EMBRIOLOGIE- LP1

Dezvoltarea sistemului nervos. Dezvoltarea analizatorilor.

Formarea tubului neural si a crestelor neurale. Derivatele tubului neural. Derivatele crestelor
neurale. Dezvoltarea maduvei spinarii. Dezvoltarea mielencefalului. Dezvoltarea
metencefalului. Dezvoltarea mezencefalului. Dezvoltarea diencefalului. Dezvoltarea
telencefalului.
Dezvoltarea ochiului si a anexelor sale. Dezvoltarea urechii.

Formarea tubului neural si a crestelor neurale

Sistemul nervos central se diferenţiază din ectodermul discului embrionar sub forma
plăcii neurale care, în urma neurulaţiei, generează tubul neural.
Placa neurală, o arie de ectoderm îngroşat, se formează în urma inducţiei exercitate de
notocord (mezodermul axial).
Placa neurală se adânceşte devenind şanţ neural în zilele 20-21 i.u.
Zona de joncţiune dintre buzele şanţului neural şi restul ectodermului va forma crestele
neurale.
Ectoderm Placă neurală Șant neural

Plică neurală

Creste neurale Tub neural

Formarea tubului neural

Începând cu ziua 22 i.u. plicile neurale încep să fuzioneze dinspre regiunea occipito-
cervicală către extremităţi pentru a forma tubul neural; în interiorul tubului neural apare canalul
central.
După închiderea tubului neural pentru scurt timp persistă un neuropor anterior şi unul
posterior prin care tubul neural comunică cu amnionul.
În ziua 25 i.u. se închide neuroporul anterior iar trei zile mai târziu cel posterior.
Tubul neural formează creierul şi măduva spinării, nervul optic, retina, neurohipofiza,
ependimul, celule gliale (dendroglia, microglia, celule gliale protoplasmatice şi fibrilare),
Crestele neurale formate la joncţiunea neuroectodermală migrează la scurt timp după
închiderea tubului neural şi se situează pe părţile laterale ale tubului neural.
În ziua 28 i.u. la extremitatea rostrală a tubului neural pot fi identificate 3 vezicule
cerebrale:
 prozencefalul (creierul anterior);
 mezencefalul (creierul mijlociu);
 rombencefalul (creierul posterior).
Extremitatea caudală a tubului neural va forma măduva spinării. Simultan se formează:

1
 curbura cervicală, la joncţiunea dintre creierul posterior şi măduva spinării;
 curbura cefalică în regiunea creierului mijlociu.
În timpul săptămânii a 5-a i.u. prozencefalul şi rombencefalul se divid în două porţiuni.
Astfel din cele 3 vezicule cerebrale primare se vor dezvolta 5 vezicule cerebrale secundare.

Derivatele tubului neural

Vezicule Vezicule
Structuri adulte
primare secundare
Emisferele cerebrale cu cortexul şi zona
Creier anterior
Telencefal medulară, nucleii bazali, lama terminală,
(prozencefal)
hipocampul, corpii striati, sistemul olfactiv
Talamus, epitalamus, hipotalamus,
Diencefal subtalamus, neurohipofiza, epifiza, retina,
nervul optic, corpii mamilari
Creier
mijlociu Mezencefal Mezencefalul
(mezencefal)
Creier
posterior Metencefal Puntea şi cerebelul
(rombencefal)
Mielencefal Bulbul rahidian
Portiunea
caudala a Maduva spinarii
tubului neural

Mezencefalul este separat de rombencefal printr- un şanţ adânc, istmul rombencefalic.

Limita dintre metencefal şi mielencefal este marcată printr-o a treia curbură, curbura
pontină.

Curbura cefalică
Mezencefal
Diencefal Metencefal

Telencefal

Mielencefal

Curbura cervicală

Măduva spinării

Pedicul optic Curbura pontină

Tubul neural la 5 săptămâni i.u.

2
 În interiorul fiecărei veziculele cerebrale canalul neural devine ventricul cerebral
primitiv, care va forma ventriculii definitivi ai creierului matur. Canalul neural din portiunea
caudală a tubului formează canalul ependimar al măduvei spinării. Cavitatea rombencefalului
devine ventriculul IV, cavitatea mezencefalului devine apeductul Sylvius, cavitatea
diencefalului devine ventriculul III. Din cavitatea telencefalului se dezvoltă perechea de
ventriculi laterali ai emisferelor cerebrale.
După închiderea neuroporului posterior atât ventriculii creierului aflat în evoluţie cât şi
canalul ependimar din centrul măduvei spinării conţin lichid cerebrospinal. Între zilele 41 – 50
i.u. porţiunea cea mai caudală a tubului neural şi a canalului central involuează pe măsură ce
coada embrionului dispare. Atrofia tubului neural caudal duce la formarea unei structuri
fibroase denumită „filum terminale”, care va fi prezent pe parcursul întregii vieţi. Pe măsură ce
cresc corpurile vertebrale, extremitatea canalului central (conul medular) suferă o „contracţie”
aparentă ajungând mai sus în raport cu coloana vertebrală, atingând nivelul L1 – L2 postnatal.
Derivatele crestelor neurale:
 ganglionii spinali;
 ganglionii simpatici;
 ganglionii parasimpatici;
 celulele cromafine ale medulosuprarenalei;
 melanocitele din piele;
 neuronii din pereţii tractului gastrointestinal (plexul Meissner din submucoasă, plexul
Auerbach din tunica musculară); sistemul APUD (Amino Precursor and Decarboxilaze);
 porţiunea membranoasă a septului ventricular (parţial);
 ectomezenchimul feţei;
 ameloblastele;
 celula glială Schwann;
 leptomeningele (piamater şi arahnoida).

Dezvoltarea măduvei spinării

Neuronii se organizează pentru a forma lame (coloane) celulare. Topografic tubul neural
prezintă 6 lame:
 două lame bazale situate de o parte şi de alta a canalului central, în regiunea ventrală;
fiecare lamă bazală conţine zona de manta şi zona marginală.
 două lame alare situate de o parte şi de cealaltă a canalului central, în regiunea dorsală;
fiecare lamă bazală conţine zona de manta şi zona marginală.
 o lamă dorsală, între cele două lame alare;
 o lamă fundamentală (ventrală), între cele două lame bazale.

3
 Zona de manta viitoare Lamă dorsală
substanţă cenuşie

Lamă alară
Canal central

Lamă bazală

Zona marginală Lamă ventrală

viitoare substanţă albă

Secţiune transversală prin măduva spinării

Dezvoltarea mielencefalului
Mielencefalul se dezvoltă din porţiunea caudală a rombencefalului. Din el ia naştere
bulbul rahidian.
La nivelul rombencefalului, lama dorsală se întinde şi se subţiază devenind pânza
coroidă (tela choroideea) a ventriculului IV, lamele alare se situează dorso-lateral iar lamele
bazale păstrează poziţia ventrală.
Lama dorsalǎ este formată din ependim şi pia mater, care alcătuiesc plexurile coroide
ce secretă lichid cefalorahidian începând cu luna a 3-a i.u. Plexurile coroide se proiecteazǎ în
ventriculul IV. Plăcile bazale şi alare conţin grupări neuronale organizate în coloane.

Eferenţe generale
Aferenţe somatice
viscerale

Special visceral afferent

Eferenţe viscerale
Aferenţe viscerale generale
speciale (IX, X, XI)

Eferenţe somatice (XII) Nucleul olivar

Secţiune transversală prin mielencefal ( după Sadler)

Dezvoltarea metencefalului.
Dezvoltarea punţii Varolio
Metencefalul, componenta cea mai rostrală a rombencefalului formează puntea şi
cerebelul.
Puntea este alcatuită din două porţiuni:
- o porţiune dorsală numită tegmentum pontin, situată în podeaua ventriculului IV;
- o porţiune ventrală numită porţiune bazală.

4
 La nivelul punţii se întâlnesc atât plăci bazale cât şi alare.

Aferenţe viscerale generale

Buză romboidă
Aferenţe somatice
Eferenţe generale
viscerale

Eferenţe viscerale
speciale( V si VII) Aferenţe viscerale speciale

Eferenţe somatice (VI) Nuclei pontini

Secţiune transversală prin metencefal ( după Sadler)

Dezvoltarea cerebelului
Cranial de flexura pontină, la nivelul metencefalului, marginile dorsale ale plăcii alare
constituie buzele romboide. Buzele romboide proliferează, acoperă tavanul ventriculului IV şi
alcătuiesc vermisul cerebelos şi emisferele cerebeloase.
La finele săptămânii a 6-a i.u. buzele romboide metencefalice formează 2 plăci
cerebeloase. În luna a doua i.u. porţiunile craniale ale buzelor romboide se unesc pe linia
mediană, formând un primordiu unic ce acoperă ventriculul IV. În mijlocul lunii a 3-a i.u.
primordiul vermisului proemină dorsal.
Fisura postero-laterală separă o porţiune caudală constând într-o pereche de lobi
floculonodulari (porţiunea cea mai veche filogenetic) de o porţiune mai mare, situată cranial,
constând într-o îngroşare mediană denumită vermis şi două emisfere cerebeloase.
Porţiunea cranială creşte mai rapid decât lobii flocculus şi nodulus, pe care îi acoperă.
Vermisul şi emisferele cerebeloase se pliază transversal. Fisura primară se adânceşte. La finele
lunii a 3-a i.u. are loc divizarea vermisului cât şi a emisferelor cerebeloase într-un lob anterior
şi unul mijlociu. Aceşti lobi sunt sunt divizaţi în continuare în lobuli prin apariţia fisurilor
secundară şi prepiramidală. Suprafaţa lobulilor este fisurată într-o serie de girusuri transverse
denumite lame.
Procesul de formare de noi girusuri continuă toată viaţa i.u. determinând dezvoltarea
cortexului cerebelos.
Substanţa cenuşie a cerebelului este dispusă atât la exterior sub forma unui strat denumit
scoarţă cerebeloasă cât şi în interior sub forma a patru grupe de nuclei pereche: fastigial, globos,
emboliform şi dinţat.

Dezvoltarea mezencefalului
O mare parte a mezencefalului este constituită din substanţă albă, în principal de marile
tracturi care îl conectează la creierul posterior şi la măduva spinării.
Nucleii motori de origine ai nervilor cranieni III şi IV sunt localizaţi în mezencefal ca
şi o parte a nucleului senzitiv al nervului V. Dintre aceşti nuclei doar doi, aparţinând nervului
III se dezvoltă pe seama neuroblaştilor mezencefalici din plăcile bazale.

5
 Nucleii trohlearului (IV) şi nucleul mezencefalic al trigemenului (V) se formează în
metencefal, de unde migrează apoi în teritoriul mezencefalic.
Coliculii cvadrigemeni superiori şi inferiori se dezvoltă pe seama neuroblaştilor din
plăcile alare ce migrează medial în regiunea dorsală a mezencefalului.
şi la măduva spinării.
Eferenţe viscerale

Eferenţe somatice
Stratul nuclear
(III si IV)
stratificat al coliculilor
cvadrigemeni

Nucleul roşu
Crucea creierului
Substanţa neagră
Secţiune transversală prin mezencefal (după Sadler)

Dezvoltarea diencefalului
Diencefalul ia naştere din prozencefal. Diencefalul nu conţine plăci bazale; plăcile alare
ale diencefalului formează:
- talamus (în partea dorsală);
- hipotalamus (în partea ventrală);
- epitalamus (posterior, în jurul epifizei).
Placa dorsală diencefalică împreună cu piamater formează plexurile coroide ale
ventriculului trei.
La finele săptămânii a 6-a i.u. un şant superficial denumit „sulcus dorsalis” separă
talamusul de îngroşarea epitalamică care se formează pe marginea posterioară a peretelui
diencefalic şi din placa dorsală adiacentă.
Creşterea talamusului obliterează şanţul dorsal şi transferă structurile epitalamice
dorsal.
Talamusul creşte disproporţionat după săptămâna a 7-a i.u. încât vine în contact cu
talamusul de partea opusă la nivelul adeziunii intertalamice.
Talamusul este separat de hipotalamus prin fasciculul lenticular. Ţesutul dintre aceste
două fascicule devine zona incertă şi nucleul reticular talamic.
Nucleul subtalamic este format din neuroni migraţi din porţiunea caudală a
hipotalamusului.
Infundibulul şi neurohipofiza reprezintă o prelungire a hipotalamusului.
În luna a 2-a i.u. apar primele conexiuni hipotalamice cu creierul olfactiv şi centrii
mezencefalici.
Centrii posteriori capătă conexiuni cu centrii vegetativi din etajele inferioare şi cu
nucleii supraoptic şi tuberali.
În săptămâna a 7-a i.u apar: epifiza, trigonul habenular, nucleul habenulei, comisura
posterioară, comisura habenulară.
Placa dorsală epitalamică se evaginează pentru a forma glanda epifiză. În luna a 5-a i.u.
glanda epifiză are forma definitivă. Mezenchimul înconjurător pătrunde în interiorul glandei
împreună cu vasele sanguine şi separă cordoane celulare. Structura glandulară a epifizei atinge

6
dezvoltarea maximă la vârsta de 7 ani apoi involuează. După pubertate ţesutul glandular este
înlocuit treptat cu ţesut conjunctiv.

Dezvoltarea telencefalului
Telencefalul se dezvoltă la extremitatea rostrală a prozencefalului, pe seama plăcilor
alare şi dorsală.
Prin zona de manta, lipsită acum de neuroblaşti, trec prelungirile neuroblaştilor dinspre
cortex spre periferie şi viceversa, constituind substanţa albă a emisferelor cerebrale.
La nivelul telencefalului se disting trei zone: area olfactivă, area striată, area paleală.
Area striată va forma corpul striat.
Area paleală (neopallium) devine cortex cerebral în care se diferenţiază centrii corticali.
Area olfactivă apare în săptămâna a 6-a i.u. sub forma a doi lobi olfactivi, care prezintă
două regiuni:
- anterioară, constituită din bulbul olfactiv şi tracturile olfactive;
- posterioară, reprezentată de substanţa perforată anterioară şi area paraolfactivă.
Telencefalul dă naştere emisferelor cerebrale, comisurilor şi creierului olfactiv.
Creşterea veziculelor telencefalice începe în săptămâna a 6-a i.u. în special în sens
caudal şi dorsal duce la apariţia lobului temporal care acoperă pereţii laterali ai diencefalulului.
În luna a 3-a i.u. veziculele cerebrale (viitoare emisfere cerebrale) se extind şi acoperă
mezencefalul iar în luna a 5-a i.u. acoperă cerebelul.
În primele două luni cortexul este alcătuit din trei straturi primare.
În luna a 6-a i.u. există toate cele şase straturi dar diferenţierea ultimelor trei straturi se
face postnatal pănă la mijlocul copilăriei.
Numărul definitiv de neuroblaşti este atins în luna a 7-a i.u., ulterior având loc doar
înmulţirea prelungirilor neuronale.
Comisurile care conectează cele două emisfere cerebrale se formează pe seama lamei
comisurale şi a lamei terminale care iau naştere în regiunea rostrală a telencefalului.
Lama comisurală se află situată dorsal iar lama terminală este situată ventral.
Din lama terminală iau naştere:
- comisura anterioară,
- comisura fornixului,
- corpul calos,
- comisura posterioară,
- comisura habenulară.
La naştere creierul reprezintă aproximativ 25% din volumul creierului adult.
Creşterea dimensională a corpilor neuronali, proliferarea prelungirilor neuronale şi
mielinizarea fibrelor nervoase determină creşterea postnatală a creierului.
Celulele Schwann derivate din crestele neurale migrează până la nivelul nervilor
periferici unde mielinizează axonii aparţinând sistemului nervos periferic.
Oligodendroglia mielinizează axonii sistemului nervos central.
Mielinizarea este completă după naştere.

Dezvoltarea urechii

Urechea externă
Urechea externă se dezvoltă din primele 2 arcuri branhiale, între care se delimitează
primul şanţ (ectodermal) şi prima pungă (endodermală) branhiale. Primele 2 arcuri branhiale se
arcuiesc ca un inel în jurul primului şanţ branhial prin marginile lor externe rezultând pavilionul
urechii.

7
 În luna a 2- a i.u. apar în schiţa pavilionului noduli mezenchimali condensaţi – corniculii
His – care în luna a 3-a i.u. se condrifică.
Pe primul arc apar mugurii tragusului, rădăcinii helixului şi helixul, iar pe arcul al doilea
nodulii antehelixului, antitragusului şi lobulului. Dezvoltarea mandibulei şi a regiunii cervicale
plasează pavilionul într-o poziţie defivinitivă.
Meatul acustic extern se formează din materialul primului şanţ branhial.
Timpanul se formează la limita dintre primul şanţ şi prima punga faringiană; este
alcătuit din trei straturi: la exterior un strat derivat din ectoderm, la mijloc un strat derivat din
mezoderm iar la interior, spre cavitatea timpanică este captuşit de un epiteliu derivat din
endoderm.

Urechea medie

Cavitatea timpanică şi trompa Eustachio derivă din endodermul primei pungi faringiene.
În săptămâna a 7- a i.u. se formează oscioarele urechii medii prin condensarea
mezenchimului arcului 1 ( ciocanul şi nicovala) şi a arcului 2 (scăriţa).
În săptămâna a 9- a i.u. se formează muşchii ataşaţi acestor oscioare. Din mezenchimul
arcului 1 se formează muşchiul ciocanului iar din arcul 2 muşchiul scăriţei.
La vârsta de 20 săptămâni i.u. cavitatea timpanică se dezvoltă şi înglobează oscioarele
urechii medii: ciocanul (maleus), nicovala (incus), scăriţa (stapes).
În săptămâna 22 i.u. se formează antrumul mastoidian iar la 33 de săptămâni i.u. are loc
pneumatizarea primară a procesului mastoidian.

Urechea internă

La embrionul de 3 săptămâni i.u. pe feţele laterale ale embrionului de o parte şi de

cealaltă a rombencefalului apar cele două placode otice sub forma a două îngroşări ectoblastice
care ulterior se deprimă şi devin fosete otice.

Peretele rombencefalului
Fosetă otică Veziculă otică

Placodă otică

Faringe

Endoderm Aortă dorsală

Reces tubo- timpanic

Formarea veziculei otice (după Sadler)

8
 La sfârşitul primei luni embrionare fosetele otice se transformă în vezicule otice
(otocist). Vezicula otică este precursorul labirintului membranos. Fiecare veziculă otică se
divide în:
 ventral - regiunea saculară din care se formează canalul cohlear şi sacula. Canalul cohlear
se alungeşte, în luna a 3-a i.u. ajunge la două spire şi jumătate şi începe diferenţierea
epiteliului său din care se va forma organul Corti.
 dorso- medial - apendicele endolimfatic din care ia naştere ductul endolimfatic, iar la
capătul distal al acestuia sacul endolimfatic.
 central - regiunea utriculei, din care se formează utricula şi canalele semicirculare. În
săptămâna a 6- a i.u. apar toate cele trei canale semicirculare.
 La începutul lunii a 3-a i.u. în ampulele canalelor semicirculare apar crestele ampulare iar
în saculă apar maculele otolitice.
În săptămâna a 9- a i.u. mezenchimul din jurul labirintului membranos formează o
capsulă otică, cartilaginoasă care suferă un proces de vacuolizare devenind astfel cavitatea
perilimfatică.

Sac endolimfatic Duct endolimfatic

Regiune utriculară
Regiune saculară

Dezvoltarea veziculei otice (după Sadler)

Labirintul membranos este suspendat în perilimfa acestei cavităţi şi capsula otică se

osifică la aproximativ 23 săptămâni i.u. formând labirintul osos, situat în stânca temporalului.
În luna a 4 - a i.u. nervul acustico - vestibular se mielinizează, deci fătul este apt să
recepţioneze zgomote din mediul extern.

Dezvoltarea ochiului

Ochii încep să se dezvolte la sfârşitul săptămânii a 4- a sub forma unei perechi de

vezicule optice situate de o parte şi de alta a creierului anterior. Când veziculele optice vin în
contact cu ectodermul superficial, induc modificările necesare pentru formarea placodei
cristalinului. Imediat după formare, placoda cristalinului şi porţiunea adiacentă a veziculei
optice încep să se invagineze.

9
 Ectoderm superficial Invaginarea
placodei
Peretele
cristalinului
Placoda cristalinului Creier anterior
creierului
anterior

Șanţ optic Veziculă optică Invaginarea veziculei optice

Sectiune prin creierul anterior. Dezvoltarea veziculei optice si a placodei cristalinului

(după Sadler)

Prin invaginarea placodei cristalinul se formează vezicula cristalinului care se desprinde

de ectodermul superficial.
Prin invaginarea veziculei optice se formează cupa optică cu cele două straturi conectate
la creierul posterior prin pediculul optic .
Foiţa superficială a cupei optice se subţiază, se încarcă cu granule de pigment
devenind stratul pigmentar al retinei.
Foiţa profundă se îngroaşă în cele 4/5 posterioare devenind retină vizuală
pluristratificată. Din porţiunea vizuală a retinei se diferenţiază toate straturile retinei; din
celulele neuroepiteliale se formează fotoreceptorii, celulele bipolare, celulele multipolare; din
glioblaşti se formează celulele de susţinere şi fibrele corpului vitros.
În 1/5 anterioară se formează porţiunea oarbă a retinei, până la marginea anterioară a
cupei optice, trece înaintea cristalinului, fuzionează cu ţesutul mezenchimal alcătuind împreună
irisul si corpul ciliar.
Irisul şi corpul ciliar se formează în săptămâna a 10-a i.u. la extremitatea cupei optice,
unde straturile intern şi extern ale retinei rămân alipite.
Marginea cupei optice devine marginea orificiului pupilar. Orificiul pupilar se închide
până în luna a 9-a i.u..
Prin fisura coroidă şi şanţul pediculului optic pătrund vasele hialoidiene care vor deveni
vase centrale ale retinei. Prin închiderea fisurii coroide vasele sunt închise în centrul nervului
optic şi al petei oarbe.
Pediculul optic parcurs de axonii celulelor multipolare devine nervul optic. Învelişurile
nervului optic se formează din mezenchimul înconjurător şi sunt echivalentele meningelui.
Artera hialoidiană ajunge până la polul posterior al cristalinului, se ramifică în tunica
vasculară având rol trofic (cristaloida anterioară şi posterioară).
După separarea cristalinului de ectodermul superficial, fibrele posterioare ale
cristalinului se alungesc obliterând cavitatea cristalinului , care dispare în săptămâna a 7-a iar
corneea începe procesul de diferenţiere.

10
 Spaţiul intraretinian
Peretele creierului

Vezicula cristalinului

Artera hialoidiană Lumenul pediculului optic

Secţiune prin vezicula cristalinului. Cupa optică şi pediculul optic în planul fisurii
coroide (după Sadler)

Cristalinul are iniţial formă de sferă, pereţi subţiri, apoi celulele epiteliale ale peretelui
posterior se alungesc, îşi pierd nucleul iar peretele posterior se îngroaşă, venind în contact cu
cel anterior.
Camera anterioară se formează ca spaţiu situat între cristalin, membrana irido- pupilară
şi cornee. Membrana pupilară involuează.
Între vezicula cristalinului şi peretele intern al cupei optice există un spaţiu în care este
secretată o substanţă gelatinoasă, viitorul corp vitros.
Dezvoltarea corneei este indusă de vezicula cristalinului. Corneea constă într-un strat
epitelial extern format din ectodermul superficial şi straturi epiteliale interne formate din
celulele crestelor neurale.
În săptămâna a 7-a i.u., ţesutul mezenchimatos care înveleşte cupa optică, sub influenţa
stratului pigmentar al retinei, se diferenţiază într- un strat intern vascular, coroida şi un strat
extern fibros, sclerotica.

11
 Dezvoltarea globului ocular şi a anexelor sale.

Pleoapele apar în luna a 2- a i.u. ca plici ale pielii. Marginea lor liberă se sudează în luna
a 3-a i.u. şi se deschid definitiv în luna a 8-a i.u.
Epiteliul conjunctivei este de natură ectodermală; se dezvoltă în relaţie cu pleoapele.
Glanda lacrimală apare sub forma mai multor muguri epiteliali care se dezvoltă din sacul
conjunctival. Căile lacrimale se formează din epiteliul şanţului existent între mugurele maxilar
şi mugurele nazal lateral.
La naştere nou-născutul poate distinge formele urmărind liniile de îmbinare dintre
lumină şi întuneric până la 20-30 cm distanţă, percepe nuanţele de alb, negru şi gri.
La o săptămână după naştere nou-născutul, reacţioneză la mişcări şi fixează privirea.
Vederea binoculară se dezvoltă rapid pe parcursul primelor săptămâni şi luni de viaţă. Prima
culoare percepută este roşu; până la sfârşitul lunii a 3-a se pecepe întreg spectrul de culori. În
următoarele 10-12 săptămâni nou- născutul poate să urmărească obiecte în mişcare şi să
recunoască lucruri.
La 6 luni după naştere vederea este complet dezvoltată.

12
 Bibliografie
1. Andronescu A. ”Anatomia dezvoltării omului”, Ed. Med. Bucureşti, 1986
2. Brachet Jean, Alexandre Henri “Introduction to Molecular Embryology” Heidelberg
Science Library 2nd edition 2014
3. Carlson M. Bruce “Human Embryology and Developmental Biology” 5th edition,
Elsevier edit. 2013
4. Chircor Lidia, Surdu Loredana “Compendiu de Embriologie“ Editura Ex Ponto, 2012
5. Chircor Lidia, Surdu Loredana Embriologie Umană ediţia a 2-a Editura Ex Ponto, 2015
6. Cochard L. R., Netter's Atlas of Human Embryology UPDATED EDITION Saunders
edit 2013 Elsevier Inc. 2015
7. Gray’s Anatomy, The Anatomical Basis of Clinical Anatomy, 41st edition Susan
Standring PhD DSc editor in chief, Ed. Churchill Livingstone Elsevier Limited, 2016.,
Philadelphia.
8. Moore KL, Persaud TV: “The Developing Human: Clinically Oriented Embryology”.
9th ed. Philadelphia, Pa: WB Saunders 2011
9. O'Rahilly Ronan, Müller Fabiola “Human Embryology and Teratology” 3rd ed. New
York: Wiley-Liss. 2001
10. Sadler Thomas W, Langman Jan. “Langman's Medical embryology” 12th edition
Philadelphia, edit. Wolters Kluwer Lippincott Williams & Wilkins 2013
11. Sadler Thomas W, “Langman Embriologie medicala” Ed a 10- a , Editura Callisto
12. Schoenwolf Gary C., Bleyl Steven B., Brauer Philip R. “Larsen’s human Embryology”
5th edition. Churchill Livingstone/Elsevier, 2014
13. Schmidt Ana-Nadia “Embriologie Specială” edit Intelcredo 2002
14. Surdu Loredana, Chircor Lidia - “Ghid de embriologie în 100 de pași”, Editura Ex
Ponto, 2017

13