TEMA: OBIECTUL ȘI METODA ANALIZEI ECONOMICE

1.1. Analiza economică în sistemul de științe. Tipologia analizei economice

Teoria cunoașterii se bazează pe faptul că mediul înconjurător este obiectiv, existent și se dă

cunoașterii. Însuși procesul de cunoaștere este un proces de reflectare a realității. Criteriul de
apreciere a cunoașterii este practica. Analiza ca metodă a cunoașterii este strâns legată de gândirea
și recepționarea conștientă a mediului înconjurător de către om. Gândirea nu este altceva decât un
lucru analitic al omului. Studierea proceselor, fenomenelor din natură și societate este imposibilă
fără a precauta corelațiile dintre părțile lor componente, fără analiză.
Prin analiză, în sensul îngust al cuvântului ca o metodă de cunoaștere, se înțelege acea
operație logică de descompunere sau desfacere a unui întreg (obiect, fenomen, proces) în
elemente, precum și stabilirea factorilor și a cauzelor, care l-au generat în scopul relevării
(reflectării) naturii, locului, însemnătății și necesității lor în cadrul întregului respectiv.
Însă pentru determinarea a ceea ce este principal, caracteristic, ceea ce ține de latura internă
a obiectelor, fenomenelor și proceselor, de manifestări esențiale ce au loc în adâncul acestora este
necesară îmbinarea analizei cu corelativul ei – sinteza. Prin sinteză, ca metodă a cunoașterii, se
înțelege operația logică de reunire într-un singur tot a elementelor, factorilor și cauzelor izolate
anterior pentru operația de analiză în scopul dobândirii imaginii integrale a obiectului,
fenomenului sau procesului respectiv. În așa mod, analiza în sensul larg al cuvântului, reprezintă o
examinare a obiectelor, fenomenelor, proceselor în diversele lor forme de legătură și dependență.
Analiza economică studiază fenomenele din punct de vedere economic, respectiv al
consumului de resurse și al rezultatelor obținute. De asemenea, trebuie luate în considerație
relațiile structural-funcționale și a celor cauză-efect.

Fenomenul X

1 2 3

1.1 1.2 1.3 3.1 3.2 3.3

2.1 2.2
1.1.1 1.1.2

a b c d

Figura 1. Schema desfășurării analizei economico-financiare1

unde:
1; 2; 3 – elemente;
1.1; 1.2; 1.3; 2.1; 2.2; 3.1; 3.2; 3.3 – factori de gradul I;
1.1.1; 1.1.2 – factori de gradul II;
a; b; c; d – cauze finale.
Elementele – părți componente ale fenomenului analizat.
1
A. Gheorghiu (coordonator)/Analiza activității economice a
întreprinderilor/EDP/București/1982
 Factorii – forțe motrice care provoacă, determină un fenomen, un rezultat.
Cauzele finale – împrejurări care în anumite condiții explică apariția unui fenomen, starea și
evoluția acestuia.
Complexitatea analizei economice decurge și din faptul că în economie există următoarele
situații:
- același efect poate fi produs din cauze diferite;
- aceeași cauză poate produce efecte diferite;
- efecte diferite se pot combina dând o rezultantă a complexului de factori sau forțe;
- complexitatea și intensitatea cauzei pot determina nu numai intensitatea fenomenului dat, ci și
calitatea lui;
- în fenomenul analizat pot apărea însușiri pe care nu le-a avut nici un element al fenomenului.
Analiza economică poate fi clasificată în mai multe tipuri în funcție de diferite criterii, astfel:
a) după scopul urmărit:
- analiza pentru stabilirea obiectivelor;
- analiza de control a modului de execuție a programelor.
b) după nivelul la care se desfășoară analiza:
- analiza microeconomică;
- analiza macroeconomică.
c) după raportul între momentul în care se efectuează studiul și cel al desfășurării fenomenului
economic:
- analiza postfactum sau post operatorie (analiza realizării obiectivelor);
- analiza previzională sau prospectivă.
d) luând în considerare examinarea și urmărirea însușirilor esențiale sau a determinărilor
cantitative a fenomenelor:
- analiza calitativă;
- analiza cantitativă.
e) după modul de desfășurare:
- analiza pe linia verigilor organizatorice (loc de muncă, subdiviziune, întreprindere);
- analiza pe tematici (analiza costului, analiza rentabilității etc.).
f) după modul de urmărire a fenomenelor în timp:
- analiza statică;
- analiza în dinamică.
g) după criteriile de studiere a fenomenelor:
- analiza tehnico-economică;
- analiza economico-financiară;
- analiza financiară.

1.2. Obiectul analizei economice

Fiecare știință își are obiectul său de studiu și definirea lui este problema esențială a oricărei
științe. Analiza economică – ca o știință specială – își are și ea obiectul său de studiu. Până în
prezent nu există o definiție unică a obiectului analizei economice. Diverse surse oferă diverse
definiții:
Obiectul analizei economice – activitățile sau fenomenele din punct de vedere economic,
respectiv al consumului de resurse și al rezultatelor obținute. (Stănescu C., Ișfănescu A., Băicuși
A., Analiza economico-financiară. – București, 1996, pag. 12)
 Obiectul analizei economice a întreprinderilor – activitatea desfășurată, factorii care au
influențat-o într-un mod sau altul (favorabil sau defavorabil), precum și căile de îmbunătățire a
activității. (Protopopescu V., Cardula I., Nișulescu E., Analiza activității economice a
întreprinderilor. – București, 1971, pag. 4)
Obiectul analizei economice – studierea sub multiple aspecte a rezultatelor utilizării
resurselor umane, materiale și financiare în diverse întreprinderi, la nivel micro sau
macroeconomic, în scopul descoperirii de noi posibilități (rezerve interne) de dezvoltare și
perfecționare a activității economice desfășurate de acestea. (Șerban P., Analiza activității
economico-financiare. – București, 1995, pag. 4)
Părțile componente ale obiectului analizei economice sunt: indicatorii; factorii; rezervele
interne.
Indicatorii analitici
Indicatorii analitici se obțin în rezultatul combinării, transformării și prelucrării datelor cu
mijloacele caracteristice analizei economice.
Ca și toți indicatorii economici – indicatorii analitici reprezintă noțiuni în care-și regăsesc
reflectarea volumul, eficiența proceselor economice atât a întregii activități a entității, cât și a unor
părți ale ei. Este necesar de a deosebi conținutul și valoarea numerică a indicatorilor.
Conținutul – esența economică a fenomenelor cercetate apreciată prin definiție, iar
numericul – mărimea lor concretă.
Indicatorii analitici se deosebesc:
în dependență de unitatea de măsură (sau după formă):
- unități naturale (m, kg, l, t);
- convenționale naturale (borcane convenționale);
- de muncă (om-ore, om-zile);
- valorice (lei, mii lei).
după conținut:
- cantitativi – caracterizează dimensiunile analizei economice în general și a
proceselor și resurselor în parte;
- calitativi – caracterizează eficiența economică la nivel de entitate.
după gradul de generalizare:
- indicatori generali – caracterizează întregul proces economic;
- indicatori particulari – caracterizează unele laturi ale acestui proces.
modul de calcul etc.
Factorii

Fiecare entitate, indiferent de tipul, profilul de activitate și localizarea ei, se confruntă cu o

multitudine de factori care formează mediul de afaceri.
Relațiile de interacțiune dintre entitate și societate sunt reciproce și extrem de complexe, ele
putând fi puse în evidență cu ajutorul figurii 2.
Managerii entității nu o pot administra cu succes fără a ține cont de factorii care decurg din
relațiile de intercondiționare reciprocă dintre entitate și mediul extern, cum ar fi: factori tehnici,
tehnologici, economici, sociali, politici, juridici, psihologici, demografici etc.
Acești factori acționează de regulă nu izolat, ci interdependent, corelat, într-un sistem de
legături închegate. Identificarea lor necesită cunoașterea precisă a căii de formare a rezultatului, a
legăturilor cauzale ale acestuia.
 Mulțimea de factori care influențează asupra rezultatului activității economice, pentru a
înțelege mai bine esența lor, se grupează:
după conținutul lor în:
- factori social – economici: produsul intern brut; produsul național brut; rata
dobânzii de piață etc. Acești indicatori caracterizează starea economiei naționale în
întregime și acționează asupra activității entității.
- factori economici de producție (de activitate): starea tehnică a utilajului; nivelul de
calificare al muncitorilor; sistemul de stimulare a muncii.
după raportul lor în cadrul unei relații cauzale:
- factori calitativi: nivelul de eficiență a utilizării resurselor în procesul de activitate;
- factori cantitativi: mărimea acestor resurse;
- factori de structură, care intervin atunci când rezultatul analizei se referă la măsuri
agregate (compuse din mai multe elemente).
Această grupare are o importantă semnificație economică și metodologică. Ea presupune
cunoașterea temeinică a procesului de formare a rezultatului (efectului), a priorității relative în
acțiunea combinatorie a factorilor.
după modul cum acționează:
- factori cu acțiune directă, care exercită nemijlocit influența asupra rezultatului
(fenomenului) analizat;
- factori cu acțiune indirectă (de gradul 2, 3 … n): acționează asupra rezultatului
(fenomenului) prin intermediul altor factori.
Instituțiile juridice
Guvernul

Comunitatea de afaceri
Sindicatele

Băncile Mass-media

Acționarii
Creditorii

Entitatea Organismele de protecție a consumatorilor

Managerii

Furnizorii
Instituțiile juridice Clienții

Angajații
Asociațiile de comerțFirmele concurente

Figura 2. Relațiile de interacțiune dintre entitate și societate 2

în funcție de efortul propriu al entității:

2
G.A. Steiner, J.F. Steiner/Business, Government and Society/Mc Graw-Hill, inc./USA/1991
 - factori dependenți de efortul propriu: au originea în eforturile depuse de întreprindere
pentru economisirea tuturor categoriilor de resurse;
- factori independenți de efortul propriu.
Conceptul de dependent sau independent de efortul propriu nu trebuie confundat cu cel de
dependent sau independent de activitatea entității. Un factor poate fi dependent de activitatea
entității dar independent de efortul propriu. De exemplu, schimbarea structurii producției, ca
factor de modificare a profitului, poate fi dependentă de activitatea entității, dar independentă de
efortul propriu.
după izvorul acțiunii lor:
- factori interni (endogeni): au originea în interiorul entității (de exemplu organizarea
internă a producției, ritmicitatea producției, raționalizările în producție etc.);
- factori externi (exogeni): au originea în mediul exterior al entității (de exemplu
modificarea cursului de schimb, concurența, inflația etc.)
după sensul influenței:
- factori pozitivi: influențează pozitiv rezultatul (fenomenul) analizat;
- factori negativi: influențează negativ rezultatul (fenomenul) analizat;
- factori indiferenți: nu influențează rezultatele (fenomenele) nici într-un fel.
după gradul de sintetizare:
- factori simpli, care nu pot fi dezmembrați;
- factori complecși, care sunt determinați de o serie de alți factori simpli sau complecși.
după stadiul circuitului economic:
- factori specifici aprovizionării;
- factori specifici producției;
- factori specifici vânzării producției etc.
după posibilitățile de previziune:
- factori previzibili (cerți sau determinabili), care acționează în cadrul unor procese
controlate de conducerea entității;
- factori imprevizibili (aleatorii), care acționează necontrolat, ca urmare a unor abateri de
la desfășurarea normală a unor procese economice sau sub impulsul unor forțe din
afară.
după intensitatea acțiunii lor:
- factori dominanți (factori cheie): sunt cei a căror influență este hotărâtoare în obținerea
rezultatelor;
- factori secundari, cei a căror influență nu este hotărâtoare în obținerea rezultatelor.
Criteriile de clasificare a factorilor nu sunt limitate, ci exemplificative, considerate a fi cele
mai importante în activitatea practică de analiză economică.
Rezervele interne și clasificarea lor
Prima și cea mai importantă sarcină a analizei economice, după cum s-a menționat, o
constituie descoperirea și mobilizarea rezervelor interne.
Rezervele interne nu trebuie confundate cu resursele, stocurile entităților economice, ele sunt
cunoscute cu cea mai mare precizie.
Rezervele interne sunt posibilitățile suplimentare, izvorâte din modul de folosire a resurselor,
ca posibilități nefolosite de către entități.
Rezervele interne sunt numeroase și variabile. Pentru orientarea analizei economice în
scopul descoperirii și mobilizării rezervelor interne, o importanță deosebită prezintă clasificarea
lor după diferite criterii.
 a) În funcție de caracterul lor rezervele interne se împart în:
- rezervele ce țin de folosirea rațională a elementelor de producție (obiectul muncii,
mijloacele de muncă, forța de muncă);
- rezervele ce privesc lichidarea pierderilor și cheltuielilor neproductive.
b) După perioada de mobilizare și transformare în efect, există:
- rezerve curente care nu necesită alocații suplimentare de resurse pentru mobilizarea
lor;
- rezerve de perspectivă, pentru mobilizarea cărora sunt necesare alocații
suplimentare de resurse. Mărimea lor reprezintă diferența dintre rezervele maximale
posibile și cele curente.
c) Din punctul de vedere a gradului de cunoaștere a rezervelor interne, ele se împart în:
- rezerve cunoscute, care sunt de două feluri: mobilizate și nemobilizate;
- rezerve necunoscute.
d) După modul de descoperire distingem:
- rezerve evidente, care își găsesc reflectare în darea de seamă;
- rezerve ascunse, descoperirea cărora necesită o analiză economică fundamentală.
e) În funcție de locul de formare rezervele interne se divizează în:
- rezerve la locul de muncă;
- rezerve în echipă;
- rezerve în secție;
- rezerve în entitate.
Este posibilă clasificarea rezervelor și după alte criterii, dar e necesar de avut în vedere, că
hotarul de atârnare a rezervelor față de o grupă sau alta în majoritatea cazurilor posedă un caracter
convențional.
Rezolvarea problemei de evidențiere a rezervelor interne se bazează pe anumite principii.
Mai însemnate dintre ele sunt:
- determinarea verigei de bază și alegerea părților slabe; Acest principiu
presupune necesitatea evidențierii rezervelor interne în primul rând în acele procese și
fenomene economice care, la etapa analizată, sunt o frână pentru creșterea eficienței
întregii activități economice.
- evidența deosebirilor de producție, deoarece descoperirea rezervelor interne este
imposibilă fără cunoașterea profundă a proceselor tehnologice din entitatea economică
analizată;
- complexitatea rezervelor – care necesită ca rezervele să fie îndestulate cu resurse
complet;
- eliminarea calculului dublu, care are loc din diferite cauze;
- căutarea concomitentă a rezervelor pe toate fazele ciclului de viață a obiectului
analizat.
Enumerarea principiilor poate fi prelungită, însă pe ce principiu nu ne-am baza principalul
este că în rezultatul analizei economice să fie scoase la iveală rezerve reale, care pot fi mobilizate
în producție, și să fie propuse măsuri concrete de mobilizare a lor.
 1.3. Conținutul procesului de analiză economică și rolul ei în evaluarea și reglarea
performanțelor economico-financiare ale entității

Procesul de analiză economică reprezintă inversul evoluției reale a fenomenului. Analiza

pornește de la rezultatele procesului încheiat către elemente și factori, cuprinzând următoarele
etape:
1) Delimitarea obiectului analizei, care presupune constatarea anumitor fapte, fenomene,
rezultate. Delimitarea obiectului se face în timp și spațiu, calitativ și cantitativ;
2) Determinarea elementelor, factorilor și cauzelor fenomenului studiat. Descompunerea în
elemente presupune o analiză structurală. Factorii se urmăresc în mod succesiv, trecând
de la cei cu acțiune directă la cei cu acțiune indirectă, până la stabilirea cauzelor finale
(primare);
3) Stabilirea factorilor presupune și determinarea corelației dintre fiecare factor și fenomenul
analizat, cât și a corelației dintre factorii care acționează;
4) Măsurarea influențelor diferitelor elemente sau factori, se utilizează analiza cantitativă
pentru cuantificarea influențelor, a rezervelor interne, a aprecierii cât mai exacte a
rezultatelor;
5) Sintetizarea rezultatelor analizei, stabilindu-se concluziile și aprecierile asupra activității
din sfera cercetată;
6) Elaborarea măsurilor care reprezintă conținutul deciziilor menite să asigure o folosire
optimă a resurselor, pentru sporirea eficienței activității în viitor.
Principiile analizei economice sunt:

1. Necesitatea prealabilă a analizei calitativ – teoretice a stării obiectului, esenței și

corelației dintre fenomenele cercetate până a trece la folosirea metodelor de calcul
cantitativ a influenței separate a factorilor la rezultatul acestei corelații. Principiul dat ne
arată că concluzii obiective pot fi primite numai în cazul cunoașterii sensului economic al
indicatorilor care caracterizează activitatea entității analizate.
2. Principiul fundamentării pe informație științifică și reală cere ca analiza să se
sprijine pe un sistem de indicatori care exprimă și caracterizează cât mai complet și exact
analiza economică. De calitatea și cantitatea informației depind calitatea analizei și
deciziile luate pe baza ei.
3. Complexitatea analizei presupune necesitatea studierii proceselor și fenomenelor
economice cu evidența tuturor corelațiilor. Din acest principiu reiese că analiza economică
trebuie să se bazeze pe un sistem de indicatori al economiei strâns legați între ei.
4. Principiul de abordare științifică la prelucrarea analitică a informației economice
necesită folosirea cât mai pe larg a ultimelor realizări ale științei la studierea obiectului
analizei economice.
5. Folosirea pe scară cât mai largă a metodei de comparație. Este metoda cea mai
frecventă de utilizare a gândirii logice la cercetarea activității economice, dă posibilitatea
de a examina și aprecia rezultatul cercetat în raport cu un criteriu, cu o bază de comparare
stabilind nivelurile, proporțiile de dezvoltare a acestora.
6. Principiul eficacității și operativității analizei economice care presupune
apropierea maxim posibilă în timp a analizei de momentul când au loc procesele
economice și mobilizarea totală a rezervelor evidențiate de ea.
 Toate aceste principii formează un sistem unitar ce impune ca în procesul activității
economico-financiare ele să fie promovate în unitatea lor.
Deoarece prin analiza economico-financiară se stabilesc punctele tari și slabe din activitatea
unei entități dar și măsurile ce urmează a se aplica pe termen scurt și lung pentru atingerea
anumitor obiective propuse, analiza diagnostic constituie o parte componentă a managementului
strategic al entității.
În general, în funcție de scop, diagnosticul poate fi restrâns la anumite probleme sau extins
în accepțiunea de diagnostic global. De exemplu, în analiza dosarului de credit întocmit de către
bănci, accentul este pus pe capacitatea de plată a entității, fără a exclude și alte aspecte ale
activității financiare.
Diagnosticul rezumat la o anumită problemă economico-financiară a entității, folosit în
practica managerială curentă, se efectuează mai ales când se semnalizează disfuncționalități în
activitatea acesteia. Când entitatea se confruntă cu dificultăți grave se impune un diagnostic
complex, global.
În concluzie, analiza economico-financiară are un rol fundamental în evaluarea, reglarea și
ameliorarea performanțelor economico-financiare ale entității. De aceea, acesta constituie baza
studiilor de fezabilitate și a celor de evaluare economică a entității.
Analiza economico-financiară, așa cum s-a menționat anterior, ca activitate practică, are un
caracter permanent, indiferent dacă se realizează de către un compartiment în cadrul entității, sau
de către societăți specializate de consultanță, audit etc.

1.4. Corelația analizei economice cu alte științe

Pentru studierea obiectului analizei economice au fost sintetizate elemente din diferite
ramuri ale științei:
- economie politică;
- economia ramurii;
- contabilitate;
- statistică etc.
La rândul său aceste științe folosesc elementele analizei economice pentru cercetarea unor
părți a activității economice, pentru expunerea conținutului principal al acestor științe.
Analiza economică corelează cu mai multe științe, cum ar fi:
Statistica
La diferite etape ale muncii de analiză se desfășoară prelucrarea materialului, după ce a fost
mai întâi verificat cu ajutorul metodelor și al procedeelor statistice de grupare și calcul și al
tabelelor analitice.
Contabilitatea
Contabilitatea reprezintă prin dările sale de seamă o sursă de informație economică care
oglindește în expresie bănească totalitatea mijloacelor entității în raport cu sursele lor de acoperire,
procesele economice desfășurate în entități și rezultatele activității acestora. În cadrul informației
economice contabilitatea ocupă locul central.
Macroeconomia, microeconomia
Macroeconomia reprezintă sursa care reflectă în fond conținutul economic al fenomenelor
analizate.
Microeconomia studiază fenomenele economice la nivelul entităților.
Matematica
 Calculul influenței factorilor asupra fenomenului analizat se face respectând în calcule
regulile cunoscute din matematică.
Managementul
Rezultatele analizei economice (concluziile și aprecierile activității) se utilizează la
elaborarea măsurilor care constituie conținutul deciziilor managerilor entității menite să asigure o
folosire optimă a resurselor, să contribuie la sporirea eficienței activității de viitor.
 Tema: METODE ȘI TEHNICI UTILIZATE ÎN ANALIZA ECONOMICĂ

1.5. Noțiunea de procedeu metodic și clasificarea

procedeelor folosite în analiza economică

Metoda analizei economice reprezintă ansamblul procedeelor și principiilor care se folosesc

în analiza economică a unei entități. Ea se determină prin procedeele tehnice (metodice) care se
folosesc în analiza economică.
Prin procedeu metodic se subînțelege mijlocul cu ajutorul căruia se efectuează prelucrarea
analitică a informației economice.
Numeroasele procedee folosite în analiza economică pot fi grupate în:

Procedee economico-statistice Procedee economico- Procedee economico-

matematice statistice
metode de stabilire a metode de măsurare
relațiilor cauzale a relațiilor factorial-
cauzale

1 2 3 4
Diviziunea și Metoda balanțieră Metoda integrală Metoda de „cucerire a
descompunerea creierului”
rezultatelor Metoda substituirii
în lanț Metoda corelației Metoda aprecierilor
Comparația experte colective
Metoda Metoda dispersiei
diferențelor Metoda morfologică
Stabilirea siste- absolute Programarea liniară de analiză
mului factorial-
cauzal al explicării Metoda abaterilor Metoda calculului Metoda de asociații și
fenomenului relative matricial analogii

Metoda indicilor
Modelarea
Metoda notițelor
fenomenelor
colective în blocnotes
economice
Metoda și a întrebărilor de
coeficienților control
Generalizarea sau
evaluarea Metoda Metoda căutării
rezultatelor recalculării înșeptite
indicatorilor
Metoda ABC

Metoda participării
prin cotă

Studierea relațiilor cauzale se realizează prin elaborarea sistemului de legături cauzale, prin
structurarea lanțurilor cauzale, sub forma unor rețele proprii fenomenului analizat. Aceasta asigură
selectarea factorilor esențiali, ordonarea lor după intensitatea și sensul influenței lor, creându-se
premisa modelării dependențelor, a evidențierii mecanismului producerii și modificării
fenomenului și posibilitatea cuantificării influenței factorilor.
Prin cuantificarea relațiilor factorial-cauzale se determină mărimea, sensul și intensitatea
acțiunii factorilor asupra fenomenului cercetat, creând posibilitatea interpretării complexe și
materializării stării fenomenului, în vederea identificării și valorificării rezervelor interne.
Folosirea unuia sau altui procedeu pentru determinarea influenței factorilor asupra
indicatorului rezultativ depinde de tipul de dependență dintre factori și indicatorul rezultativ.
Sunt cunoscute două tipuri de dependență:
º determinată (funcțională) – o așa legătură dintre factori și indicatorul rezultativ care
poate fi exprimată printr-o formulă; mărimea influenței factorilor poate fi calculată cu o mare
exactitate.
Se deosebesc trei forme de legătură determinată:
- aditivă – factorii corelează între ei prin semnul „+” și „-” ;
- multiplicativă – factorii corelează între ei cu semnul „x” și „÷”;
- combinată – factorii corelează prin toate semnele „+”, „-”, „x” și „÷”
º stocastică – reflectă variația variabilei dependente sub influența factorilor (variabilelor)
independenți. În acest caz scopul analizei constă în estimarea caracterului acestei dependențe și a
gradului influenței factorilor asupra variabilei dependente folosind metode economico-matematice
și tehnica de calcul.

1.6. Metode de stabilire a relațiilor cauzale

Metoda diviziunii și descompunerii indicatorilor rezultativi – este metoda de studiere a

relațiilor economice prin pătrunderea în structurile lor și constă în descompunerea fenomenelor și
proceselor cercetate în elemente componente. Utilizarea diviziunii în analiza economică lărgește
sfera de cercetare la nivelul elementelor componente, stabilind contribuția lor la modificarea totală
a fenomenelor studiate și localizând, în timp și spațiu, proveniența rezultatelor și a cauzelor
acestora.
În analiza economico-financiară se disting:
- diviziunea după timpul de formare a rezultatelor, prin care se localizează contribuția
diferitelor unități de timp (trimestre, luni, decade, zile, ore) la formarea rezultatului total și se
evidențiază abaterile de la tendința generală de manifestare în timp a fenomenului;
- diviziunea după locul de formare a rezultatelor evidențiază gradul de participare a fiecărei
subdiviziuni a entității la formarea rezultatului analizat;
- diviziunea pe părți, elemente componente, factori și cauze specifice naturii rezultatului
economic asigură cercetarea laturilor esențiale ale formării și dezvoltării acestuia. Această
diviziune permite aprofundarea elementelor componente, ca o condiție pregătitoare pentru
gruparea corelată și măsurarea legăturilor cauzale ale factorilor.
Comparația
Orice rezultat al activității entității se analizează și se apreciază nu numai ca o mărime în
sine, ci și în raport cu un criteriu, cu o bază de comparație.

În activitatea practică de analiză economică se utilizează mai multe tipuri de comparații,

clasificate în funcție de anumite criterii, cum ar fi:
 a) Comparații în timp, adică cele efectuate între rezultatele perioadei raportate și rezultatele
pe o perioadă sau mai multe precedente;
b) Comparații în spațiu, care pot fi efectuate între rezultatele unor verigi organizatorice
interne ale entității; între rezultatele proprii și cele ale concurenței;
c) Comparații mixte, adică acele comparații care se bazează pe ambele criterii (timp și
spații);
d) Comparații în funcție de un criteriu prestabilit (plan, norme, normative, standard etc.);
e) Comparații cu caracter special, pentru care intervin alte criterii în afară de timp și spațiu.
Cele mai frecvente comparații de acest fel au loc în determinarea eficienței anumitor măsuri,
soluții tehnico-economice (comparația variantelor în vederea alegerii celei optime).
Condiția esențială ce determină caracterul științific al comparației o constituie
comparabilitatea datelor care trebuie:
să aibă un conținut omogen,
să fie exprimate într-un etalon unic,
să fie determinate după o metodologie unică.
Stabilirea sistemului factorial-cauzal al explicării fenomenului – presupune stabilirea
factorilor care determină formarea și modificarea rezultatelor, precum și a relațiilor structural-
funcționale dintre elementele fenomenului economic. Este foarte importantă cunoașterea naturii
fiecărui factor (cantitativ, de structură și calitativ) pentru ca sistemul să fie realizat logic și pe baze
reale în funcție de principiul condiționării.
Modelarea fenomenelor economice
Modelul este o reprezentare simplificată a realității. Modelul, în analiză, este unul
economico-matematic, exprimat sub formă de ecuații, inegalități, corelații dintre indicatori, funcții
de producție etc.
Tipologia modelelor:
- modele imitative sau iconice;
- modele analogice;
- modele simbolice.
Modelul imitativ (iconic) are gradul cel mai scăzut de abstractizare, este apropiat de realitate,
se recunoaște ușor, conține imagini mentale sau material-fizice (fotografii, film, benzi, audio,
video etc.), se realizează în stadiul inițial al cercetării, în faza de observație-percepție.
Dintre modelele analogice, graficele sunt frecvent utilizate în teoria și practica economică
pentru vizualizarea fenomenelor economice.
Tipuri de grafice:
- cronograma;
- diagrama (diagrama cu 2 variabile, sectorială, cu coordonate polare, cu bare simple sau
asociate);
- histograma sau tabelul de penetrație etc.
Modelele simbolice se bazează pe utilizarea simbolurilor (litere, cifre) în reprezentarea
fenomenelor și a raporturilor dintre ele. În general, acestea iau forma unor ecuații sau inecuații
matematice. În analiza economică prevalează modelele simbolice. Acestea pot fi: modele de
corelație (deterministe și aleatorii), aditive, multiplicative, balanțiere, de raport, combinate.
Modelele trebuie astfel construite încât să exprime corect legătura dintre factori și fenomene
și să existe concordanță deplină între legătura formal-matematică și cea logic-economică.
Generalizarea sau evaluarea rezultatelor
 Aceasta reprezintă o metodă calitativă de reunire într-un ansamblu coerent a concluziilor
rezultate din studiul factorial-cauzal al fenomenelor,; se utilizează în raportul de analiză, studiile
de fezabilitate și de evaluare etc.