Povestea lui Harap-Alb

Ion Creangă
-relația dintre personaje-

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă este un basm cult, publicat în Convorbiri literare, în 1877.
Basmul cult este o specie narativă amplă, cu numeroase personaje purtătoare ale unor valori
simbolice, cu acțiune implicând fabulosul/supranaturalul și supusă unor stereotipii/acțiuni
convenționale, care înfățișează parcurgerea drumului maturizării de către erou. Conflictul dintre bine
și rău se încheie prin victoria forțelor binelui. Personajele îndeplinesc, prin raportare la erou, o serie de
funcții (antagonistul, ajutoarele, donatorii), ca în basmul popular, dar sunt individualizate prin
atributele exterioare și prin limbaj. Reperele temporale și spațiale sunt vagi, nedetrminate. Sunt
prezente clișee compoziționale, numerele și obiectele magice.
Narațiunea la persoana a III-a este realizată de un narator omniscient, dar nu și obiectiv,
deoarece intervine adesea prin comentarii sau reflecții.
Tema basmului este triumful binelui asupra răului. Motivele narative specifice sunt: superioritatea
mezinului, călătoria, supunerea prin vicleșug, muncile, demascarea răufăcătorului(Spânul), pedeapsa,
căsătoria.
În basm, sunt prezente clișee compoziționale/formule tipice. Formula inițială -,,Amu cică era
odată” și formula finală: ,,Și a ținut veselia ani întregi, și acum mai ține încă; cine se duce acolo be și
mănâncă”, sunt convenții care marchează intrarea și ieșirea din fabulos. Formulele mediane -,,Și
merg ei o zi, merg două, și merg patruzeci și nouă”, ,,Dumnezeu să ne ție, ca cuvântul din poveste,
înainte mult mai este”- realizează trecerea de la o secvență narativă la alta și întrețin suspansul/
curiozitatea cititorului.
Caracterul de bildungsroman al basmului presupune parcurgerea unui traseu al devenirii spirituale
(concretizat în trecerea probelor) și modificarea statutului social al protagonistului.
Eroul basmului, mezinul craiului, Harap-Alb, nu are puteri supranaturale și nici însușiri
excepționale (vitejie, dârzenie, istețime), asemenea lui Făt-Frumos din basmele populare. El are
calități și defecte, sugerate și de oximoronul din numele său. Trăsăturile care-l particularizează în plan
psihologic sunt menționate din perspectiva altor personaje: Spânul îl consideră ,,fecior de om viclean,
craiul îi recunoaște calitățile în urma probei la care îl supune ,,tu ești vrednic de împărat”. Din punct de
vedere moral, personajul întrunește toate calitățile necesare unui viitor împărat: bunătatea, milostenia,
curajul, cinstea, demnitatea.
Spânul este personajul secundar, reprezentând forța răului. Acesta poate întruchipa un ajutor în
parcurgerea etapelor de maturizare. Statutul său social inițial este cel de slugă, acesta întâlnindu-l pe
fiul de crai în pădurea labirint unde îi cere acestuia să-l ia ca ajutor. Portretul său moral este evidențiat
în momentul în care i se înfățișează de trei ori sub aspect diferit fiului de crai. Spânul este
întruchiparea răului, având și rolul inițiatorului, cum afirmă și calul năzdrăvan, ,,un rău necesar”.
 Trăsăturile distinctive ale celor două personaje motivează și încadrarea lor în două categorii:
Harap-Alb este caracterizat de inocență, bunătate și curaj, pe când Spânul este un reprezentant al
forțelor răului, iar trăsătura care-l individualizează este răutatea.
Probele la care participă cele două personaje sunt relevante, atât pentru caracterul fiecăruia, cât și
pentru relația stabilită între cei doi. Relevantă în acest sens este proba fântânii, în care fiul de crai își
dovedește inocența, având încredere în cuvintele spânului, care-l închide în fântână, obligându-l să-i
jure credință și modificându-i statutul social și numele. Fiul de crai devine astfel sluga Spânului,
purtând numele de Harap-Alb.
O altă scenă ilustrativă pentru relațiile dintre cele două personaje este cea finală, în care conflictul
dintre cei doi ia sfârșit. După demascarea spânului, acesta îi taie capul lui Harap-Alb, eliberându-l de
jurământ, semn că inițierea este încheiată. Eroul reînvie datorită ajutorului primit de la prietenii săi,
primind împărăția și fata pe care o dorea. Maturizarea eroului, la care spânul contribuie în mod
decisiv, este confirmată de nuntă și de schimbarea statutului social.
Dintre procedeele de caracterizare indirectă se utilizează caracterizarea prin fapte, limbaj,
gesturi, relații cu alte personaje, nume.
Harap (arap) înseamnă om cu pielea și cu părul de culoare neagră. Numele, modalitate indirectă de
caraterizare, semnifică sclav-alb, rob de origine nobilă, dar și faptul de a fi supus inițierii, condiția de
învățăcel. A fi rob este pentru erou punctul cel mai de jos în care l-a adus lipsa de experiență.
Mezinul este caracterizat în mod direct de narator: ,,Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de
aieste”, evidențiind inocența și lipsa de experiență a acestuia.
Limbajul cuprinde termeni și expresii populare, regionalisme fonetice sau lexicale, ziceri
tipice/erudiția paremiologică: frecvența proverbelor, a zicătorilor introduse în text prin expresia vorba
ceea. Plăcerea zicerii, verva, jovialitatea se reflectă în mijloacele lingvistice de realizare a umorului,
precum: exprimarea mucalită, ironia, porecle și apelative caricaturale, diminutive cu valoare
augmentativă (buzișoare, băuturică), caracterizări pitorești, scene comice precum cearta dintre Gerilă
și ceilalți, în căsuța de aramă, expresii populare.
Oralitatea stilului (impresia de zicere a textului) se realizează prin diferite mijloace, precum:
expresii narative tipice ( și atunci, și apoi, în sfârșit, după aceea), exprimarea afectivă (implicarea
subiectivă a naratorului) în propoziții interogative (Că altă, ce pot să zic?) și exclamative, dativul etic,
inserarea de fraze ritmate sau versuri populare.
În concluzie, deznodământul basmului conduce la o rezolvare a conflictului dintre cele două
personaje antitetice: Spânul și Harap-Alb, demonstrând astfel rolul fiecăruia în ansamblul basmului.
Harap-Alb este un tânăr fiu de crai, nematurizat,care parcurge un traseu al inițierii în care un rol major
îl au probele la care îl supune Spânul. Acesta își demonstrează astfel rolul inițiator, recunoscut și de
celelalte personaje.