Sunteți pe pagina 1din 5

Armata Rusă de Eliberare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Armata Rusă de Eliberare (în rusă: Русская
освободительная армия, Russkaia osvoboditelnaia Armata Rusă de
armia, cunoscută și ca „Armata lui Vlasov”) a fost un
grup de forțe militare formate în mod covârșitor din Eliberare
etnici ruși, care au luptat de partea Germaniei naziste (ru.: Русская
în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
освободительная армия,
Armata Rusă de Eliberare a fost formată de fostul de.: Russische
general al Armatei Roșii Andrei Vlasov, care a Befreiungsarmee)
încercat să unească opozanții regimului comunist din
URSS. Printre voluntarii Armatei lui Vlasov s-au aflat
prizonieri de război sovietici și membri ai emigrației
ruse „albe” (mulți dintre aceștia veterani ai Armatei
Albe care a luptat împotriva forțelor bolșevice în
timpul Războiului Civil Rus). La 14 noiembrie 1944
Armata Rusă de Eliberare a fost redenumită „Forțele
Armate ale Comitetului pentru Eliberarea Popoarelor
Rusiei” (VS-KONR).

Generalul Vlasov vorbind cu soldații săi


Activă (oficial) 1944 – 1945
Cuprins Țară Uniunea Sovietică
Apartenență Germania Nazistă
Origini Ramură Wehrmacht Heer
Înființarea ROA și lupta împotriva Armatei Tip Infanterie
Roșii Mărime Corp de armată
Misiuni Al Doilea Război Mondial
Luptele împotriva germanilor și
Comandanți
prizonieratul sovietic Comandanți Andrei Vlasov
Note notabili
Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.ph
Legături externe p?title=Armata_Rus%C4%83_de_Eliberare&action=edit
&section=0)

Origini
Voluntarii ruși care s-au înrolat în forțele terestre germane (Wehrmacht Heer) au purtat însemnul ROA pe
mâneca tunicii. Armata lui Vlasov nu a existat cu adevărat niciodată, dar a fost prezentată ca o realitate
de către propaganda nazistă. Acești voluntari, cunoscuți drept Hiwi (un acronim al Hilfswilliger în
traducere „dispuși să ajute”) nu s-au aflat niciodată sub comanda sau controlul vreunui comandat rus. Ei
s-au aflat tot timpul sub comanda unor ofițeri germani, îndeplinind inițial sarcini auxiliare, nu de luptă.
După o vreme, unii dintre comandanții germani au format din rândul acestor voluntari mici unități
înarmate, folosite la început pentru combaterea partizanilor sovietici.
Adolf Hitler a permis ca ideea existenței Armatei Ruse de Eliberare să fie folosită pentru propagandă, dar
nu a permis să se formeze vreo unitate combatantă. Ca urmare, diferiți soldați sovietici au dezertat sau s-
au predat germanilor în speranța că se vor alătura unor forțe ruse anticomuniste, care de fapt nu au existat
niciodată. O mare parte a prizonierilor de război sovietici s-au oferit voluntari numai pentru a scăpa din
lagărele naziste unde se murea de foame.

După capturarea sa și trecerea fățișă de partea germanilor, generalul Vlasov s-a străduit să convingă
Înaltul Comandament German de oportunitatea organizării unei forțe combatante antisovietice, aflate în
totalitate sub control rus. Hitler și apropiații săi au refuzat chiar și să ia în discuție o astfel de posibilitate.

În ciuda nesiguranței statutului lui Vranghel și a ROA, pe la mijlocul anului 1943 existau câteva sute de
mii de foști voluntari exsovietici care luptau în cadrul forțelor germane, ca Hiwis sau ca Osteinheiten
(Voluntari din răsărit). Cei din urmă au fost repartizați încă din 1942 în spatele frontului, unde asigurau
securitatea căilor de comunicație și luptau împotriva partizanior. Totuși, germanii erau îngrijorați de
credința acestor voluntari, iar după eșecurile din vara anului 1943 situația tuturor forțelor antisovietice a
devenit complicată. La 12 septembrie, Armata a 2-a germană a retras trupe de pe front pentru a face față
rebeliunilor și dezertărilor din cadrul unităților de Hiwis.[1] După e serie de revolte și mai multe dezertări
[2], comandanții germani au decis în septembrie 1942 că gradul de încredere în aceste unități a scăzut

foarte mult. În octombrie 1943 comandantul Armatei a 8-a afirma cu tristețe că est-europenii nu mai sunt
de încredere [3]. Cu puțin timp înainte fuseseră stabilite măsuri pentru înăbușirea rebeliunilor și
dezertărilor, printre care și investirea comandanților de regiment cu puteri sporite pentru instituirea unor
curți marțiale care să judece sumar, după care să urmeze o execuție rapidă a vinovaților.

Germanii au considerat că este de dorit ca trupele Hiwi să fie îndepertate din zona, unde simpatizau cu
populația locală și au decis să le trimită pe frontul occidental, unde majoritatea lor a ajuns la sfârșitul
anului 1943 și începutul lui 1944.[4]

Un mare număr dintre batalioanele acestea au fost încorporați în diferite divizii de pe frontul de vest.
Numeroși dintre acești soldați au fost destinați pazei Zidului Atlanticului. Pe Ziua Z, soldații estici, lipsiți
de o motivație serioasă să lupte împotriva Aliaților, s-au predat în număr mare. Au fost și câteva cazuri în
care acești soldați au luptat cu îndârjire, în special datorită propagandei greșite a Aliațior, care a promis o
repatriere rapidă în Uniunea Sovietică a celor care s-ar fi predat.

În total, 71 de batalioane „estice” au servit pe frontul de răsărit, iar alte 42 au luptat în Belgia, Finlanda,
Franța sau Italia.

Înființarea ROA și lupta împotriva Armatei Roșii


Armata Rusă de Eliberare (ROA) nu a existat în mod oficial până în toamna anului 1944, când Heinrich
Himmler l-a convins în sfârșit pe Adolf Hitler să accepte organizarea a zece divizii ROA. (Istoriografia
sovietică a etichetat pe toți rușii care au luptat de partea germanilor drept „vlasoviști”).

Pe 14 noiembrie 1944, Vlasov a citit la Praga „Manifestul de la Praga” în fața nou creatului „Comitetului
de eliberare a popoarelor Rusiei”. Prin acest document, Vlasov consemna scopul luptei împotriva lui
Stalin și anunța cele 14 obiective democratice pentru care lupta ROA. Pretențiile germanilor ca
documentul să conțină și referiri antisemite a fost evitată în mod elegant de comitetul vlasovist. Totuși,
documentul a conținut critici la adresa Aliaților occidentali, etichetați drept „plutocrații” care s-au aliat cu
Stalin în tentativa de cucerire a Europei.
În februarie 1945 doar Divizia I ROA Divizia a 600-a de
infanterie germană era complet formată sub comanda
generalului Serghei Kuzmici Buniacenko. Divizia a luptat
pentru scurtă vreme pe frontul de pe Oder, mai înainte de a
schimba tabera și a-i ajuta pe cehi în timpul insurecției din
Praga.

O a doua divizie, Divizia a II-a RAO (Divizia a 650-a de


infanterie germană) avea efectivele incomplete când a părăsit
garnizoana Heuberg sub comanda generalului Mihail Vlasov vorbind voluntarilor ROA lângă
Meadrov. În rândurile acestei divizii s-au înrolat un mare Dabendorf în toamna anului 1944.
număr de „lucrători din est” în timpul deplasării spre sud.
Cea de-a treia divizie RAO a rămas doar în stadiul incipient
al formării.

Au mai existat unele unități precum „Corpul rus”, „Corpul al XV-lea SS de cavalerie cazacă” al
generalului Helmuth von Pannwitz, cazacii atamanului Domanov și alte unități militare formate din
emigranți ruși „albi” au fost de acord să devină parte a aramtei lui Vlasov. Totuși, toate aceste unități nu
au făcut efectiv parte din ROA, deoarece Vlasov nu a putut să se folosească de serviciile lor în nicio
operațiune. Între aceste unități nici măcar comunicațiile nu puteau fi stabilite cu ușurință.

Vlasov a ordonat primei divizii ROA să mărșaluiască spre sud, în


speranță că va reuși să concentreze toate forțele anticomuniste
loiale lui. El a considerat că în fruntea trupelor sale ar putea să se
predea Aliaților occidentali în termeni „favorabili”, ceea ce ar fi
presupus evitarea repatrierii. De altfel, Vlasov a trimis o serie de
emisari care să înceapă negocieri secrete cu occidentali pentru
capitulare. Se pare că el spera că Aliații occidentali să privească
cu simpatie la obiectivele RAO și poate să folosească voluntarii
Generalii Vlasov şi. Şilenkov (centru)
la o întâlnire cu Joseph Goebbels
anticomuniști într-un posibil război viitor cu Uniunea Sovietică.
(februarie 1945)
Luptele împotriva germanilor și
prizonieratul sovietic
În timpul marșului spre sud, Divizia I a RAO s-a aflat în situația de a-i ajuta pe patrioții cehi în timpul
insurecției din Praga declanșate pe 5 mai 1945 împotriva ocupației militare germane. Dacă la început
Vlasov a privit cu circumspecție posibilitatea angajării în luptă împotriva germanilor, el a acceptat în cele
din urmă propunerea generalului Buniacenko de a se alătura luptei cehilor.

Divizia I s-a angajat în luptă cu unitățile Waffen-SS care fuseseră trimise să distrugă orașul. Cum
unitățile ROA erau dotate cu armament greu, militarii ruși au reușit ca, împreună cu insurgenții cehi, să
respingă atacul germanilor și să salveze Praga de la distrugere. Divizia I a fost obligată să părăsească
Praga datorită majorității comuniștilor în noua Rada (Parlamentul) cehă. Soldații ROA s-au predat
Armatei a III-a SUA a generalului Patton. Americanii nu aveau însă niciun interes să-i ia prizonieri pe
militarii ROA temându-se că un asemenea gest ar deteriora relațiile occidentalilor cu Uniunea Sovietică.
La scurtă vreme după tentativa nereușită de capitulare în fața americanilor, Vlasov și oamenii săi au fost
capturați de sovietici.
Unii dintre soldații care au fost inițial luați prizonieri de aliații
occidentali au fost mai apoi predat sovieticilor. Totuși, unii dintre
ofițerii aliați care simpatizau cauza soldaților ROA le-a permis
acestora să evadeze în gurpuri mici și să se refugieze în zonele
controlate de americani. Ar mai trebui notată și atitudinea
liderilor Liechtensteinului, care a ignorat cererile sovieticilor de
extrădare a soldaților „Armatei I Națională Rusă” care au reușit
să ajungă pe teritoriul principatului. Acești soldați ruși au cerut
azil politic și au primit până în cele din urmă să emigreze în
Argentina.

Guvernul i-au etichetat pe soldații ROA (vlasoviști) drept


trădători. Soldații ROA care au fost repatriați au fost judecați și
condamnați la moarte sau la muncă în lagărele Gulagului pentru
termene de cel puțin zece ani. Vlasov și alți câțiva lideri ai ROA
au fost condamnați la moarte prin spânzurare. Sentința a fost Mormânt colectiv al unor generali şi
unor soldaţi necunoscuţi ai RAO din
executată pe 1 august 1946.
cimitirul „Olšanské hřbitovy” din
Praga
Note
1. ^ Bundesarchiv-Militärarchiv (BA-MA) RH20-2/558 ”Entweichen von HiWi”, AOK 2 Ia
3385/43, 14.9.43
2. ^ Există multe rapoarte cu privire la aceste incidente în rapoartele comandanților de pe
frontul de răsărit. Vedeți și: BA-MA RH20-2/636. AOK 2 Ia 2749/43, 9.8.43, RH20-2/558
3. ^ RH20-8/979, „Zuverlässigkeit landeseigener Verbände“, Aok 8 Ia 4844/3, 1.10.43
4. ^ Pe 4 noiembrie, un raport al Armatei a 2-a de pe frontul de est erau nominalizate doar 9
unități (față de cele peste 60 în septembrie) care rămăseseră în est. Cele mai multe dintre
acestea fuseseră transferate în occident sau fuseseră desființate. (Vedeți RH20-2/558
”Auskämmaktion unzuverlässiger Ostverbände” AOK 2 Ia 4454/43, 4.11.43). Un raport al
Grupului de armate „Centru” ( RH20-2/558 ”Zusammenstellung über Osttruppen”, HG Mitte
Ia 12303/43, 25.10.43) indentifica 16 batalioane și câteva companii care fuseseră deja
trimise în occident la sfârșitul lui octombrie și alte 20 care erau în plin proces de transfer,
alte 12 urmând să fie pregătite pentru deplasare.

Legături externe
„Este prea devreme să-l iertăn pe Vlasov” (http://www.sptimes.ru/index.php?action_id=2&st
ory_id=5830), The St. Petersburg Times, 6 noiembrie 2001
Armata uitată a lui Vlasov (http://www.praguepost.com/P03/2004/Art/1111/news8.php), The
Prague Post, 11 noiembrie 2004
Pagina Armatei Ruse de Eliberare creată de veteranul Alexandr Dubov (http://www.roa2.nar
od.ru/index-e.htm)
Gereral-locotenent Wladyslaw Anders și Antonio Munoz, „Voluntarii ruși în Wehrmachtul
german în al doilea război mondial” (http://www.mochola.org/russiaabroad/vlasan01.htm)
Imgaini rare cu Armata Rusă de Eliberare (https://www.youtube.com/watch?v=7USp4MYJBj
w) (video)

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Armata_Rusă_de_Eliberare&oldid=12023313
Ultima editare a paginii a fost efectuată la 9 martie 2018, ora 17:42.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.

S-ar putea să vă placă și