TABLITA 1 - THOTH ATLANTUL

Istoria lui Thoth, Atlantul

Eu, THOTH, atlantul, maestrul secretelor
paznicul documentelor, atotputernic rege,
magician
trăind din generație în generație,
pregătindu-mă să cobor în sălile din Amenti,
am scris spre a-i îndruma
pe cei care vor veni după mine,
aceste documente ale atotputernicei
ințelepciuni a Marii Atlantide.
In marele oraș din KEOR, pe insula UNDAL,
într-un timp foarte îndepărtat, am început
această incarnare.
Preaputernicii atlanți au trăit și au murit
altfel
decât o fac oamenii din epoca de acum,
din eon în eon și-au reînnoit viața
în Sălile din Amenti unde râul vieții curge
etern.
De o sută de ori câte zece
am coborât pe întunecatul drum ce duce
spre lumină,
și de tot atâtea ori am urcat din
întuneric spre lumină cu forțe și puteri
reînnoite.
Acum încă o dată voi cobori
iar cei din KHEM (Egiptul antic, n.tr.)
nu vor mai ști de mine.
Dar într-un timp ce nu s-a născut încă mă
voi ridica din nou, preaputernic, cerând
socoteală celor rămași în urmă.
Atunci să vă feriți, voi cei din KHEM,
învățătura de mi-ați fi trădat, căci arunca-
vă-voi în întunericul cavernelor de unde ați
venit.
Să nu-mi trădați secretele oamenilor
nordului
oamenilor sudului
ori blestemul meu se va abate asupra
voastră.
Nu uitați să luați aminte la cuvintele mele
pentru că sigur mă voi reîntoarce
și voi cere de la voi ceea ce păziți.
Da, chiar și de dincolo de timp și de moarte
mă voi întoarce, răsplătind sau pedepsind
după loialitatea fiecăruia.
Măreț fost-a poporul meu în timpuri apuse,
măreț dincolo de înțelegerea
oamenilor ce-s acum în jurul meu;
având știința ințelepciunii celor de demult,
cautând departe în inima infinității
cunoștințe ce aparțineau tinereții
Pământului.
Înțelepți eram datorită înțelepciunii
Copiilor Luminii care trăiau printre noi.
Puternici eram datorită puterii ce venea
din focul etern.
Iar mai presus de toate, cel mai important
intre
copii omului era tatăl meu, THOTME,
paznicul marelui templu,
punte intre Copii Luminii
care locuiau în templu și
rasele de oameni care populau cele zece
insule.
Sol, după Trei, al Locuitorului din UNAL,
vorbind Regilor cu o voce căreia trebuia să i
te supui.
Crescut-am acolo până la maturitate,
fiind învățat de tatăl meu misterele
străvechi,
până când, în timp, crescu în mine focul
înțelepciunii,
iar acesta se transformă într-o flacără ce mă
consuma.
N-am dorit altceva decât atingerea
înțelepciunii.
Până când într-o măreață zi porunca veni de
la
Locuitorul Templului, să fiu adus în fața lui.
Puțini erau aceia intre copiii omului
ce priviseră acea față și trăiseră apoi,
căci Copii Luminii nu sunt precum fii omului
când nu sunt încarnați într-un corp fizic.
Ales fost-am dintre fii omului,
educat de către Locuitor astfel ca
țelurile lui sa fie îndeplinite,
țeluri nenăscute încă în pântecul timpului.
Epoci întregi am locuit în Templu,
acumulând din ce în ce mai multă
înțelepciune,
până când și eu m-am apropiat de lumina
trimisă de marele foc.
Mi-a arătat calea spre Amenti,
lumea de dincolo unde stă marele rege pe
tronul său.
Adânc m-am plecat în semn de respect în
fata Maeștrilor Vieții
și a Maeștrilor Morții, primind în dar Cheia
Vieții.
Eliberat eram de Sălile din Amenti,
alungând moartea din cercul vieții.
Departe spre stele călătorit-am până când
spațiul și timpul au dispărut.
Dupa ce sorbit-am cu nesaț din cupa
înțelepciunii,
am privit în sufletele oamenilor unde-am
descoperit
mistere și mai mari și m-am bucurat.
Căci doar în Căutarea Adevărului putea
Sufletul meu
să se liniștească și flacăra din mine să se
stingă.
De-a lungul epocilor am trăit,
urmărindu-i pe cei din jurul meu gustând
din cupa morții
și întorcându-se apoi în lumina vieții.
Treptat, din Regatele Atlantidei se
răspândiră valuri
de conștiință contopite cu mine,
pentru ca apoi ele să fie înlocuite de
semințele unei stele inferioare.
Supunându-se legii, cuvântul Maestrului
crescu ca o floare.
Înspre întunericul din străfunduri se
îndreptară gândurile Atlanților,
Până când, în sfârșit în această mânie sosi
din AGWANTI, (cuvântul Agwanti nu are un
echivalent in limba engleză;înseamnă o
stare de detașare. n.tr.) 
Locuitorul, rostind Cuvântul, chemând
puterea.
Adânc în inima Pământului, fii din Amenti
auziră,
și auzind produseră preschimbarea florii
focului
care arde etern, îl transformară folosind
LOGOS-ul,
până când marele foc își schimbă direcția.
Peste lume se năpustiră atunci marile ape,
înecând și scufundând,
schimbând echilibrul Pământului
până când doar Templul Luminii mai ramase
întreg pe marele munte de pe insula UNDAL
care se ridica dintre ape,
doar câțiva mai trăiau
salvați de furia apelor.
Mă chemă apoi Maestrul, zicând:
Adună-mi poporul.
Du-i departe peste ape cu ajutorul celor ce
te-am învățat,
până vei ajunge pe pământul barbarilor
păroși,
ce locuiesc în peșteri, în deșert.
Acolo urmează planul pe care îl știi deja.
Adunatu-mi-am atunci poporul și
am intrat în marea navă a Maestrului.
In sus ne-am ridicat dimineața.
Întunecat sub noi se vedea Templul.
Brusc peste el năpustitu-s-au apele.
Dispărut de pe suprafața Pământului,
până când vremea va sosi, era mărețul
Templu.
Foarte repede ne-am îndreptat spre soarele
dimineții,
până când sub noi se întinse tărâmul
copiilor din KHEM.
Mânioși, ne-au întâmpinat cu măciuci și
sulițe,
pe care le agitau în aer, dorind să înjunghie
și chiar să-i distrugă
pe fiii Atlantidei.
Atunci ridicatu-mi-am toiagul îndreptând
spre ei o rază vibratorie
care ii făcu să rămână nemișcați ca niște
bucăți de piatră de pe munte.
Apoi vorbitu-le-am cu o voce calmă și
pașnică, povestindu-le despre
puterea Atlantidei,
afirmând că suntem copiii Soarelui și
mesagerii lui.
Intimidatu-i-am apoi arătându-le puterile
mele magice
până când au ajuns să se târască la
picioarele mele când s-au putut mișca
din nou.
Mult timp am locuit pe tărâmul numit KHEM,
mult, mult timp.
Ascultând poruncile Maestrului, care deși
doarme trăiește de-a pururi,
am trimis de la mine pe Fiii Atlantidei, i-am
trimis în toate zările,
sperând că din pântecul timpului
înțelepciunea poate reapărea în copiii ei.
Mult timp petrecut-am în KHEM,
făcând lucruri mărețe cu ajutorul
înțelepciunii din mine.
In sus crescură spre lumina cunoașterii
copii din KHEM,
udați de ploile înțelepciunii mele.
Deschis-am atunci drum spre Amenti ca să-
mi pot păstra puterile,
trăind din epocă în epocă ca Soare al
Atlantidei,
păzind înțelepciunea, păstrând
documentele.
Câțiva dintre fiii KHEM-ului,
atrăgându-i pe ceilalți în jurul lor,
crescură încet în forța Sufletului.
Acum, încă o dată, cobor dintre ei în
întunecatele săli din Amenti,
adânc în sălile subterane, înaintea
Maeștrilor puterilor,
față în față încă o dată cu Locuitorul.
Ridicatu-m-am sus deasupra intrării, o
trecătoare, o poartă ce duce spre
Amenti.
Puțini ar avea curajul sa îndrăznească,
puțini trec poarta spre
întunericul din Amenti.
Ridicat-am deasupra intrării, o puternică
piramidă,
folosind puterea ce întrece forța Pământului
(gravitația, n.tr.).
Adânc, foarte adânc am așezat casa-de-
forță sau camera,
din care am sculptat o trecătoare circulară
ce ajunge aproape de măreața
adunare.
Acolo în vârf, am așezat cristalul, ce trimite
raze spre "Timp-Spațiu",
atrăgând forța din eter, și concentrând-o
către trecătoarea spre Amenti.
Construit-am și alte camere care par a fi
goale,
totuși ascunse în ele se află cheile spre
Amenti.
Cel ce cu curaj va porni spre tărâmurile
întunecate
să se purifice mai întâi prin post îndelungat.
Să se întindă în sarcofagul de piatră din
camera mea.
Apoi ii voi dezvălui marile mistere.
Curând se va îndrepta spre locul unde îl voi
întâmpina,
chiar și în întunericul Pământului îl voi
întâmpina, eu,
Thoth, Maestrul Înțelepciunii, îl voi
întâmpina
și voi trăi alături de el de-a pururi.
Construit-am Marea Piramidă,
după modelul piramidei forței Pământului,
arzând etern astfel că, și ea,
să rămână de-a lungul secolelor.
In interiorul ei, am așezat cunoașterea
despre "Știința-Magiei"
astfel ca să pot fi aici când mă reîntorc din
Amenti,
da, în timp ce dorm în Sălile din Amenti,
Sufletul meu ce hoinărește liber se va
reincarna,
va locui intre oameni în această formă sau
în alta. (Hermes-de trei ori
născutul)
Trimis pe Pământ al Locuitorului sunt,
îndeplinindu-i poruncile astfel ca mulți sa
fie ridicați.
Acum mă întorc în Sălile din Amenti,
lăsând în urmă ceva din înțelepciunea mea.
Păstrați-o și urmați porunca Locuitorului:
Ridicați întotdeauna ochii spre lumină.
Cu siguranță, în timp, veți deveni una cu
Maestrul,
Cu siguranță și pe bună dreptate sunteți
una cu Maestrul,
Cu siguranță și pe bună dreptate sunteți
una cu TOTUL.
Acum, plec de la voi.
Nu uitați poruncile mele,
păstrați-le și respectați-le,
iar eu voi fi cu voi,
ajutându-vă și îndrumându-vă spre Lumină.
In fața mea se deschide poarta.
Cobor în întunericul nopții.

Pentru cei ce cauta răspunsuri la întrebările existențiale,sa știți ca mereu se vor

naște alte întrebări. Înțelepciunea este infinita și se întoarce mereu la legile de baza
universale. Citind aceste tablete nu faci altceva decât sa pornești un foc interior care
te ajuta sa înțelegi legile prin propria ta existenta, trăirile tale din viata și din
discernământul folosit vei Intelege tot mai mult atunci când le vei reciti. Aceste
tablete sunt făcute pentru fiecare nivel de evoluție al celui ce citește, cu cât ești mai
trăit și mai experimentat în viata cu atât mai mult vei înțelege. Eu personal la început
nu am înțeles mare lucru,dar în timp descoperind și numerologia am început sa leg
tot mai multe. 3 este secretul și vine din marele 1.Ce în numerologie înseamă 1
viziunea, dorința, focul, 2 dualismul, deplasarea mișcarea către acea viziune,
sentimentul, comunicarea și 3 analiza, creația, mintea, ce reiese din gândul meu și
mișcarea mea pana acum... Asta este și ce spune Thor în tablete. 1 Dumnezeu 1
Adevăr 1 Punct al libertății. Eu unu am o dorința și ma deplasez spre acea dorința
prin puterea lui 2 în acesta dimensiune analizând cu 3 ce este creativ și ce nu. Citiți
aceste tablete dar trăiți și viata ca să puteți naște copilul înțelepciunii din voi.
Găsind lumina ce se afla în întuneric,..... cu fiecare eliberare a tiparelor și
programelor negative vei găsi forța și puterea reînnoita.... Aceasta este calea spre
trezirea luminii..... Aceasta este moștenirea lăsată, înțelepciunea interioara a
fiecăruia.... Ferice de aceia care isi vor folosi lumina, înțelepciunea, în scopuri
pozitive și nu se vor pierde.... Copiii Luminii de atunci vor fi cei de acum, aceia care
iși vor trezi lumina interioara.
Atlantida este utilizată în contextul unei stări de armonie, fiind enigma pe care trebuie
să o elucideze oamenii - cei care guvernează temporar capacitatea de exercițiu
totalitar. Soluția o reprezintă unitatea, ce va conduce la extaz, iar alternativa o
constituie ignoranța, ce va culmina în angoasă. Aspectele dezbătute sunt transpuneri
sugestive ale unor înțelesuri ce nu pot fi exprimate coerent (capacitatea noastră de
interpretare nu poate susține informații așa de vaste), însă se poate fenta acest
dezavantaj prin folosirea unor analogii - circumstanțe apropiate. Esența informației
relevă complexitatea și natura existenței și inexistenței, ca stări individuale, de
singularități, dar și contopirea lor în sursă. Sursa fiind starea primordială de
singularitate (superpoziție), formată din existență și inexistență, însă într-o formă
contopită, astfel încât nu-i nici existență nici inexistență și în același timp sunt
ambele, simultan. Dacă încerci să gândești o stare de singularitate, se va prăbuși în
paradox înainte de tentativă. Trebuie să te contopești în profunzime și să o atingi fără
să o gândești, după care să dezvolți proces cognitiv. Contopirea este poarta către
sursă. Trecut în superpoziție (sursă), te-ai scos! Până atunci, dacă nu promovezi și
închizi capitolul reîncarnare, rămâi repetent și repeți materia. Ce-i așa nostim să te
refaci în compoziție, iar și iar, în același univers? Ai o singură șansă, ascunsă în
curiozitate! Curiozitatea te va elibera!

TABLITA 2 - SALILE DIN AMENTI

Adânc în inima pământului se găsesc Sălile

din Amenti,
cu mult sub insulele scufundatei Atlantida,
Sălile Morților și ale celor vii,
scăldate în focul infinitului TOT.
Într-un timp foarte îndepărtat, pierdut în
spațiu-timp,
Copiii Luminii au privit în jos către lume.
Văzând copiii omului în sclavie legați de
forța care venea de dedesubt
Au știut că doar eliberându-se din
această sclavie
va putea omul să se ridice de pe Pământ
spre Soare.
Pe Pământ coborât-au și și-au creat corpuri,
asemănătoare cu cele ale oamenilor.
Maeștrii au spus după
această transformare:
“Suntem cei formați din praf din spațiu,
luând parte la viata din infinitul TOT;
trăim în lume ca și copiii omului, la fel ca și
copiii omului și totuși diferit.”
Apoi pentru a locui, adânc sub scoarța
Pământului,
au săpat spații mari cu ajutorul puterii lor,
spații diferite de cele ale copiilor omului.
Le-au înconjurat apoi cu forțe și puteri,
pentru a apăra Sălile Morților.
Unul lângă altul au așezat apoi alte spații,
le-au umplut cu Viața și cu lumina de
deasupra.
Construit-au apoi Sălile din Amenti, pentru
a putea locui acolo de-a pururi
să traiască plini de viață până la sfârșitul
eternității.
Treizeci și doi de copii erau,
Fii ai Luminilor care coborâseră intre
oameni,
Căutând să elibereze din sclavia
întunericului
Pe cei țintuiți de forța ce venea de
dedesubt.
Adânc în Sălile din Amenti crescu o floare,
arzătoare, ce se mărea, alungând noaptea.
Așezată în centru, o rază puternică,
dătătoare
de Viață, de Lumină, umplându-i de putere
pe cei ce se apropiau de ea.
Așezat-au tronuri în jurul ei, treizeci și
două,
locuri pentru fiecare Copil al Luminii,
așezate astfel ca să fie scăldați de ceea ce
radia din floare, Viața din eterna Lumină.
Acolo își așezau de fiecare data primele
corpuri create
pentru ca acestea sa fie umplute cu Spiritul
Vieții.
O sută de ani din fiecare o mie trebuia
ca Lumina dătătoare de Viață sa le lumineze
corpurile.
Grăbind, trezind Spiritul Vieții.
Acolo în acel cerc, din eon în eon, stau Marii
Maeștri,
ducând o viață necunoscută oamenilor.
Acolo în Sălile Vieții dorm ei,
liber curge Sufletul lor prin corpurile
oamenilor.
La diferite intervale, în timp ce corpurile lor
rămân adormite,
ei se încarnează în corpurile oamenilor.
Ii învață cum să iasă din întuneric și ii
îndrumă spre lumină.
Acolo în Sala Vieții, plină de înțelepciunea
lor,
necunoscuți raselor de oameni, trăind
dintotdeauna sub recele
foc al vieții, stau Copiii Luminii.
Există momente când se trezesc,
și se ridică din adâncuri pentru a fi lumini
călăuzitoare intre oameni,
infiniți printre oamenii limitați.
Cel ce progresând a ieșit din întuneric, s-a
ridicat din noapte spre lumină,
este eliberat de Sălile din Amenti, este
eliberat de Floarea Luminii și a Vieții.
Îndrumat atunci de înțelepciune și
cunoștințele acumulate,
va trece dintre oameni intre Maeștrii Vieții.
Acolo poate locui la fel ca și ceilalți Maeștri,
eliberat din sclavia întunericului nopții.
Așezați în interiorul florii ce radiază stau
șapte
Maeștrii din Spațiu-Timpurile de deasupra
noastră,
ajutând și călăuzind prin infinita
Înțelepciune, calea prin timp a copiilor
omului.
Preaputernici și stranii sunt, învăluiți în
puterea lor,
tăcuți, atoateștiutori, atrăgând spre ei forța
Vieții,
diferiți și totuși una cu copiii omului.
Da, diferiți, și totuși Una cu Copiii Luminii.
Păstrători și păzitori ai forței ce înrobește
omul,
pregătiți să o slăbească dacă lumina a fost
atinsă.
Primul și cel mai puternic, este Entitatea
Ascunsă, Maestrul Maeștrilor,
infinitul Nouă, deasupra celorlalți de la
fiecare Maestru al Ciclurilor;

Trei, Patru, Cinci și Sase, Sapte, Opt,

fiecare având o misiune, fiecare cu forțele
proprii,
călăuzind, îndrumând destinul omului.
Acolo stau, preaputernici, eliberați de orice
timp și spațiu.
Nu aparțin acestei lumi și totuși înrudiți cu
ea,
Frați Mai Mari, ai copiilor omului.
Judecând și cântărind, cu ajutorul
înțelepciunii lor,
urmăresc înaintarea Luminii printre oameni.
Acolo, înaintea lor, am fost condus de către
Locuitor,
și l-am privit cum devine Una cu cel de
deasupra.
Apoi din EL se auzi o voce spunând:
“Măreț ești tu, Thoth, intre copii omului.
liber ești de-acum de Sălile din Amenti,
Maestru al Vieții intre copiii omului.
Nu vei mai gusta moartea decât dacă vei
voi,
vei sorbi doar Viața până la capătul
eternității,
De-acum ți-e Viața
de-a pururi la îndemână.
De-acum veni-va Moartea doar la chemarea
ta.
Poți locui sau pleca de aici după cum ți-e
vrerea,
Liber este Amenti pentru Soarele omului.
Bucură-te de Viață în orice forma voiești,
Copil al Luminii crescut intre oameni.
Alege ce vrei să faci, căci toți trebuie
să trudească,
Să nu te eliberezi niciodată de calea
Luminii.
Un pas doar ai făcut pe lungul drum spre
înălțimi,
infinit este acum muntele Luminii.
Cu fiecare pas pe care-l faci muntele se-
nalță;
înaintarea ta nu face decât sa-ndepărteze
scopul.
Apropie-te întotdeauna de infinita
Înțelepciune,
și ca-nainte scopul se va îndepărta.
Eliberat ești acum de Sălile din Amenti
spre a merge alături de Maeștrii lumii,
către același scop, lucrând împreună,
pentru a aduce Lumina copiilor omului.”
Apoi dinspre tronul sau veni unul dintre
Maeștri,
m-a luat de mână și mă conduse înainte,
prin toate Sălile adânc ascunsului tărâm.
Mă conduse prin Sălile din Amenti,
dezvăluindu-mi secretele necunoscute
omului.
Prin coridoru-ntunecat, mă conduse în jos,
spre Sala unde stă întunecata Moarte.
Uriașă se-ntindea în fața mea măreața Sală,
înconjurată de-ntuneric dar totuși plină de
Lumină.
In fața mea se ridica un tron întunecat,
Învăluită ședea pe el o siluetă a nopții.
Mai neagră decât noaptea stătea acolo,
De-un negru ce-al nopții nu era.
In fața ei s-oprit Maestrul, rostind
Cuvântul ce produce Viața:
“o, maestre al intunericului,
călăuză pe drumul ce duce dinspre
Viață spre Viață,
în fata ta aduc un Soare al dimineții.
Să nu-l atingi vreodată cu puterea nopții.
Să nu-i chemi flacăra spre întunericul nopții.
Cunoaște-l și privește-l, e fratele nostru
ce s-a ridicat din întuneric spre Lumină.
Eliberează-i flacăra din robie,
Ca liberă să ardă în întunericul nopții.”
O mână ridică atunci silueta,
și o flacără aparu, devenind din ce în ce mai
strălucitoare.
cu repeziciune dând cortina de-ntuneric la o
parte,
scoțând Sala din bezna nopții.
In spațiul mare din fața mea apărură,
luminițe după luminițe, de după valul nopții.
Nenumărate milioane țopăiau în fața mea
unele arzând ca niște flori de foc.
Altele aruncau o lumină slabă ce abia se
zărea din noapte.
Lumina unora scădea cu repeziciune;
a altora creștea doar dintr-o scânteie de
lumină.
Fiecare era înconjurată de un palid val de
întuneric,
dar totuși ardea cu o flacără ce nu putea fi
niciodată stinsă.
Zburând de colo-colo precum licuricii
primăvara,
umpleau spațiul cu Lumină și cu Viață.
Atunci se auzi o voce, puternică și solemnă,
zicând:
“Acestea sunt lumini ce suflete sunt intre
oameni,
crescând sau slăbind în intensitate,
existând de-a pururi,
schimbându-se dar fiind vii, în moarte spre
viață.
Dupa ce îmbobocesc ca niște flori,
și ating punctul final al creșterii în viață,
repede trimit atunci valul intunericului
învăluindu-le și schimbându-le în noi forme
de viață.
Constant de-a lungul epocilor, crescând,
devenind o alta flacără,
luminând întunericul cu și mai mare forță,
stinsă și totuși nestinsă de către valul
nopții.
Astfel creste sufletul omului de-a pururi
distrus dar totuși nedistrus de întunericul
nopții.
Eu, Moartea, vin dar nu rămân,
Căci viața există dintotdeauna în TOTUL;
Doar un obstacol, sunt eu, pe drum,
Obstacol trecut cu repeziciune cu ajutorul
luminii infinite.
Trezește-te, O flacără ce arzi de-a pururi în
interior,
Străluce și înfrânge valul nopții.”
Apoi în mijlocul văpăilor în întuneric, crescu
una ce
alungă noaptea, crescând, mărindu-se
devenind și mai strălucitoare până când nu
mai fu decât lumină.
Atunci vorbi călăuza mea, vocea maestrului:
Privește-ți propriul suflet cum crește în
lumină,
eliberat acum de-a pururi de Maestrul
nopții.
Prin multe spații mă duse-apoi, spatii unde
se aflau secretele Copiilor Luminii;
secrete pe care omul nu le va afla poate
niciodată până când
nu va deveni și el un Soare al Luminii.
Mă conduse înapoi spre Lumină
Din Sala Luminii.
Îngenuncheat-am acolo în fața marilor
Maeștri,
Maeștrii a TOATE.
Atunci vorbi EL, rostind cuvinte
impresionante:
Ai fost eliberat de Sălile din Amenti.
Alege ce vrei să faci intre copii omului.
Am vorbit și eu apoi:
O, mare maestru, permite-mi să fiu
învățător de oameni,
să le arăt calea până vor deveni și ei lumini
intre oameni;
eliberați de valul nopții care ii înconjoară,
arzând și luminând intre oameni.
Îmi vorbi apoi vocea:
Mergi și așa să fie după cum ți-e voia.
Stăpân al propriului destin iți ești acum,
liber să accepți sau să refuzi.
Preia-ți puterea, preia-ți înțelepciunea.
Ca o lumină străluce intre copiii omului.
In sus mă conduse apoi Locuitorul.
Si am trăit din nou intre copii omului,
învățându-i și arătându-le câte ceva din
înțelepciunea mea;
Soare al Luminii, un foc intre oameni.
Acum pășesc din nou pe calea ce duce în
jos, căutând lumina în întunericul nopții.
Păstrați-mi documentele căci călăuză vor fi
pentru copiii omului.

Sa-ti fie viata frate de-a-pururi la-ndemana ,

iar moartea sa te-ncerce doar la chemarea ta.
Caci tu de buna-voie iti poti lua c-o mana
si fara de tagada cu alta iti poti da.

Primul și cel mai puternic, este Entitatea Ascunsă, Maestrul Maeștrilor,

infinitul Nouă, deasupra celorlalți de la fiecare Maestru al Ciclurilor; este Tatal,din Rablele lui
Thoth

Opt,Sapte,Sase si Cinci Patru,Trei,fiecare având o misiune,fiecare cu forțele proprii,călăuzind,

îndrumând destinul omului.Primul și cel mai puternic,este Entitatea Ascunsă,Maestrul
Maeștrilor,care niciodata nu i-sa rostit numele,El este "Il Separatio" Legenda lui Il Separatio

Codex Lugubrum (manuscris tipărit în 1535) a rămas una din cărţile anonime medievale
interzise de către Vatican chiar şi în zilele noastre, anonimatul oferindu-i pe atunci autorului
protecţie contra mâinii lungi a inchiziţiei. În paginile acestei lucrări apare un personaj de un
simbolism atât de puternic, încât, odată problematizat ca şi concept, ar putea dărâma întreg
eşafodajul esenţei noastre spirituale. Este vorba de Il Separatio, Separatorul.
Conform legendei, atunci când Dumnezeu a vrut să se facă lumină din întuneric, între
întunericul absolut şi lumina care a explodat s-a creat o graniţă. Această graniţă este
entitatea Il Separatio, uneori supranumit şi Anonnimus (există chiar şi o statuie a lui
Annonimus la Praga).

Codex Lugubrum redă povestea unui cavaler de origine nobilă pe nume Amantes, de fapt un
asasin de profesie (acţiunea se petrece în secolul XII), plătit de regi şi aristocraţi pentru a-şi
lichida duşmanii. Era renumit ca fiind unul din cei mai mari profesionişti ai vremii sale. Nu
dăduse niciodată greş şi ucidea pe oricine, oricând, oricât de înaltă i-ar fi fost funcţia. El însă
nu-şi alegea victimele, ci doar suma de bani cu care era plătit. Printre victimele sale se
numărau regi, principi, ducese, inclusiv feţe bisericeşti marcante. Era plătit de veneţieni,
genovezi, oricine îşi permitea să-l plătească.

Acest mercenar are o revelaţie în jurul vârstei de 50 de ani. Îşi dă seama că unul din regii pe
care îi omorâse era un om cumsecade, care doar îşi apărase poporul, şi nu şi-ar fi meritat
moartea. Din acel moment, cavalerul asasin îşi schimbă mentalitatea. Rând pe rând, începe
să se răzbune pe toţi cei care îi comandaseră crimele. Ajungând de la unul la altul, înţelege
că un personaj foarte important pentru comanditarii ucigaşi era un călugăr bătrân care zăcea
undeva într-o temniţă subterană, ale cărui teorii nu conveneau anumitor oameni sus-puşi.
Amantes are puţin timp să-şi pună în aplicare planul de a-l salva pe călugăr, acesta urmând a
fi tras pe roată în dimineaţa următoare. Pătrunde aşadar noaptea în temniţă cu ajutorul
armelor, îl scoate la suprafaţă pe bătrânul rănit şi bolnav. Trebuie însă să se şi apere de
soldaţi pe lângă faptul că îl duce în spate pe călugăr. Este însă rănit grav. Rănile nu sunt
mortale, dar pierderea de sânge pe parcursul drumului îi poate cauza moartea. Nefiind nici
un sat în apropiere, opreşte într-o pădure. Bătrânul îi spune „Dumnezeu să te
binecuvânteze”, însă Amantes îi răspunde că nu are nevoie, fiindcă nu crede nici în rai nici în
iad, şi că a făcut totul fiindcă aşa a decis el să acţioneze. Îşi ia rămas bun de la călugăr şi-i
spune să-l lase să moară singur. Îşi înfige aşadar sabia aproape şi aşteaptă ca tot sângele să i
se scurgă şi să moară. Între timp, călugărul dispare.
Atunci se deschide o gaură în pământ şi îşi face apariţia un demon foarte puternic, venit ca
să şi-l adjudece pe Amantes. Demonul îi spune că a fost trimis să-l ia în iad cu toate
onorurile, drept răsplată pentru numărul considerabil de crime comise. Amantes, cu mâna
pe sabie şi cu un curaj fără margini, îi răspunde: „Să nu crezi ca o să aveţi o soartă uşoară cu
mine, jos acolo. O să fac din oasele demonilor regelui tău palat.”

În acel moment apare şi îngerul luminii şi grăieşte către îngerul întunericului: „Nu este al
vostru! Acest suflet a făcut în ultimii ani atâta bine încât a depăşit răul făcut în restul vieţii
lui, iar Dumnezeu l-a iertat de toate păcatele. Va veni la noi în rai.” Dar îngerul întunericului
se împotriveşte; şi amândoi îngerii scot săbiile.

Spre înfricoşarea acestora, exact în acea clipă se înfăţişează un personaj despre care îngerii
ştiau, dar nu-l văzuseră niciodată. Conform scrierilor din Codex Lugubrum, doar două entităţi
îl mai văzuseră înainte – Dumnezeu şi Lucifer – numai o singură dată. Acesta este Il
Separatio, îmbrăcat într-o mantie cu glugă, de sub care nu i se zăreşte nici faţa, nici mâinile
ori picioarele; legat la brâu cu o sfoară. Il Separatio face un singur semn şi pe loc cei doi
îngeri se cutremură de spaimă. El le spune: „Greşiţi amândoi. Acest om a făcut atâta bine cât
şi rău. Aşa că acum balanţa e echilibrată – nu-l veţi avea niciunul.”

Puterea absolută a lui Il Separatio face ca îngerii să dispară instantaneu. Acestea fiind spuse,
i se adresează cavalerului cu următorul mesaj: „Ridică-te, căci nu mai ai nicio rană. Tu vei trăi
cât vrei. Dacă ai să faci rău, nu contează. Balanţa se va compensa, căci se vor naşte alţii care
vor face bine. Dacă vei decide să faci bine, tot nu contează, pentru că se vor naşte alţii care
vor face rău. Tu nu mai exişti pentru acest univers. Trăieşte pe pământ cât vrei, până când
această specie va dispărea. Te poţi muta oriunde vrei cu puterea minţii, chiar şi in locuri care
nu există pe acest pământ. Când te vei sătura de tot, chiar şi după milioane de ani, cheamă-
mă şi am să-ţi explic care este rostul nostru.”