Sunteți pe pagina 1din 3

Reforma religioasa

REFORMA RELIGIOASA=miscarea sociala, politica si ideologica din sec.


XVI indreptata impotriva Bisericii catolice in urma careia din cadrul acesteia s-
audesprins religiile protestante (reformate).

Reforma religioasă:

-s-a desfăşurat în secolul al XVI-lea.


-a avut cauze religioase, politice, intelectuale, economico-sociale.
-a dus la apariţia de noi confesiuni (Biserici), numite reformate sau
protestante.
-se dorea: eliminarea corupţiei clerului, a luxului din Biserica Catolică,
simplificarea cultului religios, eliminarea simoniei şi a vânzării de indulgenţe,
traducerea Bibliei şi desfăşurarea slujbelor în limbile vorbite de popor.
-marea nobilime şi orăşenii criticau bogăţia Bisericii şi doreau confiscarea
averilor acesteia, sperând că şi le vor însuşi, iar monarhii vroiau eliminarea
amestecului papei în treburile politice.
-reforma religioasă a fost iniţiată în spaţiul german de Martin Luther. Ideile lui
au fost cuprinse în cele 95 de teze pe care le-a formulat la Wittenberg. Luther a
tradus Biblia în limba germană. Ideea de bază a credinţei luterane este
mântuirea prin credinţă. Luteranismul predica o viaţă activă supusă doar
autorităţii Bibliei. La confesiunea luterană au aderat o parte a principilor
germani, burghezia, mica nobilime, o parte a ţărănimii.
-alte confesiuni protestante apărute în Europa au fost calvinismul (întemeiat
de Jean Calvin), anglicanismul (regele Henric al VIII- lea a impus ieşirea Bisericii
de sub autoritatea papei) etc.în Transilvania, Reforma a fost adoptată de o
parte a maghiarilor şi a germanilor; Consecinţe ale reformei religioase au fost:
apariţia noilor confesiuni protestante, ieşirea de sub autoritatea papei a unor
zone întinse în nordul, centrul şi vestul Europei, dezvoltarea învăţământului şi a
culturii în limbile vorbite de popor.
-în Transilvania, Reforma a fost adoptată de o parte a maghiarilor şi a
germanilor.
Martin Luther şi reforma protestantă în Germania
Martin Luther, iniţiatorul reformei protestante în Germania, a fost, de-a lungul
vieţii sale (1483-1546), călugăr, preot, profesor, teolog şi reformator al
bisericii. Învăţăturile sale au influenţat atât reforma protestantă, cât şi
doctrinele şi tradiţiile cultului lutheran. Martin Luther afirma că un individ este
mântuit numai datorită milei şi bunătăţii divine, în urma credinţei neabătute în
Hristos şi nu în urma eforturilor omeneşti de a câştiga favorurile lui Dumnezeu.
Această credinţă a lui Luther a declanşat, în 1517, un conflict cu Biserica
Catolică, din pricina practicii indulgenţelor. Pentru a strânge fonduri pentru
construirea Bazilicii Sfântul Petru, Papa Leon al X-lea vindea indulgenţe
credincioşilor afirmând că acestea le pot anula suferinţele cauzate de păcatele
iertate prin pocăinţă, în schimbul unei donaţii băneşti. Drept urmare, pe 31
octombrie 1517, Martin Luther afişează, pe uşa Bisericii din Wittenberg, cele
95 de teze care cereau interzicerea comerţului cu indulgenţe, tezele circulând
apoi în toată Germania. Papa, prin trimişii săi, i-a cerut să-şi retragă toate
afirmaţiile, însă refuzul lui Martin Luther de a se dezice de propriile convingeri
i-a atras excomunicarea, printr-o bulă papală dată în 1521.
Martin Luther a contribuit nu numai la reformarea Bisericii Romano-Catolice, ci
şi la traducerea Bibliei în limba germană, care, apoi, a influenţat decisiv
traducerea Bibliei în limba engleză. În plus, datorită folosirii din ce în ce mai
mult a tiparului, scrierile lui Luther au circulat nu numai în Germania, ci şi în
întreaga Europă, dând naştere diverselor tradiţii protestante.

Huldrych Zwingli şi Jean Calvin


În bună parte contemporane cu încercările de reformă ale lui Martin Luther au
fost şi cele ale elveţianului Huldrych Zwingli (1484-1531), doctor în teologie,
care a declanşat reforma religioasă în Elveţia. În 1519, când acesta era preot la
Zurich, s-a opus unui predicator care se ocupa cu vânzarea indulgenţelor în
oraş. Începând să pună sub semnul întrebării anumite dogme ale Bisericii
Catolice, în 1520, Zwingli renunţă la remuneraţia pe care o primea de la Papă.
La baza reformei protestante pe care o declanşează elveţianul stă convingerea
că numai Biblia este singura sursă a credinţei, refuzând tradiţiile bisericeşti
transmise oral. În Zurich, cei care urmau cu stricteţe învăţăturile lui Zwingli au
renunţat la icoane şi alte reprezentări din interiorul bisericilor şi au făcut
schimbări în limbajul folosit în timpul slujbelor religioase. Încercarea era de a
reduce totul la o formă cât mai simplă. Importanţa lui Zwingli a crescut foarte
mult în cantonul Zurich, acesta acumulând tot mai multe funcţii. În 1531, cinci
cantoane catolice s-au aliat într-o ofensivă împotriva Zurich-ului, iar Huldrych
Zwingli a căzut pe câmpul de luptă, la Kappel. Zwingli rămâne recunosut pentru
reforma protestantă în Elveţia, desfăşurată în paralel şi independent – după
cum afirmă documentele – celei pe care Marin Luther o făcea în Germania. La
fel ca Luther, reformatorul elveţian traduce Biblia, aceasta fiind tipărită între
1524 şi 1531. Reforma lui Zwingli pornea de la înţelegerea Bibliei ca singură
sursă a credinţei şi de la refuzul tradiţiilor Bisericii Catolice. Jean Calvin (1509-
1564) a fost un important teolog francez care a participat la reforma
protestantă şi, prin învăţăturile sale, a dat naştere unui nou sistem teologic
creştin, numit calvinism. Calvin afirma că, în ceea ce priveşe chestiunile legate
de credinţă şi morală, Biblia este singura autoritate, refuzând autoritatea
bisericii. În acelaşi timp, el predica faptul că mântuirea se datoarează numai
graţiei divine şi nu este influenţată de faptele bune ale credinciosului. De
asemenea, Calvin credea în predestinarea şi alegerea individului. Drept
urmare, Calvin a fost exilat la Geneva, pentru că el şi adepţii lui au fost acuzaţi
că încercau să formeze „o nouă papalitate”.

Reforma religioasă în Anglia


Reforma religioasă engleză este legată de scopurile dinastice al regelui Henric
al VIII-lea (1491-1547), care, în căutarea unei regine care să-i ofere un
moştenitor de parte masculină, a recurs la scoaterea bisericii engleze de sub
cârmuirea Papalităţii şi trecerea ei sub cea a Coroanei Britanice. Ca urmare a
faptului că fusese excomunicat de către Papă, în 1533, un an mai târziu, Henric
al VIII-lea emite un Act de Supremaţie, care îl pune la conducerea Bisericii şi, în
acelaşi timp, dă mai multe Acte de Dizolvare a Mănăstirilor care pun pământul
şi bunurile acestora în mâinile Coroanei şi, apoi, în cele ale nobilimii engleze.
Drept urmare, aceste decizii au creat un lanţ de interese care a dus la
sprijinirea deciziilor lui Henric al VIII-lea de a separa biserica creştină engleză şi
de a o pune sub conducerea monarhiei.

Concluzii:
Reformele protestante din secolul al XVI-lea au determinat nu numai separarea
unor biserici noi pe tot cuprinsul Europei, ci şi o contrareformă declanşată de
Biserica Romano Catolică prin mai multe mişcări ale comunităţilor religioase,
seminarii şi clarificări aduse teologiei catolice.