Adrenalina (latină ad-adaugă, ren-rinichi) sau epinefrină, este un hormon

secretat în sânge de glanda medulosuprarenală în cazuri de stress. Ajunsă în sânge ea

determină creşterea frecvenţei cardiace, a presiunii sanguine, dilatarea bronhiilor şi
pregătirea organismului pentru o producere masivă de energie prin arderea lipidelor
(lipoliză) şi sinteza glucozei.
La nivelul SNC adrenalina devine un transmiţător neuronal, cuplat cu proteina-G
joacă un rol intermediar şi de activator al receptorilor nervoşi.

Adrenalina este sintetizata din aminoacizi. Desi toate celulele au aminoacizi nu

toate produc dopamina, epinefrina si norepinefrina.
Toate celulele cu nucleu au genele necesare producerii enzimelor care sunt
utilizate in sinteza de catecolamine, dar majoritatea nu exprima aceste gene.Aceste celule
care au enzime active pentru sinteza de adrenalina sunt numite catecholaminergice.
Cathecolaminergicele sunt sintetizate din aminoacidul tirozina, insa acesta se
gaseste in cantitati mici in celule, dar noi avem nevoie de multa epinefrina cand suntem
intr-o stare de alerta si de aceea o parte din aminoacidul fenilalanina se transforma in
tirozina sub actiunea phenylalanine hydroxylase asigurand cerinta de tirozina.

Adrenalina si noradrenalina cresc glucozei inducand un efect hiperglicemiant.

Aceasta se realizeaza direct prim stimularea glicogenolizei si gluconeogenezei in ficat
prin activarea receptorilor α si B din hepatocite si indirect prin stimularea secretiei de
glucagon de celulele α din insulele Langerhans.
Epinefrina stimuleaza actiunea de lipaza a tesutului adipos care stimuleaza lipoliza
astfel nivelul de acizi grasi liber din sange creste, iar acizii grasi vor fi sursa de ATP prin
gluconeogenza sau B-oxidare.
 Actiunea stimulatoare a adrenalinei asupra inimii si sistemului circulator, duce la
cresterea volemiei sanguine centrale in inima si in muschii scheletici, prin derivatia
sangelui periferic realizata prin contractia vaselor periferice.
Asupra muschilor netezi, tractului respirator, tractusului digestiv si vezicii urinare
are o actiune diferita. Astfel determina cresterea frecventei respiratorii cu dilatarea
bronhiilor, reducerea activitatii digestive, a perstaltismului intestinal si in general de
contractie a musculaturii netede de la nivelul vezicii urinare cu exceptia gravidelor unde
adrenalina actioneaza ca relaxant asupra uterului.

Adrenalina este hormonul activator al „functiei situatiilor de urgenta” prin faptul

ca potentează impulsurile nervoase si participa astfel la o reglare suplimentara hormonala
a raspunsului nervos al organismului la diferiti stimuli.
Adrenalina provoaca senzatia de teama si neliniste. Ea determina cresterea
glicemiei necesara situatiilor de urgenta, activeaza lipaza din tesutul adipos in vederea
eliberarii de acizi grasi folositi ca substrat energetic, mareste frecventa pulsului si
travaliul cardiac. Deoarece este neutralizata rapid în organism, adrenalina actioneaza pe
un interval scurt de timp.
In timp ce favorizeaza unele directii de actiune ale organismului, adrenalina
„inchide” alte functii, considerate neesentiale in cazurile de pericol. Astfel, fluxul sangvin
catre zona periferica este redus (de aici paloarea caracteristica celor speriati), la fel catre
stomac (nu avem nevoie de digestie cand fugim sa ne salvam viata), functia sexuala este
intrerupta, ca si functionarea anumitor parti ale creierului etc.