La această
activitate concură ziarişti, reporteri, fotografi şi graficieni.

Reporterii se deplasează fără încetare pentru a asista la un

eveniment sau pentru a face o anchetă. Ei merg mereu în căutare de
ştiri.

Redactorii au sarcina de a da o formă corespunzătoare ştirilor şi de

a le explica.

Secretarii de redacţie, asistaţi de corectori, nu intervin decât în ceea

ce priveşte forma. La rândul lor ziarişti, ei semnalează redactorilor
ceea ce li se pare eronat sau neclar în fondul articolului, dar
responsabilitatea lor directă se rezumă la machetă, la corectitudinea
lingvistică a exprimării, la eliminarea greşelilor de tipar şi la
ajustarea textelor a căror lungime nu corespunde spaţiului
disponibil în pagină. Ei sunt în legătură permanentă cu serviciul
tehnic de pregătire pentru tipar (serviciul de tehnoredactare
computerizată).

Fotografii sunt din ce în ce mai rari la ziare. Serviciul iconografic

ţine la curent arhivele şi asigură legătura cu agenţiile, cu fotografii
independenţi, cu cartografii şi cu graficienii.

Sub autoritatea redactorului-şef, asistat de redactorii-şef adjuncţi şi

de un secretar general de redacţie care împart cu el sarcinile de
concepere, de organizare şi de coordonare a activităţii, reporterii şi
redactorii sunt repartizaţi în servicii (sau secţii) mai mult sau mai
puţin numeroase şi specializate.

Comunicarea cu presa 27
Fănel Teodorașcu Relațiile Publice & Presa

Principalele servicii (secţii) sunt, de obicei, pagina întâi, politică

internă, ştiri externe, economie, social, cultură şi sport.

Corespondenţii sunt nişte ziarişti polivalenţi, care, în cele mai multe

cazuri, depind doar administrativ de un serviciu al redacţiei
centrale. Ei îşi trimit textele, în funcţie de natura ştirii, uneia sau
alteia dintre secţii. Corespondenţii pot fi salariaţi ai ziarului sau pot
avea o colaborarea ocazională.

Modul actual de organizare internă a unui ziar nu diferă foarte mult

de ceea ce se întâmpla în epoca interbelică.

Spre exemplu, Mircea Vulcănescu prezintă, într-un studiu intitulat

Pregătirea profesională a ziaristului, „mecanismul” care stătea la
baza funcţionării unei gazete interbelice.

Astfel, personalul gazetei era împărţit în trei grupe: personalul de

conducere, personalul redacţional şi personalul tehnic-
administrativ.

Conducerea ziarului era realizată de un comanditar, adică cel care

asigura fondurile necesare desfăşurării activităţilor zilnice, şi de un
director. Cea mai tehnică profesie jurnalistică era aceea de secretar
de redacţie. Acesta întocmea „ţintarul” ziarului, care reprezenta
cadrul articolelor ce trebuiau scrise.

Planul general al unui ziar cuprindea: repartiţia generală a materiei

în paginile ziarului şi repartiţia materialului din fiecare pagină.
Ţintarul trebuia să primească aprobarea directorului ziarului după
ce era compus de secretarul de redacţie. După ce directorul hotăra
ce rămâne în ziar, secretarul de redacţie fixa locul şi litera cu care
se tipăreau textele. Această activitate era extrem de importantă
Comunicarea cu presa 28
Fănel Teodorașcu Relațiile Publice & Presa

pentru că cea mai mare parte „din şiretlicul de care se prinde

cetitorul naiv, şi se înfrăţeşte cu ziarul, ţine de puterea de sugestie a
titlurilor şi literelor pe care le îmbină secretarul de redacţie”.
(Vulcănescu, 1992, p. 108)

Redacţia era formată din redactori şi reporteri. În epoca interbelică

predomina ideea conform căreia redactorul era ziaristul de clasa I,
iar reporterul cel de clasa a II-a. Diferenţa era făcută de faptul că
redactorul scria un articol prin care comenta realitatea, pe când
reporterul nu facea decât s-o divulge. Sunt recunoscute mai multe
categorii de redactori: redactorul care scria pentru pagina I şi
paginele speciale, cronicarul specializat într-o anumită activitate
socială şi colaboratorul exterior, adică cetăţeanul simplu care
dorea să aibă o intervenţie în ziar. Structura ziarului este completată
de următoarele profesiuni: administrator, casier, agent de
publicitate, depozitar, curier, intendent şi vânzător de ziare.

Sarcina de lucru 3
Explică pe scurt care este rolul presei într-o societate modernă.

Comunicarea cu presa 29
Fănel Teodorașcu Relațiile Publice & Presa

1.3. Practicianul de PR și sistemul de informare publică

Prin natura meseriei lui, practicianul de relaţii publice are obligaţia
de a fi foarte atent la relaţiile pe care le are cu presa.

Relaţiile cu presa se referă „la toate legăturile pe care o organizaţie

le poate stabili cu mass-media; aceste relaţii au drept scop
promovarea în rândurile publicurilor-ţintă, prin canalele mediatice,
a activităţii organizaţiei, a punctelor sale de vedere şi a
personalităţii sale. Este vorba, astfel, de toate acţiunile care
încearcă să atragă atenţia presei.” (Dagenais, 2003, p.260)

Dintre elementele ce formează sistemul de informare publică,

practicianul de relaţii publice trebuie să acorde o atenţie deosebită
următoarelor: ziarelor, agenţiilor de presă, radioului, televiziunii şi
internetului.

„În materie de audienţă, arată Philippe Gaillard, televiziunea s-a

impus incontestabil cel dintâi mijloc de comunicare şi continuă să-
şi consolideze avansul.” (Gaillard, 2000, p. 23)

În opinia unor autori americani, ziarul este cel mai important

element dintre cele enumerate mai sus:

„Când oamenii se gândesc la mediatizare, aproape instinctiv se gândesc la ziar.

Şi pe bună dreptate, întrucât apariţia în ziar rămâne baza majorităţii
programelor de informare. Publicaţii cotidiene, de weekend, de duminică,
săptămânale, bisăptămânale, etnice, profesionale, confesionale, academice şi în
limbi străine sunt foarte des citite de un număr foarte mare de indivizi educaţi.”
(Cutlip, 2010, p. 278)

Comunicarea cu presa 30
Fănel Teodorașcu Relațiile Publice & Presa

Aceeaşi sursă citată arată că majoritatea cetăţenilor influenţi

consideră citirea ziarului o activitate la fel de importantă ca masa şi
somnul.

Un practician de relaţii publice are următoarele opţiuni mass-media

(Marconi, 2007, pp. 188-189):

Ziare  Ziare naţionale

 Publicaţii de tip magazin, naţionale şi regionale

 Trusturi naţionale de presă

 Ziare cu specific etnic şi în limbi străine

 Ediţii în limbi străine ale principalelor ziare

 Publicaţii de interes special despre anumite

conferinţe, adunări, convenţii şi expoziţii
comerciale

 Ziare locale - editate în anumite oraşe, suburbii,

regiuni, comunităţi

 Publicaţii specializate (în finanţe, drept,

tehnologie etc.)

 Ziare gratuite de prezentare a unor produse

Reviste  Reviste săptămânale, lunare şi trimestriale de

interes general

 Reviste de afaceri

 Reviste săptămânale de ştiri

Comunicarea cu presa 31
Fănel Teodorașcu Relațiile Publice & Presa

 Reviste mondene

 Reviste cu specific profesional şi ale unor

asociaţii

 Publicaţii despre stiluri de viaţă direcţionate

către audienţe demografice specifice

 Reviste etnice direcţionate către publicuri clar

definite

 Publicaţii pentru membrii unor cluburi sau

asociaţii şi pentru persoane cu interese speciale

 Cataloage promoţionale

Televiziune  Reţele naţionale

 Televiziune locală

 Televiziune naţională prin cablu

 Televiziune locală prin cablu

 Reţea de cablu cu acces public

 Reţea cu circuit închis

 Staţii satelit

 Programe extrabasic

 Programe TV/video în avioane

 Programe video la casele de marcat din

magazine

Comunicarea cu presa 32
Fănel Teodorașcu Relațiile Publice & Presa

 DVD-uri

 CD-ROM-uri

Radio  Reţele naţionale

 Radio local

 Posturi de radio ale unor facultăţi şi universităţi

 Posturi de radio ale liceelor

 Programe radio prin satelit

 Posturi de radio private

Internet  Site-uri

 Forumuri/Grupuri de dialog

 Sistem video de transmisie unidirecţional

(streaming video)

 Bloguri

 E-mailuri

Sarcina de lucru 4
Comentează pe scurt următorul fragment:
„Când oamenii se gândesc la mediatizare, aproape instinctiv se
gândesc la ziar.”

Comunicarea cu presa 33
Fănel Teodorașcu Relațiile Publice & Presa

Rezumat

De-a lungul anilor, numeroşi autori au încercat să definească relaţiile

publice. În ciuda acestui fapt, încă nu putem spune că cercetătorii sau
practicienii relaţiilor publice au găsit o variantă de definiţie care să
fie unanim acceptată.

În 1978, în cadrul dezbaterilor primei reuniuni internaţionale a

asociaţiilor de relaţii publice, a apărut definiţia conform căreia
relaţiile publice reprezintă „o artă şi o ştiinţă socială, de analiză a
unor trend-uri, de prevedere a unor consecinţe, de consiliere a
liderilor organizaţiilor şi de implementare a unor acţiuni cu programe
planificate, care să servească atât organizaţiilor, cât şi publicului
interesat.”

Profesia de practician de relaţii publice are la bază, conform ARRP,

patru valori esenţiale, iar acestea sunt: profesionalismul, cooperarea,
integritatea şi inovarea.
Comunicarea cu presa 34
Fănel Teodorașcu Relațiile Publice & Presa

În interiorul unei societăți moderne, mass-media deține un rol extrem

de important. Ele reuşesc să ajungă în aproape fiecare locuinţă şi în
orice loc de muncă. Există, totuşi, şi un mare neajuns. Deşi aceste
media distribuie mesaje şi au publicuri, nimeni nu poate garanta că
mesajele sunt recepţionate, acceptate şi urmate de cei cărora le sunt
destinate.

Chiar şi aşa, mass-media, după cum se arată într-o importantă lucrare

de relaţii publice, „constituie componentele cheie în sistemul de
informare publică al unei ţări, sistem în care practicienii de relaţii
publice joacă un rol din ce în ce mai important.”

Test de autoevaluare

1. Indicați autorul fragmentului următor:

„Percepţia este imaginea mentală pe care şi-o face o persoană

despre tine, afacerea ta, cauza ta şi munca ta de cercetare; chiar
dacă este vorba despre un vis imposibil. Astăzi nu se mai poate să te
descurci fără cunoştinţe de PR sau fără să ai un om în echipă care
să deţină aceste cunoştinţe.”

a) Doug Newsom

b) Cristina Coman

c) Leonard Saffir

2. În ce an sunt înregistrate primele acțiuni specifice activității de PR

în România?

a) 1945

Comunicarea cu presa 35
Fănel Teodorașcu Relațiile Publice & Presa

b) 1882

c) 1989

3. În ce an a avut loc prima reuniune internaţională a asociaţiilor de

relaţii publice?

a) 1999

b) 2005

c) 1978

4. Enumerați care sunt serviciile unui ziar modern după Philippe

Gaillard.

5. Despre care element al sistemului de informare publică spune

Philippe Gaillard că e „cel dintâi mijloc de comunicare”?

Bibliografie minimală

Cristina Coman, Relaţiile publice şi mass-media, Polirom, 2004, pp.

9-17;

Doug Newsom, Bob Carrell, Redactarea materialelor de relaţii

publice, Polirom, 2004, pp. 19-33;

Doug Newsom, Judy VanSlyke Turk, Dean Kruckeberg, Totul

despre relaţiile publice, Polirom, 2010, pp. 17-42;

George David, Tehnici de relații publice. Comnicarea cu mass-

media, Polirom, 2008, pp. 13-35;

Comunicarea cu presa 36
Fănel Teodorașcu Relațiile Publice & Presa

Joe Marconi, Ghid practic de relaţii publice, Polirom, 2007, pp. 21-
28;

Peter Gross, Colosul cu picioare de lut. Aspecte ale presei

româneşti post-comuniste, Traducere de Irene Joanescu, Polirom,
Iaşi, 1999, pp. 70-75;

Peter Gross, Mass media şi democraţia în ţările Europei de Est,

Polirom, 2004, pp. 122-162.

Rezolvare test de autoevaluare

1. c

2. b

3. 1978

4. administrație, publicitate, producție, documentare.

5. televiziunea

Comunicarea cu presa 37