Sunteți pe pagina 1din 45

FORMAȚIUNEA RETICULATĂ

Formațiunea reticulată este o structură anatomică nespecifică, distribuită

prin diverse segmente ale sistemului nervos central. Cea mai mare parte a ei este localizată în
trunchiul cerebral, în spațiul dintre nucleii nervilor cranieni și fasciculele de fibre ascendente și
descendente.

Formațiunea reticulată constă dintr-o aglomerare masivă de celule nervoase, de forme și mărimi
variate, ale căror prelungiri sunt orientate difuz, în direcții diferite. Aici se formează vaste și
complexe rețele de circuite neuronale, implicate în transmiterea nespecifică a impulsului nervos.

Pe linie ascendentă sau descendentă formațiunea reticulată are legături stabilite cu toate structurile
encefalice: cerebel, talamus, scoarța cerebrală, precum și cu măduva spinării. Sunt conexiuni care
poartă o notă funcțională distinctă difuză, în raport cu căile de conducere specifice, care cunosc un
traseu direct spre ariile precise din scoarța cerebrală. Studiile neurofiziologice au demonstrat că
stimularea formațiunii reticulate determină intrarea în acțiune simultană atât a căilor specifice, cât și
a celor nespecifice, cu efecte de activare sau dezactivare reflexă asupra activității întregului
paleocortex și neocortex.

S-a stabilit că centrii nervoși aflați în părțile rostrale și mezencefalice ale formațiunii reticulate
domină prin acțiunea lor activatorie, pe când cei din părțile sale caudale domină prin acțiunea lor
dezactivatorie. Această contribuție a fost totodată un bun pretext pentru a separa existența aici

a unor centri dezactivatori ca fiind diferiți de cei care induc cu regularitate somnul și care presupun
intervenția scoarței cerebrale.

Nucleii formațiunii reticulate se dispun în coloane longitudinale.

Nucleii rafeului (prezenţi în tot lungul trunchiului cerebral):

In bulb:

- nucleus raphes obscurus;

- nucleus raphes pallidus;

- nucleus raphes magnus;

In punte:

- nucleus raphes pontis;

- nucleus raphes centralis superior et inferior.

In mezencefal:

- Nucleul raphes dorsal


- Nucleul tegmental ventral si dorsal
- Nucleul linearis
Nucleii paramediani :

- nucleul reticulat bulbar paramedian;

- nucleul reticulotegmental pontin;

- nucleul reticulat lateral.

Nucleii centrali:

- nucleul gigantocelular;

- nucleul pontin oral;

- nucleul pontin caudal.

Nucleii laterali (situaţi în tegmentul trunchiului cerebral):

- nucleul parvocellular in bulb

- in punte : nucleii : locus coeruleus, locus subceruleus, nucleul parabrachial

- in mezencefal: nucleul pedunculopontine, nucleul cuneiform, nucleul subcuneiform

Substanta cenusie periapeductala este implicata in mecanisme analgezice , miscari conjugate ale
globilor ocular, comportamentul emotional si functiile viscerale. Prezinta nuclei: ventral,
lateroventral, laterodorsal, si dorsal.

Centrii respiratori

Grupele inspiratorii bulbare: grupul nuclear dorsal si ventrolateral.

Grupele neuronale expiratorii bulbare: grupul nuclear caudal si complexul Botzinger care are actiune
inhibitory asupra muschilor inspiratori.

Grupele bulbare sunt segmental efector al centrilor respiratori ai formatiei reticulate.

Centrii respiratori pontini

Grupul neuronal pontin, reprezentat de nucleul parabranchial lateral, ce are actiune tonica asupra
grupelor neuronale inspiratorii bulbare.

Grupele neuronale expiratorii pontine sunt situate in nuclei: parabranchial medial si Kolliker- Fuse
(centrul pneumotaxic).

Centrii cardiovasculari sunt dispusi in formatia reticulata sub forma de arii presoare si depresoare.

Formațiunea reticulată este considerată funcţional principala structură integratoare, unde nu există
specificitate somatică sau vegetativă, senzitivă sau motorie.

Funcţiile formaţiunii reticulate

1. Are rol în menţinerea tonusului cerebral, care este acea stare de pregătire a sistemului nervos
pentru orice tip de activitate.

2. Controlează desfăşurarea unui arc reflex.

3. Declanşează fenomene comportamentale – emoţii, instincte, procese


corticale psihice, alternanţa somn-veghe etc.

4. Modulează mişcările comandate de cortex.

5. Influenţează tonusul muscular.

6. Are efect stimulator cât şi inhibitor asupra respiraţiei, deglutiției, termoreglării, activității
sistemului cardiovascular.

Cerebelul

Cerebelul este localizat posterior de trunchiul cerebral, fiind separat de acesta prin
intermediul ventriculului IV. Conexiunile sale cu trunchiul cerebral se realizează prin
intermediul celor trei perechi de pedunculi cerebeloşi: superiori, mijlocii şi inferiori. Superior
de acesta se găseşte tentorium cerebelli şi lobii occipitali ai emisferelor cerebrale.

Ȋn alcătuirea cerebelului intră trei părţi:


- Cele două emisfere cerebeloase şi
- Vermisul.

Configuratie exterioara

Emisferele cerebeloase prezintă doua feţe:


- Superioară;
- Inferioară
- şi o circumferinţă.
Faţa superioară - la nivelul acesteia se poate identifica o proeminenţă cunoscută sub numele
de vermis superior, iar de o parte şi de alta a acestuia se află emisferele cerebeloase ce au o
dispoziţie ȋnclinată ȋn jos şi ȋn lateral.

Faţa inferioară - la nivelul acesteia se poate identifica o depresiune ce poartă denumirea de


vallecula, iar ȋn profunzimea ei se găseşte vermisul inferior. De o parte şi de alta sunt
poziţionate emisferele cerebeloase.
Circumferinţa cerebelului este limita dintre faţa superioară şi cea inferioară, la nivelul ei
identificându-se un şant ce poartă denumirea de fisura orizontală. In incizura anterioară ,
considerata fata anterioara a cerebelului,poate fi ȋmpărţită ȋn două porţiuni: una inferioară,
ce este alcătuită din partea anterioară a vermisului inferior( lueta si valul medular inferior) şi
una superioară, alcătuită de fastigium.
Lobulaţia cerebelului
Pe suprafaţa cerebelului se pot identifica şanţuri ce poartă denumirea de fisuri, unele ce
pătrund până ȋn profunzime, ȋmpărţind cerebelul ȋn lobi şi altele fiind mai superficiale,
ȋmpărţind cerebelul ȋn lobuli.
Fisurile existente la nivelul cerebelului sunt:
- Fisura primară ce poate fi identificată la nivelul feţei superioare, realizând separarea
lobului anterior de cel posterior.
- Fisura orizontală realizează separarea feţei superioare a cerebelului de cea inferioară.
- Fisura postnodulară este localizată la nivelul feţei inferioare şi realizează separarea lobului
posterior de cel floculonodular.
- Fisura precentrală
- Fisura postcentrală
- Fisura postero-superioară
- Fisura secundară.
Lobii cerebelului sunt reprezentaţi de lobul anterior, cel posterior şi cel floculonodular.
Fața superioară a vermisului și a emisferelor prezintă intact următorii lobuli:

-lingula - continuată lateral pe emisfere cu frâurile lingulei


-lobulul central - se continuă pe emisfere cu aripa lobulului central
-culmen - se continuă pe emisfere cu lobulul patrulater anterior
-fisura primara
-declive - se continuă pe emisfere cu lobulul patrulater posterior
-folium - se continuă pe emisfere cu lobulul semilunar superior
-fisura orizontala
Fața inferioară a vermisului și a emisferelor prezintă următorii lobuli:

-tuber - se continuă pe emisfere cu lobulul semilunar inferior


-piramida - se continuă pe emisfere cu lobulul digastric
-uvula - în dreptul ei pe emisfere se găsește tonsila
-fisura poterolaterala

-nodulul - căruia pe emisferele cerebeloase îi corespunde floculus


Lobul anterior este localizat la nivelul feţei superioare, faţă de fisura primară fiind situat
anterior. Prezintă:
- La nivelul vermisului, lobulii: lingula, lobulul central şi culmenul;
- La nivelul emisferelor cerebeloase, lobulii: aripa lobulului central şi lobulul patrulater.

Lobul posterior este localizat la nivelul feţei superioare, dar şi la nivelul feţei inferioare.
Prezintă:
- La nivelul vermisului, lobulii: declive, folium, tuber, piramida, uvula;
- La nivelul emisferelor cerebeloase, lobulii: simplex, lobulul semilunar superior, lobulul
semilunar inferior, gracilis, lobulul digastric, lobulul tonsila.

Lobul floculonodular este localizat la nivelul feţei inferioare, faţă de fisura postnodulară fiind
situat anterior.
Structura cerebelului
Ȋn ceea ce priveşte structura , ȋn alcătuirea cerebelului intră atât substanţă cenuşie, dar şi
substanţă albă.

Substanţa cenuşie este dispusă atât la exterior, cât şi la interior. Cea dispusă la exterior
alcătuieşte scoarţa cerebeloasă, iar cea dispusă la interior alcătuieşte nucleii cerebelului.

Scoarţa cerebeloasă este alcătuită din trei straturi reprezentate de la exterior ȋn profunzime
de:
- Stratul molecular este stratul cel mai superficial şi este alcătuit din celule stelate;
- Stratul ganglionar este alcătuit din neuroni Purkinje;
- Stratul granular este alcătuit din neuroni granulari, dar şi neuroni Golgi.
La aceste trei straturi vin şi fibre de la nivelul substanţei albe reprezentate de fibrele
musciforme şi fibrele agăţătoare.

Aceşti nuclei pot fi ȋmpărţiţi ȋn patru perechi:


- Nucleul fastigial;
- Nucleul globos;
- Nucleul emboliform;
- Nucleul dinţat.
Nucleul fastigial este localizat ȋn profunzimea vermisului superior şi aparţine arhicerebelului.
Nucleul emboliform alcătuieşte alături de nucleul globos nucleul interpositus ce aparţine de
paleocerebel.
Nucleul dinţat este situat ȋn profunzimea emisferelor cerebeloase şi aparţine
neocerebelului.
Substanţa albă a cerebelului este alcătuită din fibre mielinizate ce pot fi scurte sau lungi.
Fibrele scurte realizează legături ȋntre scoarţa cerebeloasă şi nucleii cerebeloşi.
Fibrele lungi alcătuiesc pedunculii cerebeloşi şi pot fi de mai multe feluri:
- Fibre aferente ce vin din alte zone ale sistemului nervos central şi ajung la nivelul scoarţei
cerebeloase;
- Fibrele eferente pleacă de la nivelul nucleilor cerebeloşi spre alte zone ale sistemului
nervos central.
Organizarea acestor fibre realizează circuite morfofuncţionale şi anume:
- Circuitul spino-paleocerebelos: realizează conexiuni ȋntre paleocerbel şi măduva spinării
sau trunchiul cerebral.
Acest circuit este realizat prin intermediul fibrelor aferente reprezentate de tractul
spinocerebelos anterior, tractul spinocerebelos posterior, fibre ale căii proprioceptive
conştiente, fibre tectocerebeloase, colaterale ale căilor exteroceptive, fibre
olivocerebeloase, dar şi fibre eferente reprezentate de fibre cerebelorubrice sau fibre spre
formaţiunea reticulată descendentă.
Rolul circuitului spino-paleocerebelos este acela de a realiza funcţiile motorii involuntare
prin intermediul sistemului extrapiramidal.
- Circuitul cortico-neocerebelos este realizat prin intermediul fibrelor aferente precum
fibrele fronto-temporo-parieto-pontine şi fibre pontocerebeloase, dar şi prin fibre eferente.
Rolul acestui circuit este acela de a informa cortexul despre programarea şi sincronizarea
mişcărilor voluntare.
- Circuitul vestibulo-arhicerebelos este realizat tot prin intermediul fibrelor aferente precum
fibrele vestibulo-cerebeloase, dar şi prin interemediul fibrelor eferente – cerebro-
vestibulare.
Rolul acestui circuit este de a realiza orientarea ȋn spaţiu, de a menţine poziţia corpului,
echilibrul, de a realiza mişcările globilor oculari, dar şi ale capului.
Principalele funcţii ale cerebelului sunt reprezentate de:
- Neocerebelul realizează coordonarea mişcărilor fine şi a ȋndemânării; este cel mai nou
filogenetic; este reprezentat de lobul posterior; este cel mai voluminous; si este conectat cu
neocortexul prin sistemul cortico-ponto-cerebelos.
- Paleocerebelul realizează reglarea tonusului muscular; este reprezentat de lobul anterior
(piramida si uvula); este conectat cu proprioreceptorii prin caile spinocerebeloase.
- Arhicerebelul realizează reglarea tonusului muscular, a echilibrului şi a
posturii( vestibulocerebel ), este reprezentat de lobul floculonodular, si este primul care se
dezvolta filogenetic.

Fibrilatia pedunculilor cerebelosi:

Pedunculul cerebelos superior este format de urmatoarele tracturi:


-aferente: tractul spinocerebelos ventral, fibre trigeminale primare, tractul tectocerebelos,
-eferente; fibrele cerebelorubrice, cerebelotalamice

Pedunculul cerebelos mijlociu: tractul cortico-ponto-cerebelos-aferent si cerebelo-ponto-


cortical-eferent.

Pedunculul cerebelos inferior:


-aferente: tractul vestibulocerebelos, tractul spinocerebelos dorsal, tractul cuneocerebelos,
tractul spinocerebelos rostral, fibre trigeminale secundare, tractul olivocerebelos, tractul
reticulocerebeloas, tractul coeruleocerebelos
-eferente: tractul cerebelovestibular, fastigiobulbar direct, fasciculul uncinat Russel

Functiile cerebelului:
-mentinerea posturii statice
-coordonarea miscarilor, forta de contractie, mentinerea posturii in dinamica
-coordonarea miscarilor voluntare

Vascularizaţia cerebelului
se realizează prin intermediul:
- Arterei cerebelare postero-inferioare, ram din artera vertebrală;
- Arterei cerebelare superioare, ram din artera bazilară;
- Arterei cerebelare antero-inferioare, ram din artera bazilară.

Manifestările clinice in sindromul cerebelos:

Ataxia cerebeloasă:
-Dismetria: dimensionarea greșită a mișcărilor cu depășirea țintei sau fără a atinge ținta.
Poate fi evidențiată prin efectuarea probelor: indice – nas, indice – indice, călcâi – genunchi,
scrisului (diform și neregulat).
-Adiadocokinezia: incapacitatea de a efectua mișcări alternative successive. Este evidențiată
prin proba marionetelor, flexiei și extensiei degetelor mâinii.
Asinergia: imposibilitatea coordonării grupelor musculare în vederea realizării unor mișcări
complexe; acestea se descompun în mișcări elementare. Probele care evidențiază această
tulburare sunt: flexia gambei pe coapsă și a coapsei pe bazin, proba mersului și indice – nas.
Modificări de vorbire: afectarea musculaturii fonatorii, cu vorbire sacadată,
expansive=disartria
Tremorul intențional: în cursul realizării mișcărilor și lipsește în repaus.
Astazia: imposibilitatea menținerii ortostatismului (menținerea verticală a corpului, poziția
în picioare).
Tulburări de mers: ebrios (de om beat), ezitant, cu bază largă de susținere.
Vertij: iluzie de rotație a obiectelor din jur și a corpului.
Nistagmus: mișcări ritmice și simetrice ale globilor oculari.
Devierea brațelor: se întind brațele și se închid ochii, iar acestea deviază spre partea leziunii.
Tulburări prin alterarea aferențelor proprioceptive (care oferă informații despre mișcări și
echilibru):
Hipotonia: scăderea tonusului muscular, musculatura fiind flască la palpare; mișcările pasive
au amplitudine exagerată. La mobilizarea pasivă a membrului superior se atinge cu ușurință
umărul cu articulația pumnului. Se efectuează foarte ușor flexia coapsei pe bazin.
Tulburări de apreciere a poziției: la ridicarea membrelor superioare în poziție orizontală,
membrul de partea afectată se va ridica mai sus.
Diencefalul
-este situate superior trunchiului cerebral
- axul spino-bulbo-mezencefalic(axul Meynert) formeaza cu axul fronto-occipital (Forel) un
unghi de 110 *, astfel termenii rostral/oral/superior devin frontal/anterior, iar caudal devine
occipital/posterior
- termenul ventral se refera la baza creierului, iar dorsal la convexitatea sa
-se intinde de la lamina terminalis pana la glanda pineala
-este situate pe partile laterale ale ventriculului III
Raporturi:
-anterior cu cisterna bazala si pedunculi cerebrali,
-posterior cu fornixul si nucleul caudat
-lateral cu capsula interna
-medial cu cavitatea ventriculului III, in care se gaseste santul hipotalamic , ce separa
talamusul de hipotalamus.
Diencefalul este alcatuit din :
-talamus
-hipotalamus
-subtalamus
-epitalamus
-metatalamus

2. Talamusul
Talamusul este localizat la nivelul ventriculului III, pe peretele lateral al acestuia şi are forma
unui ovoid ce prezintă patru feţe (o faţă superioară, o faţă inferioară, o faţă medială, o faţă
laterală) şi doi poli (unul anterior şi unul posterior).
Dimensiunea sa este de aproximativ 4 cm şi are axul lung orientat ȋnainte, medial şi ȋn sus.

Faţa superioară sau dorsală prezintă:


- Un strat de substanţă albă ce poartă denumirea de stratul zonal;
- Şanţul talamo-caudat ce continue vena talamostriata, stria terminalis, si lamina affixa, ce
separă faţa anterioară de nucleul caudat ȋn porţiunea laterală;
- Ȋn porţiunea medială, faţa superioară vine in raport cu elementele plafonului ventriculului
III.
- Şanţul coroidian separă faţa superioară ȋntr-o parte postero-medială şi o parte antero-
laterală ce participă la formarea planşeului cornului frontal al ventriculului lateral.
Faţa inferioară sau ventrală este ȋn raport cu regiunea subtalamică şi hipotalamus.

Regiunea subtalamică este alcătuită din: zona incertă, nucleul subtalamic şi câmpul lui Forel.

Faţa medială este delimitată intre stria medularis si intermediul şanţului hipotalamic ce o
separă de hipotalamus . Fetele mediale sunt unite prin adesio intertalamica, fiind acoperite
de ependimul ventriculului III.
Faţa laterală este despărţită de nucleul lentiform prin intermediul braţului posterior al
capsulei interne.
Polul anterior delimitează ȋmpreună cu pilierul anterior al fornixului orificiul lui Monro sau
interventricular, prin intermediul caruia comunica cu ventriculi laterali.
Polul posterior este alcătuit din pulvinar . Lateral si ventral de el se gasesc corpii geniculate.
Medial de pulvinar se gasesc: vena cerebri magna, trigonul habenular, lama tectala.
Talamusul este alcătuit atât din substanţă albă cât şi din substanţă cenuşie ce este ȋmpărţită
ȋn cinci grupe nucleare ce pot fi clasificate astfel:
Nucleii talamici pot fi clasificaţi după funcţia pe care o ȋndeplinesc astfel:
- Nuclei cu funcţii motorii: nucleul ventral anterior, nucleul ventral intermediar şi nucleul
central median;
- Nuclei ce prezintă conexiuni limbice: nucleii anteriori, nucleul medial dorsal, nucleul lateral
dorsal;
- Nuclei de asociaţie: nucleul pulvinar şi nucleul lateral posterior;
- Nucleii ce ȋndeplinesc funcţia de releu ai căilor senzitivo-senzoriale: ventral posterolateral,
ventral posteromedial, ventral posteroinferior, complexul nuclear talamic posterior;
- Nuclei ce sunt conectaţi cu formaţiunea reticulată a trunchiului cerebral: nucleii reticulaţi
laterali, nucleii liniei mediene şi nucleii intralaminari.
Substanta alba este reprezentata de radiatiile talamice.
Radiatiile talamice sunt fibre nervoase care pornesc din talamus si ajung in cortexulcerebral,
trecand prin capsula interna.
Lama medulara interna se bifurca in portiunea sa anterioara, impartind talamusul in 3
parti(anterior, mediala, laterala). In profunzimea ei se gasesc nucleii intralaminari.
Lamina medulara externa este situata la suprafata laterala a talamusului si contine
nucleulreticular, de asemenea nespecific.
Vascularizaţia talamusului
Talamusul este vascularizat prin intermediul a şase pediculi arteriali şi anume:
- Pediculul antero-inferior (tubero-talamic) ȋşi are originea la nivelul arterei comunicante
posterioare şi vascularizează nucleul ventral anterior şi porţiunea ventrală a nucleilor
intralaminari şi a nucleului dorso-median;
- Pediculul mijlociu inferior (talamo-perforat) ȋşi are originea ȋn artera cerebrală posterioară
şi vascularizează nucleul ventral lateral, nucleii intralaminari şi fasciculul mamilo-talamic;
- Pediculul postero-inferior (talamo-geniculat) ȋşi are originea la nivelul arterei cerebrale
psoterioare şi vascularizează nucleii ventrali posteriori, corpul geniculat lateral, nucleii
laterali dorsal şi posterior;
- Pediculul posterior (pulvinarian) ȋşi are originea ȋn artera cerebrală posterioară, dar şi din
arterele choroidiene posterioare şi vascularizează după cum ȋi spune şi numele pulvinarul;
- Pediculul superior (choroidian) ȋşi are originea ȋn arterele choroidiene posterioare şi
vascularizează pulvinarul, nucleul dorso-median şi nucleii anteriori;
- Pediculul lateral ce ȋşi are originea la nivelul arterei choroidiene anterioare şi
vascularizează faţa laterală a talamusului.
Metatalamusul
Corpii geniculati (lateral si medial) ocupa o pozitie subtalamica posterioara.Functioneaza ca
statii pe caile auditive si vizuale.
Corpii geniculati laterali :
-releu thalamic al caii vizuale
-se leaga de coliculii cvadrigemeni superiori
-se compune din 2 parti: ventrala si dorsalaAmbele parti primesc aferente vizuale - aici se
termina tracturile vizuale, dar numai parteadorsala trimite eferente-radiatii optice- catre
scoarta cerebrala.
Corpii geniculati mediali
-se leaga de coliculii cvadrigemeni inferiori,
-sunt compusi din 2 parti: mediala(pt. sunete acute) si laterala(pt sunete grave.)La fiecare
corp geniculat sosesc semnalele auditive de la nucleii ambelor urechiPrimesc aferente de la
trunchiul cerebral
3. Epitalamusul
Epitalamusul este alcătuit din trei componente: glanda epifiză, trigonul habenular şi
comisura albă posterioară.
Glanda epifiză sau pineală este o glandă endocrină, principalul hormon secretat fiind
melatonina. Este alcătuită din două lame, una superioară şi una inferioară şi prezintă: o faţă
superioară, o faţă inferioară, un vârf şi o bază.
Faţa superioară este ȋn raport direct cu corpul calos, delimitând cu acesta fanta mediană a
lui Bichat sau fisura cerebrală transversă.
Faţa inferioară este localizată la nivelul celor doi coliculi cvadrigemeni superiori.
Vârful este ȋn raport cu marginea anterioară a tentorium cerebelli.
De la nivelul bazei pleacă 3 perechi de pedunculi ai epifizei:
- anteriori (habena);
- mijlocii- spre talamus;
- posteriori- trec anterior de comisura albă posterioară, spre talamus.
Trigonul habenular
este delimitat astfel:
- posterior prin pedunculul mijlociu al epifizei;
- medial prin pedunculul anterior al epifizei;
- lateral prin faţa superioară a talamusului.
Comisura posterioară este localizată ȋntre mezencefal şi diencefal, deasupra apeductului lui
Sylvius ȋn ventriculul III cerebral.

4. Hipotalamusul
Hipotalamusul este delimitat astfel:
- Anterior se găseşte lamina terminală şi comisura albă anterioară;
- Posterior - un plan dus posterior de corpii mamilari;
- Superior se găseşte şanţul lui Monro;
- Inferior - planşeul ventriculului III;
- Lateral este continuat de capsula internă şi regiunea subtalamică.

Prezintă mai multe feţe şi anume: o faţă ventrală, o faţă dorsală, două feţe laterale.
Fata ventrala:
-limita: antero-lateral de chiasma optica si tracturile optice; posterolateral de fetele mediale
ale pedunculilor cerebrali.
Prezinta:
- O zona anteriara supraoptica
- pars chiasmatica, deasupra chiasmei optice
- Tuber cinereum
- O zona posterioara reprezentata de corpii mamilari
Fata dorsala- limitata:
- Rostral de : lamina terminalis, comisura alba anterioara
- Posterior de santul hipotalamic
- Inferior de linia conventional ace uneste comisura alba posterioara cu marginea
posterioara a corpilor mamilari
Fata laterala: se continua cu structurile invecinate fara o delimitare neta.
Structura hipotalamusului:
Nucleii hipotalamusului:
Nucleii anteriori:
-nucleii regiunii preoptice sunt: nc periventricular, nucleul medial, nucleul lateral
Nucleii regiunii supraoptice sunt: nc supraoptic, paraventricular, hipotalamic anterior,
suprachiasmatic
Nucleii mijlocii sunt: nc ventromedial, dorsomedial, arcuate, nc hipotalamic posterior
Nucleii posteriori sunt: nuclei mamilari: lateral, intercalat, medial.
Conexiunile hipotalamusului sunt cu:
- Hipofiza prin tracturile supraopticohipofizar, tuberoinfundibular si sistemul port
hipotalamo-hipofizar
- Retina
- Sistemul limbic
- Talamusul
- Trunchiul cerebral
- Maduva spinarii
- Interhipotalamice
Functiile hipotalamusului sunt:
- Controlul functiilor vegetative
- Reglarea metabolismului hydric
- Controlul apetitului
- Controlul emotional
- Controlul memoriei
- Reglarea ritmului circadian
- Controlul activitatii endocrine
- Controlul activitatii sexuale
- Reglarea temperaturii corpului
Subtalamusul
Subtalamusul este situate ventral talamusului, medial capsule interne, lateral si inferior
hipotalamusului(in continuarea mezencefalului). Principalul grup nuclear este format din
nucleul subtalamic, , zona incerta, campul lui Forel.

Principalele tracturi subtalamice sunt:


- fasciculul subtalamic;
- ansa lenticulara;
- fasciculul talamic (campul H1 al lui Forel).
- Fibrele comisurale

Nucleul subtalamic
Este un nucleu biconvex, in forma de lentila in componenta subtalamica a diencefalului. Se
afla medial de capsula interna, imediat rostral de nivelul la care aceasta se continua cu
piciorul mezencefalului.
Nucleul subtalamic detine un rol central in functionarea normala a ganglionilor bazali si in
patofiziologia afectiunilor acestora. Distrugerea nucleului, care se datoreaza rar unui atac
cerebral, duce la exprimarea balismului, caracterizat prin miscari violente, necontrolate si
involuntare ale extremitatilor. De asemenea, nucleul subtalamic este extrem de implicat in
fiziopatologia maladiei Parkinson, reprezentand o tinta pentru terapia neurochirurgicala a
acestei conditii.
Zona incerta si campurile lui Forel
Zona incerta este o agregare de celule mici situate intre partea ventrala a lamei externe a
talamusului si pedunculul cerebral. In partea dorsolaterala este conectata cu nucleul
reticulat. Mai medial se gaseste un grup imprastiat de celule in matricea fibrelor, cunoscut
sub numele de campul H al lui Forel. Campul H1 al lui Forel consta din fasciculul talamic,
care se afla dorsal de zona incerta. Campul H2 al lui Forel contine fasciculul lenticular si se
gaseste ventral, intre zona incerta si nucleul subtalamic.
Zona incerta primeste fibre de la cortexul senzitivomotor, nucleul pregeniculat, nucleii
cerebelosi profunzi, complexul nuclear trigeminal si maduva spinarii. Functiile sale sunt inca
necunoscute.
Fasciculul lenticular este componenta dorsala a fibrelor pallidofugale catre traverseaza
capsula interna. Se intoarce medial, in apropierea aspectului medial al capsulei, partial
imbinat cu zona dorsala a nucleului subtalamic si partea ventrala a zonei incerte, unde
fasciculul va traversa campul H2 al lui Forel. Ajungand la marginea mediala a zonei incerte,
fasciculul se imbina cu fibrele ansei lenticulare, nucleul prerubral si fibrele dentotalamice si
rubrotalamice.

Ansa lenticulara are o origine complexa din ambele portiuni ale globului pallidus si posibil
din alte structuri adiancente. Se incurbeaza medial in jurul marginii ventrale a capsulei
interne si continua dorsomedial amestecandu-se cu alte fibre din campul prerubral. Unele
fibre din fasciculul lenticular si ansa lenticulara fac sinapsa in nucleul subtalamic, campul
prerubral si zona incerta. Restul se continua lateral, cu alte fascicule, in nucleii talamici, in
special in nucleii ventral anterior, ventral lateral si centromedian.

Fasciculul talamic se intinde din campul prerubral, iar teritoriul acestuia este denumit
campul H1 al lui Forel. Sta dorsal de zona incerta, pe care o traverseaza partial, raspunzand
dorsal nucleilor talamici ventrali. Contine prelungirile fasciculului lenticular si ale ansei
lenticulare si fibrele dentotalamice, rubrotalamice si talamostriate.

Fasciculul subtalamic conecteaza nucleul subtalamusului cu globus pallidus. Acesta contine


o gama bogata de fibre bidirectionale care traverseaza capsula interna, impletindu-se cu
aceasta in unghi drept. [3]
Emisfere cerebrale
GENERALITĂŢI
Emisferele cerebrale (hemispherium cerebri) au o greutate medie de 1300 de grame, o
lungime de 16 cm şi o lăţime de 14 cm.
Emisferele sunt separate între ele prin scizura interemisferică şi de trunchiul cerebral prin
fanta lui Bichat. Emisferele ocupă cea mai mare parte a a cavităţii neurocraniene fiind unite
prin formaţiuni comisurale.
La nivelul emisferelor se găsesc centrii de integrare a funcţiilor motorii, senzitive, asociative
şi psihice.
Sunt formate din substanţă cenuşie care la suprafaţă formează scoarţa
cerebrală şi în profunzime nucleii bazali şi din substanţa albă ce se interpune
între scoarţa cerebrală şi nucleii bazali constituind centrul oval sau formează
formaţiunile comisurale ce conectează între ele cele două emisfere.
RAPORTURI
Emisferele cerebrale sunt situate în etajul anterior şi mijlociu al bazei craniului şi pe cortul
cerebelului, care le separă de fosa posterioară. Sunt învelite de meningele cerebral.
Faţa superioară, convexă a emisferelor vine în raport cu bolta craniană.
Cele două emisfere cerebrale sunt separate printr-un şanţ profund cu orientare sagitală,
scizura interemisferică (fissura longitudinalis cerebri), în care se angajează coasa creierului
(falx cerebri), cel mai mare sept meningeal.
Coasa creierului se întinde de la crista galli până la protuberanţa occipital internă. Are o
margine superioară concavă în jos, în care se găseşte sinusul sagital superior precum şi o
margine inferioară de asemenea concavă în jos, care ajunge până la corpul calos şi care
conţine sinusul sagital inferior.
Extremitatea anterioară şi posterioară a fisurii interemisferice coboară până pe
faţa bazală în timp ce porţiunea sa intermediară este întreruptă de corpul calos.
Mezencefalul trecând prin gaura ovală a lui Pacchioni stabileşte continuitatea emisferelor cu
blocul pontobulbocerebelos din fosa posterioară.
Prin fisura interemisferică se pot observa extremitatea anterioară a corpului calos, faţa
superioară a corpului calos şi extremitatea sa posterioară.
Pe faţa bazală între extremităţile fisurii interemisferice se interpun formaţiunile planşeului
diencefalic şi extremitatea anterosuperioară a mezencefalului.
57
CONFIGURAŢIE EXTERNĂ
Emisferele cerebrale au formă ovoidă, prismatic triunghiulară şi
prezintă trei feţe: o faţă internă plană, o faţă externă convexă şi o faţă inferioară concavă.
Emisferele prezintă de asemenea 3 margini şi 3 extremităţi sau poli.
Marginile sunt medială, laterală (sau inferioară) şi superioară.
Extremităţile sau polii sunt reprezentaţi de un pol frontal anterior, mai bont, unul occipital
posterior mai ascuţit şi unul temporal.
Emisferele cerbrale sunt separate între ele prin scizura interemisferică şi de trunchiul
cerebral prin fanta lui Bichat. Suprafaţa emisferelor este brăzdată de o serie de depresiuni
profunde, denumite scizuri sau şanţuri (sulci cerebri), care delimitează lobii, şi de depresiuni
mai puţin profunde, care delimitează circumvoluţiile (gyri cerebri, girusurile).
Scizura lui Sylvius (sulcus lateralis, şanţul lateral) pleacă de pe faţa inferioară a emisferelor,
înconjoară marginea inferioară a feţei externe, îndreptându-se oblic în sus şi înapoi pe faţa
externă. Se termină pe faţa externă fie printr-o scurtă bifurcaţie, fie printr-un segment
recurbat în sus. Segmentul de pe faţa laterală este de asemenea profund şi conţine în
profunzimea sa lobul insulei.
Scizura lui Rolando (sulcus centralis, şanţul central) pleacă de pe faţa internă, imediat
deasupra scizurii calosomarginale, depăşeste marginea superioară a emisferelor, coboară
oblic în jos şi înainte pe faţa externă şi se termină puţin deasupra scizurii lui Sylvius. Pe faţa
externă descrie o curbură convexă anterior, o curbură convexă posterior, şi o a treia
curbură, care este convexă anterior. Aceste trei curburi corespund girusurilor frontal 1 (F1),
frontal 2 (F2) şi frontal 3 (F3).
Scizura parietooccipitală (sulcus parietooccipitalis) pleacă de pe marginea superioară la 5 cm
anterior de polul posterior şi se întinde în jos şi înainte atât pe faţa externă cât şi pe cea
internă a celor două emisfere.
Scizura calosomarginală sau subfrontală este situată doar pe faţa internă a emisferelor. Ea
pleacă de sub genuchiul corpului calos şi merge la distanţă egală de acesta şi de marginea
superioară a emisferelor, pentru ca puţin anterior de extremitatea posterioară a corpului
calos să îşi schimbe direcţia în sus, terminându-se pe marginea superioară a emisferelor
cerebrale.
La punctul în care scizura calosomarginală îşi schimbă direcţia, aceasta este
continuată de şanţul subparietal.
Scizura calcarină se întinde orizontal de la polul occipital spre extremitatea posterioară a
circumvoluţiei corpului calos, unde se uneşte cu scizura parietooccipitală. Datorită
profunzimii sale scizura calcarină realizează o proeminenţă în cavitatea cornului posterior al
ventriculului lateral numită calcar avis.
LOBUL FRONTAL este situat anterior de scizura lui Rolando. Este limitat posterior de şanţul
lui Rolando, în jos de şanţul lui Sylvius şi înăuntru de şanţul calosomarginal. Deşi relativ bine
delimitat prezintă pliuri de trecere care-l unesc de lobul parietal şi de lobul temporal. Lobul
frontal reprezintă 40% din greutatea creierului, având trei feţe şi trei şanţuri. Şanţul
prerolandic este paralel cu scizura lui Rolando, pe lângă acesta existând şi alte două şanţuri
paralele între ele, şanţul orbitar intern (şanţul olfactiv) şi şanţul orbitar extern. Datorită
acestor trei şanţuri lobul frontal va prezenta patru girusuri.
Girusul frontal ascendent (gyrus precentralis, precentral, prerolandic)
este situat între şanţul prerolandic şi scizura lui Rolando, acesta continuânduse pe faţa
internă între scizura lui Rolando şi scizura calosomarginală. Girusul frontal ascendent de pe
faţa medială corespunde lobului paracentral în porţiunea sa anterioară.
Girusul frontal 1 (F1, gyrus frontalis superior) este situat de-a lungul marginii superioare pe
faţa externă şi internă, şi se continuă printr-un segment inferior (orbitar) cuprins între
scizura interemisferică şi şanţul orbitar intern. Acesta este limitat în afară de şanţul orbitar
intern (S1) şi înauntru de scizura calosomarginală.
Girusul frontal 2 (F2, gyrus frontalis medius) se găseşte pe faţa externă între şanţurile S1 şi
S2, iar inferior între şanţul orbitar intern şi şanţul orbitar extern, în porţiunea inferioară
acesta fiind străbătut de un şanţ în formă de H.
Girusul frontal 3 (F3, gyrus frontalis inferior) este situat sub şi în afara girusului frontal 2,
între şanţul S2 de pe faţa externă şi şanţul orbitar extern de pe faţa inferioară a emisferului
cerebral. Pe faţa externă el este împărţit de două prelungiri ale scizurii lui Sylvius, una
orizontală şi alta verticală în 3 porţiuni: o porţiune anterioară, (pars orbitalis) o porţiune
mujlocie (pars triangularis) şi o porţiune posterioară (pars opercularis). În această porţiune
posterioară a circumvoluţiei frontale 3 Broca a localizat centrul vorbirii.
LOBUL PARIETAL (lobus parietalis, Tabelul 19) este situat în centrul emisferelor cerebrale
între lobii frontal, temporal şi occipital. Se găseşte pe feţele laterală şi medială a emisferelor.
Lobul parietal este limitat anterior de scizura lui Rolando, în jos de scizura lui Sylvius, iar
posterior de şanţul parietooccipital. La nivelul acestui lob se întâlneşte un şanţ intraparietal
în formă de T culcat, având o porţiune verticală numită şanţ postcentral (postrolandic) şi o
porţiune orizontală desprinsă din mijlocul şanţului postcentral. Şanţul în formă de T
delimitează 3 circumvoluţii sau girusuri. Girusul parietal ascendent (gyrus postcentralis,
postcentral, postrolandic) se găseşte între scizura lui Rolando şi şanţul postcentral, şi este
unit cu girusul frontal ascendent la nivelul extremităţii inferioare printr-un pliu de pasaj
reprezentat de operculul rolandic, iar în porţiunea superioară printr-un pliu superior, lobulul
paracentral.
Girusul parietal 1 (P1) este situat pe faţa externă a emisferului, posterior de girusul parietal
ascendent şi deasupra porţiunii orizontale a şanţului intraparietal, iar pe faţa internă
constituie lobulul patrulater mărginit posterior de şanţul parietooccipital, în jos de şanţul
subparietal, şi anterior de scizura calosomarginală.
Girusul parietal 2 (P2) se găseşte pe faţa externă sub circumvoluţia parietală 1 şi posterior
de girusul parietal ascendent. Acesta este limitat de şanţul intraparietal şi scizura lui Sylvius,
la nivelul său găsindu-se pliul lui Jensen, care îl împarte în două porţiuni.
Funcţiile lobului parietal sunt complexe, ele fiind în legătură atât cu sensibilitatea cât şi cu
praxia (coordonare normală a mişcărilor în vederea executării unor acte motorii adecvate) şi
gnozia (recunoaşterea obiectelor cu ajutorul organelor de simţ).
LOBUL OCCIPITAL este situat în porţiunea posterioară a emisferelor cerebrale, având trei
feţe şi cinci şanţuri, care delimitează şase girusuri.
Pe faţa internă a emisferului Girusul occipital 1 (O1) are ca limite şanţul S1 şi marginea
superioară a emisferelor, şi se continuă anterior cu girusul parietal 1. (P1) Girusul occipital 2
(O2) este situat între şanţurile S1 şi S2, continuându-se spre anterior cu girusurile parietal 2
(P2) şi temporal 1 (T1).
Girusul occipital 3 (O3) se găseşte între şanţul S2 şi şanţul S3, şi se continuă anterior cu
girusul temporal 2 (T2) şi temporal 3 (T3). Girusul occipital 4 (O4) este situat pe faţa
inferioară a emisferelor şi se continuă anterior cu girusul temporal 4 (T4), cu care formează
primul girus temporooccipital.
Girusul occipital 5 (O5) se continuă anterior cu girusul temporal 5 (T5), cu care formează a
doua circumvoluţie temporooccipitală. Girusul occipital 6 (O6) are formă de triunghi cu baza
orientate posterior, astfel acesta mai poartă şi denumirea de cuneus. Girusul occipital 6
se găseşte pe faţa internă a emisferelor, şi este limitat anterior de şanţul parietooccipital, iar
în jos de scizura calcarină.

LOBUL TEMPORAL este situat


inferior de lobul frontal şi de lobul parietal şi anterior de lobul occipital. Ocupă
etajul mijlociu al bazei craniului, având ca limite pe faţa externă scizura lui
Sylvius, care delimitează net lobul, iar posterior şanţul parietooccipital, care delimitează
lobul relativ. La nivelul lobului temporal avem cinci şanţuri reprezentate de şanţurile S1 şi S2
pe faţa externă, şanţurile S3 şi S4 pe faţa inferioară, şi şanţul S5 pe faţa internă, numit şi
şanţul hipocampului. Aşadar la nivelul lobului temporal vom avea şase girusuri.
Girusul temporal 1 (T1) este situat între scizura lui Sylvius şi şanţul S1. Acesta se continuă
posterior cu girusul parietal 2 (P2). Girusul temporal 2 (T2) are ca limite şanţurile S1 şi S2.
Girusul temporal 3 (T3) se găseşte între şanţurile S2 şi S3, şi este dispus de-a lungul marginii
inferioare pentru a trece apoi pe faţa inferioară. Se continuă posterior cu girusul occipital 3
(O3). Girusul temporal 4 (T4) se continuă în porţiunea sa posterioară cu
girusul occipital 4, cu care formează lobul fuziform, şi are ca limite şanţurile
S3 şi S4. Girusul temporal 5 (T5) mai poartă denumirea de girus al hipocampului şi este
situat între şanţul S4 şi şanţul hipocampului (S5). Girusul se continuă posterior cu girusul
occipital 5 (O5), formând al doilea girus temporooccipital, iar în porţiunea anterioară se
recurbează constituind uncusul hipocampului. Girusul temporal 6 (T6) se găseşte pe faţa
internă.
LOBUL INSULEI (lobus insularis) este situat în profunzimea scizurii lui Sylvius având forma
unei piramide triunghiulare. Poate fi vizualizat doar prin îndepărtarea buzelor scizurii. Un
şanţ oblic în sus şi înapoi îl împarte într-un lob insular anterior şi unul posterior. Lobul insulei
este unit cu lobii frontal şi temporal prin plica falciformă a lui Broca.
Ariile corticale
sunt anumite porţiuni ale scoarţei cerebrale ce se pot clasifica din punct de vedere morfo-
funcţional ȋn:
- Arii senzoriale sau receptoare;
- Arii motorii sau efectoare;
- Arii de asociaţie;
- Arii vegetative.

A. Ariile senzoriale reprezintă ariile corticale la nivelul cărora se proiectează căile specifice
senzitivo-senzoriale.

Ariile sensibilităţii somestezice sunt aria somestezică I şi aria somestezică II.


Aria somestezică I este localizată la nivelul lobului parietal, ȋn girusul postcentral şi
corespunde ariilor 3, 1, 2 ale lui Brodmann şi realizează homunculus senzitiv la nivelul căruia
sunt proiectate zonele cu numărul cel mai mare de receptori precum faţa, buzele, degetele.
Aria somestezică II este localizată la nivelul versantului superior al scizurii laterale,
corespunzător girusurilor precentral şi postcentral.
Ariile sensibilităţii vizuale sunt reprezentate de aria vizuală primară şi ariile vizuale
secundare.
Aria vizuală primară este localizată la nivelul marginii scizurii calcarine de la nivelul lobului
occipital şi corespunde ariei 17 Brodmann.
Ariile vizuale secundare sunt reprezentate de ariile 18 şi 19 ce sunt localizate antero-lateral
de aria 17.
Ariile sensibilităţii auditive sunt aria auditivă primară şi aria auditivă secundară.
Aria auditivă primară este localizată la nivelul versantului inferior al scizurii laterale, ȋn
girusurile transversale a lui Heschl (porţiunea mijlocie a girusului transvers anterior şi o
porţiune din girusul transvers posterior), cuprinzând aria 41 a lui Brodmann.
Aria auditivă secundară este localizată la nivelul porţiunii posterioare a girusului transvers
posterior (aria 42) şi porţiunea adiacentă din girusul temporar superior (aria 22).
Ariile sensibilităţii vestibulare sunt imprecis delimitate: arii de la nivelul girusului temporal
superior sau aria 2 de la nivelul girusului postcentral.
Ariile sensibilităţii gustative sunt reprezentate de aria 43 a lui Brodmann de la nivelul
operculului parietal şi arii de pe neocortexul fronto-orbitar.
B. Ariile corticale motorii sunt reprezentate de aria motorie primară sau aria 4, aria motorie
suplimenatară, aria premotorie sau aria 6 şi câmpul frontal al mişcării voluntare ale ochilor.

Aria motorie primară este reprezentată de aria 4 şi este localizată la nivelul girusului
precentral, a versantului anterior al scizurii anterioare şi ȋn partea anterioară a girusului
paracentral, unde este realizat homunculus motor. La acest nivel este controlată activitatea
motorie voluntară pentru toţi muşchii.
Aria motorie suplimentară este localizată la nivelul feţei mediale a lobului frontal, anterior
de lobul paracentral.
Aria premotorie corespunde ariei 6 Brodmann ce este localizată anterior ariei 4, pe faţa
laterală a emisferului cerebral.
Câmpul frontal al mişcărilor voluntare ale ochilor este localizat la nivelul ariei 8, pe faţa
laterală a lobului frontal.
Centrul motor al limbajului se găseşte ȋn ariile 44 şi 45 Brodmann din girusul frontal inferior
al emisferului stâng.

C. Ariile corticale de asociaţie sunt reprezentate de ariile de asociaţie ale lobului prefrontal,
ariile de asociaţie ale cortexului medio-orbito-frontal, ariile de asociaţie ale lobului
temporal, ariile asociative parieto-temporo-occipitale.

Ariile de asociaţie ale lobului prefrontal corespund ariilor 9-12 Brodmann şi se găsesc pe faţa
laterală a lobului frontal, prelungindu-se până pe faţa orbitară a acestuia.
Ariile prefrontale realizează planificarea mişcărilor voluntare, dar şi alte funcţii precum
memoria de scurtă durată.
Ariile de asociaţie ale lobului temporal sunt implicate ȋn memorizare şi ȋn comportamentul
afectiv-emoţional.
Ariile asociative parieto-temporo-occipitale sunt localizate la nivelul intersecţiei dintre lobii
parietal, temporal, occipital.

Limbajul reprezintă pronunţarea cuvintelor şi capacitatea de a realiza fraze care să poată


transmite o idee.
Este realizat prin intermediul a două componente localizate la nivelul emisferului dominant
şi anume:
- Componenta efectoare localizată la nivelul ariilor 44 şi 45 Brodmann (centrul motor al
vorbirii Broca) de la nivelul girusului frontal inferior ce coordonează contracţia muşchilor şi
pronunţarea cuvintelor.

- Componenta receptoare ce este localizată la nivelul ariilor 40 şi 39 din porţiunea


posterioară a girusului temporal superior. Aici se decodifică mesajul auzit sau scris.
Ventriculul III
- Este situate intre cele doua parti ale diencefalului
- Are forma de palnie
- Are sase pereti
- Cinci recesuri
- -are trei comunicari

Peretii sunt:
-anterior
-Posterior
-Superior
-Inferior
-2 laterali

Peretele anterior este format de :


- Lamina terminalis
- Columnele fornixului unite chin comisura alba anterioara ( intre ele delimitandu-se
recesul triunghiular).
*intre comisura alba anterioara si chiasma optica se delimiteaza recesul
suprachiasmatic.
Peretele posterior este format cranio-caudal de:
- Comisura habenulara
- Epifiza
- Pediculi epifizari
- Comisura posterioara
Peretele superior este format de:
- Taenia talamica pe care se insera panza coroida a ventricului III
- 2/3 posterioare-coloanele fornixului
Peretele inferior este format de :
-infundibulul hipotalamic unde re gasete recesul infundibular
Peretii laterali sunt formati de :
- Santul hipotalamic de la orificiul interventricular pana la apeductul lui Sylvius
- Fata mediala a hipotalamusului
- Adesio intertalamica, prin care sunt uniti cei doi nuclei talamici
Recesurile sunt:
- Triunghiular
- Suprachiasmatic
- Infundibular
- Suprapineal
- Pineal

Comunicarile ventriculului III:


- Orificiul Monro – cu ventriculi laterali; delimitat intre columnele anterioare ale
fornixului si thalamus
- Orificiul superior al apeductului Sylvius- cu ventriculul V; situate posterior