Corect – incorect

Alte pleonasme

Lumea pleonasmului este atât de interesantă! Vorbitorii comit atât de multe

pleonasme încât e şi greu să le poţi inventaria pe toate. Aşa este şi exprimarea
„a epila părul”. Pe internet, se găsesc multe exemple de astfel de formulări, de
la titluri de articole la sfaturi pe bloguri sau pe forumuri. Un titlu sună cât se
poate de ciudat: „Metodă eficientă de „epilare a părului de pe faţă”. Pe un
forum, cineva scrie: „Am avut pornirea să-mi „epilez părul” de pe mâini”. Pe un
blog, cineva se miră: „Nu înţeleg logica persoanelor care se încăpăţânează să
nu-şi „epileze părul” de pe braţe”. Într-un articol, scrie: „Epilarea părului” cu
aparatul de ras este una dintre cele mai la îndemână metode”. Într-o discuţie
pe forum, cineva scrie: „Cunosc bărbaţi care-şi „epilează părul” de pe piept”.
Un articol de specialitate vine cu sfaturi: „Epilarea cu laser îţi oferă şansa să ai
mai mult „păr epilat” şi rezultate de durată”. Oamenii scriu aşa cum sunt
obişnuiţi să vorbească. Cu cât se generalizează mai mult concepţia că nu
contează decât că ideea transmisă de vorbitor a fost înţeleasă de interlocutor şi
restul nu mai contează, cu atât mai mult sunt dispuşi vorbitorii să nu mai ţină
cont de normă. De ce simt unii vorbitori nevoia să spună că-şi „epilează părul”
în loc să spună pur şi simplu că „se epilează”? Verbul „a epila” provine din
verbul „epiler”, din franceză, care provine la rândul lui din substantivul latinesc
„pilus”, care înseamnă „fir de păr". Prin urmare, dacă vorbim de „epilare”, e
inutil să mai adăugăm cuvântul „păr”, pentru că sensul lui este inclus în
termen. Unele pleonasme au pătruns atât de adânc în limbă, încât e foarte
greu, poate chiar imposibil, să mai fie eliminate. Aşa este şi sintagma
„pedeapsă penală”. Cum ar putea un lingvist să-l convingă pe un jurist să
renunţe la o sintagmă care i se pare atât de sugestivă, chiar indispensabilă?
Chiar şi Dicţionarul Limbii Române, ediţia 1965, ne vorbeşte despre „sancţiune
sau „pedeapsă penală”. Nu mai e de mirare deci că un referat publicat pe
internet poartă titlul „Pedeapsa penală şi tipurile ei” sau că o definiţie într-o
lucrare de specialitate precizează că „Pedeapsa penală” este o măsură de
constrângere statală”, iar în altă lucrare, autorul scrie că „Pedeapsa penală
este cea mai aspră măsură a constrângerii de stat”.

Şi acum, explicaţia. Adjectivul „penal” înseamnă „relativ la pedepse" ori „care

antrenează după sine pedepse", deci se referă la caracterul represiv al unui act
juridic. Termenul este împrumutat din limba franceză şi are exact acelaşi sens.
La rândul său, limba franceză l-a preluat din latinescul „poenalis”, care derivă
din „poena, -ae” şi înseamnă „pedeapsă, sancţiune". Latinul spunea „poenam
dignam suo scelere suscipere”, adică „a primi o pedeapsă egală cu crima
făptuită”. Ideea de represiune este cuprinsă în rădăcina adjectivului „penal”,
deci asocierea lui cu substantivul „pedeapsă” sau „sancţiune” este un
pleonasm..