Elev: Trașcă Georgiana

Clasa a XI a

Colegiul Tehnic General Gheorghe Magheru – Tg Jiu

Profesor coordonator : Sarcină Emanuela

BISERICA MONUMENT
Se lasă seara peste dealurile satului copilăriei mele. Microbuzul care mă
aduce de la liceu tocmai trece pe lângă Biserica ,, Sfinții Împărați Constantin
și Elena”. Îmi fac repede semnul Sfintei Cruci și îi mulțumesc lui Dumnezeu
ca m-a ajutat să trec cu bine și săptămâana aceasta de școală. Mereu când
ajung în preajma acestui sfânt lăcaș simt că liniștea se așterne peste
neliniștile mele, că visele chiar pot deveni realitate. Și nu doar eu am
sentimentul acesta. O biserică enigmatică care așteaptă cuminte să fie descoperită.

De mică m-am întrebat ce are atât de special această biserică cunoscută

printre localnici ca ,, Biserica de la tei” sau ,, Biserica Monument”. De fapt
chiar este monument istoric, ea este construită cu mult timp ca străbunicii
noștri să se fi născut, având în Monitorul Oficial al României codul LMI: GJ – II-
m-B-09387 – datare sec. XVIII.

Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena se află situată în Comuna Stejari,

județul Gorj.

Sub aspect geografic, comuna se află situată într-o frumoasă zonă deluroasă a
Podișului Getic, pe un afluent al râului Amaradia, numit Amărăzuia.
Biserica se află situată la 10 kilometri distanță de la intrarea în comună
dinspre DN6B, pornind pe o ramnificație a acestuia și anume DJ 605B.

Privind ctitorii, memoria colectivă păstrează unul singur, pe marele clucer,

asasinat și înmormântat în curtea bisericii. Numele ctitorului s-a uitat și nu-l
revendică niciun locuitor ca fiindu-i ascendent.

În periodicele bisericești, deși nu se găsesc multe informații despre biserica

noastră, acestea sunt și contradictorii, nereușind să elucideze misterul legat
de ridicarea acestul sfânt lăcaș.

În Proiectul nr 10/ 2007 pentru ”Restaurarea Bisericii Sfinții Împărați

Constantin și Elena – Parohia Stejari – Hurezani, comuna Stejari, județul Gorj”

arhitectul Iulian Cămui preciza: ,, Arhitectura bisericii este lucrată în stil

bizantin în formă de corabie, cu pridvorul sub același acoperiș cu naosul și

pronausul. Biserica prezintă spațiile clasice caracteristice: pridvor, pronaos,

naos și altar. Deasupra pronausului se înalță turla bisericii, din zidărie de

cărămidă. Baza acesteia este tot din cărămidă, cu ziduri groase de 1 ½ cărămizi

prevăzute cu fante (crenele) de tragere. Șarpanta este din lemn, iar

învelitoarea este din șiță.” Până acum nimic deosebit, sunt mai multe astfel

de biserici în Oltenia deși nu știam că bisericile vechi erau prevăzute cu fante

de tragere.

De unde vine sentimentul de bucurie împletit cu liniște pe care cu toții îl

simțim când suntem în apropierea ei. Bătrânii noștri spuneau ,, dacă ai un

necaz, mergi la Biserica Monument si roagă-te!”. Ea este martora atâtor

evenimente unice din viața comunități: botezuri, cununii, ultimul rămas bun al

celor rămași față de cel ce nu mai este și multe, multe rugăciuni pe vreme de

pace sau pe vreme de război. Este ca o fortăreață care păzește comunitatea

de timpuri străvechi, pt că ea nu este atât de ,, tânără” precum spune pisania,

originiile ei se pierd în timpurile istorice.

Istoria acestei biserici este doar parțial cunoscută.

,, Am auzit multe povești de la bătrânii satului despre ctitorii acestei biserici.

Este foarte veche și după părerea mea este beneficiara deformării timpului
istoric, pentru că mulți povestitori o aduc mai aproape de timpurile noastre:
cum că a fost construită de un mare clucer cu banii furați din haraci, cum că a
fost renovată de Constantin Brâncoveanuîn anul 1711, domnul Țării
Românești, că a fost grajd de cai, că la zidirea ei a fost nevoie de jertfă
omenească dar nimeni nu a putut da o dată exactă înafară de bătrânul
Dumitru Funieru care a participat la restaurarea din 1976 și care ar fi găsit o
grindă pe care era crestat anul 1664, dar acea grindă a fost înlocuită de
preotul Ion Popescu fiindcă acesta a dorit ca acoperișul să fie nou în
întregime”, spune prof. de istorie, acum pensionară, Motorga Elena.

Pisania bisericii susține faptul că a fost construită în anul 1813, de către doi

frați, Constantin și Răducan Cruceru, în timpul lui Vodă Bibescu dar se poate
observa că a fost modificată, probabil la restaurarea din 1903.

(Foto: Radu Dumtrescu Elian, an 2007)

Biserica a cunoscut mai multe încercări de restaure. În cele două sinodice ale

bisericii monument istoric întocmite de preot Ion Popescu sunt amintite

lucrările de restaurare din 1903 – 1904 atunci când biserica a fost ,, legată în

fier” iar pictura spălată. Tot de aici aflăm că ,, pictura atât interioară și cât și

exterioară este lucrată în frescă și tot în stil bizantin de pictori deasemeni

necunoscuți.” În anul 1964, bisericii i-a fost donat un clopot nou, pentru că

cel vechi a fost luat de către administrația nemțească în Primul Război

Mondial.

În anul 1976, Biserica ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena” a avut din nou o

reparație capitală: s-a înlocuit acoperișul și s-a făcut reparație generală la

pereții exteriori până la pictură.

Cea mai recentă restaurare a bisericii a fost făcută între anii 2008-2009, sub

patronajul Asociației ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena – Hurezanii de Jos ”,

asociație înființată la inițiativa prof. de istorie Motorga Elena și a familiei

Andreea și Adrian Dumitrescu- Elian, nepoții preotului Elian care a slujit în

acest sfânt lăcaș. Asociația a avut ca principal scop strângerea de fonduri

pentru restaurarea monumentului istoric și au contribuit toți locuitorii satului,

chiar și descendenții lor aflați în multe alte localități demostrând încă odată cât

este de importantă pentru comunitate.Cu această ocazie s-a înlocuit şi vechiul

mobilier, instalaţia electrică, au fost fost donate cărţi bisericeşti, obiecte de

cult, veşmintele bisericii şi ale preotului.

 Biserica ,, Sfinții Impărați” în ziua resfințirii din data 18.07.2010, după lucrările de

consolidare (foto Motorga Elena)

Biserica Sfinții Impărați Constantin și Elena – înainte de restaurarea din 2008-

2009
 (foto Radu Dumirescu – Elian, 2007)

Odată cu această restaurare au apărut multe elemente noi care în loc să

elucideze misterul datei de construcție al așezământului au adus în lumină
lucruri nebănuite: altarul era mult mai vechi decât restul bisericii, cărămizile
din temelie aveau vârste diferite, ca si cum ar fi fost reconstruită de mai
multe ori, iar la săpăturile pentru consolidare au fost descoperite lângă
zidurile bisericii oseminte înhumate în poziții total neobișnuite față de ce știm
că se obișnuiește în cultul ortodox iar în pronaos, în stânga intrării, corpuri
înhumate în stil creștin – corpuri de care nu știa nimeni că ar fi exista.

Tot cu această ocazie au mai fost descoperite fragmente ceramice, câteva

monede şi un fragment de abajur pentru lumânări datând din a doua jumătate
a secolului XVIII.

Punând datele și informațiile cap la cap deducem faptul că pe locul în care

este construită actuala biserică, au mai fost alte lăcașe de cult sau o parte din
biserică este mult mai veche, deoarece terenul bisericii îi aparținea ,, din
vechime” atunci când se spune că a fost contruită, în 1813. Păcat că
restaurările trecute au avut ca scop să pastreze doar zidurile și nu
adevărurile. Biserica nu are arhivă.

Privind acest monument istoric îti dai seama că nu este vorba despre ,,de
când” ci este vorba despre ,, cum”. Nu mai contează când au fost
construite zidurile ci cum s-a încăpățânat să reziste peste veacuri. Așa
semeață cum este, doar privind-o îți dai seama că este bine să o iei drept
exemplu în viață. Ce ne învață ea? Răbdarea și speranța. Răbdarea să treci
peste perioade nedemne de tine ( ,, grajd de cai”) și speranța că vei devenii
ce ți-a fost hărăzit ( un simbol).

Este zi de sărbătoare. Privesc câteva bătrâne care se îndreaptă grăbite spre

biserică. Sunt puține. Din ce în ce mai puține. Satul copilăriei mele rămâne din
ce în ce mai gol. Rămâne EA să dăinuie și speră că va fi din nou curtea ei plină
de credincioși, la fel cum părinții așteaptă ca fii și nepoții să le umple din nou
curtea.