Sunteți pe pagina 1din 27

Istorie antică > excavaţiile din Kreta documentează existenţa unor complexe de

note de lectură 1 habitat cu numeroase camere, numite în general palate, unde se


GRECIA PRECLASICĂ centraliza producţia agricolă a teritoriului adiacent.
> din punct de vedere economic, rolul jucat de centrele palaţiale pare
Bibliografie: G. Glotz, Cetatea greacă, Bucureşti 1992; F. Chamoux, a fi unul esenţial, deoarece, alături de colectarea resurselor agricole,
Civilizaţia greacă 1-2, Bucureşti 1985; P. Lèvêque, Aventura greacă 1-2, ele îndeplineau şi funcţia de redistribuire a mijloacelor economice
Bucureşti 1987; A. Piatkowski, O istorie a Greciei antice, Bucureşti către populaţia din Kreta.
1993; E. Lévy, Grecia în secolul V, Bucureşti 1998; J. P. Vernant > neîndoielnic, societăţile care au creat sistemul palaţial se aflau în
(coord.), Omul grec, Bucureşti 2001; J. Bury, R. Meiggs, Istoria Greciei, etapa unei stratificări evidente, cu vârfurile ierarhiei locuind în palate
Bucureşti 2007; J. Boardman, Grecii de peste mări, Bucureşti 1988; J. şi populaţia de rând grupată în jurul acestora, în locuinţe mult mai
C. Poursat, Grecia preclasică, Bucureşti 1997; V. Lica, Istorie antică modeste.
(note de curs) @ în jurul anului 1700 a.Chr., insula a fost afectată de distrugeri
masive, situaţie care a lăsat loc în literatura de specialitate mai
Kreta minoică (cca. 2200-1370 a.Chr.) multor ipoteze, emise pentru a explica colapsul primei serii de palate
@ în limbajul arheologic, intervalul dintre anii 3000 şi 2000 a.Chr. minoice.
este caracterizat prin dezvoltarea policulturală a Mediteranei de est, > teoria unei invazii străine în Kreta nu dispune de argumente
specifică epocii bronzului de mijloc. suficiente iar cel mai probabil scenariu ar fi producerea unui
> perioada în discuţie este marcată de evoluţia unor societăţi cutremur de pământ care a distrus structurile arhitectonice ale
complexe ierarhizate, cu realizări importante în practicile agricole, palatelor.
producţiile artistice şi metalurgia bronzului, care a oferit unelte şi > urmele unor atacuri din afara insulei nu se văd nicăieri iar evoluţia
arme mai performante decât cele anterioare de aramă. socială a Kretei nu arată modificări, căci, la scurt timp după anul 1700
> insula Kreta, deţinând teritorii cu un randament agricol semnificativ a.Chr., palatele au fost reconstruite, la o scară mai mare decât cea din
şi o poziţie comercială importantă la întretăierea rutelor dintre perioada precedentă.
Mediterana estică şi cea Occidentală, a fost populată încă din > imaginea pe care o avem despre a doua serie de palate este una
mileniul 6 a.Chr., de grupuri agrare emigrate probabil din Asia Mică. mai bogată şi mai clară, datorită sistemului de scriere numit linearul
@ punctul de cotitură în evoluţia Kretei se situează undeva în jurul A, o modalitate de notare silabară, pe care kretanii par să o fi derivat
anului 2200 a.Chr., odată cu emergenţa sistemului palaţial minoic din hieroglifele egiptene.
(de la legendarul rege Minos) în diferite regiuni ale insulei, la > deşi limba acestora nu a fost încă descrifrată, linearul A este
Knossos, Malia şi Zakros. suficient înţeles şi probează faptul că economia Kretei a continuat să
evolueze într-un sistem hipercentralizat după anul 1700 a.Chr.

[1]
> pe tăbliţele scrise din palatele Kretei sunt notate amănunţit > pe teritoriul Greciei, devastările petrecute undeva pe la 2000 a.Chr.
bunurile oferite ca ofrande divinităţilor, inventare ale magaziilor, indică, în opiniile cercetorilor moderni, pătrunderea acheilor şi
turmele de animale, produsele agricole, materialul folosit în începuturile civilizaţiei mykeniene, create de primii vorbitori ai unui
metalurgie şi personalul care deservea sistemul palaţial. dialect hellen.
> într-o imagine de ansamblu, economia insulei înfăţişează un > noţiunea de "civilizaţie mykeniană" a fost împrumutată de la situl
sistem centralizator şi redistributiv, care funcţiona cu ajutorul unei Mykene, din Pelopones, excavat încă din secolul 19 de către Heinrich
administraţii complicate, ce nota bunurile care intrau şi ieşeau din Schliemann, care se afla în căutarea lumii descrise în poemele
depozitele palatelor. homerice.
> centralizarea şi controlul mijloacelor economice au minimalizat, @ lumea mykeniană diferă sensibil de peisajul social al Kretei, fiind
după toate probabilităţile, comerţul interior, iar schimburile cu alte articulată în jurul altor valori şi demonstrând un apetit războinic
regiuni ale Mediteranei par să fi reprezentat un monopol al palatelor. străin culturii minoice.
> evoluţia Kretei la mijlocul mileniului 2 a.Chr. a fost prosperă şi > începând cu secolul 14 a.Chr., liderii societăţii au stăpânit citadelele
paşnică, realitate demonstrată de lipsa zidurilor de apărare în cazul impresionante de la Mykene, Tyrint, Pylos şi Orchomenos, construite
palatelor, o situaţie care contrastează cu aşezările fortificate din din bucăţi mari de piatră fasonată, în locuri fortificate natural.
bazinul Mării Egee sau Anatolia. > în jurul acestor centre fortificate s-au creat mici regate sau
> senzaţia de siguranţă indusă de mările din jurul insulei nu a principate, guvernate de regii mykenieni şi dominate de o nobilime
reclamat fortificarea centrelor palaţiale, dar absenţa construcţiilor războinică.
defensive a avut efecte negative la începutul secolului 14 a.Chr. > ringurile de morminte din secolele 16 a.Chr. şi 15 a.Chr., aparţinând
> în jurul anului 1370 a.Chr., a doua serie a palatelor cretane a fost conducătorilor mykenieni şi aristocraţiei, demonstrează poziţia
distrusă şi, de data aceasta, ipoteza unei invazii se bazează pe importantă pe care defuncţii au avut-o în ierarhia socială.
dovezi greu de respins. > aceste construcţii funerare cu tolos dispun de un coridor de acces
> după 1370 a.Chr., apariţia mormintelor de războinici în Kreta, cu (dromos), intrare şi o cameră principală, conţinând numeroase piese
tolos şi inventar bogat în arme, indică pătrunderea mykenienilor pe de armament, vase din aur sau argint şi bijuterii.
insulă şi ocuparea celor mai multor zone de către primii greci > cetăţile mykeniene şi numeroasele piese de armament descoperite
cunoscuţi în istorie. dezvăluie o cultură războinică organizată în centre de putere
controlate de regi, al căror potenţial economic se alimenta prin
Lumea mykeniană (cca. 2000-1200 a.Chr.) controlul asupra terenurilor agricole şi artizanilor, dar şi din expediţii
@ primele grupuri greceşti par să fi ajuns în Hellada în jurul anului militare efectuate în afara regatului.
2000 a.Chr., când distrugerile din multe situri europene atestă @ pe lângă mărturiile arheologice, putem completa imaginea pe care
mişcări demografice pe regiuni întinse, urmate de reconfigurări o avem despre civilizaţia mykeniană din textele descoperite la
etnice.

[2]
Knossos şi la Pylos, care notează un dialect grecesc într-un sistem > în ciuda eforturilor defensive depuse, sistemul palaţial mykenian a
de scriere numit linearul B. fost ruinat la scurt timp după 1200 a.Chr., iar distrugerea sa pare a fi
> palatul joacă un rol esenţial în funcţionarea regatelor mykeniene şi opera unui alt grup grecesc, cel dorian, care s-a deplasat spre
gestionează riguros mijloacele economice existente: astfel, la regiunile Mediteranei din partea nord-vestică a Peninsulei Balcanice.
Knossos, tăbliţele inventariază turme cu peste 100.000 de oi, zonele
unde sunt distribuite, numele păstorilor şi 30 de ateliere pentru Geneza polisului (750/700-500 a.Chr.)
ţesături; la Pylos, textele în linear B notează existenţa a 400 de @ perioada cuprinsă între prăbuşirea lumii mykeniene şi începutul
meşteri care prelucrau metalul; alte tăbliţe scrise înregistrează, de istoriei arhaice a Helladei este marcată de o ruralizarea accentuată,
asemenea, cantităţile de ulei de măsline, raţiile alimentare şi numărul datorată împrăştierii populaţiei în sate greu de reperat arheologic.
de sclavi. > în acelaşi timp, dispariţia scrierii face ca volumul de informaţii de
> administraţia palatelor mykeniene, care centralizează şi care dispunem să fie considerabil mai redus decât datele existente
redistribuie producţia din diverse ramuri economice, se bazează pe pentru epoca precedentă.
structuri complexe, lămurite doar parţial de textele linearului B: în @ după 750 a.Chr., evoluţia incipientă a comunităţilor spre polis,
fruntea regatului se află regele (wanax sau wanaka), sprijinit de un forma specifică de organizare a grecilor, pune la dispoziţia
lawagetas, personaj ce pare să deţină poziţia secundă după suveran, specialiştilor mai multe materiale arheologice şi oferă de asemenea,
şi însoţit de o aristocraţie militară ereditară (equeta). informaţii conservate în scris.
> mai departe, textele fac referire la conducătorii de provincii (duma > cele mai multe discuţii asupra Helladei arhaice se concentrează în
şi damokoro) şi la prefecţii şi subprefecţii districtelor, numite korete. jurul polisului, un termen tradus, în cele mai multe situaţii, prin
@ în cele mai multe abordări de specialitate, sfârşitul lumii "cetate-stat".
mykeniene este pus în legătură cu invazia popoarelor mării, care a > într-o definiţie recentă, Oswald Murray vedea în polis forma
reconfigurat harta politică şi etnică a Mediteranei Orientale în jurul dominantă de guvernare din lumea hellenă, care permitea locuitorilor
anului 1200 a.Chr. cetăţii să controleze direct toate pârghiile guvernării şi să dezvolte o
> alte ipoteze, mai puţin demonstrate, vorbesc despre schimbări formă de loialitate locală nemaiîntâlnită, pe care nici societăţile
climatice care au afectat economia palatelor sau despre moderne nu au atins-o.
incapacitatea sistemului politic şi economic hipercentralizat al > deşi organizarea poliadică nu este întâlnită în toate regiunile
mykenienilor de a rezolva crizele şi tensiunile interne. locuite de helleni, şi nu peste tot oraşul-stat a avut aceeaşi
> în Hellada, construirea unor fortificaţii suplimentare la Mykene, dezvoltare, totuşi, câteva trăsături de ansamblu ale polisului pot fi
Tyrint şi Pylos la sfârşitul secolului 13 a.Chr. indică existenţa unor schiţate.
ameninţări militare în timp ce, în Kreta, populaţia se retrage în > într-o primă fază, termenul a definit doar o aşezare urbană creată în
aşezări mai mici, situate în munţi, unde era ferită de eventuale jurul unei acropole şi un teritoriu restrâns din hinterlandul oraşului.
atacuri.

[3]
> în Illiada, de exemplu, polis se referă, de cele mai multe ori, la un loc > un astfel de organism este prezentat în poemele homerice, sub
anume şi doar în cazuri rare cuvântul poate fi echivalat cu demos, forma "consiliului / sfatului bătrânilor", în timp ce o epigrafă din
semnificând poporul sau comunitatea. insula Chios, datând din anii 575-570 a.Chr., face trimitere la
> atât cât putem deduce astăzi, unele aşezări urbane ale Greciei "consiliul poporului".
arhaice au apărut printr-un proces de synoikismos, care implică > lirica greacă din epoca arhaică indică o separaţie netă între
unificarea aşezărilor rurale în structuri teritoriale mai largi. aristocraţi (esthloi = nobili; agathoi = buni) şi popor (demos) dar
> în anumite cazuri, noile unităţi fizice sunt însoţite de construirea circumscrierea celor două grupuri poate fi reconstituită doar ipotetic,
centurilor fortificate, situaţia documentată pentru Smyrna, la mijlocul din cauza paucităţii surselor de care dispunem.
secolului 8 a.Chr., sau Abdera, Korinth, Miletos şi Eretria, la jumătatea > probabil, aristocraţia îşi legitimează poziţia superioară în mijlocul
veacului 7 a.Chr. comunităţii prin origine, potenţial economic, funcţiile publice
@ când Solon şi-a început activitatea reformatoare la Athena, în deţinute şi calităţile personale ale indivizilor.
debutul secolului 6 a.Chr., polisul căpătase însă o semnificaţie > demosul pare alcătuit din cei care participau la alcătuirea falangei
extinsă, definind, pe lângă teritoriu, şi comunitatea civică. hoplitice şi aveau o situaţie economică îndeajuns de bună pentru a-
> drept dovadă, în susţinerea reformelor sale, politicianul athenian şi procura echipamentul necesar infanteriei grele.
argumenta că liderii nedrepţi ai comunităţii riscau să distrugă polisul,
datorită guvernării lor nesăbuite. Legiuitori şi tirani în Grecia arhaică
> ca realitate politică, polisul îşi adânceşte originile în perioada @ în contextul frământărilor sociale şi politice din polisurile arhaice,
anterioară secolului 8 a.Chr., dar comunitatea cetăţenilor s-a afirmat activitatea legiuitorilor şi tiranilor a lăsat urme în sursele scrise, primii
ca entitate politică distinctă abia în veacurile 7-6 a.Chr. fiind admiraţi, iar ceilalţi având o imagine negativă de cele mai multe
> relaţiile între membrii comunităţii au fost condiţionate de ori.
stratificarea socială, iar datele tradiţiei literare arată că puterea > importanţa legiuitorilor este sugerată de distincţia pe care grecii o
politică din polisurile secolelor 7-6 a.Chr. a fost controlată de făceau între decret şi lege: un decret reprezenta o decizie formulată
elemente aristocratice cunoscute ca eupatridai la Athena, basilidai la în adunarea poporului, care putea fi oricând revocată de acelaşi
Ephesos sau bakchiadai la Korinth. organism politic; o lege însă, stabilită de un personaj mandatat de
> departe de a funcţiona pe principiul egalitarismului, guvernarea comunitate în acest scop, avea caracter permanent şi nu putea fi
polisului arhaic este dependentă de o minoritate elitistă, ale cărei invalidată decât de un alt legiutor ales de corpul civic.
decizii nu sunt dezbătute, ci doar ratificate verbal de adunarea > în general, legiuitorii Greciei arhaice au fost persoane respectate şi
cetăţenilor. renumite pentru calitatea lor morală, echilibru în problemele politice
> expresia conducerii aristocratice în afacerile publice este consiliul şi înţelepciune.
sau sfatul comunităţii, unde se stabilesc lucrurile care privesc polisul. > astfel, undeva în secolul 6 a.Chr., Demonax a oferit o nouă
constituţie coloniei de la Kyrene, Lykurgos, conform tradiţiei, a

[4]
realizat acelaşi lucru la Sparta, iar comunitatea de la Gortyna a primit > lui Kypselos i se atribuie fondarea mai multor colonii korinthiene,
un cod de legi în veacul 5 a.Chr., de la un personaj rămas iar fiul său Periandros, care i-a urmat la putere, a cucerit Epidauros şi
necunoscut. insula Korkyra (Herodot 3.52.6-7), întemeind, de asemenea, aşezarea
> alte activităţi importante privind codificarea legilor au fost colonială de la Poteidaia.
desfăşurate de Zaleukos la Lokroi, în secolul 7 a.Chr., Charondas, la > la Sikyon, începând cu anul 620 a.Chr., puterea politică a fost
Katania, undeva la începutul veacului 6 a.Chr., şi de Solon, la Athena, preluată de tiranii Orthagorizi, care au guvernat cetatea până spre
pe la 594 a.Chr. 520/510 a.Chr.
@ termenul grecesc tyrannos a avut semnificaţii oscilante de-a > Kleisthenes, cel mai cunoscut tiran din această familie, a participat
lungul timpului, iar în primele sale atestări, de la mijlocul secolului 7 la Primul Război Sacru, în jurul anului 590 a.Chr., şi tot lui Herodot
a.Chr., pare să fie echivalent cu basileus, cuvânt pe care îl traducem 5.68 îi atribuie o reformă a organizării tribale din teritoriul polisului, în
în mod obişnuit prin rege. urma căreia au rezultat 4 triburi distribuite pe criteriul geografic.
>Thukydides însă, în a doua parte a secolului 5 a.Chr., notează o > Peisistratizii şi-au instaurat guvernarea tiranică la Athena
diferenţă clară între basileus şi tyrannos, primul exercitând legal aproximativ în jurul anului 560 a.Chr., iar ascensiunea lor se
guvernarea, în vreme ce al doilea acaparează puterea pe căi datorează categoriilor defavorizate social şi economic din Attika,
nelegitime. care, vreme de aproape jumătate de secol, până spre 511/510 a.Chr.,
> în cele mai multe cazuri, tirania şi-a făcut loc în viaţa politică au constituit baza populară a regimului.
datorită unor crize economice grave, legate în principal de > din partea acestor grupuri, perioada tiraniei a reprezentat o "epocă
concentrarea terenurilor agricole în proprietăţile clanurilor de aur", datorită politicii sale agrare îndreptată spre rezolvarea
aristocratice. chestiunii proprietăţii agricole.
> pe de altă parte, indivizii îmbogăţiţi din activităţi artizanale şi > din câte putem astăzi înţelege, Peisistratizii au confiscat terenurile
comerţ se pare că aspirau la o participare mai consistentă în aristocraţilor din familia Alkmeonides, adversari fermi ai guvernării
conducerea polisurilor, dar pretenţiile lor politice au fost blocate de tiranice, şi le-au distribuit cetăţenilor athenieni fără resurse
regimurile oligarhice exclusiviste. economice.
> de aceeaşi parte a baricadei politice probabil se situau cetăţenii > pentru a da de lucru populaţiei sărace, ei au construit două temple
care se echipau pentru falanga cetăţii, deoarece participarea la în zona acropolei, dedicate lui Zeus Olympianul şi Dionysios, iar tot
război le-a arătat acestora rolul important pe care îl deţineau în lor li se atribuie, de asemenea, instituirea Jocurilor Panathenee.
existenţa comunităţii, dar care nu implica prea multe competenţe în > în final, un ultim personaj din galeria tiranilor arhaici merită să fie
zona guvernării. reţinut pentru realizările sale: Pittakos din Mytilene, cel mai
@ între 630 a.Chr. şi 550 a.Chr., Korinthul a fost guvernat autoritar important oraş al insulei Lesbos, a obţinut guvernarea după o
de tiranii Kypselizi, care au înlăturat din fruntea cetăţii vechiul regim perioadă de convulsii interne datorate luptelor politice din cetate,
oligarhic ce păstra puterea în mâinile clanurilor aristocratice. undeva la începutul secolului 6 a.Chr.

[5]
> puţinele informaţii pe care le avem despre acest personaj arată că sau politice, repartizarea loturilor pentru locuinţe şi cadastrarea
el a adus pacea internă la Mytilene, a emis o serie de legi şi a terenurilor agricole din hinterlandul centrului urban.
guvernat cu înţelepciune, fapte care i-au asigurat o frumoasă > din primele momente ale existenţei, coloniile sunt entităţi politice
posteritate în Istoriile lui Herodot (1.27.2). independente faţă de oraşele-mamă (metropoleis), deşi o anumită
comuniune religioasă probabil a fost menţinută, căci focul sacru din
Colonizarea greacă metropolă este adus, de obicei, pentru a aprinde flacăra din noua
@ într-o abordare convenţională, răspândirea grecilor în Marea cetate.
Mediterană şi bazinul pontic reprezintă un fenomen concentrat @ departe de a fi expresia unui imperialism grecesc orientat spre
cronologic în jurul secolelor 8-6 a.Chr. însă alte activităţi, denumite expansiune, fenomenul colonizării din secolele 8-6 a.Chr. îşi află
generic precoloniale, pot fi datate anterior anului 800 a.Chr. cauzele în realităţile sociale, economice şi politice din metropolă.
> progresele arheologiei din afara Helladei balcanice arată că, în > grupările politice din interiorul polisului s-au aflat, deseori, în
secolele 11-10 a.Chr., grupuri de origine greacă s-au aşezat în insulele conflict în veacurile epocii arhaice şi din convulsiile interne ale
egeene, în Cipru şi pe coasta de vest a Microasiei. comunităţii a apărut un anumit tip de ″colonizare forțată″, când colonizare forţată ″colonizare forțată″, când , când
> ceva mai târziu, pentru secolul 9 a.Chr., dovezile arheologice grupurile înfrânte în competiţia pentru putere au ales autoexilul.
probează existenţa unor puncte de schimb (emporia) în zone > fără îndoială, multe din aceste crize politice sunt în strânsă relaţie
îndepărtate, aşa cum este cazul aşezării de la Al-Mina, din Syria, sau cu repartiţia inegală a terenului arabil, la care mai putem adăuga
a celei de la Pithekussai, de pe insula Ischia, în apele italice, care randamentul agricol slab şi suprafaţa restrânsă a terenurilor
demonstrează că vechile rute comerciale din perioada epocii cultivabile din Hellada.
bronzului nu au fost uitate şi nici abandonate. > dificultăţile de natură economică, la rândul lor, au generat probleme
> odată cu secolul 8 a.Chr. însă, expansiunea grecilor în Mediterană de ordin demografic, deoarece mijloacele de existenţă erau limitate
şi mările adiacente s-a petrecut în forme politice elaborate şi, în urma și insuficiente pentru o populaţie numeroasă.
colonizării, au rezultat polisuri noi, cu un nucleu urban, structuri > elocvent, Hesiod, în secolul 8 a.Chr., sfătuia pe cei căsătoriţi să sibă
comunitare specifice şi teritorii dependente necesare activităţilor un singur copil (Munci şi zile 376), pentru ca familia să aibă cele
agricole. necesare traiului şi să prevină fragmentarea lotului agricol prin
> termenul grecesc pe care noi îl traducem prin "colonie" este moştenire.
apoikia, semnificând, pentru helleni "casa departe de casă" şi > pe de altă parte, trebuie să luăm însă în calcul şi faptul că producţia
desemnând, de cele mai multe ori o aşezare fondată cu artizanală în creştere din multe polisuri a impus căutarea unor noi
recomandarea Oracolului de la Delphi, care indica locul unde urma pieţe care să poată absorbi bunurile manufacturate ale lumii greceşti
să ia naştere noua comunitate. din secolele 8-6 a.Chr., şi, din această perspectivă, explorarea
> oikistes, personajul care coordonează apariţia coloniei, este mediilor etnice autohtone din sudul Italiei, Sicilia sau Thracia putea
creditat în mod tradiţional cu stabilirea spaţiilor publice, religioase oferi soluţii eficiente.

[6]
> indiferent de unghiul de unde am privi fenomenul colonizării, > inspectând ţărmul african al Mediteranei, descoperim colonia de la
rezultă că întemeierea unor noi aşezări a fost "supapa" pentru a Naukratis, din Delta Nilului, fondată cu acordul faraonilor saiţi, în
elimina o parte din tensiunile politice, economice şi sociale care au secolul 7 a.Chr., şi aşezarea instalată pe platoul libyan, la Kyrene, în
provocat tulburări în oraşele Greciei arhaice. partea a doua a veacului 7 a.Chr.
> evoluţia tehnicii navale a favorizat, de asemenea, mişcarea @ în teritoriile ocupate, raporturile grecilor cu populaţiile native au
coloniştilor: corăbiile mai bune și cunoştinţele din călătoriile variat, de la cooperare şi înţelegere, până la violenţă şi instalarea prin
anterioare au făcut ca marea să devină familiară grecilor, fără a mai forţă a coloniei.
inspira teamă sau neîncredere (de exemplu, Marea Neagră, a fost > unele oraşe greceşti din estul Sicilei au fost aşezate pe siturile
botezată la început ″colonizare forțată″, când marea neospitalieră″colonizare forțată″, când , iar apoi, după explorări autohtone ale sikelilor, ceea ce denotă relaţii belicoase între alogeni
repetate, a primit numele de ″colonizare forțată″, când ospitalieră″colonizare forțată″, când ). şi grupurile etnice native.
@ în Sicilia şi sudul Italiei, numeroase aşezări greceşti cu o evoluţie > Syrakusa poate fi un exemplu edificator pentru acest gen de
înfloritoare şi-au făcut apariţia pe parcursul secolelor 8-6 a.Chr. raporturi, căci, odată cu extinderea teritoriului său, în secolele 7-6
> în acest proces, pe coasta de nord a Siciliei au fost întemeiate a.Chr., sikelii din sud-estul insulei au fost aserviţi şi reţinuţi în tradiţia
Zankle, Mylai şi Hymera, pe latura estică a insulei Naxos, Katania, literară sub numele de kyllirioi.
Leontinoi, Syrakusa şi Megara Hyblaia, iar spre vestul ariei siciliene > pe de altă parte, despre aşezarea de la Megara Hyblaia ştim că a
grecii s-au instalat la Gela, Akragas şi Selinos. fost instalată cu acordul lui Hyblon, conducătorul sikelilor din aria
> în acelaşi interval, în regiunile sudice ale Italiei au apărut coloniile răsăriteană a Siciliei.
de la Taras / Tarentum, Sybaris, Krotona, Lokroi, Metapontion şi > în sudul Italiei, informaţiile disponibile documentează contacte
Rhegion. violente în iapygi şi grecii instalaţi la Tarentum, dar colonia de la
> aria egeană de nord a cunoscut un proces intens de colonizare Metapontion a evoluat paşnic în raporturile cu autohtonii.
începând cu veacul 7 a.Chr., pe durata căruia grecii s-au aşezat în > nativii din bazinul Mării Negre nu par să fi opus rezistenţă în faţa
Peninsula Chalkidică, la Mende, Torone şi Olynthos, şi, de asemenea, colonizării, iar acceptarea colaborării cu grupurile de emigranţi din
în insula Thasos. Grecia este dovedită prin adoptarea de către helleni a formelor de
> în zona strâmtorilor hellespontine, atractivă datorită randamentului habitat specifice zonei şi a unor modele ceramice autohtone.
său agricol şi poziţiei avantajoase pentru comerţ, coloniştii greci au @ pornind de la aceste raporturi între greci şi nativi, literatura de
fondat cetăţile de la Byzantion şi Chalkedon. specialitate a depus eforturi considerabile pentru a investiga efectele
> în secolele 7-6 a.Chr., pe ţărmurile Mării Negre, Milet a întemeiat colonizării din perspectivă economică şi socială, dar mai ales sub
coloniile de la Olbia, Theodosia, Pantikapaion, Istros, Sinope şi aspectul evoluţiilor culturale din teritoriile ocupate de helleni.
Trapezos, în vreme ce Megara a trimis colonişti Herakleia Pontică şi > de cele mai multe ori, termenul de "hellenizare" a fost preferat în
Kallatis. cercetări, el devenind expresia pentru adoptarea, de către autohtoni,

[7]
a limbii greceşti, a unor culte aduse de emigranţi şi a elementelor de > prin 507 a.Chr., athenienii, temându-se de o intervenţie militară a
cultură materială specifice coloniilor. Spartei în sprjinul oligarhilor care se opuneau democraţiei, s-au
> în ultimii ani însă, investigaţiile efectuate asupra lumii coloniale adresat regelui Persiei în speranţa încheierii unei alianţe.
încearcă să propună un alt model în relaţia dintre greci şi autohtoni, > cu această ocazie, reprezentantul marelui rege i-a întrebat pe
dezvoltând ideea unei interacţiuni în diverse forme, pornită din delegaţii athenieni cine sunt şi unde locuiesc (Herodot, Istorii 5.73).
ambele medii şi pentru care ar fi mai nimerit termenul de > după o generaţie însă şi două războaie victorioase împotriva
"hibridizare". Imperiul Achaemenid, Athena va deveni un factor politic şi militar de
> după toate probabilităţile, nu poate fi vorba de crearea unei noi prim rang în aria egeeană, admirată de întreaga hellenitate.
identităţi etnice, dar atestarea unor nume indigene în oraşele > conflictele greco-persane au debutat cu o revoltă a oraşelor
greceşti sau a unor tipuri arhitecturale mixte şi excavarea unor greceşti din Asia Mică împotriva Imperiului Persan, care
cantităţi importante de ceramică autohtonă în unele situri hellene transformase Regatul Lydiei în satrapie în 546 a.Chr. şi integrase
arată că "hibridizarea" merită tratată cu toată atenţia în abordările polisurile din zonă în această structură administrativă.
viitoare. > pentru a-şi menţine control în cetăţile greceşti microasiatice, perşii
au susţinut instalarea în fruntea acestora a unor regimuri tiranice
Istorie antică filopersane, a căror menţinere era strâns legată de prezenţa
note de lectură 2 achemenidă în vestul Asiei Mici.
GRECIA CLASICĂ > în anul 499 a.Chr., conflictele dintre diversele facţiuni din oraşele
ioniene au condus la o revoltă generală împotriva tiraniei, ceea ce
Bibliografie: F. Chamoux, Civilizaţia greacă 1-2, Bucureşti 1985; P. însemna, inevitabil, intrarea în stare de război cu Imperiul Persan.
Lèvêque, Aventura greacă 1-2, Bucureşti 1987; A. Piatkowski, O > solicitările de ajutor trimise către Hellada nu au avut ecou la Sparta,
istorie a Greciei antice, Bucureşti 1993; E. Lévy, Grecia în secolul V, care a refuzat să trimită trupe în Asia Mică, dar la Athena adunarea
Bucureşti 1998; J. Bury, R. Meiggs, Istoria Greciei, Bucureşti 2007; G. poporului a votat ca o mică armată, îmbarcată pe 20 de vase, să
Glotz, Cetatea greacă, Bucureşti 1992; J. P. Vernant (coord.), Omul plece în sprijinul insurgenţilor.
grec, Bucureşti 2001; J.-J. Maffre, Secolul lui Pericle, Bucureşti 2004; > într-o primă fază, răsculaţii au distrus oraşul Sardes, cartierul
V. Lica, Istorie antică (note de curs) general al perşilor în Anatolia, dar apoi regele Dareios I a tăiat
comunicaţiile între oraşele ioniene iar trupele persane au preluat
Războaiele medice (499-479 a.Chr.) iniţiativa.
@ despre începutul relaţiilor dintre grecii contientali şi Imperiul > rebeliunea s-a încheiat în 494 a.Chr., odată cu distrugerea Miletului
Persan, Herodot relatează o poveste interesantă, probabil creată de către perşi, dar, din acest moment, pentru a calma spiritele, perşii
post-eventum, dar care ne arată semnificaţia pe care, mai târziu, au permis polisurilor de pe coasta vestică a Mikroasiei să-şi
hellenii au atribuită Războaielor Medice. remodeleze guvernarea pe principii democratice.

[8]
@ în viziunea istoricului Herodot, revolta ioniană a întârziat > odată ocupată trecătoarea Thermophylai, trupele Imperiului au
expansiunea Imperiului Persan spre vest, dar, în acelaşi timp, el mărşăluit spre sud, spre Attika, iar athenienii au evacuat cetatea şi s-
credea că cele 20 de nave trimise de Athena în ajutorul răsculaţilor au retras din faţa atacului pe insula Salamina.
au marcat începutul nenorocirilor pentru greci şi barbari (Istorii 5.97). > armata persană a jefuit oraşul părăsit de locuitori, dar flota lui
> analiza acestuia este corectă, pentru că, în 490 a.Chr., Dareios a Xerxes a fost înfrântă de cea atheniană condusă de Themistokles în
trimis o expediţie militară în Grecia, cu scopul a-i pedepsi pe bătălia navală din strâmtoarea de la Salamina, desfăşurată în luna
athenieni pentru implicarea lor în operaţiunile din Asia Mică. septembrie a anului 480 a.Chr.
> trupele persane, cu un efectiv de aproximativ 20.000 de soldaţi, au > după acest eşec, Xerxes a părăsit teatrul de luptă, însă a lăsat trupe
debarcat pe câmpia de la Marathon, la 40 de km de Athena, dar au importante în Grecia, sub comanda generalului Mardonios, ceea ce a
pierdut bătălia în faţa a 10.000 de hopliţi athenieni ajutaţi de 1.000 făcut ca operaţiunile să continuie şi pe durata lui 479 a.Chr.
de infanterişti sosiţi de la Plateia, care au luptat sub comanda şi > de această dată, încurajaţi de deznodământul fericit al luptei de la
după planul strategului Milthiades. Salamina, grecii au trecut în ofensivă şi au obţinut două victorii care
> succesul de la Marathon a avut un efect moral extraordinar asupra au marcat eşecul total al invaziei persane: la Plateia, în Beotia, au
întregii Hellade, iar Athena, până atunci renumită doar pentru fost înfrânte trupele terestre aflate sub comanda lui Mardonios, în
democraţia sa, a devenit una dintre principalele puteri ale lumii timp ce, în Asia Mică, la Mykale, flota hellenă a obţinut un nou
greceşti. succes în faţa escadrelor persane.
@ Dareios I nu a mai apucat să-şi ia revanşa în faţa grecilor,
deoarece a murit în 486 a.Chr., când pregătirile militare nu erau Liga maritimă atheniană
încheiate, dar planul său a fost preluat de Xerxes I, care, în anul 480 @ la scurt timp după operaţiunile victorioase din 479 a.Chr., s-au
a.Chr., a lansat atacul asupra Helladei. văzut primele fisuri în coaliţia hellenă care înfruntase invazia,
> sub ameninţarea persană, în anul anterior, cetăţile greceşti s-au deoarece unele polisuri s-au grupat în jurul Athenei, în timp ce altele
reunit într-un congres panhellenic, care a reuşit să coaguleze o au continuat să rămână aproape de Sparta.
alianţă alcătuită din 31 de membri, iar comanda defensivei comune a > din punct de vedere militar, politica atheniană se dovedea
revenit Spartei. avantajoasă mai ales pentru polisurile din Mikroasia, deoarece
> prima confruntare s-a desfăşurat în strâmtoarea de la Athena şi-a anunţat intenţia de a continua lupta împotriva Imperiului
Thermophylai, care făcea legătura între zona nordică şi regiunile Persan, în timp ce Sparta, după eliberarea insulei Cipru şi a cetăţii
centrale ale Greciei, apărată de un detaşament spartan compus din Byzantion, în anul 478 a.Chr., şi-a rechemat forţele din bazinul
300 de soldaţi conduşi de regele Leonidas. egeean şi s-a retras din război.
> sacrificul lor a rămas un adevărat simbol în istorie, căci spartanii au > vidul lăsat de Sparta în fruntea lumii greceşti şi pericolul revenirii
luptat până la ultimul în încercarea de a bloca avansul armatei persane au consolidat poziţia de prim rang a Athenei şi au creat
persane.

[9]
premisele necesare pentru o nouă alianţă panhellenică, care şi-a populari ca înainte, căci le era la îndemână să readucă în ligă cu forţa
început istoria în 477 a.Chr. pe orice aliat care intenţiona să plece. Pentru această poziţie, în bună
> congresul reunit la Delos în acest an a primit delegaţii din parte aliaţii sunt vinovaţi. Fiind reluctanţi faţă de serviciul militar,
numeroase polisuri, care au decis să îşi apere libertatea în faţa mulţi dintre ei, decât să echipeze nave, au fost de acord să plătească
puterii achaemenide prin organizarea unei ligi sub egida Athenei. o sumă de bani. Rezultatul a fost creşterea flotei atheniene pe
> în structura alianţei, statele mari, precum Athena, Lesbos, Chios şi cheltuiala lor şi, când aceştia s-au revoltat, au fost echipaţi neadecvat
Samos urmau să echipeze nave de război, în vreme ce oraşele cu pentru luptă şi lipsiţi de experienţă în război (Războiul Peloponesiac
resurse economice mai modeste trebuiau să verse o contribuţie 1.99).
bănească anuală (phoros) în tezaurul ligii, aflat în templul lui Apollo > în linii generale, istoria Ligii Attico-Delice între 477 a.Chr. şi
din Delos. izbucnirea Războiului Peloponesiac a fost marcată de revoltele
> de la bun început, aşa cum au demonstrat cercetările recente, aliaţilor care vroiau să părăsească symmachia şi reacţiile Athenei
Athena a constituit elementul pivotant al coaliţiei, căci, în şedinţele care a luat măsuri severe pentru a-şi păstra influenţa şi imperiul
comune, athenienii aveau un vot iar ceilalaţi membrii ai alianţei maritim.
dispuneau tot de un singur vot; cu alte cuvinte, Liga de la Delos nu a > insula Thasos a decis să iasă din Ligă în 465 a.Chr., datorită unei
fost compusă simplu din "aliaţi" ci din "Athena şi aliaţii săi". dispute cu Athena pentru minele de argint de pe coasta sudică a
> mai mult, clauzele înţelegerii permiteau Athenei să poată bloca pe Thraciei; folosind resursele proprii şi pe cele ale aliaţilor, Athena a
oricine dorea să părăsească liga, deoarece, la congresul din 477 efectuat operaţiuni de asediu asupra Thasosului vreme de doi ani,
a.Chr., au fost aruncate bucăţi de metal în mare, iar aliaţii au jurat să între 465 şi 463 a.Chr., iar după capitularea rebelilor i-a obligat pe
desfacă uniunea numai atunci când acestea vor ieşi la suprafaţă. aceştia să-şi demoleze fortificaţiile şi să revină în cadrul Ligii Delice.
> practic, această procedură a subliniat caracterul temporal infinit al > atât timp cât a existat un potenţial pericolul persan pentru hellenii
ligii şi a creat premisele necesare ca Athena să oprească dezertările, din Asia şi cei din bazinul egeean, alianţa maritimă atheniană şi-a
chiar prin utilizarea forţei. putut justifica acţiunile, dar, la două decenii după invazia lui Xerxes
@ Thukydides, tratând istoria ligii delice în cartea 1 a lucrării sale în Grecia, trupele Imperiului erau evacuate din poziţiile deţinute pe
Războiul Peloponesiac, sesiza cu acuitate poziţia hegemonică litoralul thracic şi îndepărtate de ţărmul vestic al Microasiei.
deţinută de Athena şi tulburările care au apărut în cadrul alianţei: > undeva prin 467 a.Chr., athenianul Kimon a obţinut o victorie
Motivele principale pentru aceste revolte au fost refuzul de a plăti strălucită asupra perşilor în bătălia de la Eurymedon, iar, în
întreg tributul şi reţinerea de a furniza numărul de vase entuziasmul generat de acest eveniment, multe polisuri din Lykia şi
corespunzător sau chiar netrimiterea niciunei nave uneori. Deoarece Caria au intrat în liga Athenei.
athenienii insistau pentru achitarea exactă a obligaţiilor, ei au devenit > în 449 a.Chr., pacea lui Kallias a pus capăt ostilităţilor cu Imperiul
nepopulari prin presiunile făcute asupra aliaţilor care nu doreau să Persan, care a recunoscut independenţa cetăţilor greceşti din Asia
facă aceste sacrificii. Ca stăpâni, athenienii nu au mai fost la fel de

[10]
Mică, dar, din acest moment, unii aliaţi au considerat Liga Maritimă cuvânt. Nici nu mă voi alătura rebeliunii altora, iar dacă alţii încep o
inutilă, de vreme ce pericolul fusese îndepărtat. revoltă îi voi denunţa athenienilor. Îmi voi plăti datoriile faţă de
> deşi această structură degenerase într-un un cadru coercitiv şi o athenieni şi voi fi cel mai bun aliat cu putinţă pentru ei. Voi ajuta
tiranie, aşa cum avea să recunoască Perikles mai târziu, totuşi poporul athenian şi îl voi apăra dacă cineva îl atacă şi mă voi supune
Athena nu a renunţat la pretenţiile sale imperialiste, şi, începând cu poporului Athenei (IG 1, ed. 3, nr. 40).
anul 453 a.Chr., avem atestate liste cu tributul vărsat de fiecare @ într-un alt plan, ascensiunea Athenei a tensionat relaţiile cu
cetate în tezaurul ligii. Sparta, crescând o rivalitate vizibilă încă din perioada Războaielor
> fără a lua în calcul protestele aliaţilor, athenienii au folosit banii din Medice, dar care, odată cu întărirea Ligii de la Delos, s-a transformat
fondul comun pentru dezvoltarea programului edilitar fastuos de pe în teamă şi suspiciune.
acropola cetăţii, motivând că acest lucru este normal deoarece > datorită problemelor din Pelopones, şi în special din cauza
Athena proteja eficient interesele tuturor celor din ligă. conflictului cu Argosul, Sparta nu a fost capabilă să ofere o
> tratându-i pe aliaţi ca supuşi, athenienii au reorganizat perceperea alternativă la imperiul maritim athenian, care, după anul 460 a.Chr.,
tributului prin Decretul lui Kleinias, emis în 447 a.Chr.: strângerea şi-a extins ramificaţiile spre aria de sud a Greciei.
sumelor revenea autorităţilor atheniene, iar imperiul a fost împărţit în > astfel, în 456 a.Chr. Athena a cucerit insula Egina şi a câştigat
patru districte, Ionia, Thracia, Hellespontul şi aria insulară, pentru o alianţa Megarei, iar un an mai târziu, în 455 a.Chr., Achaia, regiune
colectare financiară riguroasă. din nordul Peloponesului, a fost atrasă în politica atheniană.
> în acelaşi an, un alt decret, purtând numele lui Klearchos, a întărit > pe acest fundal tensionat, cele două puteri de prim-plan ale
controlul economic al Athenei în cetăţile imperiului, prin impunerea Helladei au găsit totuşi o cale de compromis şi au semnat pacea de
monedei, măsurilor şi greutăţilor atheniene pentru toţi cei cuprinşi în treizeci de ani în 445 a.Chr., care recunoştea pe aliaţii fiecărei părţi
Liga de la Delos. din tratat şi interzicea atragerea acestora în tabăra opusă.
> aceste reglementări au fost primite cu ostilitate, dar încercarea
oraşelor din Eubeia de a părăsi alianţa a fost reprimată violent de Războiul Peloponesiac
athenieni în 446 a.Chr. @ acelaşi Thukydides, considerat de mulţi vârful de formă al
> 6 ani mai târziu, în 440 a.Chr., insula Samos a avut o tentativă istoriografiei greceşti, după ostracizarea sa în 424 a.Chr., a decis să
asemănătoare, însă Perikles a reuşit să-i supună pe rebeli după un scrie istoria Războiului Peloponesiac deoarece, pe bună dreptate, l-a
război crâncen care s-a întins până în anul 439 a.Chr. considerat cel mai important eveniment al hellenităţii.
> tratatul impus oraşului Chalkis din Eubeia, după revolta din 446 > în tumultul operaţiunilor militare au fost atrase polisuri din toate
a.Chr., oferă o imagine elocventă a modului cum Athena îşi percepea regiunile populate de greci iar efectele dezastruoase au fost
aliaţii cu un deceniu înainte de Războiul Peloponesiac: Chalkidienii resimţite de cele mai multe state beligerante.
să jure pe zei după cum urmează: Nu mă voi revolta împotriva > în 445 a.Chr., pacea de 30 de ani a semnificat o încercare de
poporului athenian prin vreun complot, prin vreo acţiune sau vreun "îngheţare" a raporturilor internaţionale ostile din Grecia, dar, la doar

[11]
10 ani distanţă de acest eveniment diplomatic, un nou focar de comandă cea mai bună infanterie hoplitică, a invadat teritoriul Atticii,
război şi-a făcut apariţia în nord-vestul Helladei, unde Korinthul şi răvăşind terenurile agricole ale adversarului; Athena în schimb, aşa
Korkyra au declanşat lupta pentru controlul oraşului Epidamnos. cum recomandase Perikles, a retras populaţia în spatele Zidurilor
> Athena a devenit parte activă în conflict odată cu vara anului 433 Lungi care legau oraşul de portul Pireu şi a folosit flota pentru lovituri
a.Chr., când a decis să semneze alianţa oferită de grecii din Korkyra, asupra unor ţinte importante ale taberei spartane.
deşi implicaţiile pe termen lung ale acestui tratat era predictibile. > pe aceste coordonate s-a desfăşurat prima fază a operaţiunilor,
> evoluţiile militare şi politice din 432 a.Chr. nu au făcut decât să care poartă denumirea de Războiul Archidamic, după numele regelui
escaladeze criza, căci athenienii au deschis un nou teatru de război spartan Archidamos care a condus invaziile în teritoriul athenian.
în nord-estul Greciei, prin asediul coloniei korinthiene de la Poteidaia. > incursiunile în Attika nu au dat rezultatele scontate, căci Perikles a
> mai mult, deşi avea deja un război de purtat împotriva Korinthului, evitat să înfrunte trupele Spartei, iar acestea nu au putut rămâne în
Perikles a stimulat adunarea poporului să voteze aşa-numitul decret teritoriul inamic mai mult de 40 de zile, din cauza aprovizionării
megarian, undeva în vara lui 432 a.Chr., care interzicea accesul deficitare şi temerii faţă de o eventuală răscoala a hiloţilor.
negustorilor de la Megara în toate porturile Ligii de la Delos. > indirect însă, ele au produs efecte dezastruoase la Athena,
> Sparta a reacţionat trimiţând Athenei un ultimatum prin care cerea deoarece aglomerarea teritoriului dintre ziduri şi condiţiile de igienă
ridicarea asediului de la Poteidaia şi anularea sancţiunii economice precare au dat naştere unei cumplite epidemii de ciumă, care, în 4
impuse megarienilor, şi apoi, în lipsa unui răspuns pozitiv, a convocat ani, a lichidat o treime din populaţia cetăţii.
un congres al aliaţilor în august 432 a.Chr. > îngroziţi de acest flagel, cetăţenii athenieni au acuzat strategia
> pe parcursul dezbaterilor, cei mai mulţi dintre aceştia s-au defensivă concepută de Perikles şi l-au scos din funcţia de strateg în
pronunţat în favoarea declanşării operaţiunilor militare, iar războiul a 429 a.Chr., an în care marele lider democrat şi-a pierdut de altfel şi
fost proclamat, conform lui Thukydides, pentru eliberarea grecilor din viaţa fiind atins de flagelul ciumei.
robia atheniană şi restabilirea autonomiei şi a libertăţii. > dispariţia lui a creat o breşă enormă în funcţionarea democraţiei
> acelaşi istoric, analizând cauzele războiului, furnizează un scenariu atheniene, iar locul lăsat liber a fost umplut de lideri mediocri precum
acceptat de cei mai mulţi cercetători moderni: evenimentele din 435- Kleon şi Nikias, sau de personaje ambiţioase precum Alkibiades,
432 a.Chr. au adâncit vechile divergenţe dintre Sparta şi Athena, iar care vor contribui din plin la declinul cetăţii în ultimele 3 decenii ale
încălcarea păcii de 30 de ani a fost doar pretextul pentru secolului 5 a.Chr.
declanşarea ostilităţilor (proschema); adevărata cauză a războiul, dar > intervalul 429-421 a.Chr. s-a consumat în lupte de uzură, purtate în
nearătată de nimeni, aprecia însă Thukydides, a constituit-o faptul că diverse regiuni ale Greciei: în 425 a.Chr., amiralul athenian
athenienii ajunseseră puternici şi, inspirând teamă lacedemonienilor, Demosthenes a capturat 420 de spartani în ciocnirea de pe insula
i-au silit pe aceştia să poarte război (Războiul Peloponesiac 1.23.4). Sphakteria (în Golful Pylos), ceea ce însemna cam 10 procente din
@ la deschiderea conflictului, ambele puteri implicate şi-au definit efectivul civic al cetăţii; un an mai târziu, în 424 a.Chr., regele spartan
strategia în funcţie de arsenalul avut la dispoziţie: Sparta, având sub Brasidas a ocupat Amphipolis, o bază importantă a Athenei pe

[12]
coasta de sud a Thraciei, de unde soseau cantităţi importante de speranţa ascunsă că resursele Occidentului, odată controlate, vor
metal preţios dar şi lemnul necesar pentru construcţia corăbiilor. permite Athenei să tranşeze războiul împotriva Spartei.
> epuizarea ambelor tabere şi pierderile mari suferite în cei 10 ani de > scenariul celor 3 ani ai războiului sicilian dezvăluie aspecte
război au dus la semnarea, în anul 421 a.Chr., a Păcii lui Nikias, dramatice şi schimbări neprevăzute în echilibrul forţelor implicate în
susţinută de politicianul athenian care a dat dat numele tratatului. conflict: intervalul 415-414 a.Chr. a fost, în general, favorabil armatei
> pacea trebuia să vie validă pe 50 de ani şi satisfăcea interesele atheniene, care a blocat Syrakusa pe mare şi pe uscat, aducând
majore ale beligeranţilor: Sparta îi recupera pe cei 420 de soldaţi cetatea în pragul capitulării; în 413 a.Chr. însă, cu sprijin militar primit
capturaţi la Sphakteria şi obţinea evacuare oraşului Pylos din de la Sparta, asediaţii au răsturnat complet situaţia, reuşind să
Pelopones de către garnizoana atheniană; în schimb, Athenei i se înfrângă trupele athenienilor şi să distrugă o mare parte din flota
puneau la îndemână mijloacele necesare pentru refacerea ligii acestora, blocată în portul Syrakusei.
maritime, căci Sparta s-a angajat să-i livreze pe aliaţii care > resturile corpului expediţionar au fost capturate în decembrie 413
dezertaseră în primul deceniu al Războiului Peloponesiac. a.Chr. la Asinaros de syrakusani, care au pus astfel capăt unei
@ evaluând tratatul din 421 a.Chr. în perspectiva evenimentelor aventuri dezastruoase ce a costat viaţa a 40.000 de soldaţi trimişi
ulterioare, constatăm că efectele sale au fost minimalizate de de Athena în Sicilia.
încercările Athenei orientate spre subminarea controlului spartan în @ următoarea fază a conflictului, denumită Războiul Dekeleic şi
Pelopones. Ionic, reprezintă lupta Athenei pentru a supravieţui ca mare putere în
> Alkibiades, un tânăr şi ambiţios politician format în anturajul lui bazinul egeean şi pentru menţinerea imperiului său maritim.
Perikles, a convins adunarea poporului de la Athena că stabilitatea şi > încă din 414 a.Chr., Sparta a ocupat fotăreaţa Dekelia, în nord-estul
interesele statului depindeau de slăbirea poziţiei adversarului, Atticii, şi a avut, din acest moment, o bază excelentă pentru
alimentând astfel un curent antispartan care a influenţat decisiv operaţiuni militare în proximitatea Athenei.
evoluţiile viitoare. > punctul de cotitură în evoluţia războiului îl reprezintă însă
> acest personaj se află în spatele deciziei atheniene de a organiza o revigoarea interesului persan faţă de Marea Egee, în ultimul deceniu
expediţie militară în Sicilia, împotriva Syrakusei, care punea în al secolului 5 a.Chr., când Sparta a reuşit să-l convingă pe regele
primejdie soarta aliaţilor Athenei de pe insulă. Dareios II că ruinarea puterii atheniene în această zonă era în
> dincolo de pericolul pe care îl reprezenta Syrakusa, demonstrat cu deplină concordanţă cu obiectivele politice şi militare ale Imperiului.
abilitate în adunare, Alkibiades visa, după toate probabilităţile, să-şi > începând cu 410 a.Chr., Sparta a reuşit să trimită flote redutabile în
creeze un domeniu personal în Occident, prin cucerirea Siciliei, şi se aria egeeană, construite şi echipate cu aurul oferit de coroana
gândea chiar la un război panhellenic împotriva Cartaginei. achemenidă, în timp ce liga atheniană se destrăma treptat prin
> un corp expediţionar impresionant, alcătuit din 25.000 de soldaţi şi defecţiunile aliaţilor.
134 de trireme a luat drumul Siciliei în vara anului 415 a.Chr., cu > totuşi, Athena a rezistat încă o jumătate de deceniu iar flota sa şi-a
misiunea oficială de a proteja autonomia aliaţilor de pe insulă, dar cu făcut datoria până la capăt: în 410 a.Chr., escadrele spartane au fost

[13]
înfrânte în bătălia de la Kyzikos, dar au reuşit să iasă învingatoare grec, Bucureşti 1998; Al. Suceveanu, Alexandru cel Mare, Bucureşti
din confruntarea de la Notion, desfăşurată în 407 a.Chr.; peste un an, 1993; P. Briant, Alexandru cel Mare, Bucureşti 2001; H. J. Gehrke,
Athena a reechilibrat situaţia în urma victoriei de la Arginussai, dar a Alexandru cel Mare, Bucureşti 2014
pierdut bătălia navală decisivă de la Aigos Potamoi, din 405 a.Chr.
> cu trupele Spartei operând în Attica şi având portul blocat de flota Dominaţia Spartei în Grecia (404-371 a.Chr.)
inamică, Athena a capitulat în primăvara anului 404 a.Chr., iar @ pe termen lung, efectele dezastruoase ale Războiului
învingătorul a dictat condiţiile unei păci grele: Athena renunţa la Peloponesiac au influenţat decisiv situaţia Greciei în secolul 4 a.Chr.
toate posesiunile sale, se obliga să demoleze Zidurile Lungi şi să-şi iar marile polisuri nu şi-au mai regăsit niciodată prosperitatea
reducă flota la un efectiv de doar 12 nave; mai mult, prestigiul său economică, puterea militară şi stabilitatea politică din prima
politic a fost grav umbrit prin reprimirea exilaţilor şi includerea sa în jumătate a veacului 5 a.Chr.
Liga Peloponesiacă a Spartei. > mercenariatul grec, un fenomen de proporţii în secolul 4 a.Chr., este
@ cercetând strict la balanţa de putere din aria egeeană, se poate un exemplu elocvent pentru declinul Helladei, ale cărei state nu au
afirma că, în final, după 27 de ani de război, victoria a revenit nu mai reuşit să-şi ţină cetăţenii acasă, datorită unei situaţii economice
Spartei, ci Imperiului Persan, care, după 404 a.Chr., a rămas cel mai precare sau turbulenţelor din viaţa politică.
important factor politic şi militar al zonei, până la domnia lui > la finalul Războiului Peloponesiac, probabil că multe comunităţi
Alexandru cel Mare. greceşti sperau să respire aerul libertăţii pe care Sparta promisese în
> pe lângă această abordare în termeni de geo-politică, aprecierea 432 a.Chr. să o redea celor apăsaţi de hegemonia atheniană.
istoricului Thukydides asupra consecinţelor Războiului Peloponesiac > din păcate, învingătorul a înţeles să ocupe poziţia Athenei
rezumă excelent drama întregii lumi greceşti: Hellada a suferit mai anterioară războiului şi doar mijloacele de control utilizate diferă:
multe nenorociri decât suferise vreodată înainte, în acelaşi interval de athenienii au folosit Liga de la Delos şi au sprijinit instalarea
timp. Niciodată nu fuseseră ocupate şi ruinate atâtea oraşe, nu regimurilor democratice în cetăţile Greciei, iar Sparta, 3 decenii mai
existaseră atâtea ostracizări şi asasinate provocate de război şi de târziu, a impus guvernări oligarhice care s-au menţinut la putere cu
luptele interne. ajutorul garnizoanelor spartane.
> comportamentul Spartei după anul 404 a.Chr. a generat un sistem
Istorie antică politic şi militar confuz, pentru că polisurile mai slabe vor constitui
note de lectură 3 alianţe circumstanţiale împotriva cetăţilor mai puternice care le
DECLINUL POLISULUI ŞI ASCENSIUNEA MACEDONIEI ameninţau interesele.
@ în relaţiile cu Imperiul Persan, de unde veniseră finanţele pentru
Bibliografie: P. Lèvêque, Aventura greacă 1-2, Bucureşti 1987; A. înfrângerea Athenei, Sparta a avut o atitudine duplicitară şi în 401
Piatkowski, O istorie a Greciei antice, Bucureşti 1993; J. Bury, R. a.Chr. l-a susţinut pe Kyros cel Tânăr, guvernatorul Asiei Mici, în
Meiggs, Istoria Greciei, Bucureşti 2007; P. Carlier, Secolul al IV-lea

[14]
tentativa sa de a uzurpa tronul fratelui său, regele Artaxerxes II (404- A doua ligă maritimă atheniană şi
358 a.Chr.). supremaţia Thebei (377-355 a.Chr.)
> expediţia lui Kyros, întărită cu 13.000 de mercenari greci, a fost @ sub protecţia păcii din 387 a.Chr., trupele spartane au intervenit
însă respinsă în bătălia de la Kunaxa, lângă Babylon, ceea ce a violent împotriva tuturor celor care puteau clătina hegemonia Spartei
compromis politica spartană şi l-a determinat pe Artaxerxes II să în Grecia iar reacţiile celor ameninţaţi nu au întârziat să apară.
ameninţe cu represalii polisurile greceşti microasiatice. > Athena şi-a reconstruit Zidurile Lungi care uneau cetatea cu portul
> pentru a nu-şi pierde poziţia de lider al lumii greceşti, Sparta a fost de la Pireu şi a reuşit, în 377 a.Chr., să unească polisurile
nevoită să lupte împotriva perşilor în Asia Mică între anii 400-395 nemulţumite într-o ligă maritimă care intenţiona organizarea unei
a.Chr., însă coroana achemenidă ştia, din timpul Războiului defensive comune împotriva Spartei.
Peloponesiac, că serviciile grecilor pot fi cumpărate. > amintirea imperiului maritim al Athenei din secolul trecut trebuia
> beneficiind de subvenţii consistente primite din Persia, Athena, estompată, aşa că a doua ligă maritimă atheniană s-a închegat pe
Korinth şi Argos au deschis operaţiuni împotriva Spartei, dar principiul egalităţii tuturor participanţilor.
rezultatele ciocnirilor au fluctuat vreme de un deceniu (Războiul > pe această linie, s-a renunţat la plata tributului iar reprezentanţii
korinthic, 395-386 a.Chr.), fără ca balanţa victoriei să încline decisiv aliaţilor urmau să ia deciziile comune într-un consiliu (synedrion),
spre una dintre tabere: Sparta a înfrânt forţele aliaţilor în bătălia unde aceştia se regăseau pe poziţii egale.
terestră de la Koronea, desfăşurată în 394 a.Chr., însă a pierdut în @ pentru Sparta, noua ligă atheniană constituia un adversar
faţa Athenei lupta navală de la Knidos. redutabil, dar ruinarea dominaţiei sale în Hellada a fost opera Thebei,
> Athena s-a angajat însă hotărât în lupta antispartană, iar prestigiul aflată sub conducerea lui Epameinondas şi Pelopidas, două
său în creştere a provocat, din nou, o restructurare a raporturilor de personalităţi cu remarcabile calităţi politice şi militare.
forţă din aria egeeană, căci Imperiul Persan a reluat legăturile cu > armata spartană nu a ezitat să intervină în Beotia după pacea
Sparta în 389 a.Chr. regelui din 387 a.Chr., profitând de tulburările provocate de Theba în
> doi ani mai târziu, în 387 a.Chr., cele două puteri au semnat pacea tentativa de a uni regiunea în jurul său.
regelui, care a sacrificat interesele grecilor în favoarea menţinerii > în 371 a.Chr., thebanii au înfrânt categoric trupele Spartei în bătălia
dominaţiei spartane: fără prea multe scupule, Sparta a cedat desfăşurată la Leuktra, după care au invadat Peloponesul, unde au
polisurile din Microasia Persiei (Xenophon, Hellenice 5.1.31), care se fost întâmpinaţi cu entuziasm de cei care contestau dominaţia
angaja să nu intervină în Grecia, dar conţinutul tratatului a revoltat pe spartană.
mulţi dintre helleni şi a condus la accentuarea opoziţiei antispartane. > ascensiunea rapidă a Thebei a schimbat iarăşi harta politică a
Greciei, deoarece Athena s-a simţit ameninţată de vecinul său de la
nord şi a încheiat o alianţă cu Sparta.

[15]
> visul cetăţii beoţiene de a fi în prim-planul raporturilor de forţă din pentru a rezolva problemele sociale şi economice ale Greciei prin
Hellada s-a năruit însă în bătălia de la Mantinea, din 362 a.Chr., cucerirea unor teritorii din cuprinsul Imperiului Achemenid.
angajată de thebani în faţa trupelor spartane şi atheniene. > speranţele sale au fost legate, într-o primă fază, de Athena, apoi s-
> deşi armata thebană a obţinut victoria, printre cei căzuţi pe câmpul au deplasat către tiranii Iason din Pherai şi Dionysios al Syrakusei; la
de luptă se număra şi Epameinondas, artizanul celor 10 ani de 98 de ani, când Isokrates s-a prăpădit, Philip II al Macedoniei era în
supremaţie a Thebei asupra Helladei. plină expansiune, iar planurile acestuia puteau materializa modelul
> odată cu moartea acestei personalităţi s-au spulberat şi pretenţiile teoretic al marelui orator athenian.
de mare putere ale Thebei, care nu dispunea de resurse economice
şi militare suficiente pentru a se instala în fruntea Greciei pe termen Macedonia sub Philipp II (359-336 a.Chr.)
lung. @ apariţia Macedoniei ca factor important în orbita politică a lumii
> istoricul Xenophon, contemporan cu evenimentele, remarca greceşti se leagă, indiscutabil, de numele lui Philipp II şi de
inspirat consecinţele luptei de la Mantinea, care, pe plan politic, nu a reformarea organizării militare macedonene în timpul domniei sale.
furnizat niciun învingător: cu toţii presupuneau că învingătorii din > până la urcarea pe tron a lui Philipp, regatul Macedoniei a fost o
această bătălie vor fi stăpânii Greciei iar cei înfrânţi supuşii lor. A fost putere periferică a Helladei balcanice, cu apariţii sporadice în
însă mai multă confuzie în Grecia şi au existat mai multe tulburări evenimentele petrecute în zonă.
decât în perioada dinainte (Hellenice 7.5.26-27). > mai mult, poziţionarea sa geografică l-a transformat, deseori, într-o
@ evenimentele petrecute după momentul Mantinea 362 a.Chr. ţintă predilectă pentru raidurile tracilor şi illyrilor din vecinătate, ceea
îndreptăţesc analiza lui Xenophon, căci nici Athena şi nici Sparta nu ce face ca istoria sa până la Philipp II să fie o luptă continuă pentru
au fost capabile să umple vidul de putere lăsat de prăbuşirea Thebei. supravieţuire.
> a doua ligă atheniană a început să se destrame gradual începând > după toate probabilităţile, populaţia Macedoniei era înrudită cu
cu anul 359 a.Chr., când Rhodos, Chios şi Kos au părăsit alianţa în etnia greacă, dar aici micile comunităţi rurale nu au evoluat spre
urma unor intrigi instrumentate de Maussolos, satrapul Kariei. polis, ci şi-au păstrat formele arhaice de identitate tribală.
> aşa-numitul Război al Aliaţilor, desfăşurat în intervalul 357-355 > structurile politice ale regatului păstrează multe urme din fondul
a.Chr., a definitivat disoluţia ligii, prin desprinderea din structura sa a specific grupurilor indo-europene şi plasează în fruntea statului o
tuturor cetăţilor aliate, iar Athena, sub presiunea Imperiului Persan, a instituţie regală deschisă şi accesibilă supuşilor.
fost nevoită să renunţe la aspiraţiile sale de mare putere navală. > regele guverna cu susţinerea marilor familii macedonene şi îşi
> acest conflict de la mijlocul secolului 4 a.Chr. întregeşte radiografia legitima puterea prin consultarea adunării macedonenilor, la urcarea
unei lumi greceşti în criză, dar soluţiile propuse pentru salvare, pe tron şi în situaţiile de criză.
formulate la nivel teoretic, nu au avut ecou în polisurile Helladei. > din această optică, semnificativ este faptul că, în tratatele cu alte
> astfel, retorul athenian Isokrates, într-un panegiric publicat în 380 state, regele este menţionat alături de macedoneni, într-o relaţie
a.Chr., avansa ideea unui război panhellenic împotriva perşilor,

[16]
strânsă care a împiedicat monarhia să alunece spre forme autocrate falangei şi a fost primul care a organizat falanga macedoneană
de guvernare. (Biblioteca istorică 16.3.2-3).
@ Philipp II a preluat coroana în 359 a.Chr., într-o situaţie dramatică, > în acelaşi timp, noul dispozitiv tactic i-a permis lui Philipp să aducă
deoarece, în acelaşi an, fratele său, regele Perdikkas II, căzuse în în fruntea atacului cavaleria, deoarece falanga acoperea linia
luptă împotriva şefului illyr Bardylis, alături de 4.000 de soldaţi. frontului şi putea asigura o retragere ordonată în caz de necesitate.
> deşi conform tradiţiei macedonene tronul revenea lui Amyntas, fiul > după toate probabilităţile, noua organizare militară a Macedoniei a
minor al lui Perdikkas, abilităţile sale militare de excepţie l-au ajutat fost influenţată de experienţa pe care suveranul a acumulat-o la
să obţină puterea regală din partea adunării macedonene, la vârsta Theba, unde a fost ostatic în perioada de apogeu a cetăţii şi a avut
de 24 de ani (Diodor, Biblioteca istorică 16.1.3). şansa analizeze inovaţiile tactice ale marelui strateg Epameinondas.
> în primul an al domniei, Philipp condus peste un Regat @ falanga şi cavaleria macedoneană au constituit cheia succesului
Macedonean ameninţat de vecini, lipsit de mijloace economice şi în dinamizarea politicii externe a regatului, iar Philipp s-a dovedit, în
tulburat de aspiraţiile la tron ale unor pretendenţi din afară (cei 3 fraţi anii următori, foarte activ în problemele Greciei dar şi în zonele
vitregi, Argaios – susţinut militar de athenieni, Pausanias, al cărui populate de thraci sau illyri.
tată fusese ucis de părintele lui Philipp). > victoria obţinută împotriva illyrilor lui Bardylis în jurul anului 358
> încă din această perioada, noul rege a demonstrat că ştia foarte a.Chr. a eliberat Macedonia de Sus şi a calmat situaţia de pe graniţa
bine să combine acţiunea militară cu mijloacele diplomatice: el a de nord-vest, ceea ce i-a permis lui Philipp să-şi concentreze
încheiat un tratat cu illyrii lui Bardylis, a cumpărat pacea la graniţa cu resursele către eliminarea influenţei greceşti de pe ţărmul egeean al
thracii peoni şi a promis Athenei returnarea coloniei Amphipolis în regatului.
schimbul neutralităţii sale; rezultatul acestor manevre energice a fost > Athena era implicată în Războiul Aliaţilor care ameninţa să-i
salvarea Macedoniei dintr-un context ce ameninţa să o distrugă. dizolve cea de-a doua ligă maritimă, aşa că nu a putut avea o reacţie
> după stabilizarea raporturilor externe, reformarea armatei energică în faţa ofensivei demarate de regele macedonean.
macedonene a devenit principala preocupare a lui Philipp: aşa cum > în doar doi ani, 357 a.Chr. şi 356 a.Chr., în faţa ofensivei
rezultă din tradiţia scrisă, el a introdus în Macedonia falanga şi a macedonene au căzut oraşele Amphipolis şi Poteidaia, iar Methone,
făcut un pas decisiv către profesionalizarea infanteriei prin ultimul avanpost athenian pe coasta nord-vestică a Mării Egee, a
instituirea disciplinei şi antrenarea continuă a trupelor. avut aceeaşi soartă în 355 a.Chr.
> tranziţia de la miliţiile macedonene tradiţionale spre o armată > Liga Chalkidiană, cel mai puternic adversar al Macedoniei din
profesionistă este suprinsă elocvent într-un pasaj notat în secolul 1 această zonă, a fost lichidată de Philipp în 348 a.Chr., când trupele
a.Chr. de istoricul Diodorus Siculus: îmbunătăţind organizarea sale au reuşit să distrugă oraşul Olynthos, care îndeplinea rolul de
forţelor sale şi echipându-le cu arme corespunzătoare pentru război, capitală a federaţiei.
el a făcut mereu manevre cu oamenii aflaţi sub arme şi antrenamente > dincolo de avantajele strategice obţinute în urma acestor campanii
eficiente. Întradevăr, el a introdus ordinea compactă şi echipamentul de pe litoralul nord-egeean, situaţia economică a Macedoniei s-a

[17]
îmbunătăţit considerabil, deoarece Philipp a pus stăpânire pe minele centrală a Greciei: Theba, cu resursele epuizate, a solicitat sprijinul
de aur şi argint din zona Muntelui Pangaion, care alimentaseră până monarhului macedonean pentru a înfrânge opoziţia phoceenilor, iar
atunci vistieria Athenei prin intermediul cetăţii de la Amphipolis. Philipp a profitat de această conjuctură şi a ocupat pasul de la
> în pofida relaţiilor ostile din ultimii ani, totuşi Philipp II şi Athena au Thermophylai.
ajuns la un compromis în 346 a.Chr. şi au încheiat Pacea lui > mai departe, la propunerea grecilor din Thessalia, el a preluat încă
Philokrates în termeni avantajoşi pentru ambii parteneri: Athena două voturi în Consiliul Amficţionic de la Delphi, rămase libere după
recunoştea cuceririle macedonene de pe coastă nordică a Mării eliminarea phoceenilor din conducerea sanctuarului (Diodor,
Egee, chiar dacă acest lucru însemna renunţarea la Amphipolis, dar, Biblioteca istorică 16.60.1).
în schimb, Philipp s-a angajat să nu avanseze spre oraşele greceşti > deşi încheiase pace cu Macedonia în acelaşi an 346 a.Chr., Athena
din Chersonesul Thracic, ce deţineau un rol esenţial în importurile a refuzat să recunoască însă noua componenţă a consiliului şi a
atheniene de cereale din bazinul Pontului Euxin. continuat să fie ostilă lui Philipp.
> tratatul şi-a păstrat validitatea şi a menţinut pacea până anul 341 > războiul era previzibil probabil pentru ambele tabere şi, în final, a
a.Chr., când trupele macedonene au avansat spre aria strâmtorilor fost declarat de athenieni în 340 a.Chr., ca răspuns la operaţiunile
hellespontine – aici Philipp a capturat oraşul Kardia, dar asediile militare declanşate de Philipp în zona strâmtorilor cu un an în urmă.
împotriva cetăţilor Perinthos şi Byzantion au eşuat. > eforturile celebrului orator Demosthenes, un adversar îndârjit al
> în schimb, campania efectuată în Thracia şi Dobrogea în 339 a.Chr. suveranului macedonean, au reuşit să închege în jurul Athenei o
a fost un succes cu efecte strategice semnificative, deoarece graniţa coaliţie formată din Theba, Megara, Korinth, Achaia şi cetăţile
nordică a stăpânirii macedonene a avansat până la linia Dunării. eubeene, care a încercat să-i blocheze avansul în Grecia Centrală.
> implicarea lui Philipp în afacerile Greciei a debutat în 355 a.Chr., > bătălia s-a desfăşurat în august 338 a.Chr., la Chaironeia, şi s-a
odată cu declanşarea celui de-al treilea război sacru (355-346 a.Chr.), încheiat cu o victorie categorică a armatei macedonene.
în care phoceenii au înfruntat o coaliţie organizată sub conducerea > momentul a fost critic pentru Hellada, iar concluzia Sabinei Müller
Thebei. sintetizează inspirat consecinţele acestui eveniment: "Aşa s-a sfârşit
> deşi în 352 a.Chr. a înfrânt trupele phoceenilor în Thessalia, Philipp libertatea Greciei. [Bătălia] a marcat apogeul carierei lui Philipp,
nu a reuşit să avanseze spre Grecia Centrală căci trecătoarea de la pentru că l-a făcut pe acesta stăpânul Greciei şi al Europei" (p. 177).
Thermopylai a fost ocupată la timp de un detaşament athenian. @ în iarna lui 338 a.Chr., Philipp II s-a întâlnit cu reprezentanţii
> regele nu a riscat declanşarea unui conflict de proporţii şi s-a tuturor oraşelor greceşti la Korinth, pentru a pune ordine în anarhia
mulţumit, pe moment, cu poziţia de forţă pe care o câştigase în aria care domnea în Hellada de la sfârşitul Războiului Peloponesiac.
de nord a Greciei: aici el a devenit archon al Thessaliei şi a primit un > regele Macedoniei a oferit o pace comună pentru toate polisurile
loc în Consiliul Amficţionic ce administra sanctuarul de la Delphi. implicate în dezbateri (koine eirene) şi pentru menţinerea acesteia a
> Războiul Sacru a luat sfârşit în 346 a.Chr., dar evenimentele care i- fost înfiinţat un consiliu (synedrion) al noii comunităţi greceşti, care a
au marcat încheierea sunt dominate de reapariţia lui Philipp în zona fost denumită în istoriografia modernă Liga de la Korinth.

[18]
> la o a doua reuniune, desfăşurată în primăvara anului 337 a.Chr., > Aristotel şi Diodor din Sicilia au reţinut că asasinul, pe nume
Philipp a primit un jurământ de fidelitate din partea delegaţilor şi a Pausanias, era un fost iubit al regelui şi a căutat să răzbune unele
fost instalat în poziţia de hegemon al consiliului. nedreptăţi pe care le-a suferit în trecut (Politica 1311b; Biblioteca
> pe noua hartă politică a Greciei, Macedonia deţinea o poziţie istorică 16.93-94).
privilegiată, pentru că regatul lui Philipp nu făcea parte din Liga de la > conform unei versiuni oficiale puse în circulaţie în debutul domniei
Korinth, dar reprezenta garantul unei păci care îi permitea regelui să lui Alexandru, Pausanias nu a fost decât instrumentul unui complot
deţină controlul. organizat de oameni apropiaţi de fosta linie regală din Macedonia de
> tot în dezbaterile întâlnirii din 337 a.Chr., Philipp a anunţat şi Sus (3 fii ai lui Aeropos; 2 au fost executaţi şi a scăpat doar
obiectivele militare ale ligii: cu ajutorul trupelor greceşti el intenţiona Alexandru Lynkestis), dar mai târziu, în timpul campaniei asiatice,
să declanşeze o campanie panhellenică împotriva Imperiul Persan, perşii au fost acuzaţi că s-ar fi aflat în spatele asasinatului.
pentru a răzbuna nenorocirile produse de perşi în Hellada pe durata > istoricii moderni au argumentat pentru o variantă sau alta, şi chiar
Războaielor Medice şi pentru a elibera polisurile microasiatice de au desenat uneori scenarii subtile care implică pe Alexandru şi
sub dominaţia achemenidă (Diodor, Biblioteca istorică 16.89.3). mama sa Olympia, care se temeau că vor pierde competiţia pentru
> această proclamaţie, cu pronunţată tentă propagandistică, succesiunea la tronul Macedoniei.
reprezenta un apel la istoria comună a multor oraşe greceşti, dar nu > oricare ar fi adevărul, realizările extraordinare ale lui Philipp II au
făcea decât să acopere adevăratele planuri de viitor ale monarhului scos Macedonia din obscuritatea istoriei şi au fost recunoscute încă
din Macedonia. din antichitate: Iustinus aprecia că el a edificat baza pentru cuceririle
> campania antipersană gândită de Philipp a fost, fără îndoială, un lui Alexandru (Epitome 9.8.21) iar Diodor îl considera "cel mai mare
proiect realist însoţit de obiective pragmatice: el intenţiona să-şi rege al Europei din timpul său" (16.95.1).
extindă stăpânirea, să intre în posesia resurselor economice asiatice
şi să-şi legitimeze poziţia de lider charismatic prin obţinerea unor noi Alexandru cel Mare (336-323 a.Chr.)
succese militare. @ ca şi în cazul urcării pe tron a lui Philipp, succesiunea lui
> din păcate nu putem şti cu siguranţă până unde intenţiona să Alexandru nu a fost lipsită de tulburări, în care au fost implicate
înainteze ofensiva macedoneană, dar mulţi istorici moderni sunt marile familii din aristocraţia macedoneană, tentate să-şi sporească
tentaţi să limiteze planurile lui Philipp doar la cucerirea oraşelor de influenţa la curtea regală.
coastă din Asia Minor. > la doar 20 de ani însă, Alexandru a avut câştig de cauză şi a primit
@ oricare ar fi fost intenţiile sale, el nu a mai apucat să le diadema regală în 336 a.Chr., cu sprijinul energic al mamei sale
materializeze, căci în toamna lui 336 a.Chr. a căzut victimă unui Olympia şi susţinerea generalilor care luptaseră sub comanda tatălui
asasinat ale cărui detalii nu au fost elucidate complet nici până său.
astăzi.

[19]
> la scurt timp după asasinarea acestuia, Antipatros l-a proclamat excepţia Spartei, a rămas paşnică până la moartea regelui în 323
rege iar adunarea macedonenilor i-a jurat loialitate în schimbul a.Chr.
promisiunii că va continua planurile lui Philipp. @ campania asiatică a debutat în 334 a.Chr., când Alexandru a
> în contextul succesiunii, probabil a contat şi faptul că Philipp II deja avansat peste strâmtori cu 48.000 de infanterişti şi 6.000 de
îl indicase pe Alexandru succesor în 340 a.Chr., când l-a lăsat regent călăreţi, în vreme de o flotă de 120 de vase oferea suport naval de-a
în Macedonia, în vreme ce el derula operaţiuni de asediu la lungul ţărmului asiatic (7.000 pedestraşi şi 600 de călăreţi
Byzantion (Plutarch, Alexandru 9.1). reprezentau forţele Ligii de la Korinth).
> reconstituirea dincolo de orice îndoieli a domniei lui Alexandru a > înainte de a debarca, regele a aruncat o suliţă către coasta Asiei
rămas până astăzi o misiune imposibilă, căci faptele sale au Mici, arătând simbolic că teritoriul stăpânit de achaemenizi îi este
alimentat tradiţii literare diverse, pendulând între personalitatea sa încredinţat de zei.
istorică şi imaginea sa legendară. > acest gest demonstrează că planurile sale depăşeau cu mult
> dintre autorii Diodor din Sicilia, Curtius Rufus, Plutarch şi Arrian, proiectele lui Philipp II, intenţionând să cucerească întregul Imperiu
naraţiunea ultimului este totuşi de preferat, având în vedere că ea se Persan.
bazează pe două scrieri contemporane marelui rege, semnate de > în prima fază a invaziei, rezistenţa persană a fost organizată de
Aristobulos din Kassandreia şi Ptolemaios, fiul lui Lagos. satrapii din Microasia, dar Alexandru a spulberat trupele acestora în
@ Alexandru a rămas în aria balcanică doi ani înainte de invazia bătălia desfăşurată la Granikos, în 334 a.Chr.
Asiei, unde problemele au apărut imediat după preluarea domniei: în > sesizând gravitatea situaţiei, regele achaemenid Dareios III
Grecia, statele Ligii de la Korinth s-au revoltat împotriva Macedoniei Kodomanos (336-330 a.Chr.) a preluat personal comanda
în timp ce alte tulburări s-au localizat în Thracia şi Illyria. operaţiunilor şi a înfruntat armata macedoneană în noiembrie 333
> tânărul rege s-a îndreptat rapid spre nord în 335 a.Chr., iar a.Chr., în bătălia de la Issos.
campania sa a adus linişte la graniţa nordică a stăpânirii > deşi a luptat în inferioritate numerică, Alexandru a obţinut, din nou,
macedonene, înfrângându-i mai întâi pe thracii triballi undeva în o victorie categorică, care i-a permis să-şi ia titlul de rege al Asiei.
apropierea Dunării şi apoi luptând cu succes împotriva triburilor illyre > de la Issos, regele macedonean şi-a purtat trupele spre sud, a
din nord-vestul Balcanilor. cucerit cetatea feniciană Tyr după 7 luni de asediu şi, fără să
> în Grecia, sufletul revoltei antimacedonene a fost Theba, de unde a întâmpine opoziţie, a pătruns în Egyp,t în luna noiembrie a anului
plecat apelul către alte oraşe, pentru libertatea hellenilor şi 332 a.Chr.
înlăturarea tiraniei. > de pe Valea Nilului, campania a continuat spre inima Imperiului
> armata lui Alexandru a parcurs mai bine de 300 km în 13 zile Persan şi, pe 1 octombrie 331 a.Chr., în bătălia de la Gaugamela,
pentru a ajunge în Beoţia, iar Theba a plătit scump tentativa sa de a Alexandru a ieşit din nou victorios în faţa armatelor lui Dareios III.
ieşi de sub hegemonia macedoneană: oraşul a fost distrus complet, > la scurt timp după momentul Gaugamela, regele a răsplătit
probabil ca avertisment pentru alte mişcări de revoltă, iar Grecia, cu contingentele Ligii de la Korinth şi le-a trimis spre Grecia, deoarece,

[20]
în viziunea sa, operaţiunile viitoare constituiau o problemă strict > la Granikos, Issos şi Gaugamela, falanga a reprezentat un
macedoneană. dispozitiv aproape impenetrabil iar cavaleria macedoeană a
@ deşi Dareios III a fost asasinat în anul 330 a.Chr. iar Alexandru s-a constituit forţa de şoc ce a creat breşe în linia de luptă persană.
considerat moştenitorul tradiţiei achaemenide, intervalul 330-327 > dincolo de marile bătălii de pe continentul asiatic, tânărul rege s-a
a.Chr. reprezintă cea mai grea etapă a campaniei asiatice, adaptat, începând cu anul 329 a.Chr., luptelor de gherilă iniţiate de
consumată în lupte grele purtate pentru supunerea platoului iranian. populaţiile native din Sogdiana şi Bactria iar în 326 a.Chr., falanga a
> în pofida dificultăţilor întâmpinate, trupele macedonene au ocupat fost capabilă să-şi desfacă rândurile pentru a face loc elefanţilor
Afganistanul, Buchara şi Turkestanul şi au atins, în 327 a.Chr., linia trimişi în luptă de Poros în bătălia de pe Hydaspes.
fluviului Iaxartes (Sir-Daria). @ dacă în privinţa geniului său militar există un consens în literatura
> de aici, operaţiunile au continuat spre India iar pe malurile râului de specialitate, planurile sale sunt încă subiect pentru discuţii
Hydaspes Alexandru a înfrânt rezistenţa lui Poros, cel mai puternic controversate.
monarh din regiune (326 a.Chr.). > anumite momente din campania asiatică par să indice că
> înaintarea spre răsărit s-a oprit în 326 a.Chr. la gura Indusului, proiectele sale concrete s-au înlăţuit cu trăiri megalomane, reacţii de
deoarece armata macedoneană, epuizată, a refuzat să-şi mai urmeze suspiciune sau chiar paranoia.
regele şi l-a determinat să organizeze întoarcerea spre Orientul > de exemplu, vizita sa la oracolul zeului Amon de la Siwah în 331
Apropiat. a.Chr. şi tentativa de a introduce în eticheta de curte prosternarea
> trupele lui Alexandru au revenit la Babylon în 324 a.Chr., dar se pare persană (proskynesis), în anul 327 a.Chr., sunt evenimente care par
că planurile regelui nu se opreau aici, căci unele izvoare amintesc că să indice că Alexandru credea în originea sa divină ce îl situa
el intenţiona cucerirea Arabiei şi o expediţie spre vest, către deasupra oamenilor.
Carthagina. > ca orice personaj pus în situaţia de a conduce, Alexandru s-a
> la doar 33 de ani însă, pe 13 iunie 323 a.Chr., cel mai mare cuceritor confruntat cu disensiuni sau critici la adresa acţiunilor sale iar
al istoriei s-a stins la Babylon, probabil datorită malariei sau din soluţiile adoptate au atins uneori latura manifestărilor paranoice.
cauza unei pancreatite. > astfel, în 328 a.Chr., la Phrada, în contextul dezvăluirii unui complet
@ personalitatea, proiectele şi viziunea politică a lui Alexandru au ce îi ameninţa viaţa, au fost ucişi Fhilotas şi tatăl său Parmenion,
generat o literatură vastă încă din antichitate iar volumul deşi nu existau dovezi clare că cei doi s-au aflat printre conspiratori.
interpretărilor moderne se află într-o creştere continuă. > cel mai probabil, el s-a folosit de situaţie pentru a-i elimina pe liderii
> ca militar, Alexandru s-a dovedit un excelent strateg şi tactician, curentului macedonean tradiţional, care se opuneau orientalizării
care a exploatat din plin calităţile armatei macedonene şi a folosit instituţiei regale.
eficient avantajele terenului. > într-o manieră asemănătoare a fost instrumentat "complotul pajilor
regali" din 327 a.Chr., utilizat pentru a-l întemniţa pe istoricul
Kallisthenes, care se opusese la procedura de tip proskynesis.

[21]
> mai mult, cu mintea răvăşită de băutură, la un banchet organizat în Istorie antică
328 a.Chr., Alexandru l-a ucis pe Kleithos, care a îndrăznit să note de lectură 4
vorbească împotriva obiceiurilor persane însuşite şi l-a aşezat pe EPOCA HELLENISTICĂ
rege într-o comparaţie negativă cu Philipp II.
@ deşi pretindea origini divine, episoadele de mai sus îi Bibliografie:E. Will, Histoire politique du monde héllenistique 1-2, Nancy
"umanizează" personalitate şi, într-o oarecare măsură, îi umbresc 1966-1967; C. Preaux, Le monde héllenistique 1-2, Paris 1978; P. Green,
domnia. Alexander to Actium. The Historical Evolution of the Hellenistic Age,
> moartea sa timpurie ne face să ne gândim ce s-ar fi întâmplat dacă Berkeley 1990
ar fi avut o domnie mai lungă şi sunt destui istorici moderni care i-au
atribuit proiectul unui imperiu greco-oriental şi ideea fuziunii rasiale. Primul război al diadochilor (323-320 a.Chr.)
> în 327 a.Chr., Alexandru s-a căsătorit cu prinţesa bactriană Roxane @ disoluţia "lumii lui Alexandru" şi a imperiului euroasiatic a început
iar trei ani mai târziu, în 324 a.Chr., el a organizat o căsătorie în masă chiar în momentul când marele rege a închis ochii fără să lase în
între elemente etnice macedonene şi femei din aristocraţia persană. urmă un moştenitor care să îi poată continua opera.
> cu aceeaşi ocazie, Stateyra, fiica lui Dareios III, şi Parysatis, fiica lui > în Macedonia se afla Philipp Arrhydaios, un frate vitreg al lui
Artaxerxes III, s-au adăugat pe lista soţiilor regale ale monarhului Alexandru cu probleme mintale, iar Roxane urma să nască un copil
macedonean. văzut de mulţi ca o soluţie pentru succesiune.
> din 330 a.Chr., armata macedoneană a fost completată cu > având în faţă evoluţia evenimentelor de după 323 a.Chr., Diodorus
detaşamente persane, măsură completată cu adoptarea Siculus menţionează că Alexandru, pe patul de moarte, a încredinţat
vestimentaţiei şi a protocolului de curte specifice achaemenizilor. sigiliul regal lui Perdikkas şi a spus că lasă coroana celui mai
> adunate într-o imagine de ansamblu, aceste episoade nu par să fie puternic (Biblioteca istorică 17.117).
mai mult decât soluţii găsite de Alexandru pentru a se impune într- > deşi pare o replică imaginată post-eventum, relatarea istoricului
un mozaic etnic şi cultural cu structuri politice diverse. sicilian rezumă situaţia dramatică din vara anului 323 a.Chr. când
> din această optică, preluarea etichetei persane de curte şi mariajele generalii lui Alexandru au început deja lupta pentru putere.
sale dinastice arată că regele macedonean dorea să îşi asume > pe scurt, sesiza D. Braund, după 323 a.Chr., orice era posibil în
moştenirea ideologică achaemenidă, iar prezenţa perşilor în armată lumea apărută odată cu Alexandru, cu excepţia unei succesiuni
şi căsătoriile mixte trebuiau să îi cointereseze pe supuşii din Asia în paşnice (Braund 22).
menţinerea noului imperiu. > după moartea regelui, Ptolemaios a propus ca generalii defunctului
să guverneze împreună, dar ideea a fost respinsă de Perdikkas, cel
mai apropiat prieten al lui Alexandru, căruia acesta îi încredinţase
inelul regal pe patul de moarte.

[22]
> în mijlocul intrigilor ţesute la Babylon, Perdikkas a căpătat poziţia > Perdikkas, generalul care părea să stea în calea ambiţiilor tuturor
cea mai importantă, fiind numit gardian al imperiului; de asemenea, încercând să păstreze imperiul, a fost asasinat în 320 a.Chr. când
el urma să aibă grijă de Philipp Arrhydaios şi să asigure protecţia încerca să invadeze Egyptul pentru a recupera trupul regelui defunct.
copilului ce se afla în pântecele Roxanei. > totodată, pentru anul 321 a.Chr., sursele literare înregistrează
> din evenimentele dramatice petrecute la Babylon în 323 a.Chr. au operaţiuni în Asia Minor, unde Eumenes a blocat tentativele lui
lipsit două personaje cheie, Antipatros, lăsat de Alexandru în Antipatros şi Krateros de a cuceri Hellespontul.
Macedonia cu titlul de strateg al Europei, şi Krateros, care se deplasa @ în ciuda ostilităţilor izbucnite, cei implicaţi în Primul Război al
spre patrie cu misiunea de a-l înlocui. Diadochilor s-au întâlnit în 320 a.Chr. pentru negocieri la
> cei doi au primit misiunea de a se ocupa de parte europeană a Triparadeisos, în nordul Syriei, iar principala chestiune a fost
imperiului, în vreme ce satrapiile importante au fost împărţite între umplerea golului apărut prin moartea lui Perdikkas (Diodor,
ceilalţi generali ai lui Alexandru: Ptolemaios a primit Egyptul, Biblioteca istorică 18.39).
Lysimachos Thracia, Leonnatos Phrygia Hellespontină iar Antigonos > poziţia de tutore al lui Arrhydaios şi Alexandru IV, copilul născut de
Monophtalmos Phrygia Mare; ultimii doi menţionaţi trebuiau să prinţesa bactriană Roxane, a fost atribuită lui Antipatros, în timp ce
cucerească Kappadokia şi Paphlagonia, regiuni ce urmau să fie satrapiile au căpătat o nouă configuraţie: Ptolemaios rămânea mai
"livrate" lui Eumenes din Kardia. departe în Egypt, Seleukos a fost instalat la Babylon şi Nikanor urma
@ aranjamentul de la Babylon se va dovedi iluzoriu, deoarece să capete Kappadokia după înfrângerea lui Eumenes din Kardia, care
tentaţia puterii era prea mare iar suspiciunile au creat un climat fusese condamnat la moarte după uciderea lui Krateros în
tensionat în care s-au încheiat şi s-au desfăcut rapid alianţe operaţiunile hellespontine din 321 a.Chr.
vremelnice. > în noua ecuaţie de putere cel mai avantajat a fost Antigonos
> în Macedonia, Antipatros a aranjat o căsătorie între fiica sa Phila şi Monophtalmos, deoarece el a fost devenit strategos al Asiei şi
Krateros, cimentând astfel relaţia cu cel care avea, ca şi el, dispunea de resurse economice şi militare impresionante.
competenţe în afacerile Europei. > Antipatros totuşi, pentru a echilibra raportul de forţe, a reuşit să-l
> Nikaia, a doua fiică a lui Antipatros, a fost oferită lui Perdikkas, dar impună pe fiul său Kassandros în funcţia de adjunct al lui Antigonos;
acesta a refuzat mariajul şi a luat în căsătorie pe Kleopatra, sora lui mai mult, bătrânul general s-a dovedit un excelent jucător pe scena
Alexandru. politică, şi a căsătorit-o pe Phila, rămasă văduvă după moartea lui
> deranjat de puterea lui Perdikkas, Antigonos Monophtalmos s-a Krateros, cu Demetrios, fiul lui Antigonos.
alăturat grupării Antipatros-Krateros, unde s-a plasat cu prudenţă şi
Ptolemaios, care reuşise să aducă în Egypt trupul lui Alexandru cel Al doilea război al diadochilor (319-315 a.Chr.)
Mare. @ dispariţia lui Antipatros în 319 a.Chr. a "decapitat" acordul de la
Triparadeisos şi a declanşat cel de-al doilea război dintre generalii lui
Alexandru cel Mare.

[23]
> pe patul de moarte, Antipatros şi-a încredinţat puterea şi > în consecinţă, aliaţii l-au avertizat pe acesta să cedeze Babylonul
competenţele în mâinile lui Polyperchon, dar poziţia acestuia a fost lui Seleukos, Syria lui Ptolemaios, Phrygia Hellespontină lui
imediat contestată de Kassandros, care a i-a atras de partea sa pe Lysimachos iar Kappadokia şi Lykia lui Kassandros (Diodor 19.57).
Antigonos, Lysimachos şi Ptolemaios. > Antigonos a refuzat să facă cedările teritoriale cerute şi s-a pregătit
> pentru a face faţă adversarilor, Polyperchon s-a aliat cu "renegatul" să facă faţă coaliţiei inamice: în 314 a.Chr., la Tyr, el a proclamat
Eumenes din Kardia, iar ostilităţile au debutat în 319 a.Chr. cu libertatea grecilor, care "trebuiau să trăiască autonomi, după propiile
operaţiunile angajate în Grecia de moştenitorul lui Antipatros. norme şi scutiţi de garnizoane străine".
> Eumenes, în acelaşi an 319 a.Chr., a reluat luptele din Asia Minor > în acelaşi context, Antigonos l-a acuzat pe Kassandros că
împotriva lui Antigonos Monophtalmos, pretinzând că acţionează la acţionează împotriva intereselor macedonene şi a solicitat să i se
îndemnul lui Alexandru care i-ar fi apărut într-un vis (Diodor 18.60- încredinţeze tutoratul asupra copilului regal Alexandru IV (Diodor
62). 19.61).
> luptele din Europa s-au întins până în 315 a.Chr. când Polyperchon > principiul libertăţii grecilor răsunase de multe ori în Hellada
a fost izolat în Pelopones iar Kassandros s-a căsătorit cu secolelor 5 şi 4 a.Chr., la iniţiativa Athenei sau a Spartei, dar
Thessalonike, indicând astfel direcţia ambiţiilor sale viitoare. realitatea a fost mereu diferită de propagandă.
> evoluţia evenimentelor din Asia nu a fost nici ea favorabilă lui > Antigonos însă spera, în 314 a.Chr., să aducă de partea sa cât mai
Polyperchon, căci tot în 315 a.Chr. Eumenes a fost capturat de multe polisuri care îi puteau servi cauza, dacă se revoltau împotriva
Antigonos şi executat. dominaţiei lui Kassandros.
> bătălia ideologică a continuat cu febrilitate în 314 a.Chr., căci
Al treilea război al diadochilor (315-311 a.Chr.) Ptolemaios a proclamat şi el libertatea hellenilor, angajându-se să fie
@ moartea lui Eumenes l-a adus pe Antigonos într-o poziţie de forţa garantul şi campionul unei lumi greceşti libere.
iar ambiţiile sale s-au îndreptat către răsărit, încercând să-l @ pe câmpul de luptă ciocnirea decisivă s-a produs la Gaza, în 312
deposedeze pe Seleukos de satrapia Babylonului. a.Chr., iar deznodământul a fost nefavorabil lui Antigonos, căci fiul
> acesta a refuzat să cedeze, dar, în faţa raportului disproporţionat de său Demetrios a fost înfrânt de armatele lui Ptolemaios şi Seleukos.
forţe, a preferat să se retragă în Egypt, la curtea lui Ptolemaios, unde > pacea care a pus capăt celui de-al treilea război între diadohi s-a
a fost organizată o coaliţie largă împotriva lui Antigonos. semnat un an mai târziu, în 311 a.Chr., şi a conţinut câteva clauze
> Seleukos, Lysimachos, Ptolemaios şi Kassandros l-au acuzat pe importante: Kassandros a fost recunoscut strateg al Europei până
Antigonos Monophtalmos că doreşte "întreaga stăpânire a când Alexandru IV avea să ajungă la majorat, Ptolemaios rămânea în
macedonenilor", aşadar, cu alte cuvinte, să preia poziţia pe care a Egypt dar primea, în plus, Arabia şi oraşele greceşti din regiunea
deţinut-o Alexandru până în 323 a.Chr. Kyrene, iar de cealaltă parte a frontului, Antigonos păstra Asia.
> Seleukos nu apare în tratatul din 311 a.Chr., ceea ce probabil arată
că aliaţii săi l-au părăsit atunci când urma să fie împărţită "prada".

[24]
> în sfârşit, cel puţin teoretic, grecii trebuiau să-şi menţină libertateaşi nu putem exclude presupunerea că cei doi se gândeau chiar la
şi autonomia. refacerea imperiului creat de Alexandru.
> competiţia acerbă pentru putere a declanşat, în următorii doi ani, o
Lumea hellenistică de la Gaza la Ipsos (311-301 a.Chr.) avalanşă a "capetelor încoronate", pentru că ceilalţi diadochi nu au
@ dintre participanţii la pacea din 311 a.Chr., Kassandros a avut dorit să rămână în urma lui Antigonos şi Demetrios.
poziţia cea mai fragilă, deoarece Alexandru IV era deja adolescent > Ptolemaios în Egypt, Seleukos la Babylon şi Lysimachos în Thracia
iar tutorele său se temea că, odată cu recunoaşterea acestuia ca s-au proclamat regi în 304 a.Chr., iar Kassandros a făcut acelaşi lucru
rege, va fi eliminat din jocurile de putere ale diadochilor. în Macedonia în anul 302 a.Chr.
> Kassandros a crezut că poate rezolva această situaţie @ dintre toţi diadochii, Antigonos şi Demetrios vor fi cei mai activi în
primejdioasă pentru interesele sale şi, în 310 a.Chr., i-a asasinat pe perioada următoare, încercând să-şi extindă posesiunile în
Roxane şi tânărul Alexandru. Mediterana Orientală şi Grecia.
> moartea celor doi a constituit un punct de cotitură în istoria > în 305-304 a.Chr., Demetrios a eşuat în tentativa de a ocupa
tumultoasă a ultimelor decenii din veacul 4 a.Chr., pentru că diadohii, Rhodosul, care a rezistat datorită sprijinului consistent acordat de
în mai toate confruntările lor, pretinseseră că luptă pentru Ptolemaios, dar, un an mai târziu, fiul lui Antigonos şi-a mutat
conservarea drepturilor succesorale ale lui Alexandru IV. câmpul de acţiune în Grecia.
> în momentul când acesta a dispărut, ipocrizia a ieşit la lumină şi > pe noul teatru de operaţiuni, Demetrios a reuşit să elimine
nimeni nu a protestat împotriva asasinatului regizat de Kassandros, influenţa lui Ptolemaios şi a lui Kassandros din Hellada şi,
iar această lipsă de reacţie dovedeşte că, în foamea de putere a inspirându-se din relaţiile lui Philipp II cu cetăţile greceşti, a
diadochilor, tânărul moştenitor era ca un ghimpe în coastă. organizat sub protectoratul său o Ligă a Hellenilor în 302 a.Chr.
@ în 306 a.Chr., Ptolemaios a pierdut bătălia navală de la Salamina > Kassandros era cel mai afectat de pierderea poziţiilor din Grecia,
de Cipru în faţa lui Demetrios (Diodor 20.47-52; Plutarch, Demetrios aşa că a încercat să ajungă la un acord cu Demetrios, dar tratativele
15), iar învingătorul nu a mai ezitat şi, alături de tatăl său Antigonos, au eşuat, pentru că acesta i-a cerut să-i predea toate posesiunile,
si-a asumat titlul regal (Diodor 20.53; Iustinus 15.2). inclusiv Macedonia.
> dacă avem în vedere că cei doi au primit diadema regală după @ pe fondul asccensiunii lui Demetrios în aria balcanică,
victoria de la Salamina, înţelegem că legitimarea noii poziţii era Kassandros şi Lysimachos au luat iniţiativa unei coaliţii majore a
legată, în primul rând, de succesul pe câmpul de luptă, dar tuturor celor care aveau interesul să blocheze expansiunea
implicaţiile acestei afaceri sunt mult mai largi: titlul de rege al celor antigonizilor.
doi nu putea fi retras, se transmitea ereditar şi nu avea limitări în > celor doi li s-au adăugat rapid Ptolemaios şi Seleukos, iar
timp sau spaţiu. operaţiunile aliaţilor s-au concentrat în Asia Mică, care constituia
> în 306 a.Chr., Antigonos şi Demetrios deţineau onorurile regale, dar nucleul stăpânirii lui Antigonos Monophtalmos.
evenimentele viitoare urmau să decidă asupra întinderii stăpânirii lor

[25]
> în bătălia decisivă desfăşurată la Ipsos, în primăvara lui 301 a.Chr., @ marele câştigător al situaţiei apărute după ieşirea lui Demetrios
şi-a pierdut viaţa Antigonos, la 81 de ani, iar victoria a fost câştigată din scenă a fost Lysimachos, care a adăugat Macedonia teritoriilor
de trupele coalizate ale lui Ptolemaios, Seleukos, Lysimachos şi sale din Thracia şi vestul Mikroasiei, dar extinderea stăpânirii sale a
Kassandros. ridicat suspiciunile celorlalţi dinaşti hellenistici, care, probabil, îl
> imediat după momentul Ipsos, cei patru diadochi victorioşi s-au bănuiau că intenţionează să refacă imperiul lui Alexandru.
grăbit să culeagă roadele şi au dezmembrat stăpânirea antigonizilor: > Seleukos a profitat de problemele interne din teritoriile lui
vestul Microasiei a fost preluat de Lysimachos, Demetrios a fost Lysimachos şi a luat iniţiativa războiului, invadând Asia Mică în 281
eliminat din poziţiile pe care le deţinea în Grecia iar Seleukos a a.Chr.
ocupat partea de nord a Syriei, în vreme ce aria sudică a revenit lui > cei doi diadochi s-au întâlnit în acelaşi an în bătălia de la
Ptolemaios. Kurupedion, lângă Sardes; victoria a revenit lui Seleukos, iar printre
cei căzuţi s-a numărat şi Lysimachos, ajuns la vârsta de 80 de ani.
Puterile hellenistice de la Ipsos la Kurupedion (301-281 a.Chr.) > dispariţia acestuia deschidea noi oportunităţi pentru Seleukos,
@ deşi pierduse resursele Asiei în urma luptei de la Ipsos, moartea care s-a grăbit să ocupe vestul Asiei Minor şi de aici s-a îndreptat
lui Kassandros în 298/297 a.Chr. i-a oferit lui Demetrios prilejul de a- către Macedonia, sperând să urce pe tronul regatului.
şi face din nou apariţia în Grecia şi de a se implica în problemele > după moartea lui Ptolemaios în 282 a.Chr. şi cea a lui Lysimachos
Macedoniei. la Kurupedion, el era ultimul dintre generalii lui Alexandru rămas în
> în jurul anului 294 a.Chr., armata macedoneană, epuizată de viaţă şi, în acelaşi timp, ultimul personaj care mai putea revendica
războiul civil declanşat de fiii lui Kassandros, l-a proclamat rege pe moştenirea acestuia.
Demetrios, legitimând astfel pretenţiile antigonizilor la coroana > evenimentele ulterioare au fost însă orchestrate din umbră de către
Macedoniei. Ptolemaios Keraunos, un fiu renegat al regelui lagid, care găsise
> din posesiunile sale balcanice, noul rege al Macedoniei a sperat că adăpost la curtea lui Seleukos după ce ieşise din competiţia pentru
putea recâştiga măcar o parte din domeniul creat de tatăl său şi a tronul Egyptului.
declanşat operaţiuni militare în Asia Minor, odată cu anul 287 a.Chr. > în 281 a.Chr., Keraunos şi-a asasinat protectorul şi a preluat
> adversarii ambiţiilor sale imperiale s-au coalizat însă rapid, astfel că coroana Macedoniei, legitimându-şi pretenţiile printr-o proclamaţie a
Demetrios a trebuit să facă faţă, în acelaşi timp, lui Ptolemaios, armatei macedonene.
Seleukos şi Lysimachos. > domnia sa în Macedonia a durat doar până prin 280/279 a.Chr.,
> trupele aliaţilor l-au evacuat din Macedonia în 286 a.Chr., iar când a căzut în luptele purtate împotriva hoardelor gallice care au
Demetrios s-a retras în zona Munţilor Tauros din Asia Mică unde a invadat regiunile balcanice şi au înaintat spre sud până în Grecia
fost capturat de Seleukos, care l-a ţinut în captivitate până când şi-a (Diodor 22.3-4; Iustinus 24.4.8-24.11.5).
dat ultima suflare, în anul 283 a.Chr.

[26]
> Macedonia, rămasă fără conducător şi asaltată de invadatori, a fost @ cele două ligi stau la originea Războiului Aliaţilor, început în 222
salvată de victoria obţinută în faţa gallilor Lysimacheia, în 277 a.Chr., a.Chr., datorită unui atac al etolienilor în partea nordică a
de către Antigonos Gonatas, fiul lui Demetrios. Peloponesului.
> sub efectul entuziamului provocat de respingerea gallilor, armata > Philipp V, regele Macedoniei, a fost atras în conflict de partea
macedoneană l-a proclamat pe Antigonos Gonatas rege al Federaţiei Achaice, dar pacea încheiată în 217 a.Chr. la Naupaktos nu
Macedoniei în acelaşi an 277 a.Chr. (Plutarch, Pyrrhos 26). a făcut decât să restabilească situaţia teritorială şi politică anterioară
> din acest moment, harta regatelor hellenistice a devenit în bună anului 222 a.Chr.
măsură clară, iar după 4 decenii de confruntări sângeroase, o stare > totuşi, acest eveniment diplomatic are o semnificaţie aparte,
aproximativă de echilibru a calmat Grecia şi regiunile orientale: deoarece a fost ultima pace semnată doar între greci, fără intervenţia
Macedonia a rămas principala putere a Balcanilor sub dinastia unei puteri străine.
Antigonizilor, Seleucizii controlau Syria şi provinciile răsăritene ale > Polybios, prefigurând intervenţia Romei în Grecia, atribuie lui
fostului Imperiu Persan iar dinastia ptolemaică va domni în Egypt Agelaos din Naupkatos o previziune sumbră despre ceea ce urma să
vreme de aproape 3 secole, până la cucerirea romană. se întâmple: Dacă norii care se arată acum înspre apus se vor întinde
*** asupra Helladei, tare mă tem cã armistiţiile şi rãzboaiele şi toate aceste
@ de-a lungul secolului 3 a.Chr., Syria va fi "mărul discordiei" între jocuri pe care le facem ca nişte copii acum între noi, sã nu ne fie
Regatul Seleucid şi Egyptul Ptolemaic, dar confruntările pentru retezate întratât, încât să-i rugăm pe zei să mai avem măcar această
controlul acestei zone nu au produs modificări teritoriale putinţă să luptăm şi să facem pace oricând am vrea şi, într-un cuvânt,
semnificative şi, în general, pot fi catalogate drept conflicte locale. să fim stăpâni pe certurile dintre noi (Istorii 5.104).
> în acelaşi timp, Grecia a devenit o regiune periferică a lumii > din punct de vedere politic, tratatul de la Naupaktos poate fi
hellenistice, iar marile polisuri şi-au pierdut poziţiile deţinute în considerat încheierea istoriei hellenistice, aşa cum a argumentat
secolele 5-4 a.Chr. istoricul J. Beloch cu 100 de ani în urmă.
> pe fondul declinului Athenei, Spartei sau al Thebei, în prim-planul > desigur, opinia lui J. Beloch nu a fost unanim acceptată, iar alţi istorici
afacerilor politice şi militare din Hellada au apărut Liga Achaică şi au plasat "sfârşitul" în 146 a.Chr., odată cu întemeierea provinciei
Liga Etoliană, care au pus în valoare resursele unor regiuni mai puţin romane Macedonia, sau chiar în 30 a.Chr., când Octavianus a ocupat
importante până în veacul 3 a.Chr. Alexandria.
> Liga Achaică a fost întemeiată pe la 280 a.Chr., prin unirea a patru > din altă optică însă, anihilarea politică a statelor hellenistice nu a
polisuri de origine acheană din nordul Peloponesului, în vreme ce oprit evoluţia culturală a lumii greceşti, căreia Roma i-a asigurat un
Federaţia Etoliană s-a consolidat în aria centrală a Greciei începând cadru favorabil pentru continuitate şi dezvoltare.
cu anul 263 a.Chr.

[27]

S-ar putea să vă placă și