Prof. coordonator: LECT.UNIV.DR.

CĂTĂLINA GEORGETA DINU

Student Andrieș Andreea Mihaela

Specializare: Drept

2020

1
2
Introducere

1. Proprietatea publică. Generalităţi

2. Domeniul public. Noţiune/ Generalităţi

2.1. Domeniul public al statului;

2.2. Domeniul public al judeţelor;

2.3. Domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor.

3. Exercitarea drepturilor asupra domeniului public.

4. Concluzii.

Bibliografie
3
 Înainte de a fi un drept, proprietatea este o realitate socială şi economică. Asumarea
caliăţii de stăpân al unui lucru, dispunerea de acesta după bunul plac pentru satisfacerea nevoilor
proprii, afirmarea acestor prerogative faţă de terţi, cărora li s-a pretins să le recunoască şi să le
respecte, s-au născut înaintea dreptului.

Dintre toate drepturile pe care o persoană le poate avea asupra unui lucru, cel mai
complet este dreptul de proprietate pentru ca el oferă titularului sau exerciţiul tuturor
facultăţilor, tuturor prerogativelor pe care legea le cunoaşte.

În acest sens, proprietarul are libertatea de a hotărî soarta acelui bun, putând să-l
înstrăineze contra unui beneficiu mulţumitor sau gratuit, să-l închirieze, să-l lase moştenire, să-l
abandoneze ori să-l distrugă. Exercitarea acestui drept trebuie să se desfăşoare în limitele
determinate de lege, urmărind realizarea intereselor sale fără ca aceste acţiuni să prejudicieze altă
persoană. Exercitarea abuzivă a dreptului de proprietate atrage după sine răspunderea juridică a
titularului dreptului, vinovat de săvârşirea abuzului respectiv

4
 1)Proprietatea publică

Proprietatea publică→este acea proprietate care aparţine statului sau unităţilor

administrativ teritoriale şi care poartă asupra unor bunuri care, prin natura lor sau printr-o
dispoziţie specială a legii sunt de uz sau de interes public.1

În condiţiile în care există două forme ale dreptului de proprietate, proprietatea

publică şi proprietatea privată, trebuie să admitem că în cadrul proprietăţii publice există bunuri
care fac parte din domeniu public şi bunuri care aparţin proprietăţii private(domeniul privat).

Numai statul şi unităţile administrativ teritoriale pot avea calitatea de titulari ai

dreptului de proprietate publică aşa cum prevede art. 136 alin. (2) din Legea Fundamentală şi
art. 858 din NCC, astfel incât niciun alt subiect de drept civil nu poate fi titular al dreptului de
proprietate publică.

Dreptul de proprietate publică reprezintă un concept interdisciplinar şi nu poate fi

privit numai ca un simplu element patrimonial civil, astfel incat statul sau persoanele juridice, în
legătură cu domeniul public, nu acţioneză numai în calitate de persoane juridice- subiecte de
drept civil, ci şi în calitate de subiecte de drept public.2

Bunurile care constituie obiectul dreptului de proprietate publică formează domeniul

public, care poate fi de interes naţional, de interes judeţean sau de interes local, astfel cum
prevede art. 860 alin. (1) şi (2) NCC.

Dreptul de proprietate publică se dobândeşte:

a) pe cale naturală;

b) prin achiziţii publice efectuate în condiţiile legii;

c) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică;

d) prin acte de donaţie sau legate acceptate de Guvern, de consiliul judeţean sau de
consiliul local, după caz, dacă bunul în cauză intră în domeniul public;

1
Cristian Jora, Drept civil. Drepturi reale în Noul Cod Civil, Editura Universul Juridic, 2012, pg 87
2
Valeriu Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. C.H. Beck, București 2009, pg 421

5
 e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităţilor
administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică;

f) prin alte moduri prevăzute de lege.(Art. 7 din Legea 213̸ 1998)

2) Noţiune domeniului public

Domeniul public→ a fost considerat un ansamblu de bunuri supuse unui regim juridic de
drept administrativ, dominat de principiul inalienabilităţii şi de un regim de protecţie specială,
reprezentând ansamblu bunurilor colectivităţilor publice şi stabilimentelor publice care sunt puse
la dispoziţia directă a publicului care le foloseşte sau sunt afectate unui serviciu public prin
natura lor sau prin amenajari speciale, adaptându-se exclusiv sau esenţial scopului particular al
acestor servicii.

Bunurile care formeză obiectul dreptului de proprietate publică, alcătuiesc domeniul

public şi poartă denumirea de bunuri dominale.

Cu privire la bunurile dominale, vom distinge intre domeniul public şi domeniul privat,
domeniul public putând fi de interes naţional (al satului ), de interes judeţean sau de interes
local(al unităţilor administrativ-teritoriale).3

Bunurile dominale nu trebuie confundate cu res comunes, adică bunurile care sunt
neapropriabile.

Res comunes sunt bunurile neapropriabile, precum lumina soarelui, apa mării, aerul.

În nouă formulare a Legii Fundamentale, bunurile care constituie obiectul exclusiv al

proprietăţii publice sunt acelea enumerate la art. 136 pct. 3 „(3) Bogăţiile de interes public ale
subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional,
plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental,
precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.”

Reglementările din Legea Fundamntală, din art. 136, prevăd cu claritate distincţia dintre
domeniul public şi domeniul privat.

3
Valeriu Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. C.H. Beck, București 2009, pg 409

6
 Analizănd cu atenţie reglementările din art. 136 alin (4) şi alin. (5) din Constituţia
României, revizuită, observăm această distincţia dintre domeniul public şi domeniul privat. La
alin. (4) se menţioneză că bunurile propriete publică sunt inalienabile, nu pot fi, deci, înstrăinate
ca urmare a faptului că aceste bunuri formeză exclusiv obiectul proprietăţii publice,lege
fundamentală referindu-se la domeniul public.

Legea nr. 213̸ 1998 privind bunurile proprietate publică arată că dreptul de proprietate
publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, aceste persoane juridice
exercitând posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra bunurilor ce formeză domeniul public.4

Proprietatea publică este garantă şi ocotită prin lege şi aparţine deci statului şi unităţilor
administrativ-teritoriale.

Domeniul public → conform dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea 213̸ 1998- este
alcătuit din bunurile prevazute de art. 136 din Constituţie, din cele stabilite în anexa la Legea nr.
213̸ 1998 şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau te interes
public şi sunt dobandite de stat sau de unităţile administrativ teritoriale prin modurile prevazute
de lege.5

Domeniul public al statului → este alcătuit din bunurile prevăzute în Constituţie, de

cele prevăzute la pct. I din anexă, precum şi din alte bunuri de uz sau te interes naţional,
declarate ca atare prin lege.

Domeniul public al judeţelor→ este alcătuit din bunurile prevazute la pct. II din anexă
şi din alte bunuri de uz sau de interes judeţean, declarate ca atare prin hotărâre a Consiliului
Judeţean, dacă nu sunt declare prin lege de uz dau de interes public naţional.

Domeniul public al comunelor, al oraşelor şi al municipiilor→ este alcătuit din

bunurile prevăzute la pct. III din anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes local, declarate ca
atare prin hotărâre a Consiliului Local, dacă nu sunt declare prin lege bunuri de uz sau de interes
public naţional sau judeţean.

4
Cristian Jora, Drept civil. Drepturi reale în Noul Cod Civil, Editura Universul Juridic, 2012, pg 92
5
Cristian Jora, Drept civil. Drepturi reale în Noul Cod Civil, Editura Universul Juridic, 2012, pg 93

7
 2.1. Domeniul public al statului

Domeniul public al statului→ este alcătuit, astfel cum arată Anexa la Legea 213̸ 1998,
bogăţiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ; spaţiul aerian; apele de suprafaţă,
cu albiile lor minore, malurile şi cuvetele lacurilor, apele subterane, apele maritime interioare,
faleza şi plaja mării, cu bogăţiile lor naturale şi cu potenţialul energetic valorificabil, marea
teritorială şi fundul apelor maritime, căile navigabile interioare; pădurile şi terenurile destinate
împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, de producţie ori de administraţie silvică,
iazurile, albiile pâraielor, precum şi terenurile neproductive incluse în amenajamentele silvice,
care fac parte din fondul forestier naţional şi nu sunt proprietate privată; terenurile care au
aparţinut domeniului public al statului înainte de 6 martie 1945; terenurile obţinute prin lucrări
de îndiguiri, de desecări şi de combatere a eroziunii solului; terenurile institutelor şi staţiunilor de
cercetări ştiinţifice şi ale unităţilor de învăţământ agricol şi silvic, destinate cercetării şi
producerii de seminţe şi de material săditor din categoriile biologice şi de animale de rasă;
parcurile naţionale; rezervaţiile naturale şi monumentele naturii; patrimoniul natural al
Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării"; resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului
continental, împreună cu platoul continental; infrastructura căilor ferate, inclusiv tunelele şi
lucrările de artă; tunelele şi casetele de metrou, precum şi instalaţiile aferente acestuia; drumurile
naţionale - autostrăzi, drumuri expres, drumuri naţionale europene, principale, secundare;
canalele navigabile, cuvetele canalului, construcţiile hidrotehnice aferente canalului, ecluzele,
apărările şi consolidările de maluri şi de taluzuri, zonele de siguranţă de pe malurile canalului,
drumurile de acces şi teritoriile pe care sunt realizate acestea; reţelele de transport al energiei
electrice; spectre de frecvenţă şi reţelele de transport şi de distribuţie de telecomunicaţii; canalele
magistrale şi reţelele de distribuţie pentru irigaţii, cu prizele aferente; conductele de transport al
ţiţeiului, al produselor petroliere şi al gazelor naturale; lacurile de acumulare şi barajele acestora,
în cazul în care activitatea de producere a energiei electrice este racordată la sistemul energetic
naţional, sau cele cu tranşe pentru atenuarea undelor de viitură; digurile de apărare împotriva
inundaţiilor; lucrările de regularizare a cursurilor de ape; cantoanele hidrotehnice, staţiile
hidrologice, meteorologice şi de calitate a apelor; porturile maritime şi fluviale, civile şi militare
- terenurile pe care sunt situate acestea, diguri, cheiuri, pereuri şi alte construcţii hidrotehnice
pentru acostarea navelor şi pentru alte activităţi din navigaţia civilă, bazine, acvatorii şi şenale de

8
acces, drumuri tehnologice în porturi, monumente istorice aflate în porturi, cheiuri şi pereuri
situate pe malul căilor navigabile, în afara incintelor portuare destinate activităţilor de navigaţie;
terenurile destinate exclusiv instrucţiei militare; pichetele de grăniceri şi fortificaţiile de apărare a
ţării; pistele de decolare, aterizare, căile de rulare şi platformele pentru îmbarcare-debarcare
situate pe acestea şi terenurile pe care sunt amplasate; statuile şi monumentele declarate de
interes public naţional; ansamblurile şi siturile istorice şi arheologice; muzeele, colecţiile de artă
declarate de interes public naţional; terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea:
Parlamentul, Preşedinţia, Guvernul, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale şi instituţiile publice subordonate acestora; instanţele judecătoreşti
şi parchetele de pe lângă acestea; unităţi ale Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului
Administraţiei şi Internelor, ale serviciilor publice de informaţii, precum şi cele ale Direcţiei
generale a penitenciarelor; serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte
organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi prefecturile, cu excepţia celor
dobândite din venituri proprii extrabugetare, care constituie proprietatea privată a acestora.6

2.2 Domeniul public al judeţelor

Domeniul public al judeţelor→ este alcătuit aşa cum arată art. II din Anexa la Legea213̸
1998 – din următoarele bunuri: drumurile judeţene; terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară
activitatea consiliul judeţean şi aparatul propriu al acestuia, precum şi instituţiile publice de
interes judeţean, cum sunt: biblioteci, muzee, spitale judeţene şi alte asemenea bunuri, dacă nu au
fost declarate de uz sau interes public naţional sau local; reţelele de alimentare cu apă realizate în
sistem zonal sau microzonal, precum şi staţiile de tratare cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile
aferente acestora.

2.3 Domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor

Conform art. III din Anexa la Legea 213̸ 1998, domeniul public local este alcătuit din
următoarele bunuri :

Ø Drumurile comunale;

6
Cristian Jora, Drept civil. Drepturi reale în Noul Cod Civil, Editura Universul Juridic, 2012, pg 96, 97 ,98

9
Ø Vicinale şi străzile;

Ø Pieţele publice, comerciale;

Ø Târgurile;

Ø Oboarele;

Ø Parcurile publice;

Ø Zonele de agrement;

Ø Lacurile şi plajele ( cele care nu sunt declarate de interes public naţional sau judeţean);

Ø Reţele de alimentare cu apă;

Ø Reţele de canalizare ; termoficare

Ø Staţiile de tratare şi epurare a apelor utilizate cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile

aferente;

Ø Terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul local şi primăria precum
şi instituţiile publice de interes local ( teatre, biblioteci, muzee spitale, policlinici );

Ø Locuinţele sociale ;

Ø Statuile şi monumentele ( dacă nu au fost declarate de interes public naţional);

Ø Bogăţiile de orice natură ale subsolului în stare de zăcământ ( dacă nu au fost declarate de
interes public naţional);

Ø Terenurile cu destinaţie forestieră ( dacă nu fac parte din domeniul privat al statului şi
dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat;

Ø Cimitirile orăşeneşti şi comunale.

10
 3. Exercitarea drepturilor asupra domeniului public.

Statul şi unităţile administrativ teritoriale, prin exercitarea dreptului de proprietate, au

calitatea atât de subiecte de drept privat cât şi calitatea de subiecte de drept public, cele două
calităţi manifestându-se concomitent, în anumite situaţii, deoarece regimul juridic al dreptului de
proprietate publică constituie o sinteză inseparabilă de elemente de drept public şi de drept
privat.

Totodată statul şi unităţile administrativ-teritoriale acţionează în calitate de titulare ale

patrimoniului lor şi nu numai că titulare ale dreptului de proprietate publică asupra anumitor
bunuri.

Exercitarea atributelor dreptului de proprietate publică se face direct prin unităţile

administrativ-teritoriale, prin intermediul consiliilor locale sau consiliilor judeţene ori Consiliul
General al Municipiului Bucureşti, atunci când asupra bunurilor din domeniul public nu s-au
constituit drepturi reale specifice sau dacă asemenea bunuri nu au fost închiriate ori se exercita
direct de către stat prin Ministerul Finanţelor Publice, conform prevederilor art, 24 din Decretul
nr. 31/1954.

Exercitarea atributelor asupra bunurilor din domeniul public se poate face şi în mod
indirect de către unităţile administrativ teritoriale, în conformitate cu art. 136 alin. (4) din
Constituţia României, republicata, şi în baza prevederilor Legii nr. 215/2001 şi ale Legii nr.
213/1998, sens în care ne referim şi la constituirea dreptului de administrare, a dreptului de
concesiune, închirierea sau constituirea dreptului de folosinţă cu titlu gratuit a bunurilor
prorpietate publică.

Statul şi unităţile administrativ-teritoriale nu au posibilitatea să înstrăineze bunurile din

domeniul public, deoarece în conformitate cu punctul 4 al art. 136 din Constituţia României,
revizuita, şi cu prevederile art. 861 alin. (1) din Codul civil, bunurile ce constituie prorpietate
publică sunt alienabile.

Aceste bunuri pot fi date în administrarea regiilor autonome ori instituţiilor publice sau
pot fi concesionate ori închiriate, în condiţiile legii organice. Bunurile proprietate publică pot fi
11
date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică. (art. 17 din Legea nr. 213/1998; art. 123
din Legea nr. 215/2001 ) .

Statul sau, după caz, unităţile administrativ teritoriale exercita prerogativele recunoscute
dreptului de prorprietate adică posesia, folosinţa şi dispoziţia, asupra bunurilor care formează
domeniul public, însă cu limitele prevăzute de lege.

Trecerea unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale, în

domeniul public al statului se poate face la cererea Guvernului, prin hotărâre a consiliului
judeţean, respectiv a Consiliului General al municipiului Bucureşti sau a consiliului local.

Dacă bunul care constituie obiect al dreptului de proprietate publică a pierit ori a fost trecut în
domeniul privat, atunci încetează şi dreptul de proprietate publică.

Trecerea din domeniul public în domeniul privat se poate face prin hotărâre a Guvernului,
a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, sau a consiliului
local, dacă prin Constituţie sau prin altă lege nu se dispune altfel. 7

Bunurile din domeniul public pot fi date în administrarea regiilor autonome, a

prefecturilor, a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, a altor instituţii publice de
interes naţional, judeţean sau local şi aceasta se realizează prin hotărâre a Guvernului sau a
consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al municipiului Bucureşti, sau a consiliului
local. De asemenea aceste bunuri pot fi concesionate sau închiriate regiilor autonome, a
prefecturilor, a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, a altor instituţii publice de
interes naţional, judeţean sau local. Concesionarea sau închirierea bunurilor se face numai prin
licitaţie publică iar sumele încasate fac venit la bugetul de stat sau, după caz la bugetele locale.

7
Art. 860 alin (3) Cod Civil face distincţie între regimul juridic al bunurilor care
formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului sau a unităţilor administrativ
teritoriale potrivit unei legi organice, care nu pot fi trecute din domeniul public al statului în
domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale sau invers.

.
12
 Statul şi unităţile administrativ teritoriale pot folosi acţiunile în justiţie pe care le are orice
proprietar pentru apărarea bunurilor din domeniul public. Astfel, pot utiliza acţiunea în
revendicare sau acţiunile posesorii.

În litigiile privitoare la dreptul de administrare, titularul acestui drept poate să stea numai
în nume propriu. În ceea ce priveşte litigiile privind dreptul de proprietate asupra bunului,
titularul dreptului de administrare este obligat să arate cine este titularul dreptului de proprietate.

Conform art. 554 alin. (2) din Codul civil, dacă prin lege nu se prevede altfel dispoziţiile
legale aplicabile dreptului de proprietate privată se aplică şi dreptului de proprietate publică,
numai în măsura în care sunt compatibile cu acesta din urmă.

Acest articol trebuie corelat cu prevederile art. 862 alin. (1) din Codul civil care prevede
că dreptul de proprietate publică este susceptibil de orice limite reglemetate de lege sau de Codul
civil pentru dreptul de proprietate privată, însă, în măsura în care acestea sunt compatibile cu
uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile afectate.

13
 Analizând aceste aspecte legate de proprietatea publică, putem afirma faptul că
aceasta, înainte de toate, reprezintă o realitate socială şi economică.

De asemenea trebuie remarcat faptul că statul şi unităţile administrativ teritoriale, prin

exercitarea dreptului de proprietate, au calitatea atât de subiecte de drept privat cât şi calitatea de
subiecte de drept public, cele două calităţi manifestându-se concomitent, în anumite situaţii,
deoarece regimul juridic al dreptului de proprietate publică constituie o sinteză inseparabilă de
elemente de drept public şi de drept privat.

Atunci când abordăm problematica proprietăţii publice trebuie să avem în vedere un

factor primordial care intervine şi anume că numai statul şi unităţile administrativ teritoriale pot
avea calitatea de titulari ai dreptului de proprietate publică aşa cum prevede art. 136 alin. (2) din
Legea Fundamentală şi art. 858 din Noul Cod Civil, astfel incât niciun alt subiect de drept civil
nu poate fi titular al dreptului de proprietate publică.

14
1. Cristian Jora, Drept civil. Drepturi reale în Noul Cod Civil, Editura Universul Juridic, 2012.

2. Valeriu Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. C.H. Beck, București 2009.

3. Noul Cod Civil

15