O scrisoare pierdută

I.L. Caragiale
-Caracterizare de personaj-

Reprezentată pe scenă în 1884, comedia ,,O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale este a treia piesă
dintre cele patru scrise de autor. Este o comedie de moravuri inspirată din lupta electorală din anul
1883, în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane autorului.
Comedia este o specie a genului dramatic, care stârnește râsul prin surprinderea unor moravuri, a
unor tipuri umane sau a unor situații neașteptate, cu final fericit. Personajele comediei aparțin unor
tipologii clasice, iar sursa principală a comicului este contrastul dintre aparență și esență.
Text dramatic, comedia este destinată reprezentării scenice. Dovadă sunt intervențiile directe ale
autorului în piesă(didascalii), structura în patru acte, alcătuite din scene și replici, dialogul și
monologul ca moduri de expunere, limitarea acțiunii în timp și spațiu.
Comedia aparține realismului clasic. Principiile promovate de societatea culturală Junimea și
estetica realismului se regăsesc în: critica ,,formelor fără fond” și a politicienilor corupți, satirizarea
unor aspecte sociale, spiritul de observație acut, veridicitatea obținută prin tehnica acumulării
detaliilor, individualizarea ,,caracterelor” prin limbaj. Țin de clasicism echilibrul compozițional și
generalitatea situațiilor și a caracterelor (prostul fudul, canalia ,,încornoratul”, cocheta etc).
Tema comediei constă în satirizarea vieții publice și de familie a unor politicieni din societatea
românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Comedia înfățișează aspecte din viața politică (lupta
pentru putere în contextul alegerilor pentru Cameră, șantajul, falsificarea listelor electorale) și de
familie (triunghiul conjugal Zoe-Trahanache-Tipătescu) a unor politicieni corupți.
Zoe Trahanache, cea mai distinsă dintre femeile din comediile lui Caragiale, reprezintă tipul
cochetei și al femeii voluntare. În lista cu Persoanele de la începutul piesei, autorul îi fixează statutul
social prin raportare la soțul ei, Zaharia Trahanache, cel mai important om al județului: ,,soția celui
de sus”. În ciuda faptului că femeile nu aveau drept de vot la acea epocă, Zoe îi poate manevra pe
ceilalți după voința sa ca pe niște marionete, folosindu-se de poziția de primă doamnă a orașului de
provincie.
Pierderea scrisorii de amor, care este folosită ca armă de șantaj de adversarul politic pentru a
obține mandatul de deputat, provoacă teama femeii că scandalul i-ar distruge imaginea publică. De
aceea își folosește toate resursele pentru recuperarea scrisorii: voința, influența, puterea de a
convinge.
În actul al II-lea, scena VI, Zoe uzează cu abilitate de mijloacele de convingere feminine pentru a-
l determina pe Tipătescu să susțină candidatura avocatului din opoziție, în schimbul scrisorii. În
ciuda văicărelilor, a leșinurilor, dar și a faptului că e considerată o ,,damă simțitoare” este în realitate
,,femeia bărbată”, stăpână pe sine, care știe foarte bine ce vrea și care îi manipulează pe toți după
propriile dorințe.
Dincolo de aparențe, în cuplul pe care Zoe îl formează cu Tipătescu, femeia este polul rațional,
puternic și care deține controlul asupra relației. Când Tipătescu refuză compromisul politic și îi
propune Zoei o soluție romantică, arătându-se gata să renunțe la tot de dragul ei: ,,Să fugim
împreună...”, ea intervine energic și refuză ,,nebunia”, nevrând să renunțe cu niciun preț la poziția de
primă doamnă a orașului de provincie. Izbucnirea scandalului o îngrozește mai tare decât pierderea
bărbatului iubit. Cum negocierile dintre prefect și Cațavencu eșuează, Zoe, femeia voluntară,
promite sprijinul ei pentru obținerea mandatului de deputat în schimbul scrisorii
compromițătoare:,,Ei! Eu te aleg, eu și cu bărbatul meu; mie să-mi dai scrisoarea...Primești?”.
Răspunsul abilului Cațavencu este afirmativ: ,,Primesc”, potrivit devizei sale: ,,Scopul scuză
mijloacele”.
În actul al IV-lea, când Cetățeanul turmentat îi restituie scrisoarea găsită de el în căptușeala
pălăriei pierdute de Cațavencu la primărie, Zoe devine triumfătoare, se comportă ca o adevărată
doamnă, își recapătă superioritatea. Cum orice motiv de îngrijorare dispăruse, generoasă,
fermecătoare, îi spune lui Cațavencu: ,,Eu sunt o femeie bună...am să ți-o dovedesc. Acum sunt
fericită...Puțin îmi pasă dacă ai vrut să-mi faci rău și n-ai putut.”
Conflictul dramatic principal constă în înfruntarea pentru putere politică a două forțe opuse:
reprezentanții partidului aflat la putere (prefectul Ștefan Tipătescu, Zaharia Trahanache și Zoe, soția
acestuia) și gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Cațavencu, ambițios avocat și
proprietar al ziarului ,,Răcnetul Carpaților”. Conflictul are la bază contrastul comic dintre ceea ce
sunt și ceea ce vor să pară personajele, dintre aparență și esență. Conflictul secundar este reprezentat
de grupul Farfuridi-Brânzovenescu, care se teme de trădarea prefectului.
Modalitățile de caracterizare directă evidențiază bunătatea cochetei prin ceea ce spun alte
personaje: ,,Madam Trahanache, ești un înger!” (Cațavencu), ,,În sănătatea coanii Joițichii! Că e
damă bună!” (Cetățeanul turmentat) sau prin autocaracterizare ,,Eu sunt o femeie bună...”. La
începutul piesei, Trahanache îl avertizează pe Tipătescu s- nu-i spună lui Zoe de scrisoarea de amor
pentru că e ,,simțitoare”, în timp ce, după discuția cu Dandanache, Tipătescu îi recomandă să-și
păstreze cumpătul: ,,Zoe! Zoe! Fii bărbată...”.
Modalitățile de caracterizare specifice personajului dramatic sunt limbajul și indicațiile
scenice. Zoe Trahanache, prima doamnă a județului, nu face greșeli de limbaj. În schimb, adulterul
este sancționat prin comicul de nume: discrepanța comică dintre prenumele Zoe (indicând ceea ce
pretinde a fi, o doamnă distinsă) și diminutivul familiar pronunțat greșit de soțul ei, Joițica.
În concluzie, lumea eroilor lui Caragiale acționează după principiul ,,Scopul scuză mijloacele”.
Zoe Trahanache trăiește fără mustrări de conștiință; se preocupă doar de păstrarea imaginii publice,
pentru că lumea orașului de provincie are o singură pasiune, bârfa, devenită un inamic de temut
pentru ea în timpul farsei electorale. Intervențiile ei dezvăluie altă fațetă a universului caragialian:
puterea pe care o are femeia voluntară. Cocheta acționează pentru propria salvare, conduce din
umbră și toți îi recunosc poziția.