Sunteți pe pagina 1din 20

Anexa nr.

2
la Hotărîrea Guvernului nr. 934
din 15 august 2007

Norme sanitare privind calitatea apei potabile


I.  Noţiuni generale
1. Prezentele Norme reglementează calitatea apei potabile, avînd drept obiectiv protecţia sănătăţii
oamenilor prin excluderea oricărui tip de contaminare a apei potabile, asigurîndu-i calitatea de apă
curată şi sanogenă.
2. În sensul prezentelor Norme, următorii termeni se definesc astfel:
2.1. Prin apă potabilă se înţelege apa destinată consumului uman, după cum urmează:
a) orice tip de apă în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la prepararea
hranei ori în alte scopuri casnice, indiferent de origine şi de faptul că este furnizată prin reţea de
distribuţie, din sursă sau rezervor sau este distribuită în sticle ori în alte recipiente;
b) toate tipurile de apă folosită ca sursă în industria alimentară pentru fabricarea,
procesarea, conservarea sau comercializarea produselor ori substanţelor destinate consumului uman, cu
excepţia cazului în care Ministerului  Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale şi Ministerul Agriculturii şi
Industriei Alimentare aprobă folosirea apei în scopuri tehnologice, demonstrîndu-se că apa utilizată nu
afectează calitatea şi salubritatea produsului alimentar în forma lui finită;
c) apa provenită din surse locale, precum fîntîni, izvoare etc., folosită pentru băut,
prepararea hranei sau în alte scopuri casnice. Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale poate
face excepţie de la valorile parametrilor de calitate, dar fără a fi pusă în pericol sănătatea
consumatorilor.
2.2. Prin sistem de distribuţie sau instalaţie interioară se înţelege totalitatea conductelor,
garniturilor şi dispozitivelor instalate între robinetele de apă, utilizată, în mod obişnuit, pentru
consumul uman, precum şi reţeaua de distribuţie exterioară, dar numai în cazul în care acestea nu intră
în responsabilitatea furnizorului de apă, în calitatea sa de producător şi/sau distribuitor de apă, în
conformitate cu legislaţia în vigoare.
3. Dispoziţiile prezentelor Norme nu se aplică următoarelor tipuri de ape:
a) apelor naturale minerale, recunoscute ca atare de către autorităţile competente, în
conformitate cu legislaţia în vigoare;
b) apelor medicinale potabile care au proprietăţi terapeutice notificate, în condiţiile
legii, prin reglementări sau procedee administrative referitoare la produsele farmaceutice.
3.1. Se exceptează de la prevederile prezentelor Norme:
a) apa destinată exclusiv utilizărilor în condiţii speciale, în cazul în care , Muncii și
Protecției Socialeul Sănătăţii aprobă folosirea şi calitatea acesteia, şi care nu influenţează, direct sau
indirect, sănătatea consumatorilor cărora le este destinată;
c) apa potabilă provenită de la producătorii de apă individuali, care furnizează mai
puţin de 5 m3 în medie/zi sau care deserveşte mai puţin de 50 de persoane, cu excepţia cazului în care
producerea apei constituie o parte a unei activităţi comerciale sau publice.
3.2. În acest caz, centrele teritoriale/de performanţă de sănătate publică vor informa populaţia
despre respectivele exceptări şi despre orice măsuri ce pot fi luate în vederea protejării sănătăţii de
efectele adverse rezultate din orice fel de contaminare a apei potabile. În situaţia în care se constată că,
prin calitatea ei, o astfel de apă ar putea constitui un potenţial pericol pentru sănătate, populaţiei
afectate i se vor da de îndată recomandările de rigoare, conform Regulilor şi normativelor sanitaro-
epidemiologice privind supravegherea şi monitorizarea calităţii apei potabile.
II.  Condiţii de calitate a apei potabile
4. Apa potabilă trebuie să fie sanogenă şi curată, îndeplinind următoarele condiţii:
a) să fie lipsită de microorganisme, paraziţi sau substanţe care, prin număr sau concentraţie,
pot constitui un pericol potenţial pentru sănătatea umană;
b) să întrunească cerinţele minime prevăzute în tabelele 1A, 1B şi 2 din anexa nr.1 la
prezentele Norme;
c) să respecte prevederile punctelor 5-8 şi 10 din prezentele Norme.
5. Aplicarea prezentelor Norme nu trebuie să conducă, direct sau indirect, la deteriorarea
calităţii reale a apei potabile, care să afecteze sănătatea umană, ori la creşterea gradului de poluare a
apelor utilizate pentru obţinerea apei potabile.
6. Calitatea apei potabile destinate consumului uman trebuie să corespundă valorilor
stabilite pentru parametrii prevăzuţi în anexa nr.1 la prezentele Norme. În privinţa parametrilor
prevăzuţi în tabelul 3 din anexa nr.1, valorile acestora sînt stabilite în scopul evaluării calităţii apei
potabile în programele de monitorizare şi în vederea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la pct. 8 din
prezentele Norme.
7. Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale aprobă valori pentru parametrii
suplimentari, care nu sînt incluşi în anexa nr.1, în cazul în care măsurile de protecţie a sănătăţii publice
impun acest lucru. Valorile stabilite trebuie să respecte condiţiile prevăzute la pct.4 lit. a) din prezentele
Norme.
8. Calitatea apei potabile este corespunzătoare dacă valorile stabilite pentru parametrii de
calitate sînt conform anexei nr.1 la prezentele Norme, în următoarele puncte de prelevare a probelor:
a) la robinetul consumatorului, la punctul de intrare în clădire şi la cişmelele stradale, în cazul
apei potabile furnizate prin reţeaua de distribuţie;
b) la punctul de curgere a apei din cisternă, în cazul apei potabile furnizate în acest mod;
c) în punctul în care apa se îmbuteliază în sticle sau în alte recipiente, în cazul apei potabile
îmbuteliate;
d) în punctul din care apa este preluată în procesul de producţie la întreprinderile alimentare.
9. Dacă, în situaţia prevăzută la pct. 4 lit. a), se constată că valorile parametrilor nu se
încadrează în valorile stabilite pentru parametri, în conformitate cu anexa nr.1 la prezentele Norme, din
cauza sistemului de distribuţie interioară sau a modului de întreţinere a acestuia, se consideră că
obligaţiile ce revin producătorului, respectiv distribuitorului, au fost îndeplinite, cu excepţia cazului în
care apa este furnizată direct consumatorilor, iar producătorul, respectiv, distribuitorul este responsabil
şi de întreţinerea reţelelor interioare.
10. În cazul constatării situaţiei prevăzute la pct.9 din prezentele Norme, se va proceda astfel:
    a) producătorii, respectiv distribuitorii de apă potabilă, notifică autorităţile administraţiei publice
locale şi/sau proprietarii cu privire la măsurile adecvate de remediere şi întreţinere a reţelei sau a
tehnicilor adecvate de tratare ce trebuie luate în scopul de a reduce sau de a elimina riscul de
neconformare la parametrii de calitate a apei potabile, simultan cu informarea centrelor teritoriale/de
performanţă de sănătate publică;
b) centrele teritoriale/de performanţă de sănătate publică notifică consumatorii în cauză cu
privire la măsurile suplimentare ce trebuie adoptate, dacă acestea se impun, pentru prevenirea
îmbolnăvirilor.
III.  Supraveghere şi monitorizare
11. Monitorizarea calităţii apei potabile se efectuează de către producător, distribuitor şi
autorităţile de supraveghere sanitaro-epidemiologică de stat.
12. Producătorii şi distribuitorii de apă potabilă asigură conformarea la parametrii de calitate şi
finanţarea monitorizării de audit şi de control al calităţii apei potabile.
13. Centrele teritoriale/de performanţă de sănătate publică asigură supravegherea şi controlul
monitorizării calităţii apei potabile în scopul verificării faptului dacă apa distribuită consumatorului
este conformă cerinţelor de calitate şi nu creează riscuri pentru sănătatea publică.
14. Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale elaborează, în termen de 6 luni de la data
publicării prezentelor Norme în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Regulile şi normativele
sanitaro-epidemiologice privind supravegherea şi monitorizarea calităţii apei potabile, conform
cerinţelor minime stabilite în anexa nr.2 la prezentele Norme.
15. Producătorii, distribuitorii sau utilizatorii de apă potabilă, prin sistem public colectiv ori
individual, prin îmbuteliere în sticle sau în alte recipiente, pentru industria alimentară, asigură
monitorizarea curentă, de control al apei potabile, conform unui program care trebuie să cuprindă în
mod obligatoriu controlul eficienţei tehnologiei de tratare, îndeosebi al dezinfecţiei, şi al calităţii apei
potabile produse, distribuite şi utilizate.
16. Procedurile de monitorizare, prevăzute la pct.15 din prezentele Norme, se stabilesc în
conformitate cu Regulile şi normativele sanitaro-epidemiologice privind supravegherea şi
monitorizarea calităţii apei potabile, iar programul de monitorizare necesită a fi avizat de către centrul
teritorial/de performanţă de sănătate publică.
17. Laboratoarele care efectuează monitorizarea apei potabile trebuie să respecte specificaţiile
prevăzute în anexa nr.3 la prezentele Norme, referitoare la modul de analiză a parametrilor stabiliţi.
18. Lista laboratoarelor înregistrate, care efectuează monitorizarea calităţii apei, se face publică
de către Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale.
19. Se pot utiliza şi alte metode de analiză în afara celor prevăzute în anexa nr.3 la prezentele
Norme, dacă se demonstrează că rezultatele obţinute sînt comparabile. Laboratoarele care au recurs la
metode alternative prezintă toate informaţiile de validare a acestora, conform anexei nr.3 la prezentele
Norme.
20. Centrul teritorial/de performanţă de sănătate publică poate decide efectuarea unei
monitorizări suplimentare dacă există dovezi care atestă prezenţa în apă a unor substanţe sau
microorganisme ce nu au fost stabilite ca parametri, conform prevederilor pct.4 din prezentele Norme,
şi ce pot constitui un pericol potenţial pentru sănătatea umană. Monitorizarea suplimentară se
realizează individualizat pentru fiecare substanţă sau microorganism în cauză.
IV.  Măsuri de remediere şi restricţii în utilizare
21. Neîncadrarea în valorile stabilite pentru parametrii prevăzuţi la punctele 6 şi 7 din
prezentele Norme urmează a fi analizată imediat de către centrul teritorial/de performanţă de sănătate
publică care efectuează inspecţia şi controlul calităţii apei potabile, precum şi de către producătorii,
distribuitorii şi utilizatorii implicaţi, în scopul identificării cauzei.
22. Dacă, în pofida tuturor măsurilor adoptate pentru îndeplinirea condiţiilor prevăzute la pct. 4,
apa potabilă nu întruneşte valorile stabilite pentru parametri, în conformitate cu anexa nr.1, se aplică
prevederile pct. 9 din prezentele Norme, iar centrul teritorial/de performanţă de sănătate publică
dispune luarea de urgenţă a măsurilor necesare pentru restabilirea calităţii apei. Se acordă prioritate
acţiunilor corective pentru parametrii a căror depăşire reprezintă un pericol pentru sănătatea umană.
23. Centrul teritorial/de performanţă de sănătate publică dispune interzicerea sau restricţionarea
utilizării apei potabile, fie că s-au înregistrat sau nu neconformităţi vis-a-vis de valorile parametrilor,
dacă apa potabilă constituie un pericol pentru sănătatea umană, şi verifică dacă au fost luate toate
măsurile necesare pentru protejarea sănătăţii umane. În astfel de cazuri, consumatorii trebuie să fie
informaţi de îndată, cu acordarea recomandărilor ce se impun.
24. Centrul teritorial/de performanţă de sănătate publică, în comun cu alte instituţii şi servicii
publice competente, decide ce măsură dintre cele prevăzute la pct.23 din prezentele Norme se aplică,
ţinînd seama de riscurile pentru sănătatea populaţiei, generate de întreruperea aprovizionării cu apă
potabilă sau de restricţii în utilizarea acesteia.
25. În cazul neconformităţii cu valorile parametrilor sau cu specificaţiile prevăzute în tabelul 3
din anexa nr.1 la prezentele Norme, centrul teritorial/de performanţă de sănătate publică analizează
dacă această neconformitate reprezintă un risc pentru sănătatea populaţiei şi dispune adoptarea unor
măsuri de remediere a situaţiei necesare pentru restabilirea calităţii apei în scopul protejării sănătăţii.
26. În orice situaţie în care sînt luate măsuri de remediere, centrul teritorial/de performanţă de
sănătate publică dispune informarea consumatorilor, cu excepţia cazurilor în care nerespectarea
valorilor parametrilor nu este semnificativă pentru sănătatea acestora.
V. Derogări
27. Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale poate acorda, la solicitarea centrelor
teritoriale/de performanţă de sănătate publică, derogări, pe o perioadă determinată, de la valorile
parametrilor stabiliţi în conformitate cu prevederile pct.7 sau cu tabelul nr. 2 din anexa nr.1 la
prezentele Norme, pînă la o valoare ce va fi stabilită şi aprobată de către Ministerul Sănătăţii, Muncii și
Protecției Sociale, luîndu-se în considerare riscul pentru sănătate şi alternativele de aprovizionare cu
apă potabilă a populaţiei din zona respectivă. Derogările vor fi limitate în timp şi nu vor depăşi o durată
de 3 ani. În situaţia în care centrul teritorial/de performanţă de sănătate publică solicită prelungirea
derogării, se înaintează Ministerului Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale analiza situaţiei şi motivarea
solicitării celei de-a doua derogări. A doua derogare nu va depăşi termenul de 3 ani.
28. În cazuri excepţionale, Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale poate acorda o a
treia derogare pentru o perioadă care, de asemenea, nu va depăşi 3 ani. Decizia pentru o asemenea
derogare este luată de către Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale, în termen de 3 luni de la
depunerea solicitării.
29. Pentru orice derogare, acordată în conformitate cu punctele 27 şi 28 din prezentele Norme,
trebuie specificate următoarele:
a) motivele derogării;
b) parametrul în cauză, rezultatele relevante ale monitorizării anterioare şi valoarea maximă
permisă prin derogare;
c) zona geografică, cantitatea apei furnizate zilnic, numărul populaţiei afectate şi eventualele
consecinţe asupra întreprinderilor producătoare de alimente;
d) schema de monitorizare adecvată cu creşterea frecvenţei de monitorizare, în caz de
necesitate;
e) un rezumat al planului măsurilor de remediere necesare ce va include un calendar al
activităţilor şi o estimare a costului de evaluare a situaţiei;
f) durata derogării.
30. Prevederile pct.29 nu se aplică în cazul în care centrul teritorial/de performanţă de sănătate
publică consideră că nerespectarea valorii parametrilor nu prezintă risc pentru sănătate, iar măsurile
luate în conformitate cu pct.22 din prezentele Norme sînt suficiente pentru remedierea deficienţei în
termen de 30 de zile. În această situaţie, Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale stabileşte, în
comun  cu alte autorităţi implicate, numai o valoare maxim admisă a parametrilor în cauză şi durata
necesară pentru remedierea deficienţei.
31. Prevederile pct.30 din prezentele Norme nu se aplică în cazul în care, într-un sistem de
aprovizionare cu apă potabilă, se constată pentru un parametru o valoare necorespunzătoare valorii
stabilite pentru acel parametru o perioadă mai mare de 30 de zile consecutive în ultimele 12 luni.
32. Centrele teritoriale/de performanţă de sănătate publică şi autorităţile administraţiei publice
locale din teritoriul pentru care s-a recurs la derogările prevăzute în prezentul capitol vor informa
populaţia afectată, în termen de 48 de ore de la confirmare, despre derogările în cauza şi despre
condiţiile de gestionare a acestora. Centrul teritorial/de performanţă de sănătate publică, în comun cu
autorităţile administraţiei publice locale, va asigura acordarea de asistenţă grupurilor de populaţie
socialmente vulnerabile, pentru care derogarea implică un risc special. Aceste prevederi  nu se aplică în
cazurile prevăzute la pct.30 din prezentele  Norme, cu excepţia situaţiilor în care autorităţile implicate
decid contrariul.
33. Centrul teritorial/de performanţă de sănătate publică va informa Ministerul Sănătăţii, Muncii
și Protecției Sociale, în termen de 60 de zile, asupra oricărei derogări, cu excepţia celor prevăzute la
pct.30, referitoare la un sistem individual de aprovizionare cu apă potabilă care furnizează mai mult de
1.000 mc în medie/zi sau aprovizionează mai mult de 5.000 de persoane, inclusiv cu privire la
specificaţiile prevăzute la pct.28 din prezentele Norme.
34. Prevederile punctelor 27-33 din prezentele Norme nu se aplică apei potabile îmbuteliate în
sticle sau în alte recipiente.
VI. Asigurarea calităţii tehnologiilor de tratare, echipamentelor,
substanţelor şi materialelor care vin în contact cu apa potabilă
35. Nici o substanţă sau material (coagulant, floculant, material filtrant, dezinfectant), utilizat în
instalaţiile de producere, distribuţie, îmbuteliere, transport sau stocare a apei potabile, nu trebuie să se
regăsească în concentraţii mai mari decît este necesar scopului pentru care a fost utilizat şi nu trebuie să
lase în apa potabilă, direct sau indirect, compuşi ori impurităţi care să diminueze protecţia sănătăţii. Se
vor utiliza numai substanţele şi materialele avizate de Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale.
36. Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale şi Agenţia Construcţii şi Dezvoltare a
Teritoriului vor elabora, în termen de 1 an de la data publicării prezentelor Norme în Monitorul Oficial
al Republicii Moldova, norme privind testarea, avizarea sanitară, înregistrarea şi utilizarea filtrelor,
materialelor şi substanţelor care vin în contact cu apa potabilă.
37. Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale va elabora, în termen de 6 luni de la
publicarea prezentelor Norme în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, procedura de autorizare
sanitară a proceselor tehnologice de producere şi a instalaţiilor de îmbuteliere a apei potabile în sticle
sau în alte recipiente.
38. Punerea în consum a apei potabile îmbuteliate în sticle sau în alte recipiente se face cu
respectarea prevederilor legale privind ambalarea şi etichetarea produselor alimentare.
VII. Informarea şi raportarea
39. Centrul teritorial/de performanţă de sănătate publică trebuie să asigure disponibilitatea
informaţiei în ceea ce priveşte calitatea apei potabile, avizarea consumatorilor despre posibilele efecte
asupra sănătăţii şi despre măsurile de remediere luate sau care se impun a fi luate de către autorităţile
competente ori de către consumatorii în cauză. Informaţia trebuie să fie corectă, clară, furnizată la timp
şi actualizată.
40. În scopul informării consumatorilor, Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale, prin
Centrul Naţional de Sănătate Publică, întocmeşte şi publică, o dată la 3 ani, Raportul naţional asupra
calităţii apei potabile, care, conform programelor de monitorizare, cuprinde cel puţin informaţia
privind:
a) sistemele de aprovizionare cu apă potabilă, colective sau individuale, care furnizează în
medie o cantitate de apă mai mare de 1.000 mc/zi sau care deservesc mai mult de 5.000 de persoane;
b) situaţia pe o perioadă de 3 ani consecutivi, publicarea efectuîndu-se la finele celui de-al
treilea an;
c) aspectele la care se referă subpunctul 3.1., punctele 21-26 şi 32-33 din prezentele Norme.
41. Informaţiile necesare pentru întocmirea Raportului naţional asupra calităţii apei potabile vor
fi prezentate Centrului Naţional de Sănătate Publică, conform Regulilor şi normativelor sanitaro-
epidemiologice privind supravegherea şi monitorizarea calităţii apei potabile.
42. Producătorii şi utilizatorii de apă potabilă vor furniza centrului teritorial/de performanţă de
sănătate publică informaţiile necesare pentru întocmirea Raportului naţional asupra calităţii apei
potabile.
43. Producătorii şi utilizatorii de apă potabilă vor înregistra şi vor păstra datele privind calitatea
apei potabile care este produsă, distribuită şi utilizată conform prevederilor Regulilor şi normativelor
sanitaro-epidemiologice privind supravegherea şi monitorizarea calităţii apei potabile.
44. Producătorii de apă potabilă distribuită prin sistemul public trebuie să asigure accesul
populaţiei la datele privind calitatea apei potabile produse, să permită inspecţia de către reprezentanţii
populaţiei la orice oră acceptabilă, la cel puţin un birou de relaţii cu publicul, să afişeze programul şi
numărul de telefon la care se pot obţine datele despre calitatea apei potabile produse şi distribuite.
45. Datele privind calitatea apei potabile sînt disponibile, în mod gratuit, pentru populaţia
deservită de producător, respectiv de distribuitor. Pentru persoanele fizice sau juridice, altele decît cele
din zona de aprovizionare a producătorului, respectiv a distribuitorului, se pot percepe taxe pentru
obţinerea informaţiilor privind calitatea apei potabile.
46. Centrul teritorial/de performanţă de sănătate publică, în comun cu producătorii, respectiv
distribuitorii de apă potabilă, întocmesc şi publică, anual, Raportul municipal, respectiv raional, privind
calitatea apei potabile, care cuprinde informaţia privind:
a) sistemele publice de aprovizionare cu apă potabilă, colective sau individuale, inclusiv cele
care furnizează în medie o cantitate de apă mai mică de 10 mc/zi sau care deservesc mai puţin de 50 de
persoane;
b) aspectele la care se referă subpunctul 3.1., punctele 7, 21-26 şi 32-33 din prezentele Norme;
c) situaţia pe o perioadă de un an, publicarea efectuîndu-se la finele anului respectiv.
VIII.  Contravenţii şi sancţiuni
47. Încălcarea prevederilor prezentelor Norme atrage după sine răspundere materială, civilă,
disciplinară, contravenţională sau penală, după caz, conform Codului cu privire la contravenţiile
administrative.
48. În perioada de implementare a prevederilor prezentelor Norme, neconformarea la unii dintre
parametrii de calitate a apei potabile de către un producător, respectiv distribuitor de apă potabilă prin
sistem public, nu se sancţionează conform Codului cu privire la contravenţiile administrative referitor
la stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor ce vizează normele sanitare, decît în situaţia în care nu au
fost respectate planul şi calendarul activităţilor de conformare a respectivului producător ori
distribuitor. Neconformarea la parametrii respectivi nu trebuie să pună în pericol starea de sănătate a
consumatorilor.
IX.  Dispoziţii finale
49. Autorităţile administraţiei publice locale vor coordona elaborarea planurilor de conformare,
inclusiv calendarul şi costul măsurilor necesare pentru asigurarea conformării producătorilor şi
distribuitorilor de apă potabilă la cerinţele prevederilor prezentelor Norme. Planurile de conformare vor
fi întocmite de către producătorii şi distribuitorii de apă potabilă în termen de 90 de zile de la data
publicării prezentelor Norme în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
50. Ministerul Administraţiei Publice Locale, în comun cu Agenţia Construcţii şi Dezvoltare a
Teritoriului, va sistematiza planurile de conformare prevăzute, inclusiv calendarul şi costul activităţilor,
în termen de 180 de zile de la data publicării prezentelor Norme în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova.
51. Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale va monitoriza şi va controla implementarea
planurilor de conformare.
52. Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale va lua măsurile ce se impun pentru
asigurarea capacităţilor de efectuare a monitorizării de audit a calităţii apei potabile, în vederea
prevenirii riscurilor pentru sănătatea publică, pînă la data de 31 decembrie 2012.
53. Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale va întocmi planul, calendarul şi va stabili
costurile activităţilor de monitorizare de audit al calităţii apei potabile în termen de un an de la data
publicării prezentelor Norme în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
54. Producătorii, respectiv distribuitorii (utilizatorii) de apă în sistem individual, vor lua
măsurile necesare pentru asigurarea parametrilor de calitate, prevăzuţi în prezentele Norme, pînă în
anul 2015.
55. Producătorii de apă îmbuteliată vor lua măsurile necesare pentru asigurarea parametrilor de
calitate prevăzuţi de prezentele Norme, de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova.
56. Producătorii, respectiv utilizatorii de apă din industria alimentară, care au surse proprii, vor
lua măsurile necesare pentru asigurarea parametrilor de calitate prevăzuţi în prezentele Norme, în
termen de 1 an de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
57. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare va întocmi şi va centraliza planul şi
calendarul activităţilor de conformare la prevederile prezentelor Norme a producătorilor, respectiv
utilizatorilor de apă din industria alimentară, în termen de 6 luni de la data publicării acestora în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
58. În situaţii excepţionale, precum şi pentru zonele geografice bine definite se va înainta
Centrului Naţional de Sănătate Publică o cerere specială pentru prelungirea perioadei de conformare.    
Perioada de prelungire nu trebuie să depăşească 3 ani. La finele perioadei de prelungire se va purcede
la evaluarea situaţiei, cu prezentarea informaţiei de rigoare Centrului Naţional de Sănătate Publică, care
poate decide, pe baza acestei evaluări, o altă perioadă de prelungire, de maximum 3 ani.
59. Prevederile pct.58 din prezentele Norme nu se aplică apei potabile îmbuteliate în sticle sau
în alte recipiente.
60. Sursele ce asigură apa potabilă în mediul rural, cum sînt: fîntîni, puţuri de mică adîncime şi
captări de apă, exploatate în sistem local, urmează a fi controlate, la un interval de 2 ani, prin prelevare
de probe de apă şi analize de laborator.
61. Starea de apă potabilă sau apă nepotabilă, constatată în baza analizelor efectuate de un
laborator abilitat, va fi consemnată pe o plăcuţă expusă la vedere, pe sau în vecinătatea sursei de apă.
62. În cazul în care analizele de laborator indică o apă care nu îndeplineşte condiţiile de
potabilitate, se va interzice utilizarea acesteia pentru consumul uman, al animalelor şi pentru irigaţii.
63. Deţinătorii şi utilizatorii surselor de apă prevăzute la punctele 60-62 din prezentele Norme
au obligaţia să asigure accesul la sursa de apă al organelor de control pentru prelevarea de probe şi să ia
măsurile ce se impun pentru a asigura protejarea acesteia împotriva contaminărilor de orice fel.
64. Costurile de prelevare şi analiză a probelor de apă sînt suportate de către proprietarul
(gestionarul) sursei de apă.
65. Anexele nr. 1, 2 şi 3 sînt parte integrantă a prezentelor Norme.
66. Anexele nr. 1, 2 şi 3 se reactualizează periodic prin hotărîri de Guvern.
67. Prezentele Norme intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova.
68. La data intrării în vigoare a prezentelor Norme se abrogă orice alte dispoziţii care contravin
acestora.

Anexa nr.1
la Normele sanitare privind
calitatea apei potabile
Parametrii de calitate ai apei potabile

Tabelul 1A

Parametrii microbiologici
Valoarea admisă
Parametru
(număr / 100ml)

0
Escherichia coli (E.coli)

0
Enterococi (Streptococi fecali)

Tabelul 1B

Parametrii microbiologici pentru apa potabilă


îmbuteliată în sticle sau în alte recipiente
Parametru Valoarea admisă

0 / 250ml
Escherichia coli (E.coli)

0 / 250ml
Enterococi (Streptococi fecali)

0 / 250ml
Pseudomonas aeruginosa
100 / 1ml
Număr de colonii la 220C

20 / 1ml
Număr de colonii la 370C

Tabelul 2. Parametrii chimici

Parametri Unitatea de Note


Valoarea măsură
concentraţiei
maxim
admisibile
(CMA)

0,1 μg/l Nota 1


Acrilamidă

10 μg/l
Arsen

1 μg/l
Benzen

Benz(a)piren 0,01 μg/l

0,5 mg/l Nota 2


Bor

10 μg/l
Bromaţi

3 μg/l
Cadmiu

Clorură de vinil 0,3 μg/l Nota 1

Cianuri totale 50 μg/l

Cianuri libere 10 μg/l

Crom total 50 μg/l

1 mg/l
Cupru Notele 3 şi 4
3 μg/l
Dicloretan

Epiclorhidrină 0,1 μg/l Nota 1

1,5 mg/l Nota 5


Fluor

Hidrocarburi policiclice 0,1 μg/l Nota 6


aromatice
Suma concentraţiilor
compuşilor
specificaţi

1 μg/l
Mercur

Microcistină LR 1 μg/l Nota 7

20 μg/l
Nichel Nota 4

50 mg/l Notele 8 şi 9
Nitraţi

0,5 mg/l
Nitriţi Notele 8 şi 9

0,1 μg/l Notele 10 şi 11


Pesticide

0,5 μg/l Notele 8 şi 12


Pesticide total

10 μg/l Notele 4 şi 13
Plumb

10 μg/l
Seleniu

5 μg/l
Stibiu

10 μg/l
Tetracloretan şi Suma concentraţiilor
tricloretenă compuşilor
specificaţi

100 μg/l Nota 14


Trihalometani total
Suma concentraţiilor
compuşilor
specificaţi

Note:
1. Valoarea se referă la concentraţia în apă a monomerului rezidual, calculată conform
specificaţiilor privind concentraţia maximă creată (cauzată) de către polimer în contact cu apa. Staţiile
de tratare vor informa centrele teritoriale/de performanţă de sănătate publică despre utilizarea
compusului în procesul de tratare a apei.
2. Pentru sistemele publice de alimentare cu apă potabilă a comunităţilor se acceptă valoarea
admisă excepţional de 1,0 mg/l, pînă în anul 2015.
3. Valoarea se aplică la o probă de apă prelevată de la robinetul consumatorului, printr-o metodă
de prelevare adecvată, astfel încît să fie reprezentativă pentru cantitatea medie săptămînală ingerată de
către consumator. Metoda de monitorizare trebuie să ia în considerare şi frecvenţa concentraţiilor
maxime care pot avea efecte asupra sănătăţii.
4. Pentru cupru se acceptă valoarea de 2,0 mg/l, dacă reţeaua de distribuţie are componente din
cupru, cu respectarea celor menţionate la nota 3.
5. Pentru apele îmbuteliate, destinate copiilor, valoarea admisibilă de fluor va constitui 1,0 mg/l.
6. Compuşii specificaţi sînt: benzo(b)fluorantren, benzo(k)fluorantren, benzo(ghi)perilen,
indeno(1,2,3-cd) piren.
7. Analizele la microcistina LR se vor limita la cazurile de risc pentru sănătate, cînd, în calitate
de priză de apă potabilă, se folosesc apele de suprafaţă cu potenţial pentru dezvoltarea cianobacteriilor.
8. Se va aplica următoarea formulă:
[nitrat] [nitrit]
-------- + -------- 50                  3
9. Pentru apele îmbuteliate, destinate copiilor, valoarea admisibilă de nitraţi va constitui 5 mg/l,
iar de nitriţi - 0,02 mg/l.

10. Prin pesticide se are în vedere: insecticide, erbicide, fungicide, nematocide, acaricide,
algicide, rodendicide, slimicide organice, compuşi înrudiţi (ca, de ex., regulatori de creştere) şi
metaboliţii relevanţi, produşii de degradare şi de reacţie. Se vor monitoriza numai pesticidele
presupuse, prezente în sursa de apă.

11. Concentraţia se referă la fiecare compus individual. Pentru aldrin, dieldrin, heptaclor şi
heptaclor epoxid concentraţia maximă este 0,030 micrograme/l.
12. Prin pesticide total se înţelege suma tuturor compuşilor individuali detectaţi şi cuantificaţi în
urma procedurii de monitorizare.
13. Pentru apa la care se referă pct.8 lit. a), b) şi d), respectarea în practică a valorii se va realiza
în maximum 10 ani de la intrarea în vigoare a prezentelor Norme, în această perioadă pentru plumb
acceptîndu-se o valoare de 25 micrograme/l.
14. Concentraţia totală a THM trebuie să fie cît mai mică, fără a compromite dezinfecţia.
Prin compuşii specificaţi se are în vedere: cloroform, bromoform, dibromoclormetan,
bromdiclormetan.
Pentru apa la care se referă pct. 8 lit. a), b) şi d), respectarea în practică a valorii se va realiza în
maximum 10 ani de la intrarea în vigoare a prezentelor Norme, în primii  5 ani acceptîndu-se o valoare
de 150 micrograme/l pentru concentraţia totală a THM.

Tabelul 3. Parametrii indicativi


Parametri Valoarea concentraţiei Unitatea de Note
maxime admisibile măsură
(CMA)
Aluminiu 200 μg/l

Amoniu 0,5 mg/l

Bacterii coliforme 0 număr/100 ml Nota 1

Carbon organic total (COT) Nici o modificare Nota 2


anormală

Cloruri 250 mg/l Nota 3

Clostridium perfringens (specia, 0 număr/100 ml Nota 4


inclusiv sporii)

Clor rezidual liber 0,5 mg/l Nota 5

Conductivitate 2500 microS cm-1 la Nota 3


20 grade C

Culoare Acceptabilă
consumatorilor şi nici o
modificare anormală

Reziduu sec solubil total 1500 mg/l

Duritate totală, minim 5 grade germane

Fier 0,3 mg/l

Gust Acceptabil
consumatorilor şi nici o
modificare anormală

Mangan 50 μg/l

Miros Acceptabil
consumatorilor şi nici o
modificare anormală

Număr de colonii la 22° C Nici o modificare


anormală

Număr de colonii la 37° C Nici o modificare


anormală

Oxidabilitate 5 mg O2/l Nota 6

pH >/= 6,5; unităţi de pH Notele 3


şi 7
Sodiu 200 mg/l

Sulfat 250 mg/l Notele 3


şi 8

Sulfuri şi hidrogen sulfurat 100 μg/l

Turbiditate UNT Nota 9

Zinc 3 mg/l

Tritiu 100 Bq/l Notele 10


şi 11

Doza efectivă totală de referinţă 0,1 mSv/an Notele 11


şi 12

Activitatea alfa globală 0,1 Bq/l Nota 13

Activitatea beta globală 1 Bq/l Nota 13

Note:
1. Pentru apa îmbuteliată, unitatea de măsură este număr /250 ml.
2. Acest parametru va fi măsurat numai pentru sistemele de aprovizionare care furnizează mai
mult de 10 000 mc pe zi.
3. Apa nu trebuie să fie agresivă.
4. Acest parametru trebuie monitorizat în cazul în care sursa de apă este de suprafaţă sau mixtă,
iar cînd este decelat, trebuie investigată şi prezenţa altor micro-organisme patogene, ca de ex.:
criptosporidium.
5. În cazul utilizării apelor de suprafaţă tratate, în vederea prevenirii riscurilor pentru sănătate,
se stabileşte o concentraţie minimă de clor rezidual liber la robinetul consumatorului de 0,1 - 0,2 mg/l.
Pentru apele cu o capacitate mai mare de clor absorbţie, se acceptă un nivel maxim de 1mg/l.
6. Acest parametru se va analiza în cazul în care este imposibilă sau nu este prevăzută
determinarea carbonului organic total (COT).
7. Pentru apa plată îmbuteliată, valoarea minimă poate fi redusă pînă la 4,5 unităţi de pH. Pentru
apa îmbuteliată care conţine în mod natural sau este îmbogăţită cu bioxid de carbon, valoarea pH-ului
poate fi mai mică.
  8. Se acceptă pînă în anul 2015 o valoare admisibilă pentru sulfaţi de 500 mg/l, cu respectarea
condiţiei menţionate la Nota 3.
  9. Pentru apa rezultată din tratarea unei surse de suprafaţă nu se va depăşi 1,0 UNT (unităţi
nefelometrice de turbiditate) înainte de dezinfecţie.
10. Frecvenţa, metodele şi localizările pentru monitorizare vor fi stabilite conform pct. 3 din
anexa nr. 2 la prezentele Norme.
11. Doza efectivă totală de referinţă acceptată pentru un adult corespunde unui consum zilnic de
2 litri apă potabilă pe o durată de un an. Monitorizarea tritiului şi a radioactivităţii în apa potabilă se
face în cazul în care nu există datele necesare pentru calcularea dozei efective totale. În cazul în care
monitorizările efectuate anterior denotă că nivelurile de tritiu la doza efectivă totală de referinţă sînt cu
mult sub nivelul valorii parametrice, se va renunţa la monitorizarea tritiului.
12. Exclusiv tritiu, potasiu-40, radon şi descendenţii radonului. Frecvenţa, metodele şi punctele
pentru monitorizare vor fi stabilite conform anexei nr.2 la prezentele Norme.
13. Caracterizarea calităţii apei, din punctul de vedere al conţinutului radioactiv, se face prin
măsurarea activităţii alfa şi beta globală. În cazul în care valoarea de referinţă este depăşită, se impune
determinarea activităţii specifice a radionuclizilor, conform Regulilor şi normativelor sanitaro-
epidemiologice privind supravegherea şi monitorizarea calităţii apei potabile.

Anexa nr.2
la Normele sanitare privind
calitatea apei potabile

MONITORIZAREA DE CONTROL ŞI DE AUDIT


I. Monitorizarea de control
1. Monitorizarea de control are drept scop oferirea periodică a informaţiilor despre calitatea
organoleptică şi microbiologică a apei potabile, produse şi distribuite, despre eficienţa tehnologiilor de
tratare, cu accent pe tehnologia de dezinfecţie, pentru a se determina dacă apa potabilă este
corespunzătoare sau nu din punctul de vedere al valorilor parametrilor relevanţi, stabiliţi prin prezentele
Norme.
2. Pentru monitorizarea de control sînt obligatorii următorii parametri:
    Aluminiu                                                                Nota 1
    Amoniu
    Bacterii coliforme
    Culoare
    Concentraţia ionilor de hidrogen (pH)
    Conductivitate
    Clorul rezidual liber                                                Nota  2
    Clostridium perfringens                                          Nota  3
    Escherichia coli
    Fier
    Gust
    Miros
Nitriţi                                                                       Nota  4
    Oxidabilitate                                                             Nota  5
    Pseudomonas aeruginosa                                          Nota  6
    Sulfuri şi hidrogen sulfurat                                        Nota  7
    Turbiditate
    Număr de colonii dezvoltate (22o C şi 37o C)          Nota 6

Note:
1. Numai în cazul în care este folosit în calitate de coagulant.
2. Clorul rezidual liber trebuie să reprezinte minimum 80% din clorul rezidual total.
3. Acest parametru trebuie monitorizat în cazul în care sursa de apă este de suprafaţă sau mixtă,
iar cînd este decelat, trebuie investigată şi prezenţa altor microorganisme patogene, ca, de
exemplu, criptosporidium.
4. Se va determina numai în cazul în care este utilizat clorul sau substanţele clorigene pentru
dezinfecţie.
5. Se va determina în situaţia în care dotarea tehnică nu permite determinarea COT.
6.  Se va determina numai pentru apa îmbuteliată.
7.  Se va determina numai în situaţia în care se practică desulfurizarea apei.

3. Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale şi Agenţia Construcţii şi Dezvoltare a


Teritoriului vor stabili, în termen de 6 luni de zile de la publicarea prezentelor Norme în Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, frecvenţa, metodele şi localizările cele mai relevante pentru punctele de
monitorizare specificate în anexa nr. 2, luînd în considerare prevederile importante existente în
legislaţia din acest domeniu sau rezultatele obţinute din programele corespunzătoare de monitorizare.
4. Centrul teritorial/de performanţă de sănătate publică poate completa lista de la pct. 2 din
prezenta anexă cu alţi parametri relevanţi pentru condiţiile locale şi/sau pentru tehnologiile de tratare.
II. Monitorizarea de audit
5. Scopul monitorizării de audit este de a oferi informaţia necesară pentru a se determina dacă
valorile sînt sau nu conforme pentru toţi parametrii stabiliţi prin prezentele Norme.
6. Pentru monitorizarea de audit este obligatoriu să fie monitorizaţi toţi parametrii prevăzuţi la
pct.6 din prezentele Norme.
7. Monitorizarea de audit se efectuează de către centrul teritorial/de performanţă de sănătate
publică, conform regulilor şi normativelor sanitaro-epidemiologice de supraveghere şi monitorizare a
calităţii apei potabile.
8. Frecvenţa minimă de prelevare şi analiză a apei potabile, distribuită prin sistem public,
rezervor mobil sau folosită ca sursă în industria alimentară, se stabileşte conform tabelului 1A din
prezenta anexă.
9. Probele trebuie prelevate din punctele de conformare definite la pct.8 din prezentele Norme,
pentru a se asigura că apa potabilă îndeplineşte cerinţele Normelor. Prelevarea probelor din reţeaua de
distribuţie dintr-o zonă de aprovizionare sau de la staţia de tratare, pentru determinarea unui anumit
parametru, se face numai în cazul în care se poate demonstra că prin prelevare nu are loc nici o
modificare adversă a valorii măsurate pentru parametrul în cauză.

Tabelul 1 A

Volumul de apă Monitorizarea de Monitorizarea de audit numărul de


distribuit sau produs control numărul de probe/an (Notele 3 şi 5)
zilnic într-o zonă de probe/an (Notele 3, 4
aprovizionare (Notele şi 5)
1 şi 2), mc

Nota 6
Nota 6

> 100 000 4 1

> 1000 000 1 + 1 pentru fiecare 3 300 mc/zi, ca


parte din volumul total

4+ 3 pentru fiecare
> 10000 000 1000 mc/zi, ca parte 3 + 1 pentru fiecare 10 000 mc/zi, ca
din volumul total parte din volumul total

> 100000 10 + 1 pentru fiecare 25 000 mc/zi, ca


parte din volumul total
   
Note:
1. Prin zonă de aprovizionare se înţelege o suprafaţă geografic delimitată, în care apa potabilă
provine din una sau mai multe surse, iar calitatea apei poate fi considerată ca fiind aproape uniformă.
2. Volumele de apă sînt calculate ca medii pe o perioadă de un an. Pentru determinarea numărului
minim de probe de apă ce trebuie prelevate dintr-o zonă de distribuţie, poate fi luat în calcul numărul
locuitorilor faţă de volumul de apă produs sau distribuit, raportul pentru consum fiind de 200 l/ zi / cap
de locuitor.
3. În cazul distribuţiei intermitente de scurtă durată, precum şi în cazul distribuţiei apei din
cisterne, numărul de probe va fi stabilit de către centrul teritorial/de performanţă de sănătate publică.
4. Numărul de probe şi parametrii stabiliţi în anexa nr. 1 la prezentele Norme pot fi reduşi de
către centrul teritorial/de performanţă de sănătate publică, în cazul în care:
a) rezultatele analizelor probelor prelevate pe o perioadă de cel puţin 2 ani succesivi sînt
constante şi cu mult mai bune decît cele prevăzute în anexa nr. 1 la prezentele Norme;
b) nu a intervenit nici un factor suplimentar cu potenţial de a afecta calitatea apei.
Frecvenţa de prelevare şi analiză nu poate fi redusă în aşa măsură încît  să conducă la prelevarea a
mai puţin de 50% din numărul total de probe prevăzute în tabel, cu excepţia situaţiei indicate la
punctele 8 şi 9 din prezentele Norme.
5. Punctele şi frecvenţa de prelevare, pe cît e posibil, vor fi alese şi distribuite uniform în timp şi
spaţiu.
6. Frecvenţa de prelevare şi numărul de probe vor fi stabilite de către centrul teritorial/de
performanţă de sănătate publică.
10. Frecvenţa minimă de prelevare şi analiză pentru apa potabilă îmbuteliată se face conform
tabelului 1B.

Tabelul 1 B

Volumul de apă Monitorizarea de Monitorizarea de audit,


îmbuteliat zilnic (volum control, numărul de numărul de probe de
exprimat ca medie probe de prelevat pe an prelevat pe an
anuală), mc

1
< 10 1

12 1
> 10

> 60 1 pentru fiecare 5 mc, ca 1 pentru fiecare 100 mc, ca


parte din volumul total parte din volumul total

Anexa nr.3
la Normele sanitare privind
calitatea apei
SPECIFICAŢII
pentru analiza parametrilor

În laboratoarele în care se efectuează analiza probelor de apă pentru monitorizare trebuie să fie
asigurat controlul calităţii analitice. Totodată, laboratoarele în cauză vor fi supuse periodic unui control
efectuat de o instituţie certificată, preferabil membră a Organizaţiei Europene de Acreditare.
1. Parametrii pentru care metodele de analiză sînt specificate:
Bacterii coliforme şi Escherichia coli (E. coli) (ISO 9308-1)
Enterococi (ISO 7899-2)
Pseudomonas aeruginosa (EN ISO 12780)
Numărul de colonii la 22°C (EN ISO 6222)
Numărul de colonii la 37° C (EN ISO 6222)
Clostridium perfringens (inclusiv sporii)
Filtrarea prin membrană, urmată de cubarea anaerobă a membranei pe agar m-PC (Nota 1) la 44
@/- 1° C pentru 21 @/- 3 ore. Se numără coloniile de culoare galbenă care se schimbă în roz sau roşu
după expunerea la vaporii de hidroxid de amoniu timp de 20 - 30 de secunde.
Notă: Compoziţia mediului de agar m-PC este următoarea:
Mediu de bază
Triptoză                                                                           30 g
Extract de drojdie                                                            20 g
Sucroză                                                                            5 g
Hidroclorit de L-cisteină                                                  1 g
MgSO4 x 7H2O                                                              0,1 g
Roşu de bromcresol                                                          40 mg
Agar                                                                                 15 g
Apă                                                                                  1 000 ml
Se dizolvă ingredientele mediului bazal, se corectează pH-ul la 7,6 şi se autoclavează la 121° C
timp de 15 minute.
Se răceşte şi se adaugă:
D-cicloserină                                                                      400 mg
Polimixină-B sulfat                                                              25 mg
ndosil-beta-D-glucozid                                                       60 mg
0,5% soluţie sterilizată şi filtrată de difosfat de fenoftaleină  20 ml
4,5% FeCl3 x 6H2O filtrată şi sterilizată                               2 ml

Notă. Se admite folosirea altor medii de cultură, omologate pe teritoriul Republicii Moldova, cu
caracteristici analogice, admise de Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale.
2. Parametrii pentru care sînt specificate caracteristicile de performanţă:
2.1. Metoda de analiză folosită trebuie să asigure măsurarea cel puţin a unei concentraţii egale
cu valoarea parametrului (CMA). Pentru parametrii de mai jos caracteristicile de performanţă
specificate sînt: acurateţea, precizia şi limita de detecţie:
Parametru Acurateţea, Precizia, Limita de Note
% din % din detecţie,
CMA (Nota CMA % din
1) (Nota 2) CMA
(Nota 3)

Acrilamidă
controlul concentraţiei conform specificaţiei de
producţie
Aluminiu 10 10 10

Amoniu 10 10 10

Arsen 10 10 10

25 25 25
Benzen

Benz(a)piren 25 25 25

Bor 10 10 10

Bromaţi 10 10 10

Cadmiu 10 10 10

Cloruri 10 10 10

Clorură de vinil
controlul concentraţiei conform specificaţiei de
producţie

Conductivitate 10 10 10

Crom 10 10 10

Cianuri totale 10 10 10 Nota 4

Cianuri libere 10 10 10

Cupru 10 10 10

1,2-dicloreten 25 25 10

Epiclorhidrină
controlul concentraţiei conform specificaţiei de
producţie
Fluor 10 10 10

25 25 25 Nota 5
Hidrocarburi policiclice aromatice

Mangan 10 10 10

Mercur 10 10 10

Nichel 10 10 10

Nitraţi 10 10 10

Nitriţi 10 10 10

Oxidabilitate 25 25 10 Nota 6

Pesticide 25 25 25 Nota 7

Plumb 10 10 10

Seleniu 10 10 10

Sodiu 10 10 10

Stibiu 25 25 25

Sulfat 10 10 10

Tetracloretan 25 25 10 Nota 8

Tricloretenă 25 25 10 Nota 8

Trihalometani - Total 25 25 10 Nota 5

Note:
1. Acurateţea este eroarea sistematică şi este exprimată ca diferenţa dintre valoarea medie a unui
număr mare de determinări repetate şi valoarea adevărată (conform definiţiei standardului ISO
5725).
2. Precizia este eroarea aleatoare şi este exprimată ca deviaţia standard a dispersiei rezultatelor faţă
de o valoare medie (conform definiţiei standardului ISO 5725).
3. Limita de detecţie se consideră a fi:
a) o valoare de 3 ori mai mare decît deviaţia standard asociată unui număr de determinări, pentru o
probă simplă de apă, conţinînd o concentraţie mică a parametrului;
b) o valoare de 5 ori mai mare decît deviaţia standard a unei probe martor pentru fiecare serie de
probe.
4. Metoda va determina cianurile totale sub toate formele.
5. Caracteristicile de performanţă se aplică individual pentru substanţele specificate, la 25% din
valoarea parametrilor menţionaţi în anexa nr. 1 la prezentele Norme.
6. Oxidarea se va efectua timp de 10 minute la 100° C în mediu acid, folosind permanganat de
potasiu.
7. Caracteristicile de performanţă se aplică individual pentru fiecare pesticid şi depind de
pesticidul respectiv. În prezent, această limită de detecţie nu este realizabilă pentru toate pesticidele, dar
trebuie să constituie un obiectiv de realizat.
8. Caracteristicile de performanţă se aplică individual pentru substanţele specificate, la 50% din
valoarea parametrilor menţionaţi la anexa nr.1 la prezentele Norme.
2.2. Pentru concentraţia ionilor de hidrogen, prin metoda de analiză aplicată trebuie să poată fi
măsurată o concentraţie egală cu CMA, cu o acurateţe şi o precizie de 0,2 unităţi de pH.
3. Parametrii pentru care nu sînt specificate performanţele metodelor de analiză:
Carbon organic total
Culoare
Gust
Miros
Turbiditate (Pentru monitorizarea turbidităţii în apa de suprafaţă tratată, prin metoda de analiză
aplicată trebuie să se măsoare cel puţin concentraţii egale cu valoarea parametrilor (CMA), cu o
acurateţe şi o precizie de 25%).

S-ar putea să vă placă și