Sunteți pe pagina 1din 4

ANALIZA DINAMICII ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ

ȘI FABRICAREA BĂUTURILOR ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Autor: Nadejda IURCU

Facultatea Tehnologia Alimentelor, Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Antreprenoriatul întruchipează o verigă fundamentală a evoluției economice. În


condițiile în care factorul globalizării influențează din ce în ce mai mult economia mondială și
progresul tehnologic, care, la rândul său stârnește generează tot mai mari în economie și
societate, dinamismul antreprenoriatului este găsit ca un factor în măsură să contribuie tot mai
mult la întărirea noii economii și la ameliorarea provocărilor sociale, economice și de mediu.

Cuvinte-cheie: antreprenoriat, indicatori, economie națională, întreprindere industrială,forță


de muncă, legislație, patrimoniu.

1. Introducere

Antreprenoriatul este considerat de pretutindeni o verigă a economiei naţionale, întreprinderile


mici şi mijlocii reprezentînd piatra de temelie a durabilităţii şi sustenabilităţii dezvoltării
acesteia. Totodată, este cunoscut faptul că o parte bună din totalul falimentelor întreprinderilor se
produc anume pe parcursul primilor ani de la lansare.
Potrivit legislaţiei Republicii Moldova, „antreprenoriatul este activitatea de fabricare a
producţiei, executare a lucrărilor şi prestare a serviciilor, desfăşurată de cetăţeni şi de
asociaţiile acestora în mod independent, din proprie iniţiativă, în numele lor, pe riscul propriu
şi sub răspunderea lor patrimonială în scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de venituri”
[1, art. 1].

2. Analiza seriilor dinamice pentru întreprinderile din industria alimentară și


fabricarea bauturilor
Republica Moldova fiind o țară agricolă, are o industrie bazată mai mult pe industria
prelucrătoare, astfel voi analiza in baza datelor statistice din 2005-2018,,ANALIZA
DINAMICII ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ ȘI FABRICAREA BĂUTURILOR”
Tabel 2.1. Indicatori principali privind întreprinderile mici, mari, medii și mijloci
în anii 2005-2018

Anii Nr.întreprinderi Nr.med. salariați Venit din vânzări


(mln, lei)

2005 1 321 53 923 12 031.0


2006 1 318 51 987 10 517.3
2007 1 353 47 182 11 482.2
2008 1 259 45 636 12 905.2
2009 1 272 42 290 11 417.9
2010 1 236 40 345 13 543.2
2011 1 222 36 599 15 297.9
2012 1 206 36 335 16 626.7
2013 1 217 36 726 17 901.0
2014 1 175 34 627 18 904.7
2015 1 158 33 701 20 700.8
2016 1 165 33 652 22 378.7
2017 1 188 35 915 23 680.7
2018 1 230 36 147 24 069.3
TOTA
L 17 319 565 065 231 456,57
Sursa: Biroul Național de Statistică

În cele din urmă voi analiza fiecare indicator în parte, bazându-mă pe următorii indicatori
statistici: nivelul mediu al seriei, sporul absolut ( în lanț și de bază), ritmul de bază ( în lanț și de
bază), ritmul de sporire ( în lanț și de bază), și ritmul mediu de creștere.

Tabelul 2.2. Indicatorii seriilor dinamice pentru Industria Alimentară si


Fabricarea Băuturilor, utilizând numărul de întreprinderi.

Nr.
Anii întrepr. Δl Δb Tl % Tb% Tsl% Tsb% t y t2
yi− yo
× ( 100 % )
y0
*t
2005 1 321 - 0 - 100 - 0 1 1 321 1
2006 1 318 -3 -3 99.77 99.77 0.23 0.23 2 2 636 4
2007 1 353 35 32 102.65 10.42 2.65 2.42 3 4 059 9
2008 1 259 -94 -62 93 95.3 -7 -4.7 4 5 036 16
2009 1 272 13 -49 101.03 96.29 1.03 -3.71 5 6 360 25
2010 1 236 -36 -85 97 93.56 -3 -6.44 6 7 416 36
2011 1 222 -14 -99 98.86 92.50 -1.14 -7.5 7 8 554 49
2012 1 206 -16 -115 98.69 91.29 -1.31 -8.71 8 9 648 64
2013 1 217 11 -104 100.91 92.12 0.91 -7.88 9 10953 81
2014 1 117 -42 -146 96.54 88.94 -3.46 -11.06 10 11750 100
2015 1 158 -17 -163 98.55 87.66 -1.45 -12.34 11 12738 121
2016 1 164 6 -157 100.51 88.11 0.51 -11.89 12 13968 144
2017 1 188 24 -133 102.06 89.93 2.06 -10.07 13 1 544 169
2018 1 230 42 -91 103,5 93,11 3,5 -6.89 14 17 220 196
TOTAL 17 319 - - - - - - 105 127 103 1 015

Sursa: Calcule efectuate de autor in baza datelor BNS

Indicatorii seriilor dinamice

Analiza seriilor dinamice se poate efectua utilizând un șir de indicatori statistici,printre care
cel mai frecvent utilizați sunt:

1) nivelul mediu al seriei:

⅀ yi
y= n ; y = 17 319 = 1 238 ( întreprinderi)
14
Concluzie: Pe parcursul perioadei 2005-2017, evoluția numărului de întreprinderi din industria
alimentară și cea a fabricării băuturilor constituie 1 238 întreprinderi.

2) sporul absolut:

 în lanț: Δl = yi - yi-1, Δl= 1 206 - 1 22= -16 (întreprinderi)


Concluzie: În anul 2012, nr întreprinderilor a scazut cu 16 fața de anul precedent,2011.

 de bază: de bază: Δb = yi - y0, Δb=1 353 - 1 321= 32 (întreprinderi)


Concluzie: În anul 2007 numărul de întreprinderi a crescut 32 unități față de anul de
bază,2005.

3) ritmul de creștere:

yi 1236
 în lanț: Tl = ×(100 %), Tl= ×100% = 97%
yi−1 1272

Concluzie: În anul 2010 numărul întreprinderilor constituie 97% din valoarea anului
precedent, 2009.

yi 1164
 de bază: Tb = ×(100 %), Tb = ×100% = 88.11%
y0 1321
Concluzie: În anul 2016 numărul de întreprinderi constituie 88.11 % din valoarea anului de
bază, 2005.

4) ritmul de sporire

 în lanț: Tsl = Tl – 100% ; Tsl = 120,06 – 100% = 2, 06

Concluzie: În anul 2017 numărul de întreprinderi a crescut cu 2.06 % față de anul precedent,
2016.

 de bază: Tsb = Tb – 100% ; Tsb = 95,3 – 100% = -4,7

Concluzie: În anul 2008 numărul de întreprinderi s-a micșorat cu 4.7 % față de anul de bază,
2005.

S-ar putea să vă placă și