ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU AFECŢIUNI ALE

APARATULUI RESPIRATOR
Aparatul respirator constituie totalitatea organelor care servesc la schimbul gazos
între organism şi mediu, asigurând organismul cu oxigen, indispensabil vieţii celulelor, şi
eliminând din organism dioxidul de carbon rezultat din oxidări.
Componentele sistemului respirator sunt:
 căile respiratorii (cavitatea nazală, faringele, laringele, traheea, bronhiile)
 plămânii.
Fosele nazale (nările), fac legătura între mediul extern şi cavitatea nazală (mediul
intern), Interiorul cavităţii nazale este căptuşit cu o mucoasă ale cărei secreţii menţin locul
mereu umed. Mucoasa, fiind puternic vascularizată, încălzeşte aerul inspirat. Mucusul, cât
şi firele de păr din fosele nazale opresc înaintarea prafului şi a altor impurităţi care se pot
afla în aerul inspirat.
Faringele este organul în care se încrucişează calea respiratorie cu calea digestivă.
Laringele este alcătuit din mai multe cartilaje, dintre care cel situat anterior prezintă o
proeminenţă, numită “mărul lui Adam”. La intrarea în laringe se află epiglota, care, la
nevoie, astupă cavitatea laringelui numită glotă.
Laringele este cu funcţie de conduct aero-vector şi de fonaţie, prin vibrarea corzilor
vocale se produc sunetele. 
Traheea este un tub lung de aproximativ 10-12cm, calibru de 1,5-2cm,se întinde de
la vertebra C6 până la vertebra T4. Este menţinut deschis datorită inelelor cartilaginoase
care intră în structura sa. Spre esofag, ţesutul cartilaginos este înlocuit cu ţesut moale, ce
uşurează trecerea alimentelor prin esofag. Peretele intern al traheii este căptuşit cu o
mucoasă umedă, ale cărei celule sunt ciliate. Cilii se mişcă de jos în sus, antrenănd astfel
impurităţile spre exterior.
Bronhiile, în număr de două, sunt ramificaţii ale traheii care pătrund în plămâni.
Inelele cartilaginoase ale acestora sunt complete, iar mucoasa lor conţine, de asemenea,
celule ciliate. Mucoasa traheei şi bronhiilor produce mucus care retine particulele străine,
iar cilii prezenţi împing corpurile străine spre ieşire, prin mişcarea lor permanenta. Bronhiile
se ramifică în bronhii secundare: două în plămânul stâng, trei în plămânul drept.
Plămânii sunt două organe alveolare elastice, de culoare roz, aşezate în cutia toracică,
deasupra diafragmei. Plămânul drept este alcătuit din trei lobi, iar plămânul stâng are doar
doi lobi, între cei doi plămâni aflându-se inima. În fiecare lob pătrunde câte
o bronhie secundară, care se ramifică în tuburi din ce în ce mai mici, numite bronhiole.
Acestea, când ajung să aibă 1mm în diametru, nu mai au inele cartilaginoase.
Cele mai fine bronhiole se termină cu saci pulmonari care nu au cartilaj, dar au ţesut
muscular neted. La nivelul alveolelor pulmonare oxigenul trece în sânge, apoi în celule.
De reglarea şi controlul funcţiei respiratorii sunt responsabile două zone ale
trunchiului cerebral, şi anume medulla oblongata(bulbul rahidian) şi puntea lui Varolio.
 RESPIRAŢIA – funcţia prin care se asigură continuu şi adecvat aportul de oxigen
din aerul atmosferic până la nivelul celulelor care-l utilizează, dar şi circulaţia în sens invers
a CO2 rezultat din arderile celulare.
Etapele respiraţiei:
Etapa pulmonara
-Ventilaţia.-reprezinta patrunderea aerului in plamini si eliminarea aerului incarcat cu
CO2-inspir expir(este influentata de: permeabilitatea cailor respiratorii, concentratia O in
aerul respirat, maturitatea centrului respirator bulbar, expansiunea cutiei toracice,
functionarea normala a centrilor care regleaza respiratia)
-Difuziunea gazelor-procesul prin care O din alveolele pulmonare trece in capilarele
perialveolare si bioxidul CO2 din capilare trece in alveolele pulmonare, este preluat de caile
aeriene intrapulmonare si apoi extrapulmonare (este influentata de: diferenta de presiune a
O2 in aerul alveolar si concentratia O2 din singe, de starea peretelui alveolar, marimea
suprefetei alveolare)
Etapa circulatorie
–conducerea O2 prin vasele arteriale la tesuturi si CO2 de la tesuturi prin vasele
venoase la plamin (este influentata de cantitatea dehemoglobina din singe
(oxihemoglobina), nr.de hematii, permeabilitatea retelei periferice arteriale-capilare)
Etapa tisulară – schimbul de gaze dintre sânge şi ţesuturi (sist. enzimatic-arderile
metabolice-O difuzeaza in celule iar CO2 in sangele venos).
Factori de evaluat:
• respiraţia normală = eupneea, se desfăşoară fără efort în mod silenţios, iar mişcările cutiei
toracice sunt simetrice, ritmice, puţin vizibile;
• în practica curentă mecanica respiratorie este evaluată prin numărarea mişcărilor res-
piratorii pe minut cu supravegherea şi observarea umătoarelorcaracteristici:
- frecvenţa mişcărilor respiratorii;
- amplitudinea mişcărilor respiratorii;
- simetria mişcărilor respiratorii;
- tipul de respiraţie;
- ritmul respirator;
- prezenţa sau absenţa: tusei, expectoraţiei, dispneei, durerii toracice, hemoptiziei,
sughiţului şi tulburărilor vocii, cianozei, modificări toracice care influenţeayă
respiraţia;
Factori care influenţează satisfacerea nevoi de a respira:
factori biologici:
- Vârsta (la copii nr. de resp./min > fata de adult)
- Sexul (la femei valori ale frecventei respiratorii la limita maxima a normalului)
- statura (la pers.scunde nr.de respiratii/min >fata de pers.inalte)
- somnul (frecventa<fata de starea de veghe)
- postura - pozitia corecta a toracelui permite expansiunea plaminului si contractia
corespunzatoarea a diafragmei (ind. sanatos poate respira in ortostarism, sezind,
culcat). Pozitia care favorizeaza respiratia este sezind si ortostatica.individul sanatos
poate respira in orice pozitie
- alimentaţia –influenteaza mentinerea umiditatii
- exerciţiul fizic-fortifica si antreneaza musculatura.
factorii psihologici: emoţiile, râsul, plânsu, anxietatea
factorii sociologici: mediul ambient( umiditatea, poluarea, climatul (caldura>, frigul<,
altitudinea> locul de muncă.(poluare)
Independenţa în satisfacerea nevoii de a respira este determinată de menţinerea
integrităţii căilor respiratorii , muşchilor respiratori (diafragmul, muschii intercostali
interni si externi, dreptii abdominali) ,postura corectă, centrilor respiratori.
Manifestările de independenţă (caracteristici definitorii):
- Frecvenţa respiratorie ( numărul de respiraţii pe minut ) . Este de 30-50 resp./ min la
nou născut ,25-35 la 2 ani, 15-25 la 12 ani, şi 16-18 la adult,virstnic 15-25.
-Amplitudinea respiraţiei - se modifică în raport cu frecvenţa respiraţiei (scade când
frecvenţa este crescută şi creşte când are loc scăderea frecvenţei respiratorii)(profunda sau
superficiala).
- Ritmul - ritmul mişcărilor respiratorii este regulat cu o succesiune egală si constantă,
iar pauzele între inspiraţie şi expiraţie sunt egale.(resp.ritmică)
- Zgomotele respiratorii - normal este linistită, în somn devine zgomotoasă, la ascultaţie
se aude un murmur fiziologic.
- Simetria mişcărilor respiratorii (ambele hemitorace prezinta aceeasi miscare de ridicare
si coborire in timpul inspiratiei si expiratiei)
- Tipul de resp- dilatarea cutiei toracice determină mărirea diametrelor acestuia -costal
superior la femei; costal inferior la barbati; abdominal la copii şi vârstnici.
-Mucozitati -mucoasa respiratorie este umedă, secreţii reduse,t ransparente, dense
PROCESUL DE NURSING
Definiţie: este o metodă sistemică, logică, de identificare şi soluţionare de probleme;
permite asistentei medicale să pună un diagnostic de îngrijire şi să trateze răspunsurile
umane în faţa îmbolnăvirii şi la boală; filozofia modernă a procesului de nursing se bazează
pe îngrijirea individuală a pacientului, pe baza unui plan care va asigura îngrijirea specifică
menită să răspundă cerinţelor fiecărui individ.
Procesul de îngrijire include o serie de activităţi - etape:
I. Aprecierea ( culegere,organizare,validare a datelor);
II. Analiză/Diadnostic (identificare a problemelor de îngrijire, etiologia lor şi a factorilor de
legătură sau de asociere)
III. Planificare (obiectiv/unde vreau să ajung, calea de urmat),scrierea planului de
îngrijire;
IV. Implementarea/aplicarea de intervenţii proprii, delegate , de colaborare;
V.Evaluare a rezultatelor, a eficienţei îngrijirilor acordate în mod sistematic(atingerea
obiectivului sau nu, răspunsul pacientului, gradul de satisfacţie al pacientului)
Pneumologia (din greaca pneumon = plămân + logos = ştiinţă) este o ramură a
medicinei care studiază aparatul respirator (plămânii, bronhiile, pleura) în condiţii normale
şi patologice. Pneumologia include depistarea, diagnosticarea, tratarea şi recuperarea
bolnavilor care suferă de boli ale aparatului respirator (boli pulmonare, bronşice, pleurale şi
ale mediastinului), prin mijloace nechirurgicale. 
Pneumoftiziologia este o ramură a medicinei care care include pneumologia şi
ftiziologia. 
 Ftiziologia se ocupa cu cercetarea microbiologică specifică a bacilului Koch, cu
epidemiologia, metodele de diagnostic, tratarea şi profilaxia tuberculozei, îndeosebi a
tuberculozei pulmonare
Bolile pulmonare se repercuteaza si asupra aparatului cardiovascular ingreunandu-i
activitatea, pot fi acute punand in pericol viata pacientului sau cronice necesitand perioade
lungi de ingrijire, tratament si spitalizare, influenteaza satisfacerea si altor nevoi.
Obiectivele de ingrijire se stabilesc in functie de problemele pacientului, planificarea
interventiilor se face in urma evaluarii starii de dependenta si indicaţiilor medicale .
APRECIEREA-CULEGERE DE DATE
EVALUAREA PACIENTULUI (iniţială, aprofundată şi focusată pe problemă):
a) iniţială(anamneză) permite identificarea manifestărilor de independenţă-
dependenţă
 principalele disfuncţii şi manifestări clinice (semne, simptome, probleme)
 motivele prezenţei la medic
circumstante de aparitie a bolii (conditi atmosferice nefavorabile, factori iritanti:
alcoolismul tabagismul, factori genetici-deformari,anomalii personale(AHC)  expunerea la
alergeni  factori poluanţi  f. psiho-sociali  condiţii de viaţă şi muncă. care sunt
problemele de sănătate, când au început, de cât timp se manifestă, dacă s-au agravat
progresiv.
b) examenul fizic:
-la inspectie se observa miscarile respiratorii si deformarile cutiei toracice(torace
emfizematos, in butoi, torace rahitic, def.cv.-cifotic, scoliotic,torace paralitic-turtit si alungit
cu musculatura redusa), culoarea tegumentelor
-la palpare se evalueaza ritmul respirator, se identifica punctele dureroase daca
exista; temperatura locală, existenţa unor probleme.
-la percutie (lovirea peretelui toracic cu ajutorul degetelor) se evidentiaza matitate-
scaderea sonoritatii(sau abolirea) intilnita in pleurezii hipersonoritate sau timpanism in
pneumotorax si emfizem;
-ascultatia-permite sesizarea si interpretarea diverselor zgomote care se produc in
cursul respiraţiei,tusei, vorbirii;se practica direct, punand urechea pe torace si indirect cu
ajutorul stetoscopului. In satrile patologice apar modificări ale murmurului vezicular:
-sufluri(inlocuirea murmurului vezicular cu zgomotul laringo-traheal);
-raluri(zgomote patologice ce iau nastere in alveole) si pot fi: crepitante
(asemanatoare zgomotului produs de frecarea parului-in pneumonii,edem pulmonar);umede
sau uscate; bronsice-datorită secretiei bronsice abundente şi vibreaza ca niste coarde,pot fi
ronflante (groase); sibilante (ca suierul vantului); subcrepitante (asemanatoare zgomotului
cand se sufla intr-un tub de sticala).
Principalele probleme prezente la pacientul cu afectiuni ale
aparatului respirator (informaţii specifice)
 TUSEA- act reflex, declanşat de o iritare a căilor respiratorii, al cărui efect este
expulzarea conţinutului arborelui bronşic. Rol de aparare/nociv. diferă ca frecvenţă şi mod
de apariţie  poate duce la epuizarea pacientului, la perturbarea somnului  uneori este
necesară provocarea tusei pentru a facilita evacuarea secreţiilor.
Tusea constă, de regulă, dintr-un inspir profund urmat de apropierea corzilor vocale,
închiderea glotei şi contracţia bruscă a muşchilor expiratori (intercostali interni,
abdominali), însoţită de creşterea presiunii intratoracice cu peste 100 mm Hg. Ca urmare,
corzile vocale şi epiglota se deschid, aerul este expulzat cu viteză mare, de 25-1000 km/oră,
antrenând particulele iritante, corpii străini, gazele iritante şi secreţiile din bronhii sau trahee
spre exterior.
Tusea poate fi voluntară sau involuntară (reflexă). Tusea involuntară este rezultatul
stimulării în principal a fibrelor aferente vagale traheale şi laringiene, dar şi a altor receptori
de la nivelul capului şi gâtului. Stimularea receptorilor tusei poate fi mecanică, ca în cazul
aspiraţiei sau iritativă provocată de o iritaţie inflamatorie, mecanică sau tumorală a
mucoasei căilor respiratorii. Centrii de control ai tusei se află la nivel medular.
Ce urmărim?
• Circumstante de aparitie – spontana/provocata
• Caracter – paroxistic/permanent
• Orar – matinala (bronsitici cronici), vesperala (TBC), nocturna (cardiaci), continua
(infectii respiratorii)
• Ritm – obişnuită, chintă, moniliformă
• Intensitate
• Tonalitate – metalică (pneumotorax), bitonală (paralizie n.recurent), aspră (laringita)
• Caracter sezonier
• Factori precipitanţi: fumat, praf, efort
• Factori agravanţi: schimbarea poziţiei (abces pulm.)
Forme ale tusei:
 După productivitate – seaca/umeda
Tusea uscată sau tusea neproductivă,  este neurmată de expectoraţie şi are un timbru
sec. Ea este scurtă, repetată, iritativă şi oboseşte bolnavul, producându-i insomnii. Este
cauzată de excitaţia zonelor tusigene pulmonare (trahee, bronhii) sau extrapulmonare
(rinofaringe, ureche, mediastin, pleură, esofag, stomac, apendice, ficat, splină, colecist,
peritoneu, uter şi anexe etc.)
Tusea uscată este prezentă în tabloul clinic de debut al virozelor respiratorii acute virale sau
bacteriene (în faza iniţială a unei faringite acute, bronşite acută, traheite acute,
traheobronşite sau pneumonii acute). Apare şi în afecţiuni pleurale (pleurite, pleurezii,
pneumotoraxuri), tuberculoza pulmonară incipientă, fibroză pulmonară, neoplasm (cancer)
bronşic, tumori mediastinale, adenopatii traheobronşice, iritaţie subdiafragmatică, otite
medii. În plus, tusea uscată este prezentă şi în debutul bolilor eruptive, în special rujeola
(datorită afectării laringelui).
O tuse uscată poate fi şi o tuse nervoasă (bolnavi cu tulburări nevrotice, tulburări
emoţionale), o tuse de obişnuinţă (tuse tic) sau intenţionată, voită (tuse frauduloasă).
Tusea productivă sau tusea umedă, este urmată de expectoraţie, cu apariţia sputei în
proporţii variabile. Are un timbru umed şi apare din cauza prezenţei secreţiilor în tractul
respirator. Acest tip de tuse constituie indiciu al unei afecţiuni a aparatului respirator, care
evoluează cu hipersecreţie bronşică, exsudare sau transsudare alveolară.
Tusea productivă este aproape întotdeauna expresia unor procese bronhopulmonare
catarale inflamatorii, supurative (traheobronşite acute, bronhopneumopatii cronice,
bronşectazii şi tuberculoză), mai rar a unor procese bronhopulmonare proliferative sau a
unor procese de vecinătate, care drenează în arborele bronşic (pleurezie sau supuraţie
mediastinală deschisă într-o bronhie). Adesea iniţial tuse este seacă (când există numai
edem local la nivelul mucoasei), iar în următoarele zile apare o tuse umedă (prin apariţia
exsudatului, acesta este mobilizat prin tuse şi bolnavul începe să expectoreze).
Există bolnavi cu o stare generală alterată, care au secreţii foarte mari la nivelul căilor
respiratorii, însă nu le elimină prin tuse. Aceşti bolnavi au o tuse cu timbru umed.
Tusea productivă poate fi şi de origine cardiacă (de exemplu edem pulmonar acut). La
cardiaci, tusea productivă este condiţionată de staza în mica circulaţie, care determină
transsudare bronho-alveolară şi iritaţie a mucoasei bronşice cu hipersecreţie bronşică.
 După timbru
Tusea răguşită sau tusea surdă, tusea stinsă, tusea voalată are o intensitate foarte mică.
Este cauzată de inflamaţia sau infiltraţia corzilor vocale. Apare în afecţiuni laringiene care
afectează corzile vocale, fie prin producerea unui edem local (crup difteric, laringite acute
sau cronice, gripă, la începutul perioadei de stare a bolilor eruptive, în special a rujeolei), fie
prin ulceraţii (neoplasm laringian, tuberculoză laringiană) şi la bolnavii slăbiţi, epuizaţi, cu
alterare marcată a stării generale, în stări de denutriţie.
Tusea afonă apare în paralizia corzilor vocale sau în bolile distructive ale corzilor
vocale (neoplasmele laringiene) care nu se mai pot închide complet sau în situaţiile în care
curentul de aer este insuficient de puternic pentru a pune în vibrare pereţii glotei.
Tusea lătrătoare este foarte sonoră, zgomotoasă, aspră, stridentă, de intensitate crescută,
cu un timbru lătrător (asemănată cu lătratul câinelui). Apare, de obicei, în accese, mai ales
la copii mici, în laringita striduloasă. La copii şi adolescenţi apare şi în urma unor
adenopatii mediastinale (de obicei de natură tuberculoasă), iar la adulţi în procese
mediastinale (adenopatii traheo-bronşice şi tumori mediastinale, anevrisme ale aortei) cu
compresiuni produse de ele pe trahee şi bronhii.
Tusea cântătoare apare în accese formate din secuse succesive urmate de inspiraţie
profundă şi zgomotoasă, se întâlneşte în tusea convulsivă.
Tusea bitonală este compusă din două tonuri sau zgomote, unul bronşic şi unul glotic.
Este cauzată de o pareză de coardă vocală provocată de iritaţia şi paralizia nervului laringeu
recurent (paralizie de recurent), cel mai adesea cel stâng. Este întâlnită în compresiunile
traheei şi bronşiilor de către o adenopatie mediastinală sau hilară (bacilară, neoplazică etc.),
de tumori mediastino-pulmonare, de un anevrism al crosei aortei sau de procese situate în
regiunea bazală a gâtului, din cauza unor afecţiuni tiroidiene (tumori tiroidiane). În aceste
cazuri se produce compresiunea nervului laringean recurent stâng, cu paralizia coardelor
vocale de aceeaşi parte.
Tusea cavernoasă are un timbru metalic, care dă senzaţia de gol. Este întâlnită când în
parenchimul pulmonar există o cavernă cu diametrul de cel puţin 6 cm, care este drenată de
o bronhie liberă, care se comportă ca o cutie de rezonanţă, vibrând şi amplificând tusea. Se
întâlneşte în tuberculoza pulmonară cavernoasă, neoplasmele pulmonare ulcerate şi în
pneumotorax.
Tusea chintoasă sau tusea în accese, tusea măgărească survine în accese paroxistice şi
se caracterizează printr-o succesiune de sacade (secuse) expiratorii întrerupte de inspiraţii
profunde (numite reprize).Tusea chintoasă apare în tuse convulsivă, corpi străini inhalaţi,
traheobronşită alergică, procese compresive mediastinale pe conductele traheobronşice
(tumori, adenopatii, anevrisme), afecţiuni respiratorii banale (bronşite, laringite,
pneumopatii virale), fistulă esobronşică, spasmofilie sau în cazul purtătorilor unei
adenoidite.
 După orar:
Tusea matinală apare exclusiv sau predominant matinal (dimineaţa) şi este însoţită de
eliminarea secreţiilor bronhopulmonare sau rinofaringiene acumulate în cursul nopţii. În
cursul nopţii se acumulează secreţii la nivelul bronşiilor, cavităţilor din plămâni,
rinofaringelui, iar dimineaţa, la sculare, prin schimbarea poziţiei bolnavului, secreţiile vor
irita zonele tusigene şi vor declanşa accesul de tuse. Se spune despre aceşti bolnavi că îşi
fac "toaleta bronşiilor".
Este întâlnită la bolnavii cu afecţiuni respiratorii însoţite de secreţii abundente:
bronşiectazii, bronşite cronice cu bronhoree mare, bronhopneumopatia obstructivă cronică
(BPOC), abces pulmonar, pioscleroze pulmonare (scleroze pulmonare), tuberculoză
cavitară, rinofaringită cronică, faringite secretante.
În bronşiectazii tusea matinală conduce la eliminarea de spută mucopurulentă în
cantitate mare; bolnavul îşi face toaleta bronşiilor, după care, în cursul zilei tusea se răreşte
iar cantitatea de spută se reduce semnificativ.
Tusea vesperală apare seara, după orele 17-18 şi este însoţită de creşterea vesperală a
temperaturii. Apare cel mai adesea în tuberculoza pulmonară.
Tusea nocturnă trezeşte bolnavul din somn şi este determinată de hipersensibilitatea
zonelor tusigene prin predominanţa sistemului vagal în timpul nopţii. Este cel mai adesea de
origine cardiacă (insuficienţă ventriculară stângă, valvulopatii mitrale, endocardită septică
subacută, HTA) şi este determinată de staza pulmonară şi de acumularea secreţiilor bronşice
în timpul nopţii. Mai rar este de origine respiratorie (catar al căilor aeriene superioare,
adenoidită, emfizem pulmonar, bronşite cronice, criză de astm bronşic), sau în reflux
gastro-esofagian.
Tusea diurnă apare ziua. Este o tuse psihogenă şi încetează de obicei complet pe timp
de noapte. Este întâlnită în suprasolicitări psihoemoţionale, nevrozele astenice şi se
manifestă prin tuse iritativă care are o caracteristică definitorie: este diurnă, legată de
traume psihice sau stări tensionale psihice şi dispare noaptea. La persoanele care desfăşoară
activitatea în timpul nopţii, ritmul de apariţie a tusei se inversează, ea fiind prezentă noaptea
iar ziua, în perioada de odihnă, dispare. În concedii, în deplasări, în perioadele în care
persoana respectivă este scoasă din mediul psihotraumatizant, tusea încetează.
 După circumstanţe de apariţie:
Tuse provocată de mediul înconjurător. Tusea este provocată de factorii mediului
înconjurător: umiditate, ceaţă, polen, praf, acarieni etc şi se întâlneşte în astm bronşic,
hiperreactivitate bronşică.
Tusea poate fi provocate de circumstanţe profesionale: fân, cereale contaminate
(plămânul de fermier), cereale şi făină contaminată (pneumonita morarilor) etc.
Tusea apare şi după inhalare de substanţe toxice sau iritante, fum de ţigară.
Tusea de efort apare apare după efort fizic. Se întâlneşte în afecţiuni ale căilor
respiratorii superioare (faringite, laringite), afecţiunile cronice ale aparatului respirator
(astm bronşic, hiperreactivitate bronşică, bronşită cronică, emfizem pulmonar, fibroză
pulmonară, procese mediastinale etc.), cât şi în cele cardiovasculare decompensate sau în
curs de decompensare (apare staza pulmonară şi congestia mucoasei bronşice): insuficienţă
cardiacă stânga, HTA. Tusea de efort care apare la temperaturi scăzute se întâlneşte în astm
bronşic, hiperreactivitate bronşică.
Tusea poziţională sau tusea de atitudine este determinată de aşezarea pe o anumită
parte a bolnavului sau de schimbarea poziţiei corpului bolnavului. Bolnavii iau o poziţie de
decubit drept sau stâng, în care tuşesc şi expectorează mult. Este o poziţie de drenaj la
bolnavii cu supuraţii bronşice sau pulmonare, prin care are loc eliminarea colecţiei
purulentă din cavitatea parenchimatoasă sau din bronşie. Secreţiile patologice ajung în
zonele tusigene, le irită şi determină apariţia unei tuse. Se întâlneşte în unele cavităţi
pulmonare: cavernă tuberculoasă, abces pulmonar, chist hidatic infectat, piotorax cu fistulă
bronşică, bronşiectazie cu secreţii abundente, care drenează (în funcţie de poziţia
bolnavului), iritând zonele tusigene. Astfel, tusea care apare la schimbarea bruscă a poziţiei
de decubit dorsal cu aceea de decubit ventral sugerează existenţa bronşiectaziei pe peretele
posterior al conductului bronşic. Declanşarea acceselor de tuse la trecerea din clinostatism
în ortostatism pledează pentru sediul superior al dilataţiei bronşice; apariţia tusei şi
expectoraţiei după schimbarea poziţiei de decubit lateral drept cu aceea de decubit lateral
stâng trădează existenţa procesului bronşiectazic de partea dreaptă şi invers.
Tusea de decubit (poziţie orizontală a corpului) se întâlneşte şi în insuficienţă cardiacă
stânga şi reflux gastro-esofagian.
Tusea ca "simptom-semnal" apare în timpul unei puncţii pleurale făcută în scop
diagnostic sau evacuator, la bolnavii cu pleurezie. Ea apare datorită iritării mecanice a
pleurei viscerale, care poate avea ca urmare crearea unor reflexe cardiace inhibitorii, cu
sincopă sau moarte subită. Dacă în timpul puncţiei apar tuse, vertij, slăbiciune fizică,
tulburări de vedere, aceasta trebuie abandonată.
După evacuarea în timp scurt a unor revărsate pleurale masive poate apărea un edem
pulmonar acut "ex vacuo" (datorită unui aflux mare de sânge în patul capilar pulmonar, prin
destinderea bruscă a plămânului comprimat). Bolnavul are o tuse din ce în ce mai frecventă
şi evacuarea revărsatului pleural trebuie întreruptă pentru evitarea edemului pulmonar.
Rolul asistentului med.in ingrijirea pacientului cu tuse
-supravegheaza pacientul pentru a observa caracteristicile tusei si simptomele care o
insotesc
-noteaza observatiile facute pt. a informa medicul cu privire la frecventa,orar,prezenta
sau absenta expectoratiei,
-indeparteaza cauzele care au provocat iritatia faringiana prin asigurarea conditiilor de
microclimat,educatia pt.sanatate
-adm.la ind.med.antitusive,sedative,expectorante
-masoara si noteaza functiile vitale
-supravagheaza in permanenta evolutia bolnavului
 EXPECTORAŢIA -eliminarea pe gura, in timpul tusei a substantelor secretate sau
excretate de caile respiratorii- produsul= sputa  prezintă caractere diferite şi reprezintă un
produs patologic periculos pentru propagarea infecţiei  examenul macroscopic şi de
laborator oferă informaţii referitoare la diagnostic şi etiologie.
 Ce urmărim?
Cantitate - în timpul procesului de expectoraţie cantitatea maximă de secreţie şi spută este
de 40-50 ml; în patologie cantitatea variabila, de la 50-100ml/24h in bronsita catarala,
pneumonie, tuberculoza incipienta, si pana la 1000ml/24h in bronsiectazie, edem pulmonar,
abcese pulmonare
Culoare – albicioasa, galbuie (infectii), roz in edemul pulmonar, ruginie(pneumonie),
rosie(hemoptizii), negricioasa,verde in icter
Miros – fetid in abces pulmonar, gangrena pulmonara - fetiditate penetrantă, cavernele
TBC, în supuraţii pulmonare - mirosul pamâ ntului sau paiului umed
Aspect si compozitie
- mucoasa(lichid viscos aderent,aerat de culoare alba-cenusie,mai mult sau mai putin
transparent,
- seroasa(aerata-spumoasa,rozata,de obicei abundenta(EPA)
- muco-purulenta (mucus si puroi, coloratie verzuie, in abcese ,bronhopneumonii
- purulenta-consistenta cremoasa-supuratii pulmonare
- sero-muco-purulenta-de obicei apare in cantitate mare
- pseudomembranoasa-formata dintr-un exudat cu multa fibrina,apare sub forma de
membrane albe-bronsita pseudomembranoasa
- sangvinolenta (hemoptoica)-sputa cu sange,poate fi sange lichid bine aerat,cu bule de
aer,mucoasa,seroasa,purulenta,cu cheaguri sangvine,cu firisoare de sange rosu,
ruginie-pn.bacteriana, rozata-cancerul pulmonar, brun inchis in gangrena pulmonara
Rolul asistentului med.in ingrijirea pacientului care expectorează
-pregateste materialele necesare pentru captarea sputei si instrueste pacientul sa nu inghita
sputa, sa nu o imprastie, sa foloseasca recipientul dat, i se asigură recipiente pentru a se
putea schimba la nevoie, ajută pac.asezandu-l intr-o pozitie coresp.pentru a putea elimina
-colectarea sputei se face timp de 24/h: pt.determ.cantitative(vase gradate) si calitative
(examinari citilogice, bacteriologice, parazitologice), recoltarea se face dimineata, pe
nemancate, in cutii Petri(sterile), vase cu gura larga, pahare conice,sau in locuri speciale-
scuipatori
- supravegheaza bolnavul sa observe simp.asociate expectoratiei
 HEMOPTIZIA=eliminarea pe gura, prin tuse, de sange (aerat, rosu aprins) provenit
din aparatul respirator, apare de obicei dupa un aces de tuse, dar poate aparea si
spontan.Este precedata de jena laringiana, caldura retrosternala, senzatie de
plenitudine toracica, anxietate, neliniste
Diagnostic diferential – stomatoragie
- hemoragie faringiana
- epistaxis-uri posterioare
- hematemeza( nu trebuie confundate)
Cauze – afectiuni respiratorii (TBC, cancer, BPOC)
- afectiuni cardiovasculare
- afectiuni extrapulmonare
- diverse
Dupa cantitatea de sange eliminat,hemoptizia poate fi:
-mica-100-200ml sange
-mijlocie-100-200ml sange
-mare-200-500ml sange
-abundenta-depaseste 500ml sange
Rolul asist. Med. in ingrijirea pacientului cu hemoptizie
-asigura confortul pac., repaos absolut la pat in pozitie semisezanda, repaos vocal,
deserveşte bolnavul la pat,
-linisteste bolnavul care este anxios
-asigura igiena corporala reducand la minim mobilizarea bolnavului
-la ind. med. recolteaza sange pentru determinarea grupului sangvin, hemograma,
hematocrit;
-supravegheaza in permanenta functiile vitale şi vegetative si le noteaza in F.O
-administreaza med. hemostatica
-adm. Transfuzii de sange izo-grup,izo-Rh
-radiografia se executa la patul bolnavului
-alimentatie compusa din lichide reci, se administrează bucăţi de gheaţă alimentaţia
orală la început lichide reci.
-preg. pt. investigatii se face numai dupa oprirea sangerarii
 VOMICA= evacuare masiva si brusca prin cavitatea bucala a continutului unei
cavitati din parenchimul pulmonar ca urmare a stabilirii unei comunicatii intre
cavitate si o bronhie (colectii purulente), este precedata de febra, tuse, dispnee
-dupa , febra scade.
Rol.asist.-supravegherea pacientului, linistirea, pregateste recipient pt.colectare,adm. O2
pt.ameliorarea functiei resp.,pozitie semisezanda (nu se adm. Morfina-deprima centrul
respirator)
 DISPNEEA
-Subiectiv=lipsa de aer
-Obiectiv - modificarea parametrilor miscarilor respiratorii (frecventa, ritm, amplitudine
Cauze:
Pulmonare
– dispnee obstructivă
1. Procese obstructive ale cailor respiratorii superioare – bradipneica, inspiratorie,
asociata cu tiraj si cornaj – corp strain
2. Procese obstructive bronhopulmonare – expiratorie, bradipneica, prelungita - astm
3. Afectiuni caracterizate prin diminuarea elasticitatii pulmonare – expiratorie,
bradipneica, instalata lent - emfizem
-dispnee restrictivă
1.Procese acute/cronice ce afecteaza teritorii intinse din parenchimul pulmonar -
pneumonii
2. Revarsate pleurale/pneumotorax
3. Atelectazii
Extrapulmonare
1. Afectiuni cardio-vasculare(valvulopatii)
2. Afectiuni nervoase/cu rasunet asupra centrului respirator(AVC, infectii exogene)
3. Afectiuni hematologice(anemii, hemoglobinopatii)
Afectiuni metabolice (come hipo/hiperosmolare)
 Forme
Ortopneea-pozitie adoptata instinctiv de bolnavul cardiac (insuficienta ventrivulara
stanga, leziuni valvulare mitrale) pentru a-si calma dispneea aparuta, de obicei brusc, in
timpul noptii
Tahipnee (polipnee) – peste 18/min (resp.superficiala, i neficienta-pleurezie,
pneumonie, boli inf., fraturi costale)
Bradipnee – respiraţie cu ritm respirator rar, frecvenţă respiratorie scăzută, 8-12 resp/min., ampli-
tudine crescută, inspiraţiile sunt profunde, însoţite de tiraj şi cornaj
1.Cu expir prelungit – astm, emfizem
2.Cu inspir prelungit – aspiratie corp strain(tiraj+cornaj)
Neregulata -Cheine-Stokes-alternante de polipnee-maxim-apoi descreste pana la
apnee; Kusmaul-in 4 timpi: inspiratie profundă şi zgomotoasă, pauză ,urmeaza expiraţie
scăzută, pauză şi ciclul se reea; Biot-miscari respiratorii intrerupte periodic de apnee cu o
durata de 5-10sec. Bauchut:ciclurile de respiraţie sunt inversate, inspiraţia prelungindu-se,
iar expiraţia devenind mai mică;
Tiraj = retractie inspiratorie a partilor moi din regiunea supra si subclaviculara,
epigastrica si spatiile intercostale
Cornaj = zgomot caracteristic det. de trecerea aerului prin portiunea stenozanta (stridor)
Condiţii de apariţie
- Efort – afectiuni respiratorii si cardio-vasculare
- Repaus – accentuata de decubit(impune poz de ortopnee)
- Dispneea paroxistică: este reprezentată prin accese respiratorii repetate ziua/noaptea;
în astmul bronşic se observă mai ales dimineaţa = dispnee matinală,
în astmul cardiac şi edemul pulmonar acut se observă mai ales în timpul nopţii =
dispnee vesperală cauzată de insuficienta ventricului stâng.
Caractere temporale
- Continua - insuficienta cardiaca severa
- Legata de anumite momente ale zilei
Caracter evolutiv
- acut
- cronic
- Rol asist. med.-monitorizeaza pacientul, asigura pozitia, adm O2, asigura conditii de
mediu, ajuta pac.in satisfacerea celorlalte nevoi.
 CIANOZA=coloraţia albăstruie a pielii şi mucoaselor
Concentraţia absolută a Hb reduse în capilarele sanguine depăşeşte 5 g/100 ml sânge .Hb
redusă (indiferent de valoarea sa absolută) reprezintă cel puţin 1/3 din cantitatea totală de
Hb din sânge (acest ultim parametru definitor al C. este important în cazuri de anemie).
clasificare
- patogenic, prognostic şi terapeutic :periferică şi centrală
-topografic :localizală şi generalizată
Cianoza periferică este urmarea stazei şi utilizării crescute a oxigenului la nivelul
ţesuturilor (Tulburari de circulatie venoasa , Tulburari de circulatie arteriala )
Particularităţile clinice ale C. periferice: este “rece”, temperatura cutanată (apreciată cu
faţa palmară a mâinii) fiind mai scăzută decât în mod normal; predomină la extremităţi;
nu interesează limba şi mucoasa bucală; dispare la masajul lobulului urechii (când acesta
este interesat).
Cianoza centrală este consecinţa deficitului de oxigenare a sângelui (Hb)
a)afecţiunilor cardiace: care produc o stază pulmonară prelungită (stenoza şi
insuficienţa mitrală); asociate cu un aport insuficient de sânge la plămâni (stenoza arterei
pulmonare); congenitale, cu şunt stanga-dreapta (defect de sept interatrial şi
interventricular, persistenţa canalului arterial), cand suntul se inverseaza-presiunea din art.
pulmonara o depaseste pe cea din ventriculul stang; scleroza arterei pulmonare (secundară
luesului dar şi altor infecţii cronice nespecifice), care determină o C. intensă
b)afecţiunilor pulmonare acute (pneumonie, pneumotorax) şi cronice (emfizemul
pulmonar, sclerozele pulmonare, TBC etc.);
c)cordului pulmonar cronic: C. mixtă, de origine cardio-pulmonară.
Particularităţile clinice ale C. centrale: este “caldă”, temperatura cutanată fiind normală
sau mai crescută decât cea normală; interesează limba şi mucoasa bucală; nu dispare la
masajul lobulului urechii.
 DUREREA TORACICA
Etiopatogenie – viscere si tesuturi intratoracice, perete toracic, coloana vertebrala,
abdomen
Ce urmărim? – debut, sediu/localizare, intensitate, factori care o influenteaza,semen de
acompaniament.
Diagnostic diferential
- Durere cardiaca – angina pectorala, infarct miocardic
- Durere parietala – abcese, fracturi costale
- Durere nervoasa – zona zoster, nevralgie intercostala
- Durere vertebrala
- Durere esofagiana – caracter de arsura, la ingestia anumitor alimente
- Durerea sanului, umarului – fenomene inflamatorii
- Durere abdominala – iradiere
Caracterele durerii toracice
- Surda, persistenta, rebela la tratament simptomatic(Cancer bronho-pulmonar)
- Violentă :(lovitură de cuţit), atroce care provoacă imobilizarea cutiei toracice şi oprirea
respiraţiei; este însoţită de stare de colaps şi întâlnită în: embolie pulmonară şi
pneumotoraxul spontan, intensificată de tuse seacă, rebelă, dispnee accentuată.
- Junghi :durere localizată, exacerbată de tuse şi de expectoraţia profundă; are caracter acut
şi superficial; este întâlnit în: pleurite, pleurezii, pneumonii, congestii pulmonare, exacerbat
de tuse, frison, febra, dispnee de tip polipnee(Pneumonie pneumococica)
- Vie, accentuata de inspir profund si de tuse,tuse seaca, chinuitoare (Pleurezie)
- prin iradiere: durere cauzată de o pleurită diafragmatică cu
localizare în umărul drept.
- Durere amplificată: durere care la mişcările respiratorii se
amplifică în intensitate;este cauzată de fracturile costale
 MODIFICARI TORACICE
Deformaţii toracice simetrice (bilaterale)
-Torace emfizematos (globulos, in butoi) – emfizem pulmonar – diam.antero-post >cel
transversal, fose supra si subclaviculare şterse, coaste orizontalizate, unghi xifoidian obtuz,
spatii intercostale largite
-Torace astenic – TBC, CBP – alungit, stramt, unghi xifoidian ascutit, coaste inclinate, fose
bine evidentiate, clavicule proeminente
-Torace conoid(in clopot) – ascita, tumori epigastrice voluminoase – partea sup. normala
-Torace adenopatic – tumori mediastinale – partea sup dilatata
-Torace rahitic – rahitism – stern proeminent, matanii costale
-Torace infundibuliform – congenital, traumatism – portiune inferioara infundata
 FEBRA (HIPERTERMIA) cresterea temperaturii peste valorile normale Cauze:
boli infecto-contagioase (bacteriene, virale) infectii locale, afectiuni maligne
(leucemii, neoplasm pulmonar, etc.)
Principalele diagnostice de nursing prezente la pacientul cu afectiuni
ale aparatului respirator.
Plan de îngrijire

P: RESPIRAŢIE INEFICIENTĂ
E: secreţii bronhopulmonare în exces; incapacitatea de a elimina secreţiile prin tuse;
infecţie; obstrucţia căilor respiratorii; durere; afectare neurologică, disfuncţie
neuromusculară, medicaţie (sedative, analgezice), anxietate, oboseală, postură inadecvată,
deformări toracice, traumatisme
S/S: modificări ale statusului respirator( amplitudine, frecvenţă, prezenţa zgomotelor
respiratorii, teg.cianotice, batăi ale aripilor nasului, respiraţie cu gura deschisă, folosirea
muschilor accesori în respiraţie, dispnee, creşterea diametrului antero posterior)
O: Îmbunătăţirea şi menţinerea în limite normale a statusului respirator (ventilaţia),
semene vitale în limite normale, respiraţie liberă, fără efort.
I: monitorizarea respiraţiei, asigurarea poziţiei, eliberarea căilor respiratorii, adm. de
medicamente, investigaţii de specialitate
E: Îmbunătăţirea stausului respirator(frecvenţă, ritm,amplitudine,saturaţie de O2)
Pacient liniştit.

P: ELIBERAREA INEFICIENTĂ A CĂILOR RESPIRATORII

E: boli cornice obstructive pulmonare cu secreţii bronhopulmonare în exces;
incapacitatea de a elimina secreţiile prin tuse; infecţie; reacţii alergice (laringospasm) ,
obstrucţia căilor respiratorii (corp străin, mucus excesiv, traheostoma; durere; medicaţie
(sedative,analgezice), inhalarea de gaze, fumatul pasiv;
S/S: tuse neproductivă/absenţa tusei; incapacitatea de a elimina secreţiile; sunetele
respiratorii amplificate, supradăugate, creşterea frecvenţei şi scăderea amplitudinii
respiratorii; dispnee, spută excesivă, ortopnee, senzaţie de sufocare, ochi larg deschişi,
nelinişte, dificultate în vorbire, cianoză
O: Eliberarea eficientă a căilor respiratorii, îmbunătăţirea şi menţinerea în limite
normale a statusului respirator (ventilaţia), semene vitale în limite normale, respiraţie
liberă, fără efort, confort fizic şi psihic.
 I: monitorizarea respiraţiei, asigurarea poziţiei, eliberarea căilor respiratorii
(aspiraţie, încurajarea tusei eficiente, tusea asistată, drenajul postural, ingestia de lichide
orală, nazală sau traheală, la recomandarea medicului), recoltarea de produs biologic şi
patologic, adm. de medicamente (mucolitice, bronhodilatatoare, antiinflamatoare, etc)
E: Îmbunătăţirea stausului respirator(frecvenţă, ritm, amplitudine, saturaţie de O2)
Diagnostice de nursing asociate:
Risc de complicaţii, Risc de infecţie, Perturbarea somnului , Disconfort fizic şi psihic,
Afectarea schimbului de gaze

P AFECTAREA SCHIMBULUI DE GAZE

E: afecţiuni pulmonare şi cardiovasculare; infecţii virale şi bacteriene, dezechilibrul
ventilaţiei, scăderea nivelului de conştienţă; scăderea elasticităţii pulmonare; obstrucţii ale
căilor aeriene, intervenţii chirurgicale; reacţii alergice, proceduri de aspiraţie, medicaţie;
anestezie; afecţiuni neuro-musculare, imobilizarea, poziţie inadecvată; anxietate, fumatul ;
S/S: cianoză, dispnee vizibilă; poziţie inadecvată (astm), creşterea diametrului toracic
antero-posterior; letargie, oboseală; scăderea oxigenului (hipoxie, anoxie) şi creşterea
dioxidului de carbon în sânge(hipercapnie), hipoxemie; diaforeză, tahicardie, durere de cap
la trezire după ridicare, tulburări vizuale
O: Pacientul să atingă un nivel optim al schimburilor de gaze, absenţa cianozei;
nivelul sanguin al gazelor în limite acceptabile.
I: evaluarea culorii tegumentelor, precum şi a frecvenţei, ritmului şi efortului
respiraţiei; evaluarea zgomotelor pulmonare; asigurarea unei poziţii care să faciliteze
respiraţia; tuse asistată şi exerciţii de respiraţie; aspirarea secreţiilor;creşterea graduală a
efortului pentru a facilita mişcările diafragmatice; creşterea ingestiei de lichide pentru
scăderea vâscozităţii secreţiilor(dacă nu este contraindicată); evaluarea, împreună cu
pacientul, a cauzelor afectării schimbului de gaze şi oferirea de educaţie pentru sănătate
adecvată;
E: nivel optim al schimburilor de gaze, absenţa cianozei; nivelul sanguin al gazelor
în limite acceptabile.
Diagnostice nursing asociate: oboseală, afectarea respiraţiei, Intoleranţă la activitate

P: INTOLERANŢĂ LA ACTIVITATE
E alterarea transportului de oxigen la ţesuturi;
S/S exprimarea verbală de către pacient a senzaţiei de oboseală la activităţi oricât de
uşoare; incapacitatea de a efectua până la capăt activităţi obişnuite; dispnee;
O Pacientul să prezinte o scădere a semnelor hipoxiei la creşterea activităţii va
identifica factorii care ar putea reduce toleranţa la activitate;va face progrese în privinţa
mobilităţii la cel mai înalt nivel posibil;
I : evaluarea programului de activitate al pacientului; existenţa pauzelor între
activităţi; încurajarea pacientului să noteze progresele în fiecare zi; verifică pulsul în repaus
şi după activitate pentru a evita suprasolicitarea
E : Semne vitale în parametri la îndeplinirea activităţilor cotidiene
Diagnostice nursing asociate: obezitate, afectarea capacităţii de auto-îngrijire, afectarea
memoriei, afectarea mobilităţii fizice,afectarea adiversificării activităţilor.
 P: RISC DE INFECŢIE/RISC DE COMPLICAŢII
E scăderea imunităţii(boala cronică); proceduri (intervenţii) chirurgicale; antecedente
cu infecţii repetate; malnutriţia existenţa unei infecţii asociate în spital;
S/S: alterarea stării de sănătate
O : Pacientul să nu dezvolte complicaţii
I: controlul frecvent al funcţiilor vitale şi vegetative, observarea aspectului secreţiilor
bronşice; raportarea oricărei modificări, creşterilor patologică a valorilor analizelor;
respectarea regulilor de asepsie, antisepsie, circuitelor funcţionale, spălarea corectă
(profesională) a mâinilor; vizitatorii şi personalul medical care prezintă infecţii trebuie să
evite contactul cu pacientul; evitarea tehnicilor invazive, recunoaşterea în stadiul incipient a
infecţiei pentru a permite iniţierea promptă a tratamentului;
E: Pacientul nu a dezvoltat complicaţii în perioada spitalizării

P: HIPERTERMIA
E procese inflamatorii; infecţie afecţiuni ale sistemului nervos central;
S/S căldură la nivelul corpului; piele fierbinte şi eritematoasă; tahipnee; tahicardie;
frisoane;valori ridicate ale Tcorporale pese limita normal, deshidratare, stare de rău;
pierderea apetitului;
O: Normalizarea temperaturii corporale,valori în limite de siguranţă
I: măsurarea temperaturii la intervale precise de timp, identificarea cauzelor posibile
ale creşterii temperaturii; încurajarea ingestiei de lichide (dacă nu este contraindicată);
administrarea de antipiretice şi a medicaţiei anti-inflamatoare
la indicaţia medicului;renunţarea la îmbrăcămintea în exces şi la pături;odihnă; aer
condiţionat (dacă există posibilitatea);
E: valori în limite de siguranţă

P: DURERE
E: patologii ale organelor interne; infecţii, inflamaţii, cancer; intervenţii chirurgicale;
traumatisme; imobilitate sau poziţii vicioase;
S: exprimarea verbală a durerii sau prin atitudine, facies etc.; creşterea tensiunii
arteriale, pulsului, frecvenţei respiraţiei; transpiraţie; pupile dilatate; reacţii de apărare;
plâns, suspin; discomfort abdominal; iritare cutanată;
O: controlul durerii, confort, răspuns medicamentos,
I: analiza caracteristicilor durerii: localizare, intensitate pe o
scală de la 1 la 10, frecvenţă, factori care o accentuează/ diminuează; eliminarea factorilor
care accentuează durerea; administrarea de analgezice conform prescripţiei; instruirea
pacientului să ceară anestezice înainte ca durerea să devină severă; analiza metodelor
nemedicamentoase de reducere a durerii: exerciţii de respiraţie, repoziţionare, activităţi care
distrag atenţia de la durere, cum ar fi ascultarea muzicii, privitul la televizor etc.
E: pacientul va arăta/exprima o reducere a intensităţii durerii, verbal şi/sau prin
diminuarea reacţiilor;
Diagnostice nursing asociate: anxietate, lipsă de speranţă , afectarea mobilităţii fizice