Dragă doamnă,

Vă scriu, trebuie să recunosc, cu oarecare emoție, nu din frică

politică pentru funcția importantă pe care o aveți, ci din frică creștină
că nici de data aceasta, probabil, n-o să mă înțelegeți și am să vă
pierd pentru  totdeauna.
Și atunci, totuși, de ce vă scriu? Scriu cu nădejdea, tot creștină, vă
rog să rețineți, că, poate, vreun tânăr sau oricare alt român de
calitate din țara asta, citind această scrisoare, se va lămuri.
Știu că sunteți foarte supărată pe mine pentru că am afirmat că, timp
de 24 de ani, am fost și suntem  “conduși”, mai bine zis distruși
politic, economic, cultural și, mai ales sufletește, ceea ce este
foarte important pentru un simplu om, apoi pentru o țar ă întreag ă, de
o “șleahtă de securiști mafioți”! 
Trebuie să recunosc acum, privind cu detașare în timp, că termenul
“mafiot”, pe care l-am folosit, nu a fost foarte potrivit.
Mafia, de bine de rău, are codul ei, onoarea ei și, mai ales, legile ei
nescrise dar respectate.
Cei care ne mutilează zi de zi, nu cunosc nicio lege, niciun cod.  
Sunt, în fond, niște suflete chinuite.
Știu că ați afirmat, cu o oarecare undă de mândrie “patriotic ă” c ă și
dumneavoastră faceți parte din rândul lor.  Personal, am fost cam
zdruncinat fiindcă nu mă așteptam la o asemenea “solidaritate”!  
Și totuși, doamnă, lăsați-mă să vă reamintesc!
Cei pe care îi susțineți, cu care pesemne vreți să vă confundați
ideologic și sufletește până la neantizare, au făcut multe lucruri, cum
nu trebuie, în această țară:
-Au asasinat cu sânge rece oameni și, mai ales tineri, ca lovitura de
stat din 1989 să fie poleită cu sângele lor nevinovat și declarată
astfel Revoluție.
-Apoi, s-au grăbit, ca nimeni alții, să-și prăduiască fără de niciun
scrupul, propria țară, s-o vândă, pe nimic, străinilor. 
Cine sunt ei, dragă doamnă,v-ați întrebat vreodată? 
De ce v-ați alăturat lor? 
Ce v-a determinat? 
Da, știu că și ei vorbesc românește dar nu sunt români, sunt “mutanți
ideologici”. 
Nu v-ați prins? 
Și rușii, și bulgarii, și ungurii și toți cei care au cunoscut
experimentul communist au asemenea specimene.
Cum să dai în propria  țară? 
Ce suflet îți trebuie ca să faci asta? 
V-ați gândit vreodată că tinerii noștri, în acești ultimi ani, nu au avut
șansa să învețe niciodată istoria adevărată a acestui neam?  
Că țăranul roman își bagă grâul în sobă ca să îl ardă, fiindcă nimeni nu
i-l cumpără și că azvârle laptele  în apă, ca să-l bea pe cel de la
supermarket? 
La pensionarii mutilați, deveniți muribunzi, condamnați cu cinism la
agonie socială? 
La tinerii dezorientați, descurajați, umiliți și cu zborul frânt, care nu
mai îndrăznesc să privească nici măcar cerul? 
La viitorul lor ucis, v-ați gândit vreodată, doamnă? 
La bieții oameni goniți de sărăcie, obligați să fie sclavi pe “plantațiile
occidentale”, lăsându-și copiii la bunici  și la rude? 
La numărul mare de sinucideri din rândul acestor mici nevinovați,
făcute din disperarea singurătății? 
Da, dragă doamnă, gândiți-vă și la singurătatea tragică a acestui
popor!

Mai înainte de a fi dimpreună și deodată cu cei pe care îi apărați, și

cu mândrie vă prezentați că  din rândurile lor faceți parte, mai bine
ați încerca să faceți un pas către cei mulți, care suferă în tăcere, încă.
Încă, dragă doamnă! Căci nu e departe ziua, când această tăcere se
va transforma în furtună.
Și mă rog, ca furia ei să nu vă prindă! 
Se ridică poporul, dragă doamnă, și dumneavoastră vă ocupați de
amenzi?
Spuneți-le încet, docil, poate chiar în șoaptă, băieților care vă
înconjoară și votează în unanimitate,  că vremea lor a trecut. 
Un duh nou cuprinde țara, dragă doamnă, iar duhul acesta nu v ă va
recunoaște. 
Iar ca lucrul acesta, să nu se întâmple, grăbiți-vă! 
Începeți cu un gest mic, nesemnificativ, minor în aparență. 
Lăsați-i în pace, pe tinerii jurnaliști, care spun adevărul! 
Ei sunt, în fond, dovadă că, organismul  sănătos al  țării, există.
Cât despre mine, uitați-mă! 
În schimb, vă rog din tot sufletul, nu uitați cele pe care vi le-am
scris. 
Nu-i niciun pic de ură în ele, ci doar o panică de suflet creștin c ă, înc ă
un om  se poate pierde. 
Cu aleasă considerație, 
Dan Puric”.