Aci sosi pe vremuri

Ion Pillat
Introducere
Poemul „Aci sosi pe vremuri” a fost publicat în volumul de poezii semnat
de Ion Pillat și intitulat „Pe Argeş în sus”. Volumul a apărut în anul 1923, iar
„Aci sosi pe vremuri” este considerat de către criticul literar George Călinescu
drept capodopera lirică a scriitorului. Atașamentul acestuia față de
casa, familia și moșia copilăriei este puternic evidențiat în acest poem.

Curentul de care apartine

Opera apartine traditionalismului, acesta se defineşte cel mai bine în raport cu
modernismul, dar şi definiţia modernismului evidenţiază strânsa legătură dintre
aceste fenomene. Ideile tradiţionalismului trebuie raportate la romantismul
românesc, care descoperise folclorul şi istoria, trecutul ca locuri ale evadării;
tradiţionalismul presupune reîntoarcerea la aceste valori, promovate de
paşoptişti

Explicația titlului

Titlul operei („Aci
sosi pe vremuri”) face trimitere la ideea identificării trecutului cu
prezentul. Adverbul „aci”, întâlnit aici în formă populară, alături de verbul la
timpul perfect simplu „sosi” și de locuțiunea adverbială de timp „pe vremuri”,
sugerează repetabilitatea și retrăirea experiențelor specifice fiecărei generații.
Astfel, fiecare generație în parte se bucură de experiența vieții într-un mod
similar cu cel al predecesorilor. De asemenea, titlul sugerează „prinderea din
urmă” a viitorului de către trecut, atmosfera fiind predominant nostalgică,
melancolică. 

Tema

Tema poeziei privește mai multe aspecte, universul rural specific

tradiționalismului, asociindu-i-se două teme de largă circulație: iubirea și
timpul. Universul rural este ales drept cadru al concretizării iubirii, care este
tratată în două planuri temporare, trecutul iubirii bunicilor și prezentul iubirii
nepotului. Universul rural este particularizat prin motive specifice: casa,
hornul, trecerea timpului, uitarea, satul.

Secvenţe lirice
Primul distih, care poate fi considerat și incipitul poemului, scoate în evidență
trecerea ireversibilă a timpului prin metaforele „casa amintirii cu obloane și
pridvor” sau „păienjeni zăbreliră și poartă și zăvor” și, totodată, redă un spațiu
spiritual al strămoșilor. Cel de-al doilea distih transmite ideea că timpul s-a oprit
în loc, iar totul îmbracă o aură legendară, fiind evocate personaje din vremuri
de mult trecute, „de când luptară-n codru și poteri, și haiduc”.

Cu ajutorul celei de-a treia strofe, poetul ne introduce într-o frumoasă și

emoționantă poveste de dragoste, cea trăită de bunicii săi: „Aci sosi pe vremuri
bunica-mi Calyopi”. Aflăm, astfel, în cea de-a patra strofă, cum s-a petrecut
întâlnirea dintre cei doi: bunicul a așteptat nerăbdător sosirea berlinei care o
aducea pe bunica: „Nerăbdător bunicul pândise de la scară/ Berlina legănată
prin lanuri de secară”. Distihul al cincilea continuă în aceeași notă
tradiționalistă, iar de aici aflăm că tânăra era îmbrăcată după moda acelei
vremi: „o fată în largă crinolină”. În următoarele trei strofe poetul ne dezvăluie
faptul că întâlnirea celor doi se desfășoară după un adevărat ritual: romantic,
bunicul îi recită poezii reprezentative pentru acea vreme, „La Lac”, a lui
Mallarmé, și versuri din „Sburătorul” lui Rădulescu, iar bunica îl asculta
„tăcută, cu ochi de peruzea”.

Cel de-al nouălea distih concentrează tematica întregii poezii, în care nostalgia

curgerii implacabile a timpului este dublată de eternitatea sentimentului de
iubire „Și cum ședeau... departe, un clopot a sunat/ De nuntă sau de moarte,
în turnul vechi din sat”. Punctele de suspensie, adverbul de loc „departe”,
precum și imaginea auditivă a clopotului fac o paralelă între timpul iubirii,
care este etern, și timpul real, realitatea brutală, scoasă în evidență de strofa a
zecea: „de mult e mort bunicul, bunica e bătrână”. 

Următoarele două strofe aduc în prim-plan meditația poetului asupra propriei

existențe: „Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete/ Te vezi aievea numai
în ștersele portrete // Te recunoști în ele, dar nu și-n fața ta/ Căci trupul tău te
uită, dar tu nu-l poți uita”. Se creează astfel impresia de dialog, de adresare
directă, în felul acesta poetul reluând încă o dată ideea că timpul este trecător,
iar amintirile sunt singurele care pot opri acest proces.

În cel de-al treisprezecelea distih poetul realizează o paralelă între trecut și

prezent. Prin intermediul comparației „Ca ieri sosi bunica… și vii acuma tu” ne
este transmisă ideea că timpul este ciclic, iar aceleași gesturi și obiceiuri ale
strămoșilor sunt reluate de către generația tânără. Următoarele patru
strofe accentuează ideea că deși vremurile și personajele s-au schimbat, trăirile
au rămas aceleași: asemenea bunicului, tânărul așteaptă nerăbdător sosirea
trăsurii pentru a-i recita iubitei poeme din creația lui Francis Jammes și
„Balada lunei” de Horia Furtună, referințe culturale care sugerează încă o dată
trecerea timpului, prin evoluția tendințelor literare.

Ultima strofă evidențiază tristețea poetului, care se vede neputincios în fața

trecerii necruțătoare a timpului: „Și cum ședeam… departe, un clopot a sunat/
Același clopot, poate - în turnul vechi din sat...”. Ultimul vers al poemului „De
nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat”, care are și rolul de laitmotiv și
care poate fi interpretat ca o concluzie a discursului liric, sugere.

Eul liric
Prezența eului liric se remarcă în poezie prin utilizarea verbelor la persoana I:
„am şoptit”, „am spus”, „şedeam”. Verbele și pronumele la persoana a II-a
trădează, de asemenea, prezența eului liric, prin sugestie relației cu un
interlocutor: „vii acuma tu”, „calci”, „ai ascultat”.

Elementele de versificație (rimă,

ritm, măsură)
Cele treizeci și nouă de versuri ale poemului se bucură de o muzicalitate
deosebită. Aceasta se datorează elementelor prozodice de tip clasic, precum
rima împerecheată, ritmul iambic și măsura de 13-14 silabe.

Concluzie
În concluzie, poezia „Aci sosi pe vremuri”, de Ion Pillat, este o operă ce aparține
traditionalismului. Ideea de timp este valorificată în acest text în manieră
originală, prin raportarea trecutului la prezent și invers. Poemul se înscrie în
estetica tradiționalistă prin idilizarea trecutului, valorificarea cadrului rural,
respectarea elementelor prozodice tradiţionale clasice, cu elemente de pastel şi
elegie.